Informăm pliroma bine-credincioasă a Bisericii Ciprului că IPS Mitropolit Neofit de Morfu ar fi vrut să fie prezent la slujba întronizării Preafericitului Arhiepiscop Gheorghe al Ciprului duminică, 08.01.2023, totuși preferă să rămână în chilia sa smerită, rugându-se atât pentru Preafericitul Arhiepiscop al Ciprului, cât și pentru Preafericitul Mitropolit aflat în încercare Onufrie al Kievului și a toată Ucraina.
Semnalăm pentru cei care nu cunosc că Egumenul Lavrei Peșterilor din Kiev, Mitropolitul Pavel de Visgorod și Ceenobâl, precum și sinodia sa sunt încercați în mod deosebit în aceste zile, sunt amenințați și persecutați de oștile Președintelui hazar Zelenski al Ucrainei. Deja a fost înjunghiat un preot ortodox al Bisericii canonice de Kiev.
După cum a făcut referire concret Mitropolitul menționat Pavel, din seara se 31 decembrie 2022 i s-a interzis Bisericii Ortodoxe canonice Ucrainene să săvârșească sfinte slujbe în Lavra «de sus», în biserică, în trapeza Mănăstirii și în biserica Adormirii Maicii Domnului, cu rezultat că este amenințată funcționarea faimoasei Lavre Pecerska din Kiev, care are un parcurs istoric sfințit de mai bine de un mileniu.
Să ne rugăm toți pentru buna întărire a Preafericitului Gheorghe al Ciprului, pentru luminare de sus și pentru vigoare în îndatoririle sale patorale multiple și pentru ajutor de la Dumnezeu Bisericii Ortodoxe Ucrainene zbuciumate în multe feluri.
Episcopia Mitropoliei de Morfu din Evrihu, 06.01.2023.
Nota noastră: Este foarte curajoasă această decizie a Mitropolitului Neofit de a nu fi prezent la întronizarea noului Arhiepiscop. Manifestă astfel o sfidare fățișă din solidaritate cu ortodocșii ucraineni încercați și persecutați de autoritățile locale și de schismaticii recunoscuți de Constantinopol.
Legătura directă dintre Arhiepiscopul Ciprului și problema ucraineană este aceea că acesta îl recunoaște și îl pomenește pe schismaticul Epifanie Dumenko în diptice. Chiar dacă această decizie a fost luată la nivel sinodal printr-un vot ciudat cu mult timp în urmă, actualul Arhiepiscop proaspăt ales este un continuator al politicii bisericești a precedentului Întâistătător. Mai mult, această absență induce ideea că însăși alegerea ca Arhiepiscop a Mitropolitului Gheorghe de Pafos, fost Secretar al Sinodului, a fost influențată de factori politici și de interese străine Ortodoxia autentică, adică de către Fanar și de diplomația americană în principal.
De notat că procedura de alegere a Ahiepiscopului în Cipru este diferită de a altor Biserici. Votul decisiv este al sinodalilor, dar cei trei candidații sunt desemnați de poporul credincios. Având în vedere popularitatea uriașă a Mitropolitului Atanasie de Limassol, acesta a obținut 33% din preferințele ortodocșilor ciprioți față de 18% cât au avut următorii doi, Gheorghe de Pafos și Isaia de Tamassos. Aceasta face ca alegerea Mitr. Gheorghe să fie o răsturnare flagrantă a votului popular zdobitor de partea Mitropolitului Atanasie. În plus, chiar și clasarea între primii trei a Mitropolitului Gheorghe este surprinzătoare, nu doar alegerea sa ca Întâistătător.
Cât privește situația Bisericii Ucrainene canonice, ea suportă un atac puternic în ultimul timp din partea statului și care se pare că se va intensifica în viitorul foarte apropiat. Pe lângă expulzarea ei din Lavra Pecerska începând din 1 ianuarie, se preconizează adoptarea unor legi de scoatere a în afara legii și de schimbare a denumirii pe motiv că ar fi subordonată Rusiei, care este stat agresor. Deja Președintele și-a dat avizul pentru redactarea legilor menționate.
Acțiunile schismaticilor sunt de o violență și nedreptate deosebite. Au acaparat numeroase locașuri de cult (care rămân goale din cauza lipsei de credincioși fideli structurii lui Epifanie Dumenko), au comis multe acte de violență asupra clericilor și credincioșilor (ultimul fiind înjunghierea unui preot din Vinnița, fapt menționat și în comunicatul Mitr. Neofit) și pretind să facă slujba de Nașterea Domnului (pe vechi, 7 ianuarie) în incinta Lavrei Peșterilor, din care a fost scoasă Biserica Ortodoxă canonică. Deși cel mai probabil autoritățile statului nu-și vor da acordul, oricum statutul Lavrei este deja în pericol și o împărțire a ei „echitabilă” este exclusă și inacceptabilă din cauza lipsei de comuniune euharistică dintre cele două entități. Disputa bisericească nu poate fi tranșată în termeni politici profani. Deja a fost exprimată dezaprobarea și indignarea din partea Bisericii canonice, care privește o astfel de slujire drept o „rușine națională”.
Revenind la gestul Mitr. Neofit, cred că este printre singurele opțiuni de manifestare a credinței curate în mijlocul unei Biserici Ortodoxe tot mai acaparate și controlate prin pârghii politice și subordonată intereselor lumești în locul celor veșnice trasate de Hristos. Fără acțiuni categorice și clare mai ales din partea episcopilor și preoților, oricât de bizare ar părea, deraierea se va instaura insurmontabil. Deja este foarte târziu.
Noi o ducem bine. Să vedem, totuși, cum o duc creștinii ortodocși din Ucraina cu responsabilitatea și a episcopilor noștri! Și, după ce vedem, să mergem să mulțumim „ierarhilor voinici” și pentru această realizare a lor!
«Și am zisrusului că îmi pare rău, dar suntem o familie cu Patriarhul. Cum voi lăsa familia ca să merg cu altcineva? Mă înrolez împreună cu Patriarhul.» [Ieronim al Atenei în ziarul Καθημερινή]
Iarăși, noi, creștinii ortodocși, ne înrolăm împreună cu frații ortodocși prigoniți, și nu cu Patriarhul persecutor Bartolomeu. FAMILIA noastră este TRUPUL LUI HRISTOS și MĂDULARELE/MEMBRII sunt FRAȚII noștri. Nu sunt familia noastră cluburile secrete și saloanele politicienilor, nici nu sunt frații noștri maimuțele lor, care se dau drept clerici!
…………………………………………………..
Credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene prigonite cântă Hristos a înviat! în ajunul Anului Nou 2022-2023 la ultima Sfântă Liturghie din Lavra Peșterilor din Kiev în Biserica Sfinților Antonie și Teodosie. Este pentru ei ceva ca un Acatist:
Nota noastră: Ierarhia Bisericii Greciei, prin recunoașterea formală a schismaticilor ucraineni, poartă o mare răspundere pentru persecutarea credincioșilor din Ucraina. La fel și sinodalii din Alexandria și mai ales din Cipru. Înainte de a fi un război armat, conflictul din țara vecină este unul religios și cultural. Ceea ce ne interesează cel mai mult, credincioșii ortodocși sunt prigoniți pentru credința lor fix ca în vremea comuniștilor ca „dușmani ai poporului” fără să atenteze cu ceva la siguranța statului, ba chiar luptând pe front mulți dintre ei. Vina lor este că țin credința dreaptă pe care o are și Moscova și nu recunosc pretențiile papiste ale Constantinopolului, nici acțiunile schismaticilor din Ucraina.
Putem înțelege motivațiile politice ale acestei prigoane, dar nu le putem accepta. În alte țări a fost aleasă conviețuirea pașnică a celor majoritari cu minoritățile etnice, nu eliminarea lor. Cu atât mai puțin poate fi primită excluderea din societate pe criterii religioase, nici măcar etnice. Biserica Ucraineană nu este dependentă de Rusia, așa cum este acuzată, ci doar are ca moștenire comună credința drept slăvitoare atât cu Moscova, cât și cu celelalte Biserici Locale. Singura ei „vină” este că nu acceptă intruziunea Fanarului și invențiile lui de primat papist.
Desigur că ierarhii români nu au aceeași răspundere ca cei din Bisericile care au intrat în comuniune cu gruparea lui Epifanie Dumenko, totuși au obligația morală să denunțe aceste persecuții nejustificate asupra Bisericii. Drept aceea, ca niște credincioși cu inimă sinceră așteptăm și cerem din partea ierarhiei române să fie alături și să sprijine pe frații ortodocși de peste graniță, mai ales că este afectată comunitatea noastră de români de acolo. Nu există poziție neutră: ori de partea credincioșilor, ori cu dictatele politice.
În ultima vreme ridicarea unei Biserici la rang de autocefală a devenit o problemă acută în Ortodoxie. Nu doar rușii sunt afectați, ci situația s-a întors și împotriva grecilor, care nu acceptă denumirea noii Biserici a Macedoniei de Nord îndeosebi din motive naționaliste. Publicația Presa Ortodoxă din Grecia a redactat un articol care portretizează situația în ansamblul ei:
Adesea auzim acum că se face vorbire despre „autocefaliile” Bisericilor Locale.
• Începutul s-a făcut cu „autocefalia” ( a fost caracterizată drept „kakocefalie”) Ucrainei pe care a dat-o – în ciuda obiecțiilor serioase exprimate și continue – Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, făcând o intruziune în jurisdicția Patriarhiei Rusiei, de care voia să rupă Biserica a acestui stat mai nou.
• Punând la încercare în continuare îngăduința Bisericilor Ortodoxe din lume, după Ucraina și în timp ce a lăsat să se înțeleagă puțin în declarații anterioare intențiile sale, Patriarhul Bartolomeu se pregătea să ofere autocefalie celor din Skopje (macedonenilor). Acolo i-a luat-o înainte și probabil l-a surprins – și nu numai – Patriarhia Serbiei, care a oferit autocefalie celor din Skopje.
• A constituit o mirare în final autocefalia care a fost făcută cunoscută în această vreme, este autocefalia pe care a revendicat-o din proprie inițiativă Biserica Ortodoxă a Ucrainei, cea de sub Arhiepiscopul (Mitropolitul) canonic Onufrie.
• Conform principiului enunțat din timpul Marelui Fotie și acceptat panortodox, că „există obiceiul ca cele bisericești să se preschimbe odată cu cele politice”, crearea unui nou stat îndreptățește și constituirea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Locale din el. Când Constantin cel Mare a inaugurat împărăția Constantinopolului, Biserica Bizanțului a constituit centrul ortodox puternic prin sine ca noua Romă și a primit același statut onorific ca vechea Romă.
Deci, cu aceste date s-a început și în zilele noastre să fie dezbătută proclamarea ca autocefale a Bisericilor statelor care s-au ivit prin ruperea din Iugoslavia și Uniunea Sovietică: Estonia, Letonia, Belarus, Ucraina, Skopje, Muntenegru.
Procedura prin care să fie acordată bisericește autocefalia, înainte de Colimbari, a constituit un subiect de lungi dezbateri în Conferințele presinodale, când a fost discutat subiectul autocefaliei. Toți au fost de acord că Biserica Ortodoxă Locală care dorește independența ei va depune o cerere Bisericii mamă de care aparținea până atunci. Biserica mamă, după ce o validează, transmite cererea și acordul ei Patriarhiei Ecumenice, care își asumă în mod coordonator să asigure consimțirea și a celorlalte Biserici. Dacă Biserica mamă refuză sau nu consimt toate Bisericile, procedura acordării autocefaliei se întrerupe. Proclamarea autocefaliei prin consimțirea tuturor o realizează Patriarhia Ecumenică pentru că este prima Biserică prin rang. Nu acordă singură autocefalia, ci sinodal, consimțit.
Totuși la cele trei „autocefalii” de mai sus modul acesta nu a avut loc. cererea este dreaptă, dar procedura convenită a fost eludată. Cei ce au acționat s-au mișcat anticanonic. Iar cea mai mare responsabilitate o poartă cel care a început, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care a deviat sau a încurajat și pe ceilalți să-l imite. Rădăcina răului este înțelegerea greșită cu totul a „prerogativelor” drept „primat” și încălcarea adevăratei sinodalități.
Sunt încălcate cele convenite unanim; dar Patr. Bartolomeu anulează după Colimbari și încalcă chiar și propriile lui obligații recente; se mișcă samavolnic, imită pe Papa.
S-a făcut un început rău. Aude cineva? Va pune cineva frână acestui coborâș?
Observații: Tabloul complet al autocefaliilor revendicate la ora actuală este unul destul de complex, presiunea factorilor externi politici fiind una importantă. Războiul din Ucraina îndeosebi, dar și tensiunile anterioare lui joacă un rol determinant.
Cea mai controversată situație o reprezintă formarea de către Constantinopol a unei structuri bisericești în Ucraina prin intervenția într-un teritoriu străin, al Patriarhiei Moscovei. Pe lângă conotațiile schismatice ce țin de primirea fără pocăință a unor clerici caterisiți și revendicarea unei jurisdicții ce nu-i aparține, pretențiile de primat de putere agravează situația prin concepții eretice papistașe anti-sobornicești despre structura și organizarea Bisericii.
În privința macedonenilor, așa cum se remarcă în articol, procedura este sau pare a fi forțată. Aceștia au fost primiți în comuniune în mod canonic de către sârbi, dar recunoscuți drept autocefali fără un acord pan-ortodox prealabil. Pomenirea lor deja în diptice de unele Biserici Locale, cum ar fi sârbii și rușii, poate fi considerată o atitudine provizorie, prin care este manifestată comuniunea bisericească. De altfel, cam așa s-a întâmplat și cu alte Biserici devenite autocefale recent (cum ar fi Cehia și Slovacia, Polonia, Albania), a căror recunoaștere deplină s-a realizat în timp și prin forțarea notei, după negocieri și discuții tensionate.
O situație aparte o reprezintă Biserica Ucraineană de sub Mitr. Onufrie. Sinodul lor nu se declară autocefal, ci independent, un concept inovativ. Pe de altă parte, se comportă ca fiind autocefali, fapt dovedit prin recunoașterea macedonenilor, un atribut ce ține doar de Bisericile autocefale. Însă pe durata războiului din această țară nu ne putem aștepta la o rezolvare clară a situației, existând o presiune tot mai mare a autorităților de a scoate în afara legii Biserica aceasta canonică pentru legătura cu Patriarhia Rusă. Chiar zilele acestea Președintele Zelensky a semnat un decret de scoatere în afara legii, care urmează să fie dezbătut în Rada ucraineană. Greu de crezut că va fi pus în practică, dar presiuni reale există.
În general, se poate spune că toată această criză pornește de la atitudinea sfidătoare a Fanarului, care a blocat orice discuție pe subiect și insistă asupra pretențiilor sale papiste. Întreruperea comuniunii de către ruși cu cei care au recunoscut pe schismaticii ucraineni (Fanar, Alexandria, Grecia și Cipru) face ca situația actuală de ansamblu a Bisericii Ortodoxe să fie una de schismă internă oficială. În plus, după formarea unui Exarhat rusesc în Africa, s-a ajuns ca recent (22 nov. 2022) și Alexandria să întrerupă pomenirea rușilor. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât nu e vorba de o ruptură a unor formațiuni minore separate și nici de greșeli reparabile, ci de un impas prelungit și extins între multe Biserici Locale, fără o procedură stabilită de urmat și fără a se întrezări posibilitatea unor discuții pe subiect măcar cum s-au început la Amman chiar înainte de „pandemie”.
Așadar avem o schismă gravă, marcată de ruperea comuniunii între diferite Biserici Locale și intrarea în comuniune cu schismatici condamnați, dar și de erezie de natură papistă susținută de Constantinopol și criticată de ruși în special.
Din bogata comoară duhovnicească a Sf. Nectarie de Eghina, avem multe perle de preț să le oferim cititorilor evlavioși. Teologia sa ortodoxă, experiența duhovnicească, învățăturile folositoare de suflet și povățuirile ascetice, toate acestea sunt prezente din belșug în lucrările sale minunate, pe care le-a scris urmând Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe în toate. Dar există ceva nou în lucrările sale, pe care cititorul ortodox de astăzi îl va afla folositor și necesar de știut, așa că noi doar îl vom menționa aici. Este vorba despre părerea și aprecierea Sf. Nectarie, ca un Părinte contemporan al Bisericii și ca istoric bisericesc (deoarece a fost și un teolog învățat), despre despărțirea Bisericii Latine de Apus de Biserica Ortodoxă de Răsărit.
Sfântul Nectarie vede principalul motiv al despărțirii, adică al separării creștinismului apusean de creștinismul răsăritean, în dorința mândră și iubitoare de stăpânire a Papei de la Roma după putere și dominație asupra Bisericii lui Dumnezeu. Nici un Apostol nu a avut o astfel de autoritate după cum pretinde Papa pentru sine asupra întregii Biserici, nici măcar Sf. Apostol Petru însuși pe care îl invocă Papa în zadar. „Deoarece, dacă proprietățile și autoritatea Apostolului Petru”, scrie Sf. Nectarie, „erau așa cum le râvnește Biserica Romană, atunci duhul Evangheliei ar fi de neînțeles și foarte problematic, pentru că, în acest caz, ar fi o confuzie de concepte și un conflict de principii: pe de o parte, principiul egalității și al inegalității (tuturor Apostolilor) ar fi de neînțeles, mai precis egalitatea până la a sluji unul pe altul (cf. Mc. 42-45) și, pe de altă parte, principiul inegalității, mai precis până la aroganța și stăpânirea unuia asupra altuia”. Oricum, Sfântul adaugă în continuare: „Unitatea Bisericii nu a fost întemeiată și fondată pe unul dintre Apostoli, ci a fost și este fondată pe o Persoană, cea a Mântuitorului Iisus Hristos, Care este capul Bisericii și pe Unul Duhul Sfânt, într-o singură credință, nădejde, dragoste și slujire față de Dumnezeu” (Cartea I, p. 68-69). „Unitatea Bisericii constă în unitatea membrilor ei cu Domnul. Toți care au crezut în Hristos prin Apostoli au fost uniți cu Domnul Iisus și au fost sfințiți de adevărul lui Dumnezeu Tatăl” (In. 17: 17-22). De aceea Apostolul Pavel, în Epistolele sale, „scrie adesea despre unitatea Bisericii, despre acea unitate, despre Capul Bisericii, despre ierarhia Bisericii, însă nicăieri nu menționează pe Apostolul Petru drept legătura conectoare a acelei unități a Bisericii” (Cartea I, 70-73). „Legătura unificatoare a tuturor credincioșilor în Biserică și a tuturor Bisericilor Locale între ele”, scrie Sfântul Nectarie mai departe, „era conexiunea și unirea sfinte și tainice a tuturor credincioșilor în Hristos prin credința comună, nădejde și dragoste pentru Hristos, Mirele Bisericii, și prin ierarhia comună și cultul comun”. Această unitate s-a manifestat și se manifestă în slujba comună a dumnezeieștii Liturghii și în Împărtășanie și în alte Sfinte Taine comune și sfinte slujbe, bazate pe mărturisirea uneia și aceleiași credințe drepte-slăvitoare și, de asemenea, în Sfintele Sinoade comune ale Bisericii. De aceea Biserica nu a recunoscut niciodată orice altă autoritate peste Sfintele sale Sinoade Locale și Ecumenice” (Cartea I, p. 48-51 și 84-85).
„Sinoadele Ecumenice”, scrie Sfântul Nectarie, „sunt trăsătura cea mai caracteristică a aranjării și organizării Bisericii și duhul care domnește în Biserică și ele sunt o expresie a cinstei egale și a valorii egale și a importanței tuturor Bisericilor Locale”. Și mai mult: „Ele sunt cea mai clară mărturie a întregii Biserici despre infailibilitate, care se găsește numai în Biserica una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească (și nu la Papă)” (Cartea I p. 93-94). Ca un bun cunoscător al istoriei Bisericii, Sfântul Nectarie știe că Papii romani au greșit de multe ori în decursul istoriei în materie de credință și morală și de aceea în studiul său enumeră zece Papi romani care au greșit direct în credință, pentru care unii dintre ei au fost condamnați și anatematizați de Sinoade Ecumenice și Locale ale Bisericii întregi (ca, spre exemplu, Papa Onorius, care a fost condamnat de Sinoadele Ecumenice VI și VII) (Cartea I, p. 159-172). De aceea Sfântul spune: „Orice ar spune aderenții infailibilității papale pentru a-și satisface patima lor, istoria ne arată clar că anumiți Papi s-au arătat a fi greșelnici în credință și chiar trădători ai adevăratei credințe” (Cartea I, p. 173).
Sfântul din Eghina declară mai departe că episcopii romani și-au bazat autoritatea lor pretențioasă și mândră asupra Bisericii în decursul istoriei pe documente și decrete false, pe care teologii latini și chiar Papii înșiși le-au falsificat și au amăgit, astfel, pe alții. Acestea au fost documente false, așa-numita „Donația lui Constantin”, „Decretalele lui Pseudo-Isidor” și „Decretele lui Grațian”, toate timpuri ulterioare (din secolele 8-9 și 12). „Cine nu știe”, scrie Sfântul, „că acestea au fost cauzele separării? Cu asta, unitatea a fost ruptă intern deja, legătura morală a fost tăiată, prăpastia separării a fost deja deschisă și o mare distanță deja tăia Apusul, sau mai degrabă Biserica Romană, de Răsărit, adică de Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească. Papii au devenit astfel împărați romani și Biserica Romană o Biserică mai presus de Biserici și episcopul roman episcopul întregii lumi! Papa a devenit un om-zeu! deoarece, potrivit dreptului divin și omenesc, el stăpânește potrivit celor două puteri: puterea divină (adică autoritatea) care îi vine de la moștenirea lui Petru și puterea omenească ce-i vine de la darurile și privilegiile date lui de împărat!” (Cartea I, p. 199-200). „Dar nefericirea a fost”, adaugă Sfântul, „că toate acestea s-au bazat pe minciuni și neadevăruri, pe falsificări” (Cartea II, p. 92). Drept urmare, Sfântul concluzionează pe drept: „Cauza principală a schismei, adică separarea Bisericii Latine, este problema primatului papal” (Cartea II, 8). Pentru că primatul de putere „sucește duhul Evangheliei și neagă principiile de bază ale Evangheliei”. „Toate celelalte motive pentru separare, chiar și cele dogmatice, deși sunt importante, au răsărit de fapt din prima cauză” (Cartea I, 69).
În final, iată ce spune Sf. Nectarie de Eghina despre teoria Bisericii Romane despre Papă și supremația și infailibilitatea papale: „Potrivit acelei teorii (romano-catolice), Domnul nostru Iisus Hristos, după ce S-a suit la cer, a lăsat Biserica Sa Apostolului Petru și Petru a lăsat-o succesorilor săi – Papii. De atunci, Hristos de pe tronul slavei Sale doar supervizează Biserica Sa sfântă și ei o administrează mereu bine și o conduc infailibil spre scopul capului său infailibil (adică Papa), de aceea Hristos nu intervine prin participarea Lui personală în administrarea Bisericii, pentru că asta ar fi contrar înțelepciunii Sale divine. În orice caz, această teorie romană îmi pare că nu este diferită de acea teorie filozofică ce acceptă creația lumii, dar nu recunoaște purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru lume pentru că, potrivit acelei teorii, providența ar diminua măreția înțelepciunii lui Dumnezeu, de vreme ce acea reflecție ar da mărturie că legile naturii (date de Dumnezeu la creație) nu sunt desăvârșite! Personalitatea divină a Papilor romani, infailibilitatea lor și învățătura că unitatea Bisericii este în persoana Papei, nu în Persoana lui Hristos, cum învață Biserica Ortodoxă de Răsărit, derivă din această teorie deistă papală. Din această teorie, Biserica Romană este considerată singura Biserică a lui Hristos și, din această cauză, toate Bisericile Ortodoxe sunt condamnate pentru că nu recunosc primatul Papei și infailibilitatea lui și Biserica străvechii Rome este văzută ca Biserica celor întâi-născuți!” (Cartea II, p. 8). „Din această teorie romană a răsărit toată violența teribilă, unificarea violentă a creștinilor ortodocși nevinovați de-a lungul secolelor de către Biserica Romană.” Pentru Biserica Ortodoxă, spune Sfântul Nectarie, „centrul unității și piatra din capul unghiului Bisericii și Capul Bisericii este Domnul Iisus Hristos răstignit pentru noi. El este Singurul Cap al Bisericii, oricine altcineva ar trebui respins și scuipat pe el, după cum a spus și Sf. Grigorie Teologul”. De aceea Sfântul Nectarie adaugă la sfârșit: „Fie ca Dumnezeu să fie Judecător între noi și ei!” (Cartea II, 224).
Din Viețile Sfinților pe noiembrie. Traducere în engleză de John Sanidopoulos.
Interesul adevărat pentru unitatea Bisericii preocupă și pe unii mireni. Este cazul unui text scris cu năduf de cineva din Grecia despre situația specială și amăgitoare în care se găsește Biserica astăzi, îndeosebi ierarhia din țara sa, dar nu numai de acolo.
În ultimul timp, îndeosebi în ultima perioadă a așa-zisei „crize sanitare”, unii, în principal episcopi la început, și părinți-duhovnici de un cuget și imitatori ai lor în continuare, referă totul la unitatea corpului bisericesc. În clipa în care sfâșie prin faptele lor această unitate precisă, vorbesc continuu și „se neliniștesc” de unitate.
Unitatea corpului bisericesc firește că nu este o „reglementare administrativă, o realizare omenească”, deoarece nici Biserica nu este o grupare de oameni care conlucrează și sunt de un cuget pur și simplu de dragul unui scop pământesc bun. Biserica nu este religie (ritual), dar cu mult mai mult nu este organism, adunare, partid, pentru ca unitatea ei să depindă pur și simplu de înrolare, acceptarea pozițiilor, ascultare de superiori și aplicarea celor convenite. (Acestea sunt cunoscute tuturor și îmi cer iertare că le menționez, dar amintesc unele elemente ca să continuăm cu cele ce se petrec). Unitatea Bisericii este o taină înfricoșătoare care depășește și mintea, și rațiunea noastră („Taina aceea înfricoșătoare se împlinește mai presus de minte și de rațiune”Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, MISTAGOGIA, PG 91, 681 ) Din această perspectivă, nu are sens să ne spunem propriile noastre gânduri și opinii despre unitatea bisericească. Vom puncta puține de la Sfinții noștri (de asemenea cunoscute tuturor, după cum am spus mai sus) ca să putem înțelege cumva cam ce urmăresc urmașii de astăzi ai scaunelor bisericești și ai preoției lui Hristos când vorbesc despre unitate.
Nu poate exista cunoaștere a lui Dumnezeu și unitatea credinței fără ortodoxia în dogme și dragoste practică.
„Căci atunci este adevărata unitate a credinței, atunci cunoaștem pe Fiul lui Dumnezeu, când suntem ortodocși și în dogme și ținem legătura dragostei. Căci Hristos este dragoste”. SF. TEOFILACT AL BULGARIEI, PG124, 1088
Este un lucru misterios și cum duc acum lucrurile la bun sfârșit conducătorii Bisericii noastre (înțeleg pe ecumeniștii care controlează deja administrația Bisericii) în timp ce de mai bine de 100 de ani desconsideră și răstălmăcesc dogmele credinței și arată o lipsă totală de dragoste față de ortodocși și eretici – în timp ce vorbesc și invocă în continuu dragostea și spun că lucrează pentru unitatea tuturor.
Oriunde se găsesc și stau, îi auzi că invocă vorba „ca să fie una” și înțeleg o sudură între ortodocși, eretici și orice altă credință, mod, alegere și deosebire (mă gândesc la diferențele religioase, nu că lipsesc și în celelalte și sexuale, după cum ne amintesc în continuu prin fapte și cuvinte) care va restabili unirea și unitatea tuturor, după cum spun ei.
Spun că astfel împlinesc porunca Domnului despre unitate. Numai că se pare că uită că aceasta nu este o poruncă pentru oameni. Este o rugăciune a lui Hristos către Dumnezeu Tatăl. Și cel mai important este faptul că această grijă nu se referă la lume, nici la modul, „cum”-ul, lumii, pentru că cele ale lui Dumnezeu nu se compară cu cele ale lumii. „Pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (In. 14, 27). Acest „cum” este esențial și „înfricoșător” și „mai presus de minte și de rațiune”. „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, în Mine și Eu în Tine” (In. 17, 21). Aici este esențialul. Nu este pur și simplu unitate, o unitate vădită exterior, un acord, o supunere și ascultare frumoase, absolute și netulburate față de un centru văzut al deciziilor. Are importanță „cum”, care depășește orice minte și rațiune pentru că este un cum al Treimii. Pentru noi acesta nu poate fi țintă, plan, valoare, realizare exclusiv din lucrările noastre și din metodele noastre, din cauza firii lui. Deoarece este o condiție ca să propășim în dragoste, dar și sete a oricărui suflet, neaccesibil omenește, de aceea este un subiect de rugăciune și ajutor dumnezeiesc. Nu spune continuu preotul: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”? Cerem unitatea credinței. Nu o restabilim când impunem o supunere de tip stalinist față de un centru administrativ independent de ce spune și face acest centru. Fie preotul de parohie, fie episcopul, fie Sinodul unei Biserici, fie Patriarhul, fie chiar și Sinodul pragmatic al episcopilor (în contrapondere cu Pseudo-Sinodul Întâistătătorilor care a fost în Colimbari), dacă nu există cum-ul rugăciunii lui Iisus, fie și ca sete și luptă, din cauza nevredniciei noastre, toate sunt zadarnice, pe jumătate și extrem de primejdioase.
Aceleași lucruri și mai rele le constatăm când auzim că vorbesc despre unitatea pan-creștină și pregătesc cu tehnici iubiriste o monstruozitate ca un puzzle și colaj unde fiecare nucă din nucul (religios) este amestecată în sac cu Biserica una și singură a lui Hristos, sfânta ortodoxie a Părinților noștri și toate acestea constituie, pentru ei, unitate…
Propriul lor „cum” îl vedem toți ce calitate are. Vedeți „unitatea” pe care au adus-o în Ucraina și nu va trebui să vă gândiți mult la calitatea ei și la relația care poate să o aibă cu „cum”-ul unității lui Dumnezeu. Violența, măcelurile, dezbinările, scopurile și metodele politice, confuzia, schismele și desconsiderarea tuturor cu indiferență patriarhală. Vedeți „unitatea” care au provocat-o în corpul bisericesc prin abordările lor în criza de coronavirus și prin utilizarea lui de către creatorii ei.
Unitatea nu se impune stalinist și cu sila, nici nu se dobândește magic. Fac ce-mi spun, spun da la toate, fac toți asta și – bravo nouă! – am realizat unitatea. Ei spun asta, vor să impună asta. Mergi spre unitate pe cât mergi în sfințenia lui Hristos și în cunoașterea slavei neapropiate a lui Dumnezeu, dacă te lupți pentru ea cum trebuie și condiția indispensabilă pentru asta este conștiința protecției, ocrotirii și călăuzirii lui Dumnezeu prin sfinții Săi îngeri, nu simplu ascultarea față de ordinele oricărei papare (una spunem, alta facem; una învață Sfinții, alta învățăm noi) fără legătură dacă a fost cinstit cu vrednicia preoțească de Biserică. Dar nu spunem acestea în fiecare zi la Pavecerniță?
„Ocrotește-ne pe noi cu sfinții Tăi îngeri ca prin mijlocirea lor fiind păziți, să ajungem la unitatea credinței și la cunoașterea slavei Tale neapropiate.”
Aceleași lucruri le spune toți Sfinții Bisericii noastre. (Nu vreau să devin obositor, dar nu văd alt mod de a ne trezi puțin din moleșeala și pervertirea la care ne-au condus păstorii noștri și propria noastră lâncezeală (akedie). De aceea citez unele cuvinte patristice ca să vedem că cele pe care le spunem nu sunt opinii samavolnice ale unor neascultători pulverizați. Dimpotrivă, cele pe care le spun și le fac ei sunt opinii samavolnice ale religiozității după voia lor, pe care vor să o impună în Biserică).
Spune Sf. Grigorie de Nissa: „Unitatea credinței condiționează lupta și efortul omului de a se desăvârși în Hristos ca să ajungă la unitatea credinței și să nu rămână ca un prunc bătut de vântul oricărei învățături care se face prin vicleșugul și prin uneltirile amăgirii”.
«Trebuie pururea să te aduci la măsura bărbatului desăvârșit, după Apostol: Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la bărbatul desăvârșit, la măsura vârstei plinătății lui Hristos, ca să nu mai fim prunci, înviforați și purtați de orice vânt al învățăturii prin vicleșug spre uneltirea amăgirii” (PG 46 289 și TLG 8,1, 45).
Adică nu este o simplă așezare bună exterioară și conformare cu deciziile înainte-stătătorilor sau organelor ca să se arate o unitate exterioară, după cum se întâmplă în grupările de oameni pe care îi leagă o ideologie sau un scop comun. Este o creștere în Hristos, nu o înfășare și îngrijire de prunci religioși care refuză să confrunte realitatea și responsabilitățile lor, după cum spune Sfântul Paisie. La fel, este o regulă indispensabilă ca să nu fim bătuți de orice învățătură mincinoasă care se face prin răutate și suntem călăuziți spre amăgire, după cum se întâmplă astăzi, când mergem oriunde suflă (învață) cutare vlădică sau cutare propagandist new-age-ist neo-patristic…
Dar și unitatea este un subiect de alegere a omului, nu impunere de către alții sau de supunere față de alții.
„Om cu om devin una când se desăvârșesc în una prin alegere, după cum a zis Domnul, legătura firească cuprinzând unitatea cea din alegere” (Sf. Grigorie de Nyssa PG 45, 405).
Nu se face cu zorire și cu amenințări și pedepse și persecuții. Pentru că elementul de legătură care unește pe oameni este Însuși Sfântul Duh și numai Sfântul Duh.
„Ca toți să fie una, precum Tu, Părinte, în Mine și Eu în tine; ca și ei să fie una. Legătura acestei unități este slava; iar slavă este numit Duhul Sfânt” (Sf. Grigorie de Nyssa, PG 44, 1117). Fără El nu există unitate, nici nu sunt creștini (ai lui Hristos) cei care consideră astfel, chiar dacă sunt Patriarhi sau vlădici sau orice altceva.
„Căci nu se pot uni altfel cei separați unii de alții dacă nu sunt altoiți prin unitatea Duhului; căci, dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Sf. Grigorie de Nyssa, PG 44, 1320).
Și, deși spun asta Sfinții – nu o spune numai Sf. Grigorie de Nyssa, o spun toți, însă pe acestea le-am avut la îndemână și le-am prezentat – am ajuns astăzi în punctul ca vlădicii să spună public că „piatra de încercare a unității” este o persoană, un Patriarh sau Arhiepiscop. Și că cel care nu este plăcut lor și faptelor lor este în afara Bisericii și să se ridice să plece pentru că tulbură unitatea celorlalți!!!
Pot părea de necrezut toate acestea, dar ele sunt spuse public întocmai. Există o astfel de conștiință, o astfel de trăire a Bisericii, o astfel de relație cu Sfinții și cu învățătura lor. Desigur, și noi nu suntem deloc oameni și creștini buni, dar să nu facem și această discreditare și mizerie a noastră – ca să nu spun altceva – drapel și ideologie și să vrem să o impunem tuturor. Acest lucru l-a început diavolul și continuă temerar, fără schimbare și nepocăit și urmează cei ai lui. Cu adevărat, aici există unitate, dar demonică.
Să nu continuăm pentru această rușine și decădere se va spăla greu de pe noi, mădularele de astăzi ale Bisericii noastre. Din nefericire.
Să aterizăm în realitatea nenorocită în care trăim. Deci să ne silim să dibuim unitatea despre care vorbesc păstorii noștri și să vedem unde duce.
Ca să nu pierdem timpul, să sesizăm de la început că unitatea despre care vorbesc și se interesează nu are nici o legătură cu unitatea credinței, după cum este definită de Scripturi și de Părinți. Foarte simplu, conform cu locul de mai sus de la Sf. Teofilact al Bulgariei, oamenii care nu sunt ortodocși nici în dogme, nici nu au dragostea elementară pentru credincioși sau necredincioși nu au legătură cu adevărata unitate a credinței. Ei îi consideră pe ereticii cunoscuți de orice natură (papistași, protestanți, monofiziți șamd) de ani buni drept Biserici cu preoția lui Hristos, cu Taine și posibilitatea împărtășirii (după caz, desigur, îndeosebi cu infinitele „confesiuni” protestante). În ultimul timp au făcut și Pseudo-Sinodul din Colimbari ca să dea și validare sinodală acțiunilor și amăgirilor lor. Se roagă împreună, au legături, zidesc biserici de rugăciune comună cu orice eretic (Sf. Nicolae în New York) și orice nu corespunde cu credința Părinților și cu tradiția bisericească. Consider că latura „suntem ortodocși în dogme” este ușor de sesizat că nu există. Există cealaltă latură, „să ținem legătura dragostei”? Dragoste? Dragoste în Hristos? „După cum Tu, Părinte, în Mine și Eu în Tine”? Când nu numai că nu stau alături de frații episcopi, preoți și mireni prigoniți de statul satanist, ci și ei înșiși îi prigonesc. Când îi silesc pe oameni și în afara vieții lor să-și piardă sufletul. Când nu numai sunt indiferenți față de persecuție și pedepsele ilegale și iraționale la care sunt supuși grupuri de oameni, după cum fac sanitarii, ba îi și înjură de sus (declarații ale unor arhierei impozanți de tipul celui de Dodoni), trebuie să mai căutăm dacă există dragoste precum cea pe care o menționează Hristos și Sfinții?
Când sunt interesați de altceva și folosesc cuvântul „unitate”.
Vă amintiți că, în timp ce au trecut la demolarea credinței prin acțiunile lor un an, au început brusc să vorbească despre unitate. Cu cât a trecut vremea, s-a mărit presiunea din partea statului și cedarea din partea ierarhiei, problemele care totul promitea că se vor termina în scurt s-au mărit, atunci au început să se neliniștească de unitate. Spuneau că se temeau de schisme. Sunau logic pentru mulți. Era adevărat acest lucru? Este un lucru dat că nu-i interesează nici unitatea, nici vreo schismă. Faptele din Ucraina și poziția pe care au luat-o demonstrează asta. Chestiunea vechi-calendaristă și schisma din final, pe care ei înșiși au creat-o cu corespondență în acțiunile lor de astăzi și de care nu au fost niciodată interesați să o tămăduiască arată același lucru. Totuși o reacție generalizată a poporului credincios,, care probabil îi va trezi într-un anumit grad pe cei indiferenți sau confuzi ar fi fost o problemă nu pentru unitate, ci pentru imaginea lor, pentru autoritatea lor, pentru ceea ce vând patronilor lor. Deci au utilizat termenul „unitate” (să rămânem uniți, să nu primejduim unitatea) ca să înfricoșeze și să amăgească pe oamenii deja înfricoșați și amăgiți. Să-i învinuiască și de aceasta. Că sunt responsabili și de scindarea unității bisericești. Ei, care deja au dizolvat unitatea bisericească și conduc corpul credincioșilor spre apostazie indică primejdia scindării ca să țină poporul supus și fără reacție în planurile de astăzi și de mâine – și ele vor fi mai rele – pe care slujesc.
Greutatea pe care o dau termenului unitate este absoluta supunere și ascultare față de orice face și spune ierarhia. Oricine în orice mod nu ascultă de ceea ce stabilesc ei, chiar dacă este contrar cu ochiul liber față de fundamentele credinței pune în pericol „unitatea”, după ei. Nu o pun cei care lucrează cele străine și noi și interzise. Astfel ajungem la paranoia de a considera că unitatea credinței nu o rup cei care aduc în țară pe pseudo-episcopul Epifanie Dumenko și conslujesc și au legături cu el, ci cei care protestează pe drept.
Deoarece oricine poate să considere că toate acestea sunt teorii și idei și păreri neîntemeiate, în următorul articol (pentru că multa vorbire a făcut dezordonat acest text), cu Dumnezeu pe primul loc, voi prezenta exemple concrete din cele multe care se petrec în jurul nostru și sunt publicate de înșiși cei care le fac și le spun.
Gheorghios Tzanakis, Akrotiri Xania, 28 septembrie 2022
În ziua de prăznuire a icoanei făcătoare de minuni din Boian a Maicii Domnului, Mitropolitul Longhin a decis să treacă peste restricțiile impuse de Administrația Militară Regională din Cernăuți și a organizat procesiunea religioasă îndătinată cu această ocazie. Au participat numeroși credincioși care au răspuns la apelul său în ciuda piedicilor din partea oficialilor.
Filmarea procesiunii și încercarea autorităților de a o opri (min. 4):
Din fericire, au apărut și susținători ai Mitropolitului, printre care Victoria Kohanovska, avocat și președinta unei Organizații de surori ucrainene din Kiev. Aceasta a promis sprijinul ei în instanțe și în orice alte situații.
Sfânta Liturghie și predica (prima parte în românește de la min. 2:42:00):
Președintelui Zelensky i s-a amintit că, în vreme ce țara este în război, năvălitorii din BOaU schismatică „ne iau bisericile, taie ușile bisericilor cu flexurile, le sfărâmă cu baroasele și îi umilesc pe preoți”. Dar „nu oprim pe nimeni să se roage. Poporul nostru ortodox nu ia de la nimeni biserica, nu-i bat pe oameni și pe preoți”. În schimb, cei care acaparează bisericile sunt urmașii comuniștilor și ateiștilor, „nu sunt patrioți ai Ucrainei… au omorât tot ce e sfânt în această țară”.
Despre faptul că este tras în proces pentru că a organizat o procesiune cu o zi înainte, a spus cu ironie: „Acum câteva zile era o așa de mare teroare în casa mea – autoritățile noastre veneau să-mi ‘atragă atenția’ puțin. Ieri am devenit dușmanul statului, au deschis un proces împotriva mea ca infractor”. A mai zis că mamele ai căror copii apără Ucraina pe front acum mergeau în procesiune de rugăciune pentru a se îndrepta spre Domnul și credincioșii nu pot fi persecutați pentru asta. „Domnule Președinte, am avut ieri dreptul să fiu cu toți oamenii sau nu?”
„Noi ajutăm cât putem mai bine (în spitale, în case de îngrijire, orfelinate, primirea refugiaților, care sunt peste 15.000 de la începerea războiului din 2014). Așa că de ce am devenit dușmani ai acestui stat? Ajutați-ne ca un garant al Constituției statului nostru, vă cer ca un om, vă rog! Știu că sunteți o persoană foarte bună; aveți multă bunătate în suflet… Ajutați-ne ca mamele noastre și preoții noștri să nu mai fie bătuți și bisericile noastre acaparate”, a mai îndemnat Mitropolitul.
Situația Bisericii canonice din Ucraina
Pentru a contura mai bine tabloul situației bisericești din Ucraina, sunt de ajutor chiar și unele declarații recente ale oficialilor, care ar putea marca o schimbare de raportare. Acestea au fost făcute la conferință organizată de Universitatea Catolică Ucraineană Uniată și Academia Movilă din Kiev, care nu sunt nicidecum prietene cu Biserica Ortodoxă canonică.
La întrebarea: „Unde să fie scoși preoții Moscovei?”, prima dată fostul preot al BOU George Kovalenko a punctat involuntar: „Cum vă imaginați asta? Se va evapora ca roua în soare? Ce ar trebui să se întâmple cu ea (BOU)?”. Adică e greu de rezolvat problema BOU din perspectiva Constituției ucrainene.
Dar declarațiile surprinzătoare au venit de la Olena Bogdan, șefa Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință. Acestea au fost rostite nu ca opinie personală, ci ca reprezentând Ministerul Culturii, din care face parte compartimentul pe care-l conduce ea. Cel mai probabil realitatea din teren îi forțează să aibă o abordare foarte nuanțată și să accepte că nu pot înlocui ușor o Biserică Ucraineană cu o tradiție de mai bine de un mileniu cu o structură artificială schismatică.
Ideile principale pe care le-a punctat au fost că:
1. Realitatea nu este reflectată corect în mass media, anume nu se spune că credincioșii BOU luptă pe front, Biserica este angajată în acțiuni caritabile și bisericile ei sunt pline de oameni. Dar totul rămâne „în spatele scenei”. Bineînțeles că, de fapt, există și multe minciuni despre „banii Moscovei”, „arme în biserici” și „colaboratori în rasă”. Olena Bogdan a mai punctat și faptul că nu există nici o mențiune în statutul bisericesc despre subordonarea față de Rusia, îndeosebi după Sinodul recent de la Kiev.
2. BOU este cea mai mare comunitate religioasă din Ucraina. Deși ea vorbește de doar 2 milioane de credincioși, această cifră probabil este mult mai mare dacă sunt luate în vedere aprecierile ei că bisericile sunt pline, sunt mai multe, la fel și numărul clericilor este cel puțin dublu față de schismatici.
3. Marile Lavre nu pot fi transferat către BOaU pentru aceasta nu are nici monahi, nici parohieni. În Kiev aceasta are cel mult 50 de călugări față de 200 numai în Lavra Pecerska ai BOU. Pe lângă asta, participanții mireni la slujbele Bisericii canonice sunt foarte numeroși pe când la cele ale BOaU sunt infimi.
4. Bisericile acaparate de BOaU rămân goale. După preluarea lor, credincioșii sunt alungați și nu vine nimeni dintre adepții schismaticilor la slujbe. Bogdan a confirmat că cele mai bine de 100 de biserici acaparate stau goale.
5. Încercările de redenumire a BOU destabilizează Ucraina pe plan internațional, dar și în inima propriilor cetățeni. În această situație, s-ar valida acuzațiile Moscovei cu privire la opresiunea asupra credincioșilor.
Așadar încercările statului de bloca procesiunile organizate de Biserica Ortodoxă canonică urmăresc să o aducă în situația schismaticilor, care nu au credincioși pentru a face ceva similar, ba nici care să vină la slujbe. Dar există ortodocși ai BOU care au înfruntat toate vitregiile celor care doreau să-i împiedice pentru a duce până la capăt procesiunea de 250 km. Au fost nevoiți să meargă și pe câmpuri și căi ocolite pentru a ajunge la final 7.000 de oameni la bastionul Ortodoxiei din inima Ucrainei, care este M-rea Poceaiv.
Thasos, frumoasa insulă din Egeea de Nord, insulă verde la propriu vorbind, va primi la începutul lui septembrie pe Patriarhul „verde” între ghilimele Bartolomeu, care este unul dintre protagoniștii de pe mapamond ai Noii Ordini Mondiale alături de elita celor puternici ai pământului, pentru a idolatriza protejarea mediului înconjurător prin mișcarea ecologică foarte renumită. Au uitat sau au pus pe planul doi «atotputernicii» neputincioși pe Creatorul și Proniatorul a toate, Care poate El Singur într-o fracțiune de secundă să mântuiască sau să întoarcă la planul Său mântuitor creația.
De aceea, ar fi fost un lucru de așteptat lumește, nu duhovnicește, dacă Mitropolitul Ștefan de Filipi l-ar fi chemat pe Patriarhul „verde” în insula verde pentru a-l cinsti pentru cele pe care le spune și le face pentru protejarea mediului natural. Totuși am scris și am spus de multe ori[1] că lucrul principal al tuturor clericilor, dar și al credincioșilor este întâi protejarea mediului duhovnicesc de murdărie și de întinarea răului și a păcatului în toate manifestările lor: de la ateism și idolatrie, de la erezii și schisme până la devierile trupești și restul păcatelor trupești și sufletești, de la ceea ce constituie abaterea de la dogma ortodoxă și morala ortodoxă.
Lumea, zidirea nu are existență și valoare independente. A fost creată de Dumnezeu ca să slujească pe om în feluritele lui nevoi. Mântuirea omului, și nu a lumii este scopul final al iconomiei divine. Atribuirea unei valori lumii fără legătură cu Dumnezeu, Care a creat-o „bună foarte”, și cu omul, pentru care a fost creată, conduce la un nou fel de idolatrie. Prin urmare, cei care se îngrijesc de mântuirea lumii în aceeași clipă în care Dumnezeu Creatorul și nevoile duhovnicești ale omului sunt marginalizate sau ignorate total, vin în contradicție flagrantă cu învățătura lui Hristos potrivit căreia omul nu se folosește deloc „dacă va câștiga lumea toată și-și va păgubi sufletul” (Mc. 8, 36) și cad sub judecata Apostolului Pavel față de idolatri, care „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și au cinstit și au slujit zidirii în locul Ziditorului» (Rom. 1, 25).
Există o legătură directă între starea duhovnicească a omului și starea lumii. Lumea este influențată de comportamentul omului, pe care îl urmează pe urmele lui, adaptându-se la alegerile lui. Supusă și ascultătoare în fața oamenilor virtuoși și sfinți, se opune oamenilor atei, pătimași și răi, care au pierdut starea bună duhovnicească și echilibrul. Problema ecologică este o problemă duhovnicească. Dezastrul mediului natural se datorează dezastrului sufletului omului, depărtării de Dumnezeu și încălcării poruncilor Lui. Deteriorarea și întinarea sunt consecințe ale întinării și deteriorării duhovnicești.
2. Ce aduc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul și cei împreună cu el? – O altă Evanghelie
Această întinare și deteriorare duhovnicească o iau și o duc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Ieronim și, întâi de toate, mitropolitul schismatico-eretic Epifanie al Kievului, evident chemați de păstorul regiunii, Mitropolitul Ștefan de Filipi, Neapole și Thasos, provocând indignarea îndreptățită și sminteala părții sănătoase a turmei ortodoxe, care cere să fie anulate aceste manifestări, având susținere aghiorită și panelenă. Păstorii, în loc să păstorească turma, o expun la primejdii pe care ei înșiși le provoacă. Și, deoarece credincioșii rămân nepăstoriți, se păstoresc singuri ca oi cuvântătoare și se străduiesc în mod lăudabil să-i trezească pe păstori prin scrisori, proteste și semnături. Mai mult îi păstorește turma pe păstori, lucru desigur greu realizabil, dar cel puțin se salvează de uneltirile pastorale. Păstorii sunt nepăstoriți.
Ce aduc cu ei Patriarhul Bartolomeu și suita lui în locurile sfințite din Filipi, a primei Biserici creștine din Europa, pe care a întemeiat-o Apostolul Pavel, și în Thasos a celor șase Sfinți? Dacă m-aș fi apucat să compar cele spuse și făcute de vizitatori cu învățătura, ostenelile și mucenicia Apostolului Pavel, aș fi scris o carte întreagă. Urmașii de astăzi doar cu numele ai Apostolului Pavel nu au lăsat nimic vertical din cele pe care le-au predat Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. S-ar potrivi absolut pentru filipenii, kavalioții și thasioții de astăzi și în principal pentru conducerea lor duhovnicească ceea ce scrie Apostolul Pavel către galateni. Le scrie: „Mă minunez cât de repede ați trecut de la Evanghelia lui Hristos la o altă Evanghelie, urmând pe unii care denaturează Evanghelia. Dar, chiar dacă eu însumi sau un înger din cer vă propovăduiește altă Evanghelie, diferită de ceea ce v-am propovăduit, să ie anatema. Și consideră atât de primejdioasă această schimbare a învățăturii evanghelice, încât reia anatematizarea a doua oară[2].
a) Au dat ereziilor caracter bisericesc
Este nevoie de mult timp și spațiu pentru a prezenta această altă Evanghelie pe care o propovăduiesc astăzi cei cu panerezia ecumenismului cu fruntașul Patriarh Ecumenic. Vom menționa revelator cele mai importante inovații. Evanghelia și predania patristică condamnă ereziile și schismele și Biserica Ortodoxă a făcut aceasta de veacuri, cuprinzând în erezii și papismul și protestantismul. Pseudo-Sinodul din Colimbari, Creta (2016), cu care se fălește și se autoadmiră Patriarhul Bartolomeu, fiind de acord și Arhiepiscopul Ieronim, a numit și a făcut ereziile biserici[3]. Nici măcar o dată în textele pretinsului «Sfânt și Mare Sinod» nu există cuvântul erezie. Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească a Simbolului de credință nu mai este delimitată în granițele Bisericii Ortodoxe, ci cuprinde și ereziile. Cei care au primit botezul creștin, de oricine ar aparține, sunt membri ai Bisericii, potrivit teologiei baptismale a Mitropolitului Ioannis Ziziulas de Pergam. De aceea au anulat și anatemele pe care le citeam în Duminica Ortodoxiei împotriva ereticilor.
b) Vor să consolideze schisma ucraineană
Deși nădăjduiam că la Pseudo-Sinod va fi tămăduită schisma vechiului calendar, care împarte, dezbină și rănește până astăzi unitatea credincioșilor, provocată și aceasta de Fanar prin Patriarhul mason Meletie Metaxakis, a fost tăiată neașteptat dintre temele Sinodului și a rămas netămăduită ca să urmeze imediat după aceea schisma a doua mai rea, cea ucraineană, iarăși cu răspunderea Fanarului și a promotorului Patriarh Bartolomeu. Constantinopolul a intervenit, fără să aibă dreptul și competența canonică, în granițele altei jurisdicții bisericești, a săvârșit fapta grea canonică și nepermisă de a pătrunde într-un teritoriu străin, în teritoriul bisericesc al Bisericii Rusiei, a ignorat pe Mitropolitul canonic cuviincios Onufrie al Kievului și a acordat autocefalie Pseudo-Mitropolitului Epifanie Dumenko, schismatic condamnat de Biserica Rusiei și pentru mulți nehirotonit, cel pe care aduce cu sine Bartolomeu, pe care l-a invitat în Kavala și Thasos Mitropolitul Ștefan cel supus Patriarhului.
Nu ne vom lungi mult cu schisma ucraineană pentru că am scris o carte aparte[4], care este ascunsă bibliografic de trestiile patriarhale aranjate, precum și cartea excelentă a părintelui Anastasios Gotsopulos[5], care face un tablou istoric și canonic foarte precis despre cui aparține bisericește Ucraina, precum și despre proveniența schismaticilor lui Epifanie, care brusc apare drept Întâistătător al unei Biserici Locale, unde există alt Întâistătător pentru că astfel voia papa Răsăritului, Patriarhul Bartolomeu, care nu mai este «primul între egali» (primus inter pares) cu care trebuie să decidă sinodal potrivit tradiției evanghelice și patristice de veacuri, ci «primul fără egal» (primus sine paribus), după noua ecleziologie a Fanarului, după cum a exprimat-o Arhiepiscopul din Americii Elpidofor din Bursa (oraș turcesc, n.n.). El însuși a trecut și mai departe de papa în consolidarea primatului Patriarhului, pentru că, în timp ce papistașii îndreptățesc primatul sprijinindu-se pe faptul că este urmaș al lui Petru, primul dintre Apostoli, Elpidofor ridică primatul la Sfânta Treime, la monarhia Tatălui[6], lucru care i-a uimit chiar și pe papistași prin obrăznicia lui teologică.
c) Au lărgit schisma ucraineană. Din locală la devenit panortodoxă
Recunoașterea și înălțarea lui Epifanie necanonice ilicite, antisinodale și neortodoxe ca Întâistătător al Bisericii Ucrainei în loc să tămăduiască schisma, după cum socotea Patriarhul Bartolomeu, a întărit-o cu persecuțiile pe care le exercită Epifanie împotriva Bisericii canonice a lui Onufrie prin concursul conducătorilor statali[7]. Dar a și lărgit-o și lățit-o pentru că a făcut-o panortodoxă din locală. Deja Biserica Rusă a întrerupt comuniunea cu patru Biserici din paisprezece, care au recunoscut pe Epifanie, cu Constantinopol, Alexandria, Cipru, Grecia, care sunt, din păcate, toate grecofone. Ca să susțină pe Patriarhul grec, pe Patriarhul neamului, au căzut în erezia condamnată în 1872 a etnofiletismului și au devenit stâlpi ai schismei ucrainene din stâlpi ai ortodoxiei. De ce se plânge Patriarhul Alexandriei de intruziunea Moscovei în Africa, de vreme ce el însuși a îndreptățit intruziunea Constantinopolului în Ucraina și a recunoscut pe Epifanie în ciuda jurămintelor cu lacrimi și a asigurărilor de iubire pe care le făcuse puțin înainte către Onufrie? Totuși majoritatea covârșitoare a ortodocșilor ca populație și ca număr de Biserici, nu au recunoscut pe Epifanie și se întreabă în final cum să fie reglementată noua schismă pe care a provocat-o Fanarul la instigarea americanilor pe motive geopolitice. Nici una din cele zece Biserici Ortodoxe nu va chema pe schismaticul Epifanie Întâistătător de Biserică la rugăciunile și la slujbele în comun, nici Antiohia, nici Ierusalimul, nici Rusia, nici Serbia, nici România, nici Bulgaria, nici Georgia, nici Polonia, nici Albania lui Anastasie, care a scăpat de etnofiletismul celorlalți grecofoni, nici Cehia și Slovacia. Și desigur că nici nu vor trimite nici un reprezentant la manifestările festive din Kavala și Thasos ca să slujească împreună cu Epifanie. Acesta este și motivul pentru care nu au fost chemați reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe. Dacă Filipi voia cu adevărat să cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, a căror adunare este prăznuită pentru prima dată, după cum scrie în program, de ce nu au chemat reprezentanți cel puțin dintre Bisericile Ortodoxe vecine, Serbia, Bulgaria, România, Albania, ci numai pe schismaticul Epifanie din îndepărtata Ucraină? Pentru că a cunoscut că pur și simplu nu vor veni dacă participă Epifanie, deoarece nu-i cinstește, ci-i necinstește pe Sfinți prin participarea schismaticilor.
d) Pentru care motive a fost chemat schismaticul Epifanie în Kavala și Thasos
Și oare de ce a fost chemat Epifanie la aceste manifestări festive, și nu alți reprezentanți ortodocși? Deja am expus primul motiv, care ar fi trebuit să fie valabil și pentru Mitropolitul de Filipi. Pentru că pur și simplu ceilalți ortodocși ar respinge în față chemarea deoarece comuniunea cu schismaticii și excomunicații îl face, potrivit sfintelor canoane, excomunicat și pe cel care are comuniune cu schismaticii. Nu știe asta Patriarhul, Arhiepiscopul și Mitropolitul local? Desigur că știu, dar nu mai iau în calcul sfintele canoane, care au fost valabile, potrivit lor, în alte epoci, după cum socotește din primii săi ani de arhierie Patriarhul Bartolomeu și după cum se străduiește de ceva ani să ne convingă «Academia de Studii Teologice» din Sfânta Mitropolie a Dimitriadei, iubită de Patriarh și de Arhiepiscop, prin dezvoltarea «teologiei post-patristice» hulitoare. Al doilea motiv constă în faptul că împlinesc o misiune stabilită de dinainte, pe care nu știm din ce motive s-au legat să o ducă la final, uitând că mai presus de toate este Dumnezeu cel atoatevăzător, Care zdrobește pe cei puternici cu braț puternic. Cu îndrumarea mai concludentă a Ministerului de Externe al Americii[8], acești noi cruciați ai Occidentului plănuiesc și împlinesc nu numai desprinderea politică a Ucrainei de Rusia, ci și pe cea bisericească pentru ca Biserica puternică a Rusiei să fie slăbită prin autocefalia ucrainenilor de sub Epifanie, lucru care slujește și Fanarului, care înfruntă rău și fără motiv antagonic Moscova, fiind influențat de calomniile apusene, care urmăresc în final prin dezbinări și schisme dintre ortodocși să slăbească Ortodoxia, adică adevărata Biserică a lui Hristos, care constituie singurul scop al Satanei și al organelor lui. Deci, deoarece ai noștri au acceptat acest plan occidental, care nu merge cum au vrut pentru că majoritatea zdrobitoare a Bisericilor Locale autocefale, zece din paisprezece, după cum am menționat mai sus, nu au recunoscut pe Epifanie, caută să găsească prilejuri să evidențieze și să legalizeze schisma ucraineană și un astfel de prilej l-au plăsmuit și pregătit prin manifestările din Kavala și Thasos, ca liderii politici neinformați și indiferenți față de cele bisericești și poporul neinstruit, sub pretextul cinstirii Sfinților din Thasos, să-l cinstească pe schismaticul «Mitropolit» Epifanie al Kievului, excomunicat pentru aproape toți ortodocșii. Și al treilea motiv, la fel de important, care l-a îmboldit pe Patriarhul Bartolomeu spre crearea și promovarea «autocefalului» Epifanie este aplicarea și acceptarea în practică nu a primatului de onoare, pe care toți îl recunosc, ci al primatului inacceptabil de putere, după modelul papal, pe baza căruia și contrar sfintelor canoane și tradiției sinodale neîntrerupte, nu poate intervină ca un monarh absolut în afara granițelor jurisdicției lui în jurisdicții străine și ale altora, ca să restabilească pe schismaticii pe care i-au condamnat alții și să repartizeze autocefalii în mod arbitrar și tiranic. Cunosc acestea conducătorii noștri politici și președintele Republicii, care vor încadra manifestările festive nu ca să-i cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, ci pe schismaticul Epifanie, rod al acțiunilor antisinodale, monarhice, dictatoriale ale Patriarhului Bartolomeu? Regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe, întemeiat de la Dumnezeu, a completat regimul democratic al străvechii Atene.
e) Acceptarea vădită și izbitoare a altei Evanghelii. Anulează pe Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc
Acceptarea cea mai izbitoare și foarte nimerită a altei Evanghelii, pe care o vom dezvolta mai pe larg într-un viitor articol, este abordarea tăcută și resemnată din partea celor doi Întâistătători, Bartolomeu și Ieronim, ceea ce înseamnă concesie, a lucrurilor nemaiauzite și hulitoare pe care le-au spus și le-au săvârșit doi colaboratori ai lor apropiați despre homosexualitate, păcatul extrem și cel mai degradant după Sfânta Scriptură și Părinții Bisericii. Ne referim la Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, care a trâmbițat festiv căsătoria a doi homosexuali, „familia a doi bărbați lumești, pe ai căror copii înfiați de la o mamă surogat i-a botezat în Sfânta Mitropolie de Vulas și Vuliagmeni, ca să ne aducă din America «civilizată» în Grecia subdezvoltată gunoaiele duhovnicești pe care papistașii și protestanții nu doar că nu le-au curățat, ci le-au și băgat în curtea lor. Nu ignorăm faptul că aceasta se petrece acum și în curtea noastră. Patriarhul Bartolomeu nu numai că nu a făcut un tribunal sinodal, cum ar fi trebuit să fi făcut sau cel puțin să ceară explicații și iertare din partea lui Elpidofor, ci l-a admirat ca membru al suitei patriarhale la conslujirea patriarhală din Sfânta Mănăstire istorică a Maicii Domnului Sumela, pe 15 august, în Pontul martiric de neuitat. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru cele făptuite de colaboratorul apropiat al Arhiepiscopului Ieronim, Mitropolitul Gavriil de Nea Ionia, care au provocat o mulțime de proteste și reacții, parte din care le-am publicat în penultimul număr din «Theodromia»[9].
[…]
Deoarece este vorba despre Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc în Kavala, deși îi anulează învățătura sau nu o apără, vom prezenta numai cele pe care le spune în primul capitol din epistola Către Romani ca să arate limpede printre altele și faptul că într-adevăr Întâistătătorii aduc cu ei în Kavala o altă Evanghelie. Întemeietorul Bisericii din Filipi, cerescul Apostol, apreciază că propagarea homosexualității printre idolatri se datorează faptului că, deși susțineau că sunt înțelepți, s-au întunecat și au devenit fără de minte. Pentru că, în timp ce Dumnezeu Și-a făcut simțită prezența și era cunoscut din minunile creației, ei au schimbat slava lui Dumnezeu cu slujirea oamenilor morți, a păsărilor, patrupedelor și târâtoarelor. De aceea a și permis Dumnezeu să fie robiți de poftele lor și de patimile necurate ca să-și necinstească prin ele trupurile. Femeile au înlocuit legătura naturală cu cea împotriva firii. Același lucru și bărbații, au lăsat legătura naturală cu femeia și s-au aprins de o patimă violentă unul față de altul. Bărbați cu bărbați săvârșesc necuviința și astfel, din cauza acestei amăgiri, primesc răsplata potrivită, necinstindu-și trupurile lor: «De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor inimilor lor spre necurăție ca să-și necinstească trupurile între ei. Unii au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna și au venerat și au slujit zidirii în locul Ziditorului, Care este binecuvântat în veci, amin. De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor de necinste, căci femeile au schimbat trebuința firească în cea peste fire, la fel și bărbații, lăsând trebuința firească a părții femeiești, s-au aprins de poftele lor între ei, bărbat cu bărbat săvârșind necuviința și primindu-și răsplata cuvenită în ei pentru amăgirea lor» (Rom. 1, 18-27).
Epilog
Printre cei șase Sfinți din Thasos este cuprins și Sfântul Nou Mucenic Ioan, care a mucenicit în Constantinopol pe 20 decembrie în anul 1652. Provenea din Maries, Thasos. A mers în Cetate în vârstă de paisprezece ani ca să învețe croitoria la un meșteșugar creștin și a primit mucenicia anul următor, tânăr copil, în vârstă de cincisprezece ani. De ce a mucenicit și și-a dat viața la o vârstă așa de tânără? Pentru că a refuzat să devină musulman, deoarece credea drept și astfel credem toți drept că numai Hristos mântuiește, în timp ce în celelalte religii, erezii și schisme nu există mântuire. Acum au schimbat și această Evanghelie. A schimbat-o Patriarhul Atenagora, a validat-o Patriarhul Bartolomeu în multe cazuri, împărțind «sfântul» Coran ca dar și recomandând copiilor evrei să rămână în credința lor pentru că chipurile cele trei religii monoteiste, creștinismul, iudaismul și islamul credem în Același Dumnezeu. A pregătit mai ales în anul 2000 Patriarhia Ecumenică pentru începerea mileniului trei ca o perioadă de pan-religie, ecumenism inter-creștin și inter-religios, un timbru pe cheltuiala statului grec pe care sunt înfățișați șezând în jurul unei mese, după modelul Sfintei Treimi la găzduirea lui Avraam, un cleric creștin, un evreu și un hoge musulman, având în mâini cele trei cărți «sfinte», Biblia ebraică, Evanghelia creștină și Coranul, pe care le etalează la el pe masă inspiratorul timbrului de hulire a Treimii[10].
Prin urmare, au fost fără de minte și fanatici toți Sfinții Noi Mucenici, care s-au exprimat de cele mai multe ori foarte depreciator față de Mohamed și învățătura lui pentru că credeau că numai Hristos mântuiește? Ne-a amintit toate acestea pentru că sunt fără de minte cei care cred în exclusivitatea mântuirii prin Hristos și iarăși Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, continuator al noii teologii a noului Fanar, care nu are nici o legătură cu Marea cu adevărat Biserică a Constantinopolului, care a mărit Ortodoxia până în secolul al XIX-lea. A zis Elpidofor: «Cnd înalți o religie peste toate celelalte, este ca și cum ai decide că există numai o cărare care conduce spre vârful muntelui. Dar adevărul este că nu poți să vezi miile de cărări care conduc în aceeași direcție pentru că te înconjori de stânci de prejudecată care îți împiedică vederea»…!!![11]
Cum să nu pună cineva multe semne de mirare când citește această poziție a unui creștin și mai ales ierarh «ortodox»? Minte Hristos, Care învață că El Singur este lumina lumii, adevărul și viața[12], «lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume», după Evanghelistul Ioan (1, 9)? Minte Biserica atunci când cântă la fiecare Liturghie: «am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne»? Au avut preconcepții cei doi Apostoli iudei, Petru și Ioan, printr-o vedere duhovnicească problematică când, în fața liderilor care îi prigoneau, de o altă religie, iudaică, când au răspuns cu îndrăzneală că nu există alte cărări care conduc la Adevăr și la mântuire decât numai calea lui Hristos? «Și nu este mântuirea în altcineva; căci nu este alt nume sub cer dat oamenilor prin care trebuie să ne mântuim» (Fapte 4, 12). Să recitească minunata cuvântare a Întâiului Mucenic Ștefan, al cărui nume îl poartă Mitropolitul de Filipi, toți cei ce țin la ecumenismul inter-religios ca să perceapă faptul că Sfântul Ștefan a fost omorât cu pietre pentru că nu a urmat cărarea iudaismului și a mustrat cu minunată cutezanță preoțimea iudaică, la fel ca și toți Sfinții Mucenici și Noi Mucenici ai Bisericii și tot corul Sfinților și, printre alții, și cei șase Sfinți din Thasos și, înainte de toate, Apostolul Pavel, pe care chipurile îi cinstește Sfânta Mitropolie de Filipi prin prezența Patriarhului Bartolomeu, ocrotitorul și patronul Arhiepiscopului Elpidofor și al schismaticului Epifanie, precum și prin prezența Arhiepiscopului Ieronim, ocrotitorul și patronul Mitropolitului Gavriile de N. Ionia.
Totuși, chiar dacă va permite Dumnezeu să aibă loc sărbătorile antiortodoxe, cu prezențe ecumeniste, neoidolatre, schismatice, inter-religioase și de alt fel, bogăția Apostolului Pavel și a celor șase Sfinți din Thasos va rămâne neatinsă. Pe noi toți, care reacționăm, următori ai Sfinților Părinți, ne definește absolut versul din sinaxarul scurt al Noului Mucenic Ioan din Thasos:
Devine solemn acum Thasosul, patria dragă, îmbogățindu-se cu un mucenic; o, bogăție străină![13]
Manifestările festive nu îmbogățesc nici Kavala, nici Thasosul pentru că sunt opuse vieții și învățăturii Apostolului Pavel, celor șase Sfinți din Thasos, dar și tuturor Sfinților. Au fost organizate cu pretext pentru a promova pe Mitropolitul schismatic Epifanie, pe care nu-l recunoaște majoritatea covârșitoare a ortodocșilor, ca să pregătească prin el și prin uniții din Ucraina unirea noastră cu papa. Trebuie să-l vedem ca să ne obișnuim cu el.
[1]Vezi de ex.: Protoprezbiter Teodor Zisis, Ortodoxie și Ecologie, Θεσσαλονίκη 1994, Σειρά «Καιρός». Același lucru și în cartea noastră, Capete morale, Θεσσαλονίκη 20142, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον», pag. 25-37. În aceeași carte studiile noastre: «Răul natural și moral în legătură cu problema ecologică», pag. 13-23 și «Oligarhia simplă. Răspuns grec-ortodox la criza socială și ecologică», pag. 39-57.
[2] Gal. 1, 6-9: „Mă minunez că așa degrab ați trecut de la Cel Care v-a chemat pe voi prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie, care nu este alta decât că sunt unii care vă tulbură și vor să răstălmăcească Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă eu sau înger din cer vă bine-vestește altceva decât v-am bine-vestit, să fie anatema. După cum v-am zis înainte, vă spun iarăși: dacă vă bine-vestește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema”.
[3] Despre mulțimea reacțiilor și a problemelor pe care le-a provocat Pseudo-Sinodul am publicat o mulțime de studii ale clericilor, monahilor și mirenilor în două numere duble ale periodicului Theodromia din 1-2 (ianuarie-iunie 2016), p. 1-352 și 3-4 (iulie-decembrie 2016), p. 353-704. Studiile noastre corespondente le-am publicat în cărțile: Sfântul și Marele Sinod. Trebuie să nădăjduim sau să deznădăjduim?, Tesalonic, 2016, Editura «Τό Παλίμψηστον», și După «sinodul» din Creta. Întreruperea pomenirii și prigonirea mea judiciară, Tesalonic 2017, Editura «Τό Παλίμψηστον».
[4]Πρωτοπρεσβύτερος Θόδωρος Ζήσης, Τό Οὐκρανικό Αὐτοκέφαλο. Ἀντικανονική καί διαιρετική εἰσπήδηση τῆς Κωνσταντινούπολης, Θεσσαλονίκη 2018, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον». A fost tradusă în rusește și bulgărește (și urmează să fie publicată și în românește).
[6] Vezi mai mult la: Μοναχός Σεραφείμ Ζήσης, «Ἡ ἐνδοτριακή μοναρχία τοῦ Πατρός καί ὁ καινοφανής μονάρχης τῆς φαναριωτικῆς ἐκκλησιολογίας», Θεοδρομία 21 (2019) 313-368. În acest număr dublu sunt publicate referatele Simpozionului care a avut loc la Tesalonic (sâmbătă, 22 iunie 2019) cu tema generală «Autocefalia ucraineană și noua ecleziologie a Fanarului».
[8] Vezi: Haralambos Minaoglu, «Fanarul ca pion al politicii americane: Consecințe geopolitice ale schismei ucrainene», Referat la Simpozionul de la nota 8, Θεοδρομία 21 (2019) 369-377. În același număr al nostru este textul nostru mic (p. 165-167) cu titlul: «Δυτικοί Σταυροφόροι ἐναντίον τῆς Ὀρθόδοξης Ρωσίας. Μέ συμμάχους Ὀρθοδόξους». Un text mai nou și mai extins ne-a fost publicat recent pe internet cu titlul: «„Cruciații” occidentali împotriva Rusiei ortodoxe. Aceiași au dizolvat și Bizanțul ortodox. Scopul este Biserica Ortodoxă» și în Θεοδρομία 24 (2022) 5-17. A se vedea, de asemenea: Monahul Serafim Zisis, «Patriarhul Atenagora I, politica SUA și Ucraina de astăzi», Θεοδρομία 20 (2018) 454-499. De asemenea:Pavel Serafim, Patriarhia Ecumenică în vâltoarea războiului rece. Alegerea Patriarhului Atenagora (1948), Editura Μπαρμπουνάκη, Θεσσαλονίκη 2017.
[10] A se vedea mai multe la: Protoprezbiter Teodor Zisis, Întâlniri inter-religioase. Tăgăduirea Evangheliei și atacarea Sfinților Mucenici, Θεσσαλονίκη 2003, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον».
[11] A se vedea paginile de internet ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ (26-7-2022) și ΑΚΤΙΝΕΣ (28-7-2022).
[12] In. 8, 12: «Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții». In. 14, 6: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine».
[13] A se vedea Sinaxarul Noilor Mucenici, Ἐκδόσεις «Ὀρθόδοξος Κυψέλη», Θεσσαλονίκη 1989, p. 193-194 șiCuv. Nicodim Aghioritul, Noul Martirologiu, Editura Οἶκος «Ἀστήρ», Ἀλ. καί Ε. Παπαδημητρίου, Ἀθῆναι 1961, p. 71-72.
Numeroși monahi din Sfântul Munte își exprimă, printr-o scrisoare deschisă, dezaprobarea față de venirea în Grecia a „Mitropolitului” schismatic Epifanie de Kiev. Mai trebuie scos în evidență faptul că zilele trecute a mai apărut o scrisoare din partea unor monahi atoniți, care nu și-au dat numele, în care este înfierată implicarea Muntelui Athos și validarea vizitei lui Epifanie Dumenko prin trimiterea icoanei „Axion Estin” la manifestările bisericești care vor avea loc în Kavala. Din păcate, decizia trimiterii acestei icoane sfinte a fost luată doar de Sf. Epistasie, dar fără încuviințarea Sf. Chinotite, care este organismul de conducere suprem.
Arhiep. Ieronim al Atenei, Patr. Ec. Bartolomeu și „Mitropolitul” Epifanie (Foto: Ακτινες)
Am citit cu mare uimire, adânc necaz și cu o sfântă indignare comunicatul Sf. Mitropolii de Filipi, Neapole și Tassos, care vestește patru zile de «manifestări bisericești și politice» («de pe 3 până pe 6 septembrie 2022»), la care va domina împreună-slujirea Patriarhului Bartolomeu și a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei cu schismatico-ereticul «Mitropolit» Epifanie de Kiev! Sunt chemați toți fără de rușine – Mitropoliți, Președintele statului și conducătorii locali, cler și popor – așa-zicând pentru a cinsti pe Apostolul Pavel, întemeietorul Bisericii Locale, și pe Sfinții locali!
În textul nostru mai vechi[1] am arătat minuțios, pe baza sfintelor canoane, caracterul schismatic al «mitropolitului» de Kiev și al «bisericii» lui, dar și consecințele soteriologice serioase pentru cei care au comuniune sacramentală cu ei. În continuare, cei ce participă la asemenea slujbe comune lipsite de sfințenie își primejduiesc mântuirea lor și nu cinstesc, ci necăjesc și necinstesc pe Sfinți și pe Apostolul Pavel, a cărui învățătură cu privire la erezii și schisme este foarte severă.
Un bătrân respectabil a avertizat cu o instrucțiune dumnezeiască despre neamul nostru (în cazul că nu este anulată conslujirea în cauză), făcând o paralelă cu slujba cu latinii din Sfânta Sofia cu puțin înainte de căderea Constantinopolului (12 decembrie 1452), pe care a decretat-o drept cauza principală a abandonării alianței de mai sus și a căderii Cetății.
În plus, considerăm că onorurile nedrepte și vrednice de râs care sunt acordate schismatico-ereticului Epifanie [în program există și proclamarea lui ca cetățean de onoare al statului grec], premiază delictele lui și recomandă trădarea Bisericii canonice a Ucrainei sacrificate și a majorității zdrobitoare a poporului ucrainean, care aparține ei și ne expune iremediabil în ochii lor și ca Biserică grecească, și ca stat grec: cu mult mai mult înaintea lui Dumnezeu.
De aceea,
1. Chemăm la mobilizare spre rugăciune pentru intervenția dumnezeiască și zădărnicirea celor rău programate spre evitarea consecințelor-intereselor lor duhovnicești și naționale.
2. Dacă îngăduie Dumnezeu, să nu fie!, să nu fie zădărnicite, chemăm pe toți cu rugăminte (Mitropoliți și restul clerului și poporului) să se abțină, ba și mai potrivit să-și manifeste dezacordul și distanțarea[2]; de asemenea, și neparticiparea la conslujirea lor în viitor cu cei care vor lua parte la această conslujire lipsită de sfințenie spre vădirea protestului.
Exprimându-ne durerea, indignarea sfântă și agonia tuturor Părinților aghioriți bine-credincioși,
SEMNATARII:
– Bătrânul Gavriil Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Sfântului Hristodul;
– Bătrânul Arsenie Ieromonahul și sinodia lui, Sf. Chilie cutlumușianită «Panaguda»;
– Bătrânul Pantelimon Ieromonahul, Sihăstria Sf. Ioan Teologul, Katunakia;
– Bătrânul Cosma Ieromonahul, Sf. Colibă a Sf. Atanasie, Schitul de la Cutlumuș;
– Bătrânul Teofil Ierodiaconul și sinodia lui, Sf. Chilie grigoriată a Sfinților fără de arginți (Pahomei);
– Bătrânul Nicolae Monahul, Sf. Chhilie hilandarită a Sf. Dimitrie;
– Bătrânul Damian Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Intrării în Biserică a Maicii Domnului;
– Bătrânul Nicodim Monahul, Sf. Chilie stavronichitită a Sf. Nectarie;
– Bătrânul Eufrosin Monahul și sinodia lui, Sf. Chilie cutlumușianită a Cinstitului Înaintemergător;
– Bătrânul Paisie Monahul și sinodia lui, Sf. Chilie hilandarită a Sfinților Arhangheli;
– Bătrânul Ioan Monahul, Sf. Chilie a Intrării Maicii Domnului în Biserică, Vigla;
– Bătrânul Mihail Monahul, Sf. Chilie filoteită a Sf. Gheorghe;
– Dositei Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Sf. Hristodul (a lui Nicandru);
– Vlasie Monahul, Xirocalivia, Vigla;
– Paisie Monahul, Sf. Chilie a Sf. Arhangheli (Savei);
– Agathon Monahul, Sf. Chilie a Sf. Arhangheli (Savei);
– Ilarion Monahul, Careia;
………………………………………………………………………
[1] «Epistolă către Sfânta Chinotită despre autoceafalia ucraineană» (17-3-2019). A se vedea, de asemenea, și textile aferente, mult mai amănunțite ale Arhiepiscopului Atanasie al Albaniei, Mitropolitului Serafim de Pireu, Mitropolitului Nichior de Kikkos, Protoprezbiterului Teodor Zisis, Protoprezbiterului Anastasie Gotsopulos, Profesorului Dimitrie Tselenghidis ș.a.
[2] Această manifestație oportună se va săvârși spre degradarea manifestărilor și, foarte probabil, spre suspendarea lor.
Către Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu (prin Biroul reprezentanței Patriarhiei Ecumenice din Grecia, care are sediul în Atena)
Către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia
Către membrii Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei
KAVALA 6-8-2022
Înaltpreasfințite, Vă sărutăm dreapta!
Toți cei care am semnat prezenta scrisoare suntem fii ai Sfintei Mitropolii de Filipi de Neapole și Tasos și, în consecință, fii duhovnicești ai Voștri.
Am fost informați cu bucurie că, în urma referatului Vostru, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a dedicat luna Septembrie să fie sărbătorită Sinaxa Sfinților din insula Tasos. De asemenea, am fost informați că la prima sărbătorire a acestei sinaxe se va afla atât Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cât și Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia.
Totuși bucuria aceasta s-a schimbat cu puține zile în urmă în întristare, când au apărut știri care menționau că la prăznuirea aceasta se va afla pseudo-episcopul schismatic Epifanie al Kievului, care este un mirean cu odăjdii, care, împreună cu uniații, autohirotoniții, caterisiții și schismaticii, constituie «așa-zisa Biserică Autocefală a Ucrainei», o biserică pe care 10 din 14 Biserici Ortodoxe nu au recunoscut-o, nici nu au comuniune cu mitropolitul schismatic Epianie și cu așa-zișii clerici dimpreună cu el caterisiți și nehirotoniți.
Din păcate, știrile acestea nu doar că nu le-ați negat, ci, dimpotrivă, le-ați adeverit prin comunicatul din partea Mitropoliei de Filipi de Neapole și Tasos cu programul vizitei înalților Voștri invitați și al așa-zisului episcop Epifanie de Kiev, cu rezultatul că ne-ați strâmtorat foarte tare prin alegerile Voastre.
Ca fii duhovnicești, vă întrebăm cu îndrăzneală cu dragoste îndurerată: veți sluji împreună cu el și cu așa-zișii clerici care sunt mireni cu rasă? Astfel, nu vă prejudiciați arhieria pe care v-a dăruit-o Dumnezeu cel adevărat întreit și unitar?
Ce prevăd sfintele canoane pentru asemenea acțiuni bisericești? Am întrebat pe teologi și ne-au menționat că o astfel de conjunctură bisericească a Mitropolitului atrage consecințe grave asupra arhieriei lui. Sfintele canoane 10 apostolic și 2 al Sinodului din Antiohia sunt foarte clare: „Cel ce are comuniune cu cel excomunicat să fie excomunicat».
Merită să vă prejudiciați arhieria și să-i smintiți pe credincioși pentru aspirații și ambițiile altora (de ex., a unor oameni politici, diplomatici și bisericești)? Aveți succesiune apostolică, săvârșiți Tainele Bisericii noastre ca urmaș al Sfinților Apostoli (concret, al Apostolilor Pavel, Luca Timotei și Sila) și sunteți chipul și în locul lui Hristos și treceți la conslujirea cu schismatici uniați și autohirotoniți care nu au nici succesiune apostolică, nici nu sunt ortodocși. luați în considerare că o astfel de acțiune Îl insultă atât pe Dumnezeu cel adevărat întreit și unitar, cât și pe Înaltpreasfinția Voastră ca Arhiereu și pe noi ca credincioși.
Și, după cum spunea și Sfântul Paisie, funcționează și legile duhovnicești, care au funcționat și în istoria bisericească adeseori, Înaltpreasfințite. Cu dragoste, durere sufletească, ca fii care-l văd pe părintele lor că se pregătește să treacă la fapte necanonice, vă chemăm să stați împotrivă tuturor celor care au plănuit această conslujire inacceptabilă. Să știți că o astfel de faptă nobilă din partea Voastră va fi bine-plăcută Domnului nostru Iisus Hristos și ne va face să simțim că avem un Arhiereu care rezistă la orice interese mitropolitane ale conducătorilor care vin și pleacă.
Nu-i trece prin cap nici unui credincios ortodox (cleric și mirean) să se afle la conslujirea care forțează sfintele canoane pe care Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu le-au legiferat ca să delimiteze hotarele dintre Adevăr și Minciună.
Vă urmăm bună luminare ca să luați decizii ortodoxe și Dumnezeu cel întreit să vă dea putere, luminare și curaj în lucrarea Voastră!
Urmează semnăturile credincioșilor care protestează pe drept din Mitropolia Voastră.
Strângerea semnăturilor va continua până la anularea invitării lui Epifanie.
În contrapartidă, apare atitudinea recentă a Episcopului Isaia de Tamassos, un ierarh cipriot care a fost constant un opozant al recunoașterii schismaticilor ucraineni, dar care recent a făcut o vizită neoficială la Constantinopol pentru a strânge legăturile cu Patriarhul Bartolomeu.
Mitr. Isaia alături de Patr. Bartolomeu (Imagine: Romfea.gr)
Într-un interviu extins acordat agenției Filenews, preluat și de portalul bisericesc cel mai cunoscut din Grecia, Romfea.gr, Mitropolitul Isaia a oferit detalii legate de vizita de la Fanar, dar și de cea precedentă la Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. Pe bună dreptate, reporterul care l-a intervievat a dorit să afle intențiile de acestuia de a ajunge Arhiepiscop după moartea celui actual, care se pare că este grăbită de boala grea de care suferă.
Din nefericire, explicațiile date confirmă destul de clar faptul că este dispus să renunțe la poziția inițială pe problema ucraineană pentru a fi ales ca Întâistătător al Bisericii Ciprului. Deși a făcut studii la Moscova cu binecuvântarea Mitropolitului Nichifor de Kikkos, acum este în poziția de a se întoarce împotriva rușilor din oportunism.
Vizita la Fanar a nu a țintit „curățarea” numelui său de diferite interpretări, ci a venit „din respect față de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic”. „Această vizită a constituit încă o încredințare a relațiilor admirabile dintre noi, dar și o continuare a conlucrării noastre”, a declarat Mitropolitul Isaia, pentru că el „cunoaște din experiență dragostea părintească și înțelepciunea Sanctității Sale”.
Vizita la Arhiepiscopul Ciprului a fost la fel de prietenească. I-a sărutat mâna și l-a încredințat „sincer” că este „la dispoziția lui ca om și ca Episcop”.
Ceea ce este cel mai important, în decursul vizitei la Constantinopol, a primit mărturii detaliate despre argumentele Patriarhiei de a recunoaște pe ucrainenii schismatici, pe care le va studia cu atenție. Concret, a primit „suficiente răspunsuri prin dizertații nomo-canonice și istorice”, fapt ce consideră că va „lămuri și va arunca lumină abundentă asupra chestiunii ucrainene”.
Punctul cel mai spinos a fost explicarea schimbării de atitudine, de la refuzarea conslujirii cu Arhiepiscopul până la deplina ascultare față de acesta. Bineînțeles că nu a constituit o dilemă foarte mare. Practic, acum Mitropolitul Isaia declară că opoziția sa nu s-a datorat greșelii canonice, ci „modului în care au fost luate deciziile și procedurile”.
Pe marginea acestor două atitudini, se ridică întrebarea: Vor reuși credincioșii simpli să-și păstreze credința curată spre mântuirea lor și slava lui Dumnezeu atât pe subiectul schismei ucrainene, cât și pe orice alte teme bisericești arzătoare de astăzi? Aceasta cu atât mai mult cu cât păstrătorii credinței ar trebui să fie episcopii, nu cei de jos din Biserică.
Într-o evoluție suprinzătoare de lucruri, s-a ajuns în scurt timp ca macedonenii să treacă de la starea de schismatici la cea de comuniune, autonomie lărgită și acum de autocefalie. Aceasta după ce Patriarhia Ecumenică i-a primit recent în comuniune, iar acum oferirea statutului de autocefalie urmează un parcurs dictat de sârbi. Astfel, vor fi implicate toate Bisericile Locale, oferirea autocefaliei nefiind un atribut exclusiv al Constantinopolului, ci în primul rând al Bisericii de origine (sârbe), apoi al celor interesate și în final o decizie pan-ortodoxă. Numele viitoarei Biserici autocefale stârnește interesul grecilor, care nu acceptă denumirea de macedoneană, dar și al bulgarilor, care afirmă că ține de trecutul lor vechea Arhiepiscopie de Ohrida.
Patriarhul Serbiei de la Skopje: Recunoaștem autocefalia
Patriarhul Porfirie al Serbiei a purces la comunicarea faptului că recunoaște autocefalia în Arhiepiscopia Ahridei în cuvântarea sa din catedrala Sf. Clement de Ohrida, unde a slujit împreună cu Arhiepiscopul Ștefan de Ahrida.
De asemenea, încă o dată, Patriarhul sârb a făcut mențiune despre „Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ahrida”, în timp ce a punctat că această decizie a luat-o Sfântul Sinod al Ierarhiei. Arhiepiscopul Ștefan a primit mesajul cu bucurie, anunțând în avans slujirea împreună cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în Duminica Cincizecimii la Fanar.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei a răspuns la chemarea care i-a fost adresată de Arhiepiscopul de Ahrida și de ieri efectuează o vizită oficială la Skopje.
La conslujirea arhierească ce a fost săvârșită în catedrala Sf. Clement de Ahrida la pomenirea Sf. Chiril și Metodie, au participat ierarhi din ambele Biserici, în timp ce biserica a fost umplută de credincioși și delegați ai conducătorilor politici. Vizita Patriarhului Porfirie se produce la puține zile după conslujirea de împăcare de la Belgrad, cum a fost caracterizată, pentru restabilirea relațiilor dintre cele două Biserici, care au rămas reci timp de 55 de ani pentru că Patriarhia Serbiei a declarat Biserica din Skopje drept schismatică. Totuși toate s-au schimbat după decizia Patriarhiei Ecumenice din 9 mai 2022 de a primi în comuniune euharistică Biserica din Skopje cu numele Ahiepiscopia de Ahrida și cu excluderea termenului „Macedonia” și a derivatelor lui. Decizia aceasta a Patriarhiei Ecumenice a fost salutată o săptămână după aceea de Sfântul Sinod al Ierarhiei Patriarhiei Serbiei.
Patriarhul Porfirie a comunicat că recunoaște autocefalia
Patriarhul Porfirie a felicitat pe Arhiepiscopul Ștefan de Ahrida, iar după aceea a vorbit despre importanța coeziunii, importanța comunității, semnalând faptul că diferențele și detaliile nu au scopul să ne separe, ci să ne unească într-o comunitate reciprocă șiîntr-o veșnică comuniune cu Dumnezeu.
„Am văzut anterior și acum bucuria și dragostea în ochii voștri, ai tuturor. Văd o obligație și o îndatorire pentru noi, ierarhii, și aceasta este că dragostea și rugăciunile voastre la Belgrad și aici au depășit ispita să facă Dumnezeu o minune, să înțeleagă că suntem una și că nu putem unul fără altul. Și acum vă transmitem altă știre. Adunarea Episcopilor Sfântului Sinod a răspuns unanim la cererea Bisericii Ortodoxe a Macedoniei – Arhiepiscopia de Ahrida și acceptă și recunoaște statutul ei de autocefalie”, a punctat.
„Biserica lui Hristos este singura care nu se schimbă”
Preafericitul a a menționat în predica lui și că „astăzi se bucură toată Biserica împreună cu noi, cerul și pământul, când frații se iubesc, când prăznuiesc numele lui Dumnezeu și ne bucurăm că după cincizeci și cinci de ani am săvârșit Sfânta Liturghie la Belgrad și apoi la Skopje. O credință este și a noastră și dragostea noastră și de aceea ne bucurăm nespus astăzi pentru că se întâmplă o minune în fața ochilor noștri și suntem nevrednici participanți la această minune.ceea ce s-a separat din 1967 dumnezeu ne-a cinstit să fie tămăduit”.
În continuarea predicii sale, Patriarhul a accentuat: „granițele se schimbă, s-au schimbat și sigur se vor schimba din nou, dar Biserica lui Hristos este singura care nu se schimbă, este veșnică, este stâlpul și temelia adevărului”.
„Strămoșii noștri se bucură în Biserica cerească”
„Strămoșii noștri se bucură acum împreună cu noi în Biserica cerească, văzănd bucuria și unitatea noastră.” Prin aceste cuvinte, printre altele, și-a exprimat bucuria pentru progresul de astăzi prin recunoașterea autocefaliei de către Patriarhia Serbiei Arhiepiscopul Ștefan de Ahrida în cuvântarea lui din catedrala Sf. Clement.
„Recent, în orașul celor două râuri – la Belgrad, sub cupola măreață a bisericii Sf. Sava, a dat glas bucuria poporului lui Dumnezeu atăt din Macedonia, cât și din Serbia, așa încât suspinul de ușurare al strămoșilor noștriși al nostru, al tuturor, a fost auzit cu putere. Și acea bucurie a prieteniei frățești, care a izbucnit din inițiativa părintească a Bisericii Mamă – Patriarhia Ecumenică și a Sanctității Sale și din care a rezultat condescendența plină de iubire și înțelegere din partea Patriarhiei Sârbe soră, s-a întâmplat în cea mai rapidă perioadă – vara duhovnicească a binecuvântatei Cincizecimi. Și iată a doua sărbătoare liturgică a comuniunii, când Dumnezeu ne-a dat, «cu o inimă», să slăvim numele slăvit și mărit al Său”, a menționat.
Conslujire la Fanar în Duminica Cincizecimii
În același moment, Întâistătătorul Arhiepiscopiei de Ahrida a trecut la comunicarea faptului că Arhiepiscopia de Ahrida a primit răspuns pozitiv la cererea pe care a depus-o la Patriarhia Ecumenică pentru săvârșirea conslujirii între Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Arhiepiscopul Ștefan.
De amintit că a existat înainte cu câteva zile, după cum a scris ope.gr, o mobilizare intensă între Skopje și Fanar pentru săvârșirea conslujirii dintre Patriarhul Ecumenic și Arhiepiscopul de Ahrida.
Numele
În orice caz, în ciuda faptului că Patriarhia Ecumenică a acceptat Biserica de la Skopje cu numele Arhiepiscopia de Ahrida, Patriarhia Aerbiei a comunicat faptul că recunoaște autocefalia pentru „Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ohrida”.
Se pare că Patriarhul Serbiei a ținut cu uimire acest anunț, pe care a accentuat că l-a luat unanim Sfântul Sinod al Ierarhiei Patriarhiei Serbiei. Oricum, conform comunicatelor oficiale, nu a existat vreo poziționare față de nume, pentru că Sfântul Sinod al Ierarhiei Patriarhiei nu a trecut la vreo luare de poziție oficială cu privire la această chestiune după încheierea lucrărilor sale sâmbăta trecută.
[…] Președintele de la Skopje a menționat, în felicitările către Arhiepiscopul Ștefan, și faptul că „decizia aceasta este o știre plăcută pentru poporul nostru ortodox”.
De asemenea, Pentarofski remarcă printre altele: „Decizia Patriarhiei Serbiei va contribui la îndreptarea nedreptăților istorice, în timp ce deschide posibilitatea pentru o evoluție nouă a Sfintei Arhiepiscopii de Ahrida”.
De remarcat că Președintele de la Skopje, în scrisoarea sa, conclude că procedura va fi încheiată prin semnarea Tomosului de Autocefalie de către Patriarhia Ecumenică.
Nota noastră: Pe linie politică persistă presiuni prin care Patriarhia Ecumenică să aibă un statut privilegiat în Ortodoxie. Concret, Președintele macedonean își permite să facă observații legate de procedura Bisericii, fapt ce depășește atribuțiile sale.
