Astăzi, 22 noiembrie 2021, s-a întrunit în regim de teleconferință, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei…
În ședința de astăzi Sfântul Sinod Permanent a cercetat datele care se formează prin noile măsuri care intră în vigoare în locurile de închinare la săvârșirea slujbelor religioase. După referatul Preafericitului Președinte și poziționarea tuturor Preasfințiților Ierarhi, a decis în unanimitate cele de mai jos:
Sfântul Sinod Permanent este alături cu toată inima de marele efort al guvernului grec de a nu se răspândi mai mult pandemia. Dar amintește că Biserica a fost ca un asistent al guvernului în acest efort prin cuvânt aprobativ și prin cuvânt de răspundere.
De asemenea, ia parte la marele efort din partea doctorilor și al cadrelor noastre medicale ca să înfrunte pandemia și stă alături atât practic, cât și moral, îndemnând pe toți să se vaccineze conform cu indicațiile comunității medicale, liber și neforțat.
Poziția statornică a Bisericii noastre este că alegerea vaccinului nu constituie o chestiune de dreaptă credință sau mărturisire, ci obiect de știință medicală și practică individuală și răspundere comunitară. Orice concepție contrară, chiar și a clericilor, nu reprezintă Biserica Greciei, care este administrată și se exprimă oficial numai prin Sfântul Sinod.
Cu referire la decizia guvernamentală din 72486/19.11.2021 (Β’ 5401), conform căreia credincioșii, când intră în sfintele biserici ca să participe la sfintele slujbe și să venereze pe adevăratul Dumnezeu, sunt datori să aibă certificatele prevăzute, consideră că nu este posibil să fie verificată conformarea credincioșilor cu decizia guvernamentală de către personalul angajat (paraclisieri) sau voluntar al sfintelor biserici, după cum nu are nici puterile, nici atribuțiile păzirii, nici autoritate publică (de ex. polițienească).
Rămâne statornic Notei sale circulare cu nr. 4766/2205/4.11.2021, prin care adresează din nou un apel clerului și poporului credincios să păzească precis măsurile de prevenție pentru evitarea răspândirii coronavirusului și îndeamnă părintește la înfăptuirea vaccinului indicat de comunitatea medicală ca măsură esențială de apărare împotriva pandemiei, în special conjunctura curentă pentru cei care sunt mai mari de 65 de ani, după cum și efectuarea controalelor de diagnosticare de către cei ce nu s-au vaccinat.
Se adresează simțului de răspundere și generozității sfințitului cler și al poporului credincios și îndeamnă:
1) să rămână indestructibil uniți sub acoperământul Bisericii mamă prin ascultarea de Sfântul Sinod și de Preasfințiții Păstori, evitând orice fel de separare și dihonie, pe care o urmăresc «sub pretext de bună-cinstire» persoanele care slujesc unor scopuri străine de firea Bisericii.
2) să urmeze neabătut indicațiile specialiștilor pentru înfruntarea răspândirii coronavirusului, purtând neapărat masca de protecție pe tot parcursul rămânerii lor în sfânta biserică și respectând distanțările prevăzute.
3) să înalțe rugăciune și cereri către Dumnezeu cel atotîndurat să întoarcă, să risipească și să îndepărteze boala coronavirusului pentru că pentru noi, creștinii, are valoare cuvântul adevărat și nedezmințit al Psalmistului David (Ps. 126,1): «Dacă nu va păzi Domnul cetatea, în zadar priveghează cel ce o păzește».
Începând cu lunea viitoare (22 nov.), vor intra în vigoare noi restricții în Grecia, după cum a anunțat ieri seară Primul Ministru Kiriakos Mitsotakis. Printre acestea, se numără și obligarea credincioșilor care vin la slujbele bisericești să prezinte dovada vaccinării sau a efectuării unui test rapid.
După cum am mai scris pe această temă, Sinodul Bisericii Greciei a impus celor ce deservesc bisericile să fie vaccinați sau să se testeze periodic, pe când credincioșilor care participă la slujbe le-a recomandat doar să prezinte un test ca dovadă că nu sunt infectați în cazul celor nevaccinați. Acest mesaj-notă de informare a fost luat la presiunea presei scrise și audio-vizuale și a unor politicieni.
Însă presiunea aceasta a crescut în aceste zile, când guvernul a impus el însuși credincioșilor aceste măsuri, fără să le mai lase la nivel de instrucțiuni ale forurilor bisericești. Ba chiar Primul Ministru a invocat acea decizie sinodală ca bază a hotărârii guvernului său.
Un purtător de cuvânt al oficialităților, Ianis Iconomu, a făcut unele clarificări: „La biserici merg oameni de vârste care sunt vulnerabili față de coronavirus, fie s-au vaccinat și a trecut perioada în care au imunitate, fie sunt nevaccinați. Acolo, din prima clipă, în cooperare cu Sfântul Sinod, am spus că oamenii care merg înăuntru trebuie să fie pe cât posibil blindați. Deci am zis că se va cere test după indicația Sfântului Sinod și epitropii bisericii vor fi însărcinați să controleze această procedură și organele statului vor face și acolo de probă controale. Credincioșii vor fi datori să înțeleagă faptul că trebuie să se supună”.
Această evoluție a lucrurilor dovedește că a existat mereu o presiune a statului asupra ierarhiei bisericești în Grecia, iar cedările sunt speculate pentru a dărâma orice rezistență. Concesiile nu vor aduce o evadare, ci o slăbire și o înrăutățire a situației. Aceasta duce cu gândul la faptul că ținta finală, miza este una mai mare decât simpla docilizare a populației; urmează îngrădiri și intruziuni tot mai totalitare, o întoarcere la sclavagism sacru.
Nu doar unii Mitropoliți din Grecia aplică sancțiuni preoților din jurisdicția lor, ci astăzi a fost deschisă o acțiune de cercetare a doi Mitropoliți, Serafim de Kithire și Cosma de Etolia, pentru contestarea dispozițiilor extraordinare cu privire la modul săvârșirii slujbelor din Săptămâna Mare și mai ales de Înviere de anul acesta în Grecia. Se pare că noua linie a Bisericii, acomodată la cerințele pământești în dauna menirii sale cerești, este impusă tot mai puternic. Până acum, nu au existat episcopi sancționați pentru poziția lor tradiționalistă; au fost găsite soluții de aplanare și încadrare a lor în discursul oficial. Oare să fie acesta momentul unei schimbări? Se va ajunge până la sancționare? Vor rămâne pe poziție arhiereii în discuție?
Amintim că tema cea mai importantă a fost mutarea slujbei pascale de la miezul nopții la ora 9 în seara de Sâmbătă, fapt ce contrazice tradiția Bisericii de a serba Paștile duminica, nicidecum sâmbăta. Subiectul este unul delicat pentru că mulți argumentează că ziua liturgică începe din seara zilei precedente, de la Vecernie, deci tot în cadrul duminicii a fost slujită Învierea. Există o dezbatere încă deschisă pe acest subiect, la care participă două părți: tradiționaliști și novaționiști. Cei mai cunoscuți teologi actuali susțin că decizia sinodală a fost una greșită și Învierea nu poate fi prăznuită înainte de miezul nopții.
(Sfântul Sinod Permanent) a făcut o revizuire extinsă a comportamentelor din perioada pascală trecută și a disciplinei clericilor de orice rang față de deciziile din ședința din 20 aprilie 2021 cu privire la slujirea din sfintele biserici și și-a exprimat amărăciunea și dezaprobarea față de acele cazuri în care au fost observate diferențe cu intenție față de deciziile sinodale unanime.
De aceea a și decis cu mult necaz să ceară de la Comisia Sinodală pentru chestiuni dogmatice și canonico-legislative configurarea dosarelor și depunerea referatelor despre următoarele sale acțiuni cu privire la scrisorile și celelalte acțiuni ale Preasfințiților Mitropoliți Serafim de Kithire și Cosma de Etolia și Akarnania, prin care Arhiereii în cauză au manifestat nesupunere și lipsă de respect față de decizia unanimă a organului administrativ colectiv al Bisericii Greciei în ce privește procedura extraordinară de săvârșire a sfintelor slujbe din cauza restricțiilor sanitare.
Cu durere, Preafericitul Președinte al Sfântului Sinod Permanent a constatat, iar Preasfințiții Arhierei sinodali au consimțit că îndeosebi Preasfințitul Mitropolit Serafim de Kithire, prin intermediul noului text al său către Sfântul Sinod Permanent, se pune împotriva deciziilor acestuia, insistă să nu sesizeze situația critică a deciziilor dificile și extraordinare ale Sfântului Sinod Permanent pentru sănătatea publică și pentru apărarea vieții omenești, se izolează și se pune departe de efortul colectiv al Bisericii Greciei, care se străduie și lucrează atât pentru săvârșirea neîmpiedicată a cultului divin, cât și pentru respectarea măsurilor sanitare.
Sfinți Părinți, suntem credincioși creștini ortodocși care își doresc să facă tocmai asta, să fie mereu conștienți de mustrarea Domnului: „Deoarece ești căldicel și nu ești nici fierbinte, nici rece, te voi scuipa din gura Mea” (Apoc. 3:16). Astfel, ne simțim obligați să răspundem la schimbările propuse care sunt pe cale să intervină în directivele voastre pentru Taina Sfintei Împărtășanii, precum și la informațiile teologic inexacte care sunt răspândite, din păcate, de preoți și teologi ortodocși în Biserica noastră.
În mod regretabil, în aceste zile, creștinii ortodocși care stau în apărarea credinței lor sunt etichetați drept „fundamentaliști” și „tradiționaliști” sau chiar radicali pur și simplu pentru că doresc să-și păstreze credința neamestecată și nestricată de capriciile imperativelor seculare și sociale. Doctrinele credinței ortodoxe ar trebui să nu fie la cheremul nimănui; ci mai degrabă Biserica Sfântă Ortodoxă ar trebui să rămână adevărată față de învățăturile lui Hristos, Sfinților Părinți ai Bisericii și celor șapte Sinoade Ecumenice.
Sfinți Părinți, vă cerem respectuos să ne explicați cum se poate ca Dumnezeu să întineze sau să dăuneze omului în vreun fel prin primirea Sfintei Împărtășanii dintr-o linguriță comună, când acea linguriță a venit în contact chiar cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, Care este un foc a-toate-mistuitor, potrivit Rugăciunilor noastre de la Sfânta Împărtășanie? Biserica a folosit lingurița comună pentru darea Sfintei Împărtășanii în decursul a mii de molime și boli cu grad ridicat de transmitere de-a lungul a sute de ani și nu a fost NICIODATĂ sursă de contaminare. Totuși acum, dintr-o dată, pretindem că „oamenii sunt impacientați și înspăimântați pe drept”. După cum declară Pr. Calivas în discursul său, „coronavirusul pune pe mulți oameni pe gânduri și în dubii cu privire la uzul continuu a unei lingurițe comune pentru Sfânta Împărtășanie”. Cine pune această întrebare mai exact și de ce clerul și ierarhii noștri nu răspund la aceste frici și îndoieli cu învățături corecte despre credința noastră ortodoxă, care vor împrăștia fără tăgadă orice impacientare pe care ar putea să o aibă credincioșii? Părintele Calivas merge mai departe și scrie următoarele: „Fricile, rezervele și impacientările reale ale oamenilor ar trebui să nu fie expediate… ca și cum actul împărtășirii este gol de aprecieri omenești și de limitările ordinii create”. Dimpotrivă, tocmai contrariul este adevărat! Toate fricile pe care le-ar putea avea cineva AR TREBUI să fie respinse cu dragoste prin învățăturile corecte ale credinței noastre. Creștinii noștri ortodocși ar trebui învățați adevărurile Bisericii noastre și minunile nenumărate făcute de-a lungul istoriei bisericești, care servesc drept dovadă pentru a demonstra că actul împărtășirii AR TREBUI să fie lipsit de orice cugetări lipsite de credință. Dacă noi CREDEM cu adevărat în Taină, nu poate și nu ar trebui să fie nici o limitare fizică pusă asupra Tainei dumnezeiești a Sfintei Împărtășanii.
Nu zdruncină Părintele Calivas înțelegerea ortodoxă despre îndumnezeire prin următoarea supoziție raționalistă – anume: „Lingurița comună este un obiect material imperfect. Nu participă la nestricăciunea Trupului înviat și îndumnezeit al lui Hristos, care este prezent real pentru noi prin elementele euharistice. În sine, lingurița este o simplă linguriță, o ustensilă”? Ce argument nefericit din partea unui teolog reputat, ca să vorbim pe departe!!! Lemnul pe care a fost răstignit Hristos a fost o simplă cruce de lemn… cuiele bătute în mâinile și picioarele Sale au fost pur și simplu făcute din fier… Brâul Fecioarei Maria a fost o simplă haină… moaștele Sfinților sunt simple oase… totuși Sfântul Duh al lui Dumnezeu a țâșnit și țâșnește mereu prin aceste materiale, obiecte sfinte pentru că ele servesc drept dovadă a vindecării a numeroși oameni cu credință.
Sf. Simeon Noul Teolog, spre sfârșitul Rugăciunii sale pentru Sfânta Împărtășanie, se simte nedeplin ca o iarbă, dar „după ce ia parte la Focul Domnului [Sfânta Împărtășanie], devine ca rugul (tufișul) pe care l-a văzut Moise”, care, deși aprins, nu ardea. Slava dumnezeiască a lui Hristos de la Schimbarea la Față a slăvit și desăvârșit totul în jurul Lui. Da, chiar și obiectele participă la slava lui Dumnezeu! Potrivit Arhimandritului Zaharia Zaharou, „Unde intervine Sfântul Duh al lui Dumnezeu, orice stricăciune încetează”. După cum vedem în nenumărate exemple din Sfânta Scriptură, unde voiește Dumnezeu, cursul firesc al lucrurilor este biruit. Dacă banala umbră a Apostolului Petru putea vindeca deficiențele trupurilor omenești, ar putea fi vreo îndoială că Preacuratul Trup și Scumpul Sânge ale Fiului și Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu pot sfinți și desăvârși sfânta Linguriță în timpul împărtășirii din Sfintele Taine? Părintele Calivas nu ar fi rămas viu și sănătos până astăzi, după ce a consumat restul din Sfântul Potir care a venit în contact cu saliva a sute de mii de guri în decursul a de ani de preoție activă, dacă nu ar fi fost la mijloc tocmai faptul că Taina Sfântă a Sfintei Împărtășanii a fost și este absolut, categoric și ontologic leacul nemuririi și NICIODATĂ nu va fi sursă de transmitere patogenică.
Repetăm respectuos că această formă de catehism ar trebui să fie una din principalele sarcini ale clerului și ierarhilor noștri. Li s-a spus creștinilor ortodocși dimpreună cu noi despre preotul din Creta care a vizitat și împărtășit colonia de leproși care locuia în Insula Spinalonga cel puțin zece ani? Lepra a fost o boală foarte contagioasă; totuși, acest preot credincios a fost singurul preot care a dorit să oficieze Sfânta Liturghie zilnic și să împărtășească pe acești sărmani leproși. Spre uimirea multora, el a consumat cu credință restul din Sfântul Potir după fiecare Sfântă Împărtășanie. A adormit în Domnul de bătrânețe fără să fi luat vreodată boala foarte contagioasă a leprei (boala Hansen). Am folosit exemplul Sf. Ioan Maximovici, care a împărtășit o femeie care avea turbare? După primirea Sfintei Împărtășanii de la Sfântul Ioan, femeia a început să spumege la gură și apoi a scuipat Sfintele Daruri. Sfântul Ioan a cules și a pus în gură Sfintele Daruri care fuseseră vomate de femeia bolnavă! Cei care erau cu el au fost îngroziți și au exclamat: „Vlădica, ce faci? Turbarea este îngrozitor de contagioasă!”. Dar Vlădica a răspuns cu liniște: „Nu se va întâmpla nimic; acestea sunt Sfintele Daruri”. Și, slavă lui Dumnezeu, nu s-a întâmplat nimic!
După cum vine știți, Sfinți Părinți, acestea nu sunt basme; totuși am ajuns să ne întrebăm și să deplângem de ce, în loc să povestească credincioșilor aceste minuni și alte adevăruri cu privire la Taina Sfintei Împărtășanii, recurgem la prelungirea fricilor și îndoielilor lor prin modificarea modului de primire a Sfintei Împărtășanii și prin implementarea unor măsuri care nu fac nimic altceva decât să falsifice și să întineze învățăturile și doctrinele credinței noastre. De ce este preocupat un teolog reputat ca Părintele Calivas de temperarea „transmiterii microbilor paraziți periculoși” sugerând eliminarea și/sau curățarea linguriței comune, când acest „obiect material imperfect” este afundat în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos după împărtășirea fiecărui creștin ortodox? Este alcoolul sau oțetul mai tămăduitor decât Vindecătorul tuturor bolilor? Nu are puterea de a curăța un obiect creat „Curățitorul tuturor” când El Însuși curăță pe credincioși de toate păcatele și fărădelegile?
Pentru motivele pe care le-am enunțat mai înainte și pentru adevărurile necontenite ale sfintei noastre credințe ortodoxe, nu poate fi adus pur și simplu nici un argument convingător pentru eliminarea linguriței comune ca o modalitate prin care credincioșii creștini ortodocși să primească Sfânta Împărtășanie. Vom afirma mai departe că, în aceste circumstanțe, o asemenea schimbare este hulitoare. Sfânta Împărtășanie este Sfânta Taină care ne este dată liber de Hristos pentru curățirea trupurilor și sufletelor și pentru unirea noastră cu El. Nu este absolut NICI O breșă pentru știință sau pentru rațiunea umană să intre necuviincios pe tărâmul sfânt al lui Dumnezeu, în Sfintele sfinților (pentru cei sfinți) ale lui Dumnezeu, în Sfintele Taine și minuni ale credinței noastre scumpe ortodoxe. Biserica noastră ar trebui să fie în afara limitelor „științei” sau oricărei ale organizații care s-ar putea strădui să înlocuiască minunile inexprimabile ale credinței noastre cu limitele empirice ale științei. Pentru un creștin ortodox, nu este loc pentru frică. Oricum, pentru a interveni această lipsă binecuvântată de frică, creștinul trebuie să înțeleagă ce a învățat și a făgăduit Hristos celui care este dispus să-„și ia crucea și să-I urmeze”. Suntem dispuși să ne luăm crucea și să-I urmăm sau este mai ușor și mai convenabil să cedăm în fața îndoielii și să urmăm orice noțiune distorsionată și eronată care ne domolește fricile?
În aceste luni din urmă, lumea a fost copleșită de frică și guvernanții noștri și mass-media au făcut o treabă ultra în a controla și pune limitări maselor prin folosirea fricii. De ce sunt bisericile noastre transformate în bastioane iluzorii ale retoricii politice seculare, când ar trebui să fie sporească în a fi locuri în care sălășluiește Trupul lui Hristos, ai Cărui reprezentanți ierarhici ar trebui să alunge fricile oamenilor prin dogmele și învățăturile dumnezeiești emise de credința în Hristos, pentru că Biserica este un loc tocmai „din afara acestei lumi”! De ce eșuează atât de mulți dintre preoții și ierarhii noștri să catehizeze pe credincioși și să-i ajute să înțeleagă Tainele dumnezeiești ale Sfintei Biserici Ortodoxe, așa încât credincioșii să se apropie liber și cu încredere să primească Sfintele Taine fără frică și ezitare? Numai când credincioșii noștri înțeleg credința lor sfântă și dezvoltă o relație cu Domnul nostru Iisus Hristos, se poate ca fricile lor să fie îndepărtate și înlocuite cu pacea care vine din cunoașterea Lui!
Noi, fiii voștri, facem apel la voi, Sfinți Părinți, să împrăștiați acest virus al fricii, idolul Thanatophobiei (fricii de moarte), prin a-i învăța pe credincioși adevărurile pe care le ținem drept sfinte (sacre) și adevărate. Adevărurile care au fost pecetluite cu sângele Sfinților și Mucenicilor Bisericii noastre. Adevărurile care trebuie să rămână neschimbate și nefalsificate acum și pururea și în vecii vecilor.
Rămânem
cu respect,
Ai
voștri profesori de școala de duminică, cântăreți, dirijori de cor, membri ai
corului, membri ai fundațiilor de ajutorare a săracilor, membri ai Consiliilor
parohiale și toți fiii voștri credincioși în Hristos.
Nota noastră: La noi slavă Domnului că nu au fost încă implementate schimbări precum cele sugerate în această scrisoare, dar situația nu este nici pe departe diferită. Există un duh anti-ortodox al schimbării care folosește orice prilej pentru a scoate capul și a mușca și învenina tot ce avem noi sfânt. Nu este greu de reperat.
Sunt știute discuțiile care tocmai din România au pornit cu privire la lingurițele de unică folosință pentru cei „mai slabi în credință”, idee pe care Patriarhia nu a abandonat-o nici o clipă. Poate chiar referințele din comunicatele oficiale ale BOR la acordul comun pan-ortodox tocmai la aceste schimbări fac referire. Această bănuială nu este neîntemeiată pentru că o normă generală există deja, nu mai este nevoie de alte dezbateri. De când a fost introdusă lingurița în uzul liturgic, au existat mai multe epidemii grozave și nu s-a schimbat nimic; deci este o datină verificată de secole. Mai degrabă avem de-a face cu un atac ocult asupra credinței dat prin elementele slabe ale Bisericii, care de cele mai multe ori sunt tocmai cei ce ar fi trebuit să fie apărătorii ei (ierarhii și clerul inferior). Din păcate, trăim vremuri în care Biserica este răsturnată cu susul în jos, credincioșii de rând fac apel (ca în această scrisoare de mai sus) la ierarhii lor să apere credința, în loc să se petreacă invers.
Merită subliniat că poziționări de genul acesta ar trebui dublate de acțiuni concrete. Petițiile și apelurile fac parte din arsenalul prin care ateii pun presiune cu ideile lor repetate până la implementare. Creștinii au ripostat mereu la același nivel, adică tot cu aceleași arme (cântece, manifestații și contracarări pe măsură), dar și prin ceva în plus, de care este nevoie în special astăzi, mărturisire. Iar acum este nevoie de așa ceva îndeosebi în fața propriilor ierarhi, culmea.
Presiunea care se pune asupra credinței nu lasă loc la inacțiune. Progresismul nu este un curent care încearcă să scoată capul, ci unul care acaparează dacă nu este contracarat. Am ajuns ca cel care îndeamnă la opoziție pasivă este frate cu hoțul. Dimpotrivă, cred cu tărie că este nevoie de cunoaștere a ortodoxiei și mărturisire a ei, fără a neglija cumpătarea și păzirea păcii în Hristos, din partea celor credincioși autentici, atâția câți sunt (și se vădesc a fi).
Ministerul Sănătății a prezentat un set de îndrumări, care este împărțit în 9 puncte principale, ale căror explicații aici doar le-am rezumat (am citat acele pasaje care mi s-au părut mai importante). În preambul se menționează că venirea verii nu va fi suficientă pentru dispariția virusului și cetățenii trebuie să înțeleagă faptul că totul depinde de comportamentul lor. Deoarece bătrânii constituie un număr important dintre credincioșii care frecventează bisericile, aceștia sunt mai predispuși spre îmbolnăvire. Măsurile sunt acestea:
1. Păstrarea distanței sociale în biserici și în spațiile din curte.
Fiecare persoană trebuie să aibă un spațiu de 8m.p. și o distanță dintre persoane de 2 m în sfintele biserici. Credincioșii pot sta și afară, ascultând la boxe slujbele, care vor fi deschise doar în orele de slujire. Se recomandă evitarea sărutărilor, îmbrățișărilor, datul mâinii și sărutarea mâinii preotului, care poate fi înlocuită cu înclinarea în semn de respect.
2. Aplicarea regulilor de igienă și prevenție personală.
Acest punct se referă
la spălatul pe mâini, purtarea măștii și strănutul în cot.
3. Curățarea
și spălarea suprafețelor și spațiilor.
Mânerele și
balustradele trebuie curățate adesea, iar „sărutarea sfintelor icoane și a
altor odoare va putea să se facă fără atingerea fizică, ci prin înclinare”.
4. Aerisirea
spațiilor închise ale sfintelor biserici.
Ușile și ferestrele
să fie deschise adeseori pentru aerisirea spațiilor circulate.
5. Protejarea
pe cât posibil a grupurilor sensibile din rândul populației.
Persoanele
vulnerabile se recomandă să stea acasă sau să vină la biserici când este
absolut necesar și în zilele cu afluență redusă. La fel și cei sensibili din
cler.
6. Asigurarea
spațiului pentru izolarea temporară a persoanelor.
Persoanele care
prezintă eventual simptome să trebui să fie îndepărtate din spațiul bisericii
și să fie izolate temporar, până la îndepărtarea lor în siguranță, fără a
atinge alte persoane.
7. Continuarea
activităților prin internet sau alte mijloace de comunicare.
Pot fi folosite la
scară largă internetul, mijloacele de comunicare și postările pentru a
transmite predici, cuvântări, tâlcuiri ale Scripturii și slujbe.
8. Agapele –
Lucrarea socială a Bisericii și oferirea de mâncare populației cu lipsuri
economice.
Pentru evitarea
înghesuielii, mâncarea trebui să fie dată în pachete, care vor fi pregătite
prin păstrarea distanței și a măsurilor de igienă.
9. Primirea
anaforei.
„Vor fi date îndrumări tuturor paraclisierilor de biserici să se spele întâi pe mâini, să toarne antiseptic și mănuși de unică folosință și să pună anafora în pungi transparente. În acest timp vor fi primi binecuvântare de la preot să stea la un punct de ieșire din biserică, unde nu se va produce îmbulzeală și fiecare credincios va lua singur, păstrând distanța corespunzătoare.”
Nota noastră: Parcă ingeniozitatea corului de sanitari mondiali nu are limite. În Cipru există alte particularități față de Grecia și România. Dacă în Grecia este limitat accesul persoanelor în biserici la cel mult 50 și se recomandă slujirea de două ori pe zi, iar la noi este sugerată amânarea împărtășirii credincioșilor, în Cipru nu se regăsesc aceste restricții, dar apar alte particularități deranjante.
În primul rând, aceste îndrumări au fost emise de Ministerul Sănătății, nu de Biserică, așa cum ar fi fost normal și cum s-a procedat în alte părți. Probabil pentru că Arhiepiscopul despotic Anastasie nu le-ar fi putut impune în fața unor sinodali verticali precum Mitropoliții Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu.
Este odioasă interferența în cultul ortodox prin interzicerea sărutării icoanelor și a mâinii preotului. Ba chiar este curioasă recomandarea ca icoanele să fie dezinfectate adesea, în condițiile în care nu sunt atinse decât prin înclinare.
Grija pentru aerisirea spațiilor, spălatul pe mâini, evacuarea celor care prezintă simptome, împărțirea anaforei cu mănuși de către paraclisier, dacă ar fi să fie luată în serios, ar stârni o panică serioasă și o atmosferă de spital, chiar în dauna rugăciunii.
Cât de ușor paralizează totul în ziua de astăzi! Dar cât de mare e și amorțeala duhovnicească a creștinilor din Biserică!
După cum deja se știe și resimțim acest lucru, participarea credincioșilor la slujbele bisericești a fost sistată în foarte multe țări ortodoxe, precum și în majoritatea celor din Occident. Însă această stare nu este generalizată, ci există Biserici precum cea a Georgiei, Serbiei, Rusiei și Ucrainei, care nu au dispus implementarea acestor măsuri. Dar nici pericolul contaminării cu noul virus nu este foarte uniform prezentat și apar voci care susțin că închiderea oamenilor în casă este contraindicată. Deși ar trebui să existe niște îndrumări de încredere din partea ierarhiei, confuziile pe plan ecleziastic și medical cer lămuriri în plus pentru a ști cum să înfruntăm mai bine pericolul bolii, dar și cum să ne trăim credința în aceste condiții.
Aspectele bisericești
Deși toate Bisericile au exprimat destul de ferm ideea că nu se transmite vreo infecție prin Împărtășanie în comunicate oficiale, totuși există diferențe în ce privește primirea credincioșilor la slujbe în aceste zile. Patriarhia Română a subliniat corect, într-un articol foarte bun cu informații documentate științific, că Sfintele Taine nu sunt sursă de molipsire în mod paradoxal, iar foarte mulți alți episcopi au susținut intens același lucru, cu referințe la preoți care au îngrijit pe cei îmbolnăviți cu infecții contagioase și nu au pățit nimic, deși s-au împărtășit din același Potir.
Însă aceste poziționări declarative nu înseamnă nimic atunci când nu sunt transpuse în practică, atunci când oamenilor li se interzice participarea la slujbe. Și nu doar atât, ci mai ales atunci când li se permite și sunt îndemnați, prin purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, chiar și după atâtea discuții, să folosească lingurițe de unică folosință dacă le este frică să se împărtășească împreună cu ceilalți. Cine va mai pune bază pe cuvintele oficialilor Bisericii Române când faptele lor dovedesc tocmai contrariul, adică necredință, frică, conformism cu normele profanatoare ale lumii? Cine va urma cu încredere îndrumările emise de biroul Patriarhiei? În nici un caz cineva care caută răspunsuri mântuitoare, ci doar cei care se mulțumesc cu normele acestei lumi.
În contrast, pe lângă faptul că Patriarhia Georgiei și cea a Rusiei nu au oprit pe credincioși să participe la slujbe, precum nici Biserica Ucrainei canonică, la fel procedează și Biserica Serbiei, al cărei Sinod a anunțat că «Biserica nu se pune problema să întrerupă săvârșirea Sfintei Liturghii și nu va înceta să ofere dumnezeiasca Împărtășanie credincioșilor. Acestea sunt subiecte de nenegociat pentru că ele constituie baza credinței noastre în Dumnezeu». Dar chiar și Biserica Greciei a făcut o cerere către oficialități să se revină asupra deciziei de a fi oprit accesul credincioșilor la slujbe. În acest sens, a fost trimisă o scrisoare oficială semnată de către Secretarul Sfântului Sinod, în care se cere să fie îngăduită participarea la slujbe a credincioșilor și mersul la cimitire (care sunt locuri deschise).
O situație interesantă este cea din St. Petersburg, unde primarul a încercat să închidă bisericile, dar răspunsul Patriarhiei Ruse a fost că acest lucru nu intră în atribuțiile autorităților locale, ci poate avea loc doar printr-o lege federală.
Există și unele atitudini exagerate în sensul opus ale unora care consideră că spațiul liturgic este lipsit de orice pericol de contaminare. Personal nu împărtășesc acest punct de vedere pentru că s-au constatat multe îmbolnăviri de la frigul din biserică sau de molipsire cu răceli de la ceilalți credincioși, încât ar fi greu de negat această evidență. Cu toate acestea, cred că ar trebui să biruiască credința că Dumnezeu ne păzește de boală și când ne închinăm la icoanele publice și sărutăm mâna preotului.
Pericolul medical
reprezentat de coronavirus
Dar, dincolo de poziționările strict teologice teoretice și practice, pentru a ști cum să reacționăm trebuie să avem în vedere natura pericolului cu care ne confruntăm. Pe acest subiect există diferite opinii în ce privește abordarea epidemiei, a gravității bolii și a comparației cu celelalte gripe la care nu a existat o asemenea mobilizare. Nu putem să luăm atitudine coerentă decât față de lucruri despre care avem o imagine cât mai bine conturată.
Așadar este cert că există contaminare reală și victime numeroase în China și Italia îndeosebi, dar țările afectate încep să fie din ce în ce mai multe, cum ar fi Spania, Iran și Franța la un nivel ridicat. Este o problemă unificarea statisticilor pentru a avea o imagine reală asupra răspândirii virusului și a face comparații pertinente. Dacă în Italia este asociată pe criterii mai relaxate orice moarte cu coronavirusul, alte țări nu procedează la fel și apar discrepanțe și confuzii, ba chiar și panică. Multe țări cu sistemul medical deficitar raportează foarte puține cazuri. În acest context, avem de-a face mai mult cu o problemă a monitorizării decât a bolii în sine. În unele țări cifrele produc panică, iar în altele pot fi lacunare. Statistica pune pe masă un tablou neconcludent și manipulator.
O prezentare mai echilibrată a situației o face un virolog reputat german, doamna Karin Mölling. Printre ideile cele mai importante, se numără opinia că statul în casă nu este benefic, ci dăunător sănătății: „Interioarele sunt mult mai contagioase decât aerul proaspăt de afară. Carantina în fapt poate avea un impact negativ. … Avem nevoie de aer și soare, aerul diluează virușii iar soarele cu razele ultraviolete îi ucide. Dar nu carantină! Nu te infectezi pe străzi!”. Asta mai ales în zonele nepoluate. Deocamdată situația nu depășește, cel puțin în Germania, cifrele de îmbolnăviri cu gripă normală de acum 2 ani. „Este important să-i izolăm și să-i protejăm pe bătrâni. Apoi cât mai mult aer proaspăt și raze ultraviolete. Mai mult, deschideți grădinițele și școlile în loc de a arunca familiile în haos. Școlile sunt cele mai bune locuri de a-i aduna și de unde afli cum se transmite lanțul infecțios. Poți controla asta și poți reacționa.”
Ce-i drept, totul este în evoluție și există premizele pentru o agravare deosebită. Dar apar și suspiciuni multe cu privire la modul contorizării deceselor. Dacă cei mai mulți au murit cei în vârstă, de unde putem ști că nu au fost alte cauze ale morții? Graba de a le număra la cele cauzate de virus nu este de bun augur. Pentru a se decreta stare de urgență și de pandemie este nevoie de ceva mai mult, altfel e contraproductiv să fie oprită activitatea întregii societăți. La amenințarea reală a bolii se adaugă, astfel, efectele dezastruoase ale crizei economice și lipsurilor generate prin oprirea activității. Reacția aceasta de a bloca circulația este una panicoasă, nu chibzuită. Ea generează isterie și dezorientare, mai ales sau în ciuda faptului că este proclamată pe un ton foarte sigur. Lipsa informațiilor concludente duce la neîncredere și suspiciune, dar și la o stare de conflict social între oameni, care se bănuiesc și se feresc unii de alții.
Orice oprire a activităților sociale nu poate fi justificată decât de o rată foarte mare a mortalității, care paralizează totul. Fără a fi cinici, trebuie să recunoaștem că decesele oamenilor dintre noi, chiar dacă ar fi multe, nu pot face ca totul să se blocheze. Este irațional. Chiar și blocarea spitalelor nu e un motiv suficient. Trebuie luate unele măsuri de precauție, dar această supradimensionare exagerată dovedește lipsa de gândire sau un calcul malefic. Practic, sănătatea ajunge să îmbolnăvească la alt nivel.
Înfruntarea duhovnicească la nivel individual
Două pericole
majore ne pândesc: al bolii, la nivelul trupului, și al izolării, la nivelul
sufletului.
Boala ne pune în fața morții. Orice creștin ar trebui să fie familiar cu gândul la moarte. Acum este doar mai prezent, mai amenințător. În nici un caz disperarea nu este un răspuns potrivit, ci curajul, mărimea de suflet. Trebuie să ne protejăm sănătatea, mai ales cei în vârstă, dar și cei mai tineri. Trebuie să păstrăm o prevenție, o izolare a virusului încât să nu se infecteze mulți oameni, asta e clar. Măsurile de igienă individuală, dar și cele colective de distanțare în magazine sau în alte locuri aglomerate sunt nimerite și necesare. Totuși acestea nu trebuie făcute cu disperare, într-un mod riguros și inuman, instituțional, panicos.
Această amenințare ne amintește mai puternic că vom muri cândva, dar nu e nici o tragedie, nu se schimbă nimic în mod dramatic. Cei sănătoși au șanse foarte mari să nu pățească nimic mai mult decât o răceală, iar cei bolnavi grav și vârstnicii oricum au în față sfârșitul și nu este ceva nou. Ar trebui să fie folosită această situație pentru a crește în credință. Orice primejdie ne face să ne rugăm mai intens, să ne gândim mai atent la soarta noastră. Trebuie doar să o folosim conștient, să existe mobilizare duhovnicească. Panica este un semn al necredinței sau al lipsei de formare creștină.
Dar cei mai mulți se confruntă nu cu virusul, ci cu restricțiile de circulație și activitate. Apare lipsa de bani, alimente, diverse nevoi umane, care se agravează într-o societate blocată în casă. Unii părinți și duhovnici au comparat această conjunctură cu retragerea în liniște a călugărilor, de pe care ar trebui să beneficieze și să o folosească în avantajul lor toți astăzi. La prima vedere, așa este. Totuși aceste impresii nu arată decât lipsa de iscusință în lupta duhovnicească. Doar în aparență pustia este echivalentă cu închiderea de acum. În esență, există deosebiri importante. Prima este făcută de bună voie, pe când a doua în mod forțat; una este din credință, cealaltă din cauza impunerii statului; izolarea în singurătate este diferită de cea în casă, împreună cu familia și cu toți cunoscuții; dar cea mai importantă diferență este aceea dată de experiența duhovnicească a fiecăruia. Practic, este vorba de o diferență între pustiire și pustie. O retragere corectă la mănăstire sau la pustie vine dintr-un parcurs firesc, dintr-o înaintare în virtute, altfel este periculoasă. Adeseori Părinții Patericului avertizau asupra lipsei de discernământ a celor care plecau în pustie dintr-o abordare incorectă a luptei cu patimile. Cam același lucru se întâmplă acum. Cei mai mulți oameni nu sunt pregătiți duhovnicește (dar nici trupește) pentru această izolare și le este vătămătoare, trezește mai multă încordare și probleme. Dacă pustnicii adevărați se retrăgeau pentru a lepăda grijile pământești, oamenii izolați de acum nu pot renunța la ele, ci chiar se amplifică. Așadar este absurdă recomandarea la o mai mare introspecție în aceste zile ca și cum am fi cu toții la liniște și retragere. Dimpotrivă, este nevoie de o preocupare mai mare de problemele materiale care se măresc în aceste clipe. Este mai degrabă o situație asemănătoare cu a mucenicilor care așteptau cu rugăciune și pregătire ziua în care vor fi chinuiți pentru mărturisirea credinței.
Atenția trebuie îndreptată spre a fi depășită această situație de închidere și molimă într-un mod duhovnicesc, uman, înțelept, cu credință, nădejde, într-ajutorare, nu cu metode instituționale reci, care nu iau în calcul pe Dumnezeu, ci doar știința și care tratează pe oameni ca pe niște indivizi fără suflet, dotați doar cu trup supus bolii. Tocmai această abordare care se generalizează acum prin autoritățile statului ne lipsește de slujbe, de interacțiune, luptă mai degrabă să controleze populația decât virusul. Sub pretextul izolării bolii în cei contaminați, oamenii sunt puși la restricții, dar fără o noimă clară. Statul prinde puteri tot mai mari și mai înspăimântătoare prin care poate domina și anula libertățile individuale. În loc să trăim sub cerul liber, ajungem să ne desfășurăm viața sub umbrela instituțiilor omenești. Se naște întrebarea care este foarte pertinentă: Oare nu se va ajunge la restricționarea permanentă a libertăților după această epidemie, așa cum s-a procedat cu lupta inventată cu terorismul, în urma căreia acum toți suntem monitorizați prin pașapoarte, buletine biometrice și camere de supraveghere?
Pur și simplu autoritățile nu dau o dovadă clară că prin abordarea lor „științifică și medicală” stăpânesc situația, că iau în calcul toate aspectele vieții sociale, nu doar amenințarea virusului. Dar nici boala nu pare a fi dimensionată corect, lucid și folositor. Asta nu înseamnă că trebuie să ne revoltăm împotriva statului și să ne lăsăm pradă teoriilor conspiraționiste foarte răspândite acum; dimpotrivă. Ci doar să conștientizăm care este realitatea și să o înfruntăm duhovnicește. Nu ne putem împotrivi decât în mică măsură, prin rugăciune și trăire cât mai autentic creștină. Dumnezeu lucrează mai mult decât orice activism, fără să însemne că noi nu trebuie să facem nimic, ci să acționăm în duh de rugăciune și smerenie, să fim un soi de Lot care nu s-a amestecat cu obiceiurile celor din Sodoma sau ca o sare a pământului care nu și-a pierdut gustul, adică nu s-a adaptat la comportamentul imoral și necredincios al societății din jur.
În aceste zile, când a fost interzis practic cultul Bisericii, nu e normal să acceptăm pasiv acest lucru. Este o dovadă că lumea merge în contra lui Dumnezeu. Erezia ecumenistă de multă vreme și schisma ucraineană mai recent sunt răbufniri ale apostaziei care macină pe interior și care provoacă mai multă descreștinare. Nimeni sau foarte puțini au reacționat la aceste fenomene, la fel se întâmplă și cu interzicerea slujbelor. Mulți au spus că vor reacționa când vor vedea schimbări la biserică, dar nu s-au gândit că vor fi mascate și că vor fi păcăliți mereu din cădere în cădere. Desigur, vom atinge noi trepte ale lepădării de Dumnezeu și tot cei care apără credința vor fi prezentați ca fiind vinovați. Oare dintr-o gândire duhovnicească?
Acum nu sunt necesare rugăciuni formale, magice, deznădăjduite sau apatice, care să fie făcute cu scopul de a fi scăpați doar de boală, ci se cere o stare de prezență din care să rodească o rugăciune vie, intensă, curată, izvorâtă din credință puternică și lucidă. Trebuie să cerem ca oamenii de la conducere, dar și cei de rând să primească luminare de la Dumnezeu, să aibă pace în suflet, discernământ, răbdare și nădejde, să abordeze corect problemele cu care ne confruntăm, să ne pocăim de starea în care am ajuns din cauza păcatelor. În felul acesta va interveni rezolvarea. Bineînțeles că în primul rând ne rugăm să dobândim noi înșine pace lăuntrică în mijlocul acestei frământări. După cum recomanda Mitropolitul Neofit, citirea Vieților Sfinților și a cărților duhovnicești este de mare folos. Rugăciunea și apropierea de Dumnezeu nu poate interveni fără o cugetare și o viziune formate corect pentru că din gândul la El vine frica, dragostea, căutarea, preocuparea cea bună și întoarcerea spre Hristos.
Însuși Hristos a spus să nu se tulbure cei ai Săi când vor auzi de războaie și de molime și alte calamități (Mt. 24:6-7). Frica cea mare și îngrijorarea presantă este cum vom da răspuns pentru faptele noastre în fața lui Dumnezeu, cum așteptăm și ne pregătim pentru ziua cea mare a întâlnirii cu El la dreapta judecată. Această preocupare ne va ține în mâinile Lui și ne va păzi cu bine de toate primejdiile vieții și pericolele acestei tulburări care a cuprins lumea la un asemenea nivel.
Recomandările Mitropolitului cipriot Neofit de Morfu către cei din episcopia sa sunt o sursă foarte bună de inspirație pentru toți ortodocșii din toate țările, care trăiesc în condiții asemănătoare, impuse de restricționările provocate de coronavirus. Desigur că nu sunt aplicabile întru totul, dar ar putea constitui o inspirație și pentru parohii, cum să se organizeze pentru a aduce pe cât posibil pe Dumnezeu în sufletele tuturor. Rămân probleme serioase nerezolvate, legate de spovedirea și împărtășirea eventual a credincioșilor care nu sunt bolnavi, dar care au nevoie acută în acest Post Mare de dezlegările duhovnicilor și puterea Tainelor. În situația de acum, când panica bântuie mai mult decât boala, trezvia și rugăciunea sunt necesare pentru a rămâne lucizi, sănătoși și nezdruncinați de tulburări sufletești.
Către pliroma creștină a Sfintei noastre Mitropolii din
Morfu
Copii iubiți în Domnul,
Conform cu noile date care s-au ivit prin Decretul prezidențial din 23 martie 2020, cu prilejul epidemiei maladive de coronavirus, vă adresăm părintește următoarele: Pe baza prevederilor Decretului prezidențial de mai sus, avem putința săvârșirii slujbelor și îndeosebi a dumnezeieștii Liturghii în biserici, dar cu prezența celor necesari la extrem pentru aceasta. Deci slujbele noastre, în perioada cât sunt în vigoare prevederile acestui decret, se vor săvârși toate în biserici de către cei ce au permisiune pentru aceasta, adică preoți, ierodiaconi, cântăreți și paraclisieri.
Bisericile vor rămâne închise de-a lungul slujbelor în intervalul acesta. Credincioșii care doresc pot să comunice telefonic sau prin mesaje cu preoții, ierodiaconii, cântăreții sau paraclisierii parohiei lor și să le ceară să primească «cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste» și acasă dumnezeiasca Împărtășanie sau ulei de la Sf. Maslu, aghiazmă mică (care va fi săvârșită și în duminica următoare și în Sâmbăta lui Lazăr) și anafură. De praznice se vor trimite acasă colivă și părticele, după rânduiala Bisericii Ciprului. Pentru pomeniri și sărbători, preoții fiecărei comunități vor pregăti o farfurie de colivă festivă (dacă au sărbători) și una pentru morți (dacă este pomenire). Aceasta va constitui responsabilitatea fiecărui preot de la noi. Mai departe, cei care doresc pot să-l informeze pe preotul lor și să ofere de acasă una în dar.
Cât privește săvârșirea pomenirilor, sărbătorilor sau paracliselor în acest interval, credincioșii să comunice cu preotul sau cu epitropul parohiei lor ca să fie scrise numele lor corespunzătoare. La finalul acestui text vom pune telefoanele preoților Mitropoliei noastre din comunitate.
Copii iubiți în Domnul,
În această împrejurare, pe care a îngăduit-o Dumnezeu pentru păcatele noastre, să avem în minte faptul că morțile, necazurile, durerea nu sunt pedepse, ci prilejuri de pocăință. Dacă nu vom urmări să valorificăm duhovnicește acest prilej, ne chinuim singuri cu frică, panică, nesiguranță. Și, cum spun cei de odinioară cu multă înțelepciune, «frica poartă munca (pedeapsa)». Și noi înșine ne provocăm teama, nu Dumnezeul dragostei și al dreptății.
În afară de cele de mai sus, ca să agonisim darul dragostei desăvârșite, care «scoate afară frica», după Evanghelistul Ioan Teologul, recomandăm părintește, în acest interval, când veți fi circumscriși în casă, să fiți și rugători. Ajută mult ca să deschidem în ceasurile dificile frecvențele cerului. Deci vă recomandăm să citiți zilnic Psaltirea (Psalmii lui David), să citiți Viețile Sfinților, mai ales ale Sfinților contemporani din secolul 20, a căror viață este mai aproape de viața noastră. Viețile Sfinților Paisie, Porfirie, Iacov, Antim cel din Hios, Nichifor cel lepros, Eumenie, Gheorghe Carslidis, Gherman al Stavrovuniei ș.a. De asemenea, ajută mult să citiți sau să ascultați de pe internet acatiste sau paraclise ale Maicii Domnului și ale Cinstitei Cruci.
Deoarece oamenii contemporani au aflat cele scurte și fără multă osteneală, mai recomandăm din experiența noastră și următoarele rugăciuni scurte:
«Mare este numele Sfintei Treimi. Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, acoperă-ne!»
«Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne!»
«Cruce a lui Hristos preasfântă, mântuiește-ne cu puterea
ta!»
«Mare Arhanghele al Domnului Mihaile, acoperă-ne pe noi!»
«Mare Arhanghele al Domnului Gavriile, luminează-ne pe
noi!»
«Sfinte al lui Dumnezeu Nichifor, mijlocește pentru noi!»
În locul Sfântului Nichifor puteți invoca orice Sfânt doriți. De asemenea, să vă rugați pentru ceilalți semeni ai noștri din toată lumea. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pe robii Tăi și spunem prenumele și continuăm cu Doamne Iisuse Hristoase miluiește pe robii Tăi. De asemenea, spunem Doamne Iisuse Hristoase, miluiește toată lumea Ta. Și la final pentru cei adormiți să ne rugăm Biruitorului morții: Doamne Iisuse Hristoase, odihnește pe robii Tăi spunem prenumele celor adormiți ai noștri la început și repetăm rugăciunea pentru odihna lor.
Iubiții mei, încercarea aceasta este mare prilej pentru noi toți. Să deschidem inima noastră și sufletul nostru spre pocăință și rugăciune! Și Dumnezeul nostru Treimic ne va curăța în acest mod de microbii duhovnicești și trupești. Și va săvârși ceva încântător. După cum mi-a spus un om al lui Dumnezeu, este bună pentru înălțarea sufletească și această zăvorâre fără de voie, care îi conduce poate pe unii la necaz și mâhnire, spun că este bine, împreună cu rugăciunile pe care le-am menționat înainte, să ascultați și un cântec tradițional sau chiar și laic. Este și acest un medicament sufletesc pentru identitatea noastră grecească.
Și nu uitați rugăciunea pe care am menționat-o și altă dată: «Hristoase al meu, dă-mi răbdarea și credința Sfinților!». Astfel, fiecare familie poate să arate casa ei drept o «biserică de acasă», pentru că nici o inconveniență nu poate și nu trebuie să ne despartă de Hristos, cu harul și puterea Lui.
În încheiere, problema cea mai mare nu este în prezent transmiterea bolii, ci frica, panica și uitatul la televizor. Frica și tele-mania nu pleacă prin decrete prezidențiale, nici prin scrisori arhierești. Acestea se diminuează la început și apoi pleacă atunci când începem să ne pocăim pentru patimile și greșelile noastre personale și să cerem de la Duhul Sfânt cu durerea inimii: DUHULE SFINTE, DUHUL ADEVĂRULUI, CURĂȚEȘTE-NE DE TOATĂ ÎNTINĂCIUNEA!
Cu multe rugăciuni și dragoste în Hristos,
MITROPOLITUL + NEOFIT DE MORFU
Reședința episcopală, 24.03.2020
Pentru a întregi puțin tabloul, pentru cititorii români, amintim că Mitropolitul Neofit nu a oprit săvârșirea slujbelor în biserici, deși s-a dat această directivă de la centru, de la Arhiepiscopul Hrisostom. Acum, când statul a impus încetarea lor, respectă această restricție. La noi s-a întâmplat cumva invers: deși ordonanța militară nr. 2 nu prevedea interdicția săvârșirii slujbelor afară, Patriarhia s-a „autosesizat” și a „interpretat” intenția din spate și s-a conformat unei legi nescrise. Practic, Biserica a oprit slujbele cu de la sine putere și cu acordul tacit al statului. Este nevoie de rugăciune trează ca Dumnezeu să ne păzească de vrăjmașii dinafară și dinăuntru.
1. În primul rând, Patriarhia Română a priceput cel mai „bine” ordinul militar nr. 2, detectând o interdicție a slujbelor săvârșite afară chiar și acolo unde nu o sesizează nimeni. Cu toate că a susținut în mod corect săvârșirea lor în duminica ce tocmai a trecut printr-un Comunicat oportun, dar care insinua posibilitatea încetării lor, apoi s-a dovedit mai zeloasă chiar și decât autoritățile în oprirea lor în mod paradoxal. Apoi a urmat un alt Comunicat, care nici nu merită să fie redat, în care se spune nu foarte explicit că slujbele nu se mai pot săvârși afară, așa cum este prevăzut în ordonanțele actuale. Practic, Patriarhia este cea care interzice accesul credincioșilor, nu statul. Oare mai miră pe cineva?
Aceasta în contextul în care unele asociații și site-uri deja afirmau documentat că nu sunt interzise slujbele în aer liber. Practic, Patriarhia ia decizii de o așa importanță în ciuda credincioșilor și mai abitir decât statul fără să aibă măcar girul Sinodului. Nu se poate spune decât că, într-un anume fel, chiar ierarhii noștri tăgăduiesc Învierea, preferând viața de aici.
2. În Grecia, în schimb, deși autoritățile sunt mult mai drastice decât la noi, se găsesc ierarhi curajoși care să ceară revenirea asupra deciziilor și permiterea săvârșirii slujbelor. Un astfel de arhiereu este Nicolae de Mesogheia, care a afirmat, în plus, într-o Enciclică adresată clericilor din eparhia sa, că Sinodul Bisericii Greciei a depus o cerere de modificare a situației actuale de interdicție a slujbelor cu participarea poporului. La aceasta se adaugă și protestul Sfântului Munte, după cum am menționat într-un articol anterior. Lăudabile aceste inițiative, deși situația per ansamblu nu este nici pe departe una mărturisitoare nici la greci.
3. În fine, o atitudine lăudabilă se înregistrează la georgieni. Nu doar că Sinodul lor a permis săvârșirea neschimbată a tipicului bisericesc chiar și în condițiile de epidemie actuală, dar și credincioșii s-au conformat și au venit la Liturghie, respectând păstrarea unei distanțe de protecție între ei, după cum se poate vedea în pozele de mai jos, atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericii. Se pot găsi soluții unde există voință spre bine. Desigur că același lucru se poate spune, din păcate, și când există voință spre rău.
Sfântul Sinod Episcopal al Bisericii Ortodoxe Georgiene
După salutare, Sanctitatea Sa a vorbit de problema pandemiei COVID-19 răspândită în toată lumea. El a spus că fără Dumnezeu nimic nu se întâmplă. Conducerea țării a adoptat, în situația creată, toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea rapidă a virusului. Noi avem responsabilitate mare pentru a lua o decizie corectă. Patriarhul a cerut întregului cler să participe în mod activ la discutarea problemei actuale.
Mitropoliții au citit raporturile pregătite. După citirea textelor, la discuție au luat parte toți mitropoliții, unde a fost confirmat ca omenirea se confrunta cu multiple probleme.
Noul virus a pus omenirea în fața unei mari sarcini, care necesită un răspuns.
În primul rând, noi trebuie să înțelegem cauzele duhovnicești ale problemei.
Marea cauză a problemei este îndepărtarea omenirii de Dumnezeu. Încercarea nu este întâmplătoare, ci este îngăduită de Domnul. Este dată ca omul să conștientizeze mai bine și, cu ajutorul Bisericii, recunoscând toată firea păcatului în sine, care distruge și sufletul, și trupul, să se întoarcă la pocăință.
Noi, slujitorii Bisericii, nu fugim de încercări și nu ne temem de ele, ci le primim cu smerenie și căutăm căile de a le rezolva.
În astfel de situații, dar îndeosebi în timpul Postului Mare, credincioșii se dedică mai profund postului și rugăciunii.
La cazul dat, în societate au apărut întrebări: în ce măsură poate să prezinte un pericol adunarea oamenilor la biserici în timpul slujbelor?
TOATE TAINELE BISERICII SUNT PREZENȚA SFÂNTULUI DUH! LOCUL PREZENȚEI SFÂNTULUI DUH ESTE BISERICA! EUHARISTIA ESTE COMPONENTA PRINCIPALĂ A VIEȚII CREȘTINEȘTI!
Prin Euharistie
ne unim cu Hristos și unul cu celălalt. Sfânta Împărtășanie este sănătatea
trupului și sufletului pentru cei ce se împărtășesc cu credință.
Sanctitatea Sa, Ilia al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Georgiene
Tocmai din acest motiv, chiar pentru slujitorii Bisericii, orice îndoială în Taina Euharistiei, cum ar fi refuzul linguriței la împărtășire ca o posibilă sursă a infectării, este absolut inacceptabilă.
În situația dată, Sfântul Sinod consideră justificate următoarele recomandări: în toate bisericile și mănăstirile, toate slujbele se vor săvârși după Tipicul Postului și după toate canoanele bisericești. Este de dorit ca pe biserici sa fie instalate boxe pentru ca enoriașii să aibă posibilitatea de a participa la slujbe în curte.
Pentru primirea căldurii după Împărtășanie pot fi folosite diferite vase, cum ar fi paharele de plastic.
Pentru persoanele mai vulnerabile, cum ar fi oamenii în vârstă, oamenii cu imunitatea scăzută sau cu boli cronice sau cei care se află deja în carantină ori auto-izolare sau cei care au fost deja confirmați că sunt infectați, la cerere, preoții le vor oficia slujbe la domiciliu. Pentru aceasta clerul va primi recomandări suplimentare.
Trebuie să apreciem munca tuturor unităților guvernamentale și în mod special a lucrătorilor din domeniul sănătății, pentru eforturile făcute cu profesionalism calificat.
Sfântul Sinod îndeamnă pe toți credincioșii să ia în considerare recomandărilor medicilor și ale Guvernului.
Să ne protejăm unii pe alții și să fim grijulii față de sănătatea celor din jur. Un rol deosebit în această situație îl joacă bunătatea și susținerea reciprocă. Acestea vor servi drept indicator al credinței și demnității.
Pentru situația complicată din țară, citiți în fiecare zi un capitol din Evanghelie și rugăciunile: „Tatăl nostru…”, „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucura-te…” și „Ușa milostivirii deschide-o nouă…”, cu o rugăciune comună adresată Domnului pentru Georgia și pentru întreaga lume.
De asemenea, centrele medicale ale Patriarhiei sunt pregătite să acorde ajutorul necesar în caz de necesitate.
De-a lungul secolelor, am trecut prin multe încercări: războaie, dezastre naturale, epidemii.
Credem profund în mila lui Dumnezeu și în mijlocirea Preasfintei Fecioarei Maria că vom trece peste aceste încercări și cu dragoste reciprocă vom întâmpina Praznicul luminat al Învierii Domnului.
„Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa”?( Psalmul 26)
Fie ca
binecuvântarea Domnului să fie peste Georgia și peste toată lumea!
