Pe lângă faptul că în Cipru bisericile se vor deschide abia pe 1 iunie, în ciuda reacțiilor a 401 medici și a IPS Mitropolit Atanasie, măsurile de prevenție a sănătății care vor fi luate conțin elemente batjocoritoare.

Ministerul Sănătății a prezentat un set de îndrumări, care este împărțit în 9 puncte principale, ale căror explicații aici doar le-am rezumat (am citat acele pasaje care mi s-au părut mai importante). În preambul se menționează că venirea verii nu va fi suficientă pentru dispariția virusului și cetățenii trebuie să înțeleagă faptul că totul depinde de comportamentul lor. Deoarece bătrânii constituie un număr important dintre credincioșii care frecventează bisericile, aceștia sunt mai predispuși spre îmbolnăvire. Măsurile sunt acestea:

1. Păstrarea distanței sociale în biserici și în spațiile din curte.

Fiecare persoană trebuie să aibă un spațiu de 8m.p. și o distanță dintre persoane de 2 m în sfintele biserici. Credincioșii pot sta și afară, ascultând la boxe slujbele, care vor fi deschise doar în orele de slujire. Se recomandă evitarea sărutărilor, îmbrățișărilor, datul mâinii și sărutarea mâinii preotului, care poate fi înlocuită cu înclinarea în semn de respect.

2. Aplicarea regulilor de igienă și prevenție personală.

Acest punct se referă la spălatul pe mâini, purtarea măștii și strănutul în cot.

3. Curățarea și spălarea suprafețelor și spațiilor.

Mânerele și balustradele trebuie curățate adesea, iar „sărutarea sfintelor icoane și a altor odoare va putea să se facă fără atingerea fizică, ci prin înclinare”.

4. Aerisirea spațiilor închise ale sfintelor biserici.

Ușile și ferestrele să fie deschise adeseori pentru aerisirea spațiilor circulate.

5. Protejarea pe cât posibil a grupurilor sensibile din rândul populației.

Persoanele vulnerabile se recomandă să stea acasă sau să vină la biserici când este absolut necesar și în zilele cu afluență redusă. La fel și cei sensibili din cler.

6. Asigurarea spațiului pentru izolarea temporară a persoanelor.

Persoanele care prezintă eventual simptome să trebui să fie îndepărtate din spațiul bisericii și să fie izolate temporar, până la îndepărtarea lor în siguranță, fără a atinge alte persoane.

7. Continuarea activităților prin internet sau alte mijloace de comunicare.

Pot fi folosite la scară largă internetul, mijloacele de comunicare și postările pentru a transmite predici, cuvântări, tâlcuiri ale Scripturii și slujbe.

8. Agapele – Lucrarea socială a Bisericii și oferirea de mâncare populației cu lipsuri economice.

Pentru evitarea înghesuielii, mâncarea trebui să fie dată în pachete, care vor fi pregătite prin păstrarea distanței și a măsurilor de igienă.

9. Primirea anaforei.

„Vor fi date îndrumări tuturor paraclisierilor de biserici să se spele întâi pe mâini, să toarne antiseptic și mănuși de unică folosință și să pună anafora în pungi transparente. În acest timp vor fi primi binecuvântare de la preot să stea la un punct de ieșire din biserică, unde nu se va produce îmbulzeală și fiecare credincios va lua singur, păstrând distanța corespunzătoare.”

Nota noastră: Parcă ingeniozitatea corului de sanitari mondiali nu are limite. În Cipru există alte particularități față de Grecia și România. Dacă în Grecia este limitat accesul persoanelor în biserici la cel mult 50 și se recomandă slujirea de două ori pe zi, iar la noi este sugerată amânarea împărtășirii credincioșilor, în Cipru nu se regăsesc aceste restricții, dar apar alte particularități deranjante.

În primul rând, aceste îndrumări au fost emise de Ministerul Sănătății, nu de Biserică, așa cum ar fi fost normal și cum s-a procedat în alte părți. Probabil pentru că Arhiepiscopul despotic Anastasie nu le-ar fi putut impune în fața unor sinodali verticali precum Mitropoliții Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu.

Este odioasă interferența în cultul ortodox prin interzicerea sărutării icoanelor și a mâinii preotului. Ba chiar este curioasă recomandarea ca icoanele să fie dezinfectate adesea, în condițiile în care nu sunt atinse decât prin înclinare.

Grija pentru aerisirea spațiilor, spălatul pe mâini, evacuarea celor care prezintă simptome, împărțirea anaforei cu mănuși de către paraclisier, dacă ar fi să fie luată în serios, ar stârni o panică serioasă și o atmosferă de spital, chiar în dauna rugăciunii.

Translate page >>
3
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x