Două materiale audio-video abordează canonicitatea întreruperii pomenirii. Nu putem afirma că ar fi existat mai mult succes dacă erau urmărite riguros prevederile canonice legate de dreptul de a opri pomenirea episcopului eretic, însă cu siguranță Dumnezeu lucrează mai bine prin cei care se încadrează în limitele credinței și conduitei creștine sănătoase. Chiar dacă poporul poate fi atras mai mult de necredință și de interese pământești, o mărturie canonică este valoroasă nu doar pentru cel care o face, ci și pentru restul care o ascultă. Cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu cât există pericolul real al alunecării pe pante schismatice, de rupere a comuniunii cu diferiți membri ai Bisericii argumentată teologic, dar în mod greșit. Aceasta creează o a două problemă pe lângă cea mai importantă, aceea a ereziei ecumeniste legalizate în Creta.
Cele două filmulețe de mai jos sunt rodul interacțiunii cu problemele ridicate de diferite concepții teologice aflate la baza întreruperii pomenirii, promovate și foarte probabil preluate involuntar de la tezele vehiculate de monahul Sava Lavriotul la noi în țară.
Aspectul cel mai important este că Părinții din anii ’70 au întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora fără a rupe comuniunea cu ceilalți slujitori (preoți și episcopi aflați în comuniune cu Patriarhul). Aceasta este o trăsătură care face diferența între linia canonică și cea zelotistă și exagerată, care se răsfrânge până în zilele noastre.
Mulțumiri Părintelui Mihail Deliorga pentru inițiativa de a promova aceste detalii pentru o mai bună clarificare a temei întreruperii pomenirii!
Cel mai dureros este faptul că unii Părinți și mireni susțin, foarte probabil din naivitate, ideea contaminării cu erezia unui episcop prin participarea liturgică la slujbele unde este pomenit acesta, care este ierarh valid, nu caterisit și excomunicat, dar aflat într-o erezie nouă. Și fac aceasta prin diferite pretexte prin care încearcă să scape de vina ruperii nejustificate a comuniunii, dar nereușind să aducă argumente serioase, ci încurcându-se în explicații contradictorii. Avem mare nevoie de mărturisire serioasă, fără contradicții interne.
Criticile exprimate față de exagerările întreruperii pomenirii nu vizează defel atacarea acestei acțiuni, ci limpezirea chestiunilor sensibile și dobândirea unei puteri de convingere mai mari prin articularea unei viziuni sănătoase.
Dincolo de aceste aspecte, scopul principal urmărit este de a arăta că întreruperea pomenirii este justificată canonic și oportună față de erezia ecumenismului cretan.
Emisiunea de pe canalul Telegram Isihasmul Carpatin:
Podcastul de pe Theodosie:
Este important ca întreruperea pomenirii să fie făcută sănătos
Două materiale audio-video abordează canonicitatea întreruperii pomenirii. Nu putem afirma că ar fi avut mai mult succes dacă sunt urmărite riguros prevederile canonice legate de dreptul de a opri pomenirea episcopului eretic, însă cu siguranță Dumnezeu lucrează mai bine prin cei care se încadrează în limitele credinței și conduitei creștine sănătoase. Chiar dacă poporul poate fi atras mai mult de necredință și de interese pământești, o mărturie canonică este valoroasă nu doar pentru cel care o face, ci și pentru restul care o ascultă. Cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu cât există pericolul real al alunecării pe pante schismatice, de rupere a comuniunii cu diferiți membri ai Bisericii argumentată teologic, dar în mod greșit. Aceasta creează o a două problemă pe lângă cea mai importantă, aceea a ereziei ecumeniste legalizate în Creta.
Cele două filmulețe de mai jos sunt rodul interacțiunii cu problemele ridicate de diferite concepții teologice aflate la baza întreruperii pomenirii, promovate și foarte probabil preluate involuntar de la tezele vehiculate de monahul Sava Lavriotul la noi în țară.
Aspectul cel mai important este că Părinții din anii ’70 au întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora fără a rupe comuniunea cu ceilalți slujitori (preoți și episcopi aflați în comuniune cu Patriarhul). Aceasta este o trăsătură care face diferența între linia canonică și cea zelotistă și exagerată, care se răsfrânge până în zilele noastre.
Mulțumiri Părintelui Mihail Deliorga pentru inițiativa de a promova aceste detalii pentru o mai bună clarificare a temei întreruperii pomenirii!
Cel mai dureros este faptul că unii Părinți și mireni susțin, foarte probabil din naivitate, ideea contaminării cu erezia unui episcop prin participarea liturgică la slujbele unde este pomenit acesta, care este ierarh valid, nu caterisit și excomunicat, dar aflat într-o erezie nouă. Și fac aceasta prin diferite pretexte prin care încearcă să scape de vina ruperii nejustificate a comuniunii, dar nereușind să aducă argumente serioase, ci încurcându-se în explicații contradictorii. Avem nevoie de mărturisire serioasă, fără contradicții interne.
Criticile exprimate față de exagerările întreruperii pomenirii nu vizează defel atacarea acestei acțiuni, ci limpezirea chestiunilor sensibile și dobândirea unei puteri de convingere mai mari prin articularea unei viziuni sănătoase.
Dincolo de aceste aspecte, scopul principal urmărit este de a arăta că întreruperea pomenirii este justificată canonic și oportună față de erezia ecumenismului cretan.
Emisiunea de pe canalul Telegram Isihasmul Carpatin:
Podcastul de pe Theodosie:
Spuneti la un moment dat ca patriarhul Metodie l-ar fi canonizat pe Sf Theodor in urma lepadarii acestuia de convingerile sale (va citez: „Sf Theodor credea ca cel care pomeneste un episcop aflat intr-o greseala si el isi impropiaza acea greseala”).
De unde rezulta acest lucru? Aveti vreo referinta?
De asemenea spuneti ca „este scoasa din tezaurul Bisericii invatatura Sf Theodor, cum ca noi, prin pomenirea episcopului, de fapt ne molipsim de invataturile lui particulare”
Aveti si aici o referinta?
Da, nu am făcut trimitere precisă, dar există o carte apărută la Editura Doxologia despre viața Sf. Metodie în care sunt date extrase din scrierile și polemicile lui. Nu am încredere în tot ce se prezintă în carte, însă mă bazez pe citatele concrete din scrisorile și scrierile Sf. Metodie. Apoi există mărturii istorice că Sinodul I-II a avut în vedere îndeosebi prin canonul 15 pe studiți. La fel, aceste mărturii le-am găsit în unele cărți/studii în engleză care dau citate clare din acea vreme. De altfel, am scris unele articole pe aceste subiecte și pot fi găsite acolo sursele.
În acest articol fac trimitere la Străjerii Ortodoxiei drept sursă: https://theodosie.ro/2019/09/16/duhul-schismatic-studit-si-canonul-15-i-ii/
Părintele Claudiu a scris un articol ca reacție la discuția din amisiunea cu pr. Mihail: https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2026/09/08/nepomenirea-si-sensul-eclesial-al-ingradirii-de-erezie/
Ce pot spune este că eu nu văd nici o diferență între contaminarea automată cu erezia și faptul că nu ar fi indiferentă comuniunea în cadrul Bisericii. Nu cred că există vreo stare de mijloc între ruperea sau nu a comuniunii, adică nu de tot, sunt, dar nu sunt în comuniune cu cei care pomenesc pe episcop.
Eroarea cred că pornește de la faptul că întreruperea pomenirii este văzută ca o delimitare de erezia ierarhului, pe când canonul o definește altfel, anume sancționare sau condamnare a lui pe cât îi stă în putere preotului/slujitorului, după cum am arătat în podcastul din acest articol.
Așadar pr. Claudiu spune că nu face rupere/schismă, dar în faptă tocmai asta afirmă, separarea nu doar de episcop, ci de toți cei aflați în comuniune cu el. Aceasta mă face să înțeleg că faptul de a nu-i numi eretici pe cei aflați în comuniune cu episcopii ecumeniști nu echivalează cu a nu-i considera astfel. Astfel de categorii intermediare nu cred că există.
În plus, nu am vorbit de experiența personală, ci de modul de a proceda al mănăstirilor athonite din anii 70, printre care s-a numărat și Sf. Paisie Aghioritul, iar Arhim. Epifanie Teodoropoulos a fost îndrumătorul lor canonic în acele vremuri.