Pentru români, cel mai deranjant efect al conflictului militar din Ucraina, până acum, pare a fi reactivarea discursului mediatic de tip #rezist, care îşi arogă cu impertinenţă exclusivitatea ascendentului moral în conversaţia publică. Este acelaşi mecanism al indignării morale ca sursă de legitimitate, care nu doar că ocupă abuziv scena publică dar promovează un tip de discurs bazat pe ostracizare, marginalizare şi finalmente, cenzură.
Art.30 alin.(1) şi (2) din Constituţie
În România este interzisă orice formă de cenzură şi este garantată pluralitatea opiniilor şi convingerilor politice. Nu mă refer la egalitatea morală a tuturor ideilor şi opiniilor vehiculate, ci la dreptul tuturor convingerilor politice legale de a fi exprimate, rostite, vehiculate, chiar şi atunci când se menţin sub oprobiul public.
Evenimentele de mare însemnătate (geo)politică ar trebui să reprezinte momente prielnice pentru reafirmarea principiilor constituţionale la care (ar trebui să) aderăm, căci conversaţia publică este valoroasă în sine, mai cu seamă într-un aşa deşert intelectual cum a ajuns societatea noastră.
Dar ei sunt ruşi!
Din gravă nenorocire, de ceva vreme s-a re-încetăţenit obiceiul punerii pumnului în gură şi a proclamării adevărului unic. Dacă presa occidentală a funcţionat în ultimele decenii în scopul dirijării atenţiei şi stabilirii agendei publice exclusiv pe baza abuzării cadrajului mediatic (framming), începând cu invenţia termenului de „fake news” suntem în prezenţa manifestă a cenzurii proclamată ca virtute, fapt de o neruşinare de necrezut şi de neacceptat, nici măcar în cazul „ruşilor” .
Prin exact aceeaşi metodă pLandemică de înspăimântare şi surprindere a publicului prin dolul panicilor morale, directorii de discurs din societate revendică imperativul cenzurării vocilor acuzate de (data aceasta de) propagandă pro-rusă.
Solicitarea este profund imorală şi contravine în mod esenţial aspiraţiilor democratice care au impus promulgarea dispoziţiilor constituţionale aferente. România nu este parte în conflictul militar ruso-ucrainian şi nicio apreciere de oportunitate politică nu poate justifica abandonarea standardului constituţional românesc pentru avansarea unor interese mediatice de moment.
Este mai mult decât discutabilă oportunitatea cenzurii tematice pe timp de război, darămite cenzura politică pe timp de pace!
La ce foloseşte sputnik.md?
Cazul sputnik.md este mai mult decât concludent pentru ideea de infantilizare a publicului românesc, îndemnat să antipatizeze şi să-şi manifeste oprobiul pentru a menţine rusofobia ca tezaur moral principal al societăţii. Fals tezaur, calp, lipsit de valoare! De la antipatie s-a ajuns la ură, iar acum, la suprimarea prezenţei mediatice, în aplauzele entuziaste ale curentului eurofil.
Cenzura pe care o aplaudăm şi pe care o acceptăm nu doar fără bază legală, ci chiar împotriva normei constituţionale explicite, reprezintă un rău mai mare decât orice idee/informaţie neadevărată ce ar fi putut fi colportată de redacţia sputnik.md. Modalitatea laşă în care societatea noastră se lasă iarăşi amăgită pentru a accepta încălcarea garanţiilor constituţionale nu poate rămâne fără consecinţe, întocmai cum acceptarea celor „două săptămâni” de punere în paranteză a libertăţilor cetăţeneşti cică! fundamentale s-a permanentizat! Sputnik.md ne foloseşte să înţelegem cu precizie acest lucru.
Este cenzura o consecinţă firească a conflictului?
Îndrăznesc şi o acuză personală îndreptată împotriva redactorilor de la situl ortodoxinfo.ro, site care a fost abuziv şi nelegal cenzurat la începutul pLandemiei. Portalul ortodoxinfo.ro trebuia să formuleze plângeri penale, să lupte şi să se lanseze într-o activitate de apărare a dreptului său la liberă publicare. Nu ne este permis a accepta cenzura ca pe un fapt divers al contextului politic, ca pe un firesc al pandemiei, al turbulenţelor geopolitice, nici măcar al războiului. Orice restrângere de drepturi trebuie să fie proporţională şi adecvată scopului legitim propus a fi atins.
Pasivitatea fraţilor de la ortodoxinfo a lăsat, iată, loc de cenzură neruşinat de neconstituţională, girată de statul român de la cel mai înalt nivel. Chiar dacă există numeroase critici vizând calitatea informării pe care o realizează(?) ortodoxinfo.ro, chiar dacă (între altele) interviul luat pentru sputnik.com de Margarita Simonyan suspecţilor din cazul Skripal va rămâne definitiv în antologia penibilului jurnalistic şi al minciunii mediatice, nu ne este permis să acceptăm ca sancţiune cenzurarea vocilor dizidente, deja marginalizate şi ostracizate public.
Există totuşi răspundere?
Fiecare dintre noi vom da seama pentru orişice cuvânt rostit şi suntem datori să cultivăm la nivel individual şi colectiv tipul de discernământ care să minimizeze impactul neadevărurilor promovate cu sau fără intenţie. Suntem răspunzători faţă de noi înşine şi faţă de cei dragi pentru păzirea adevărului prin afirmarea sa directă, prin verificarea celor prezentate, în marja cercului nostru moral, al lucrurilor care ne interesează, care ne reprezintă, pe care le apărăm. Nu avem voie ca societate să renunţăm la această aspiraţie şi să delegăm răspunderea pe care o avem pentru garantarea execitării depline a libertăţii de exprimare.
Acest principiu ar trebuie să fie unul inconturnabil.
Solidarizare?
În acest context îmi exprim solidaritatea cu redacţia Sputnik, nu doar cea de limbă română, şi denunţ iniţiativa suprimării şi cenzurării platformelor media (pro)ruseşti. Oricât de neplăcută, abominabilă(?) chiar, li s-ar părea multora poziţionarea şi relativizarea(?) morală pe care aceste platforme o fac în legătură cu agresiunea armatei ruse în Ucraina, consider că activitatea acestora ne este nu doar utilă, ci absolut necesară, crucială, pentru a înţelege scopurile şi interesele celuilalt, cerinţă capitală pentru identificarea traseului către pace şi bună înţelegere.
Preiau în cele ce urmează postarea jurnalistului Octavian Racu cu privire la acest subiect:
Toate aceste apeluri de izolare informațională, de declanșare a unei campanii furibunde împotriva oricăror canale de comunicare “indezirabile”, nu face decât să pregătească un teren fertil pentru niște conflicte și mai mari.
Riscul oricărei conflagrații devine mai mare atunci când țările se izolează într-o bulă, își creează proprii povești cu Feți-Frumoși și Balauri, iar apoi acționează dirijați de propriile fantasme.
Iată de ce îndemnurile isterice de a interzice orice mesaj din direcția Rusiei este prăbușire într-un sectarism totalitar, o alunecare spre fundamentalism.
E nevoie de cenzură în secolul XXI? Cui îi este frică de opiniile și pozițiile altora? Probabil doar celor care nu sunt convinși de validitatea propriilor convingeri. De altfel, suntem cu toții niște oameni maturi, oameni care au capacitatea de a reflecta, judeca, de a face o alegere corectă și o libertate de a greși.
Încetați să tratați publicul ca pe o mulțime de imbecili și copii naivi. Din momentul în care îi permiteți unei persoane de peste 18 ani să cumpere alcool, țigări, să conducă automobilul, să aibă un permis de port armă și să voteze, de ce credeți că ar trebui să decidă cineva care informații ar trebuie să vadă și care nu?
Vă este frică de textele din Sputnik? Serios? Ați ajuns chiar în halul ăsta?
Dacă credeți că toate problemele vor putea fi rezolvate prin cenzură și persecuții, atunci sunteți foarte naivi. Recitiți manualele de istoria modernă și contemporană.
https://t.me/racumd/3404
Împotrivire?
Totodată, vă îndemn să citiţi şi articolele publicate de Bogdan Duca (intelectual public cu care nu-mi amintesc să fi fost vreodată de acord, dar cu privire la care mă bucur sincer că există şi scrie) şi de Georgiana Arsene, pe acelaşi subiect, apărute pe platforma telegra.ph.
Vă îndemn să vă abonaţi la canalele Telegram asociate, să descărcaţi aplicaţia sputnik şi să vă înregistraţi pe platforma vk.com, nu pentru că „ruşii” ne spun adevărul sau că o fac (ori ba!) în mai mare măsură decât alţii, ci pentru că nu avem voie să concedem la suprimarea vocilor indezirabile.
Conturi Telegram:
SputniK Moldova: https://t.me/mdsputnikmd
Sputnik România: https://t.me/sputnikmdro
Octavian Racu: https://t.me/racumd
Bogdan Duca: https://t.me/bogdanduca
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.sputniknews.sputnik
Vă îndemn să citiţi şi articolul publicat pe contramundum.ro în care se descrie convingător mecanismul de extindere a cenzurii ca un obiectiv de control social de sine stătător, care se foloseşte de panica propagandei ruse ca simplu pretext:
https://contramundum.ro/2022/03/02/propaganda-ruseasca-este-cea-mai-recenta-scuza-pentru-extinderea-cenzurii/
Cu alte cuvinte, cenzura ca instrument social este scopul principal, nu combaterea propagandei şi a fake-news, idee pe care am afirmat-o şi în articolul nostru.
Pe aceeaşi temă, Guvernul, prin necunoscutul Directorat Naţional de Securitate Cibernetică, a dispus închiderea unui alt site, de data aceasta unul a cărui politică editorială este completamente anti-Rusia. Dovadă în plus că nu tema/subiectul/politica editorială deranjează ci faptul că nu există control (suficient) pe vectorii de mesaj care activează în spaţiul public.
Detalii pe situl G4media.ro
Între timp, conturile Telegram ale RT și Sputnik au fost blocate. Rămâne soluția despre care am scris, anume, să căutăm efectiv apropierea (socială) de persoanele cărora li se pune pumnul în gură.
Site-urile domnului Iurie Roșca au fost blocate de serviciile speciale de la Chișinău.
Cele trei site-uri administrate de Iurie Roșca sunt flux.md, iurierosca.md și rosca.md asociate fostului deputat și lider al Partidului Popular Creștin-Democrat (PPCD), Iurie Roșca.
Ordinul de blocare a site-urilor lui Iurie Roșca a fost emis joi de către directorul SIS, Alexandr Esaulenko, și a fost transmis Registrului Național al domeniului „md” și furnizorilor de servicii de rețea și/sau de comunicații electronice să blocheze imediat utilizatorii moldoveni să acceseze aceste site-uri.
g4media.ro
https://theodosie.ro/2021/08/14/iurie-rosca-a-primit-interdictie-de-intrare-in-romania/
https://rumble.com/embed/vuifdr/?pub=4
Pentagonul a investit 32 milioane de dolari pentru proiectului P-781 de transmitere a bolilor de la lilieci la oameni în Ucraina, cu cel puțin un an înainte de apariția pandemiei de Covid-19.
Potrivit agenției Tass, ministerul rus al Apărării continuă să studieze materialele primite de la angajații laboratoarelor biologice ucrainene privind implementarea programelor biologice militare ale Statelor Unite și ale aliaților săi în blocul NATO de pe teritoriul Ucrainei. Componentele armelor biologice au fost create pe teritoriul Ucrainei și documentele confirmă transferul probelor biologice din Ucraina pe teritoriul țărilor terțe, inclusiv Germania, Marea Britanie, Georgia.
Șeful trupelor de protecție nucleară, biologică și chimică din Rusia, generalul Igor Kirillov a arătat un document din 6 martie 2015, care confirmă participarea directă a Pentagonului la finanțarea proiectelor biologice militare din Ucraina. Directoarea biroului Agenției de Reducere a Amenințării Apărării din cadrul Departamentului Apărării de la Ambasada SUA la Kiev, Joanna Wintrol, s-a numărat printre supervizorii acestei activități. În timpul implementării acestui proiect, au fost izolate șase familii de viruși (inclusiv coronavirus) și trei tipuri de bacterii patogene (care provoacă ciuma, bruceloză și leptospiroză), a spus el.
Documentele ucrainiene primite de Ministerul rus al Apărării indică faptul că cercetările în acest domeniu sunt sistematice, fiind efectuate începînd cu 2009, sub supravegherea directă a specialiștilor americani, în cadrul proiectelor P-382, P-444 și P-. 568. Biolaboratoarele din Kiev, Odesa, Lvov și Harkov au primit un total de 32 de milioane de dolari din SUA.
Cercetări asupra gripei aviare „scăpate de sub control”.
În cadrul proiectului Flu-Fly-Way ( gripa aviară ), Institutul de Medicină Veterinară din Harkov a studiat păsările sălbatice ca vectori pentru transmiterea gripei aviare înalt patogene. În același timp, au fost evaluate condițiile și consecințele, în care procesul de transmitere ar putea scăpa de sub control, ar putea cauza pagube economice și ar putea prezenta riscuri pentru securitatea alimentară. Documentele găsite de Forțele Armate Ruse confirmă implicarea acestui institut în colectarea tulpinilor de virusuri gripei aviare care au un potențial epidemic ridicat și pot fi transmise între specii.Daunele aduse de gripa aviară sectorului agricol din Europa s-au ridicat la circa 2 miliarde de euro.
Vă mai amintiți cum a început în România demența cu gripa aviară ? Întâi au fost observate în Delta Dunării lebede sălbatice moarte, după care s-a pornit în Tulcea vînătoarea de păsări moarte din curţile oamenilor. Tulcea fiind la granița cu Ucraina.
Epidemie în Donbas
Kirillov a mai remarcat că numărul cazurilor de tuberculoză, cauzate de noi tulpini multi-rezistente a crescut în Donbass din 2018. Aceste date au fost confirmate de organul de sănătate publică. Peste 70 de cazuri de decese rapide au fost raportate ca urmare a apariției unui focar în zona așezării Peski. Acest lucru poate indica o infecție deliberată sau o scurgere accidentală a agentului patogen dintr-un biolaborator situat în Ucraina.
Americanii lucrează cu agenți patogeni de probă, crescând progresiv această patogenitate, astfel încât acelasi tip de boală să nu fie tratabilă prin mijloace convenționale, să fie extrem de rezistente la antibiotice.
Statele Unite și Ucraina au omis în mod intenționat să informeze, în rapoartele internaționale, despre cooperarea lor în sfera cercetări biologice. În conformitate cu Convenția ONU privind armele biologice (UNODA), toate statele membre participante trebuie să transmită Națiunilor Unite informații despre instalațiile utilizate și activitățile implicate în acest domeniu. Începând din 2016, când proiectele menționate anterior au intrat în stadiul lor de implementare, Statele Unite și Ucraina le-au eliminat în mod intenționat din rapoartele înaintate ONU, în ciuda orientării lor militare-biologice evidente.
Ascunderea lor este un motiv pentru a ne gândi la obiectivele avute în vedere de Pentagon cu privire la utilizarea teritoriului Ucrainei. Igor Kirillov a reamintit, că în trecut, un astfel de comportament iresponsabil al SUA, dincolo de jurisdicția sa națională a condus doar la scuze formale în numele Administrației SUA. În octombrie 2010, președintele american de atunci, Barack Obama, a recunoscut oficial faptul că supune cetățenii din Guatemala la teste ilegale și au fost infectați intenționat cu agenți de sifilis și gonoree, iar acest lucru a fost făcut cu aprobarea Casei Albe.
Săptămâna trecută, Kirillov a anunțat că în Ucraina a fost descoperită o rețea de peste 30 de laboratoare biologice, care ar fi fost operate sub controlul Agenției de Reducere a Amenințărilor pentru Apărare (DTRA) din cadrul Departamentului Apărării al SUA. Washingtonul susștine că toate declarațiile despre funcționarea biolaboratoarelor conduse de SUA în Ucraina sunt propagandă și dezinformare.
***