Inoportuna solidarizare „deplină” a Patriarhiei Române cu statul Israel

Şocul produs de atacul militar al organizaţiei palestiniene Hamas (Rezistenţa) asupra armatei israeliene şi asupra colonizatorilor evrei din preajma Fâşiei Gaza, a ocazionat o covârşitoare acţiune de raliere a vocilor ortodoxe la narativul fals şi nedrept promovat fără încetare de presa mainstream şi de pionii politici ai evreimii, privitor la războiul din Palestina.

Practic, întreaga floare a vocilor ortodoxe s-a sincronizat într-o acţiune de solidarizare, după caz, cu:

• victimele civile (evrei şi palestinieni) rezultate în urma acţiunii Hamas de retaliere (câteva voci singulare);
• cu poporul evreu (civili şi militari) ucişi, răniţi sau răpiţi în urma atacului Hamas (trecând sub tăcere mult mai numeroasele victime palestiniene);
• cu statul evreu atacat militar de o (cică!) „organizaţie teroristă”, sprijinită de actori statali anti-occidentali şi anti-democratici.

Dintre numeroasele versiuni ale solidarizării exprimată public, Patriarhia Română a ales cea din urmă variantă, a solidarizării cu statul Israel, poziţie pe care o consider extrem de discutabilă prin prisma caracterului criminal şi terorist al politicii de apartheid duse de acelaşi stat faţă de palestinieni, precum şi prin prisma acţiunilor de răzbunare promise de autorităţile isreliene împotriva palestinienilor. Statul Israel a edictat juridic starea de război iar obiectivele militare comunicate de ministrul apărării, analizate prin lentila istoricului acţiunilor militare anterioare, preconizează o amplă acţiune de ucidere în masă a populaţiei palestiniene.

În acest context comunicatul Patriarhiei este următorul:

Patriarhia Română își exprimă adânca îngrijorare cu privire la recrudescența războiului din Israel, ca urmare a atacului terorist declanșat în zorii zilei de azi, 7 octombrie, atac soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi.

Războiul reprezintă totdeauna o catastrofă socială cu urmări incalculabile în planul suferinței omenești și al pierderii vieții unor persoane total nevinovate. O catastrofă umanitară.

De aceea, prioritatea cea mai înaltă, mai ales în contextul tragic prin care trece acum o altă țară devastată de război (Ucraina), o reprezintă găsirea unor soluții diplomatice menite să oprească escaladarea violențelor și a crimelor amorsate în atacul terorist de astăzi.

Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu statul Israel și cooperează cu autorităţile de resort pentru ca cei aproape 800 de pelerini români să revină acasă.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Comunicatul de mai sus este completat de mai multe postări ale purtătorului de cuvânt al Patriarhiei şi ale unor autori prezenţi în publicaţiile patriarhale.

Faptul că Patriarhia Română aderă „deplin” la descrierea vădit falsă a „războiului din Israel” împinge către o poziţionare greşită moral şi nedreaptă faţă de adevărul suferinţelor umane pe care le invocă.

În esenţă, poporul palestinian este supus unui îndelungat proces de exterminare fizică şi identitară, circumscris unei politici ample de apartheid, de epurare etnică fără precedent pe care mulţi, cărora mă alătur, îl consideră genocid.

Statul Israel este principalul vinovat pentru suferinţa din Palestina, atât a evreilor cât mai ales, complet disproporţionat, a palestinienilor.

Resursele media care tratează aceste aspecte sunt accesibile oricărei conştiinţe interesate să asculte şi să se lămurească despre mizele războiului de exterminare pe care evreii îl poartă împotriva populaţiei indigene palestiniene. Din nefericire, vocile ortodoxe din România sunt interesate mai degrabă de o poziţionare moralistă vandabilă, oportunistă, mai degrabă decât a înţelege resorturile reale ale tragediei palestinienilor.

Situaţia este cu atât mai bizară cu cât, istoric vorbind, soarta palestinienilor ne-a salvat la limită pe noi românii de acelaşi proces de colonizare şi deznaţionalizare, aspect asupra căruia voi reveni într-un articol următor vizând subiectul studiului istoriei evreilor în şcolile din România.

Revenind. Circumscrise fraudulos unor organizaţii teroriste prin instrumentalizare politică şi denaturare a mizelor politice palestiniene, rezistenţa palestiniană operează într-un registru al disperării pe care noi, narcotizaţi de minciuna narativului evreiesc, nu îl putem pricepe altfel decât ca fiind fanatic şi sinucigaş. Acţiunile palestinienilor ar apărea aşadar cauzate de ura neîmpăcată şi nejustificată faţă de evrei, prin urmare eticheta de terorism apare suficient de justificată încât să nu considerăm necesare verificări mai aprofundate.

Însă adevărul primar al suferinţei din Palestina este că descrierea corectă este mai apropiată de situaţia exterminării amerindienilor de către coloniştii occidentali la fondarea S.U.A. (şi izolarea acestora în „rezervaţii”) decât de un conflict interetnic sau decât de ideea unui „război” convenţional. Aşa cum populaţia indigenă din SUA a fost exterminată în scopul constituirii Statelor Unite ale Americii, identic, palestinienii au fost deposedaţi prin dol şi prin violenţă de dreptul de a locui şi stăpâni pâmântul părinţilor lor.

Pentru palestinieni, mizele sunt şi rămân existenţiale, în vreme ce pentru evrei, miza este exclusivitatea puterii politice. Formulele diplomatice la care face trimitere Patriarhia Română au falimentat în mod repetat prin acţiunile sabotoare ale statului cu care acum se solidarizează orbeşte, stat care nu este deloc interesat să facă concesii la care nu se simte obligat prin forţă. Iar în această privinţă, impresia este că tandemul S.U.A.-Israel poate acţiona, în veac, cu impunitate.

Pe această temelie şubredă a minciunilor narativului evreiesc şi sub presiunea publică a dominaţiei evreieşti asupra societăţii româneşti, putem observa o înspăimântătoare auto-înşelare în rândul vocilor ortodoxe, acolo unde nu vorbim de pur calcul oportunist. Ceea ce este dureros de constatat este împrejurarea că cele mai dizgraţioase poziţionări pro-Israel sunt formulate în tabăra ortodox-conservatoare, mai degrabă decât în tabăra secularistă, acolo unde analiza evenimentelor încă păstrează trimiteri timide la argumentele palestiniene şi la politica occidentală de condamnare a colonizărilor evreieşti în teritoriile palestiniene.

Închei acest articol cu semnalarea faptului că în comunicatul Patriarhiei nu se menţionează deloc împrejurarea că atacul Hamas este unul de retaliere faţă de acţiunile evreieşti împotriva moscheiei Al-Aqsa. Atacul Hamas nu este unul ivit din senin în logica recrudescenţei unui „război” ci reprezintă un act disperat de retaliere în faţa deposedării de facto a palestinienilor (prin violenţe şi ucideri) şi de permanenta profanare a celui mai important simbol religios al acestora.

Subiectul moscheii Al-Aqsa are o deosebită semnificaţie pentru ortodocşi pentru că demolarea ei precede în profeţiile părinţilor noştri construirea templului lui Antihrist. Or, tocmai acest aspect de natură primordial religioasă este trecut sub tăcere de comunicatul Patriarhiei Române.

Rămâne deci deschis răspunsul la întrebarea:

Cu cine exact se solidarizează pe deplin Patriarhia Română şi cât de oportună este această poziţionare politică, în cel mai tare sens al termenului?