Cuvântul „Deţinutului profet” la momentul adevărului distopic

Lupta împotriva pandemiei traversează în aceste clipe un moment al adevărului distopic, când se vădeşte cu limpezime natura sa apocaliptică: de înrobire trupească prin obligaţia de facto de a ne lăsa vaccinaţi, respectiv, înrobire sufletească, prin constrângerea de a participa la minciuna generală. Această formă de părtăşie, voită sau rod al unor constrângeri mai mult sau mai puţin subtile, pare de natură antihristică; ea înspăimântează şi tulbură pe cei credincioşi şi pe cei necredincioşi laolaltă.

Starea de surescitare produsă de hotărârile autorităţilor publice este justificată, dar poate aduce şi efecte nefaste cu privire la capacitatea noastră de a înţelege dinamica politică, socială şi spirituală şi de a reacţiona în consecinţă.

Pentru orice împotrivire faţă de abuzul autorităţii, cu cuvântul sau cu fapta, trebuie înţeleasă şi starea de neputinţă ce decurge din disproporţia de putere între stat şi cetăţean şi să nu alunecăm în deznădăjduire.

Totodată, pentru credincioşi, este important de înţeles că reacţia civică generală (chiar când este minoră) nu se suprapune peste ceea ce trebuie să reprezinte reacţia civică a credinciosului ortodox. Inclusiv în cadrul activităţii civice, credinciosul trebuie să fie sarea lumii, cu atât mai mult cu cât, istoric vorbind, cei dispuşi să se împotrivească unui regim totalitar sunt deloc mulţi.

În România acţiunile civice care vizează împotrivirea faţă de măsurile autorităţilor pandemice au rămas marginale şi, cu o singură excepţie, nu s-au manifestat spontan şi substanţial. S-a cimentat un tipar de răspuns civic care este complet previzibil şi uşor de anticipat, care a ajuns, indirect, instrument de legitimare a măsurilor autorităţilor în faţa publicului pro-vaccin.

Întrucât păşim într-o nouă fază (trecem de la presiune la constrângere) este firesc să se producă schimbări de atitudine, generate mai ales de sentimentul de neputinţă despre care am amintit mai sus. Atitudinea pro-vaccinistă se va consolida simţitor în perioada următoare iar tensiunea socială va produce, inevitabil, o stare de agitaţie care va surpa şi mai mult din încrederea noastră, a celor hotărâţi să nu ne lăsăm vaccinaţi.

Starea de temere şi de surescitare nu poate fi evitată în rândul nostru, fiind un reflex natural şi un efect al instinctului de conservare, de aceea ar trebui acceptată şi controlată. Drept consecinţă, importanţa duhului ortodox pentru menţinerea protestelor şi acţiunilor ce vor avea loc va căpăta o pondere din ce în ce mai importantă/relevantă, indiferent dacă va spori sau nu cantitativ (mai degrabă nu va spori, din păcate).

Deşi par preţiozităţi nepractice, reacţiile civice ale credincioşilor ortodocşi au nevoie de o minimă infrastructură intelectuală proprie, distinctă de cele ale curentului protestatar general. Mă refer la o sumă de idei, de argumente şi de angajamente care să se adauge unei atitudini sănătoase a creştinului în faţa pericolului, atitudine pe care o consider bine rezumată în motto-ul acestui blog: se cade să suferim primejdiile acestei lumi, cu bucurie.

În afară de acest tip de atitudine, care ar trebui să corespundă unei stări duhovniceşti nu unei mantre psihologizate, avem nevoie în acest moment de o perspectivă proprie asupra desfăşurării evenimentelor, cu ajutorul căreia să ieşim din starea de confuzie şi incertitudine ce ne este cultivată. Perspectiva proprie ţine mai mult de formare decât de informare, acesta fiind şi punctul de diferenţiere a ortodoxiei civice faţă de curentul general de protest.

În latură practică, este nevoie să participăm la cât mai multe acţiuni de protest/activităţi de împotrivire şi de sprijin pentru cei care sunt angajaţi în astfel de demersuri. De asemenea, în calitate de credincioşi, trebuie să căutăm să abatem orientarea lumească a acestor activităţi prin concepte şi mijloace proprii, pentru lupta cu păcatul comunitar şi politic.  

Pentru a contribui la formarea unei înţelegeri proprii a rostului participării la acţiunile de protest sau de împotrivire faţă de dictatura pandemică, propun în cele ce urmează parcurgerea unor fragmente din scrierile lui Ioan Ianolide ce se regăsesc în cartea: Deţinutul profet, asupra căreia s-ar cuvine să revenim integral în perioada următoare.

Ioan Ianolide a fost un mirean profund înduhovnicit care ne-a lăsat moştenire o viziune profetică asupra timpurilor noastre, în formularea căreia face referire la elemente precum: nevoia creştinilor de a se organiza, de a înţelege relaţiile de putere, rostul participării la viaţa cetăţii, solidaritate în duh şi în acţiune, răspunderea ierarhilor şi a clerului în spaţiul politic, înfruntarea răului, concretizarea politică şi istorică a credinţei, lumea noastră care depinde de sufletul nostru.

Toate aceste frânturi de idei şi concepte ne lipsesc nouă acum când ne aflăm sub păruta urgenţă a împotrivirii faţă de paşaportul pandemic. Ele nici nu pot fi asimilate/valorificate de întreg curentul protestatar, de aceea consider că este importantă reamintirea acestora de către cei care cunosc duhul în care Ioan Ianolide a scris şi a făptuit, de către credincioşii ortodocşi.

Citirea/recitirea Deţinutului profet” dar şi a „Întoarcerii la Hristos” trebuie să se înscrie în vârful listei acţiunilor de pregătire a prezenţei civice a credincioşilor ortodocşi în lupta ce se deschide împotriva duhului antihristic ce s-a camuflat sub masca măsurilor pandemice.   

#eDespreLibertate     


Lumea creştină are nevoie de strălucirea puterii, de aceea îi trebuie o expresie politică fidelă. O astfel de expresie presupune o conştiinţă creştină şi o trăire în Duhul Sfânt.


Viziunea din Filocalie e război nevăzut cu duhurile, război cu patimile şi război cu lumea luată ca păcat, or el vede războiul, păcatul şi lumea ca un tot integral. Discursul filocalic nu seamănă cu discursul evanghelic, căci acolo lupta se dă în lume, pentru schimbarea lumii şi spre înfrângerea forţelor întunericului din lume.


O parte din virtuţile şi valorile evanghelice nici nu apar în Filocalie: cutezanţa, afirmarea, lupta, dreptatea, justiţia, pedeapsa, etc. Filocalia se ocupă de lucrarea lăuntrică a curăţirii de patimi şi a unirii cu Dumnezeu, ceea ce justifică problematica textelor pe care le conţine. Însă virtuţi ca afirmarea, cutezanţa, lupta, dreptatea nu numai că n-au fost ignorate de părinţii filocalici, ci chiar afirmate cu tărie prin însăşi viaţa lor: Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), deşi simplu monah, a înfruntat cu cutezanţă pe împăraţii Eraclie şi Constantin al II-lea şi pe Patriarhul Pyrrhus, apărând Biserica de erezia monotelită; Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a luptat cu îndrăzneală pentru dreapta credinţă, fiind aruncat în temniţă de împărăteasa Ana de Savoia şi Patriarhul Caleca pentru „abateri dogmatice” şi „motive politice”; Sfântul Simeon Noul Teolog (917-1022) nu s-a temut să mărturisească despre sfinţenia părintelui său duhovnicesc, înfruntând cu curaj pe Patriarhul Serghie al Constantinopolului.


Toţi creştinii, în orice domeniu s-ar afla, trebuie să fie solidari, în acelaşi duh şi concepţie creştină.


După îndelungă rugăciune, meditaţie şi cercetare, a ajuns la concluzia, surprinzătoare pentru mentalitatea creştinilor moderni, că îi lipseşte puterea. Creştinătatea nu are putere. Creştinătatea a pierdut din vedere că lui Iisus I S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Criza de putere a creştinătăţii a făcut posibilă strălucirea puterii satanice peste omenire. Satanismul apare în omenire pe linii de forţă succesive, ce şi-au transmis puterea de la una la alta: antropocentrism, umanism, raţionalism, progresism, materialism şi ateismul ultimului secol, devenit pseudo-religie de stat. Satanismul încă n-a realizat antihristul, dar i-a creat condiţiile apariţiei şi puterii sale.


Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale, fără oponenţi şi fără precedent.


Viaţa în mănăstire e controlată de Partid, de Securitate şi de Miliţie, dar cel mai regretabil control se exercită de către stat prin ierarhia bisericească. Toţi vlădicii sunt obligaţi să raporteze activitatea lor. Vlădicii sunt aleşi de statul ateu şi nu de poporul credincios. Vlădicii colaborează cu statul ateu. Grija lor este să salveze instituţia bisericească, dar nu să-L afirme pe Hristos. Ei pretind că se ocupă de sufletele oamenilor, dar au abandonat lumea în grija regimurilor politice. Credinţa s-a limitat la Liturghii şi ritualuri.


Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea.


Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.


Pentru ca omul să rămână om şi să fie stăpân pe lumea în care-i este dat să trăiască şi pe care singur şi-o făureşte, e necesar un sfârşit de veac şi începutul unui veac nou.


Robiţi răului, oamenii gustă satisfacţia răului. Robind conştiinţele, răul devine spiritualitate neagră a lumii, care-i conduce destinele pe calea pierzării. Răul devine principiu, criteriu şi mod de viaţă şi de ordine istorică. Răul se organizează şi devine putere, putere peste conştiinţe, putere peste lume.


Răul nu se declară ca rău, ci se justifică drept bine, dar după rezultatele lui nefaste el se demască. Răul nu spune că vine de la diavol, dar refuză să se închine lui Dumnezeu şi prin asta îşi dezvăluie reaua credinţă. Răul minte vorbind adevăr (răstălmăcește), răul face rău justificându-l ca bine, răul urâţeşte lumea, deşi se prezintă ca un estet.


Oamenii pot transforma lumea fie în rai, fie în iad. Aceste două forţe tind să guverneze lumea şi bătălia este totală. În mod nevăzut, la bătălia istorică participă Hristos, dar şi satana, iar în chip văzut oamenii, folosind toată capacitatea lor, se organizează în forţe ale lui Hristos şi ale lui antihrist. Tot binele şi tot răul din lume se categorisesc fie în forţe creştine, fie în forţe anticreştine.


Există deci o încleştare apocaliptică pe plan politic, pe plan economic, pe plan artistic, în gândirea filozofică, în formele ştiinţifice, în orânduirile sociale, cât şi în conflictele militare. Biruinţa lui Hristos şi deci a creştinătăţii trebuie să fie deplină în toate laturile şi domeniile vieţii omeneşti.


Creştinii să se sprijine pe Hristos şi pe ei înşişi. Creştinii să mobilizeze toate resursele lor sufleteşti şi materiale pentru a realiza o forţă care să distrugă fiara apocaliptică.


„Evanghelia Mea e aceeaşi pe pământ şi în ceruri, dar voi aţi făcut-o când pământească fără ceruri, când cerească fără pământ. Mereu aţi răstălmăcit Duhul Sfânt după ignoranţa, ipocrizia şi laşitatea din voi.”


Riscă creştinii să facă din spiritualitatea creştină o scuză pentru incapacitatea lor? Nu se vor trezi puteri duhovniceşti nebănuite în creştinătate, care să redea demnitatea creştinătăţii? Care este rolul creştinătăţii în materialitatea lumii? Nu aparţine creştinătăţii integral responsabilitatea pentru mântuirea lumii? Nu aparţine creştinătăţii datoria de a veghea la destinele şi idealurile lumii? Nu aparţine creştinătăţii iniţiativa a tot binele din lume? Dar dacă ea absentează din misiunea ei istorică, ce se petrece? Mai este ea autentică? Mai are lumea izbăvire? Are dreptul creştinătatea să părăsească lumea ori vreunul din aspectele vieţii ei? Există aspect al vieţii care să nu fie angajat în mântuirea lumii? Au dreptul creştinii să fie ignoranţi? Au dreptul creştinii la laşitate? Există justificări pentru incapacitatea creştinilor? Nu-şi merită pedeapsa? Şi nu suferă lumea din cauza lor? Nu preia creştinătatea destinele lumii, spre a o mântui? Nu slujeşte creştinătatea lumea, în toate aspectele ei? Trebuie să veghem şi să făurim necontenit spiritualitate şi forme istorice creştine necesare fiecărei vremi?


Răul în lume nu va veni numai prin forma antihristică, ci şi prin forma hristoşilor mincinoşi, adică acei creştini care nu vor fi autentici reprezentanţi ai spiritualităţii creştine.


Creştinătatea are datoria să lupte şi să învingă puterile răului, sub toate formele în care o atacă.


Creştinătatea se va regenera prin Hristos chiar şi din cele mai grele erori, căci omeneşte vorbind, misiunea creştinătăţii trece prin epoci de criză şi prin dezastre apocaliptice, deoarece aşa se dovedeşte măreţia oamenilor care cred în Dumnezeu.


Creştinătatea ar fi deci Biserica luptătoare, în care poporul are cuvântul greu al concretizării istorice a credinţei. În acest scop este necesară o elită harică, o elită slujitoare, atât clericală cât şi laică, elită care să gândească şi să desfăşoare lucrările necesare mântuirii lumii.


Biserica nu se poate rezuma la păcatul personal, ci trebuie să dispună de conceptele şi mijloacele luptei cu păcatul comunitar şi politic.


Satana ajunge să stăpânească omul, apoi îl face agent al său, al răului comunitar şi al răului politic. Omul satanizat este un pericol social, cultural, politic şi spiritual. Satanizarea colectivă şi organizată politic este un monument de răutate, ce se asemuieşte sfatului satanic din iad, oştirilor demonilor şi ordinii demonice din iad. Satanizarea ajunsă stare de lege, de ordine şi de guvernare creează o atmosferă satanică, o pseudo-spiritualitate şi o modalitate de vieţuire satanică. Sunt astăzi organizaţii omeneşti satanizate ce răspândesc satanismul. Satanizarea e mai rea decât păgânismul. Când forţele satanice ajung să cucerească puterea în lume, ele îşi fac oştiri ca să le apere, legi care să le organizeze, ideologii care să le justifice şi chiar religii ca să-i înşele pe oameni. Guvernarea puterilor satanice se justifică prin starea de păcat şi necredinţă, şi ea are o durată corespunzătoare iconomiei lui Dumnezeu, prin care lumea îşi va plăti rătăcirile ei până ce se va pocăi şi va reintra în rânduiala dumnezeiască a vieţii. Creştinii nu trebuie să lase forţele satanice să cucerească puterea; iar dacă au cucerit-o, ei trebuie să-şi organizeze forţele şi să o învingă în numele lui Hristos. Creştinismul e veghea şi puterea sfântă care răspunde de mântuirea lumii. Şi vai de creştinii ce nu corespund sfintei misiuni ce le este încredinţată, căci Dumnezeu va ridica şi din pietre pe alţi aleşi ai Săi, care să-I zidească Împărăţia!


Antihrist e ofensiv, cuceritor şi revoluţionar. El foloseşte aurul ca zeu şi ca putere, minciuna ca argument şi capcană, tirania ca guvernare. El ştie să dizolve prin libertate, să anuleze prin egalitate şi să stăpânească prin putere.


Prima mare ofensivă apocaliptică a fost în Revoluţia franceză, antihristică, criminală şi tiranică, dar prezentată ipocrit sub ideile de libertate, egalitate şi fraternitate Ea a reuşit pentru că nobilimea franceză n-a avut puterea necesară să apere valorile pe care se ridicaseră străbunii. Ea a reuşit pentru că a ştiut să speculeze idei mari în scopuri oculte. Mulţi intelectuali de clasă au fost atraşi de idei, iar masele au fost antrenate de anarhism şi nihilism. Odată Revoluţia declanşată, sunt ucişi nu numai regi şi nobili, dar şi creştini, preoţi şi călugări. Puterea îşi face singură dreptate şi proclamă dreaptă propria ei nelegiuire, calomniind creştinismul.


Incapabilă de a recuceri puterea, creştinătatea se mulţumeşte cu un rol corectiv, inofensiv şi neutru, care convenea puterii burgheze. Şi totuşi, burghezia este silită să lase loc concentrării puterii într-un unic centru antihristic.


Vremea stă sub semnul lui antihrist. Mi-a rămas datoria unei mărturisiri testamentare. De aceea îţi scriu, părinte duhovnic. În faţa a tot ce a fost şi a tot ce este, cât şi în faţa a tot ce va urma, mă întreb cu toată gravitatea: Care este atitudinea autentic creştină? Ce ar face Hristos în locul nostru? Oare noi am procedat bine? Am împlinit noi voia lui Dumnezeu în acest secol?


Arsenie s-a uitat la Virgil semnificativ, ceea ce m-a durut şi mai mult, dar mi-a sporit şi interesul, apoi mi-a zis:

– Îţi lipseşte frica de Dumnezeu!

Atunci s-a deschis un ochi în mintea mea şi am văzut o strălucire nemăsurată.


Cel mai cumplit orgoliu pe care l-am întâlnit în temniţă a fost al unei personalităţi puternice, cu mare capacitate de afirmare, un om cu priză la oameni, cu o viziune universală despre lume şi care, nici mai mult nici mai puţin, din aproape în aproape, a ajuns să se autodivinizeze, ba să convingă şi pe alţii de harul ce i-a fost încredinţat. Era orgoliul omului politic care vedea în Hristos un mare iniţiat şi în credinţă o concepţie politică prin care El îşi propune să supună lumea.


Se cuvine deci să amintesc aici cum m-a învăţat Arsenie să depistez gândul pus în fiecare amănunt al vieţii. Nu e vorba numai de intenţie, ci chiar de substanţa pe care o înmagazinăm în tot ce facem: un cuvânt, de pildă, poartă în el duhul din noi, chiar dincolo de intenţia noastră conştientă. A trebuit deci să învăţ să disting între cuget şi duh. Chiar gândul omului poartă în el un anume duh. Aici este marea taină. Iar bieţii oameni nici n-au habar de raportul dintre manifestările lor sufleteşti şi faptele lor, pe de o parte şi duhul în care ei se află, pe de altă parte. Cui slujeşti? Cine te insuflă? Iată întrebări pe care nu bănuiam că voi ajunge să mi le pun, dar care deveneau esenţa realităţii din oameni şi din lumea lor.


Cel mai greu şi mai important este să deosebeşti duhurile. Un gest oarecare poate fi pornit din generozitate dar şi din laşitate, din ignoranţă dar şi din rea intenţie. Dacă oamenii nu sunt cinstiţi sufleteşte, nu e posibilă pacea între ei, ci se vor tiraniza reciproc. Iar cinstea sufletească nu e naivitate, ci o conştiinţă trează şi lucrătoare care controlează şi conduce adâncul sufletului omenesc.


De sufletul meu depindea lumea mea. Din mine izvora pacea cu semenii mei. Căci eu muream mereu şi via în mine Hristos. El este totul în toate şi în mod necesar trebuia să fie totul în mine. Aşa am ajuns să înţeleg condiţia de libertate a omului, pe de o parte cu dreptul lui de opţiune şi pe de altă parte cu pacea adevărului ca stare a libertăţii interioare şi universale.


În curând însă era să ne tulburăm între noi din pricina unor gânduri care netreceau prin minte şi pe care, mărturisindu-ni-le, cream inerente tensiuni. Atunci am înţeles care sunt treptele pe care le străbate gândul: gândul ca momeală, urmat de imaginea din gând, apoi de plăcerea din gând, de acceptarea gândului, apoi planul făurit în jurul gândului, ataşarea afectivă faţă de el şi, în ultimă instanţă, decizia de a trece la fapte. Gândul vine ca momeală fară voinţa omului, şi deci omul nu este responsabil de el. Gândul rău trebuie înlocuit cu un gând bun, dar cea mai bună metodă este de a fixa în minte Numele Domnului Iisus, ca în flacăra Sa arzătoare să fie mistuit tot ce este rău.


Am înţeles deci că nu procedam bine mărturisind orice trăsnaie care ne bubuia prin cap. Am învăţat atunci că omul este un weltanschauung (un ansamblu de cunoștințe) a cărui personalitate are nevoie de un mediu propriu, strict personal, care trebuie respectat reciproc chiar şi în cea mai mare intimitate.


Deci experimentul piteştean trebuia să devină universal, în scopul restructurării” omenirii întregi conform legilor materialismului istoric. Ura cea mai cumplită era împotriva celor credincioşi, a eroilor şi a personalităţilor puternice. Pentru aceştia se refuza până şi dreptul la „restructurare” şi se prevedea „tortura permanentă”.


Experienţa piteşteană a eşuat, dar dacă omenirea nu va înţelege la timp ce o aşteaptă, va fi o beznă piteşteană internaţională.


Omenirea zace în minciună. Minciuna macină omenirea mai mult decât teroarea, o perverteşte şi o alienează. Minciuna în simbioză cu teroarea sunt chintesenţa satanismului modern.


Mijloacele de comunicaţie, de construcţie şi de fabricaţie sunt uluitoare, dar sunt puse în slujba descompunerii şi a nimicirii. Ingineria genetică poate modifica speciile şi deci oamenii pot deveni fenomene de laborator, în acest mod dispărând valoarea lor umană de conştiinţe libere. Se poate determina tehnic subconştientul. Psihicul este testat şi determinat cu mijloace tehnice, prin aceasta oamenii fiind anulaţi ca responsabilitate şi independenţă.


De aceea civilizaţia modernă comportă următoarele riscuri: dispariţia vieţii prin dezagregarea atomică militară, ori, pe cale paşnică, prin poluare şi epuizarea resurselor naturale; dispariţia vieţii prin manipularea stavroghiană a ingineriei genetice; dispariţia vieţii prin alienarea oamenilor; tirania absolută prin monopolul tehnicii; transformarea societăţii în temniţă, fermă ori uzină, prin tehnicizare; determinarea conştiinţei prin mijloace tehnice; o lume teleghidată tehnic; anularea omului ca fiinţă liberă, conştientă şi stăpână; dezechilibru ecologic; răzbunarea naturii împotriva tehnicii; un dezastru general, pe care-l îndreptăţeşte căderea omului din harul dumnezeiesc; golirea omului de harul Duhului Sfânt şi dispariţia finalităţii transcendentale.


În faţa spectacolului istoriei contemporane şi în urma experienţei personale de viaţă, am ceva nou de comunicat lumii, cât şi ţie, duhovnice, ori ţie, creştinule, ori ţie, omule, oricare vei fi tu şi de oriunde vei fi. Problema mea este problema creştinismului şi a omenirii. În faţa a tot ce a fost şi a tot ce este, cât şi în faţa a tot ce va urma, mă întreb cu toată gravitatea: Care este atitudinea autentic creştină? Ce ar face Hristos în locul nostru? Oare noi am procedat bine? Am împlinit noi voia lui Dumnezeu în acest secol?


Orice om politic, orice preot, orice filozof, artist, economist, om de ştiinţă, pedagog trebuie să se întrebe, cutremurat, în ce duh se află, ce duh exprimă, ce operă săvârşeşte: mântuitoare ori nimicitoare?


Critica mea se îndreaptă împotriva spiritualităţii creştine moderne, care şi-a propus să placă lui Dumnezeu, dar de fapt place puterii oamenilor. În primul rând, spiritualitatea modernă creştină este reducţionistă. Învăţătura ei s-a distanţat de viaţă şi de lume, ocupându-se mai mult de abstracţiuni şi cel mai mult de aspectele morale, dar neglijând socialul şi istoricul. Funcţia socială a fost lăsată la voia întâmplării, conform puterii ce a dominat lumea. În aceste condiţii, oamenii s-au simţit părăsiţi de Biserică, iar Dumnezeu le-a părut tot mai îndepărtat. Alinarea sufletească şi corectivele morale nu au umplut golul imens creat în suflete şi în societate. Împărăţia lui Dumnezeu a rămas în inimă şi-n perspectivă eshatologică, dar a pierdut lucrarea istorică. Or, învăţătura creştină trebuie să acopere întreaga viaţă şi existenţă umană, căci totul a fost creat de Hristos şi totul este mântuit prin Hristos.


Prin urmare, formând un suflet creştin, nu e suficient să-i dai virtuţi şi Duh Sfânt, ci şi orizont şi sens.


În al treilea rând, Mântuitorul a rupt-o cu convenţiile iudaice şi a vestit o lume nouă, dar după două mii de ani, creştinătatea se trezeşte şi ea convenţională. Convenţiile sunt o plagă subtilă ce se strecoară în comportamentul creştin spre a se adapta conjuncturilor. Ele sunt nesincere faţă de adevărul creştin, fie din ignoranţă, fie din ipocrizie şi laşitate. Convenţiile sunt o cedare a autenticităţii creştine în faţa convenţiilor necreştine. Convenţionalismul secularizează creştinismul, îl face oportunist, dubios şi nesincer. Convenţionalismul abdică de la lupta mântuitoare şi se complace în viaţa prihănită. Prin convenţionalism, harul este iconomisit fară discernământ şi fără acoperire în aurul credinţei, facându-ne neguţători necinstiţi ai lui.


În al patrulea rând, în spiritualitatea creştină modernă domină neutralismul, o plagă mascată sub înţelepciune, dar care în realitate e un rău ce macină puterile dinamice, cutezătoare, eroice şi martirice ale creştinismului. Neutralitatea faţă de natură abandonează lumea în primitivitate. Neutralitatea faţă de viaţă părăseşte lumea în păcat. Neutralitatea faţă de satana adânceşte lumea în ambiguitatea morală. Neutralitatea faţă de materie duce lumea la mizerie. Neutralitatea socială lasă lumea în robie. Neutralitatea politică oferă puterea forţelor antihristice. Neutralitatea intelectuală imbecilizează. Neutralitatea culturală e mormânt spiritual. Neutralitatea faţă de lume este incapacitatea de a schimba lumea. Neutralitatea faţă de istorie e istoria bunului plac. Neutralitatea e moarte spirituală.


Hristos este dovada puterii supreme ce a intervenit spre mântuirea lumii, deci neutralitatea creştinilor e părăsirea lui Hristos şi indirect a lumii. Dacă azi creştinismul a ajuns neutralist în loc de a fi eroic, Duhul Sfânt îl va regenera în creştinătate, pentru lumea întreagă şi pentru toate timpurile.


În al cincilea rând, creştinismul are deschisă istoria în perspectiva vieţii veşnice de după moarte, dar prin acest caracter eshatologic el nu trebuie să părăsească istoria cu toate problemele ei, ci să o antreneze în sacru.


Dar pe de altă parte, spiritualismul creştin se concentrează atât de intens în individ, încât pierde din vedere colectivitatea. Or, lumea nu se poate mântui prin extreme. Spiritualitatea individuală este parte a spiritualităţii comunitare, căci dacă oamenii nu intră în comuniune unii cu alţii, nusunt nici vrednici hristofori şi nu se iubesc între ei, ba, mai mult, fac îndoielnică mântuirea.


Deci spiritualitatea nu este un scop în sine, ci este modalitatea de sfinţire, desăvârşire şi mântuire a firii omeneşti. Duhul Sfânt e puterea dumnezeiască nesecată ce lucrează în oameni opera mântuitoare, iar toate lucrările oamenilor, umplute de Duh Sfânt, formează spiritualitatea creştină. Spiritualitatea ar fi deci vieţuire în duh şi în adevăr. În teorie totul este frumos, însă practica umană degradează şi face nedesăvârşită spiritualitatea creştină. De aceea, doar un efort susţinut şi permanent de-a lungul veacurilor va reuşi să transfigureze lumea. Creştinătatea trebuie să lucreze cu înţelepciune, nu numai cu neprihănire, cu putere, nu numai cu smerenie. În concluzie, creştinii au răspunderi depline pentru destinele omenirii. Ei trebuie să gândească problemele omenirii, să le orienteze şi să le orânduiască. Ei trebuie să cunoască lumea, viaţa şi cu deosebire duşmanii. Creştinii trebuie să dea răspuns burgheziei, comunismului, fascismului, iudaismului, islamismului, etc. Iar ei şi-au pierdut chemarea istorică, nu înţeleg cele ce se petrec şi nu au putut crea o forţă reprezentativă. Trebuie să ştim ce este o idee şi cui slujeşte ea. În faţa unei lumi construită pe concepte materialiste, ateiste şi anticreştine, creştinii trebuie să aibă forţa necesară spre a lansa în istorie conceptele care conduc lumea spre mântuire.


Biserica socotită ca simţitoare trebuie să se dăruiască deplin şi cu putere administrării harului şi să mărturisească deschis, cu îndrăzneală şi luciditate, cuvântul lui Dumnezeu în acest secol. Acesta este rolul clerului. Pentru a-şi îndeplini acest rol, e necesară o schimbare de optică în cler.


Creştinii, în loc să lupte cu cuvântul şi cu organizarea lor obştească pentru a da o structură creştină orânduirilor lumii, au redus intervenţia lor la rugăciune. Astfel a apărut în creştinătate un alt tip de samarinean, în timp ce alţi preoţi şi alţi leviţi sunt prea ocupaţi în sacristia lor şi nu mai coboară să-l îngrijească pe omul sărac, bolnav, prigonit, întemniţat, nedreptăţit şi batjocorit. Lumea e lăsată să-şi depene viaţa în patimi şi ambiţii, umplând istoria de nedreptate, de robie şi de sânge, creştinii neputând să facă pentru ea decât rugăciuni. Un vlădică sincer a concretizat această realitate, zicând: „Nu am stofă de martir în mine!”. Dacă este de înţeles un om laş, fie el şi vlădică, nu se poate însă să se admită o conduită de compromis a Bisericii. Această conduită a dizolvat însăşi forţa spirituală a creştinătăţii, încât ea a părăsit lumea, lăsând-o în mâinile vrăjmaşului.


În mod regretabil însă, în Biserică clerul s-a rezumat la rugăciuni, iar laicii au intrat într-un formalism lipsit de conţinut. A dispărut ierarhizarea valorilor laice în Biserică, şi deci s-a pierdut misiunea laicilor în lume, cât şi în Biserică. Poporul trebuie organizat şi dinamizat de Biserică. Poporul trebuie iubit, trebuie slujit, trebuie condus, aceasta fiind obligaţia Bisericii. E necesar ca Biserica să rămână liberă, independentă şi autonomă faţă de stat, tocmai pentru a putea încreştina statele. Pentru a putea sluji lumea, Biserica trebuie să fie puternică, fiindcă altfel va fi obligată să se adapteze ea la nişte realităţi necreştine, în loc să încreştineze ea lumea.


Biserica restrânsă la rugăciuni, rituri, ceremonii şi tradiţii este inaptă să ducă lumea mai departe. Creştinismul formal, oricât este el justificat tradiţional, până la urmă cedează prin incapacitatea lui spirituală şi dinamică. Fiindcă darurile Sfântului Duh sunt dinamice. Darul proorociei vesteşte lumii zările noi, formulând idealurile şi modalităţile de realizare. Proorocia nu e numai eshatologică, ci vizează şi viitorul istoric, nu e numai morală, ci şi socială, nu e numai religioasă, ci e şi politică.

IPS Ierotheos își duce mai departe sarcina de teolog al noii normalități sanitare: „Cine infectează pe alții în pandemie este vinovat de ucidere”

Foto: Romfea.gr

Deja ne-am obișnuit ca Biserica să funcționeze ca o instituție, formal, emițând hotărâri care de multe ori sunt contrare Evangheliei sau transmit mesaje glaciale, fără duh. Însă o lovitură cruntă este dată când chiar reprezentanții ei mai tradiționaliști abandonează duhul isihast, de rugăciune, dogmatic și-l adaptează la un crez diferit, străin, cum este cel al imperativului vaccinării contra covid. Un astfel de caz este IPS Ierotheos, de altfel un teolog remarcabil, dar cu ieșiri foarte diferite în ultima vreme. Dar trebuie să fie probată, chiar pusă greu la încercare credința multora.

În Grecia se duce o campanie de promovare a vaccinării și a măsurilor de protecție împotriva coronavirului foarte intensă. Este implicată și Biserica. Însuși Sinodul Permanent a emis o decizie prin care îndeamnă la aceasta, deși nu impune. Mulți ar fi dorit obligativitatea, dar a rămas doar recomandarea „călduroasă” să ne încredem în onestitatea științei medicale. Pe de altă parte, există câțiva episcopi care se opun, au un discurs contrar, nu respectă toate regulile de protecție sau le evită, nu au făcut slujba Învierii seara la 9 în loc de miezul nopții. Nu sunt mulți aceștia, dar există. Din nefericire, se găsesc și ierarhi mărturisitori până nu demult, precum IPS Serafim de Pireu și IPS Ierotheos Vlachos, care să se înregimenteze în corul „apologeților plandemiei”. Nu doar că s-au vaccinat, ci chiar fac o apologie a diferitelor instrucțiuni oficiale, chiar dacă sunt străine și contrare duhului ortodox.

Ultimul text al IPS Ierotheos, o Enciclică adresată eparhiei pe care o conduce, intitulată Măsuri de protecție față de pandemia de coronavirus,  manipulează câteva aspecte corecte pentru a le prezenta greșit. Toți avem, mai mult sau mai puțin, acces la informații, dar rolul major al ierarhilor ca păstori de suflete ar trebui să fie acela de a adapta și interpreta corect regulile bisericești la situațiile concrete. Nu e suficient să avem o cârmă (Pidalion), ci și un cârmaci iscusit sau care măcar să nu răstălmăcească învățăturile și să ducă în eroare.

Ideile expuse de Mitropolitul Ierotheos sunt de conformare cu discursul oficial al supunerii la regulile sanitare deoarece „patria noastră și toată lumea sunt chinuite de mai mult de un an și jumătate de criza așa-numită sanitară, virusul sars-cov-2”. „Printre măsurile preventive a infecției și a bolii și poate dintre cele mai importante este și vaccinul, după cum se întâmplă și cu multe alte boli.” Apoi face referire la decizia sinodală din 13 ianuarie, prin care este recomandată vaccinarea, printre altele pentru că nu ar necesita „folosirea unor linii de culturi celulare” și la cea din 14 iulie. Prin urmare, „deoarece nu suntem un trup dezordonat, ci o „luptă (ostășire) bună” (1Tim. 1: 18) și trebuie să ascultăm de deciziile Sfântului Sinod”, trebuie să ne conformăm.

Concret, „trebuie să facem uz și de vaccin, în afară dacă doctorul decide altfel pentru noi”. „Totuși consider că este inacceptabil să fie abordat vaccinul împotriva coronavirusului cu argumente parateologice, oportunități politice și mentalități conspiraționiste. Una este dialogul științific și compararea științifică pentru îmbunătățirea mijloacelor de până acum de înfruntare a virusului prin organismele științifice, care este un lucru indicat, și alta este abordarea vaccinării cu opinii parateologice și conspiraționiste, care, din păcate, se transmit foarte rapid pe internet și creează confuzie printre creștini.” „Din nefericire, cele care se tipăresc uneori de către cercurile acestea fundamentaliste protestante (și orientale) în America sunt aduse și la oamenii Bisericii Ortodoxe fără să sesizeze ei că toate acestea sunt lipsite de bază teologică și conștiință bisericească. Este trist că mulți care au mentalitate anti-vaccinistă se disting prin lipsă de gândire teologică serioasă, conștiință bisericească și, în sfârșit, de argumente științifice serioase. Citesc cele ce se scriu contra vaccinurilor și mă uimesc de confuzia de gândire și scris… Și, după cum spun teologii experimentați, este ușor să se rătăcească cineva, dar dificil să scape de rătăcire.”

„Clericii suntem obligați să respectăm măsurile sanitare ca să nu fim cauză și prilej să se contamineze creștinii. Aș vrea să semnalez că Sf. Nicodim Aghioritul s-a pronunțat cel puțin de două ori, din câte cunosc, despre faptul că, dacă în vreme de pandemie creștinul nu ia aminte și devine cauză de moarte pentru ceilalți, va trebui să fie canonisit ca ucigaș. Concret, în Pidalion la nota de la canonul 86 apostolic (n.tr.: chiar dacă în edițiile românești nu există, versiunea grecească originală conține această referință) și în Exomologhitarion (Carte pentru mărturisire) despre porunca a șasea.” Sf. Nicodim scrie: „ca un ucigaș este condamnat și acel om care, în vreme de ciumă, după ce a aflat că este contaminat, se duce în case și în public și contamintează și pe alții și devine cauză de multe ucideri”. „Rețineți seriozitatea subiectului. Oricine, în vreme de pandemie, cum se întâmplă în epoca noastră, nu ia aminte și contaminează și pe alții este judecat cu certarea pentru ucidere! Un mijloc de bază pentru a ne proteja pe noi și pe alții este vaccinarea.

La acest text, portalul Romfea.gr a publicat și un răspuns al unui teolog, Gheorghios Pavlidis, în care sunt puse    șase întrebări retorice contra-argumentative, dar pe care nu le reluăm aici.

Se poate spune că sunt foarte juste aceste recomandări și insistențe cu amenințări voalate și denigrări la adresa opozanților, dar în vreme de pandemie autentică. Aplicarea la covid este cel puțin discutabilă dacă nu rău-voitoare din mai multe motive.

1. Nu se compară bolile molipsitoare cunoscute cu coronavirusul de astăzi, care este o răceală banală, dar care, este adevărat, poate degenera la unii și să aibă efecte grave asupra sănătății.

2. Nu trebuie să alunecăm într-o manie de a ne da peste cap ca să știm dacă suntem infectați ca să putem ieși sau nu în public. Este evident că oricine se îmbolnăvește, chiar și de o gripă banală, ar trebui să-i protejeze pe ceilalți, mai ales pe cei vulnerabili. Dar aceasta în limitele posibilităților. Canoanele bisericești înfierează indiferența și reaua intenție, nu infectările involuntare.

3. Recomandarea vaccinării este făcută cu o asemenea insistență, încât se deosebește foarte puțin de impunere și agresare. Asta în condițiile în care vaccinul nu produce imunizare și, evident, cel care se vaccinează și devine neatent poate fi chiar mai vinovat.

4. Există conspirații și exagerări pe marginea controlului mental cu ajutorul vaccinării, dar nu este onest să fie aruncate la coș toate observațiile de bun simț verificate științific care atestă faptul că există probleme serioase medicale care intervin în urma acestui proces. Atitudinea aceasta a oficialilor de la noi și de pretutindeni dă cel puțin de gândit și induce o reticență îndreptățită. Pentru că, pe lângă observațiile și studiile științifice, se vede cu ochiul liber că vaccinarea nu funcționează, ci dă roade contrare în țările cu cea mai mare acoperire, cum sunt Israel, Anglia și SUA. În plus, chiar argumentele expuse de autorități sunt contra-argumente.

5. Conștiința bisericească autentică nu înseamnă a ne încadra pur și simplu ca niște oi fără minte în limitele care ni se impun, ci să fim treji, veghetori și să păstrăm cugetul autentic al Bisericii mai ales în vremuri de cernere ca cele de acum. Au mai existat rătăciți și chiar Sinoade tâlhărești; nu putem să ne încredem pur și simplu în autoritățile formale bisericești. Ascultarea de superiori trebuie să se facă în duhul Evangheliei și pentru Hristos, nu ca față de un Cezar lumesc. Cu atât mai mult când cârmuitorii duhovnicești fac greșeli flagrante și cer supunere orbească, ce duce în groapă.

Pericolul cel mai mare îl constituie nu doar afectarea sănătății unora, ci ingineria socială și controlul maselor care se realizează prin vaccinare și impunerea unor pașapoarte verzi pentru libera circulație. Spectrul unei dictaturi tot mai profunde este vizibil și de netăgăduit. Nu numai libertatea trupului este îngrădită, ci se exercită și o presiune la nivel cultural și chiar religios. Concesii rușinoase a mai făcut Biserica la nivel oficial, dar, când sunt folosite vocile cu reputație duhovnicească, se ajunge la o dărâmare interioară. E nevoie de vigilență sporită și tărie de caracter/credință.

P.S.: Probabil că trimiterea unor astfel de Pastorale/Enciclice de către ierarhi, nu doar una generală din partea Sfântului Sinod, este un imperativ și o modă prin care se personalizează capt(ur)area atenției.

Nedreptatea continuă asupra Mitropoliților Serafim și Cosma, care sunt acuzați în Sinod (pe nedrept) de nesupunere

Mitropoliții Cosma de Etolia și Serafim de Kithire (Foto: Δόγμα)

În cadrul ședinței Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei pe luna august, au fost luate mai multe hotărâri, printre care cea mai așteptată este cea legată de Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia, care au protestat față de devansarea slujbei pascale de anul acesta, dar și față de hotărârile cu privire la recunoașterea schismaticilor ucraineni.

În această chestiune, fragmentul din hotărârea sinodală are următorul conținut :

„Luând sub observație referatul Comisiei Sinodale pentru chestiuni dogmatice și canonice cu privire la epistolele și celelalte acțiuni ale Înaltpreasfințiților Mitropoliți Cosma de Etolia și Akarnania și Serafim de Kithire și Antikithire și în urma deciziei ei din 15 iulie a.c., a primit pe Arhiereii în cauză pentru a prezenta explicații verbale cu referire la epistolele și celelalte acțiuni ale lor prin care au manifestat nesupunere și lipsă de respect față de decizia unanimă a organului colectiv de conducere al Bisericii Greciei cu privire la procedura extraordinară de săvârșire a sfintelor slujbe din cauza restricțiilor sanitare.

După ascultarea lor, a considerat insuficiente explicațiile prezentate și a cerut actualizarea din partea lor a făgăduințelor de la hirotonia în episcop și confirmarea lor pentru conformarea lor cu deciziile sinodale dintotdeauna.

După acestea, pentru că Înaltpreasfințiții Mitropoliți au refuzat să accepte propunerea SSP, a desemnat unanim – în baza art. 143 din Legea 5383/1932 «Despre tribunalele bisericești și procedura în fața lor» – drept anchetatori pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Ignatie de Dimitriada și Almiros pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Cosma de Etolia și Acarnania și pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Antim de Alexandrupoli pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kithire și Antikithire.”

Practic, cei doi Mitropoliți vor fi cercetați mai departe de către alți doi, stabiliți prin decizie sinodală, pentru a fi demarată procedura anchetării lor în cadrul tribunalului bisericesc. Merită menționat faptul că unul dintre investigatori, Mitropolitul Ignatie de Dimitriada a trimis o circulară în eparhia sa, prin care adresează preoților „o chemare părintească și un îndemn ca cei care nu s-au vaccinat să o facă”. Pe de altă parte, deși nu îi obligă spre aceasta, îi pune pe cei nevaccinați să-și facă săptămânal un test rapid, al cărui rezultat să-l trimită vinerea pe mailul Mitropoliei pentru verificare. Așadar în mod vădit cenzorii celor „neascultători” au fost desemnați cei mai înfierbântați vacciniști. Asistăm la o punere la punct a „dezertorilor”, cărora li se amintește că făgăduința de la hirotonia întru arhiereu este de a se supune fără crâcnire deciziilor sinodale. Bineînțeles că nu este menționat faptul că acelea trebuie să fie conforme cu tradiția și învățătura ortodoxă de veacuri. Așadar chiar Sinodul este acaparat de un cerc de putere, care evident că nu poate fi imparțial măcar.

Dacă așa procedează cu cei de sus care ies din rând, ce va fi cu turma de jos? „Rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său” (Mt. 9: 38), că „toți s-au abătut împreună…” (Ps. 13: 3).

Mitropolitul Serafim de Kithire se apără de acuzația falsă de nesupunere față de Sinod

Foto: Ακτινες

Explicații despre «rechizitoriul» mincinos și inexistent

Către
poporul credincios al Sfintei Mitropolii de Kithire și Antikithire

Iubiții mei frați și împreună-slujitori,
Frații mei creștini, fiii mei iubiți în domnul
Post binecuvântat!

Cu aproape o lună în urmă, a ajuns la cunoștința voastră rechizitoriul împovărător cu (6) acuzații grave, care au fost redactate chipurile de către Comisia Sinodală pe probleme canonice și dogmatice pe seama mea, Mitropolitul vostru, și a PS Mitropolit Cosma de Etolia și Akarnania, cu prilejul sărbătorii anuale a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Rechizitoriul care conține acuzațiile:

1. răspândirea de știri false,
2. instigarea la nesupunerea credincioșilor față de indicațiile Bisericii și ale statului la nivel penal și de primejduire a sănătății publice,
3. rătăcire teologică,
4. desconsiderarea conducerii bisericești superioare,
5. nesupunere,
6. scandalizarea foarte gravă a credincioșilor

este mincinos și inexistent. Prin documentul meu nr. 222/08-07-2021 către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, am cerut de la Secretarul Prim al Sfântului sinod să ne informeze despre autenticitatea sau nu a acestei publicări, dacă provine sau nu de la Comisia Sinodală pe probleme canonice și de dogmă. Sfântul Sinod, în urma cercetării dispuse, ne-a trimis documentul său de mai jos sub nr. 1475/3004/21-7-2021 prin care consideră publicarea în cauză drept străină și fără legătură cu Comisia Sinodală pe probleme canonice și dogmatice.

(În esență, documentul sinodal de răspuns afirmă: „…vă facem cunoscut că Sfântul Sinod în ședința sa menționată a decis să vă aducă la cunoștință că fragmentul în cauză publicat nu a fost pus niciodată în vederea Sfântului Sinod sau oficiului Secretarului Prim al ei, niciodată nu a fost înscris un astfel de text din partea oricărei Comisii de lucru. O copie exactă a referatului cu nr. N.K. 464/23.6.2021 al Comisiei Sinodale pe probleme de canoane și dogme ați primit deja prin documentul sinodal cu nr. 3184/1474/21.7.2021”. În continuare, se afirmă că a fost investigată scurgerea aceasta de informații și nu a fost găsit nici un vinovat.)

Și, deoarece anumiți cititori ai acestei publicări, care aparțin de turma Sfintei noastre Mitropolii de Kithire și Antikithire, sau și alții din afara Sfintei Mitropolii, ar fi influențați eventual de acest rechizitoriu împovărător și și-ar forma impresia despre mine de nesupunere și lipsă de respect față de Conducerea bisericească cea mai înaltă, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei (acuzație gravă care ar putea să influențeze pe tineri sau pe alți concetățeni ai noștri, dându-le un exemplu de nesupunere și lipsă de respect din partea Episcopului lor), de aceea în continuare este publicat referatul meu apologetic cu nr. 176/24-5-2021 către Sfântul Sinod Permanent, unde sunt date explicații suficiente cu privire la învinuirile atribuite pe seama mea. Evident, pe 25 august a.c. voi fi prezent cu respect în fața Sfântului Sinod Permanent ca să dau explicațiile verbale cerute.

Cu dorințe de bine,

† Mitropolitul Serafim al Kithirelor și Antikithirelor

Scrisoarea către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei:

Kithire, 24 mai 2021

Preafericite Președinte, Preasfințiți sinodali,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu adâncă durere sufletească am citit documentul Vostru cu nr. 1781/930/17-5-2021, aceasta pentru că, după cincizeci de ani ai mei de smerită slujire bisericească împliniți în anul curent (1971-2021), am devenit pricinuitorul involuntar al unei «mâhniri foarte adânci și nu de oricare» pentru voi pentru că mi se impută că «poziționarea Înaltpreasfinției Voastre arătată față de deciziile sinodale se dovedește a fi ο continuitate, de vreme ce în trecut a dat dovadă de lipsă de respect și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale Ierarhiei, fapt care susține nesupunerea manifestată, care nu este potrivită unui Ierarh încărunțit…».

Durerea adâncă a inimii mele se datorează nu atât faptului că «deja este înmuiată penița deciziei» prin dispoziția cu privire la «întocmirea unui dosar», ci deoarece considerați că prin faptele mele «a fost lovită unitatea trupului Cinstitei Ierarhii și a pliromei ortodoxe a Bisericii în general». Totuși așa stau lucrurile în realitate, Preafericite și sfinți frați Arhierei?

Să-mi fie permis să fac o mărturisire de suflet cu «toată buna conștiință» și cu absolută sinceritate despre revizuirea și contestarea acestor grave acuze pe seama mea pentru că eu consider cu smerenie că nu corespund cu realitatea.

1. Documentul sinodal în cauză se referă în primul rând la epistola comună a PS Mitropolit Cosma de Etolia și Akarnania și a mea, cel mai mic, către voi, care privește mutarea orei slujbei de Înviere de la miezul nopții din Sâmbăta Mare (spre Duminică) la ora 9 p.m. din Sâmbăta Mare. În epistola noastră comună către SSP, care se adresează «cu respect și foarte reverențios», de vreme ce ne-am exprimat mulțumirile noastre că anul acesta toate sfintele biserici vor rămâne deschise pentru credincioși pentru toate sfintele slujbe ale Sfintei și Marii Săptămâni și a Sfintelor Paști, am depus o «rugăminte fierbinte pentru revizuirea și redefinirea celor care stabilesc ora săvârșirii Învierii și în continuare a dumnezeieștii Liturghii de Paști», care au fost stabilite pentru ora 9 p.m. din Marea Sâmbătă prin Enciclica Sinodală cu nr. 3041/21-4-2021 (în continuare). Nu am cerut, nici nu am pretins, ci am rugat fierbinte și am insistat în rugămintea noastră ca să cereți de la stat respectarea acestor slujbe sfinte de Înviere la ora lor canonică, crezând cu smerenie și accentuând că nu încape nici o iconomie în cele privitoare la «această noapte luminată», singura din tot anul. Nu am forțat, nici nu am amenințat, ci am implorat, ca Episcopi ai Sfintei noastre Biserici, fierbinte și insistent să fie ascultată cererea noastră, care era o cerere și a pliromei creștine, după cum s-a dovedit mai apoi. Același lucru l-am fi făcut dacă, conform Constituției Bisericii Greciei (Ν.590/1977, cap. 2, nr. 4, paragr. 4, Despre Sfântul Sinod al Ierahiei), s-ar fi cerut opinia noastră ca membri ai SSI pentru iconomia cu privire la acest subiect de trei ori important. Și am menționat motivele serioase (canonice, evanghelice și dogmatice) care pledează pentru aceasta, la care se adaugă și faptul că creștinii noștri în majoritatea lor, după obiceiul rău fixat, când aud «Hristos a înviat!» ies la casele lor și se așează la masa comună, care, în condițiile existente de anul acesta, deși ar fi pascală, s-ar face la o oră din Marea Sâmbătă din cel mai sfânt post din anul bisericesc. Această inițiativă a noastră este considerată drept impietate și nesupunere față de SSP?

2. Mi se impută mie, celui mai mic, că «poziționarea arătată de Preasfinția Voastră față de deciziile sinodale se dovedește a fi ο continuitate, de vreme ce în trecut a dat dovadă de lipsă de respect și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale Ierarhiei, fapt care susține nesupunerea manifestată, care nu este potrivită unui Ierarh încărunțit…».

Deoarece mă lasă consternat această acuzare, vă rog fierbinte să mi se facă cunoscut concret împotriva căror decizii sinodale se dovedește a fi o continuitate poziționarea mea arătată și față de care alte decizii ale SSP și ale însăși Ierarhiei am arătat lipsă de respect, prin care se consideră că se manifestă nesupunerea mea. Dacă înțelegeți luarea mea de poziție împotriva chestiunii spinoase ucrainene, păstrez poziționarea cunoscută înaintea acestei chestiuni foarte serioase canonice, ecleziologice și dogmatice, pentru că în tradiția ortodoxă de veacuri fiecare Episcop al Bisericii celei una, sfinte, sobornicești/catolice și apostolești, care merge conform cu glasul conștiinței sale episcopale, are un cuvânt pe teme de credință ortodoxă, dogmatice și ecleziologice din toată Biserica Ortodoxă Sobornicească/Catolică Ecumenică de la o margine până la alta, ca membru al unui potențial Sinod Ecumenic viitor.

Dacă parcurgeți documentul nostru către voi, anexat sub nr. 256/28-4-2020, cu tema: «Ridicarea dispozițiilor restrictive și a interzicerii Sfintelor Slujbe în sfintele biserici pentru pliroma creștină a Sfintei noastre Biserici», vă veți încredința de inventarierea detaliată a tuturor deciziilor SSP din februarie anul 2020 până în aprilie același an și de protestul meu energic față de modul cum le-a contestat și le-a anulat statul grec pe toate acestea prin ordine de ministru. Și, dacă va urmări cineva predicile televizate din duminici după Vecernie și Paraclisul Maicii Domnului Mirtidiotissa din Catedrala din Kithire, se va încredința de faptul că am susținut acțiunile SSP în fața guvernului pentru cultul neîmpiedicat, în timp ce este accentuată intervenția crudă și nevoalată uneori a statului în cele ale Bisericii prin depășirea normelor despre cultul liber și neîmpiedicat din statutul Bisericii noastre și din Constituție.

Și în emisiunea televizată «Rețeaua elenismului» de duminică (24-1-2021), care a durat aproape 6 ore, va descoperi oricine referința din intervenția mea personală la închidere la intervențiile scrise ale SSP către guvern din lunile noiembrie și decembrie 2020 și la întâlnirile Preafericitului Arhiepiscop Ieronim cu Primul Ministru K. Mitsotakis al țării noastre, dar și la recursul Sfântului Sinod, al Sfintei Arhiepiscopii de Atena și a tuturor Sfintelor Mitropolii ale Bisericii Greciei făcut la Consiliul de Stat în 5 ianuarie a.c. pentru eliminarea de la slujbe a pliromei creștine la marele praznic împărătesc al Teofaniei, dar și a tuturor excluderilor precedente de la viața liturgică a Bisericii.

Deci cum autorul sau autorii scrisorii în discuție a Sfântului nostru Sinod îmi impută «lipsa de respect față de deciziile sinodale și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale înseși cinstitei Ierarhii…»? Nu se impune să fie numite precis?

Și, pentru certificarea prin cuvânt, vă anexez copia documentului cu nr. 5687/2431/23-12-2020 al Sfântului nostru Sinod, în care, de vreme ce sunt pomenite patru (4) documente ale smereniei mele către SSP, Sfântul nostru Sinod «a ținut să exprime către Preasfinția Voastră considerațiile lui mulțumitoare pentru interesul neîmpărțit, pentru susținerea activă și pentru contribuția voastră prețioasă la reglementarea chestiunii în discuție» și

3. În documentul sinodal pe temă trimis mie se face mențiuni despre «amărăciune intensă și durere sufletească pentru toți membrii Sfântului Sinod», care au fost provocate de citirea scrisorii mele din 7 mai a.c. și mă întristez sincer pentru acest lucru, care nu a fost intenția mea. Cele pe care le-am scris acolo nu necuviincios și exagerat, ci cu priceperea și îndrăzneala episcopale necesare au ecou în tradiția sfântă a Bisericii noastre Ortodoxe sobornicești/catolice și nu este din născocirea noastră. Este «ceea ce a fost crezut mereu, pretutindeni și de către toți» și privește dogma preaînaltă, de sus și insurmontabilă a Învierii Domnului și Dumnezeului nostru.

Cât despre documentele noastre menționate anterior, care au fost comunicate de îndată prin trimiterea lor (potrivit tacticii mele perseverente, precum scrieți) și către presa scrisă și electronică înainte de cercetarea lor în fața SSP, vreau să știți că, atunci când se întâmplă asta, nu se produce deliberat și pentru motive de atacare și paradă din partea mea, ci cu scopul susținerii și întăririi conștiinței pliromei creștine. Credincioșii sunt bombardați zilnic de mass-media cu cele spuse și petrecute cu Biserica și cu cele bisericești și cu măsurile de siguranță exagerat de severe uneori pentru ea și poporul creștin. Și, deoarece mulțimea mare de creștini consideră că Biserica primește toate fără protest din partea statului și nu sunt de acord cu măsurile exagerate uneori pe care le primesc (excluderea credincioșilor din sfintele biserici sau unul la 25 mp în interiorul bisericii sau cu măști duble șamd), caută sprijin duhovnicesc. Nu vă imaginați, Preafericite, câți mi-au telefonat din toată Grecia și din diaspora ca să mă felicite că aud în mijlocul confuziei și tulburării puține voci de ierarhi care apără drepturile Sfintei noastre Biserici și a poporului lui Dumnezeu.

S-a scris în documentul sinodal că «documentele mele comunicate și publicate conduc clerici individuali, precum și creștini mireni din statul grec la nesupunere și nerespectarea deciziei unanime din 20 aprilie a.c. a SSP». Totuși, Preafericite, o căutare va dovedi că aproape în toată Greci au fost făcute mai multe Liturghii de Înviere «dimineața devreme» potrivit tradiției străvechi și altele la miezul nopții, fără să fie influențate de mine. Nu este posibil ca ierarhi încărunțiți, ca de exemplu episcopii de Ilias, Mantinia și alții, 15 la număr, care sunt numiți pe internet, să fi fost influențați de mine și să nu se fi gândit că se pot face sfintele slujbe și Liturghia de Înviere foarte de dimineață fără să fie forțați de măsurile statului (începerea circulației de la ora 5 a.m.).

Preafericite și Preasfințite Președinte,

Preasfințiți Părinți Sinodali,

Înainte de expedierea acestei scrisori, consider că este obligația mea să mă refer și la Enciclica voastră către noi cu nr. 3042/17-5-2021, care are următorul subiect: «Despre luarea de măsuri disciplinare indicate pentru cazurile observate ale clericilor care nu au respectat deciziile din Enciclica cu nr. 3041/21.4.2021 a Sfântului Sinod Permanent».

După cum v-am menționat deja în scrisoarea cu nr. 171/7.5.2021, «toți preoții din Biserica noastră Locală, de la cel mai nou până la cel mai vechi în preoție, care au primit cuvântul, și-au arătat problema lor de conștiință să oficieze slujba de Înviere la ora 9 p.m. în Marea Sâmbătă (când mulțimea poporului va pleca pentru masa pascală, ca de obicei, și va fi dezlegat postul cel mai aspru al Marii Sâmbete înainte de miezul nopții) și în continuare, fără slujba Utreniei Învierii, să săvârșească Sfânta Liturghie pascală și să încheie toate la ora 10 p.m., momentul de interdicție a circulației pentru cetățeni pentru restul nopții…

În Episcopia noastră de Dumnezeu păzită s-au săvârșit toate (slujba și Sfânta Liturghie de Înviere) de la ora 5 dimineață până la ora 9 a.m. în pace și cu participarea mulțimii credincioșilor la parohii, unde a slujit preotul. De altfel, săvârșirea lipită a slujbei și a Sfintei Liturghii de Înviere (la și după miezul nopții, din cauza măsurilor severe de îngrădire a circulației), singura soluție a săvârșirii Sfintei Liturghii de Înviere a fost la ora 5 dimineață și după aceea». Toți preoții noștri, înscriși în Comunicatul Sinaxei Preoțești, de vreme ce au declarat că au o problemă de conștiință să facă slujba la ora 9 p.m. și în continuare Sfânta Liturghie de Înviere, fără alt gând (să judece sau să valideze ordinul dat), au fost de acord cu săvârșirea dimineață devreme a slujbelor de mai sus, lucru spus în cele de mai sus.

Și, deoarece ceea ce s-a făcut nu s-a produs din motive de neascultare și nesupunere, ci din râvnă sfântă și din conștiința răspunderilor și datoriilor preoțești, ați primit rugămintea mea fierbinte, Preafericite Stăpâne, să nu impuneți măsuri disciplinare clerului nostru sfințit pentru că au făcut ce au făcut fără viclenie și cu frica lui Dumnezeu. Ar fi de dorit să «întăriți dragostea» (cf. 2Cor. 2: 8) în tot clerul sfințit al Bisericii Greciei pentru pacea pliromei creștine a Preasfintei noastre Biserici, de vreme ce au slujit cu conștiința preoțească și nu din duh potrivnic în noaptea aceea purtătoare de lumină și singura întrutotluminată a Învierii Mântuitorului nostru după predania străveche în aproape tot pământul grecesc.

Cu acestea, semnez cu pioșenie,

Cu cel ai adânc respect,

Mitropolitul

† Serafim de Kithire & Antikithire

Doi Mitropoliți sunt puși sub acuzare pentru neascultare față de deciziile Sinodului Bisericii Greciei legate de schisma ucraineană și restricțiile covid-19

Conform informațiilor exclusive puse la dispoziție de Αγγελιαφορος, Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia sunt cercetați și li se întocmește un dosar de către Comisia Sinodală pentru probleme dogmatice și canonice. Învinuirile aduse se referă la nesupunerea lor față de deciziile Sinodului pe tema ucraineană și restricțiile impuse de stat și Biserică pe motiv de covid-19 de Paști.

După cum am mai scris, se știa deja că cei doi Mitropoliți sunt cercetați pentru nerespectarea și respingerea măsurilor restrictive pentru slujba de Înviere de anul acesta. Noutatea constă în faptul că acuzațiile vizează și tema ucraineană. Există și alți ierarhi, cum ar fi Nectarie de Kerkira, care au sfidat pe față restricțiile sanitare și au slujit Duminică dimineață, nu în seara Sâmbetei Mari, dar nu sunt luați în colimator. Ba Mitropolitul menționat a fost vocal chiar și împotriva schismaticilor ucraineni. Dar probabil că nu atât de incomod.

Există o fotografie cu o parte din documentul Comisiei:

Acuzațiile aduse celor doi Mitropoliți sunt următoarele:

1) răspândirea de știri false;

2) instigarea credincioșilor la nesupunere față de recomandările Bisericii și ale statului într-un grad delictual și cu primejduirea sănătății publice;

3) rătăcire teologocă;

4) desconsiderarea conducerii lor bisericești superioare;

5) nesupunere;

6) smintirea foarte grea a credincioșilor.

Motivele invocate, care reies din fragmentul fotografiat, sunt că nu se supun deciziilor sinodale și-și depășesc atribuțiile primite prin hirotonie și provoacă și pe alte persoane la neascultare față de deciziile Bisericii. Apoi că denunță și acuză sistematic, prin scrisori care sunt publicate înainte de a fi citite de organele competente, Sinodul Permanent și Sinodul Ierarhiei că ar lua decizii ce contravin dogmelor Bisericii, fapt ce are ca rezultat primejduirea unității Bisericii Greciei cu Patriarhia Ecumenică pe subiecte de interes inter-ortodox și punerea la îndoială a prerogativelor canonice ale aceleia (pe subiectul ucrainean). Un alt argument este că ei provoacă sminteală credincioșilor și schismă în trupul euharistic.

Așadar, dacă până acum deciziile deviante au fost promovate prin sfidarea credincioșilor și a bunului simț, este foarte probabil ca de acum ierarhia grecească să treacă la persecuții tot mai fățișe. Pe de altă parte, se poate constata ce mare valoare are mărturisirea curajoasă a adevărului, fără de care apostazia de la credința dreaptă înaintează încet și sigur.

Sinodul Permanent pe luna mai al Bisericii Greciei ia la țintă doi Mitropoliți care au contestat restricțiile pentru slujbele de Paști

Nu doar unii Mitropoliți din Grecia aplică sancțiuni preoților din jurisdicția lor, ci astăzi a fost deschisă o acțiune de cercetare a doi Mitropoliți, Serafim de Kithire și Cosma de Etolia, pentru contestarea dispozițiilor extraordinare cu privire la modul săvârșirii slujbelor din Săptămâna Mare și mai ales de Înviere de anul acesta în Grecia. Se pare că noua linie a Bisericii, acomodată la cerințele pământești în dauna menirii sale cerești, este impusă tot mai puternic. Până acum, nu au existat episcopi sancționați pentru poziția lor tradiționalistă; au fost găsite soluții de aplanare și încadrare a lor în discursul oficial. Oare să fie acesta momentul unei schimbări? Se va ajunge până la sancționare? Vor rămâne pe poziție arhiereii în discuție?

Amintim că tema cea mai importantă a fost mutarea slujbei pascale de la miezul nopții la ora 9 în seara de Sâmbătă, fapt ce contrazice tradiția Bisericii de a serba Paștile duminica, nicidecum sâmbăta. Subiectul este unul delicat pentru că mulți argumentează că ziua liturgică începe din seara zilei precedente, de la Vecernie, deci tot în cadrul duminicii a fost slujită Învierea. Există o dezbatere încă deschisă pe acest subiect, la care participă două părți: tradiționaliști și novaționiști. Cei mai cunoscuți teologi actuali susțin că decizia sinodală a fost una greșită și Învierea nu poate fi prăznuită înainte de miezul nopții.

Foto: Βήμα Ορθοδοξίας

Mai jos redăm traducerea părții referitoare la acest subiect din Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Greciei de astăzi:

Βήμα Ορθοδοξίας: S-a încheiat SSP! Sunt luați în „vizor” Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia – Ce s-a decis

 (Sfântul Sinod Permanent) a făcut o revizuire extinsă a comportamentelor din perioada pascală trecută și a disciplinei clericilor de orice rang față de deciziile din ședința din 20 aprilie 2021 cu privire la slujirea din sfintele biserici și și-a exprimat amărăciunea și dezaprobarea față de acele cazuri în care au fost observate diferențe cu intenție față de deciziile sinodale unanime.

De aceea a și decis cu mult necaz să ceară de la Comisia Sinodală pentru chestiuni dogmatice și canonico-legislative configurarea dosarelor și depunerea referatelor despre următoarele sale acțiuni cu privire la scrisorile și celelalte acțiuni ale Preasfințiților Mitropoliți Serafim de Kithire și Cosma de Etolia și Akarnania, prin care Arhiereii în cauză au manifestat nesupunere și lipsă de respect față de decizia unanimă a organului administrativ colectiv al Bisericii Greciei în ce privește procedura extraordinară de săvârșire a sfintelor slujbe din cauza restricțiilor sanitare.

Cu durere, Preafericitul Președinte al Sfântului Sinod Permanent a constatat, iar Preasfințiții Arhierei sinodali au consimțit că îndeosebi Preasfințitul Mitropolit Serafim de Kithire, prin intermediul noului text al său către Sfântul Sinod Permanent, se pune împotriva deciziilor acestuia, insistă să nu sesizeze situația critică a deciziilor dificile și extraordinare ale Sfântului Sinod Permanent pentru sănătatea publică și pentru apărarea vieții omenești, se izolează și se pune departe de efortul colectiv al Bisericii Greciei, care se străduie și lucrează atât pentru săvârșirea neîmpiedicată a cultului divin, cât și pentru respectarea măsurilor sanitare.

Sunt pedepsiți preoții greci care au slujit Învierea anul acesta la miezul nopții

Mitropolitul Pavel de Drama (Foto: Βήμα Ορθοδοξίας)

Βημα Ορθοδοξιας: Macarie de Siderocastro: „Biserica nu va deveni harababură”. Oprire de la slujire și scoatere din post pentru 4 preoți

„Mitropolitul Macarie de Siderocastro a hotărât pedepsirea cu oprirea de la slujbă și scoaterea din funcție pentru patru preoți pentru încălcarea deciziilor Sfântului Sinod.

Vorbind pentru canalul ΕΡΤ din Serron, a semnalat că a trecut la această decizie pentru că preoții au făcut slujba Învierii la 12 (miezul-nopții), încălcând și legile statului, și deciziile Sfântului Sinod, clarificând faptul că nu pot să slujească fără verificare și să facă de capul lor.”

În reportajul video mai adaugă faptul că Biserica ar deveni o harababură dacă fiecare va proceda în afara deciziilor Sinodului și în „neascultare” față de Episcop. „Mai mult de un an de zile nu am intervenit asupra nimănui. Nici asupra salariilor, asupra nimic. Îi lăsăm liberi, dar să nu treacă dincolo de noi. Nu este nimeni mai credincios decât Vlădica (Episcopul). Nu este nimeni mai postitor decât Vlădica. Nu este nimeni mai energic decât Vlădica. Merge înainte Vlădica și toți ceilalți îl urmează. Înainte este păstorul și în urmă turma.”

„Fulgere” din partea Mitr. Pavel de Drama: „Sunt vinovați părinții care se joacă cu sănătatea oamenilor”

După ce Mitr. Pavel de Drama a menționat că va apela la procuror împotriva a trei preoți care nu au respectat măsurile de prevenție în perioada Paștelui, a revenit cu noi declarații. Îi îndeamnă pe enoriașii celor trei biserici să fie atenți pentru că în ele se concentrează negaționiști ai pandemiei, care nu respectă nici o măsură de prevenție.

După ce a primit injurii că face apel la procuratură, se întreabă „de ce să intre în Biserică o organizație de tipul organizației bisericești Zorii Aurii (grup de nuanță fascistă și ultra-naționalist de extremă dreapta”.

Totuși el însuși a săvârșit slujba Învierii la Mănăstirea Sipsas, cu porțile închise, la miezul nopții, în semn de deranj față de măsura care a fost luată. A mai descoperit faptul că, la sinaxa cu preoții din Săptămâna Mare, le-a cerut să-și asume responsabilitatea și să semneze un memoriu comun prin care să-și manifeste protestul lor.


Dintre toate măsurile cu privire la slujbele pascale de anul acesta din Grecia, cea mai controversată a fost devansarea Învierii la ora 9 în seara de Sâmbătă în loc de Duminică la miezul nopții. Din nefericire, pe lângă unii episcopi care s-au opus acestei decizii, există unii care dovedesc zel până într-acolo, încât să-i pedepsească pe preoții care au „îndrăznit” să slujească normal, la miezul nopții. Cel puțin Mitropolitul de Siderocastro face aceasta din convingerea că arhiereii trebuie să fie urmați de credincioși ca o turmă, fără discernământ și indiferent dacă ei sunt credincioși sau nu Păstorului Hristos. Altfel spus, aceștia se substituie Capului Bisericii, care este Însuși Domnul, și devin iconomi necredincioși ai Tainelor, care asupresc turma cuvântătoare în loc să o păstorească și să o îngrijească și să o apere de lupii răpitori duhovnicești. Mitropolitul Pavel de Drama pare mai reținut, totuși cântă aceeași partitură oficială de acomodare a Bisericii la restricțiile „pandemice”.

Din fericire, la noi, în România, Biserica a refuzat implicarea anul acesta în promovarea măsurilor de distanțare și prevenție contra coronavirus, care țin de domeniul medical, nu de propagandă. Deși există presiuni de a se face reclamă vaccinării, până acum nu li s-a dat curs, așa cum s-a întâmplat în Grecia.

Asociere ciudată și îngrijorătoare a MMB și a altor figuri bisericești cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului

Portalul Doxologia anunță că va prelua în Duminica Ortodoxiei o conferință online organizată de către site-ul Pemptousia. Tema este „Mesajul ortodoxiei către omul modern (sau către vremurile noastre)”. Nimic spectaculos până aici decât faptul că nu există o trimitere la un anunț oficial, ci pare a fi o înțelege a casei, o cooperare și implicare directă din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Au mai fost difuzate dialoguri ale Starețului de la Vatopedi, spre exemplu, pe această platformă în parteneriat cu Pemptousia, doar că asumate mult mai clar ca o colaborare oficială.

Însă invitații sunt: în primul rând, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, apoi Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierótheos Vlachos, arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex, starețul Efrem Vatopedinul și prof. Georgios Mantzaridis din Grecia. Este prima conferință/dialog cu publicul la care participă Patriarhul Bartolomeu, din câte pot eu să-mi dau seama. Aceasta arată tendința de a se apropia de public, de a ieși din postura sa autoritară, dar desprinsă, deconectată de credincioși și nevoile lor reale. Probabil mai ales din cauza faptului că acțiunile sale mai ales din Ucraina au avut de suferit, nu au avut un impact bisericesc în rândul mirenilor în dauna mesajului mult mai viu și autentic al Bisericii Ruse și Ucrainene canonice.

Din nefericire, chiar și interviurile din ultima vreme pe care Patriarhul le-a oferit nu au arătat, nu au avut darul de a dezvălui o față mai umană, mai creștină a sa, ci una definită de priorități politice abstracte și lipsite de spiritul adevărului de credință. Acum, contactul direct cu publicul e posibil să fie diferit, dar pare tot o strategie de imagine, îndulcită de asocierea cu unele figuri cu priză la oameni, cum sunt ceilalți invitați.

Este curioasă, de asemenea, și alăturarea celorlalți vorbitori. Este știut faptul că Mitropolitul Ierotheos este un apologet al schismei ucrainene și apărător al intereselor Fanarului și elenismului; deci nu este chiar o surpriză participarea lui. Chiar și ceilalți doi părinți, Starețul Efrem și Arhimandritul Zaharia, sunt apărători ai poziției oficiale a Patriarhiei Ecumenice, mai ales pe tema ecumenismului semnat la Sinodul din Creta. Totuși sunt din alt registru și corul pe care-l formează este unul care sugerează că se urmărește o reclamă făcută șefului din Fanar.

Deși titlul conferinței nu se referă la problema arzătoare a schismei din Ucraina, e de așteptat că nu va fi evitată. Însă ar fi interesant să fie întrebat despre aceasta îndeosebi Starețul Efrem sau măcar cineva cât mai neutru dintre vorbitori, ce atitudine va avea în imediata vecinătate a Patriarhului.

Bineînțeles că există și multe alte frământări la ordinea zilei în viața credincioșilor, mai ales cum este cea a interzicerii slujbelor în pandemie. La noi, în România, deși Paștile de anul trecut a fost compromis, totuși a fost mai multă libertate, dar în Grecia și în alte țări din diaspora au fost impuse restricții mult mai severe. Mulți credincioși sunt smintiți și dezamăgiți de impasibilitatea păstorilor, care cedează atât de ușor la trăirea credinței și la legătura vie cu Dumnezeu reprezentată prin Sfânta Liturghie și toate celelalte laude. Sau, iarăși, mai interesează pe cineva de ce s-au vaccinat contra covid unii ierarhi, dintre care primul a fost IPS Ierotheos, ca mesaj de încredere adresat populației?

Nu pot să spun decât că stârnește mare interes, dar mai ales îngrijorare care va fi mesajul ortodoxiei pentru omul contemporan din gura celor invitați la conferința căreia i se face reclamă deja. Va fi unul bazat pe tradiția sfântă a Bisericii sau unul de imagine, de remodelare a legăturii cu Dumnezeu după interese omenești, o directivă a actualei conduceri ce se vrea pentru toată lumea ortodoxă?

Mitropolitul Neofit de Morfu își exprimă rezervele față de vaccinul contra virusului corona, în timp ce Sinodul cipriot îl „recomandă”

După ședința extraordinară de astăzi a Sinodului Bisericii din Cipru, a fost transmis un Comunicat oficial cu privire la măsurile de combatere a coronavirusului. Imediat, Mitropolitul Neofit a emis un comunicat oficial prin care își exprimă poziția sa diferită față de recomandarea vaccinării.

Către pliroma creștină a Sfintei noastre Mitropolii de Morfu

Iubiți copii întru Domnul,

Prin prezenta, aș vrea să informez pliroma bine-credincioasă a Sfintei noastre Mitropolii de Morfu, dar și ai Bisericii Ciprului, mai larg, cu referire la comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului după ședința ei extraordinară de astăzi (1/12/2020) cu tema pandemia de coronavirus, că recomandarea care include vaccinarea credincioșilor nu este o decizie unanimă a membrilor Sfântului Sinod, cum s-a comunicat. Și aceasta pentru că la Sinodul de astăzi ne-am adunat să fim informați pe temă de un grup de specialiști doctori/epidemiologi, dar nu ni s-a cerut să exprimăm o opinie și să adoptăm o poziționare oarecare.

De aceea, exprim public dezacordul meu față de comunicatul în discuție, care recomandă credincioșilor să se vaccineze pentru boala de coronavirus și păstrez rezervele mele cu privire la recomandările și acțiunea anumitor vaccinuri, pe care le-au pregătit și le pregătesc marile industrii farmaceutice.

Mai mult, consider că această stimulare spre vaccinare a fost forțată pentru că duce la acceptarea vaccinurilor din prima fază, pentru care nu cunoaștem nici conținutul, nici acțiunile și care este posibil să conțină material artificial genetic – și nu material artificial uman, cum am scris la început și mulțumim oamenilor de știință de biologie moleculară care ne-au corectat – și să inducă astfel efecte secundare în organismul uman, după cum semnalează argumentat anumiți oameni de știință.

Cu multe urări de bine în Domnul

†Mitropolitul Neofit de Morfu

Sfânta Mitropolie de Morfu, 1 decembrie 2020

Reacția IPS Neofit față de Comunicatul Sinodului este punctuală și destul de reținută probabil pentru a păstra unitatea și a nu provoca mai multe dezbinări și mai adânci. Însă întregul mesaj de după ședința de astăzi este sfidător și trimite către alte concepte decât cele ortodoxe. Redăm mai jos o descriere a lui și traducerea unor paragrafe esențiale:

Comunicatul Ședinței Extraordinare a Sfântului Sinod (din 1 decembrie 2020)

Sfântul Sinod, reunit astăzi, 1 decembrie, „unind strigătul de durere al poporului și pătimind împreună cu el din cauza bolii infecțioase care s-a ivit, care aduce nenorocire în toată omenirea”, a chemat trei medici care să informeze cu privire la pandemia de coronavirus. Aceștia sunt dr. Petros Karaiannis, Profesor de Microbiologie/virusologie moleculară, dr. Elpidoforos Sotiriadis, Profesor Suplinitor de Epidemiologie și Sănătate Publică, și dr. Gheorghios Krasias, Profesor de Medicină Moleculară. Aceștia au primit întrebări și au dat răspunsuri fiecărui arhiereu sinodal.

Boala, indiferent de locul și modul ei de transmitere, a fost îngăduită de Dumnezeu pentru motive pedagogice. „Ea ne reduce, prima dată, egoismul și ne conduce la cunoașterea limitelor noastre. Este un fapt că omul, folosind logica și posibilitățile lui, a avut succes de multe ori în viața lui. Totuși acest progres a contribuit adeseori la apostazia de la Dumnezeu și la aroganță. A crezut omul că poate toate și toate îi sunt îngăduite. Astfel că vine un micoorganism, un virus nevăzut să-l aducă cu picioarele pe pământ și să-i arate limitele lui.”

„Apoi pandemia acționează și ca o provocare pentru om să-și dezvolte posibilitățile. Dumnezeu nu a creat pe om ca o ființă fără de voință. L-a creat «după chipul Său­», dându-i câteva din semnele Sale distinctive, cum este rațiunea, libertatea și situația de astăzi îl impulsionează pe om spre noi cercetări și îl silește să lucreze pentru pregătirea unor noi medicamente și a unor noi vaccinuri ca să fie interceptată boala.

La acest efort al omului vine în ajutor și Dumnezeu. Sfânta Scriptură expune multe pilde în care Dumnezeu completează ceea ce nu pot oamenii să realizeze.”… Între aceste eforturi și completări de la Dumnezeu se cuprinde și datoria noastră de a păzi măsurile pe care le stabilește statul și serviciile sanitare. „Biserica recomandă aceasta fără rezerve. Ne limităm de bună voie libertatea și drepturile noastre, chiar și pe tema mersului la biserică, ca să putem să ne protejăm atât pe noi, cât și pe concetățenii noștri și să putem să ieșim din restricții cât mai curând posibil.

Cât privește subiectul dumnezeieștii Împărtășanii, poziția Bisericii este statornică și clară. Trupul și Sângele lui Hristos nu transmit nici o boală. Acest fapt este demonstrat de viața și de practica de secole a Bisericii. Va urma să împărtășească în același mod tradițional care se face și astăzi, păstrând toate dispozițiile principiilor sanitare pentru distanțarea dintreolaltă și prevențiile personale.

Sfântul Sinod, fără să neglijeze rezervele unora față de compoziția și acțiunea anumitor vaccinuri pe care le pregătesc marile industrii farmaceutice, dar și fără să îmbrățișeze conspiraționismul care se dezvoltă în jurul acestui subiect și pentru că a ascultat cu atenție pe oamenii de știință specialiști pe care i-a chemat pentru aceasta, a decis să recomande credincioșilor să se vaccineze câtă vreme un anumit vaccin este recomandat de Serviciile Medicale de Sănătate ale statului. Nu este posibil să atribuim interese de orice fel Serviciilor Medicale de Sănătate ale statului decât numai îngrijirea pentru sănătatea poporului.

Desigur, nimeni nu va fi forțat să se vaccineze, totuși va trebui ca și cei care decid să se vaccineze să nu-și îngreuneze conștiința cu prejudecăți neîntemeiate și neștiințifice.

Scopul nostru al tuturor va trebui să fie să nu plângem alte victime și să fie înfruntată eficient cât mai curând pandemia.”

În final, este amintit tuturor să se roage și să se pocăiască pentru ca Dumnezeu să ne izbăvească de boală.

Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului,
01 decembrie 2020.

Ipocrizia Comunicatului este vădită în primul rând de mesajul IPS Neofit. Practic, sinodalii nu au luat nici o decizie, ci le-a fost servită una de-a gata și prezentată publicului ca fiind adoptată în ședință.

Se încearcă o justificare teologică pentru o nouă gândire sociologică prilejuită de virusul corona. Totuși contradicțiile interne sunt izbitoare. Pe de o parte independența omului l-a dus la depărtarea de Dumnezeu, pe de altă parte acum trebuie să meargă mai departe pe același drum independent al propriilor puteri, să inventeze medicamente și vaccinuri care să-l salveze. Păi, dacă drumul acesta este greșit și apostat, ar trebui părăsit, nu perseverat în el. Mai mult, Dumnezeu este prezentat ca și conlucrător cu vacciniștii, completează ce nu pot ei face, deși nu există nici un singur indiciu că ar fi El implicat cu ceva în vaccinare. Dimpotrivă, folosirea unor țesuturi de la fetuși, fapt recunoscut și demonstrat în mai multe rânduri, nu este deloc compatibilă cu voia și conlucrarea lui Dumnezeu.

În plus, caracteristica omului de a fi creat după chipul lui Dumnezeu nu constă în a reacționa la boli inventând vaccinuri sau tratamente noi. Este și aceasta o manifestare a minții umane făcute după chipul Creatorului, dotată cu inteligență și înțelepciune, dar nu e principala trăsătură. Pe lângă rațiune, chipul lui Dumnezeu din noi constă mai ales în dragoste, bunătate, dreptate, conștiință, morală și înțelepciune. Rațiunea ca instrument independent, mecanic, folosită strict tehnic, nu reprezintă decât o distorsionare a chipului dumnezeiesc despre care vorbim; este mai degrabă un vector diabolic.

Acceptarea de bunăvoie a restrângerii drepturilor, chiar și a celor religioase, cum ar fi mersul la biserică, pe motivul opririi pandemiei este cel puțin contrară voii lui Dumnezeu. Evanghelia spune limpede contrariul prin cuvintele lui Hristos: „Cine va voi să-și scape sufletul săi îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Lc. 9: 24) sau: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Mt. 10: 28). Există și alte îndemnuri de a ne lepăda de trup și a suferi orice pagubă pentru a sluji lui Dumnezeu pentru a nu ne pierde sufletul. Așadar nu este justificată nicidecum renunțarea la slujbe de frica unei boli. Mesajul Bisericii ar trebui să fie că nici măcar moartea nu ar trebui să ne împiedice să ne rugăm lui Dumnezeu și să participăm la Sfânta Liturghie.

Se mai poate observa că din poza cu sinodalii ciprioți lipsesc 5 dintre ei. Sunt prezenți 12 din 17. Printre absenți este și IPS Atanasie de Limassol, deși IPS Neofit este în fotografia de grup.

Translate page >>