Preluăm un articol AgerPres care informează despre adoptarea în unanimitate în şedinţa Comisiei pentru Sănătate a proiectului de lege vizând vaccinarea obligatorie, la care adăugăm o singură precizare finală, urmând ca, în măsura în care vom găsi răgaz, să completăm opiniile noastre în secţiunea de comentarii:
Buicu (PSD): De astăzi mergem pe obligativitatea vaccinării copiilor/ Consimţământul trebuie obţinut
Vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie, după ce deputaţii din Comisia pentru sănătate au votat, luni, în unanimitate, introducerea acestui amendament în proiectul legii vaccinării.
Proiectul de lege trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaţilor – care este decizională.
„Încă nu am terminat raportul, am terminat şedinţa comisiei în care am dezbătut Legea vaccinării. Dacă până acum mergeam pe acest concept unanim, al obligativităţii informării, de astăzi putem vorbi şi despre o obligativitate a vaccinării. Dar nu vorbim despre un consimţământ prezumat, aşa cum el era trecut iniţial în proiectul de lege, acest punct a fost scos din lege, celelalte obligaţii rămânând incluse în lege, începând de la nivelul medicilor, la nivelul Ministerului Sănătăţii, Caselor de asigurări şi aşa mai departe. Consimţământul prezumat ar fi însemnat că de la naştere oricine ar fi considerat că îşi dă consimţământul pentru a fi vaccinat. Nu, acest consimţământ trebuie obţinut”, a explicat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu.
El a precizat că sancţiunile, în principiu, au rămas aceleaşi, pornind de la avertisment într-o primă fază, ulterior fiind prevăzute amenzi.
„Cea mai mare amendă este, din câte ştiu eu, de până la 10.000 de lei. Părinţii care nu vor să vaccineze un copil pot să aibă un motiv. Dacă există un motiv de nevaccinare, şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară, ei au posibilitatea, fără niciun fel de problemă, să refuze vaccinarea. Există nişte mecanisme prin care odată la 3-4 luni li se va prezenta părinţilor care este situaţia, se va discuta cu ei, li se va spune despre toate beneficiile legate de vaccinare”, a adăugat Buicu.
Referindu-se la un protest organizat luni în faţa Palatului Parlamentului împotriva vaccinării obligatorii, Florin Buicu a susţinut că noua lege „introduce mecanisme protective pentru părinţi”, adică Ministerul Sănătăţii sau producătorii vor fi responsabili pentru apariţia unor eventuale probleme secundare sau accidente.
„Am încercat prin modificările rezultate în urma discuţiilor de astăzi din comisie să introducem nişte mecanisme protective pentru părinţi, astfel încât, în cazurile în care, de exemplu, apar probleme legate de efecte secundare sau de acest tip, Ministerul Sănătăţii să fie cel care să plătească contravaloarea acestor probleme care apar. Pe de altă parte, producătorii vor fi responsabili de eventualele accidente care apar. (…) Vaccinarea obligatorie este pentru copii, în schimb există anumite situaţii în care şi vaccinarea adultului poate fi obligatorie. Vorbim de angajaţi din anumite instituţii a căror activitate poate avea impact în sănătatea publică”, a afirmat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor.
Întrebat de ce nu s-a venit mai devreme cu o decizie, în contextul în care proiectul de lege este din 2017 în Parlament, Buicu a recunoscut că apariţia riscului epidemiei de coronavirus a grăbit dezbaterile comisiei.
Buicu a mai susţinut că a primit numeroase mesaje şi de la cei pro şi de la cei anti-vaccinare, alături de toţi deputaţii din Comisia pentru sănătate, care au votat însă în favoarea obligativităţii.
„Nu apare această lege doar de dragul de a amenda părinţii. Scopul legii vaccinării este în primul rând de a stabili obligaţiile către Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate, (…) responsabilităţile DSP-urilor, asigurarea finanţării necesare pentru aşa ceva, de unde se plătesc banii şi abia pe urmă ajungem la aceste obligaţii pe care le vor avea părinţii. (…) Legea se aplică doar de la momentul aplicării ei în Monitorul Oficial. Costurile cu aceste vaccinuri sunt determinate de costurile de achiziţie, pe de o parte, a vaccinărilor, dar, şi aici este un „dar”, se decontează corect, inclusiv consultaţiile pe care le fac medicii de familie, inclusiv campaniile de informare care vor fi derulate vor putea fi decontate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii”, a explicat Buicu.
Parlamentarul a mai spus că, pentru angajatorii care achiziţionează vaccinurile, cheltuielile sunt deductibile fiscal.
„Sunt şapte vaccinuri prevăzute în lege. (…) Erau anumite prevederi, ca în proiectul iniţial, erau la nivel de ordin de ministru, toate sau majoritatea dintre ele au fost ridicate la nivel de hotărâre de guvern. În situaţii speciale, Guvernul, prin HG, poate stabili şi alte lucruri, dar în situaţii speciale. Acestea nu sunt aşa de capul Guvernului, ci vin de fapt într-un context mult mai larg, la recomandarea instituţiilor europene, respectiv OMS”, a detaliat deputatul PSD.
AGERPRES/(A – autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Nota noastră: Deşi cosmetizată cu felurite argumente care vizează responsabilităţile autorităţilor sau ale furnizorilor de vaccinuri, legea ţinteşte în mod evident, în primul rând, în dreptul părinţilor de a veghea la starea de sănătate a propriilor copii.
Mecanismul de informare despre care face vorbire legea reprezintă o menghină birocratică destinată să înfrângă voinţa părinţilor circumspecţi, smulgându-le sub ameninţare, printr-o formă explicită de violenţă, un consimţământ viciat, nedemn şi imoral.
Pentru a fi perpetuat discursul paralel şi abuzul de putere iniţiat de autorităţi se refuză angajarea în dialog şi se urmăreşte dispersarea costurilor politice ale acestei iniţiative către întreaga clasă politică. Totodată, cei care se opun acestui proiect legislativ sunt desfiinţaţi moral atât de adversari cât şi de falşi-aliaţi.
Legea nu este încă adoptată, dar nici mult nu mai este până acolo.
Concluzionăm arătând că, deşi opiniile noastre în privinţa vaccinării sunt oarecum nuanţate, suntem ferm împotriva oricărei forme de obligativitate. Avem în vedere atât obligativitatea vaccinării cât şi obligativitatea „informării despre beneficiile vaccinării”, termen care ascunde forme directe de presiune, pe care le considerăm absolut incompatibile cu liberul arbitru, cu autonomia personală şi cu demnitatea umană. Regăsim în această modalitate perfidă de introducere a „costurilor de frecare birocratică” (engl. friction costs) corespondentul în realitate al prorociilor Sfântului Paisie Aghioritul care vorbea despre „politeţea europeană” care nu va obliga, nu va pedepsi, dar omul nu va mai putea trăi dacă nu se supune. Dat fiind faptul că deja există nenumărate modalităţi şi chiar cazuri concrete în care autorităţile sau medicii de familie condiţionează actul medical ori condiţiile în care acesta este exercitat, de efectuarea integrală a vaccinurilor prescrise, considerăm că discuţia despre efectele benefice ale vaccinurilor nu face decât să mascheze turnura nepermisă a statului român către despotism biopolitic.
Facem un apel inedit către cititorii noştri, să nu aducă în discuţie subiectul „utilităţii vaccinurilor”, indiferent de modul de formulare/camuflare, întrucât nu această temă ne interesează. Ortodoxia nu recunoaşte instituţia „binelui făcut cu forţa” aşa încât orice trimitere la acest argument va fi înlăturată. Iertaţi-ne!
Bine, nici din cale-afară de europeni, când putem rămâne la obiceiurile noastre care dispreţuiesc orice cutumă democratică:
ActiveNews: Deputatul Matei Dobrovie, despre ședința secretă în care Comisia de Sănătate a Camerei a avizat favorabil Legea Vaccinării obligatorii: Raportul cu amendamente admise și respinse fusese deja redactat înainte de ședință
Deputatul Matei Dobrovie (PNL), singurul parlamentar care a votat împotriva adoptării legii vaccinării obligatorii în Comisia pentru Sănătate a Camerei, a povestit felul în care s-a pus la cale ședința în care s-a dat aviz favorabil acestui proiect de act normativ.
Acesta a spus că ședința a fost ținută secretă de președintele acestei comisii, Florin Buicu, nici măcar, el, în calitate de deputat care a depus amendamente, nu a fost chemat să le susțină.
Deși până la urmă a fost admis la ședință, Dobrovie a constatat că raportul cu amendamentele admise și respinse fusese întocmit înainte de începerea discuțiilor!
Luni, 3 martie, sute de persoane au participat la un protest împotriva obligativității vaccinării, desfășurat în București în fața Palatul Parlamentului.
Proiectul de lege urmează să fie discutat în plenul Camerei Deputaților. Senatul a adoptat proiectul de lege încă din 23 octombrie.
Doamne ajuta!
„Ortodoxia nu recunoaşte instituţia “binelui făcut cu forţa””. Cat adevar in aceasta afirmatie!
Dumnezeu, care este Creatorul intregii lumi si fapturi, a dat omului dupa darul vietii, darul liberului arbitru, dar a spus ca alegerea fiecaruia are o finalitate: „cine va crede si se va boteza, se va mantui, cine nu, se va osandi”. Deci daca Dumnezeu a dat liberul arbitru, in mod logic daca ne punem intrebarea, cine se afla in spatele oricarei obligativitati? Diavolul si slugile lui! Numai dupa asta ar trebui sa ne dam seama ca nu este in regula. Am mai spus si o repet, vaccinurile, tehnologia 5G si documentele biometrice sunt temelia pecetii lui antihrist, iar ecumenismul intercrestin si interreligios, pregatesc terenul pentru religia lui antihrist, care in final va cere inchinarea totala, si lepadarea de Hristos. Daca ne raportam la vaccniuri, 5G, biometrie, doar dpdv social, gresim. Trebuie vazut scopul viclean din spatele acestor lucruri.
[…] Vaccinarea obligatorie adoptată în Comisia de Sănătate […]
Av. Gheorghe Piperea:
(…)
„vaccin – medicament imunologic care conține microorganisme vii atenuate sau inactivate, fragmente antigenice purificate de bacterii sau virusuri, inclusiv obținute prin inginerie genetică, care după administrare produc o reacție de apărare specifică a organismului, fără să producă îmbolnăvirea”.
[Ati inteles bine, sper: e vorba de microrganisme obtinute prin inginerie genetica]
Continuati cu astea :
„Categoriile de vaccinări obligatorii sunt următoarele: […]
vaccinările pentru alt personal din unitățile publice și private care, prin natura atribuțiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre a Guvernului”;
„Angajatorii, persoane fizice sau juridice, suportă, din bugetul propriu, costurile pentru vaccinurile și administrarea acestora personalului propriu care, prin natura profesiei sau a formării pe care o urmează, este expus la riscul de infectare sau poate reprezenta o sursă de infecție, care ar putea pune în pericol sănătatea publică, ori a cărui vaccinare, potrivit legii, este obligatorie”
[nota: cu publicul intra in contact, practic, orice angajator, fie el oficiu postal, banca, restaurant, societate de avocati, furnizori de utilitati, corporatii din Pipera, vanzatori la supermarket sau in piete, medici, dentisti etc; in consecinta, costul vaccinurilor va fi prezent in absolut totate marfurile si produsele, exact la fel cum sunt prezente dobanzile bancare; viata va fi mai scump dupa vaccinare, dar nu si mai sigura].
Integral la sursa: https://www.activenews.ro/stiri/Gheorghe-Piperea-despre-legea-vaccinarii-obligatorii-Start-la-vanatoarea-de-copii-si-adulti-nevaccinati.-Cand-ii-dibuiti-lipiti-le-pe-piept-niste-stele-in-8-colturi-ca-sa-stim-cu-cine-avem-de-a-face.-Asa-veti-obtine-IMUNITATEA-DE-TURMA-160356
Deja ne asteptam dupa ce s-au facut atitea valuri cu „virusul” sa urmeze obligativitatea vaccinarii indiferent de ce pareri avem, sau oricite proteste ar fi…Doamne, apara-ne Tu de toti acestia!
Cu alte cuvinte, dacă se întâmplă ca vaccinul să-ți nenorocească copilul Ministerul…. plătește contravaloarea bolilor rezultate. Noaptea minții după părerea mea. Cum plătește?
Sigur vor plati in fata Mantuitorului, ca de altfel, toti.
Textul nu îmi aparține, dar cred că sintetizează bine subiectul:
„De ce NU trebuie să fim vaccinați OBLIGATORIU
Pe scurt, ca să înțeleagă tăt omu’: în primul rînd, sînt tatăl a doi băieți și sînt, deci, direct interesat de subiectul vaccinărilor. Argumentele mele împotriva obligativității sînt următoarele:
– cel mai important este că fiecare organism, fiecare om este diferit. Fiecare reacționăm în mod diferit atunci cînd intrăm în contact cu o substanță. Vaccinurile sînt produse de masă și în masă. Trebuie să știți că atunci cînd se face un vaccin, se face pentru un anumit gen de organism, iar cei care nu se încadrează în interval – ca și caracteristici ce țin de corpul lor – sînt trecuți la „pierderi colaterale”. Asta e realitatea.
– vaccinurile care li se dau copiilor noștri NU AU NICI O LEGĂTURĂ cu vaccinurile care ni s-au administrat nouă acum 20-30-40 de ani. Ministrul Sănătății, Victor Costache, spunea deunăzi că pe vremuri, înainte de 1989, „mergeam încolonați” să ne vaccinăm și era bine. Da, dar dl. Costache omite un detaliu extrem de important: acele vaccinuri, de dinainte de 1989, erau produse în România, de către români, pentru români. Ce înseamnă asta? Înseamnă că erau vaccinuri adaptate tipului/tipurilor de gene existente în România. Pentru că, genetic vorbind, copilul român nu este identic cu copilul danez, cu copilul francez, englez, rus etc. Poate nu știați, dar vaccinurile care li se administrează copiilor noștri sînt făcute pentru francezi, americani, nordici etc.
Orice medic știe că oamenii au particularitățile lor fizice în funcție de mediul în care trăiesc. Una este rezistența la ger a nordicului și alta a românului din București. Și încă ceva: vaccinurile făcute înainte de 1989 nu țineau cont de PROFIT. Regimul comunist era primul interesat să aibă subiecți sănătoși, care să muncească și să poată arăta superioritatea „sistemului socialist”, așa cum se spunea pe vremea aia.
Azi, vaccinurile sînt produse de privați care sînt interesați în primul și în primul rînd, de PROFIT. Adică să vîndă cît mai mult, cît mai repede. Ex: dacă un vaccin produs de x are efecte secundare, de ce nu ai cumpăra și remediul pentru acele efecte secundare produs tot de x? Atunci, efectele adverse se spărgeau direct în capetele producătorului, adică Institutul Cantacuzino.
– dacă cei care au vrut această lege erau bineintenționați, puteau să aloce bani pentru angajarea celor mai buni cercetători la Cantacuzino care să ne facă vaccinuri pentru români. De ce nu fac asta? Simplu: pentru că… profit.
– vaccinarea copiilor, dar și a adulților, ar sta în pixul unui Ministru al Sănătății. Serios, acum: aveți încredere în discernămîntul unei astfel de persoane din România de azi? Conform proiectului de lege avizat de Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, declararea unei epidemii naționale stă în voința Ministrului Sănătății. Și dacă el decide, sîntem cu toții vaccinați, fără comentarii. E greu să ne închipuim că așa cum Microsoft, Bechtel, EADS etc. au mituit miniștrii, nu se va găsi o companie din Big Pharma care să „influențeze” un ministru al sănătății? V-ați dori ca un Andrei Caramitru sau alți acoliți de-ai lui să decidă că toți trebuie să fim vaccinați?
– decizia de a vaccina copiii trebuie să aparțină celui care va trage eventualele ponoase ale acestei decizii. Noi sîntem cei care stau cu ei atunci cînd au febră, cînd au frisoane sau Doamne-ferește, mai rău.
– Ni se spune că „statul are obligația de a asigura sănătatea cetățenilor” și de-aia trebuie să fim vaccinați cu toții. Serios? E vorba de același stat care le-a asigurat siguranța Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu? E cumva același stat care stă cu mîinile-n sîn în timp ce mii de copii sînt victime ale traficului de carne vie și au transformat România într-o sursă principală de „materie primă” pentru prostituție și pornografie? ACESTUI stat doriți să-i încredințați decizia de a vă vaccina copiii la grămadă, ca pe vite?
– Ni se spune că „cei care se opun vaccinării sînt niște dacopați, niște troglodiți manipulați de ruși, oameni fără carte”. FALS! Majoritatea covîrșitoare NU se opune vaccinării, ca procedeu medical în sine, ci OBLIGATIVITĂȚII. Ei sînt oameni pățiți, oameni ai căror copii au suferit efecte grave post-vaccinale, inclusiv moartea celui mic. Majoritatea celor care refuză vaccinarea și/sau obligativitatea sînt oameni din marile orașe, oameni informați, oameni din tot felul de zone sociale. Ca unul care a investigat această zonă, pot să vă spun că n-am întîlnit nici un om care să argumenteze împotriva obligativității vaccinare cu… Decebal. Mulți dintre cei nevaccinați sînt oameni care locuiesc în zone unde nu există medic, nu există servicii medicale minime sau sînt nomazi. Aștia s-ar vaccina dacă ar avea cine s-o facă sau măcar să-i întrebe de sănătate. Dar în loc să facem asta, vrem să-i injectăm pe-aia care beneficiază deja de servicii medicale.
– Nu vi se pare ciudat că aceleași persoane, jurnaliști sau nu, care susțin că o persoană este liberă să-și aleagă sexul sau genul (chestiuni date de biologie, obiective), susțin însă că nu avem voie să alegem dacă injectăm în noi și în copiii noștri tot felul de substanțe, pe care nu le-ai pune nici la flori în grădină, darămite în organism? De ce se întîmplă asta? Pentru că unii dintre ei sînt agenți de influență ai unor companii farmaceutice, iar alții pur și simplu cred că tot ce vine din zona Occidentală – pe logica: dacă nu crezi că marile corporații acționează doar cu gîndul la pacient, ești vîndut rușilor. Jurnaliștii sînt un caz aparte: în afară de cei care fac parte din categoriile mai sus menționate, mai trebuie să știți un lucru. Majoritatea covîrșitoare a jurnaliștilor români de azi nu au o viață de familie și deci, nici copii. Pentru mulți dintre ei, distracție înseamnă ieșirea la băut sau drogat la final de săptămînă. Din cauza acestui stil de viață profund corupt, simt nevoia să compenseze și să susțină pe cei care vor să „purifice” societatea. Inclusiv de corupție, printre altele. Pentru că nu au nici un Dumnezeu, ei își închipuie că dacă toți vom sta cuminți și vom face ce ne va spune autoritatea în care cred ei – SPITALUL ȘI POLIȚIA – ei vor putea în continuare să trăiască dezordonat, fără să sufere vreo consecință pentru acțiunile lor nesăbuite. Știu asta pentru că am fost, ani de zile, printre ei. Nu vorbesc din povești, ci din realitate.
Deci, de-acum, cînd veți citi un articol în care oameni normali sînt insultați în fel și chip – dacopați, vînduți rușilor, fanatici etc. – uitați-vă la numele celui care a scris articolul. Și căutați-l și vedeți ce descoperiți și dacă aveți ceva în comun cu el. Mă tem că nu.
– Un ultim cuvînt despre medici. Nu cred că există vreun medic – chiar și de la țară – care să nu fi fost într-o „informare” despre cutare medicament, făcută pe banii vreunei companii Pharma. Dacă o fi vreunul, cinste lui, dar nu cred să fie. Aceste „informări” sau „cursuri” sînt de fapt lobby pentru folosirea unui anume medicament, produs de o anumită companie. Unii medici au și comisioane din vînzări… Alții primesc „donații” pe ONG-uri. Acești oameni sînt direct interesați ca vaccinul cutare să se vîndă. Poate de aceea în România se petrece următoarea minune: la noi în țară, copiii vaccinați nu fac nici măcar efectele adverse prevăzute în prospectele vaccinurilor. Cum se poate? Păi așa: copiii fac aceste efecte adverse, dar MEDICII NU LE RAPORTEAZĂ ÎN RAPI. Astfel, dacă OMS raporta în 2016 că 1 din 1000 de copii prezenta reacții adverse după vaccinul BCG, în România, raportul era de 1 la 172.012! Ori sîntem noi unici în lume, ori e o mare rețea de corupție, care leagă medicii de Big Pharma și acoperită de Stat pentru a vinde cît mai multe vaccinuri.
Și acum mai doriți vaccinare obligatorie?”
sunt multe argumente exprimate împotriva vaccinării obligatorii, unele pe care le consider întemeiate, pe altele mai puţin. Deocamdată mi se pare că intrăm în faza de control social, în care trebuie stinsă, or măcar controlată, inflamarea publică.
Eu văd multe elemente comune cu ceea ce s-a întâmplat în cazul gazelor de şist. Fără a avea în vedere chestiunile de fond, dinamica procedurală este cam aceeaşi. Şi acolo au fost iniţiative legislative, proteste, procese, atenţie mediatică, etichetare şi delegitimare mediatică etc. Să nu otrăveşti apa mi se pare destul de apropiat ca valoare socială cu să nu vaccidezi populaţia ca pe vite.
Bine ar fi dacă am reuşi să învăţăm unele lucruri la vremea lor. Din păcate, eu unul sunt destul de descumpănit şi mi se pare destul de previzibil ceea ce urmează.
RUGACIUNE catre Sfintii Romani din inchisori
O, Sfintilor Marturisitori, care in temnite si prigoane, prin multele voastre patimiri ati stavilit intaratarea vrajmasului cea cu manie pornita asupra Bisericii lui Hristos, voua celor ce ati suferit foame, ger, schingiuiri, umilinta si chinuri de tot felul intru apararea legii celei stramosesti, va aducem rugaciunile noastre. Ca cei ce bine v-ati savarsit pentru invierea neamului romanesc, iar acum cu ingerii si cu arhanghelii va veseliti in lumina cea neinserata a Imparatiei ceresti, va rugam sa nu incetati sa mijlociti la Preaputernicul Dumnezeu ca sa ne dea iertare de pacate si sa ne pazeasca pe noi si Sfanta Biserica Sa de navalirea altor neamuri asupra noastra, de necredinta si de razboiul cel dintre noi.
Povatuiti-ne pururea pe calea mantuirii, a rabdarii si a dragostei, ca neclintiti si uniti sa ramanem pana la sfarsitul vietii intru credinta cea adevarata.
Asa, Sfintilor Marturisitori, care in stramtorarile si necazurile din viata voastra pamanteasca ati cerut ajutorul Puterilor ceresti, rugamu-va pe voi noi nevrednicii, ca sa primiti in acest ceas rugaciunile noastre si sa ne acoperiti de smintelile veacului acestuia si de rautatile celor potrivnici, ca si noi pe calea cea stramta si cu chinuri neinfricati sa marturisim Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea neamului romanesc, Amin.