Starețul Efrem de la Vatopedi – un contraexemplu de credință și dragoste jertfelnică față de Biserica Ucraineană canonică nedreptățită

În perioada aceasta de pandemie, Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos a activat foarte mult prin conferințele online susținute pe internet. A discutat nu doar cu diferite categorii de credincioși, ci și din diverse țări și de felurite naționalități. Printre altele, a reușit să atragă negativ atenția și comentariile unui ierarh ucrainean, Mitropolitul Luca de Zaporojie, cu declarațiile sale privitoare la schisma ce a cuprins întreaga Biserică Ortodoxă cu privire la înființarea structurii bisericești schismatice din Ucraina de către Patriarhia Ecumenică pe baza pretențiilor sale papiste.

Răspunzând la o întrebare din partea unor credincioși ruși din cadrul unei transmisii în direct pe internet, Starețul Efrem a spus că Athosul nu se poate implica în rezolvarea schismei ucrainene, ci doar să se roage ca Biserica să-și recapete unitatea ei. Chiar președintele Frăției Fiii Athosului, Alexander Tuzenko, a pus problema situației stânjenitoare a credincioșilor cauzată de poziția athoniților pe subiectul „autocefaliei” ucrainene. Răspunsul Arhimandritului a fost că Athosul este pentru toți și a criticat Patriarhia Rusă că nu dă binecuvântare credincioșilor ruși să se împărtășească în Sfântul Munte decât la Mănăstirea Sf. Pantelimon (Rusikon).

„Este ciudat, pentru că Mănăstirea Rusească este și ea sub jurisdicția Patriarhului Ecumenic și-l pomenesc pe Patriarhul Bartolomeu ca în celelalte mănăstiri din Sfântul Munte”, a declarat starețul. Ei sunt subordonați Patriarhiei de Constantinopol și trebuie să le fie loiali fără a însemna că nu-i mai iubesc pe ruși. E ca și cum un episcop rus s-ar răscula împotriva Patriarhului de la Moscova. „Din păcate, nu putem ajuta să fie rezolvată această problemă, este un alt nivel, este un conflict între două Sinoade, două Biserici – Moscova și cea Ecumenică. … Ierarhic, Athosul este subordonat Patriarhiei Ecumenice, dar aparține întregii Ortodoxii și Bisericile Locale trebuie să înțeleagă asta.”

Reproșurile aduse de Mitropolitul Luca din Ucraina sunt tăioase. „Ce priveliște tristă! Pe de o parte biserici acaparate, oameni bătuți, scaunele și Sfintele Daruri aruncate în stradă în noroi și, de cealaltă parte, bătrâni respectabili care, zâmbind drăguț, vorbesc despre dragostea universală a lui Dumnezeu, despre nevoia de unitate și pace duhovnicească. Ce este asta? Șiretenie sau lipsă de voință să cunoască adevărul? Sau este o trădare îmbrăcată în hainele supunerii?”

Episcopul Luca a mai amintit că starețul Efrem a venit la Kiev pentru întronizarea lui Epifanie, dar nu a participat pentru că s-a îmbolnăvit, însă a trimis un reprezentant al Mănăstirii la slujbă. În plus, i-a primit să slujească în Vatopedi pe unii schismatici. Acum spune cuvinte frumoase despre dragoste, dar îi sprijină pe cei care aruncă explozive în casele preoților noștri, care scot mame cu copii în stradă, care rup trupul lui Hristos, care este Biserica.

O critică puternică a adus Mitropolitul afirmației că „toți avem aceeași Liturghie”. La fel și ciupercile otăvitoare diferă foarte puțin de cele comestibile; ce-ar fi dacă starețul Efrem ar mânca de amândouă pe considerentul că sunt la fel? Oricum, paguba ar fi doar materială, deci mai mică.

Cât despre supunerea canonică față de Patriarhul Bartolomeu, a fost depășită linia dincolo de care a fost încălcată ascultarea de Biserică pentru că sprijină atât papismul, cât și etnofiletismul și alte erezii pe care le promovează Fanarul. De asemenea, conflictul nu este doar între două Biserici, ci ține de întreaga Biserică pentru că au fost încălcată toată ordinea ei canonică și este afectată unitatea pe ansamblu.

La întrebarea Starețului Efrem: „Ce pot eu face?”, răspunsul cel mai potrivit ar fi „să devină un Sf. Maxim Mărturisitorul, Marcu al Efesului, dar nu a vrut. Se pare că delicatețea scaunului de egumen și poleiala anturajului de egumen s-au dovedit mai dragi Părintelui Efrem decât adevărul și dragostea pentru Hristos. Este păcat, păcat că germenii păcatului au câștigat în interiorul respectatului stareț în fața omului nou în Hristos…”

Aproape că nu mai este nimic de adăugat la replica ierarhului ucrainean pentru a vădi postura mincinoasă și efectiv trădătoare a starețului athonit. Doar că permisiunea Patriarhiei Moscovei acordată credincioșilor ei de a se împărtăși la Mănăstirea rusească din Athos se înscrie în logica discernământului pe care-l practică și în restul Greciei, unde face diferența între ierarhii pro-schismatici și cei anti. Prin aceasta tocmai arată că nu face schismă, ci mustră și respinge abaterile grave canonice care se întâmplă. Dar probabil că sunt așteptări mari să cerem discernământ din partea celor care privesc doar la comoditate mai mult decât la conștiință.

Și ar mai fi de punctat faptul că există lipsuri la capitolul mărturisirea credinței și în sânul rușilor. Dacă ar vrea să fie mai credibili că țin la Biserica Ucraineană onest, de dragul canoanelor și dogmelor, ar trebui să critice și ecumenismul și Sinodul din Creta. Altfel, cuvântul și atitudinea lor și a ucrainenilor înșiși nu mai este „cu putere multă”, nu este chiar dezinteresat pentru Hristos. Poate ar fi o greșeală și un efort mai mare să fie deschis un front în plus, dar ar fi cinstit în fața lui Dumnezeu și a oamenilor și chiar asta este datoria Bisericii.

În aceeași cheie, Biserica Poloneză suferă de un sindrom asemănător când a făcut apel la unitate recent, cu referire la problema ucraineană. Deși este lăudabilă această poziționare, totuși cum se explică persecutarea unui frate polonez, ucenic al Părintelui Gavriil din Athos, pentru că a combătut ecumenismul prin broșuri traduse în limba poloneză?