Canonul 15 nu face vorbire de eretici în sensul propriu al celorlalte canoane pentru că nu presupune o erezie condamnată. În ziua de azi încă nu avem o decizie asupra ecumenismului și o excomunicare a promotorilor lui. Însă aceasta nu înseamnă că el nu ar fi o problemă gravă, o învățătură cu caracter eretic, care face ravagii.
Trebuie multă atenție, pentru că această concepție a întinării prin comuniune face multe pagube: duce la extremism și izolare de Biserică sau la dezbinare sectară pe grupuri mai mult sau mai puțin rigoriste. În felul acesta, este compromisă lupta împotriva ecumenismului în loc să fie curățată și luminoasă.
Metodologia Părinților este la fel de importantă ca adevărul Evangheliei. În aceste situații trebuie să urmezi calea lui Hristos, nu doar să spui adevărul lui Hristos. Și faptul că cei care s-au abătut de-a dreapta sau de-a stânga nu activează și nu urmează metodologia patristică a cauzat mai multe probleme.
Din păcate pentru arhiereii noștri, nepomenitorii nu pot fi convinși cu argumente încropite, prin ignorarea realităților și prin negarea canoanelor Bisericii. Dimpotrivă, ar merita să fie luați în seamă și înțeleși mai bine măcar de credincioșii care au conștiință ortodoxă.
Propovăduirea „cu capul descoperit” (canonul 15 I-II) este evidentă astăzi. Chiar dacă ierarhii noștri recunosc dogma adevărată în diferite situații, cum ar fi broșura din august 2017, totuși nu pun nici o secundă onest în discuție textele din Creta, pe care le-au semnat; nu-și asumă răspunderea. Practic, implementează deciziile mai departe, căutând să fie acoperite criticile, nu rezolvat subiectul ecumenismului.
Discreditarea mișcării de nepomenire nu face apel la argumente teologice bine închegate, valide, dar e important că se face și urmărește anularea provocării prin răstălmăcirea, denaturarea și amestecarea canoanelor și a rânduielii liturgice. Biserica „nu trebuie” să aibă astfel de vulnerabilități, ea trebuie transformată într-o structură seculară rigidă și autoritară în sine, nu în Dumnezeu.
Prea mulți se lasă adormiți de discursuri ca ale Pr. Patriciu, care amestecă adevărul cu minciuna, fapt ce este în sine reprobabil. Rămâne această întrebare extrem de serioasă, pe care o adresez chiar și Sfinției Sale: Prin ce ne definim noi ortodocși? Prin ce ne deosebim de secte și erezii dacă suntem gata să acceptăm tot felul de amăgiri?
Dacă Sfinții Părinți, începând de la Apostolul Pavel, vedeau în căsătorie o taină și o legătură sacramentală, sfântă, Sinodul din Creta doar declară acest lucru formal, dar îl tratează ca pe o unire pământească, omenească, nu de la Dumnezeu. Deci nu poate fi imaginată nici o iconomie între sfințenie și Satana prin căsătoria mixtă.
Problemele de organizare, de votare și reprezentare sunt mari și de netrecut și ele sunt importante pentru că au favorizat luarea unor decizii greșite, forțate, care nu sunt în duhul Evangheliei. Nu a existat o luptă pentru adevăr, ci un conflict de culise prin care să fie trase sforile ca să se ajungă la semnarea unor decizii neortodoxe.
Deoarece înclinațiile spre neascultare față de episcopii răi se înmulțesc și se întăresc, s-a ridicat și nivelul teologic și bisericesc al celor care susțin că ascultarea de episcopi, de ierarhie, pe care o identifică în mod rău cu Biserica, este obligatorie, chiar și dacă ierarhia săvârșește «greșeli», cum numesc liniștitor ereziile, rebotezându-le în cristelnița ecumenismului. Și, deoarece acest lucru este neînstare să-i convingă pe cei cu dispoziție spre o sensibilitate ortodoxă elementară, apelează la răstălmăcirea celor spuse de Sfinții Părinți.