Sfântul Ioan Gură de Aur

Cuvânt despre proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre ereticii fără de Dumnezeu şi despre semnele sfârşitului acestui veac. Spus când urma el să plece din trup[*]

1. Dureros e cuvântul, pentru că-i şi ultimul, precum mi s-a arătat, însă şi plin de multă bucurie. Dureros, într-adevăr, pentru că nu voi mai vorbi către voi; dar plin de bucu­rie, că a venit la mine vremea să fiu slobozit şi să fiu împreună cu Hristos; şi, după cum a zis Domnul: Nu voi mai vorbi cu voi (In. 14:30). Dar mai vorbesc acum întru durerea inimii despre proorocii mincinoşi şi învăţătorii mincinoşi şi ereticii fără de Dumnezeu, despre care Apostolul a spus: Oamenii răi şi impostori vor propăşi spre mai rău, amăgind şi amă­giţi fiind (2Tim 3:13), despre care adesea v-am pomenit. Căci multe cuvinte am făcut, cu harul lui Hristos, precum şi ştiţi, iubitorilor de Dumnezeu; şi aproape în fiecare cuvânt v-am pomenit despre acestea, de vă amintiţi de cele grăite ieri; dar ştiu că vă amintiţi şi cel mai mult cei iubitori de Dumnezeu, cei iubitori de cărţi şi cei iubitori de Hristos. Căci cel iubitor de cărţi pe drept e numit iubitor de Hristos, după graiul Stăpânului, că Cel ce Mă iubeşte păzeşte cuvintele Mele; cel ce Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu (In. 14:24,21), Cel ce Mă iubeşte se va îndeletnici cu legea ziua şi noaptea (cf. Ps. 1:2), adică cu Evanghelia şi cu celelalte Scripturi. Căci cel ce are neştearsă în inima lui pomenirea lui Dumnezeu, aşteptându-L din ceruri, pururea păzeşte ceasul venirii Lui. Având totdeauna în mâini căr­ţile sfinte, nu va uita de acele înfricoşate cărţi, despre care s-a scris: Şezut-a Judecătorul şi cărţile s-au deschis (Dan. 7:10). Ai văzut cât câştig este a cerceta Scripturile, după cum adesea aţi auzit?

Dar ce este ceea ce spunem, că nimic n-a lăsat, nici n-a trecut sub tăcere din cele folositoare dumnezeiasca Scriptură, ci pretutindeni strigă prin prooroci şi apostoli, dă mărturie, dina­inte chemând şi dinainte întărind pe fiecare ca o mamă iubitoare de fii, care-şi iubeşte pro­prii fii. Şi aduce aminte despre cele trecute, despre cele de faţă şi despre cele viitoare, netrecând nimic cu vederea, precum s-a zis mai înainte, din cele folositoare vouă. Şi aceasta nu grăindu-le în ascuns, nici pronunţându-le cu glas stins, ci pretutindeni cu trudă şi cu putere strigându-le prin Lege şi prooroci şi apostoli şi prin Stăpânul Însuşi. Căci spune prin Isaia proorocul: Strigă cu tărie şi nu cruţa, ca o trâmbiţă înalţă glasul tău! (Is. 58:1). Şi iarăşi zice: Suie pe un munte înalt, cel ce binevesteşti Sionului şi dimineaţă spune: Înălţaţi-vă, nu vă temeţi! (Is. 40:9). Şi iarăşi David spune: Ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu (Ps. 64:3). Iar Ioan Teologul spune în epistola sa sobornicească: Vedeţi de voi înşivă (2 In 1:8). Iar Pavel ce zice? Vedeţi cum umblaţi (Ef. 5:15). Iar Domnul: Eu cu îndrăzneală am grăit lumii şi n-am grăit nimic în ascuns (In 18:20). Şi în altă parte Evanghelistul despre El: Stătut-a şi a strigat, spunând: De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea (In. 7:37). Vezi câtă luptă, câtă sârguinţă, cu câtă îndrăzneală strigă şi nimeni nu ia seama? Şi iarăşi feri­citul Pavel spune: Vedeţi de câini, vedeţi de lucrătorii cei răi, vedeţi de tăierea-împre­jur (Flp. 3:2). Vedeţi cum umblaţi, că zilele rele sunt (Ef. 5:15-16). Şi Ioan: Vedeţi de voi în­şivă ca să nu pierdeţi cele ce-aţi lucrat, că mulţi amăgitori au ieşit în lume (2 In. 1:8). Şi multe sunt de acestea în dumnezeieştile Scripturi cele Vechi şi ale Noului Legământ, care strigă şi ne trezesc din uşurătatea noastră. Dar noi facem dimpotrivă, după cum a zis Isaia proorocul: Cu urechile lor greu au auzit şi ochii lor şi i-au închis (Is. 6:10). O, cât de multe şi de mari scrieri auzind, nu înţelegem! De unde vom fi şi fără răspuns în ziua cercetării, când va veni Cel ce luminează cele ascunse ale întunericului şi vădeşte sfaturile inimilor, când va şedea Judecătorul şi cărţile se vor deschide, de care noi acum râdem când le au­zim şi nu le primim. Căci fiecare din noi ne rătăcim pe propria cale, lăsând calea cea dreaptă, şi ne facem ca în vremea din început, când nu veniseşi la noi, Doamne. Şi cu adevărat întru noi s-a împlinit proorocia lui David, care spune: Şi s-au amestecat cu nea­murile şi au învăţat lucrurile lor (Ps. 105:34). Pentru aceasta suntem smeriţi în tot pămân­tul pentru păcatele noastre şi au sosit la noi sfârşiturile veacurilor, precum este scris: Şi păstorii sunt lupi şi oile zdrobite; şi foame la uşi, nu foame de pâine şi sete de apă, ci foame de a auzi cuvânt al lui Dumnezeu (vezi Amos 8:11). Deci nimeni din cei ce nădăj­duiesc în Domnul să nu dispere. Deci nu fiţi deprimaţi, văzând înainte totdeauna pe Cel ce a zis: Sunt cu voi (Mt. 28:20).

2. Cutezaţi, deci, căci nu va omorî de foame Domnul sufletele drepţilor. Despre această foame spune Domnul prin proorocul: Şi va fi în zilele acelea că voi aduce foamete pe pământ; nu foame de pâine, nici sete de apă, ci foame de a auzi cuvânt al lui Dumne­zeu. Şi vor alerga împrejur de la răsărit până la apus căutând cuvântul Domnului (Amos 8:11-12). Vezi că nu despre pâine spune? Căci Dumnezeu nu despre pâine a spus. O, foame cumplită şi stricătoare de suflet şi dăunătoare! O, foame aducătoare de pedeapsă veşnică! Aceasta e foamea care e dătătoare a toată fapta rea; aceasta e foamea care e pricină a tot răul. Această foame văzând-o dinainte proorocul David venind, se roagă de Domnul, spunând: Dumnezeul meu, să nu taci de la mine! (Ps. 27:1) Şi despre credincioşii sârguincioşi a proorocit, spunând: Izbăveşte din moarte sufletele lor şi sprijină-i pe ei în foamete (Ps. 32:19). Şi în altă parte spune: Şi în zile de foame se vor sătura (Ps. 36:18) şi iarăşi: Milostiv şi îndurat e Domnul; hrană a dat celor ce se tem de El (Ps. 110:5). acestea le-a spus David despre cei ce cercetează Scripturile, fraţilor, ca să nu flămânzim când va veni foamea cea stricătoare de suflet; să cercetăm ca să nu ne amăgim şi să fim purtaţi de orice vânt. Pentru că zice Domnul către cei fără de grijă: Vă rătăciţi, neînţelegând Scriptu­rile (Mt. 22:29). Căci cu adevărat aceştia rătăcesc. Căci de unde a venit foamea cea uci­gătoare de suflet? Nu din necercetarea Scripturilor? O, de la câte bunuri ne-am întors noi înşine, lepădând dumnezeieştile Scripturi! Căci stăpânească e porunca: Cercetează cu osârdie, cercetează şi caută şi vei afla multă bogăţie neasemuită şi comoară ascunsă în ţarină; vei înţelege dumnezeiasca Scriptură. Cercetează şi vei afla şi, aflând, toate câte le ai vinde-le şi cumpără ţarina aceea, cunoştinţa cea bună a Sfintelor Scripturi, în care e as­cuns Fiul, adevărata înţelepciune a Tatălui; pe Care aflându-L, fericit vei fi, după cum este scris: Fericit omul care a aflat înţelepciune (Proverbe 3:13). Cercetează, iubitule, chiar de eşti bogat sau sărac, fie rob, fie liber, fie bărbat, fie femeie. Cercetaţi Scripturile. Căci dumnezeiasca Scriptură este cămară a tot binele. Dar să revenim la cele dinainte, căci despre sfârşit era cuvântul şi despre proorocii mincinoşi şi învăţătorii mincinoşi şi despre ereticii fără de Dumnezeu, şuvoaie care potopesc dreptatea pretutindeni şi amăgesc pe mulţi. Şi de unde a venit aceasta? Arătat este că din necunoaşterea şi din lipsa de cercare a întâi-stătătorilor; căci unde este necercarea păstorilor, acolo e pierzania oilor. Ce voi zice, dar, mai întâi? Despre sfârşitul nostru? Sau voi înfăţişa dogmele cele spurcate ale ereticilor fără de Dumnezeu? De era vreme, aveam să înfrâng şi să răspund dogmelor lor cele spurcate şi lucrurilor celor nepotrivite; însă mare este lupta şi mult cuvântul ca să dezgolesc necuratele dogme ale acestora şi să triumfez asupra lor. Numai că nevoia de faţă este să-i arăt din Sfintele Scripturi că aceştia sunt vrăjmaşi ai lui Hristos şi lupi ai turmei Lui, purtaţi în toate părţile şi scoşi dintre oile lui Hristos. De aceea s-au şi numit cu drep­tate lupi de către prooroci şi de Însuşi Stăpânul şi de fericiţii apostoli. Şi nu numai lupi, ci şi ciumaţi şi necredincioşi şi grăitori împotrivă şi vrăjmaşi şi clevetitori şi hulitori şi făţarnici şi furi şi tâlhari şi spurcaţi şi prooroci mincinoşi şi călăuze oarbe şi amăgitori şi răi şi antihrişti şi sminteli şi fii ai celui rău şi dihonii şi fără de Dumnezeu (atei) şi luptători împotriva Du­hului, care hulesc Duhul harului, cărora nu li se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel viitor, din pricina cărora calea adevărului este hulită. Dar pentru acestea şi fii ai diavolului celui rău, după cum zice teologul: Vădiţi sunt fiii diavolului (1In 3:10). Trebuie, deci, să ne ocupăm întâi de aceştia şi să vorbim cândva şi despre sfârşit. Deci, de vreme ce au ajuns la noi sfârşiturile veacurilor, precum spune Apostolul, şi s-au ridicat vremuri groaznice şi fă­rădelegea s-a înmulţit şi dragostea multora s-a răcit şi amăgitori sunt mulţi, adu, deci, să desfacem cărţile sfinte, în care aflăm calea adevărului, să mergem, alergând, la munţii cei sfinţi, spun de prooroci şi de apostoli, ca să nu rătăcim şi să fim purtaţi de orice vânt al în­văţăturii prin nimereala oamenilor, prin dibăcie spre uneltirea rătăcirii (Ef. 4:14). Să nu ră­mânem jos, ci să ne suim cu ucenicii cei sfinţi pe muntele cel fericit şi să ascultăm pe Păstorul nostru spunând: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi (Lc. 21:8); vedeţi să nu vă rătăcească ci­neva (Mt. 24:2). Şi Ioan asemenea spune: Ca să nu pierdeţi cele ce aţi lucrat (2In. 1:8); şi Pavel: Luaţi seama la câini; luaţi seama cum umblaţi. Iar Luaţi seama şi Luaţi seama nimic altceva nu înseamnă decât că este spus spre întărirea voastră despre cei ce amăgesc cu pielea de oaie şi ascund lupul şi care înşală pe cei nesăbuiţi. Dar foarte de nevoie se gră­ieşte pretutindeni în Scripturi Luaţi seama şi Vedeţi şi Privegheaţi şi Luaţi aminte nu numai la ei înşişi, ci şi la toată turma. Căci nimic din cele folositoare nouă nu a tăcut dumneze­iasca Scriptură.

3. Iar mie îmi vine să lăcrimez când aud din Biserica noastră pe unii spunând: Nu s-au grăit acestea în dumnezeieştile Scripturi; şi aceasta nu numai între laici, ci şi de la cei ce se cred păstori şi ţin locurile apostolilor şi proorocilor, însă nu şi purtările[1]; către care vreme potrivită este a zice: Vai vouă, călăuze oarbe, neînvăţaţi şi neîntăriţi; arătoşi cu hai­nele, şi nu cu cărţile, care aţi lăsat cuvântul lui Dumnezeu şi slujiţi pântecelui, Dumnezeul cărora este pântecele şi slava lor întru ruşine (Flp. 3:19), care vă folosiţi de laptele şi de lâna şi de cărnurile turmei, iar de oi nu purtaţi grijă! Cum, dar, veţi scăpa, nesocotind o astfel de mântuire? Eu, fiind de faţă cu cuvântul în mijloc, voi adăuga mai multe mărturii, dovedind din Sfintele Scripturi, din Evanghelii, din prooroci, din apostoli şi din ce dă Hristos cum să fie închisă gura celor ce vorbesc nedreptăţi şi cum să se lumineze inima celor ce doresc cuvântul. Dar de unde să începem decât de la Cel ce a zis: Eu sunt începutul şi sfârşitul (Apoc. 21:6)? Să-şi trezească fiecare mintea sa, lepădând toată grija vieţii. Zis-a Domnul: Vedeţi să nu vă rătăciţi. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hris­tos; şi pe mulţi vor amăgi (Mt. 24:4-5). Şi iarăşi: Luaţi aminte de voi înşivă din partea proo­rocilor mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori; însă din roadele lor îi veţi cunoaşte (Mt. 7:15-16), zice; adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din făţărnicia lor, din reaua lor credinţă, din hula lor îi veţi cunoaşte. Căci nu poate pom putred să facă roade bune. Căci tot pomul din roada lui se cunoaşte. Aşa şi voi pe aceştia din roadele lor îi veţi cunoaşte (Mt. 7:20). Şi, cunoscându-i, nu-i primiţi în casă, nici nu vă întâlniţi cu ei, nici nu-i învredniciţi de cuvânt, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea lor; ci luaţi aminte la aluatul lor sau la erezia lor. Nimeni dintre voi să nu se scârbească sau să asculte în chip superficial, căci Dumnezeu e Cel ce vorbeşte. Ascultaţi, păstorilor, gla­surile Păstorului celui Mare; ascultaţi cum descoperă şi triumfă asupra lupilor celor as­cunşi; ascultaţi şi luaţi aminte şi de voi înşivă, şi de toată turma. Luaţi seama la câini, luaţi seama la furi! Căci cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea este fur şi tâlhar. Şi iarăşi spune despre ei: Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea (Mt. 12:30). Şi iarăşi spune către ei: Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi. Vai vouă, că încuiaţi împărăţia ceruri­lor. Căci voi nu intraţi, nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre (In 8:44; Mt. 23:13). Şi în altă parte iarăşi: Voi nu sunteţi dintre oile Mele(In. 10:26). Ai văzut cum pretutindeni Stăpânul înfierează şi vădeşte pe cei necredincioşi ca noi să nu fim amăgiţi? O, coborâre nespusă; o, bunătate neasemănată! Ce vom răsplăti Domnului pentru toate acestea? Ce vom răs­punde Mai-marelui Păstorilor? O, păstori şi împreună-păstori, iată puţine din cele multe. Cum strigă peste tot Stăpânul, întărind prin curatele Evanghelii: Luaţi seama, privegheaţi, luaţi aminte, sârguiţi-vă, luptaţi-vă! Şi nu numai prin strigătul Evangheliilor, ci şi prin ale proorocilor purtători de Dumnezeu şi prin ucenicii cuvântători de Dumnezeu se vestesc cele asemenea, căci vorbeşte prin toţi aceştia precum socoteşte; şi-mi dă mărturie Pavel, care spune: Hristos, Care vorbeşte prin mine (2Cor. 13:3). Vino, aşadar, să aducem în mijloc pe cuvântătorii de Dumnezeu şi să ascultăm de la ei ce ne vestesc despre eretici. Zi, fericite Petre, pe care te-a fericit Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, zi-ne nouă despre cei ce amăgesc şi urmează să amăgească turma lui Hristos, pe care ţi-a dat-o şi ţi-a încredinţat-o Păstorul cel Mare şi Episcopul[2] sufletelor noastre; zi câte Duhul Sfânt ţi-a dat şi întăreşte turma ta. Arată-ne pe lupii cei dintâi, după Povăţuitorul tău, Hristos Dom­nul. Petru a zis: Aceasta să cunoaşteţi întâi, că vor veni în zilele cele din urmă batjocoritori care vor umbla după poftele lor (2Pt. 3:3). Şi iarăşi spune: Şi între voi vor fi învăţători min­cinoşi, care vor strecura eresuri pier­zătoare şi care tăgăduiesc pe Stăpânul Care i-a cum­părat pe ei (2Pt. 2:1). Şi mulţi vor urma neobrăzărilor lor; pentru care judecata nu întârzie şi pierzania lor nu dormitează; fii ai blestemului, care au părăsit calea cea dreaptă. Acestea le-a spus Petru, Petru cel fericit cu adevărat, Petru – piatra credinţei, pe care a clădit Hristos Biserica, Petru, cel ce are cheile cerurilor, Petru, care a mers împotriva valurilor, căldura dragostei Stăpânului Hristos, care pe Simon Magul în Roma l-a aruncat, ca un co­rifeu şi înainte-stătător pe întâiul tâlhar şi ucenicul diavolului întru erezii. Ioan a zis: Vădiţi sunt fiii diavolului. Vezi cum în toţi aceştia vorbeşte Hristos? Căci şi în Evanghelii cele asemenea a zis către ei: Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi. Ştiu pe mulţi care spun că şi pe ei i-a plăsmuit Dumnezeu (căci fără de Dumnezeu, spun ei, nu s-a făcut nimic) neînţe­legând nici cele ce spun, nici cele pe care le întăresc. Că pe mine m-a zidit Dumnezeu zic şi eu împreună, însă m-a zidit pentru fapte bune, ca întru ele să petrecem şi să ne facem fii ai lui Dumnezeu prin credinţa cea dreaptă.

4. Dar să revenim la cele puse înainte. Spune Ioan: Şi acum mulţi antihrişti au apă­rut; pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume. Iubiţilor, nu credeţi oricărui duh, ci cercaţi duhurile de sunt de la Dumnezeu, pentru că mulţi prooroci mincinoşi au intrat în lume. Şi iarăşi spune: de vine cineva la voi şi nu aduce această învăţătură cu sine nu-l primiţi în casă şi nu-i spuneţi bună-ziua (bucură-te!). Căci cel cel-i spune bună-ziua se face părtaş şa faptele lui cele rele. Şi iarăşi: Tot cel ce trece peste şi nu rămâne în învăţătura lui Hris­tos nu are pe Dumnezeu (2In. 7-11). Ioan ne sfătuieşte acestea, Ioan, fiul tunetului, cel iubit mai presus decât toţi sfinţii, care a întărit Biserica de la o margine până la alta a lumii şi a închis gurile ereticilor cu teologia. Iacov a zis: Cel ce pare să fie prieten al lor se pune vrăjmaş al lui Dumnezeu (cf. Iac. 4:4). Ascultaţi, toţi cei ce mâncaţi împreună cu ereticii, le­pădare dureroasă: vrăjmaşi ai lui Dumnezeu sunteţi. Căci cel ce este prieten cu vrăj­maşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului, ci nici de viaţă nu se învredniceşte, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi mai rele rabdă. Iuda al lui Iacov a zis: Căci s-au strecurat unii oameni, care au fost scrişi de odinioară spre această judecată, necinstitori, care schimbă harul Dumnezeului nostru întru neobrăzare şi care tăgăduiesc pe Singurul Stăpân şi Domn al nostru, pe Iisus Hristos (Iuda 4). Şi iarăşi spune: La sfârşitul vremurilor în vre­mea din urmă vor fi batjocoritori, care vor umbla după poftele lor necu­viincioase. Aceştia sunt cei ce se păstoresc fără teamă pe ei înşişi, nori fără de apă purtaţi de vânturi, stele rătăcitoare, cărora bezna întunericului li se păstrează în veac (Iac. 1:12). Acestea şi mai multe ne sfătuieşte Iacov cel bun. Vino de acum, Pavele, vasul alegerii, zi-ne şi tu însuţi după harul cel dat ţie de la Dumnezeu, zi-ne despre veacul cel rău de faţă; arată pe lupii cei ascunşi, triumfă şi dă pe faţă pe furii turmei sfinte a lui Dumnezeu. Pavel zice: Ştiu că vor intra după plecarea mea între voi lupi grei, care nu vor cruţa turma (Fapte 20:29). Vezi că pretutindeni cuvântătorii de Dumnezeu glăsuiesc împreună cu Învăţătorul despre ereticii cei fără de Dumnezeu, numindu-i câini şi lupi? După cum zice Pavel în altă parte: Luaţi seama la câini, luaţi seama la lucrătorii cei răi, luaţi seama la tăierea-împrejur. Vedeţi să nu fie cineva care să vă fure cu filozofia şi cu deşarta amăgire. Luaţi seama cu atenţie cum umblaţi, că zilele rele sunt. Cine va avea răspuns de nepăsarea sa, auzind acest fel de vestiri? Şi iarăşi din altă parte: Nu primiţi pe omul eretic după prima şi a doua sfătuire; şi iarăşi: Nu vă purtaţi după învăţături felurite şi străine (Evr. 13:9); şi iarăşi: Oamenii eretici vor propăşi spre tot mai rău, rătăcind şi fiind rătăciţi; şi în altă parte: La cei spurcaţi şi ne­credincioşi nu e nimic curat (Tit 1:15). Ascultaţi iarăşi, cei ce faceţi agape cu ei: Cum veţi fugi de mânia care vine asupra voastră, cei vă mânjiţi cu aceştia prin mâncare şi băuturi? Cum cutezaţi să vă apropiaţi de dumnezeieştile şi înfricoşătoarele lui Hristos Taine? Sau nu auziţi pe fericitul Pavel strigând: Nu puteţi să beţi paharul lui Hristos şi paharul demo­nilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi de masa lui Hristos şi de masa demonilor. Ieşiţi din mijlo­cul lor şi de ce este necurat să nu vă atingeţi! Prin urmare vă privim rău? Sau în deşert ne ostenim şi în aer vorbim? Doar pentru cei ce vor şi se sârguiesc să asculte cuvântul şi să-l facă, nu voi plivi, nu vom ascunde graiurile lui Pavel, ci iarăşi grăiesc: Ascultaţi: Nu vă în­jugaţi la jug străin cu necredincioşii. Căci ce părtăşie are lumina cu întunericul? Unde sunt cei cu gură obraznică, ce spun: Nu se grăiesc acestea în dumnezeieştile Scripturi, al căror Dumnezeu e pântecele şi slava întru ruşinea lor, care cugetă cele pământeşti? Acestea Pavel le îndeamnă şi le învaţă şi le îmboldeşte, Pavel, vasul alegerii, îngrădirea Bisericii, cel biruitor în multe lupte, Pavel, lira de Dumnezeu vestitoare, propovăduirea lui Hristos, scriitorul dogmelor, trâmbiţa Cuvântului, ritorul bunei-credinţe, năvodul neamurilor. Şi feri­ciţii cuvântători de Dumnezeu acestea şi mai multe decât acestea au spus despre cei fără de Dumnezeu şi despre necredincioşi; căci e nevoie şi pe aceştia să-i aduc în mijloc. Zis-a proorocul David: Nu este în gura lor adevăr. Şi iarăşi spune: Doamne, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine i-am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut vrăjmaşi (Ps. 138:20). Şi Solomon spune: Cei necredincioşi făţărni­cesc buna-credinţă. Şi iarăşi spune: Fiule, să nu te amăgească bărbaţii necredincioşi, nici să mergi pe cale cu ei (Prov. 1:10). Iar Isaia proorocul, dar mai degrabă Domnul spune prin prooroc: Fii am născut şi i-am înălţat, dar ei M-au lepădat (Is. 1:2); şi iarăşi: Nu este bucu­rie pentru cei necredincioşi, spune Domnul (Is. 48:22).

5. Prin urmare ajung acestea? Sau să aduc în mijloc şi pe toţi proorocii? Însă ajung şi acestea pentru cei ce vor să asculte. Căci cel ce nu ia aminte la cele tâlcuite nici prin cele multe nu va fi convins. Însă încă puţin să mai zăbovim la graiurile proorocului David şi să vedem cum dă pe faţă şi triumfă asupra vicleşugului ascuns de ei şi spune: Nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă (Ps. 5:9) şi cele următoare. Vezi înţelegerea prooro­cului, cum denunţă şi descoperă, biruind pe cei rău-slăvitori ca să nu ne amăgim noi! As­cultaţi, drept-slăvitorilor, şi nu vă adunaţi; ascultaţi, păstorilor, şi înfricoşaţi-vă şi nu tăceţi, ci propovăduiţi cuvântul; nu daţi loc diavolului, nu daţi uşă lupilor! Urmaţi fericitului apostol Petru, cum în Roma pentru Simon, cel de trei ori blestemat, care hulea şi spunea că el este puterea lui Dumnezeu nici un ceas n-a tăcut sau s-a întors, ci, luându-l, l-a arătat a fi prooroc mincinos şi tâlhar şi duşman al lui Dumnezeu, aruncându-l, l-a dat pierzării. Ase­menea şi pe fiul acestuia, dar mai degrabă al diavolului, Montan, cel spurcat şi necurat şi fără de Dumnezeu, cu osârdie mare mustrându-l apostolul cu cele două preadesfrânate, dovedindu-l şi duşman al lui Dumnezeu, şi hristos mincinos, şi prooroc mincinos, i-a închis gura şi a astupat gura lui spurcată în numele lui Hristos, nerăbdând îndelung, nedând îna­poi de la hula acestuia. Aşa faceţi, dar, şi voi, păstorilor, şi nu vă faceţi părtaşi faptelor ne­curate ale întunericului, ci mai degrabă chiar mustraţi-le, după cum şi apostolii şi David, pă­rintele lui Dumnezeu, au dus pentru ei multă trudă şi multe lupte, mustrând şi certând, dându-i pe faţă şi mijlocind la Dumnezeu împotriva lor şi spunând: Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii vor râde? Risipeşte-i cu puterea Ta. Dă-le lor, Doamne, după faptele lor, că n-au înţeles întru faptele Tale, Doamne. Doamne, în cetatea Ta chipul lor îl vei batjocori. Şi iarăşi cere David, aducând rugăciuni Stăpânului ca El, prin venirea Lui, să-i facă cererea lui, strigând şi spunând: Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară; Doamne, să nu zăboveşti. Degrab să ne cuprindă pe noi îndurările Tale, Doamne. Şi ce face iubitorul de oameni Dumnezeu, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cu­noştinţa adevărului să vină, că aproape este de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr? Nu-Şi întoarce urechea, nici nu trece cu vederea rugăciunea sfinţilor, ci a plecat cerurile şi S-a pogorât şi pe toate le-a iconomisit spre mântuirea neamului nostru şi pe toate ni le-a arătat, făcând şi învăţând. Apoi, voind să înveţe, ca cei ce vor fi mai-mari ai Bisericii aşa să gonească pe eretici, a făcut un bici din frânghii, intrând, pe toţi i-a scos templu şi i-a îm­pins şi i-a gonit, spunând: Casa Mea casă de rugăciune este; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari. Ascultaţi, întâi-stătători ai Bisericilor! Căci vouă v-a arătat binele ca să urmaţi pe urmele Lui, luând aminte de pretutindeni cu de-amănuntul, gonind lupii şi păzind turma. Apoi, scoţând afară pe toţi, adică pe cei ce cugetau cele potrivnice, dinainte zicând sfârşi­tul şi pustiirea şi dispariţia lor, spunând pe cea care urma să fie din neam în neam celor ce cugetă cele potrivnice: Iată, vi se lasă casa voastră pustie. Vezi cum s-au făcut faptă cu­vintele, căci vrăjmaşii şi uneltitorii asupra Bisericii, adică ereticii, în fiecare neam şi neam sunt daţi pierzării, după cuvântul Domnului, pe care l-a grăit, că Tot răsadul pe care nu l-a sădit Tatăl Meu va fi dezrădăcinat, ceea ce s-a şi făcut. Căci El cel dintâi a făcut aceasta şi a arătat-o; iar după înălţarea Sa la ceruri împotriva lor au fost rânduiţi fericiţii apostoli. Iar după aceştia învăţăturile cele dumnezeieşti ale acestora şi învăţătorii Bisericii şi Sfintele Sinoade ce au fost la vremi, dezrădăcinându-i pe cei erau nepocăiți, i-au dat pierzării, după cea scrisă: Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna. Aşadar au dispărut şi au pierit pentru fărădelegea lor. Căci unde sunt cei ce odinioară războiau Bise­rica, împăraţi şi puternici şi înţelepţi? N-au fost risipiţi şi au pierit şi s-au făcut ca nimic?

6. Căci unde e aroganţa şi semeţia iudeilor? Unde e Simon Magul, cel dintâi între eretici, ucenicul şi înaintemergătorul antihristului? Unde e Montan, născutul cel rău al acestuia şi urmaşul nebuniei şi neobrăzării acestuia, căpetenia celor răi cu cele două preadesfrânate şi cele ce se numesc taine ale acestora, vrednice de adâncă tăcere, spur­căciunile şi necurăţiile despre care şi Apostolul a spus: Căci cele ce se fac de ei ruşine este a le şi spune? Unde este Marchion, unde Vales, unde Manes, unde Vasilide, unde Nero, unde Iulian, unde Arie, unde Nestorie, unde toţi cei ce au stat împotrivă adevărului, despre care strigă Biserica: Înconjuratu-m-au câini mulţi? N-au pierit toţi? Căci au fost risi­piţi pentru hula lor şi au fost goniţi ca nişte lupi. Căci au aflat pe luptătorii împotrivă şi răz­boinicii înnăscuţi şi cei cu adevărat păstori, pe fericiţii bărbaţi care erau odinioară în frun­tea Bisericilor. Însă multă deosebire văd între păstorii de odinioară şi cei de acum. Aceia erau războinici, aceştia fugari; aceia bine-credincioşi cărţilor şi dogmelor, aceştia ai hai­nelor şi mizilicurilor. Aceştia, ca nişte năimiţi, lasă oile şi fug; aceia sufletul lor şi-l puneau pentru oi, urmând Păstorului cel bun. O, fericiţi bărbaţi, ale căror nume sunt în cartea vieţii; de care s-au înfricoşat demonii şi s-au cutremurat ereticii şi au închis gura celor ce grăiesc nedreptăţi! Voi vorbi, aşadar, şi eu aproape ca David, care, căinându-se, spunea: Unde sunt milele Tale cele de demult, Doamne? Zic şi eu cu lacrimi: unde este corul acela fericit al episcopilor şi învăţătorilor care au strălucit ca luminătorii în lume, ţinându-se de cuvântul vieţii? Dar ce ne împiedică să-i aducem şi pe aceştia în mijloc, chiar dacă puţini din mulţi? Căci şi a ne aduce aminte de ei este sfinţire a sufletului. Unde este Evodie, buna-mi­reasmă (evodia) a Bisericii şi urmaşul şi următorul Sfinţilor Apostoli? Unde este Ignatie, casnicul lui Dumnezeu? Unde Dionisie, pasărea cerului? Unde Ipolit, cel prea dulce şi bine-înţelegător? Unde e Vasile cel Mare şi care trebuie să fie socotit la acelaşi nivel cu un mai mic al apostolilor? Unde e Atanasie cel sfânt şi nesătul de virtuţi? Unde e Grigorie, al doilea teolog şi ostaşul de neînvins al lui Hristos şi cel de acelaşi nume cu el? Unde e Efrem cel de mult preţ, mângâierea celor descurajaţi, povăţuirea tinerilor, călăuzirea de mână a celor ce se pocăiesc, sabia împotriva ereticilor, primitorul Duhului, vasul virtuţilor? Ai văzut cât de mare e deosebirea şi câtă diferenţă între bărbaţii aceia fericiţi şi sfinţi şi cei de acum? Ştiu şi pe alţi învăţători purtători de Dumnezeu, însă ajunge pentru momentul de acum. Aceia sufletul lor, după cum am spus mai înainte, şi-l puneau pentru oi; iar aceştia, lăsând oile, fug; aceia erau puternici şi în cuvânt, şi în faptă; iar aceştia în bunuri şi în ago­niseli şi în cai şi măgari şi moşii şi turme şi brutării şi mese strălucite. Cuvântul lor e mult despre acestea în fiecare zi şi noapte, iar cuvânt despre turma cea cuvântătoare nici unul, pentru care vor da cuvânt în ziua judecăţii. Apoi, de-i întreabă cineva despre cărţi, răs­pund, spunând: Sunt sărac şi nu o duc bine ca să cumpăr cărţi. Apoi se apropie nu ca cei săraci, ci purtând haine strălucite, agonisind o pungă groasă şi gâturi ca de tauri îngrăşaţi, trăgând la sine mulţimea ucenicilor, dar mai degrabă a bucătarilor; cele ce ruşine este şi a le spune, căci, din prisosinţa bogăţiei, au agonisit țiitoare cu pretext de servitori. O, adânc al ruşinii! O, propăşire a răutăţii! O, amărăciune a iubirii de arginţi! O, pântece nesăţios! În rest de aici sminteli, şuşoteli, ocară, batjocuri, tulburări. Apoi, fiind chemaţi, răspund: nu nedreptăţesc pe nimeni, am stăpânirea asupra bunurilor mele. Apoi, dacă unul din ereticii cei fără de Dumnezeu grăieşte fără de socoteală răstălmăciri, nu este nici unul care să răspundă împotrivă, războinic – nicăieri. Toţi se fac săraci atunci, toţi tăcuţi, toţi fugari. O, iubire de arginţi, rădăcină rea a toate relele! Cu bogăţia socotiţi să vă mântuiţi? Însă mai lesne este să între cămila prin urechea acului decât bogatul în împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 19:24). Desfătându-vă, îmbătându-vă şi îngâmfându-vă, vreţi să biruiţi ereziile? Însă vai vouă, cei ce vă desfătaţi şi vă îngâmfaţi cu aur şi vă înfrumuseţaţi cu haine felurite; cum veţi arăta altora sărăcia cea bună a lui Hristos, Care pentru noi a sărăcit, Care a poruncit ucenicilor Săi să nu aibă bani la cingători? Cu adevărat rătăciţi, neînţelegând Scripturile. Nu auziţi pe Domnul spunând: Fericiţi cei săraci şi iarăşi: Vai vouă, bogaţilor şi: Nu vă adunaţi comori pe pământ? Bogăţia voastră v-a amăgit şi cuvântul vostru a lipsit; hainele voastre au fost mâncate de molii; despre care veţi da cuvânt lui Hristos, Păstorului celui Mare. Căci nu aţi fost întru neştiinţă, pentru că fiecare din voi va da cuvânt despre sine lui Dumnezeu; dar voi, episcopilor, preoţilor şi diaconilor, şi pentru oi, fiecare după cum a crezut. Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma: Vedeţi să nu lipsească vreo oaie din turmă. Căci cunoaşteţi aceasta, că, de va lipsi vreo oaie, întâmplându-se să fie mâncată de fiare, toată viaţa voastră se va prăpădi; căci sângele ei îl va cere Judecătorul din mâinile voastre.

7. Treziţi-vă, deci, în cealaltă vreme, propovăduiţi cuvântul, lepădaţi toată grija vieţii, luaţi seama cu de-amănuntul cum umblaţi; Luaţi seama la câini. Iarăşi spun Luaţi seama şi nu încetez a spune. Luaţi seama la furi, luaţi seama că mulţi amăgitori au ieşit în lume. Privegheaţi şi fiţi treji, cei ce vi s-a încredinţat harul stăpânesc, şi vegheaţi, păziţi ceasul înfricoşătoarei veniri a Stăpânului, când va veni să ia socoteală de la voi, cărora v-a încre­dinţat talanţii. Acestea, aşadar, având în minte, iubiţilor, păstoriţi turma lui Dumnezeu cea dintre voi, precum spune Apostolul, nu de nevoie, ci de voie, nici cu câştig urât, ci cu tra­gere de inimă, nici ca stăpânind clerul, ci pilde turmei făcându-vă. Şi, arătându-Se Păstorul cel Mare, veţi dobândi cununa neveştejită a slavei. Deci iarăşi grăiesc acestea: Ascultaţi, preoţi ai Domnului, împăraţi ai pământului şi toate popoarele, căpetenii şi toţi judecătorii pământului, tineri şi fecioare, bătrânii cu cei mai tineri. Luaţi în urechi, toţi care locuiţi lu­mea, cei mici şi cei mari, fie bărbat, fie femeie, la un loc bogatul şi sărmanul; vă îndemn luaţi aminte la cele spuse; căci vreau să vă dovedesc şi să vă îndestulez pe voi din Sfin­tele Scripturi că nu toţi cei ce se numesc creştini sunt creştini, ci numai se amăgesc, chemându-se numai cu numele creştini cu chemare goală. Cu cuvântul sunt mulţi creştini, dar cu purtarea puţini şi rari; cu înfăţişarea sunt ca creştinii şi ca ucenicii lui Hristos, dar cu comportarea trădători; cu cuvântul sunt bine-credincioşi şi milostivi, dar cu purtarea necre­dincioşi şi nemilostivi; cu chemarea sunt creştini, dar cu faptele păgâni, după cum a zis di­nainte proorocul David: S-au amestecat între neamuri şi au învăţat faptele lor. Şi cu ade­vărat cu noi s-a împlinit proorocia aceasta. Câţi creştini se ţin de basme iudaice şi elineşti, de spiţe de neamuri, de mantică[3], de astrologie şi descântece şi filacterii şi de păziri de zile şi ani, divinaţii şi vise şi glasuri ale păsărilor şi aprind făclii la izvoare şi se spală şi se păzesc de întâlniri şi mănâncă jertfe idoleşti şi sânge de sugrumate şi de animale ucise de fiare şi de bătăile aripilor şi de multe altele asemenea acestora? Cum se vor afla creştini cei ce săvârşesc acestea? Dar cu câtă îndrăzneală cutează să se numească pe ei înşişi creştini! Dar cum cutează să se apropie de dumnezeieştile Taine cei ce sunt mai răi decât elinii? Ascultaţi iarăşi: Câţi creştini sunt care fac ritualurile neamurilor, nearătarea feţelor sau strigări sau dansuri sau plesnirea mâinilor sau înveşmântarea femeilor ca bărbaţii? Celor ce fac acestea nu le foloseşte nimic să se numească creştini. Căci, precum fata sau fecioara, până când îşi păzeşte fecioria ei în chip binecuvântat şi vrednic se numeşte fe­cioară şi este; dar după ce e amăgită de cineva şi se întinează şi-şi pierde fecioria, nu mai este fecioară; aşa şi cel ce se numeşte creştin, de calcă legămintele şi făgăduinţele şi lea­pădă cuvântul Evangheliei şi săvârşeşte cele păgâneşti nu-i foloseşte nimic să se nu­mească el creştin, după cum s-a grăit mai înainte. Înţelegeţi, deci, toţi, iubiţilor, că prin pu­ţine cuvinte ne-am lepădat de toate acelea, spunând: Mă lepăd de Satana şi de toate fap­tele lui. Înţelege ce-ai spus: de toate faptele lui; vezi cui te-ai logodit, nu unui înger, nu unui împărat pământesc, nu unei căpetenii a acestui veac, ci Împăratului celor ce împărăţesc şi Căpeteniei celor ce cârmuiesc; Lui te-ai logodit şi te-ai mărturisit şi te-ai rânduit cu multe mărturii; te-ai lăsat în mâna Lui şi tu şi cuvintele tale. În rest, aşteaptă-L pe El când va veni din ceruri, arătând zapisul tău, graiurile din gura ta înaintea îngerilor şi a oamenilor. Vezi, frate, şi păzeşte-te de rămăşiţa din faptele păgâneşti! Ascultă pe Apostolul care spune: Aceasta spun, deci, şi dau mărturie în Domnul ca să nu mai umblaţi voi după cum umblă şi celelalte neamuri întru deşertăciunea minţii lor, întunecaţi la înţelegere. Dar voi n-aţi învă­ţat aşa pe Hristos. Luaţi aminte la cele spuse, iubiţilor, şi nu vă amestecaţi cu cei ce să­vârşesc acestea. Căci mulţi sunt ucenici ai pierzării şi se înmulţesc încă. Vedeţi că zilele rele sunt şi vremea îşi alege pe slujitorii ei.

8. Şi nu te mira dacă păstorii se fac lupi. Căci, vorbind către episcopi şi preoţi, Pavel a zis: Dintre voi se vor scula bărbaţi grăind răstălmăciri (Fapte 20:30). Încât nimeni din voi să nu se amăgească, având înfăţişare îngerească dinafară şi pe dinăuntru drăcească. Pentru aceasta a spus Iisus: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Dar şi eu grăiesc iarăşi cele asemenea: Vedeţi să nu vă amăgească cineva, nici din cei dinăuntru, nici din cei dinafară, nici episcop, nici preot, nici diacon, nici citeţ sau de grăieşte cineva răstălmăciri; unii vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori, alţii au înfăţişarea bunei-credinţe, dar tăgăduiesc puterea acesteia. Dar voi, iubiţilor, nu vă amăgiţi, ci, precum aţi primit pe Dom­nul nostru Iisus Hristos, în El să umblaţi şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Voi da şi despre acestea aici cuvântul; dar, grăind puţine despre semnele sfârşitului, voi înceta. Iar când voi începe să vorbesc despre sfârşit, înfricoşare vine asupra mea şi-mi ies din mine. Toate mi­nunile Domnului sunt mari şi înfricoşătoare şi slăvite; dar capătul sfârşitului şi taina celei de-a doua veniri a Lui cea mai presus de cuvânt şi de minte şi de înţelegere întrece toată istorisirea şi loveşte [de uimire] tot auzul. Dar mare luptă şi multă dorire a ucenicilor este să audă de la Învăţător semne despre sfârşit. Căci, precum adesea aţi auzit Evanghelia spunând: Şezând Iisus pe Muntele Măslinilor, s-au apropiat de El ucenicii Lui de-o parte, spunând: Zi nouă care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului acestui veac? Vezi înţelep­ciunea şi priceperea ucenicilor. Când socoteau să-L întrebe un lucru mare, nu s-au apro­piat toţi, ci deosebi şi zic: Zi nouă, Stăpâne, şi Zi nouă, Bunule; Zi nouă, Cunoscătorule de inimi; Zi nouă, Cel ce cunoşti cele din urmă şi cele de demult; Zi nouă, Cel ce ştii toate înainte de facerea lor; Zi nouă, Făcătorule al veacurilor; Zi nouă, Părinte al veacului ce va să fie; Zi nouă, care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului, când va să vii să ju­deci viii şi morţii a toată lumea; când vei desfiinţa toată începătoria şi toată stăpânirea şi puterea; când Ţi se va pleca tot genunchiul al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ. Zi nouă care este semnul venirii Tale ca să învăţăm şi noi toate neamurile venirea Ta cea neobişnuită. Iar Domnul le-a zis lor: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, spunând: Eu sunt Hristosul. Vedeţi să nu vă amăgească cineva; că vremea este aproape. Ceea ce noi vedem acum cu ochii noştri le-a zis atunci: Vremea este aproape; acum a venit şi toţi o vedem. Vezi câtă osârdie a Stăpânului pentru învăţăto­rii mincinoşi şi pentru eretici ca să-i dea de gol şi să ne arate vicleşugul ascuns într-înşii? De aceea, la întrebarea ucenicilor, înainte de semne i-a şi adus pe aceştia ca lupi ai turmei şi înaintemergători ai Antihristului, apoi a zis dinainte cele următoare, războaie şi răscoale, neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; pe care, văzându-le acum, nu le înţele­gem, văzând pe alocuri războaie şi foamete şi spaime şi semne din cer şi celelalte pe care le-a grăit, cele mai multe, văzându-le, nu le înţelegem. Atunci, zice, se vor sminti mulţi şi se vor vinde unii pe alţii. Şi unde nu este acum trădare? Nu sunt toţi aproape unii împotriva altora şi nu se urăsc unii pe alţii? Şi aceasta s-a plinit, după cum vedem. Nu sunt toţi unii împotriva altora, neam peste neam, împărăţie peste împărăţie, cârmuitori împotriva celor asemenea, episcopi împotriva episcopilor, prezbiteri împotriva prezbiterilor şi diaconi îm­potriva diaconilor, citeţi unii împotriva altora, mireni împotriva mirenilor? Căci, pentru că s-a plinit fărădelegea, se răceşte dragostea multora. Pentru aceasta a zis dinainte Stăpânul: Cercetaţi Scripturile şi Să nu fiţi amăgiţi. Alt semn a pus înainte, spunând: Şi se va propo­vădui această Evanghelie în toată lumea spre mărturie tuturor neamurilor. Şi atunci aş­teaptă sfârşitul, fii gata să vezi urâciunea pustiirii, pe fiul pierzării, pentru care va fi necaz mult şi mare, asemenea cu care n-a mai fost de la începutul lumii. Şi iarăşi spune: Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne şi minuni încât, de-i cu pu­tinţă, să amăgească şi pe cei aleşi. Dar vezi cum în sus şi-n jos sunt proorocii mincinoşi şi apostolii mincinoşi ai lui Antihrist, fiul pierzării, care, fiind apucaţi de duhuri necurate şi lu­craţi de ele, se fac înaintemergători ai lui Antihrist, cel ce se pune împotrivă; şi prin dog­mele lor înşeală şi gătesc popor potrivit pentru primirea fiului pierzării.

9. Pentru aceasta dumnezeiasca Scriptură, fraţilor, strigă în sus şi-n jos că mulţi amăgitori au ieşit în lume. Pentru aceasta şi Stăpânul a adus cuvântul: Iată, dinainte v-am spus. Dar trebuie ca noi să înţelegem noima fiecărei expresii. Iată, dinainte v-am grăit vouă: adică de acum nu aveţi dezvinovăţire. Iată, dinainte v-am grăit vouă; de vor amăgi pe vreunul din voi de neiertat va fi. Iată, dinainte v-am grăit vouă; nimeni nu are dezvino­văţire binecuvântată. Iată, dinainte v-am grăit vouă toate; vedeţi să nu vă amăgiţi. Vedeţi să nu primiţi alt Hristos mincinos în locul Meu, Cel adevărat. Căci mulţi vor veni în numele Meu, spunând: Eu sunt Hristosul şi pe mulţi vor amăgi; şi: Vremea este aproape. Să nu mergeţi, deci, după ei. Vedeţi cât cuvânt în Sfintele Scripturi despre acestea. Pentru aceasta v-am adus aminte adesea de ereticii cei fără de Dumnezeu şi în cele de acum vă îndemn să nu vă amestecaţi cu ei în vreo faptă, nici la mâncare sau la băutură sau cu pri­etenie sau cu pace. Căci cel ce se înşeală cu acestea şi se amestecă cu ei se face pe sine străin de soborniceasca Biserică. Iar ucenicul cel adevărat şi fără vicleşug al lui Dumnezeu strigă cu îndrăzneală: De vă bine-vesteşte cineva ceva afară de ceea ce aţi primit ana­tema să fie; şi cele ale lui David cântă: Doamne, nu pe cei ce Te urăsc pe tine i-am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei. Înfricoşaţi-vă şi vă cutremuraţi, cei ce faceţi agape şi petreceţi cu dânşii ca să nu pieriţi prin păgânătăţile lor. Dar se potriveşte şi aici [cuvântul] Iată, dinainte v-am grăit vouă. Ci să venim la cele aşe­zate înainte, care se împlinesc pentru sfârşit. Şi, ca să zic pe scurt: semnele cele dinainte zise s-au plinit; trebuie de acum să fii gata şi pregătit şi să nu te ocupi mai mult decât cu cele scrise. Mulţi neînvăţaţi şi neîntăriţi au răstălmăcit dumnezeieştile Scripturi; dar tu vezi să nu crezi lor! Mult rău, multă răutate s-a revărsat pe pământ, multe sminteli; dar tu ia seama să nu te amăgeşti; nu te pleca nici la dreapta, nici la stânga, ci mergi pe calea îm­părătească. Ai mulţi credincioşi, iubitule, deşi nu pe pământ, ci în cer, cu care sârguieşte să fii totdeauna în înţelegere! Ai acolo sărbătorile îngerilor, ai pe patriarhi, pe prooroci, pe apostoli, pe evanghelişti; ai pe mucenici, pe cuvioşii mărturisitori şi pe cei ce au strălucit în viaţa monahală, mulţime multă, ale căror nume sunt în cartea vieţii. Pe aceştia doreşte-i, pe aceştia urmează-i, acestora fă-le loc, pomenirea acestora s-o ai în inima ta ziua şi noaptea, totdeauna, ţinând în mâinile tale cărţile acestora, citeşte-le ca să afli mult folos. Fă-te negustor al cuvântului dreptăţii ca să poţi mustra pe cei ce răspund împotrivă şi să cerţi pe cei ce spun basme şi să reduci la tăcere pe eretici şi pe cei ce cad să-i povăţuieşti şi să-i întorci. Cercetează dumnezeieştile Scripturi ca, atunci când vei vedea vreo răzme­riţă şi tărăboi, să nu cazi, ci să scapi la dumnezeiasca Scriptură. Dar vezi să nu fii laş, nici să te clatini de la înţelegerea ta! Când vei vedea pe mulţi care nu înţeleg, nu te înstrăina; trebuie să fie şi acestea. Când vei vedea mulţi prooroci mincinoşi, adu-ţi aminte de Stăpâ­nul, Care spune: Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Când [vei vedea] amăgitori în cuvinte, adu-ţi aminte de proorocul care spune: Vai celor ce scriu răutate. Când vei vedea pe cei evlavioşi şi credincioşi şi înţelepţi ponegriţi, iar pe cei condamnaţi şi trufaşi şi trădători şi desfrânaţi mai de vază, adu-ţi aminte de Apostolul, care spune: Oa­menii desfrânaţi şi impostori vor propăşi spre tot mai rău, amăgind şi fiind amăgiţi. Când vei vedea Sfânta Scriptură spurcată de cei ce par că sunt creştini şi pe cei ce grăiesc cu­vântul lui Dumnezeu urâţi, adu-ţi aminte de Domnul, Care a zis: Dacă lumea vă urăşte pe voi, cunoaşteţi că pe Mine M-a urât mai înainte de voi. De M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni. Când vei vedea popoare alergând la grăitorii de basme şi la ghicitul în cărţi şi la înşiruitorii de neamuri şi la mantici şi la învăţăturile demonilor şi la cei ce întreabă du­hurile necurate, nu te agita, nici să nu cazi! Şi, de vezi pe cei ce par a fi păstori făcând acestea, să nu disperi, ci, lăcrimând, adu-ţi aminte de Apostolul care spune: În vremurile de apoi vor apostazia unii de la credinţă, luând aminte la duhurile amăgirii şi la învăţăturile demonilor celor necuraţi. Şi iarăşi spune: Va fi o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci-şi vor grămădi învăţători după poftele lor, gâdilându-şi auzul, şi-şi vor în­toarce auzul de la adevăr şi vor fugi după basme.

10. Când vezi masă de mare preţ, cină, desfătare, amăgire, agitaţie şi glasuri răz­vrătite, adu-ţi aminte de Domnul, Care a spus: Vai celor îndestulaţi, că veţi flămânzi; vai celor ce râdeţi, că veţi plânge. Când vei vedea dănţuind şi jucând şi cântând cântecele demonilor, suspină şi, lăcrimând, aminteşte-ţi de David, care spune: N-au cunoscut, nici n-au înţeles, în întuneric umblă; şi de proorocul Isaia, care spune: Vai de cei ce se scoală dimineaţă şi gonesc după sicheră[4], care aşteaptă seara pentru chitare şi psaltirioane şi tim­pane şi flaut, care beau vin; faptele lui Dumnezeu nu le privesc şi faptele mâinilor Lui nu le înţeleg. Şi simplu, văzând toată sminteala care se face, aminteşte-ţi de Stăpânul Care spune: Vai lumii pentru sminteli; cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai prin cine vin. Însă ce zic cei grei la inimă, care caută minciuna? Nu este rău, spun ei, să te înalţi; căci ce rău fac chitara şi celelalte instrumente? O, neştiinţă de pe urmă! O, înţele­gere rea a diavolului! Neam rău şi preadesfrânat, acestea răsplătiţi Domnului? Stăpânul cel curat a poruncit pretutindeni ca nicidecum să nu huzurească creştinul şi tu spui: Ce rău fac acestea? Vai de cei ce spun amarului dulce; vai de cei ce ţin întunericul ca lumină! Dar să ne zică nouă cei neînvăţaţi, din care Sfântă Scriptură pot să înfăţişeze că trebuie creştinul să facă aceste lucruri? Care carte a Sfinţilor, care Evanghelie a învăţat să se poarte aşa cu necuviinţă creştinii? Iată, Biserica cea sobornicească şi apostolească de la răsăritul soarelui şi până la apus şi de la marginile lumii strigă şi învaţă şi îmboldeşte prin Lege şi prooroci şi prin apostoli şi prin Însuşi Stăpânul şi nicăieri nu află cineva că e îngă­duit creştinului să facă aceste lucruri. Câţi împăraţi sunt şi puternici şi înţelepţi şi de neam bun şi slăviţi şi legiuitori şi robi şi liberi şi săraci şi bogaţi şi bătrâni şi tineri? Cine dintre aceştia poate să dovedească sau să înfăţişeze despre acestea că e îngăduit creştinului să cânte din chitară sau să dănţuiască sau altceva de acest fel să facă, de care am grăit mai înainte? Nimeni nu poate să pună înainte. Nimeni să nu vă înşele; nu sunt acestea ale creştinilor; acestea sunt străine de Biserica cea sobornicească; acestea toate păgânii lumii le fac. Nimeni, fraţilor, să nu vă înşele; câţi vă găsiţi întru acestea aţi căzut din har; Hristos nu vă va folosi la nimic. Dar să venim iarăşi la mărturisirea cea dintâi şi bună, la care am fost chemaţi, înaintea a multor martori, a îngerilor şi a oamenilor şi a Ziditorului a toate; căci El Însuşi ţine zapisul mărturisirii noastre în cer ca să răsplătească fiecăruia după cum a lucrat şi a păzit mărturisirea. Căci legămintele şi lepădarea de diavolul şi unirea cu Hris­tos şi lucrurile şi faptele noastre şi cuvintele şi gândurile şi huzurelile şi glumele fiecăruia din noi sunt scrise; şi Hristos vine având pe toate scrise. De acum ce vrei? Să-L minţi? Însă nu se poate; căci în mâna Lui eşti şi tu, şi cuvintele tale. Ci vrei să te ascunzi? Însă nu se poate, deoarece în mâna Lui sunt marginile pământului şi nu este zidire nearătată înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite ochilor Lui şi nu se ascund de faţa Lui. De te sui în cer, El acolo este; de te cobori în adânc, acolo e de faţă. Căci scris este: Toate câte a voit Domnul a făcut în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile. Ce vom face, deci, fraţilor? Strâmtorare ne este de pretutindeni. Căci El Însuşi cunoaşte cele ascunse ale inimilor şi rărunchii. Nu este fugă; căci nu este cine să scape din mâinile Lui. E cu ne­putinţă să te ascunzi; căci ţine rotundul pământului şi pe cei ce locuiesc pe el ca lăcustele. Nu se poate să stai împotrivă, după cum este scris: Tu înfricoşat eşti şi cine va sta Ţie îm­potrivă? Căci El Însuşi stăpâneşte cele cereşti şi cele pământeşti şi cele dedesubt, Care va să desfiinţeze toată cârmuirea şi stăpânirea şi puterea. Apărare nu este, nici prilej, nici înţelegere. Pentru aceasta de la marginile pământului până la margini strigă dumnezeias­ca Scriptură şi îmboldeşte şi mustră şi povăţuieşte şi dă mărturie şi ameninţă. De aceea zice Stăpânul nostru: Cel ce Mă dispreţuieşte pe Mine şi nu primeşte graiurile Mele nu-l judec Eu; cuvântul pe care l-am spus îl va judeca în ziua cea din urmă. Şi iarăşi spune: De nu veneam şi nu le vorbeam lor, păcat nu aveau; dar acum nu au dezvinovăţire pentru pă­catul lor. Auziţi că nu au nici o dezvinovăţire. Într-adevăr, fraţilor, strâmtorare vă este de pretutindeni.

11. Însă cine dă într-adevăr răspuns, că, iată, destul v-am îmboldit cu cuvântul, arătându-vă cele triste şi aducându-vă aminte de pedepse, şi v-am scris certările, lovindu-vă şi înfricoşându-vă cu prisosinţă. Şi ştiu cu adevărat că aşa este; şi ştiu că fiecare din voi va da seamă pentru cuvântul lui Dumnezeu şi fiecare va secera ceea ce seamănă şi fieca­re îşi va purta povara sa. Ci, precum ai vestit acestea şi le-ai adus în mijloc şi ne-ai plesnit şi ne-ai înfricoşat, arată-ne restul şi modul mântuirii, dă-ne şi leacul rănii, precum ai zis cele usturătoare zi şi cele făcătoare de bucurie! Iată, vreau să mă mântuiesc, ce voi face? Cum să mă mântuiesc? De ce fel de purtare am nevoie? La cine voi scăpa? Căci mult am păcătuit: în fapte şi în cuvinte, de voie şi fără de voie, noaptea şi ziua şi în tot ceasul. Ce voi face, deci? Cum să mă mântuiesc? La cine voi scăpa? Îţi spun eu la Cine să scapi. Fericitul David a arătat la cine trebuie să scăpăm, zicând: Dumnezeu e scăparea şi pute­rea noastră. Aceasta a arătat-o şi Ioan, cel mai mare decât toţi proorocii, care spune: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Aceasta a vestit-o şi îngerul, spunând: Căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor; şi iarăşi spune proorocul David: Doamne, la Tine am scăpat. La Acesta scapă şi tu, Care spune: N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi; Care zice: N-au nevoie cei sănătoşi de doctor, ci cei ce o duc rău; Care a zis: Pocăiţi-vă; căci s-a apropiat împărăţia cerurilor; care a spus: Veniţi la Mine cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi; Care a spus: Are stăpânire Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele; Care a spus: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; Care a spus: Viu sunt Eu, că nu vreau moartea păcătosului cât să se întoarcă şi să-l viez pe el; Care a zis: Va face izbândire celor ce strigă către El zi şi noapte; Care a zis: Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. La Acesta scapă, pocăindu-te şi lăcri­mând. Pocăieşte-te şi nu te îndoi; pocăieşte-te şi nu fi fără curaj, nici nu te nesocoti pe tine însuţi, având leacul mântuirii. În cer bucurie se face de te pocăieşti şi tu eşti uşuratic? În­gerii tresaltă şi tu dormitezi? Pentru tine a venit Doctorul sufletelor şi tu ascunzi rana? El strigă: Veniţi la Mine, fiii oamenilor, veniţi la Mine! Şi tu nu te sârguieşti? El strigă: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. O, iubire de oameni neasemănată a Stăpânului! N-a venit, deci, să cheme pe drepţi, zice, ci pe păcătoşi. Cutează, deci, păcă­tosule, şi nu fi fără curaj! Căci pe tine a venit să te cheme Păstorul cel bun, pentru tine a plecat cerurile şi S-a coborât, spunând: Veniţi la Mine, toţi cei împovăraţi. Căci n-a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe păcătoşi. Dar vezi să nu fii laş pentru cuvânt, auzind de ne­spusa Lui iubire de oameni, căci nu numai despre chemarea simplă a grăit, ci a adăugat la pocăinţă. Căci n-a venit, zice, să cheme pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă, nu la râs, ci la lacrimi, nu la vorbire ruşinoasă, ci la slavoslovire, nu la mese şi cine şi beţii, ci la post şi priveghere şi lacrimi, nu la dansuri şi cântece de chitară şi la cântece triste, ci la plâns şi necaz şi strâmtorare, spunând: Fericiţi cei ce plâng, adică pentru păcatele lor. Începe, deci, să te pocăieşti; dă numai începutul şi Dumnezeul celor ce se pocăiesc va lucra îm­preună şi te va întări şi vei afla har mult şi ţi se va face mai presus decât mierea şi fagurul. Multe sunt căile vieţii, precum este scris, şi multe felurile mântuirii. Prin care fel vrei mân­tuieşte-te, numai mântuieşte-te! De ai – miluieşte; de nu ai – nu cere Dumnezeu. Nu ai pâine, nu ai haină. Pleacă genunchii, bate-ţi pieptul, adu lacrimile, suspină, plângi, întinde mâinile tale la cer, ridică ochii tăi către Stăpânul, posteşte, priveghează! Acestea le are tot omul şi nu poate să tăgăduiască; pe acestea sârguieşte să le aduci lui Dumnezeu tot­deauna. Însă şi acestea cu scop şi cu judecată trebuie făcute ca să nu alergi la nimereală şi să te osteneşti în deşert.

12. Deci, făcând aceste virtuţi şi aducând lui Dumnezeu pocăinţă, păzeşte cu de-amănuntul şi cercetează nu cândva să ai vrăjmăşie împotriva cuiva şi scopul tău să se facă deodată deşert, ci, după cum a zis Apostolul Pavel, Cu frică şi cutremur lucrând mântuirea noastră şi păzind porunca ce spune: De iertaţi oamenilor greşalele lor va ierta şi Tatăl vostru cel ceresc greşalele voastre. Deci, de te rogi lui Dumnezeu cu toată inima şi nu în râs şi îngrijorându-te, păzeşte această poruncă a Lui şi iartă de ai ceva împotriva cuiva. Vrei să ţi se ierte greşalele tale? Iartă şi tu pe cele ale aproapelui. Iar dacă tu nu ierţi greşalele fratelui, nici pe ale tale nu ţi le va ierta Stăpânul, căci zice: De nu iertaţi oameni­lor greşalele lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu va ierta pe ale voastre. Şi ştim toţi că nu minte, căci nemincinos este şi credincios în toate cuvintele Lui. Fii, dar, gata, aşteptând în fiecare zi pe Cel ce va cere sufletul tău. Nu astăzi să te pocăieşti şi mâine să uiţi, nu astăzi să plângi şi mâine să joci, nu astăzi să posteşti şi mâine să te îmbeţi, fiind purtat de mulţi, nu astăzi să priveghezi şi mâine să te întinzi, ci poartă grijă de mântuirea ta ca să te încu­nunezi. Nu întoarce spatele virtuţii, nu fugi de osteneală ca să nu fii depărtat de cununi. Urăşte toată bucuria acestei lumi şi slava ei. Şi zi cu David: Nedreptatea am urât şi m-am scârbit de ea, iar legea Ta am iubit(Ps. 118:163) şi De la toată calea cea rea am oprit pi­ciorul meu. Juratu-m-am şi m-am pus să păzesc poruncile Tale. Sârguieşte, deci, să fii totdeauna gata ca, atunci când va veni Cel ce cere sufletul, să te afle gata întru pocăinţă şi eu îţi dau asigurare nu te va despărţi de cei mântuiţi. Păzeşte pururea porunca Domnului: Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită. Şi iarăşi spune: Fiţi gata, că în ceasul în care nu socotiţi Fiul Omului va veni. Ascultă şi pe Apostolul care spune: Necurmat rugaţi-vă. Înţelegeţi ce înseamnă necurmat, adică totdeauna, în toată vremea şi noaptea, şi ziua, şi seara, şi dimineaţa, şi la amiază şi în tot ceasul, şi lucrând, şi odihnindu-te, şi păstorind, şi muncind, şi dormind, şi fiind treaz. Nu aştepta Duminica sau vreo sărbătoare sau deo­sebirea locului. Căci nu e circumscrisă Dumnezeirea într-un loc; căci În mâinile Tale sunt marginile pământului. Pentru aceasta şi proorocul David, rugându-se în fiecare zi şi noapte, nu aştepta ziua, nici deosebirea locului, ci zicea lăcrimând şi sfătuindu-şi sufletul său: În tot locul stăpânirii Lui binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul. Şi tu, iubitule, nu aştepta ceasul sau ziua sau deosebirea locului, ci, după cum am spus mai înainte, în tot locul, şi în casă, şi în biserică fiind, roagă-te şi oriunde te-ai afla, în tot locul stăpânirii lui Dumnezeu. Ascultaţi, toţi care locuiţi lumea, laolaltă bogatul şi săracul, fie bărbat, fie fe­meie, fie maturi, bătrâni şi tineri, împăraţii pământului şi judecătorii pământului, ascultaţi ce este scris: Vremea s-a scurtat ca şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea. Să lepădăm necredinţa şi poftele lumeşti, să vieţuim în veacul de acum cu mintea întreagă şi cu drep­tate şi cu credinţă şi în cel ce va să vină aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei ma­relui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aduceţi-vă aminte de mine tot­deauna, fraţilor, şi ţineţi predaniile pe care le-aţi primit de la fericiţii bărbaţi, de la prooroci şi apostoli şi de la Stăpânul tuturor. Pildă de rea pătimire şi de îndelungă răbdare aveţi pe prooroci, de răbdare pe Iov, de întreagă înţelepciune pe Iosif, de judecată pe Daniel, de dragoste pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pentru noi, de pocăinţă pe David, părintele lui Dumnezeu, îl aveţi. Căci acesta s-a făcut nouă chip al pocăinţei, îmboldindu-ne şi îndemnându-ne şi spunând: Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine; şi eu vă voi învăţa chipul pocăinţei, deoarece şi eu oarecând m-am smintit, însă prin pocăinţă m-am sculat şi cunosc iubirea de oameni a Stăpânului, ştiu cum cu adevărat îi primeşte pe cei ce se pocăiesc cu braţele deschise, căci e cu neputinţă să mintă Stăpânul meu. Căci L-am auzit spunând: Cele ce ies din buzele Mele nu le voi lepăda. Căci cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. O dată M-am jurat pe cel sfânt al Meu. Viu sunt Eu, Care nu voiesc moartea păcătosului. Auziți că S-a dat pe Sine Iubitorul de oa­meni. Pentru aceasta îi îmboldesc pe toţi: Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine şi, după cum avem vreme, să alergăm cu picioare sprintene, înainte de a veni ziua Domnului cea mare; Să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire. Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Dom­nului, Care ne-a făcut pe noi. Că El ne-a făcut pe noi, El. Îndură-Te de noi şi ne binecuvintează, arată faţa Ta peste noi şi ne miluieşte! Căci El este Dumnezeul celor ce se pocăiesc, El ne primeşte pe noi, care ne pocăim, El ne şi păstoreşte. Lui fie slava şi tă­ria şi toată mulţumirea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


[*] Traducere din greaca veche după PG 59: 553-568. Text apărut și în revista „Glasul monahilor” în 2004.

[1] Joc de cuvinte. Locurile (τροποι) şi purtările, felul de a fi (τροποι) sună asemănător în greceşte.

[2] Păzitorul.

[3] Un fel de ghicire.

[4] Băutură ameţitoare; vin.

Translate page >>
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x