Situația delicată a retragerii Mitr. Petru Păduraru din Scaunul său episcopal ridică o problemă pe care puțini și-o pun: cadrul instituțional ar trebui să și vindece anumite nereguli din Biserică sau doar să le mascheze și să le acopere?
Prezent luni la Sfânta Liturghie alături de o mână de oameni, Patriarhul Bartolomeu a transmis un apel către Bisericile absente să recunoască și să adopte sinodal a documentele semnate la Sinodul din Creta. Însă unitatea la care cheamă el este una dezbinătoare și apostazie de la adevăr.
Deși tăcută pe diferite teme importante, BOR a abordat subiectul ridicat de Adrian Papahagi într-o postare pe FB cu privire la schimbarea Simbolului Credinței. Și bine a făcut, cu un răspuns destul de bine articulat și complet prin vocea purtătorului de cuvânt, pr. Adrian Agachi. Curios este, însă, că aceeași Biserică nu reacționează dezaprobator, ci înghite și chiar promovează idei de unire cu ereticii când sunt exprimate de ierarhi în mod oficial.
Canalele mediatice cele mai importante ale Patriarhiei au relatat despre vizita Comisiei „Credință și Constituție” în România, la Sibiu și București, pentru promovarea și implementarea programului ecumenist la noi. Cei care cred că nu există nici un pericol real care ne pândește din partea ereziilor e cazul să vadă și aceste primiri oficiale ale membrilor CMB și cadrul teologic neortodox în care sunt realizate.
Convocat în mod extraordinar, Sinodul cipriot a hotărât oprirea acestuia de la slujire pe o perioadă nedeterminată și i-a impus unele condiții precum alcătuirea unei Mărturisiri de credință, condamnarea „îngrădismului” și renunțarea la a recurge la instanțele civile.
Chipurile acestea sunt mai grăitoare aşa şterse, inclusiv la nivel duhovnicesc, decât dacă fresca exterioară ar fi rămas neatinsă.
Îndrăznesc să afirm că această judecată păguboasă – a apărării Bisericii prin cauţionare absolută, reprezintă unul dintre principalele elementele cauzale ale căderilor ulterioare, mai important chiar decât presiunea politică sau judiciară.
Deși vizite ale Papei au fost făcute și în alte Biserici Locale, parcă la Constantinopol cutezanța spre gesturi de trădare a credinței este mai mare ca oriunde. Este trist să observăm că poporul este cel care mai pune frână vânzărilor de credință făcute de ierahie, dintre care fanarioții sunt cei mai lipsiți de credincioși și mai fără bariere.
Transfigurarea spirituală înseamnă şi reînnoirea râvnei, bucuria mărturisirii, pregustarea raiului, prietenia sfinţilor. Or, pentru fiecare troiţă am putea avea un hram de Sfânt prieten, un hram de Sfânt bunic, un hram de Sfânt deţinut, un hram de Sfânt erou, un hram de Sfânt Mucenic, în toate Sfinţenie aflând, iar nu politică, nu ideologie, nu partizanat. Suplini-vom astfel muţenia administraţiilor nu doar în privinţa troiţei, ci şi a canonizărilor.
Scrisoarea Papei Leon a ieșit în evidență înseosebi prin faptul că a citat Crezul niceo-constantinopolitan fără adaosul Filioque. Însă mai interesantă este perspectiva pe care o oferă asupra unirii preconizate a „Bisericilor”. Au mai existat indicii în acest sens într-un document catolic de anul trecut.
Canoanele tocmai pentru o bună orientare duhovnicească au fost date, nu sunt hotărâri abstracte și juridice desprinse de viața în Duh, chiar dacă pot fi folosite și instrumentate rău. Este necesară o stabilire cu discernământ a modului de a reacționa față de ecumenism și alte schisme, pentru că există, din păcate, exagerări.