Dragi frați, deopotrivă Întâistătători și împreună-slujitori în Domnul Iisus Hristos, Acum un an, săptămâna aceasta, ne-am adunat în Regatul Hașemit al Iordaniei pentru a construi tovărășia noastră comună în vederea unui dialog al dragostei de dragul unității Bisericilor Ortodoxe Locale. După două zile de rugăciune și discuție frățească, am ieșit cu o determinare mai mare să continuăm mai profund comuniunea și să abordăm împreună provocările noastre. Nici unul dintre noi nu ne-am imaginat că ne întâlneam pe buza unei catastrofe globale a cărei amploare nu a mai fost văzută în timpul nostru. Ne amintim înaintea lui Dumnezeu de răposatul frate Patriarh Irineu al Serbiei, care a fost cu noi în Iordania și care a adormit acum în Domnul. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i dăruiască odihnă cu Sfinții în loc de tihnă și pace. Ne rugăm zilnic, pomenindu-vă pe fiecare dintre voi, aducând lauda noastră, mulțumirile și mijlocirile și știind că harul lui este de ajuns pentru noi, a cărui putere se desăvârșește în slăbiciunea noastră (cf. 2Cor. 12:9). Această pandemie a necesitat ca noi toți să ne vedem de propriile noastre comunități, cele pe care Dumnezeu ne-a chemat să le slujim, să le ridicăm inimile din disperare și să le întoarcem spre Domnul, Care ne dă nădejde. Pentru că știm că, încă pe când eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Cu mult mai mult acum, că am fost îndreptați prin sângele Său, vom fi mântuiți prin El de urgia lui Dumnezeu (Rom. 5:8-9). Aici, în propria noastră Sfântă Cetate a Ierusalimului, am fost întăriți și sprijiniți de rugăciunile voastre. După cum a fost în toată lumea, semenii noștri din Pământul Sfânt au suferit dificultăți în timpul pandemiei. Vă rugăm să continuați rugăciunea pentru noi, după cum și noi ne rugăm continuu pentru voi din Mormântul dătător de viață al Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu este milostiv și a dat creaturilor sale cunoașterea și dibăcia să dezvolte medicamente și vaccinuri pentru a sfârși această pandemie mortală. Pentru că privim înainte spre zile mai luminate anul acesta, ni se reamintește de angajamentul comun de a ne aduna pentru rugăciune și comuniune. Ne rugăm ca acest lucru să fie posibil mai târziu anul acesta. Să continuăm să ne sprijinim unii pe alții în rugăciune și să căutăm modalități prin care Bisericile noastre Ortodoxe Locale ar putea aduce nădejde, binecuvântare și bucurie întreolaltă. Pentru Sfântul Pavel spune: Purtați sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos (Gal. 6:2). De asemenea, ne alăturăm împreună în rugăciune pentru fratele nostru, Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartolomeu, și tovarășii noștri Întâistătători ortodocși și așteptăm să ducem mai departe unitatea comuniunii noastre. Când începem pregătirea dinaintea Postului Mare pentru marea sărbătoare a Paștilor, ascultăm aceste cuvinte ale imnografului din Triod: Fraților, să nu ne rugăm ca fariseul: pentru că cine se înalță pe sine va fi smerit. Să ne smerim pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu și să strigăm tare cu postire ca vameșul: Dumnezeule, milostiv fii nouă, păcătoșilor! (Vecernia Duminicii Vameșului și Fariseului) cu dragoste frățească în Hristos,
TEOFIL III Patriarh al Ierusalimului Sfânta Cetate a Ierusalimului Miercuri, 24 februarie 2021
Nota noastră: Îndemnul formulat de Patriarhul Ierusalimului la continuarea dialogului pentru rezolvarea schismei ucrainene și întărirea unității Bisericii este destul de timid și pe ocolite, dar măcar dă dovadă că nu a fost dată uitării chestiunea în cauză. Sunt așteptate și reacțiile celorlalte Patriarhii.
În perioada acestui an care a trecut de la întâlnirea de la Amman, a existat o evoluție notabilă prin recunoașterea schismaticilor de către Biserica Ciprului și prin persistența cu care Patriarhia Ecumenică își susține pretențiile la o întâietate față de restul Bisericilor Locale. Așadar era necesară o contracarare pe măsură. Pandemia a blocat discutarea și întâlnirea la nivel inter-ortodox, dar demersurile ar trebui continuate dacă se dorește consolidarea unității în Ortodoxie și rezolvarea dilemelor ecleziologice puse de Patriarhia Ecumenică.
Între timp, în Ucraina încă se mai înregistrează scandaluri și acaparări de biserici de către schismatici.
Climatul conflictual în care se găsesc Bisericile Ortodoxe nu face decât să alimenteze și atacurile din exterior la adresa credinței pe un fundal de destabilizare. Viața în Hristos și credința în Dumnezeu se dezvoltă și prind putere doar prin convingeri clare și mărturisire fără echivoc, care alungă negura demonică a minciunilor și amăgirilor provocate de schisme și erezii. De aceea, este bine-venită această atitudine a Patriarhului Teofil, dar trebuie preluată și de celelalte Biserici.
Hotelul Fermont, locația întâlnirii inter-ortodoxe de la Amman
Conform informațiilor
agenției Romfea, întâlnirea delegațiilor Bisericilor Ortodoxe va avea loc
cu ușile închise pentru presă. Dezbaterile vor fi găzduite în sala de ședințe a
hotelului Fermont. Se pare că vor fi două sesiuni, dimineață până la amiază și
după-masă. Între cele două părți este programată o întrevedere cu regele
Iordaniei, Abdulah II. Seara, după încheierea celei de-a doua runde de
discuții, va fi emis un Comunicat oficial corespunzător.
„Merită menționat că Sinaxa
se desfășoară în mare secret, cu măsuri de securitate care sunt draconice.”
După
cum s-a anunțat anterior, astăzi au sosit la Amman delegațiile Bisericilor
Ortodoxe Locale. Există câteva relatări de presă cu privire la prezența
reprezentanților Bisericii Serbiei, Cehiei și Slovaciei, României și Poloniei. Toate
au fost întâmpinate de către Arhiepiscopul Hristofor, epitropul patriarhal al
Ierusalimului la Amman.
Biserica Sârbă a trimis o delegație condusă de Patriarhul Irineu, din care face parte și Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru și Irineu de Bačka și David de Kruševac.
Biserica Română este reprezentată de Mitropolitul Nifon, episcopul desemnat dintre sinodalii noștri pentru a se ocupa de relațiile externe, dimpreună cu alți clerici români.
Delegația română
Deși au existat speculații și
știri false emise de către site-uri afiliate Patriarhiei Ecumenice că Biserica
Poloneză este absentă, conform unor informații
exclusive oferite de agenția Romfea, aceasta a sosit astăzi în Ierusalim și
va ajunge mâine în Iordania. Ea este condusă de Arhiepiscopul Abel de Lublin.
Lista celor 6 Biserici este completată de Patriarhia Ierusalimului, gazda evenimentului, și Biserica Rusă, cea mai interesată de aceste discuții, care cuprinde în componența sa și Mitropolia Ucrainei, al cărei cap este Mitropolitul Onufrie.
Se pare că doar
canalul de televiziune de stat iordanian va avea dreptul exclusiv de a relata
asupra desfășurării întâlnirii. Unele grupuri de jurnaliști au fost scoase
afară din hotel, chiar și două din Rusia. Cele din urmă au încercat să filmeze
de pe acoperișul unei clădiri din partea opusă, dar au fost contracarate de
către poliție.
Programul va debuta cu o
rugăciune de început și o sesiune de dezbateri. Între orele 13 și 16 va avea
lor o întâlnire cu regele Abdullah II al Iordaniei, urmată de a doua parte a
discuțiilor până spre ora 20:30, când va fi pregătit un Comunicat de presă.
* * *
Deși este un Sinod la
nivel înalt și inter-ortodox, putem contata preferința de a fi numit întâlnire
și se evită să fie numit oficial Sinaxă. Bisericile organizatoare aleg o
comunicare corectă, care să nu atingă orgolii, cu menajamente. Mitropolitul Ilarion
de Volokalamsk, reprezentantul
relațiilor externe al Bisericii Ruse, a declarat că astfel de întruniri ar
trebui să fie mai dese și că întâlnirea de la Amman să fie un început. De
parcă asemenea consfătuiri au ajuns ceva ieșit din comun și bizare. Ca și cum
nu este normal să existe discuții și dialoguri inter-ortodoxe și ele ar leza orgolii,
nu ar stabili legături mai strânse. Cam aceasta a ajuns starea lumii ortodoxe
al nivel oficial, dar și de rând.
În special Constantinopolul
a contestat vehement dreptul altor Biserici Locale de a convoca întruniri inter
sau pan-ortodoxe, dar istoria
dovedește contrariul, după cum am
mai arătat acest lucru. Totuși este în firea Bisericii Ortodoxe
sobornicitatea sau universalitatea (catolicitatea) ca opusul primatului papal
și al centralizării conducerii. De fapt, probabil că în jurul acestor puncte se
învârt disputele pe această temă.
Așadar întâlnirile și
dezbaterea problemelor presante este și ar trebui acceptat ca un lucru firesc,
dincolo de contrele și disensiunile actuale din Ortodoxie între Biserici. Lipsa
dialogului ar însemna un dezastru vădit. De aceea, participarea Bisericii
Române nu poate fi considerată drept un pas sau calcul greșit.
În plus, nădăjduim și ne rugăm să apară propuneri și abordări cu adevărat în favoarea bunului mers al credinței ortodoxe. Bineînțeles, un alt aspect important este ca și Bisericile neparticipante să recunoască și să se implice activ la ducerea mai departe a propunerilor care vor fi emise mâine (în caz că vor fi de bun augur).
Deși inițiativa și invitația Patriarhului Ierusalimului au fost spre o convocare a unei Sinaxe a Întâistătătorilor, aceasta se transformă într-un veritabil Sinod Local, la care vor fi discutate problemele arzătoare ale Ortodoxiei de astăzi, în principal schisma ucraineană. Biserica Ortodoxă Română a decis, în ședința de astăzi a Sfântului Sinod, să trimită delegați care să participe la această întrunire, evitând prezența PF Părinte Patriarh Daniel, lucru ce conferă o echidistanță corectă, dar care sperăm să fie, totuși, rodnică duhovnicește, nu doar politicește.
[…]În legătură cu invitația Preafericitului
Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului
Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la
întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, „Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr.
9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia
Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o
soluție, în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu
se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe
pro-Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova.
De asemenea, Sfântul Sinod a
precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe
din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin
înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens
panortodox.
Iar, pentru a nu se
interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar
fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire
fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a
comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul
Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de
Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române.
Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe”.
* * *
Comunicatul de mai sus poate fi interpretat ca fiind unul de bun augur,
deși în el se găsesc unele sugestii contradictorii. Nu se înțelege de ce se
evită interpretarea întâlnirii de la Amman ca fiind o Sinaxă a
Întâistătătorilor Bisericilor Locale. Prezența Patriarhului sau a unei
delegații oricum va responsabiliza întreaga Biserică Ortodoxă Română față de
viitoarele decizii. În felul acesta, se conferă, de fapt, o greutate mai mare
întrunirii de la Amman, care nu va fi doar o întrunire a Întâistătătorilor, ci
un Sinod Local în toată regula, ca multe altele care au avut loc în vechime.
Scopul declarat în subsidiar al participării române anunțate este de a „discuta modalități de reconciliere și de restabilire a
comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori”.
Acestea nu pot fi altele decât Biserica Rusă față de Bisericile de
Constantinopol, Alexandria și Grecia. Altfel spus, partea română dorește
împăcarea, nu vreo adâncire a rupturii, care totuși nu pare exclusă pe termen
mediu.
Partea îmbucurătoare este
reprezentată de ultimul aliniat, în care este menționată „responsabilitatea de a conlucra pentru
menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice
ortodoxe”. Deși formularea este cam prea
birocratică, totuși ea exprimă o datorie pastorală esențială și de care duce
mare lipsă Ortodoxia contemporană. Așadar, prin această expresie, este exclusă,
în mod normal, orice preconcepție și obligă la respectarea „Evangheliei lui Hristos și a Sfintelor
Canoane Ortodoxe”.
Prin urmare întrunirea de la Amman ar fi un pas important, de la care sperăm o revitalizare mult dorită a Bisericii Ortodoxe și o ridicare atât din schisma ucraineană, care a atins mai multe Biserici Locale, cât și din erezia ecumenistă, care este o plagă cu mult mai puternică. Altfel este posibil să asistăm la un Sinod în care sunt urmărite simple interese naționaliste, nu puritatea credinței ortodoxe, de care fac caz în special rușii în ultima vreme.
Nu în ultimul rând, pentru că ne considerăm
mădulare mărunte ale Bisericii, dar vii, îndemnăm la rugăciune ca Dumnezeu să întoarcă
lucrurile înspre cer în ciuda tuturor piedicilor pământești sau demonice.