Șirul persecuțiilor asupra Mănăstirii Bănceni continuă. Avocații anihilați. Rămâne doar simpla mărturisire a credinței

Mitr. Longhin și avocatul său la Tribunalul din Herța (Foto: Pătimirea Bucovinei)

După cum a apărut ieri informația, au fost anihilați cei doi avocați ai Mitropolitului Longhin care s-au angajat să-l apere în procesul nedrept care i s-a intentat. Din mai multe surse am înțeles că unul a fost arestat pentru a executa 4,5 ani de închisoare, iar celălalt a ajuns în spital brusc în stare foarte gravă și nici soției nu i se permite să-l vadă.

Reamintim că Mitr. Longhin este tras într-un proces nedrept cel mai probabil pentru a i se închide gura. De altfel, nu este singurul, alți episcopi deja se află în arest. Deși dosarul care i s-a fabricat nu respectă minimal rigorile juridice, el a fost acceptat de judecători pentru a i se face un proces. După ce acest episod părea o înfrângere, mulțimea foarte mare de oameni, clerici și episcopi care au participat la ziua onomastică de duminică, 30 octombrie, a bucurat inimile tuturor și a dat un impuls și curaj bun. A urmat zilele trecute tentativa de percheziționare a Mănăstirii de către forțe armate ale statului, însă acestea s-au restras și au fost făcute de rușine pentru că nu aveau mandat de percheziție. Acum avocații sunt crunt loviți și Mitropolitul Longhin lăsat fără apărare.

Nu rămâne decât mărturisirea fără frică de oameni și cu teamă de Dumnezeu pentru că nu ai cu cine vorbi. Bineînțeles că mereu este nevoie de a avea capacitatea să fie dat răspuns oricui cere socoteală de credința și poziția noastră, însă au sosit vremuri ca în primele veacuri creștine, când e trebuință și de fapte, de răbdarea prigoanelor, nu doar de vorbe.

E de înțeles până la un punct atitudinea rezervată și diplomatică a Patriarhiei Române față de chestiunea autocefaliei ucrainene, însă de ceva vreme a fost trecută granița oricăror rezerve. De acum, lipsa de reacție înseamnă vânzare fățișă a credinței ortodoxe, o adâncire a trădărilor de la Sinodul din Creta și a celorlalte concesii din vremea pandemiei și altele din răstimp.

Credința pusă la încercare ieri la Mănăstirea Bănceni prin pătrunderea forțelor armate ucrainene

După cum a fost semnalat deja pe site într-o primă fază, forțe de ordine armate ucrainene au pătruns în Mănăstirea Bănceni ieri pentru a o așa-zisă percheziție. După câteva ore lucrurile s-au mai liniștit și limpezit. Securitatea ucraineană a plecat destul de repede atunci când Mănăstirea s-a văzut că este apărată de preoți, credincioși și de atenția publică de pretutindeni.

Mulți preoți și enoriași din zonă au venit la porțile Mănăstirii când s-a auzit că este înconjurată de militari înarmați cu mitraliere. Se poate vedea acest lucru din filmările de la fața locului:

Însă, înainte de aceasta, Mitropolitul Longhin a fost cel care  întâmpinat pe invadatori cu curaj și cu durerea că tocmai oficialitățile țării nu veghează la respectarea ordinii în aceste momente grele de război în care se găsește Ucraina, ci urmăresc să provoace mai multă dezbinare și instabilitate:

Pe lângă reacția poporului, a existat și o relatare în direct în România la Televiziunea RealitateaTV. Moment anunțat insistent în avans ca fiind un scandal într-o mănăstire românească, invazia trupelor înarmate a fost relatată și filmată în direct.

În mod curios, pentru că nu au mai relatat nimic în ultimul timp despre situația grea a românilor din Bucovina din partea ucraineană, chiar și Antena3 a inclus în programul de știri informații despre evenimentele de acum:

Cum-necum, ofițerii au ddat ordin să fie părăsită Mănăstirea după ce începuseră să percheziționeze mai multe locașuri mănăstirești, nu doar centrul de călugări din Bănceni. Este vorba de Mănăstirea Sf. Xenia, centrul pentru copii de la Molnița din apropiere și restul clădirilor anexe, spital, hotel pentru pelerini și gospodării. Dintr-o dată, însă, au părăsit planurile inițiale și au plecat, spunând că nu vor decât să apere Mănăstirea și să se asigure că nu există elemente care ar putea-o pune în pericol. Bineînțeles, cu astfel de minciuni nu-și pot ascunde intențiile reale rău-voitoare.

Ca să fie învederat faptul că această incursiune a forțelor ucrainene este una de intimidare și necinstită, conducătorul lor nu s-a legitimat și nici nu a putut să arate un mandat de percheziție. Totul a fost orchestrat noaptea ca hoții în sfidarea legii și ordinii. Ei, care ar trebui să asigure ordinea, dau dovada că statul prigonește pe nedrept credința și Biserica Ortodoxă. Nu se încurcă în hârtii și justificări când nedreptatea trebuie să-și facă norma.

Bineînțeles că această acțiune vine pe fondul procesului intentat Mitropolitului Longhin, întemeietorul și capul acestor așezăminte monahale și sociale, care este o scamatorie copiată după procesele Tribunalului Poporului din comunism.

Desigur că o Biserică ce-și are o istorie de mai bine de un mileniu nu poate fi dărâmată atât de ușor, dar guvernul asta se silește. Ceea ce s-a petrecut ieri la Bănceni este doar un episod din filmul acaparării locașurilor de cult de către schismaticii ucraineni. În Bucovina nu le-a mers, cum nu le-a mers în mai multe locuri. S-au împiedicat de solidaritatea oamenilor și românilor din zonă și din țară.

Este mare lucru că s-au adunat atâția oameni în contextul în care foarte mulți stau ascunși pentru a nu fi luați pe front, când mulți sunt speriați, când patrulele de recrutarea umblă pe ulițe și prin sate. Pe de altă parte, este firesc să-și apere Mitropolitul care-și pune sufletul pentru comunitate.

Nu legea îi poate ocroti pe cei din Bănceni, ci credința lor și unitatea, cât mai sunt și acestea, care ar trebuie să crească în aceste vremuri de prigoană.

Nu în ultimul rând, ar trebui să tragem un semnal de alarmă la Patriarhie și la guvernul nostru român: Nici măcar suferințele co-naționalilor noștri din Ucraina nu ne deschid ochii asupra fărădelegilor, persecuțiilor și abaterilor bisericești pe care le îndură Biserica Ucraineană canonică? Vânzarea credinței și a neamului va avea la noi vreo limită? Există un punct în care să putem spune: Stop!? Interesele noastre sunt mai presus de ale Occidentului apostat și secularizat și lipsit de identitate. Sufletul nostru nu poate fi ținut numai cu promisiuni mincinoase și secătuit de Dumnezeu și de unitatea națională.

În final, rămâne mesajul îndurerat de mai jos al Mitr. Longhin pentru situația în care se găsește el alături de atâtea suflete și mare parte din comunitatea românească de pe plaiurile bucovinene:

VIDEO | Complexul Monahal Bănceni călcat de forțele SBU sub pretextul unor “percheziții”

SBU desfășoară percheziții ample în complexul monahal Bănceni. Acțiunea de azi se înscrie în suita politicii de stat de persecutare deschisă, violentă, sub aparența procedurilor judiciarizate, a ortodoxiei canonice din Ucraina, în favoarea unei biserici de stat, pretins autocefală, în fapt schismatică. Nu doar ortodocșii din alte țări, dar până și personalități media precum Tucker Carlson și Elon Musk au invocat prigonirea violentă, cu vărsare de sânge și întemnițări, a ortodocșilor din Ucraina.

Cu toate acestea, BOR păstrează o tăcere condamnabilă în acest caz deși își manifestă “solidaritatea deplină” cu genocidarii poporului palestinian. În privința românilor din Ucraina, prin vocea dlui Bănescu, BOR le cere “să se adecveze”, fără alte comentarii.

În schimbul tăcerii BOR, Ucraina promite că vom primi Sfintele Moaște ale iubitei noastre Cuvioase Teodora de la Sihla.

Oare nu ne mustră conștiința: din mâinile cui primim noi aceste neprețuite odoare? Cine ni le oferă când știm cum a fost răpită Lavra Pecerska? Cu ce preț vrem să primim această mituire?

Să nu cumva să cadă sângele ortodocșilor martirizați în Ucraina asupra noastră!

Translate page >>