Intruziuni politicianiste ale Patriarhiei Române în Biserica Ucraineană. Dragostea de neam nu ar trebui să zdruncine credința

Imagine: Basilica

În ședința recentă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (27 martie 2025), printre altele, s-a luat act cu „cu speranță și binecuvântare de dorința unor comunități ortodoxe române din Ucraina de revenire la Biserica Ortodoxă Română”. Această încurajare a etnicilor români din Bucovina de peste graniță de a pleca din jurisdicția Bisericii Ucrainene marchează trecerea de la îndemn la materializare. Totuși auspiciile nu sunt clare nici formal, nici sub raport canonic.

Sinodul BOR a mai emis și anul trecut luări de poziție pe această temă de două ori, în primăvară, când a fost susținută constituirea unei structuri religioase românești pe teritoriul Ucrainei, iar în toamnă anunța „cu regret” că statul vecin nu a aprobat înființarea acestei organizații. Contextul este dat de prigonirea ortodocșilor aflați în componența Bisericii Ucrainene canonice de sub conducerea Mitropolitului Onufrie de către statul ucrainean. În felul acesta, s-ar oferi chipurile o soluție pentru etnicii români de a face parte dintr-o structură agreată de puterea politică.

Încă tocmai acest context face ca demersurile acestea să fie mai puțin creștinești și mai mult manevre politice. În locul unui sprijin clar și fățiș, fără ascunzișuri, Patriarhia noastră dorește să înființeze o structură bisericească ce ar submina unitatea ortodocșilor ucraineni și ar șubrezi curajul lor în fața prigonirilor.

Biserica Ucraineană canonică este măcinată cel puțin din 2019 de o altă „Biserică” înființată samavolnic și prin intervenții geo-politice, despre care am mai scris. Aceasta din urmă a apelat la tot felul de atacuri și acaparări prin forță a lăcașelor de cult ale celei dintâi și multe alte persecuții asupra ierarhilor și credincioșilor. Doar acest simplu fapt arată că nu este întemeiată pe dragostea și credința în Hristos, ci pe deziderate ce nu țin de credință. Chiar și acapararea recentă a unor biserici din Cernăuți întărește ideea că este vorba de o persecuție a credinței, nu de o confruntare simplu intra-bisericească. În acest context tulbure intervine și Patriarhia Română, sporind confuzia și conflictul prin manevrele sale cu tentă politică, și nu bisericească.

Din dezbaterile de zilele trecute din Ucraina, reiese că Secretarul nostru de stat pe probleme de religie, Ciprian Olinici, a avut recent întâlniri cu reprezentantul omog din statul vecin, V. Elenski. Doar acest simplu fapt, care nu este la prima ocurență, indică faptul că inițiativele preoților din Cernăuți de a părăsi Biserica Ucraineană nu sunt chiar străine de influențe și jocuri politice. Iar acestea nu par a fi deloc curate dacă avem în vedere că oficialii ucraineni au călcat legea și credința în picioare în ultimii ani prin persecuțiile pe care le-au întreprins.

O poziție statornică și mărturisitoare manifestă Mitropolitul Longhin pe această temă, făcând diferența cuvenită între dragostea de neam și apărarea credinței și între bunăstarea pământească și fuga de cruce:

Cu toate că teritoriul din Bucovina de dincolo de graniță a aparținut bisericește românilor și ar fi o reparație să fie trecut înapoi în componența Patriarhiei noastre, acest subiect ar trebui discutat și analizat teologic, nu prin politica faptului împlinit și nici prin încurajarea trădării de credință. Este acceptabilă apelarea la ajutorul puterii politice, însă nu a uneia persecutoare și nu prin încălcarea normelor canonice, ci pentru respectarea lor.

Nu în ultimul rând, înainte de a-și atrage credincioși din alte spații, Patriarhia noastră ar trebui să păstreze curată dreapta credință mântuitoare ca să poată oferi o lege mântuitoare, nu să alimenteze aspirații pământești, oricât ar fi ele de nobile sau, dimpotrivă, de vătămătoare sufletește.

Credința pusă la încercare ieri la Mănăstirea Bănceni prin pătrunderea forțelor armate ucrainene

După cum a fost semnalat deja pe site într-o primă fază, forțe de ordine armate ucrainene au pătruns în Mănăstirea Bănceni ieri pentru a o așa-zisă percheziție. După câteva ore lucrurile s-au mai liniștit și limpezit. Securitatea ucraineană a plecat destul de repede atunci când Mănăstirea s-a văzut că este apărată de preoți, credincioși și de atenția publică de pretutindeni.

Mulți preoți și enoriași din zonă au venit la porțile Mănăstirii când s-a auzit că este înconjurată de militari înarmați cu mitraliere. Se poate vedea acest lucru din filmările de la fața locului:

Însă, înainte de aceasta, Mitropolitul Longhin a fost cel care  întâmpinat pe invadatori cu curaj și cu durerea că tocmai oficialitățile țării nu veghează la respectarea ordinii în aceste momente grele de război în care se găsește Ucraina, ci urmăresc să provoace mai multă dezbinare și instabilitate:

Pe lângă reacția poporului, a existat și o relatare în direct în România la Televiziunea RealitateaTV. Moment anunțat insistent în avans ca fiind un scandal într-o mănăstire românească, invazia trupelor înarmate a fost relatată și filmată în direct.

În mod curios, pentru că nu au mai relatat nimic în ultimul timp despre situația grea a românilor din Bucovina din partea ucraineană, chiar și Antena3 a inclus în programul de știri informații despre evenimentele de acum:

Cum-necum, ofițerii au ddat ordin să fie părăsită Mănăstirea după ce începuseră să percheziționeze mai multe locașuri mănăstirești, nu doar centrul de călugări din Bănceni. Este vorba de Mănăstirea Sf. Xenia, centrul pentru copii de la Molnița din apropiere și restul clădirilor anexe, spital, hotel pentru pelerini și gospodării. Dintr-o dată, însă, au părăsit planurile inițiale și au plecat, spunând că nu vor decât să apere Mănăstirea și să se asigure că nu există elemente care ar putea-o pune în pericol. Bineînțeles, cu astfel de minciuni nu-și pot ascunde intențiile reale rău-voitoare.

Ca să fie învederat faptul că această incursiune a forțelor ucrainene este una de intimidare și necinstită, conducătorul lor nu s-a legitimat și nici nu a putut să arate un mandat de percheziție. Totul a fost orchestrat noaptea ca hoții în sfidarea legii și ordinii. Ei, care ar trebui să asigure ordinea, dau dovada că statul prigonește pe nedrept credința și Biserica Ortodoxă. Nu se încurcă în hârtii și justificări când nedreptatea trebuie să-și facă norma.

Bineînțeles că această acțiune vine pe fondul procesului intentat Mitropolitului Longhin, întemeietorul și capul acestor așezăminte monahale și sociale, care este o scamatorie copiată după procesele Tribunalului Poporului din comunism.

Desigur că o Biserică ce-și are o istorie de mai bine de un mileniu nu poate fi dărâmată atât de ușor, dar guvernul asta se silește. Ceea ce s-a petrecut ieri la Bănceni este doar un episod din filmul acaparării locașurilor de cult de către schismaticii ucraineni. În Bucovina nu le-a mers, cum nu le-a mers în mai multe locuri. S-au împiedicat de solidaritatea oamenilor și românilor din zonă și din țară.

Este mare lucru că s-au adunat atâția oameni în contextul în care foarte mulți stau ascunși pentru a nu fi luați pe front, când mulți sunt speriați, când patrulele de recrutarea umblă pe ulițe și prin sate. Pe de altă parte, este firesc să-și apere Mitropolitul care-și pune sufletul pentru comunitate.

Nu legea îi poate ocroti pe cei din Bănceni, ci credința lor și unitatea, cât mai sunt și acestea, care ar trebuie să crească în aceste vremuri de prigoană.

Nu în ultimul rând, ar trebui să tragem un semnal de alarmă la Patriarhie și la guvernul nostru român: Nici măcar suferințele co-naționalilor noștri din Ucraina nu ne deschid ochii asupra fărădelegilor, persecuțiilor și abaterilor bisericești pe care le îndură Biserica Ucraineană canonică? Vânzarea credinței și a neamului va avea la noi vreo limită? Există un punct în care să putem spune: Stop!? Interesele noastre sunt mai presus de ale Occidentului apostat și secularizat și lipsit de identitate. Sufletul nostru nu poate fi ținut numai cu promisiuni mincinoase și secătuit de Dumnezeu și de unitatea națională.

În final, rămâne mesajul îndurerat de mai jos al Mitr. Longhin pentru situația în care se găsește el alături de atâtea suflete și mare parte din comunitatea românească de pe plaiurile bucovinene:

Translate page >>