Patriarhia Bulgariei recunoaște provizoriu autocefalia Bisericii din Macedonia de Nord

Imagine: Romfea.gr

Patriarhia Bulgariei a luat hotărârea să recunoască autocefalia noii Biserici a Macedoniei de Nord printr-o decizie sinodală din data de 13 decembrie a.c.

După cum era de așteptat, ierarhia din Sofia și-a exprimat indirect dezacordul cu privire la atribuirea titulaturii „de Ahrida”, cetate a cărei istorie și-o revendică bulgarii. De aceea îl vor introduce provizoriu pe Arhiepiscopul Ștefan în diptice fără referire la Ahrida (Ohrida). Soluția este așteptată la nivel panortodox.

Un alt fapt interesant este că recunosc decizia sârbilor de acordare a autocefaliei, nu a Constantinopolului de restaurare a comuniunii. Prin aceasta înfruntă pretențiile de primat ale Fanarului.

De asemenea, este notabil faptul că Patriarhia noastră (Română) nu a luat nici o poziție în ședința sinodală din toamna acestui an.

Decizia integrală a bulgarilor a fost redată de portalul grecesc Ακτίνες:

„Sfântul Sinod a decis în consens că primește în comuniune euharistică Tomosul de autocefalie pe care l-a dat Patriarhia Serbiei Bisericii Republicii Macedonia de Nord. Până la emiterea unei decizii panortodoxe pe tema denumirii Bisericii Ortodoxe din Republica Macedoniei de Nord.

Sfântul Sinod adaugă următoarea formulă la dipticele Bisericii Ortodoxe din Bulgaria cu privire la menționarea ArhiepiscopuluiȘtefan drept „Arhiepiscop al Bisericii Republicii Macedonia de Nord.”

Amintim că grecii (Patriarhia de Constantinopol și Biserica Greciei) nu acceptă termenul de „Macedonia” sau un derivat al lui în denumirea noii Biserici Locale.

Translate page >>