Un nou test civic este iniţiat de Alianţa Părinţilor din România, care propune pentru data de 07 martie 2021, ora 15:00, o acţiune de protest ce va avea locul de întâlnire în Bucureşti, Parcul Izvor (probabil pentru a fi evitată limitarea adusă libertăţii întrunirilor pe perioada stării de alertă) în imediata apropiere fiind Piaţa Constituţiei, în faţa Palatului Parlamentului.

Iniţiativa este sprijinită deschis de majoritatea actorilor civici şi massmedia care au fost activi pe tema contestării măsurilor de restrângere a libertăţii cetăţeneşti, fiind asumată deschis şi de partidul AUR care, prin cei doi co-preşedinţi, îndeamnă la o participare cât mai largă, fără afiliere politică.

Obiectul protestului este reprezentat de adoptarea iminentă a proiectului de Lege a vaccinării forţate, cu denumirea oficială de PL-x nr. 399/2017 – Proiect de Lege privind vaccinarea persoanelor în România, proiect care va legifera un sistem birocratic de constrângere a cetăţenilor români să se lase vaccinaţi, lista inoculărilor obligatorii urmând a fi stabilită prin ordin de ministru.

Împreună cu diferitele variante de „paşaport de vaccinare” care se prefigurează a fi adoptat în viitorul foarte apropiat, această lege a vaccinării forţate normalizează decăderea noastră din dreptul inalienabil de a dispune de propriul corp, „garanţiile” procedurale în spatele cărora se ascund autorităţile fiind extrem de străvezii, acest lucru fiind probabil un efect intenţionat.

De altfel, întreaga linie de comunicare publică adoptată de statul român, prin instituţiile sale de resort, face uz de un ton autoritar, cu rol de ameninţare implicită, folosindu-se o naraţiune „a faptului împlinit”, fără alternativă şi fără cale de întors, impunând repere procentuale fantasmagorice pentru rata de vaccinare anti-covid (minim 70%!) care, în mod cert, nu pot fi atinse decât pe calea diferitelor forme de constrângere şi abuz pe care „noua normalitate” le impune.

Faţă de acest mod de comunicare şi legiferare, sigla reimaginată a simbolului partidului comunist (secera şi vaccinul) care a fost aleasă de iniţiatorii acţiunii de protest ca vector de comunicare vizuală este una cum nu se putea mai nimerită, din toate punctele de vedere!

Aşa cum au arătat cei care au ales să popularizeze protestul în mediul online, nimeni nu neagă dreptul celor care doresc să se lase vaccinaţi de a “beneficia” de acest procedeu medical, dar, ceea ce refuzăm şi elementul faţă de care se organizează protestul este caracterul forţat al vaccinării!

Prin urmare, nu este vorba despre vaccinare, #eDespreLibertate !

Opinia noastră este că participarea la acţiunea de protest reprezintă o datorie morală, chiar dacă, pragmatic privind lucrurile, statul român urmăreşte să descurajeze participarea la acţiuni care ţintesc să limiteze din marja sa de abuz prin intervenţie legislativă şi probabil că va adopta proiectul orişicum.

Sub acest aspect, participarea la protestul de duminică reprezintă mai degrabă o afiliere şi un angajament de împotrivire, pe termen lung, faţă de noul climat social-civic şi politic, faţă de anularea drepturilor cetăţeneşti. Aşa cum cunoaştem din timpul regimului comunist, simpla proclamare a unor principii sau instituţii juridice democratice, formalismele parlamentare şi viaţa civică controlată, împreună, nu reprezintă absenţa regimului totalitar, ilegitim şi criminal, dimpotrivă. Acestea sunt însă discuţii separate.

Îndrăznesc o notă complementară faţă de demersul iniţiatorilor de la Alianţa Părinţilor şi arăt că voi trimite invitaţii, în nume propriu, parlamentarilor români de a lua parte, fără însemne politice, la această acţiune de protest, dat fiind că efortul necesar pentru respingerea acestui proiect de lege este unul de mare importanţă şi impune o adeziune parlamentară clară la cadrul libertăţilor cetăţeneşti consacrate constituţional.

Cred că acest proiect legislativ are o mare însemnătate simbolică în privinţa separării apelor şi a conştiinţelor, între totalitarism cinic şi demnitate umană. Prin urmare, îndemn pe cititorii acestui text să procedeze similar şi să trimită mesaje, cu caracter personal/personalizat, parlamentarilor români pe care îi simt/consideră sensibili la ideea de demnitate, autonomie personală şi libertate sufletească.

Închei prin a adăuga că m-ar bucura să întâlnesc şi faţă(1) către faţă(2) pe cât mai mulţi dintre cititorii acestui blog, aşa încât vă îndemn să ne sincronizăm cumva, să ne vedem duminică în Parcul Izvor.

Translate page >>
13
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x