Astăzi, 21 octombrie a.c., ora 10.00, la Palatul Culturii, în Sala Voievozilor, domnul Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice, va deschide Conferința internațională „NATO și războiul din Ucraina” unde vor conferenția următorii:
- prof.univ.dr. Teodor Meleșcanu,
- prof.univ.dr. Ioan Mircea Pașcu,
- prof.univ.dr. Liviu Mureșan,
- prof.univ.dr. Anatoliy Kruglashov,
- Simona Spinaru, Ministru plenipotențiar MAE,
- Mykailo Pavliuk, Vicepreședintele Consiliului Regional Cernăuți.
Acest eveniment anunţat publicului în ultima clipă ne obligă să devansăm anunţarea intenţiei a două grupuri civice din Iaşi de constituire a unui Grup de iniţiativă comun care să promoveze obiectivul organizării unui Referendum local, în care ieşenii să-şi exprime punctul de vedere cu privire la sprijinul militar pe care România îl acordă clandestin Ucrainei.
Conferinţa de astăzi de la Palatul Culturii reprezintă doar una dintre metodele prin care oficialităţile noastre ocupă simbolic spaţii neutre şi ne opun incorect o politică „a faptului împlinit” în privinţa sprijinirii militare a statului ucrainean. Deşi inclusiv preşedintele României a dat asigurări publice că ţara noastră nu va fi implicată în războiul ruso-ucrainean, este de notrietate faptul că România este participantă (şi) militar la efortul de război al ţării vecine.
Cu toate că în spaţiul public au circulat mai multe petiţii cu zeci de mii de semnături în sprijinul neutralităţii şi neimplicării militare a României în acest conflict, politica adoptată de autorităţile noastre este una contrară, publicul românesc fiind menţinut într-o stare de confuzie sau neştiinţă cu privire la natura implicării militare a ţării noastre în război şi cu privire la posibilele consecinţe ce decurg din această decizie politică.
Or, potrivit Articolului 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumurilor:
În România suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum.
Deşi subiectul este unul de interes naţional, considerăm că este menirea Iaşului, ca fostă capitală a Moldovei Mari şi capitală culturală a României, să devină o platformă de dezbatere reală care să facă lumină cu privire la opţiunea suverană a ieşenilor privitor la subiectul războiului de peste graniţă, vital pentru viitorul ţării nostre. La fel de esenţial este ca dezbaterea să fie epuizată printr-un vot liber şi suveran al cetăţenilor, cu valoare de principiu de acţiune.
Condamnăm modalitatea necinstită de a implica ţara noastră în acţiuni militare ce ne pot atrage un statut de cobeligerant, astfel cum oficialităţile statului rus au avertizat în mod repetat. Totodată, condamnăm ambiguitatea mediatică şi comunicaţională în care este menţinută societatea românească, ambiguitate pe care o considerăm îndreptată nu împotriva statului rus ci împotriva intereselor noastre colective.
Referendumul este instrumentul predilect al exercitării suveranităţii poporului român iar rezultatul său va fi lipsit de echivoc.
În perioada imediat următoare vom publica foaia de parcurs pentru demersurile locale precum şi petiţia prin care vom solicita românilor din toată ţara sprijinirea obiectivului de a organiza un:
Referendum local la Iaşi privitor la chestiunea neutralităţii militare a României faţă de războiul ruso-ucrainean.
Articole complementare:
Iași, centru strategic al Europei. Mircea Geoană: „Estul României va deveni mult mai important”
Războiul din Ucraina va pune zona de nord și nord-est a României în vizorul Europei, iar regiunea va deveni mult mai importantă pentru investiții, a spus secretarul general al NATO.
Mircea Geoană consideră că Iașul și întreaga regiune aflată pe granița de nord și est a României va cunoaște investiții importante în următorii ani. Declarațiile au fost făcute într-o intervenție a secretarului general adjunct al NATO la Conferința Internațională „NATO şi războiul din Ucraina. Reechilibrare geografică şi consolidare instituţională”, desfășurată la Palatul Culturii din Iași.
Conferința își propune să exploreze contextul regional de securitate pe fondul războiului din Ucraina, să evidențieze politicile adoptate de autoritățile române competente și, totodată, să analizeze efectele conflictului asupra dinamicii interne a Alianței Nord-Atlantice.
https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/iasi-centru-strategic-al-europei-mircea-geoana-2214477.html
Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), Mircea Geoană, consideră că, în urma războiului din Ucraina, centrul strategic de greutate al Europei se va muta către Est iar România va deveni o ţară nu doar relevantă strategic, ci şi una cu „o relevanţă de natură economică, politică şi tehnologică”. El a declarat, vineri, în cadrul Conferinţei internaţionale „NATO şi războiul din Ucraina. Reechilibrare geografică şi consolidare instituţională”, care se desfăşoară la Iaşi, că România trebuie să profite de noua realitate apărută după invazia teritoriului ucrainean.
De asemenea, oficialul NATO este de părere că „Estul României va deveni mult mai important pentru investiţii şi pentru business”.
https://www.cotidianul.ro/geoana-vede-partea-buna-a-razboiului/
https://m.digi24.ro/stiri/mircea-geoana-centrul-strategic-de-greutate-al-europei-se-muta-catre-est-romania-va-deveni-o-tara-relevanta-economic-2124971
România Civică TV – ROC TV
NATO SAU INTERESUL ROMÂNIEI ?
Astăzi, vineri 21 octombrie, a fost organizat la Iași un eveniment pe cât de prestigios pe atât de lipsit de fundament.
Evenimentul a avut loc în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii și a fost organizat de către Primăria Municipiului Iași, Fundația Colegiului Național de Apărare și Complexul Muzeal Național Moldova Iași.
Un for de participanți celebri printre care Teodor MELEȘCANU fost ministru al Afacerilor Externe, reprezentanți ai Mitropoliei, primarul Iașului Mihai CHIRICA, președintele Consiliului Județean Costel ALEXE și prefectul Iașului Bogdan COJOCARU. Iar deschiderea s-a efectuat prin intervenție video din partea domnului Mircea GEOANĂ în direct de la Bruxelles.
Tema conferinței a fost ‘’NATO și războiul din Ucraina’’.
O temă care într-adevăr merita dezbătută public dar cu imparţialitate.
Din păcate cei prezenți au avut o singură direcție de dialog, una doar în favoarea interesului ucrainean.
Am auzit acolo diverse aserţiuni precum: participăm la reconstrucția Ucrainei, salvăm democrația dacă salvăm Ucraina, România este mai puternică prin implicarea în conflict deoarece NATO ne protejează.
Au fost unele discursuri istorice cu o istorie falsificată și fără nici o referire la minoritatea română din teritoriu ucrainean.
Nu s-a discutat deloc și nu am înțeles cum va fi salvată România dacă trimite arme în acest conflict.
S-a pomenit că nu am vrea să fim atacați de către ruși. Nimeni nu vrea.
Dar trimițând arme e calea cea mai sigură pentru a pierde mult. Poate mult mai mult decât își pot imagina reprezentanții acestei societăți elitiste care a format publicul.
Punctul culminant a fost sfârșitul unui discurs unde s-a scandat în fața personalităților ‘’SLAVA UCRAINA’’.
Dar întreb acum : Interesul Național al României l-ați uitat doamnelor și domnilor organizatori ?
O conferință ‘’prestigioasă’’ anunțată din scurt la ultimul minut, fără posibilitatea opiniei civice de a fi exprimată. Înţelegem că organizatorii nu sunt obligaţi să acorde tribună oricărui participant, dar ar fi fost un gest de bunăvoinţă obişnuit în astfel de situaţii.
Am fost prezent ca reprezentant al grupului civic ‘’LIBER ȘI SUVERAN IAȘI’’ și am dorit foarte mult să formulez câteva succinte cuvinte prin care să exprim și poziția noastră în favoarea neutralității și a neimplicării românilor într-un conflict care nu este al nostru.
Am primit un refuz net și sec : avem un desfășurător pe care trebuie imperios să-l respectăm.
Mai mult, au fost membri ai grupului nostru civic cărora li s-a refuzat accesul în sală sub pretextul lipsei unei invitații. Aceasta cu toate că inițial evenimentul a fost prezentat ca fiind unul deschis publicului (fără invitație).
Am observat teama acestor organizatori elitiști de a fi contraziși sau poate ar trebui să spun demascați ?
Da ! Am spus bine : demascați. Deoarece nu aveau dreptul moral să falsifice istoria, nu aveau dreptul să refuze o intervenție din public în numele democrației pe care ei zic că o reprezintă, nu aveau de ce să le refuze activiștilor civici accesul în sală și una peste alta, nu aveau dreptul moral să scandeze ‘’SLAVA UCRAINA’’ în teritoriu românesc !
Ajutorul umanitar e necesar și îl acordăm. Trădare naţională nu putem susține !
Nu suntem rusofili. Rușii trebuie să-și regleze problemele lor.
Singurul lucru important pentru noi este să luptăm doar pentru Interesul României !
Cerem referendum local la Iaşi vizând chestiunea sprijinirii militare a Ucrainei !
Invităm toate grupurile interesate să ne contacteze pe această temă la telefonul oficial al grupului civic ‘’LIBER ȘI SUVERAN IAȘI’’ : 0748 783 573
Condamnăm modalitatea necinstită de a implica ţara noastră în acţiuni militare ce ne pot atrage un statut de cobeligerant, astfel cum oficialităţile statului rus au avertizat în mod repetat !
Totodată condamnăm ambiguitatea mediatică şi comunicaţională în care este menţinută societatea românească, ambiguitate pe care o considerăm îndreptată nu împotriva statului rus ci împotriva intereselor noastre colective.
Referendumul este instrumentul predilect al exercitării suveranităţii poporului român iar rezultatul său va fi lipsit de echivoc.
În perioada imediat următoare vom publica foaia de parcurs pentru demersurile locale precum şi petiţia prin care vom solicita românilor din toată ţara sprijinirea obiectivului de a organiza un:
‘’REFERENDUM LOCAL LA IAȘI PRIVITOR LA CHESTIUNEA NEUTRALITĂȚII MILITARE A ROMÂNIEI FAȚĂ DE CONFLICTUL RUSO-UCRAINIAN’’.
Întotdeauna valorile fundamentale pe care le promovăm și apărăm :
DUMNEZEU – PATRIA – FAMILIA
Mihai CRISTIAN
România Civică TV
Dna Viorica P.
„Eu am fost. După prima parte a fost pauză.
RELATARE de la FAȚA LOCULUI : În pauză – „bufet suedez”. În semn de protest, nu vreau nimic. Pe urmă îmi aduc aminte că dăm 2.5% pentru NATO, așa că îmi pun 4 macarons (în mod sigur se scrie altfel !), o prăjiturică și o mini-brânzoaică, nu prea proaspătă.
În hol, lume bună: foști miniștri, pe care îi recunosc mai greu, pentru că la televizor sunt mai tineri și mai frumoși: Ion Mircea Pașcu, Th.Melescanu, Tudorel Toader.
Mulți bărbați, puține femei. Atmosferă caldă, prietenoasă. Poze de grup.
Un domn cu plete albe, încă tânăr ne invită în sală . Nimeni nu are nimic cu mine.
Incepe un discurs al domnului „de la Ucraina”. Tânăr. Față impasibilă, gen birocrat produs 3D. Voce egală, fără inflexiuni.
Traducere în limba română.
Discurs : atacul nejustificat al Rusiei, victime civile, eroismul Ucrainei etc. completați voi, că știți propaganda oficială. Aplauze decente.
Vorbește un prof. universitar de la noi: angajament de susținere în continuare, militar și umanitar. Vorbește apoi despre UE și Ursula, nemulțumită de ticăloșia Rusiei, că nu ne mai dă gaze și că Rusia a declanșat un război energetic împotriva Europei.
Aplauze.
Organizatoare își cere scuze că mai erau vorbitori înscriși la cuvânt, dar timpul a expirat. Multumeste invitaților și e mândră că Iașul a găzduit o astfel de manifestare. Lumea aplaudă.
Eu nu.
Este ora 13,45, după aprecierea mea.”
https://fb.watch/gjt6oew-p4/
Marea majoritate a populației din Romania, cu excepția politicienilor, Nu dorește să fie implicată într-un război care nu îi aparține Trebuie făcut referendum la nivel național, cu privire la neimplicarea României în războiul din Ucraina. În caz de un eventual război, suntem descoperiți! NU ne apară nimeni, suntem pur și simplu carne de tun.
G e o a n a? Iar ne bazam pe unul asa? Dar nu or mai fi si altii Dpamne iarta-ma…iar sa ii vinturam pe astia vechi care cica vin iarasi sa ne aduca „un aer proaspat”? Pai nu ar mai trebui înlocuiți securistii astia ca deja se vede din avion ce intentii au:?:
Iertare, Doamne, iarta-ne!