Un ex-Mitropolit grec reacționează cu afurisiri față de hulele unor miniștri

de | 19 mai 2020 | Biserica Greciei | 16 comentarii

Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita, retras anul trecut din scaun din cauza vârstei înaintate, a uimit Grecia prin acțiunea sa temerară de a afurisi trei miniștri care au adus injurii și hule la adresa Mântuitorului Hristos. Chiar și din partea Sinodului grec a fost emisă o declarație pe această temă.

Ρομφεα: Zis și făcut din partea ex-Mitropolitului Ambrozie. A anunțat anterior acum 3 zile că, dacă până ieri nu se pocăiește Ministrul Culturii Niki Kerameos, care a spus că se transmite din salivă coronavirusul, atunci o va afurisi (după aprecierea Mitropolitului Ambrozie, ministrul înțelegea Sfânta Împărtășanie).

Astfel, astăzi, în Biserica Arătării în Eghio… a citit afurisania! Nu numai pentru ministru, ci  afurisit și pe primul-ministru Kiriako Mitsotakis, precum și pe subsecretarul Protecției civile, Niko Hardalia! Afurisania s-a făcut în absența Mitropolitului Ieronim al Kalavritei și Eghialeei, în timp ce destui credincioși au ieșit din biserică, după unele informații…, întorcând spatele lui Ambrozie. Totuși el însuși… nu a dat înapoi. A continuat să citească afurisirea lui.

Textul de mai sus este preluat din știrea aceasta video:

La scurt timp, Biroul de Presă al Sfântului Sinod din Grecia a emis un comunicat pe această temă:

În urma întrebărilor unor jurnaliști pe subiect, se face cunoscut că numai Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, adică plenul Mitropoliților ei, are capacitatea de a impune afurisirea pe seama membrilor Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Potrivit articolului 4, alineatul IX din Carta Statutară a Bisericii Greciei (legea 590/1977, ΦΕΚ Α’ 146/31.5.1977): «Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei se pronunță pe orice chestiune ce privește Biserica. Îndeosebi aceasta:… IX) Decide în privința aplicării pedepsei afurisirii după cele hotărâte de sfintele canoane».

Orice decizie de sancționare prin afurisire împotriva unui membru al Bisericii Ortodoxe a Greciei, care nu a fost emisă de Sfântul Sinod al Ierarhiei ei, este inexistentă și nevalidă.

Reacția doamnei ministru a fost următoarea la postul de televiziune ANT1: «Aș fi putut răspunde în multe feluri la subiectul în cauză. Oricine poate spune și să facă după cum socotește. Eu consider că ne-am mișcat responsabil mereu după criteriul protejarea sănătății publice și interesul public în scopul de a protejăm pe credincioșii de orice dogmă (cult). Și aceasta în ciuda dificultății deosebite a operațiunii și a neplăcerii mari din toată operațiunea. Am conștiința liniștită. Restul nu mă privesc. Totuși să nu lăsăm unele poziționări și fapte extreme să întunece climatul și toate aceste lucruri semnificative pe care le-am câștigat toți împreună uniți».

În răspuns la aceste declarații ale doamnei ministru și ale Sfântului Sinod, Mitropolitul Ambrozie a revenit, întărind cele săvârșite printr-o declarație, în care menționează și greșelile/hulele pe care le-a avut în vedere din partea primului ministru și a subsecretarului Protecției civile. În comunicatul său, reia cursul evenimentelor: a mustrat-o pe doamna ministru pe data de 1 mai pentru declarațiile dumneaei din 30 aprilie. Specialiștii care se pot pronunța pe tema Împărtășaniei nu sunt medicii, pe care i-a consultat doamna ministru, ci teologii, ierarhii și clericii. Unul dintre ei este Pr. Ștefan Daliani, preot al unui spital de boli infecțioase din Atica de Vest. Pentru că nu a existat nici o reacție din partea doamnei ministru, a scris o a doua scrisoare publică în data de 14 mai, iar în final a pronunțat afurisirea în biserică duminică, 17 mai. Deoarece nici până astăzi nu s-au pocăit cei vizați, Mitropolitul afirmă că afurisirea „s-a făcut”. Își întemeiază faptele pe cuvintele Scripturii, prin care Mântuitorul spune să fie spus Bisericii și afurisit în caz că nu se întoarce.

Nota noastră: Cu toate că Sinodul grec are dreptate în general și o afurisire nu poate fi pronunțată decât de plenul sinodalilor, gestul ex-Mitropolitului Ambrozie are semnificația și greutatea lui duhovnicească. După cum el însuși spune, urmărește măcar să trezească ceva în conștiința restului arhiereilor.

Afurisirea este pronunțată și de duhovnic, nu doar de Sinod, față de cei aflați în păcate și hule cumplite. E drept, excomunicarea oficială o pronunță doar Sinodul. În plus, Mitropolitul Ambrozie este retras din scaun pe motiv de bătrânețe și nu mai este un arhiereu activ al Bisericii Greciei; drept aceea, gestul său este unul mai mult cu putere duhovnicească.

Acest Mitropolit este cunoscut pentru dârzenia lui dintotdeauna pe teme bisericești și politice și ieșirea aceasta nu este tocmai o surpriză.

Din păcate, poziția oficialilor din Grecia, care este o țară majoritar ortodoxă, este cu adevărat anti-bisericească și hulitoare, sfidătoare. Personal, nu sunt convins că Dumnezeu lucrează în felul acesta abrupt, totuși este un fapt că Biserica ar trebui să excomunice oficial pe toți care se plasează pe poziții ateiste și să renunțe la compromisurile și complicitățile cu persoanele și instituțiile care o subminează fățiș.

Subscribe
Notify of

16 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
ciprian p. (@guest_1730)
Offline
19 mai 2020 15:08

n-or sa putrezească dupa ce mor trupurile celor afurisiti decât daca ii dezleagă episcopul Ambrozie , precum si Sf. Ioan Gura de Aur , dupa moarte o a dezlegat pe imparateasa Eudoxia !

Asa ar trebui sa ameninte si episcopii nostrii pe autoritati : Care se leagă de randuiala Slujbelor si interzice savarsirea Sfintelor Slujbe in conditiile normale, sa fie afurisit !

Ioan (@guest_1733)
Offline
Reply to  ciprian p.
19 mai 2020 15:48

Da, cred că ar da ceva rezultate. I-ar mai ține în loc pe vrăjmașii Bisericii după ce s-or informa ce înseamnă…
De mai mult timp doream să scriu și eu aceasta: de ce numai și numai în defensivă față de vrăjmașii vădiți, față de blasfemeitorii Bisericii?

Ortodox (@guest_1735)
Offline
19 mai 2020 17:46

Avand in vedere faptul ca nu statul ci patriarhia a interzis impartasitul credinciosilor la liturghie, cine pe cine sa afuriseasca/cateriseasca?

ciprian p. (@guest_1739)
Offline
Reply to  Ortodox
19 mai 2020 20:19

:)) IPS Teodosie pe NEF. Daniel !

Ioan (@guest_1740)
Offline
Reply to  Ortodox
19 mai 2020 20:36

Uitați cum: ierahii BOR pe acei dregătorii ai statului vehemenți în opoziția lor față de Biserică sau pe acei mireni care își bat joc de Biserică (avem cazuri notorii!) care le tot pun contre alor noștri ierarhi pe coridoarele puterii unde se duc lupte mari… Că așa aflai, de lupte mari care se duc pe-acolo sus unde-i aerul mai rarefiat și fără să priceapă prostimea… 🙁

ciprian p. (@guest_1741)
Offline
Reply to  Ioan
19 mai 2020 22:07

Ioan zice bine….da…vise plăcute !
Somn usor.

Scoală Doamne,
mântuiește-mă Dumnezeul meu…

ciprian p. (@guest_1748)
Offline
Reply to  Ortodox
20 mai 2020 11:29
Ioan (@guest_1749)
Offline
Reply to  ciprian p.
20 mai 2020 17:06

Mi-ai luat vorba din gură. De fapt, cuvântul din tastatură. 🙂
În cazuri deosebite de vrăjmași vădiți, cu “ștate vechi”, cred că se impune și câte o măsură de corecție aplicată de ierarhii Bisericii!

“ Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu o cucernicie tâmpă şi laşă. Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi“.

Sursa: Nicolae Steinhardt, “Jurnalul fericirii”.

Așa mi se pare mie păcătosul.
Desigur, ierarhii știu mai bine.

Vlad-Mihai Agache(@utzu)
Offline
Admin
20 mai 2020 9:41

https://cotidianul.md/2020/05/19/mitropolia-cere-de-la-guvern-reluarea-slujbelor-in-biserici-in-caz-contrar-veti-fi-exclusi-din-rugaciuni/

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova solicită Guvernului reluarea slujbelor în biserici, în caz contrar amenințând cu excluderea din rugăciuni a guvernanților.

Într-o adresare către premierul Ion Chicu, sinodul cere revizuirea deciziei din 14 mai, când s-a decis ca până la 30 iunie slujbele să fie ținute în continuare doar în curțile biserici, cu păstrarea distanței sociale și purtarea măștilor.

Apreciem măsurile de siguranță care s-au luat, dar considerăm că în privința participării credincioșilor la slujbe se impune revizuirea acestei hotărâri cu posibilitatea pentru credincioși de a se ruga în biserici, așa cum a făcut-o neîntrerupt și până acum”, se arată în document.

Fețele bisericești susțin că au „așteptat cu mare nerăbdare ridicarea mai multor restricții, iar amânarea respectivă revoltă, dezgustă și este chiar jenantă”.

În concluzie, considerăm binevenită inițiativa ca, în cel mai scurt timp, să invitați reprezentanții. Bisericii Ortodoxe din Moldova și să reformulați hotărârea în conformitate și cu normele moralei creștine, urmând în aceasta exemplul altor state europene. În caz contrar ne asumăm dreptul canonic și moral de a vă exclude din pomenirea și rugăciunea Bisericii”, solicită semnatarii.

Totodată, preoții solicită ca cetățenii să nu fie obligați să-și administreze un vaccin împotriva noului coronavirus, chiar dacă acesta încă nici nu a fost descoperit.

Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță. Se consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă”, se aliniază preoții teoriei conspirației, negată de guvernele majorității statelor lumii și experți.

Vlad-Mihai Agache(@utzu)
Offline
Admin
Reply to  Vlad-Mihai Agache
20 mai 2020 10:33

Deşi presa s-a grăbit să acopere adresele Sinodului BOM cu ridicol şi batjocură, cei care le vor citi vor fi uimiţi de curajul ierarhilor moldoveni care îşi asumă două poziţii exemplare, rezonabil de motivate, cu profund impact pentru credincioşii păstoriţi.

Atunci când am scris despre Cuvântul Ierarhului care confirmă naraţiunea oficială nu aş fi îndrăznit să sper măcar să apară astfel de adrese. Cred că o astfel de abordare este mult mai utilă şi mai justă decât cea prezentată în articolul nostru de mai sus, despre afurisirile date de Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita.

Marți, 19 mai 2020, la Reședința mitropolitană din Chișinău, Întâistătătorul Bisercii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR a condus lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La ședință s-au întrunit membrii Sinodului BOM în următoarea componență:

Președinte: ÎPS VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove.

Membri: PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat; PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni; PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni; PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove şi PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, Secretarul Sinodului BOM: Prot. mitr. Vadim Cheibaș.

În debutul adunării, ÎPS Mitropolit VLADIMIR l-a felicitat din numele Sinodului BOM pe PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat cu prilejul aniversării recente a 70 ani de viață, decorând-ul cu înalta distincție mitropolitană – Ordinul „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”, de gr. I.

În cadrul ședinței au fost semnate două adresări importante către autoritățile statului:

I. A D R E S A R E A Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către dl Ion CHICU, prim-ministru al Republicii Moldova și membrii Comisiei naționale extraordinară de sănătate publică. (descarcă document WORD)

II. A D R E S A R E A privind legalitatea unei eventuale vaccinari obligatorii ca efect al virusului SARS-COVID-19. (descarcă document WORD)

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Vă îndemnăm cu căldură să daţi citire celor două documente oficiale ale Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova! Nu e de mirare turbarea celor din tabăra secularistă şi nici graba lor de a compromite poziţia ierarhilor moldoveni.

Într-o lume ideală ar trebui să apară o solidarizare din partea ierarhilor noştri cu o astfel de poziţie sau măcar o validare care să semnaleze împroprierea acestor perspective în cercul moral al credincioşilro români. Nu tragem mari speranţe către acest lucru.

Vom reveni când vom găsi vreme cu un articol conţinând cele două adresări, căci este un eveniment care nu trebuie ignorat de suflarea ortodoxă de la noi. Sperăm ca acest subiect să fie preluat de cei mai mari decât noi. O astfel de ştire ar trebui, în mod normal, să fie preluată pe basilica.ro, având în vedere că presa din România acoperă pe larg acest subiect care, totuşi, pe ortodocşi îi priveşte. Sper doar să nu apară o nouă delimitare din partea domnului Bănescu.

ciprian p. (@guest_1752)
Offline
Reply to  Vlad-Mihai Agache
20 mai 2020 18:20

Bănescu e simplu purtător de cuvânt ! Deci Banescu n-are cum.sa se delimiteze de ceva fara aprobarea Patriarhului .

ciprian p. (@guest_1753)
Offline
Reply to  Vlad-Mihai Agache
20 mai 2020 18:35

stiti ce ati mai putea face dvs. daca aveti timp ?
Sa trimiteti comunicatul BOM prin imel la toate episcopiile noastre .

Vlad-Mihai Agache(@utzu)
Offline
Admin
20 mai 2020 17:15

Pur şi simplu am rămas cu gura căscată!! Ce surpriză frumoasă ne face ÎPS Teodosie! 🙂 🙂 🙂

Sfânta Lumină a Învierii va fi oferită credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului

Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, are consacrată o slujbă specială, săvârșită în fiecare an la miezul nopții, în cadrul căreia credincioșii primesc de la clerici Lumina lui Hristos, simbolul Învierii Domnului, esența credinței creștine. Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns, având în vedere că:
– miercuri, 27 mai, este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede același început ca în noaptea Învierii;
– sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști și de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcușului spre Înviere;
– nu a fost posibilă pomenirea celor adormiți în cimitire la Paștele Blajinilor, urmare a interzicerii accesului publicului în cimitire;
– Arhiereul locului poate rândui zile de post, conform canoanelor bisericești;
– rânduiala Odovaniei Învierii practicată în Biserica Ortodoxă a Greciei,
Permanența Arhiepiscopiei Tomisului a decis:
1. în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști;
2. se rânduiește un post bisericesc de trei zile în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 și 26 mai, în care credincioșii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtășanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai;
3. joi, 28 mai, întrucât Înălțarea Domnului este și ziua pomenirii eroilor, preoții pot pomeni în cimitire pe cei adormiți precum la Paștele Blajinilor.
Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă de Paști de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.
Veniți de luați Lumină!

Ortodox (@guest_1757)
Offline
21 mai 2020 20:40

Uitati ce a patit parintele episcop retras:
https://safielumina.ro/urmarile-chiliilor-episcopul-retras-cornel-onila-retinut-de-procurori-pentru-viol/
Vai, ce tulburare trebuie sa fie printre ceilalti parinti episcopi… Adica ei au ascuns gunoiul sub pres, si s-au gasit unii sa se-mpiedice aiurea de o „mica” movilita…!

Noutăţi:

Categorii

Arhive

Translate page >>
16
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x