De ce îi cinstim pe acești Sfinți? Cum s-a manifestat atât de clar și de neîndoielnic dragostea lor pentru Dumnezeu și pentru aproapele, după cum și pentru patrie? Răspunsul este simplu – în dorința lor de a păstra pacea și dragostea frățească în patria lor, chiar și cu prețul vieții lor. După moartea Marelui Duce Vladimir cel întocmai cu Apostolii, Rusia kieveană putea să se afunde în conflicte îndelungate și sângeroase. De aceasta, Sfinții Principi Boris și Gleb trebuia doar să-și revendice drepturile față la tronul princiar, să adune oaste și să înceapă o luptă armată pentru putere cu frații lor. Totuși au ales alt drum – drumul binecuvântat al făcătorilor de pace, care și-au dat viața pentru a scăpa viețile celorlalți și să păstreze patria lor.
Astăzi problema a venit din nou în casele noastre. Opoziția politică continuă în regiunile Donetsk și Lugansk. Războiul fără precedent al informațiilor continuă. Propaganda distruge relațiile frățești dintre nații și rupe chiar și legăturile de sânge. Unde să căutați mântuirea? Cum putem să depășim dificultățile și conflictele când semințele vrăjmășiei sunt semănate abundent între frații de credință și lupta între frații de credință aduce roade însângerate?
Sângele care a curs în ultimul timp pe pământul nostru strigă la cer.
Numai Domnul cel atotbun este în poziția să-i elibereze pe credincioșii Săi de toate poverile. Numai „Dumnezeu este scăparea și puterea noastră, ajutorul nostru în necazurile care ne nenorocesc” (Psalm 45:2). „Întoarceți-vă la Mine, zice Domnul, și vă veți mântui” (Is. 45:22).
În acest moment dificil, îi chem pe toți frații credincioși să-și amintească mereu de răspunderea lor pentru viitorul Sfintei noastre Biserici și al patriei noastre Ucraina. Trebuie să facem ceea ce este posibil ca să se termine războiul și să fie întemeiată pacea foarte așteptată în țara noastră. Pentru cler, orice apeluri la atacuri armate și dușmănie sunt inacceptabile. În nici un caz nu avem dreptul să îndreptățim războiul cu sloganuri religioase. Fac apel la ortodocșii care se găsesc acum în ambele părți ale ciocnirii armate să se vadă unul pe altul ca frați și să impună un armistițiu.
Tremurăm cu cutremur și durere când vedem chinul poporului lui Dumnezeu. Moartea subită șterge toate diferențele dintre cei vii. Nu mai există dreapta sau stânga în morminte. În morminte astăzi stau copiii Bisericii noastre în Ucraina de Est, centrală și de Vest.
Dacă nu oprim războiul în inimile noastre, se va înteți din nou. În aceste zile, Domnul ne dă prilejul să ne încercăm credința și devotamentul nostru față de învățăturile lui Hristos.
Vom cere de la Dumnezeu să ne facă înțelepți și să umple inimile noastre de dragoste.
(…)Un alt text al capului Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Onufrie al Kievului și a toată Ucraina:
«Din postura de cap al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, adresez chemarea către toți cetățenii Ucrainei. S-a produs o catastrofă. Din păcate, Rusia a dezlănțuit o ostilități asupra Ucrainei și în acest moment critic vă îndemn să nu vă panicați, să fiți bărbătoși și să arătați dragoste pentru țara voastră și unul față de altul. Peste toate, vă chem la rugăciune intensă de pocăință pentru Ucraina, pentru armata noastră și pentru poporul nostru, vă cer să uitați conflictele reciproce și răstălmăcirile noastre și să fim uniți de dragostea pentru Dumnezeu și patria noastră.
În această perioadă tragică, exprimăm dragostea și sprijinul nostru față de soldații noștri, care se află la datorie, care apără și ocrotesc pământul și poporul nostru. Dumnezeu să-i țină bine și să-i păzească!
Susținând suveranitatea și integritatea Ucrainei, ne adresăm Președintelui Rusiei și cerem terminarea imediată a războiului ucigător de frați. Poporul ucrainean și cel rus au ieșit din cristelnița Dniprului și războiul dintre aceste popoare este o reluare a păcatului lui Cain, care a ucis din invidie pe fratele său. Un astfel de război nu are nici o îndreptățire, nici la Dumnezeu, nici la oameni.
Îi chem pe toți la bun simț, care ne învață să soluționăm problemele prin dialog reciproc și înțelegere reciprocă și sper sincer că Dumnezeu ne va ierta păcatele și că pacea lui Dumnezeu va împărăți pe pământul nostru și în toată lumea.”
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina de pe 24 februarie, Preafericitul Onufrie, Mitropolitul Kievului și al toată Ucraina și alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au făcut apel guvernelor atât din Ucraina, cât și din Rusia, să înceteze războiul fratricid. Însuși Sfântul Sinod a emis de curând o declarație în care face din nou apel la Președintele Putin, ca și la Președintele ucrainean Vladimir Zelenski și la Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia să facă tot posibilul să pună capăt războiului.
De menționat că în special în eparhiile ucrainene vestice, unde BOaU și bisericile uniate sunt mai numeroase decât BOU și naționalismul este mai puternic și mai violent, clerul este sub mare presiune să se separă de Patriarhia Moscovei. Există și cereri din câteva eparhii către Mitr. Onufrie să înceapă procesul de cerere a autocefaliei și o seamă de eparhii au încetat să-l pomenească pe Patriarhul Chiril. Potrivit statutului Bisericii Ortodoxe Ruse, nici Sfântul Sinod, nici chiar Sinodul lărgit al Episcopilor nu au autoritatea de a acorda autocefalie, ci doar un Sinod Local, compus din episcopi plus reprezentanți clerici, monahi și mireni.
În același timp, există voci din Biserica Ucraineană care cheamă pe clerici să se roage întâi decât să cedeze emoției și să se implice în asemenea discuții pe social media, inclusiv Mitropolitul Luca de Zaporojie.
Poate prima care a anunțat decizia de a întrerupe pomenirea Patriarhului Chiril a fost Eparhia Sumi. O seamă de clerici din eparhie au informat pe Mitropolitul Evloghie despre decizia lor și, în schimb, au publicat o declarație luni dimineață. Ea sună:
Deja în prima zi de război, Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina a publicat un apel către turmă și a înregistrat și un mesaj video în care condamnă fără echivoc acțiunile agresive ale Federației Ruse, a susținut deplin forțele armate ale Ucrainei și a făcut apel la conducerea rusă să oprească această nebunie sângeroasă. Suntem în deplină solidaritate cu Preafericirea Sa și îi mulțumim sincer pentru aceste importante adresări pline de înțelepciune și responsabilitate pastorale.
În același timp, suntem forțați să admitem cu întristare deosebită că, în timpul acestor zile teribile, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia nu a condamnat deloc acțiunile agresive ale autorităților ruse. În adresarea sa din 24 februarie 2022, Patriarhul Chiril doar a chemat „toate părțile din conflict să facă tot posibilul să evite pagubele civile”. Astfel, războiul în sine nu este condamnat aici. Invazia neloială a armatei ruse în Ucraina nu doar că nu este condamnată, dar nici nu este numită. Duminică, 27 februarie, în timpul slujbei dumnezeiești în Catedrala Hristos Mântuitorul, Patriarhul a citit o rugăciune pentru Ucraina, în care a numit ce se întâmplă în țara noastră drept „conflict și dezordine” interne. Și, în cuvântul de după Liturghie, Patriarhul Chiril spune ad literam: „Dumnezeu să nu permită ca situația curentă politică din Ucraina fraternă, care este aproape de noi, să ducă la asigurarea că forțele răului, care s-au luptat împotriva unității Rusiei și Bisericii Ruse, vor birui”. Din nou, aceste cuvinte nu condamnă actul de agresiune comis împotriva patriei noastre. Mai mult, aceste cuvinte dau motiv să gândim că Patriarhul aprobă deplin forțarea Ucrainei să renunțe la suveranitatea statală și să fie încorporată forțat în Rusia.
„În această situație dificilă, trasată de imperativele conștiinței pastorale, am decis să oprim pomenirea Patriarhului Moscovei la slujbele dumnezeiești. Această decizie este dictată și de cererile turmei noastre, care, vai, nu mai vrea să audă numele Patriarhului Chiril în bisericile noastre”, spune declarația.
Mai departe explică faptul că acesta nu este un act de schismă sau delict canonic, de vreme ce canoanele doar obligă pe clerici să pomenească pe episcopul lor local. „Rămânem parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene”, scriu clericii, remarcând și faptul că unii preoți deja au încetat să-l pomenească pe Patriarhul Chiril de câțiva ani, deși ei rămân statornic în interiorul Bisericii Ucrainene.
Când a fost publicată, declarația a fost semnată de 28 de preoți și diaconi.
În plus, Mitropolitul Teodor de Mukacevo a scris pe scurt: „Eparhia de Mukacevo a BOU încetează pomenirea Patriarhului Chiril la toate slujbele divine”.
Același lucru a fost anunțat de Eparhiile de Jitomyr, Rivne, Vladimir-Volyn, Khmelnițki, Liov și Volyn — toate situate în Ucraina vestică. Eparhia de Vinnitsa, de asemenea în Vestul Ucrainei, a publicat informații că au cerut clericii să oprească pomenirea Patr. Chiril, deși răspunsul Mitr. Varsanufie nu este indicat explicit.
Potrivit comentariilor Mitr. Evloghie de Sumi, clerul din Eparhia de Tulcin este și el binecuvântat să nu pomenească pe Patr. Chiril.
Mai mult, clericii din câteva eparhii fac apel să fie ridicată chestiunea autocefaliei Bisericii Ucrainei.
Declarația din partea protopopiatelor, clerului și monahilor din Eparhia Rivne către episcopul lor, publicată pe site-ul eparhial, face apel la Mitr. Onufrie să convoace Sinodul ucrainean să ceară Patriarhului Chiril să acorde autocefalie Bisericii Ucrainene. Clerul din Episcopia Volyn face și el apel la ierarhul lor să ridice problema autocefaliei.
În Episcopia Vladimir-Volyn, Sinodul episcopal a făcut apel la Mitropolitul Vladimir să ceară, la rândul său, o sesiune a Sinodului Ucrainean pentru a cere autocefalia și cererea lor a fost postată pe pagina episcopală cu sprijinul ierarhului pentru cererea lor.
Într-o adresare video, clerul din Episcopia de Kiev anunță, de asemenea, că au oprit pomenirea Patr. Chiril și fac apel la Mitr. Onufrie să convoace un sinod și să ridice chestiunea autocefaliei.
În orice caz, nu toți din Biserica Ucraineană este de partea unor asemenea apeluri. Într-o postare pe Telegram de ieri, Mitropolitul Luca de Zaporojie amintește clerului că datoria lor este să se roage și că acum nu este vremea de a avea asemenea discuții pe social media. El scrie:
Turmă din Zaporojie, dragă inimii mele! Astăzi trecem printr-un timp dificil și trist pentru toți. Mai mult ca oricând, acum trebuie să fim una cu Dumnezeu și unii cu alții. Dușmanul rasei umane caută să facă tot posibilul să ne împartă și să ne dezbine. A făcut asta cu ajutorul așa-numitului „tomos”, când a semănat dușmănie în timpul pandemiei între suporterii și oponenții vaccinării. Acum ne împarte cu mâinile acelor păstori care aduc confuzie în turma lui Hristos.
Există tradiții diferite în Biserică. În unele Biserici Locale, clerul pomenește doar pe episcopul în funcție, în altă parte pomenesc pe întâistătătorii Bisericilor împreună cu el. Nu acesta este subiectul, ci că acum, când trebuie să ne rugăm cu toții împreună pentru stabilirea rapidă a păcii în patria noastră mult-suferindă, unii clerici, cedând emoțiilor și patimii mândriei, seamănă dezbinare. Este astăzi timpul potrivit pentru a avea discuții pe rețelele sociale despre una sau alta? Este asta prima noastră preocupare într-un moment așa de grozav? Orice război este lucrarea diavolului. Pentru mine, nu doar ca episcop, ci și ca persoană ortodoxă, cel mai teribil lucru este că oamenii care au ieșit din aceeași cristelniță, ale căror mame se roagă în aceeași Biserică, la piepturile cărora atârnă aceleași cruci se omoară unii pe alții. Ambii citesc aceleași rugăciuni înainte de luptă și se întorc la același Dumnezeu. Inima Maicii Domnului este sfâșiată când vede toată această nebunie a copiilor ei! Fac apel și cer clerului din episcopia Zaporojie: Încetați să semănați confuzie în turma noastră; nu mergeți pe urma diavolului! Amintiți-vă, va trebui să răspundeți pentru orice cuvânt înaintea lui Dumnezeu. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să vă ridicați la chemarea voastră – să arătați chipul lui Hristos în această lume: să fiți alături de toți, să arătați milă tuturor, să arătați dragoste jertfelnică și să nu fiți târâți în jocuri politice.
Nota noastră: În mod evident, războiul din Ucraina este unul purtat între popoare frățești și este o dramă. Ucrainenii, împărțiți după regiuni, mai apropiați de Rusia cei din Est și mai europeni cei din Vest, sunt într-un conflict cu Moscova, care este un stat imperialist, o super-putere. Din această luptă, are de suferit și Biserica Ucrainei, care se vede divizată, o bună parte cerând desprinderea de Patriarhia Rusă, mai exact regiunile estice.
Soluția pe care o propune public Biserica Ucraineană prin vocea Mitropolitului Onufrie este încetarea ostilităților. În plus, credința ar trebui să ducă la oprirea disensiunilor interne, să ducă la înțelegere între frați, între ucraineni și ruși. Asistăm la o concentrare în mic, pe teritoriul ucrainean, a confruntării dintre două civilizații, occidentală și rusească. Ambele folosesc des forța brută, dar și războiul cultural. Din păcate, Biserica se găsește la mijloc, mai bine reprezentată de valorile Federației Ruse, dar totuși departe de a fi ale ei proprii. Am putea defini succint această ciocnire drept LGBT vs. normalitatea rusească sau demonizare vs. imperialism. Nici una din variante nu ține strict de valorile Bisericii și, cel mai important, nu justifică din punct de vedere creștin războiul. E adevărat, câștigă teren civilizația antihristică a destrămării ordinii morale și a mondializării; totuși soluția nu este împotrivirea cu forța armată.
Pentru fiecare creștin, înțelepciunea care cred că ar trebui să o desprindă din această situație este că alipirea de bunurile pământești întruchipate în atracțiile occidentale reprezintă sămânța războiului din Ucraina. Fiecare a contribuit cu ceva în acest sens la modul concret; a întărit răspândirea „drepturilor omului”, care adesea calcă în picioare religia, normalitatea și bunul simț. Fie că acceptăm sau nu, noi, România, suntem înrolați în tabăra care produce dezastru în lume atât prin forțele NATO, cât și economic, dar îndeosebi spiritual.
În ce privește autocefalia Bisericii Ucrainene, vor veni zile critice, determinate și de soarta războiului.
Dar cel mai important lucru este că războiul armat nu este justificat pentru un creștin, ci jertfa de sine. Creștinismul a biruit mereu prin mucenicie, nu prin arme. Încurajarea conflictului de către Patriarhul Chiril nu se justifică; nu este normal să pășească pe urmele papilor nu de demult, care au încurajat în anii din urmă războaiele de destrămare a Iugoslaviei.
Bineînțeles, o componentă tot mai aprigă a războiului de astăzi este propaganda, manipularea mediatică și cenzura. Minciuna cu care suntem hrăniți sistematic ar trebui să ne oripileze și să ne scârbească la fel de mult, ca și creștini, ca vărsarea de sânge din război.
„Biserica Ortodoxă Rusă a primit o scrisoare de la Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului cu întrebări privitoare la practica dumnezeieștii Împărtășanii cu restricții sanitare, dar nu vorbește despre întâlniri ale conducătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale din lume”, a declarat pentru RIA Novosti Nicolai Balașov, Președintele suplinitor al Departamentului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei.
Rușii au în minte informația care a circulat după întâlnirea inter-ortodoxă care a avut loc în Iordania în 26 februarie la inițiativa Patriarhului Teofil al Ierusalimului, conform căreia Patriarhul Bartolomeu plănuiește să organizeze o întâlnire pan-ortodoxă după modelul de la Amman și să cheme pe toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe. Acum unii din Patriarhia Moscovei „văd” în epistola lui Bartolomeu o astfel de dispoziție, cu prilejul chestiunii Sfintei Împărtășanii. Totuși în epistola lui Bartolomeu nu se face nici o referire la întâlnire, ci a început o vânătoare de fantasme la Moscova.
„Dacă vorbim despre o convocare ipotetică a unei întâlniri… nu găsesc aceste informații rezonabile. Totuși o scrisoare cu întrebări referitoare la practica împărtășirii în raport cu îngrădiri sanitare a fost primită, dar nu vorbește de întâlniri”, a spus Balașov. Tot potrivit aceluiași, „în linii generale, firește, o comunicare între Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe, fiind inclusă dezbaterea acțiunilor cu privire la o amenințare comună pandemică, despre un schimb de experiență, este importantă și folositoare”, a spus și a informat că recent Moscova a primit o Scrisoare și de la Patriarhul Daniel al României, care se interesa, de asemenea, de poziția Bisericii Ruse cu privire la chestiunea împărtășirii în epidemie și a fost trimis un răspuns detaliat către București cu descrierea practicii.
Reprezentantul Bisericii Ruse a informat, de asemenea, că în aprilie au fost dezbătute subiecte de activitate pastorală și liturgică ale Bisericilor în decursul pandemiei de către Patriarhul Moscovei în cadrul unor convorbiri telefonice cu Patriarhul Irineu al Serbiei și cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a diasporei ruse din America, Mitropolitul Tihon. „Studiem cu atenție experiența altor Biserici Locale, ai căror reprezentanți, la rândul lor, arată interes frățesc pentru deciziile pe care le ia Patriarhia Moscovei sub restricțiile de carantină”, a declarat Balașov.
„Cât îl privește pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, cunoașteți bine motivele triste care au condus la suspendarea comuniunii bisericești cu el – printre alte prin corespondență – din partea Bisericii Ortodoxe Ruse și la pierderea practică a importanței precedente a Patriarhiei de Constantinopol ca centru de coordonare a unității lumii ortodoxe”, a accentuat delegatul Patriarhiei Moscovei.
Totuși, a adăugat, în poziționarea Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la chestiunea metodei de împărtășire, „nu există nici un secret”. Se reflectă în metoda validată de Sfântul Sinod și este publicată de surse bisericești oficiale în diferite limbi. „Mai mult, având în vedere anumite limite și cerințele regimului de carantină, cu participarea doctorilor, au fost elaborate și publicate reguli pentru împărtășirea acasă și în așezămintele medicale când sunt vizitate persoane izolate, care au legătură cu pericolul contaminării ori s-au contaminat cu infecția de coronavirus. Toți pot avea acces la aceste documente ”, a încheiat Balașov.
Observație: Patriarhia Moscovei împărtășește pe credincioși dezinfectând lingurița după fiecare credincios, după cum se vede în filmarea aceasta:
Redăm mai jos Declarația Sinodului Bisericii Ruse din data de 17 octombrie a.c., tradusă după două versiuni, grecească și engleză.
Pe 17 octombrie 2019 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei, care s-a adunat în ședință, a adoptat o declarație cu privire la situația care s-a format în Biserica Ortodoxă a Greciei după desfășurarea întrunirii extraordinare a Sfântului Sinod al Ierarhiei pe 12 octombrie 2019 despre problema bisericească ucraineană (proces verbal nr. 125). Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei au luat la cunoștință actele postate pe mijloacele de informare în masă ale întrunirii Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Ortodoxe a Greciei din 12 octombrie 2019 și îndeosebi Comunicatul Sinodului și Referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia pe tema «Autocefalia Bisericii Ucrainene», prin care propune «recunoașterea… autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente Ucraina». Câtă vreme Biserica Ortodoxă Ucraineană autonomă de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului și a toată Ucraina, cu 95 de arhierei, mai mult de 12 mii de parohii, mai mult de 250 de mănăstiri și zeci de milioane de credincioși rămâne unită canonic cu Biserica Ortodoxă a Rusiei și nici nu a cerut autocefalia de la cineva, este vorba evident despre recunoașterea facțiunile schismatice din țară. Mai devreme Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol a procedat la declarații repetate despre recunoașterea Mitropolitului Onufrie al Kievului și a toată Ucraina drept singurul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina (ultima astfel de declarație a fost făcută în auzul tuturor în Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din ianuarie 2016). Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2018 Patriarhul Bartolomeu, contrar ultimelor declarații și fără să fie competent canonic, fără pocăință și dezavuarea schismei, «a restabilit» pe cei caterisiți, anatematizați sau care nu au avut niciodată hirotonie canonică, ba nici continuitatea apostolică tipiconală. Drept cap al noii structuri a fost ridicat un om cu «hirotonie» de la Filaret Denișenko, fost Mitropolit al Kievului, caterisit și excomunicat din Biserică. Cel din urmă a fost și el «restabilit» «în vrednicia arhierească» de către Patriarhul Constantinopolului, dar imediat după aceea a plecat din «biserica» abia alcătuită, comunicând reînființarea facțiunii sale schismatice mai vechi, pe care o definește drept «Patriarhia de Kiev». Biserica Ortodoxă a Rusiei a informat în repetate rânduri pe conducătorii bisericești ai Bisericii Ortodoxe ai Greciei despre poziția dificilă în care a intrat Biserica Ortodoxă a Ucraineană după legiferarea necanonică a schismei ucrainene de către Constantinopol, precum și despre violența și persecuțiile pe care le-au declanșat în detrimentul fiilor credincioși ai săi foștii conducători ai Ucrainei. Pe 9 octombrie, la puține zile înainte de amintita întrunire extraordinară a Ierarhiei, Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor a trimis o Scrisoare către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia cu îndemnul să se abțină de la acțiuni unilaterale și să nu procedeze la «decizii pripite până când Sfântul Duh nu îi va aduna pe toți Întâistătătorii Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și îi va înțelepți să găsească o rezolvare prin eforturi comune în numele întregii Biserici sfinte, sobornicești/universale și apostolice, prin care să fie odihniți toți și care să constituie depășirea crizei prezente». Provoacă supărare faptul că Preafericitul Arhiepiscop Ieronim motivează nevoia unei recunoașteri pripite și unilaterale a comunității schismatice printr-un șir de argumentări greșite și mincinoase, care au fost combătute în mod repetat nu numai de ierarhi, cercetători și teologi ai Bisericii Ortodoxe a Rusiei, ci și de către destui arhierei, preoți și teologi renumiți ai Bisericii Ortodoxe a Greciei. Nu răspunde realității teza Preafericitului Arhiepiscop Ieronim că «Biserica Ortodoxă a Ucrainei… a rămas întotdeauna în jurisdicția canonică bisericească a Bisericii Mamă, Patriarhia Ecumenică». În anul 1686, prin Scrisorile Sanctității Sale, Patriarhul Dionisie al Constantinopolului și ale Sfântului sinod al Bisericii de Constantinopol, Mitropolia de Kiev a fost supusă în jurisdicția Patriarhiei de Moscova. Mai bine e 300 de ani toată Ortodoxia, fiind cuprinsă și Biserica Ortodoxă a Greciei, a recunoscut jurisdicția canonică a Patriarhiei de Moscova asupra Mitropoliei de Kiev. Totodată, conform sfintelor canoane ale Bisericii, pentru diferențe jurisdicționale, este în vigoare prescripția de 30 de ani (canonul 25 al Sinodului trulan). Toate cele de mai sus au fost ignorate de către cele două Comisii ale Bisericii Ortodoxe a Greciei, cărora le-a fost încredințată cercetarea problemei bisericești ucrainene. În concluziile lor, Comisiile, potrivit Mitropolitului Serafim de Kitire și Antikitire, «neglijează tradiția vie a dependenței de aproape 300 de ani a Mitropoliei de Kiev și a toată Ucraina față de Patriarhia Rusiei. De altfel, această realitate este ilustrată în toate dipticele Bisericii Greciei până chiar de anul trecut. Trec cu vederea poate faptul că Patriarhul Ecumenic de acum Bartolomeu, prin Scrisori Patriarhale (1992 și 1997) recunoaște jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei asupra Sfintei Mitropolii de Kiev și respectarea pedepselor canonice impuse clericilor caterisiți și schismatici, acum curățați și restabiliți». Nu răspunde realității nici susținerea Preafericitului Arhiepiscop Ieronim că chipurile, «deoarece Patriarhia Moscovei a lipsit de la lucrările Sinodului din Creta din 2016, nu s-a dat posibilitatea cercetării subiectului acordării autocefaliei». În realitate, subiectul autocefaliei a fost exclus de pe Ordinea de zi a Sinodului mult mai devreme după insistența Patriarhului Bartolomeu. Acum este vizibil cu ochiul liber motivul mișcării de mai sus. De altfel, la ședințele Comisiei Pregătitoare inter-ortodoxe din anii 1993 și 2009, delegații tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale au concluzionat în acord cu privire la rânduiala acordării autocefaliei, care prevede: a) consimțământul Sinodului Local al Bisericii Mamă suverană ca parte din ea să primească autocefalia, b) asigurarea din partea Patriarhului Ecumenic a încuviințării tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale, care se exprimă în consens de către Sinoadele lor, c) prin consimțământul Bisericii Mamă și încuviințare panortodoxă este proclamată oficial autocefalia prin emiterea Tomosului, care «este semnat de către Patriarhul Ecumenic, dând mărturie în el prin semnăturile lor Preafericiții Întâistătători ai Preasfintelor Biserici Ortodoxe, fiind chemate la aceasta de către Patriarhul Ecumenic». Referitor la ultimul punct, nu a obținut un acord numai rânduiala semnăturilor Tomosului, dar aceasta nu anulează acordurile anterioare, care au fost atinse în restul punctelor. În Sinaxele Întâistătătorilor din anii 2014 și 2016, delegația Patriarhiei Moscovei, precum și delegații Bisericilor surori individuale, au insistat pe încadrarea temei autocefaliei pe Ordinea de zi a Sinodului. Biserica Rusă a primit în final excluderea acestei teme din Ordinea de zi a Sinodului numai când în ianuarie 2016 Patriarhul Bartolomeu, în prezența celorlalți Întâistătători, a încredințat că Preasfânta Biserică de Constantinopol nu are intenții să recurgă la orice acțiuni care să privească viața bisericească din Ucraina, nici la Sfântul și Marele sinod, nici după aceea. Argumentările care sunt aranjate în referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim, care au fost combătute și mai demult în repetate rânduri, urmează precis poziția Patriarhiei de Constantinopol. Totuși se ridică dubii cât participă pliroma Bisericii Ortodoxe a Greciei. Lipsa consensului în sânul ierarhiei Bisericii Greciei pe tema în discuție, precum și disprețuirea glasurilor celor care nu sunt de acord cu recunoașterea schismei ucrainene este dovedită de Mitropolitul Serafim de Kitire: «Au luat-o înainte cei doi Mitropoliți cărunți și venerabili, Serafim de Karistia și Gherman de Ilia, care au vorbit cu multă înțelepciune și pricepere despre chestiunea aceasta arzătoare, care au recunoscut că Patriarhul Ecumenic are dreptul canonic al acordării autocefaliei în anumite limite, dar și că împrejurarea de față este foarte critică și cere mare prudență și studiu și cercetare aprofundate, fără presiunea timpului, asupra acestui subiect. Pe această „lungime de undă” s-au mișcat și Mitropoliții Daniil de Kesariana, Nicolae de Mesogheea, Serafim de Pireu… și smerenia mea. Mitropoliții Andrei de Driinupolis și Cosma de Etolia nu au luat cuvântul, dar s-au aliat cu Arhiereii antevorbitori. Cei absenți, dar care s-au poziționat în scris, Simeon de Nea Smirni și Nectarie de Kerkira, au abordat cu aceeași dispoziție și din aceeași perspectivă această chestiune serioasă ucraineană». În Scrisoarea sa către Sinodul Ierarhiei și către Preafericitul Președinte al ei, Mitropolitul Simeon de Nea Smirni semnalează că «autocefalia ucraineană și condițiile în care a fost acordată nu au nici o asemănare cu celelalte autocefalii care au fost acordate mai demult» de către Patriarhia de Constantinopol. Accentuează faptul că «recunoașterea în grabă… a schismaticilor și așa-numiților „autohirotoniți” – fiind evitată Biserica Locală canonică, dar și Patriarhia Moscovei, de către care au fost condamnați schismaticii – și acordarea autocefaliei noii structuri bisericești naște întrebări rezonabile și provoacă reacții». De asemenea, arată faptul inacceptabil canonic al existenței simultane «a două Biserici Locale paralele» în Ucraina și separația deja creată în «noua structură bisericească ce a primit autocefalia». Menționează imediat interesul marilor puteri geopolitice pentru acordarea forțată a «autocefaliei» schismaticilor. Comparând situația de astăzi a Ortodoxiei cu faptele marii schisme din 1054, cheamă ierarhia «să nu ne grăbim să luăm poziție». «Abordarea forțată și „pe genunchi” a chestiunii ne va expune și va implica Biserica noastră în peripeții. Este greșit să credem că o abordare de acest fel a temei constituie susținere față de Patriarhia Ecumenică». Mitropolitul Nectarie de Kerkira, care nu a putut să fie prezent la întrunirea extraordinară a Sinodului Ierarhiei Bisericii sale, a adresat o Scrisoare către Sinod, unde cere «să amânăm luarea acestei decizii». Subliniază că nu crede că «este vremea adecvată să luăm o decizie în această chestiune spinoasă și deoarece condițiile geopolitice în zona mai largă nu sunt regulate, cu concluzia că orice decizie să fie probabil să provoace dificultăți țării noastre». Mai cheamă Biserica Greciei să facă «o tentativă să mijlocim» să înceapă un dialog între Patriarhiile de Constantinopol și Moscova. Ca un expert în subiecte de drept bisericesc canonic, Mitropolitul Serafim de Pireu nu numai că a depus înaintea Sinodului un studiu amănunțit, unde a combătut convingător argumentarea referatului Întâistătătorului Bisericii Greciei, dar și prin intervențiile sale verbale a exprimat o critică severă față de așa-zisul „Sinod unionist” al schismaticilor. A accentuat că «așa-numitul „Sinod unionist” întrunit este și el nul pentru că a fost compus din persoane laice și î, de aceea, acordarea regimului de autocefalie acestei structuri „bisericești” inexistente devine nulă». A mai subliniat faptul că tentativele de îndreptățire a acestor «nereguli canonice» printr-o practică neuniformă canonică, «prin recursul la robia otomană a Bisericii» și la groaznica perioadă când unele dintre Bisericile Locale sfârșeau într-o dependență directă față de Patriarhul de Constantinopol, «trec sub tăcere rânduiala canonică a Bisericii Sfintelor Sinoade Ecumenice». «Am cerut din partea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei – spune Mitropolitul Serafim – convocarea unui Sinod Panortodox pentru soluționarea acestui subiect foarte anevoios, în care este implicată, din păcate, geopolitica și geostrategia prin acțiuni asupra tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Totodată am reproșat Comisiei sinodale pe relații inter-ortodoxe și inter-creștine că nu a prezentat nici un referat Sinodului permanent, Preafericitului Președinte și Ierarhiei Bisericii Greicei despre opiniile pe temă ale celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale și nici o evaluare preliminară a consecințelor probabile pentru unitatea Bisericii, pentru întreruperea comuniunii cu Biserica Rusiei și pentru recunoașterea de către ea a vechilor calendariști din Grecia. În același timp, am răspuns Președintelui Comisiei de drept canonic că Mitropolitul Onufrie nu avea nici o posibilitate să participe la așa-numitul „Sinod unionist” după cum nu ar fi putut participa Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei cu autointitulatul „Arhiepiscop de Atena” Partenie Vezirea, diacon caterisit din Biserica Greciei». Comunicatul întrunirii extraordinare a Ierarhiei a informat despre decizia care a fost luată în urma dezbaterii referatului în discuție. Totuși rămâne necunoscut cine anume a primit decizia și în ce formă. Un întreg șir de ierarhi demni au atras atenția Sinodului asupra situației critice a Ortodoxiei din lume, la prudență și studiu aprofundat al problemei fără forțare și presiuni din exterior. Unii Mitropoliți, chiar și cei care au fost absenți de la Sinod, au depus cererile lor scrise Sinodului pentru amânarea luării unei decizii. Deciziile Sinodului Ierarhiei în Biserica Greciei sunt luate prin votarea tuturor sinodalilor. cu toate acestea, nu a fost efectuată votarea Ierarhiei nici pe subiectul recunoașterii facțiunilor schismatice ucrainene, dar nici chiar pe tema aprobării deciziilor Sinodului permanent. Îndeosebi acestea le-a informat Mitropolitul Serafim de Kitire: «Deciziile sunt luate, după cum este cunoscut, în mediul nostru bisericesc prin votare: fie prin ridicarea mâinii, fie deschis, fie secret sau după întrebare către toți sinodalii. Pot să existe unele voci pentru autocefalie, dar a fost un număr important al acelora care susțin opinia contrară, dar și a celor care s-au raliat prin tăcere cu cei de-al doilea». Nu există un text oficial cu acces deschis pe care să fi fost semnat de arhierei greci și care ar putea oricine să-l considere mărturie a unei decizii a unității sinodale a Bisericii Locale. Mai mult, a fost dată foarte pe scurt știrea Biserica Ortodoxă a Greciei a recunoscut chipurile autocefalia ucraineană, ceva ce nu conglăsuiește nici cu textul Comunicatului, dar nici cu pozițiile multor sinodali. Se ridică temeri serioase că a fost anulat în acest caz modul sinodal de luare a deciziilor, care este binecuvântat de cuvintele Sfinților Apostoli: «Părutu-s-a Sfântului Duh și nouă» (Fapte 15:28), precum și de istoria de mii de ani a Bisericii una, sfântă sobornicească/ universală și apostolească». Dacă schisma ucraineană va fi recunoscută în fapt de către Biserica Ortodoxă a Greciei sau de Întâistătătorul ei – în forma conslujirilor, pomenirii liturgice a conducătorului schismei sau a trimiterii de scrisori oficiale către el – aceasta va constitui o mărturie tristă a adâncirii scindării în familia Bisericilor Ortodoxe Locale. Toată răspunderea scindării și-o va asuma Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol și acele puteri politice externe pentru care «a fost legiferată» schisma ucraineană. În loc să-și admită greșeala săvârșită și să se silească să o îndrepte printr-o consfătuire panortodoxă, Patriarhul Bartolomeu a blocat orice inițiativă de discuție în acest domeniu și de un an, conform multor martori, a exercitat o presiune fără precedent asupra ierarhilor Bisericii Greciei, cerându-le recunoașterea schismaticilor. A făcut declarații repetate referitoare la recunoașterea de către Biserica Greciei a pseudo-ierarhilor necanonici din Ucraina, ca o supoziție decisă dinainte, ca și cum nu ar fi vorba de o decizie independentă a Bisericii Locale Autocefale. Poziția Bisericii Greciei, care este limitată în esență în regimul ei de autocefalie, este complicată prin dubla jurisdicție a unei părți importante a ierarhiei ei, care depinde canonic de Constantinopol: de ex., a comunicat acestor ierarhi o scrisoare enciclică cu cererea să recunoască imediat nou creata structură pseudo-bisericească. Cei care s-au dovedit îndrăzneți și au mustrat public rătăcirile Constantinopolului, procedând la dezbateri cu el, au primit amenințări, li s-a cerut să le fie aplicate măsuri de convingere, au fost acuzați de trădare și lipsă de patriotism. Provoacă durere faptul că prinosul istoric al poporului grec la transmiterea ortodoxiei este transformat în câștig politic vremelnic și susținere a unor interese geopolitice străine de Biserică. Totuși aceste abuzuri ale simțământului național nu vor fi încununate de succes. Nu vor putea să submineze unitatea credinței noastre, care a fost cumpărată cu sângele noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii noastre. Nu vor întrerupe unitatea tradiției noastre ascetice, care a fost formată prin nevoințele multor cuvioși părinți și râvnitori. Nu vor distruge veșnica prietenie a popoarelor grec și slav, care a fost cumpărată cu sângele soldaților ruși și forjate prin luptele comune pentru libertate ale poporului frate grec. Apreciem comuniunea de rugăciune cu frații noștri din Biserica Ortodoxă a Greciei și vom păstra prin această relație vie, canonică și liturgică cu toți ierarhii și păstorii care s-au raliat deja și se vor ralia mai departe împotriva recunoașterii schismei ucrainene, cu toți care nu se vor contamina prin slujiri împreună cu pseudo-ierarhii schismatici, ci vor constitui exemplu de bărbăție creștină și statornicie în adevărul lui Hristos. Domnul să-i împuternicească în lupta lor mărturisitoare cu rugăciunile Sfinților Marcu al Efesului și Grigorie Palama, ale Cuviosului Maxim Mărturisitorul și ale tuturor Sfinților greci care au avut și au parte de evlavie în Sfânta Rusie. În același timp, amintim că sfintele canoane condamnă pe cei care primesc în comuniune de rugăciune și ajung la conslujire cu cei caterisiți și excomunicați (10, 11, 12 apost., 5 Sin. I Ec., 2 Antiohia ș.a.). După acestea, întrerupem comuniunea de rugăciune și euharistică față de arhiereii Bisericii Greciei care au primit sau primesc într-o astfel de comuniune delegații comunităților ucrainene schismatice necanonice. La fel, nu dăm binecuvântare pentru călătorii de închinare în eparhiile care sunt păstorite de ierarhii în cauză. Informațiile aferente vor fi comunicate pe larg organelor de închinare și turistice ale țării, care constituie ținutul canonic al Bisericii noastre. Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe a Rusiei autorizează pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril al
Moscovei și a tuturor rușilor, să întrerupă pomenirea Preafericitului
Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia în cazul în care
Întâistătătorul Bisericii Greciei începe să pomenească la sfintele slujbe pe
conducătorul uneia dintre facțiunile schismatice ucrainene sau își asumă alte
inițiative care vor da mărturie de recunoaștere făcută de el a schismei
bisericești ucrainene.
Observațiile noastre: Textul Sinodului rusesc este unul foarte elaborat și respiră un aer bisericesc, bazându-se pe informații și temeiuri documentate, fără neclarități și ambiguități, cum am tot fost obișnuiți în ultima vreme de către comunicatele oficiale emise de diferite organisme ortodoxe.
1. În ce privește oprirea comuniunii, ea este decretată doar din momentul în care va deveni clar că a fost recunoscută structura bisericească din Ucraina de către greci. Aceasta este o hotărâre care dovedește limpezime, atenție și lipsă de hazardare, tocmai opusul a ceea ce s-a petrecut în Sinodul Greciei. Într-adevăr, recunoașterea dreptului Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie de către Biserica Greciei nu presupune comuniunea cu așa-zișii autocefali ucraineni. Acest nu este definit ca fiind absolut sau exclusiv; nu implică faptul că alte Biserici autocefale nu au acest drept, ci numai Constantinopolul sau că el operează și în teritorii bisericești străine. De fapt, este chiar o perspectivă corectă faptul că Fanarul, ca orice altă Patriarhie, poate acorda autocefalie unei Biserici din jurisdicția sa. Continuarea firească este aceea că orice eventuală autocefalie va fi recunoscută de celelalte Biserici Locale. În orice caz, hotărârea Sinodului Ierarhiei grecești nu poate fi interpretată drept o acceptare în comuniune a schismaticilor ucraineni de către toată Biserica Greciei în ansamblul ei. În plus, decizia controversată grecească nu a fost semnată de nici un ierarh; drept aceea ar fi incorect să fie tratați toți ca și cum ar fi responsabili pentru eventuala comuniune cu gruparea lui Epifanie. Deci momentan nu
există fapte care să dovedească această comuniune, deși pare iminentă zilele
următoare, odată cu venirea Patriarhului Bartolomeu la Tesalonic, unde va sluji
împreună cu Arhiepiscopul Ieronim special pentru a inaugura recunoașterea
„Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” în Grecia. Până atunci, comuniunea cu grecii nu
este ruptă de către ruși, ci abia în momentul în care va interveni explicit un
semn de comuniune cu ucrainenii.
2. Prezentarea implicațiilor politice în criza ucraineană este una, iarăși, detașată. Fără polemici inutile, sunt aduse în atenție și validate referințele altora asupra intereselor geostategice. Nu există nici o respingere a acuzelor că rușii ar fi exercitat presiuni în favoarea lor în mediul bisericesc grecesc. Probabil pentru că nu au fost exprimate în Comunicatul oficial al Sinodului Ierarhiei și nici în alte luări de poziție publică demne de luat în seamă. În orice caz, întreruperea pomenirii cu Patriarhia Ecumenică și iminentă cu Biserica Greciei este un soi de presiune corectă, legală și responsabilă. Diferența se face prin mijloacele utilizate: politice și subversive pe de o parte/ bisericești și canonice pe de altă parte. Desigur că există destul de multe mize sociale și politice în această problematică spinoasă, însă corectitudinea nu este egală cu inacțiunea, ci cu respectarea prevederilor canonice bisericești și detașarea de interesele strict politice.
Ca un rezumat, decizia Sinodului rus este una echilibrată și fermă, capabilă să aducă roade bune în sufletele credincioșilor autentici, ierarhi sau popor de rând. Sperăm să inspire poziționări bune în rândul celorlalte Biserici Locale, printre care și BOR, și să conducă spre o refacere a unității zguduite a Bisericii prin susținerea ierarhilor și clericilor de bună credință. Bineînțeles, ne dorim ca orice eventual orgoliu sau ambiție deșartă din prezent sau viitor să fie înlăturate chiar și din sânul celor din Patriarhia Rusă.
