Încetarea pomenirii înainte de „hotărârea sinodală” şi condamnare nu are scopul de a evita molipsirea cu erezia propovăduită. Nu, fratele meu! Ea constituie energicul şi ultimul protest al conştiinţei ortodoxe. Atunci când se creează o tulburare, ea dă o ieşire pentru cei care se smintesc, astfel încât Biserica să se grăbească spre soluţionarea problemei.
Canonul 15 nu face vorbire de eretici în sensul propriu al celorlalte canoane pentru că nu presupune o erezie condamnată. În ziua de azi încă nu avem o decizie asupra ecumenismului și o excomunicare a promotorilor lui. Însă aceasta nu înseamnă că el nu ar fi o problemă gravă, o învățătură cu caracter eretic, care face ravagii.
Trebuie multă atenție, pentru că această concepție a întinării prin comuniune face multe pagube: duce la extremism și izolare de Biserică sau la dezbinare sectară pe grupuri mai mult sau mai puțin rigoriste. În felul acesta, este compromisă lupta împotriva ecumenismului în loc să fie curățată și luminoasă.
Metodologia Părinților este la fel de importantă ca adevărul Evangheliei. În aceste situații trebuie să urmezi calea lui Hristos, nu doar să spui adevărul lui Hristos. Și faptul că cei care s-au abătut de-a dreapta sau de-a stânga nu activează și nu urmează metodologia patristică a cauzat mai multe probleme.
Deoarece înclinațiile spre neascultare față de episcopii răi se înmulțesc și se întăresc, s-a ridicat și nivelul teologic și bisericesc al celor care susțin că ascultarea de episcopi, de ierarhie, pe care o identifică în mod rău cu Biserica, este obligatorie, chiar și dacă ierarhia săvârșește «greșeli», cum numesc liniștitor ereziile, rebotezându-le în cristelnița ecumenismului. Și, deoarece acest lucru este neînstare să-i convingă pe cei cu dispoziție spre o sensibilitate ortodoxă elementară, apelează la răstălmăcirea celor spuse de Sfinții Părinți.
Κατάνυξη.gr: Potrivit unui reportaj al Κατάνυξη, în aceste momente este în desfășurare o persecuție necruțătoare împotriva cuviosului Bătrân Gavriil Aghioritul de la Chilia Sf. Hristodul din Patmos...
Rămânând fermi pe poziția pe care am avut-o dintru început, continuăm pe toate căile să tragem un semnal de alarmă celor ce încă mai au o sensibilitate față de adevăr. În timp ce depunem eforturi pentru a păstra aprinsă candela dreptei credințe, care deja fumegă îngrijorător, ne întristăm de faptul că cele două direcții (erezia și schisma), care sfâșie unitatea Bisericii, se accentuează tot mai mult în lucrarea lor de a o stinge.
După Sinodul din Creta, încercarea sinodalilor noștri și a adepților lor de a duce turma după ei, nu după adevărul de credință revelat a generat un simțământ de neîncredere și abandon în mintea multor credincioși. Unii au reacționat și s-au delimitat de această direcție, ajungând chiar și la întreruperea pomenirii. Din păcate, aici au intervenit o serie întreagă de tendințe și teorii, unele cu caracter schismatic.
Moderați și extremiști au fost mereu printre credincioși. Chiar și fariseii au fost fanatici și nu au putut primi învățătura lui Hristos. Însă un conflict emblematic între aceste categorii este cel marcat de reglementările canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) și linia monahilor studiți din sec. VIII-IX. Primul a fost formulat tocmai pentru a tempera și condamna rigorismele celor din urmă.
Știrea că în SUA o parohie sau mai multe au trecut din jurisdicția Patriarhiei Ecumenice (PE) în cea rusească rămâne o informație seacă pentru că sunt imediat bănuite afinități etnice. Dar faptul că inițiativa vine din partea unor americani stârnește alt interes.