Dacă mai are cineva așteptări înalte, religioase, de evlavie și cinstitoare de Dumnezeu din partea ierarhiei noastre, cred că se va adânci în sminteală și apostazie tot mai tenebroasă. Primirea luminii sfinte cu distanța regulamentară de 2m, cu măști și mănuși echivalează mai degrabă cu o profanare. Cântarea imnului „Hristos a înviat!” singuri și izolați, departe de biserici și păstrând norme absurde este clar o manifestare a necredinței în Înviere, nicidecum o manifestare de bucurie biruitoare asupra morții.
Desprinderea ritualurilor de Cel Care le dă sens și de rostul lor înseamnă fetișizare și anulare a Ortodoxiei. Dacă acestea sunt soluțiile patriarhale la aceste momente de cumpănă, în zadar este credința în Hristos. Sigur că nu putem aștepta răspunsuri folositoare din această zonă. Asta este! Nu trebuie să reacționăm cu dezicere de ierarhie, dar măcar cu fidelitate față de Dumnezeul nostru, față de tradițiile și adevărurile sfinte. Nu stă în puterea noastră să facem ordine în Biserică pentru că este cotropită, dar ar trebui să fie puse lucrurile în rânduiala lor. „Cei din Iudeea să fugă în munți” (Mc. 13:14) – cei drept-credincioși să nu se amestece cu sminteala și lepădarea generalizată precum cei 7.000 de bărbați care nu s-au închinat idolilor pe vremea proorocului Ilie (Rom. 11:4)! Este pângărită chiar Biserica, cei care sunt capul în trupul ei, dar inima să supraviețuiască în unghii. Pentru că până și unghiile, cei mai nebăgați în seamă, pot vedea absurdul și că trebuie să se salveze.
Cei mai mulți au înghițit trădare după trădare, îndeosebi începând cu Sinodul din Creta. Nici acum nu văd majoritatea că fisura se lărgește tot mai tare din acel punct. Unde lipsește autenticitatea, totul sfârșește în ruină pe multe planuri.
Deși pare că nu are legătură conținutul cu titlul, îndrumările pentru slujbele de Paști vădesc putregaiul înfiorător care este ignorat cu obstinație. Deși poate părea o idee fixă, este o realitate amară și o piatră de încercare. E vorba de probarea credincioșiei în Domnul, de a nu aluneca în formalismul mort promovat oficial și nici în răzvrătirea exagerată anarhistă.
Să ținem la Biserică așa cum trebuie să fie ea, după cât ne va permite conjunctura! Chiar dacă vor fi multe cântece de sirenă atrăgătoare în jur. Simplitatea rugăciunii și cugetul nevinovat cred că vor fi cele mai bune și chiar singurele făclii pe calea cea dreaptă. Este momentul să revenim la rădăcinile creștinismului apostolic: miza învierii și a vieții veșnice sacrificând chiar și orice statut social; într-atât de serioasă se pare că este situația.
Tendința mai-marilor Bisericii este de a se rușina de Hristos, pe Care ar fi trebuit să-L mărturisească deschis. Din păcate, acest lucru devine tot mai evident odată cu problema acută care se pune odată cu modalitatea sărbătoririi Paștelui anul acesta: în case, cel mult la o slujbă transmisă în direct, sau participând la biserică în noaptea Învierii? Când nimeni nu înțelege de ce am sta acasă, de să se țină slujba de Înviere de preotul singur, e nevoie de argumente. Și acestea dau pe față ce este în inimile multora pe de o parte, iar pe de alta ar trebui să ne protejăm de confuzia strecurată în ele pentru a ne bucura sincer și deplin de lumina Celui ce a înviat pentru noi.
Există și motive de bucurie și apreciere la adresa celor care-și țin neabătut credința în acest context înviforat, cum sunt bulgarii și georgienii îndeosebi. Nu doar ierarhii bulgari, ci chiar și primul-ministru și-a declarat credința și a luat măsuri bune în favoarea trăirii ei firești în aceste zile. Aceste oaze de echilibru și credincioșie dau încredere și sunt foarte necesare tuturor, alături de exemplul Mitropoliților Atanasie și Neofit din Cipru, pentru a cunoaște linia cea bună în norul de panică stârnit și îmbrățișat la nivel general sau, mai bine zis, de apostazie tot mai groasă.
Intenția noastră nu este de a ține pasul cu evenimentele și știrile de moment, ci de a reuși să păstrăm un echilibru și să ținem o linie cât mai sănătoasă. Deja sunt atât de multe lucruri greșite, încât ar fi și greu să fie criticate fără a ne umple de un venin nefolositor.
Mă opresc doar asupra a două mesaje importante care mi-au lăsat un gust amar și care ilustrează elocvent direcția greșită înspre care se dorește să fim conduși. E vorba de decizia Sinodului Permanent al Bisericii Greciei de a săvârși slujbele din Săptămâna Mare și de Paști cu ușile închise și declarațiile Părintelui Necula promovate prompt de Patriarhia noastră. După Sinodul din Creta, schisma ucraineană, acum renunțarea la slujbe și contestarea Sfintei Împărtășanii pun capac sau, mai bine spus, dau de gol apostazia chiar de la vârful Bisericii. Este tot mai evidentă, dar și ochii multora tot mai orbiți și acomodați cu negura amăgirii. Ajungem într-o situație anormală, ca cei de jos să apere Ortodoxia în fața trădărilor tot mai numeroase ale mai-marilor lor. Cât se poate merge în felul acesta?
În ce privește hotărârea grecilor, deja există combateri fără drept de apel, care arată că atitudinea Bisericii în fața molimelor nu a fost una de izolare și renunțare la slujbe. Totuși, dincolo de acceptarea fără rest a deciziei statului elen de a permite „cu generozitate” săvârșirea în perioada Săptămânii Mari și de Paști doar a slujbelor ținute de clerici cu ușile închise (în momentul de față sunt interzise cu desăvârșire), stârnește uimire modul cum este argumentată aceasta. Cea mai tragică expresie este, după opinia mea, îndemnul: „Faceți-vă altar, jertfind cu smerenie (cu deșertare, chenoză) și cu dragoste prezența voastră în sfânta biserică și apropierea voastră de dumnezeiasca Euharistie de dragul tuturor fraților voștri, care constituie altare însuflețite ale lui Dumnezeu”. Cred că este de prisos a spune că aceasta este tocmai inversul jertfirii, al sacrificării de sine.
Sinodul aduce două citate din Sf. Ioan Gură de Aur, dintre care unul fără trimitere, care sună astfel: „Poate omul, care din vreo necesitate nu merge la biserică, să se facă pe sine altar prin faptul că se roagă”. Această referință provine, de fapt, de la Cuviosul Efrem Catunachiotul, care este citat și el cu afirmația că cine nu poate merge la Liturghie „se poate face pe sine în acel ceas altar spunând rugăciunea”. Dar oare aceste cuvinte e normal să fie aplicate la situația virusului de astăzi? Altfel spus, este absentarea de la Înviere și în general de la toate slujbele din această perioadă una fortuită? Fără a mai spune că e foarte îndoielnic faptul că Părintele Efrem s-ar fi referit chiar la slujba de Paști și mai ales pentru toată Biserica. În cel mai rău caz, ar fi o situație pe care pur și simplu trebuie să o acceptăm, nu să o luăm ca și cum ar fi un act de mărinimie din partea noastră. Deja devine ridicol totul.
Este evident că cei bolnavi sau vulnerabili au binecuvântare să stea acasă, dar nu se poate aplica această măsură tuturor. Nu este un motiv întemeiat ca ei să renunțe la Liturghie. Cu atât mai puțin este oportună interzicerea formulării oricărei opinii separate sau obiecții, lucru ce arată caracterul despotic și nepastoral al deciziei sinodale în cauză.
Însă aceste simptome nu se manifestă doar în Grecia, ci și noi, românii, parcă ne pregătim să îmbrățișăm aceeași linie cu „avânt pionieresc”. Prin mai multe articole Patriarhia argumentează ascultarea mai degrabă de autorități decât de Hristos, ba chiar într-un mod „teologic”. Părintele Necula, care a pus cireașa pe colivă, chiar afirmă că Învierea de acasă „nu e un Paște fracturat. E un Paște în care suntem împreună. Cine nu vede așa lucrurile nu știe teologie”.
El justifică frica de a participa la slujba de Înviere printr-o analogie cu ucenicii Mântuitorului, care s-au închis în casă de frică și totuși Hristos a venit la ei. Doar femeile mironosițe au mers la mormânt, iar apostolii au stat închiși și Iisus a veni în mijlocul lor și i-a binecuvântat. Oare așa să fie? Aceasta spune Evanghelia? Oare a fost aceasta o faptă vrednică de urmat?
Însuși Hristos a prevenit pe ucenici înainte de patima Sa: „Toţi vă veţi sminti, că scris este: “Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”” (Marcu 14:27). Iar lepădarea lui Petru este arhicunoscută și rămâne lepădare, nu exemplu de urmat. Dar oare Hristos a lăudat această purtare a ucenicilor Săi? Nu scrie Evanghelistul Marcu: „La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat” (16:14)? Pe cine a mustrat? Pe toți? Evident că nu, ci doar pe aceia care nu crezuseră, pentru că Ioan și Petru au mers într-un suflet la mormânt, sfidând orice primejdie. Și pe Petru l-a îndreptat prin întreita întrebare: „Mă iubești?”. Hristos i-a mustrat, dar i-a și înțeles pentru că nu știau ce este Învierea, că El putea să învieze. Dar atunci era o altă situație față de cea în care suntem noi azi, la două milenii de când o prăznuim. Ei aveau o justificare. Însă cum este posibil să ne comparăm cu apostolii în situația lor dinainte de primirea Duhului Sfânt și de întemeierea Bisericii? Astfel de teologie ajungem să facem?
Dimpotrivă, ar trebui să folosim aceste momente trebuie, spre întărirea noastră, spre a dobândi curaj. Înțelegem mai bine din experiența de acum în ce fel i-a însuflețit Duhul Sfânt pe apostoli să nu se teamă, ci să meargă la templu, chiar dacă au primit bătăi din partea iudeilor. Ba chiar se bucurau că s-au învrednicit să sufere ocară pentru Hristos (Fapte 5:41).
Oare credem noi în viața veșnică mai mult decât în aceasta trecătoare? Prin ce dovedim credința noastră în fața amenințărilor de astăzi? Prin ce ne-o cultivăm în noi?
Că există astăzi amenințări este lucru vădit. Dar nu e vorba de virusul covid decât într-o mică măsură și pentru puțini. Cum am spus, cei bolnavi sau foarte vulnerabili sunt îndreptățiți să se ferească de contactul cu alții chiar și la slujbe. Dar există pericole mai mari, anume amenda și interdicția oficialităților. Un preot vrednic, Andrei Roșca, a sfidat-o cu modestie și bun simț, cerând în numele tuturor românilor ortodocși să fie lăsați să participe măcar la slujba de Înviere. Încă este așteptat un răspuns favorabil, în care nădăjduim. La fel a făcut și un arhiereu, lucru mare, anume IPS Teodosie, care își exprimă speranța că autoritățile vor permite să fie deschise bisericile. Depinde și de vocea noastră tăcută, de strigarea noastră înăbușită către Dumnezeu, dar mai ales de credința în El că poate să înmoaie inimile celor care ne pun la izolare. Nu e suficientă o scrisoare, un singur preot și un arhiereu, deși sunt absolut necesare și lăudabile inițiativa părintelui și mesajul Arhiepiscopului. Mai e nevoie și de sprijinul fiecăruia dintre noi. Poate fiecare îndoială cântărește în balanța lui Dumnezeu acum și pe mai târziu. Poate că Învierea aceasta este mai altfel ca oricare alta, una mai tulburătoare și mai aproape de vibrația ei autentică. Vom răspunde pe aceeași frecvență?
Sunt puse în joc principii, nu mâncare, care sunt apărate mai greu. Foarte ușor renunțăm la ele pentru confortul de moment pentru ca să ajungem să regretăm amarnic mai târziu, când conștientizăm sau plătim pentru greșelile făcute. Suntem conduși să acționăm așa, limitat și fricos, fără orizont, fără gândire critică, fără curaj. Și ajungem lipsiți e principii.
Oare boala virusului de acum este atât de gravă sau ne-o reprezentăm noi astfel, la instigarea unor factori precum mass-media și deciziile guvernului, la auzul unor știri tendențioase? Facem tot felul de planuri să scăpăm de un virus fără a mai lua în calcul alte pericole, poate chiar mai mari. Oare este posibil să stea în casă o lume întreagă și să trăiască bine fără să muncească, fără să se îngrijească de nevoile de zi cu zi? Viața se poate reduce la boală? Măcar de-ar fi atât de periculoasă! Măcar de-ar exista un plan viabil, de încredere, care să stârnească speranță și perspective reale, nu de închidere pe termen nelimitat!
Mare lucru că mai există voci care să pună informațiile în context, să le analizeze corect, să dea o imagine rațională, nu isterică și exagerat sinistră. Pentru că există multe știri care duc în eroare. Panica pierde războiul. Ar fi multe de spus pe acest subiect, dar nu e cazul să fie dezvoltat aici mai mult. Doar că e posibil ca, de pe urma acestei pandemii, să încerce să profite unii. Dincolo de boală, este și multă manipulare, după cum spune frumos și vibrant vlădica Longhin.
Dar măcar de-ar fi frica cea care paralizează Biserica! De n-ar fi necredința și secularizarea, adaptarea la lumesc în locul năzuinței la cele cerești! Nu doar episcopii, ci și oamenii de rând, chiar și monahii, toți suntem slabi și ezitanți, ne supunem mai degrabă oamenilor decât lui Dumnezeu. Dar până când? Până la moarte deplină?
Nu este departe Învierea, Paștile Domnului. Mai este vreme să postim, să ne rugăm, să strigăm, să lucrăm pentru Hristos, pentru veșnicie, pentru sufletul nostru. Încercarea aceasta nu este mare, ci una mică față de altele care probabil că vor urma. Cât este să biruim frica pentru viață, pentru Dumnezeu? Și nici nu este un pericol mare boala aceasta. Dumnezeu ne poate păzi de ea, ne poate da minte și sănătate să o depășim dacă avem curaj și nu o tratăm doar cu frică. Cine nu este în stare să înfrunte moartea nu merită nici viața.
O mână de apostoli a biruit și a cucerit toată lumea cu cuvântul. Pentru că era cuvânt de sus, de la Dumnezeu. Să nu ne lăsăm împotmoliți în învățături stricate, șubrede și falimentare! Fiecare om contează, fiecare conștiință, mai ales dacă lucrează să fie transfigurată de puterea Duhului.
Îmi permit să închei cu un îndemn simplu celor care citesc, dar cu nădejde multă că nu e în gol: Hristos nu a murit în zadar, ci pentru cei striviți de împietrirea acestei lumi și este alături de ei. Să iubim și să prețuim mai mult Învierea decât pe cei ce o calcă în picioare prin idei ciudate, chiar dacă sunt tocmai cei ce ar trebui să o transmită, să o învețe și să o prezinte luminat! Să nu judecăm pe nimeni, dar nici să ne lăsăm întunecați de teorii teologice și mesaje distorsionate cu logică lumească!
Cât de ușor paralizează totul în ziua de astăzi! Dar cât de mare e și amorțeala duhovnicească a creștinilor din Biserică!
După cum deja se știe și resimțim acest lucru, participarea credincioșilor la slujbele bisericești a fost sistată în foarte multe țări ortodoxe, precum și în majoritatea celor din Occident. Însă această stare nu este generalizată, ci există Biserici precum cea a Georgiei, Serbiei, Rusiei și Ucrainei, care nu au dispus implementarea acestor măsuri. Dar nici pericolul contaminării cu noul virus nu este foarte uniform prezentat și apar voci care susțin că închiderea oamenilor în casă este contraindicată. Deși ar trebui să existe niște îndrumări de încredere din partea ierarhiei, confuziile pe plan ecleziastic și medical cer lămuriri în plus pentru a ști cum să înfruntăm mai bine pericolul bolii, dar și cum să ne trăim credința în aceste condiții.
Aspectele bisericești
Deși toate Bisericile au exprimat destul de ferm ideea că nu se transmite vreo infecție prin Împărtășanie în comunicate oficiale, totuși există diferențe în ce privește primirea credincioșilor la slujbe în aceste zile. Patriarhia Română a subliniat corect, într-un articol foarte bun cu informații documentate științific, că Sfintele Taine nu sunt sursă de molipsire în mod paradoxal, iar foarte mulți alți episcopi au susținut intens același lucru, cu referințe la preoți care au îngrijit pe cei îmbolnăviți cu infecții contagioase și nu au pățit nimic, deși s-au împărtășit din același Potir.
Însă aceste poziționări declarative nu înseamnă nimic atunci când nu sunt transpuse în practică, atunci când oamenilor li se interzice participarea la slujbe. Și nu doar atât, ci mai ales atunci când li se permite și sunt îndemnați, prin purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, chiar și după atâtea discuții, să folosească lingurițe de unică folosință dacă le este frică să se împărtășească împreună cu ceilalți. Cine va mai pune bază pe cuvintele oficialilor Bisericii Române când faptele lor dovedesc tocmai contrariul, adică necredință, frică, conformism cu normele profanatoare ale lumii? Cine va urma cu încredere îndrumările emise de biroul Patriarhiei? În nici un caz cineva care caută răspunsuri mântuitoare, ci doar cei care se mulțumesc cu normele acestei lumi.
În contrast, pe lângă faptul că Patriarhia Georgiei și cea a Rusiei nu au oprit pe credincioși să participe la slujbe, precum nici Biserica Ucrainei canonică, la fel procedează și Biserica Serbiei, al cărei Sinod a anunțat că «Biserica nu se pune problema să întrerupă săvârșirea Sfintei Liturghii și nu va înceta să ofere dumnezeiasca Împărtășanie credincioșilor. Acestea sunt subiecte de nenegociat pentru că ele constituie baza credinței noastre în Dumnezeu». Dar chiar și Biserica Greciei a făcut o cerere către oficialități să se revină asupra deciziei de a fi oprit accesul credincioșilor la slujbe. În acest sens, a fost trimisă o scrisoare oficială semnată de către Secretarul Sfântului Sinod, în care se cere să fie îngăduită participarea la slujbe a credincioșilor și mersul la cimitire (care sunt locuri deschise).
O situație interesantă este cea din St. Petersburg, unde primarul a încercat să închidă bisericile, dar răspunsul Patriarhiei Ruse a fost că acest lucru nu intră în atribuțiile autorităților locale, ci poate avea loc doar printr-o lege federală.
Există și unele atitudini exagerate în sensul opus ale unora care consideră că spațiul liturgic este lipsit de orice pericol de contaminare. Personal nu împărtășesc acest punct de vedere pentru că s-au constatat multe îmbolnăviri de la frigul din biserică sau de molipsire cu răceli de la ceilalți credincioși, încât ar fi greu de negat această evidență. Cu toate acestea, cred că ar trebui să biruiască credința că Dumnezeu ne păzește de boală și când ne închinăm la icoanele publice și sărutăm mâna preotului.
Pericolul medical
reprezentat de coronavirus
Dar, dincolo de poziționările strict teologice teoretice și practice, pentru a ști cum să reacționăm trebuie să avem în vedere natura pericolului cu care ne confruntăm. Pe acest subiect există diferite opinii în ce privește abordarea epidemiei, a gravității bolii și a comparației cu celelalte gripe la care nu a existat o asemenea mobilizare. Nu putem să luăm atitudine coerentă decât față de lucruri despre care avem o imagine cât mai bine conturată.
Așadar este cert că există contaminare reală și victime numeroase în China și Italia îndeosebi, dar țările afectate încep să fie din ce în ce mai multe, cum ar fi Spania, Iran și Franța la un nivel ridicat. Este o problemă unificarea statisticilor pentru a avea o imagine reală asupra răspândirii virusului și a face comparații pertinente. Dacă în Italia este asociată pe criterii mai relaxate orice moarte cu coronavirusul, alte țări nu procedează la fel și apar discrepanțe și confuzii, ba chiar și panică. Multe țări cu sistemul medical deficitar raportează foarte puține cazuri. În acest context, avem de-a face mai mult cu o problemă a monitorizării decât a bolii în sine. În unele țări cifrele produc panică, iar în altele pot fi lacunare. Statistica pune pe masă un tablou neconcludent și manipulator.
O prezentare mai echilibrată a situației o face un virolog reputat german, doamna Karin Mölling. Printre ideile cele mai importante, se numără opinia că statul în casă nu este benefic, ci dăunător sănătății: „Interioarele sunt mult mai contagioase decât aerul proaspăt de afară. Carantina în fapt poate avea un impact negativ. … Avem nevoie de aer și soare, aerul diluează virușii iar soarele cu razele ultraviolete îi ucide. Dar nu carantină! Nu te infectezi pe străzi!”. Asta mai ales în zonele nepoluate. Deocamdată situația nu depășește, cel puțin în Germania, cifrele de îmbolnăviri cu gripă normală de acum 2 ani. „Este important să-i izolăm și să-i protejăm pe bătrâni. Apoi cât mai mult aer proaspăt și raze ultraviolete. Mai mult, deschideți grădinițele și școlile în loc de a arunca familiile în haos. Școlile sunt cele mai bune locuri de a-i aduna și de unde afli cum se transmite lanțul infecțios. Poți controla asta și poți reacționa.”
Ce-i drept, totul este în evoluție și există premizele pentru o agravare deosebită. Dar apar și suspiciuni multe cu privire la modul contorizării deceselor. Dacă cei mai mulți au murit cei în vârstă, de unde putem ști că nu au fost alte cauze ale morții? Graba de a le număra la cele cauzate de virus nu este de bun augur. Pentru a se decreta stare de urgență și de pandemie este nevoie de ceva mai mult, altfel e contraproductiv să fie oprită activitatea întregii societăți. La amenințarea reală a bolii se adaugă, astfel, efectele dezastruoase ale crizei economice și lipsurilor generate prin oprirea activității. Reacția aceasta de a bloca circulația este una panicoasă, nu chibzuită. Ea generează isterie și dezorientare, mai ales sau în ciuda faptului că este proclamată pe un ton foarte sigur. Lipsa informațiilor concludente duce la neîncredere și suspiciune, dar și la o stare de conflict social între oameni, care se bănuiesc și se feresc unii de alții.
Orice oprire a activităților sociale nu poate fi justificată decât de o rată foarte mare a mortalității, care paralizează totul. Fără a fi cinici, trebuie să recunoaștem că decesele oamenilor dintre noi, chiar dacă ar fi multe, nu pot face ca totul să se blocheze. Este irațional. Chiar și blocarea spitalelor nu e un motiv suficient. Trebuie luate unele măsuri de precauție, dar această supradimensionare exagerată dovedește lipsa de gândire sau un calcul malefic. Practic, sănătatea ajunge să îmbolnăvească la alt nivel.
Înfruntarea duhovnicească la nivel individual
Două pericole
majore ne pândesc: al bolii, la nivelul trupului, și al izolării, la nivelul
sufletului.
Boala ne pune în fața morții. Orice creștin ar trebui să fie familiar cu gândul la moarte. Acum este doar mai prezent, mai amenințător. În nici un caz disperarea nu este un răspuns potrivit, ci curajul, mărimea de suflet. Trebuie să ne protejăm sănătatea, mai ales cei în vârstă, dar și cei mai tineri. Trebuie să păstrăm o prevenție, o izolare a virusului încât să nu se infecteze mulți oameni, asta e clar. Măsurile de igienă individuală, dar și cele colective de distanțare în magazine sau în alte locuri aglomerate sunt nimerite și necesare. Totuși acestea nu trebuie făcute cu disperare, într-un mod riguros și inuman, instituțional, panicos.
Această amenințare ne amintește mai puternic că vom muri cândva, dar nu e nici o tragedie, nu se schimbă nimic în mod dramatic. Cei sănătoși au șanse foarte mari să nu pățească nimic mai mult decât o răceală, iar cei bolnavi grav și vârstnicii oricum au în față sfârșitul și nu este ceva nou. Ar trebui să fie folosită această situație pentru a crește în credință. Orice primejdie ne face să ne rugăm mai intens, să ne gândim mai atent la soarta noastră. Trebuie doar să o folosim conștient, să existe mobilizare duhovnicească. Panica este un semn al necredinței sau al lipsei de formare creștină.
Dar cei mai mulți se confruntă nu cu virusul, ci cu restricțiile de circulație și activitate. Apare lipsa de bani, alimente, diverse nevoi umane, care se agravează într-o societate blocată în casă. Unii părinți și duhovnici au comparat această conjunctură cu retragerea în liniște a călugărilor, de pe care ar trebui să beneficieze și să o folosească în avantajul lor toți astăzi. La prima vedere, așa este. Totuși aceste impresii nu arată decât lipsa de iscusință în lupta duhovnicească. Doar în aparență pustia este echivalentă cu închiderea de acum. În esență, există deosebiri importante. Prima este făcută de bună voie, pe când a doua în mod forțat; una este din credință, cealaltă din cauza impunerii statului; izolarea în singurătate este diferită de cea în casă, împreună cu familia și cu toți cunoscuții; dar cea mai importantă diferență este aceea dată de experiența duhovnicească a fiecăruia. Practic, este vorba de o diferență între pustiire și pustie. O retragere corectă la mănăstire sau la pustie vine dintr-un parcurs firesc, dintr-o înaintare în virtute, altfel este periculoasă. Adeseori Părinții Patericului avertizau asupra lipsei de discernământ a celor care plecau în pustie dintr-o abordare incorectă a luptei cu patimile. Cam același lucru se întâmplă acum. Cei mai mulți oameni nu sunt pregătiți duhovnicește (dar nici trupește) pentru această izolare și le este vătămătoare, trezește mai multă încordare și probleme. Dacă pustnicii adevărați se retrăgeau pentru a lepăda grijile pământești, oamenii izolați de acum nu pot renunța la ele, ci chiar se amplifică. Așadar este absurdă recomandarea la o mai mare introspecție în aceste zile ca și cum am fi cu toții la liniște și retragere. Dimpotrivă, este nevoie de o preocupare mai mare de problemele materiale care se măresc în aceste clipe. Este mai degrabă o situație asemănătoare cu a mucenicilor care așteptau cu rugăciune și pregătire ziua în care vor fi chinuiți pentru mărturisirea credinței.
Atenția trebuie îndreptată spre a fi depășită această situație de închidere și molimă într-un mod duhovnicesc, uman, înțelept, cu credință, nădejde, într-ajutorare, nu cu metode instituționale reci, care nu iau în calcul pe Dumnezeu, ci doar știința și care tratează pe oameni ca pe niște indivizi fără suflet, dotați doar cu trup supus bolii. Tocmai această abordare care se generalizează acum prin autoritățile statului ne lipsește de slujbe, de interacțiune, luptă mai degrabă să controleze populația decât virusul. Sub pretextul izolării bolii în cei contaminați, oamenii sunt puși la restricții, dar fără o noimă clară. Statul prinde puteri tot mai mari și mai înspăimântătoare prin care poate domina și anula libertățile individuale. În loc să trăim sub cerul liber, ajungem să ne desfășurăm viața sub umbrela instituțiilor omenești. Se naște întrebarea care este foarte pertinentă: Oare nu se va ajunge la restricționarea permanentă a libertăților după această epidemie, așa cum s-a procedat cu lupta inventată cu terorismul, în urma căreia acum toți suntem monitorizați prin pașapoarte, buletine biometrice și camere de supraveghere?
Pur și simplu autoritățile nu dau o dovadă clară că prin abordarea lor „științifică și medicală” stăpânesc situația, că iau în calcul toate aspectele vieții sociale, nu doar amenințarea virusului. Dar nici boala nu pare a fi dimensionată corect, lucid și folositor. Asta nu înseamnă că trebuie să ne revoltăm împotriva statului și să ne lăsăm pradă teoriilor conspiraționiste foarte răspândite acum; dimpotrivă. Ci doar să conștientizăm care este realitatea și să o înfruntăm duhovnicește. Nu ne putem împotrivi decât în mică măsură, prin rugăciune și trăire cât mai autentic creștină. Dumnezeu lucrează mai mult decât orice activism, fără să însemne că noi nu trebuie să facem nimic, ci să acționăm în duh de rugăciune și smerenie, să fim un soi de Lot care nu s-a amestecat cu obiceiurile celor din Sodoma sau ca o sare a pământului care nu și-a pierdut gustul, adică nu s-a adaptat la comportamentul imoral și necredincios al societății din jur.
În aceste zile, când a fost interzis practic cultul Bisericii, nu e normal să acceptăm pasiv acest lucru. Este o dovadă că lumea merge în contra lui Dumnezeu. Erezia ecumenistă de multă vreme și schisma ucraineană mai recent sunt răbufniri ale apostaziei care macină pe interior și care provoacă mai multă descreștinare. Nimeni sau foarte puțini au reacționat la aceste fenomene, la fel se întâmplă și cu interzicerea slujbelor. Mulți au spus că vor reacționa când vor vedea schimbări la biserică, dar nu s-au gândit că vor fi mascate și că vor fi păcăliți mereu din cădere în cădere. Desigur, vom atinge noi trepte ale lepădării de Dumnezeu și tot cei care apără credința vor fi prezentați ca fiind vinovați. Oare dintr-o gândire duhovnicească?
Acum nu sunt necesare rugăciuni formale, magice, deznădăjduite sau apatice, care să fie făcute cu scopul de a fi scăpați doar de boală, ci se cere o stare de prezență din care să rodească o rugăciune vie, intensă, curată, izvorâtă din credință puternică și lucidă. Trebuie să cerem ca oamenii de la conducere, dar și cei de rând să primească luminare de la Dumnezeu, să aibă pace în suflet, discernământ, răbdare și nădejde, să abordeze corect problemele cu care ne confruntăm, să ne pocăim de starea în care am ajuns din cauza păcatelor. În felul acesta va interveni rezolvarea. Bineînțeles că în primul rând ne rugăm să dobândim noi înșine pace lăuntrică în mijlocul acestei frământări. După cum recomanda Mitropolitul Neofit, citirea Vieților Sfinților și a cărților duhovnicești este de mare folos. Rugăciunea și apropierea de Dumnezeu nu poate interveni fără o cugetare și o viziune formate corect pentru că din gândul la El vine frica, dragostea, căutarea, preocuparea cea bună și întoarcerea spre Hristos.
Însuși Hristos a spus să nu se tulbure cei ai Săi când vor auzi de războaie și de molime și alte calamități (Mt. 24:6-7). Frica cea mare și îngrijorarea presantă este cum vom da răspuns pentru faptele noastre în fața lui Dumnezeu, cum așteptăm și ne pregătim pentru ziua cea mare a întâlnirii cu El la dreapta judecată. Această preocupare ne va ține în mâinile Lui și ne va păzi cu bine de toate primejdiile vieții și pericolele acestei tulburări care a cuprins lumea la un asemenea nivel.
Sfântul Sinod Episcopal al Bisericii Ortodoxe Georgiene
După salutare, Sanctitatea Sa a vorbit de problema pandemiei COVID-19 răspândită în toată lumea. El a spus că fără Dumnezeu nimic nu se întâmplă. Conducerea țării a adoptat, în situația creată, toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea rapidă a virusului. Noi avem responsabilitate mare pentru a lua o decizie corectă. Patriarhul a cerut întregului cler să participe în mod activ la discutarea problemei actuale.
Mitropoliții au citit raporturile pregătite. După citirea textelor, la discuție au luat parte toți mitropoliții, unde a fost confirmat ca omenirea se confrunta cu multiple probleme.
Noul virus a pus omenirea în fața unei mari sarcini, care necesită un răspuns.
În primul rând, noi trebuie să înțelegem cauzele duhovnicești ale problemei.
Marea cauză a problemei este îndepărtarea omenirii de Dumnezeu. Încercarea nu este întâmplătoare, ci este îngăduită de Domnul. Este dată ca omul să conștientizeze mai bine și, cu ajutorul Bisericii, recunoscând toată firea păcatului în sine, care distruge și sufletul, și trupul, să se întoarcă la pocăință.
Noi, slujitorii Bisericii, nu fugim de încercări și nu ne temem de ele, ci le primim cu smerenie și căutăm căile de a le rezolva.
În astfel de situații, dar îndeosebi în timpul Postului Mare, credincioșii se dedică mai profund postului și rugăciunii.
La cazul dat, în societate au apărut întrebări: în ce măsură poate să prezinte un pericol adunarea oamenilor la biserici în timpul slujbelor?
TOATE TAINELE BISERICII SUNT PREZENȚA SFÂNTULUI DUH! LOCUL PREZENȚEI SFÂNTULUI DUH ESTE BISERICA! EUHARISTIA ESTE COMPONENTA PRINCIPALĂ A VIEȚII CREȘTINEȘTI!
Prin Euharistie
ne unim cu Hristos și unul cu celălalt. Sfânta Împărtășanie este sănătatea
trupului și sufletului pentru cei ce se împărtășesc cu credință.
Sanctitatea Sa, Ilia al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Georgiene
Tocmai din acest motiv, chiar pentru slujitorii Bisericii, orice îndoială în Taina Euharistiei, cum ar fi refuzul linguriței la împărtășire ca o posibilă sursă a infectării, este absolut inacceptabilă.
În situația dată, Sfântul Sinod consideră justificate următoarele recomandări: în toate bisericile și mănăstirile, toate slujbele se vor săvârși după Tipicul Postului și după toate canoanele bisericești. Este de dorit ca pe biserici sa fie instalate boxe pentru ca enoriașii să aibă posibilitatea de a participa la slujbe în curte.
Pentru primirea căldurii după Împărtășanie pot fi folosite diferite vase, cum ar fi paharele de plastic.
Pentru persoanele mai vulnerabile, cum ar fi oamenii în vârstă, oamenii cu imunitatea scăzută sau cu boli cronice sau cei care se află deja în carantină ori auto-izolare sau cei care au fost deja confirmați că sunt infectați, la cerere, preoții le vor oficia slujbe la domiciliu. Pentru aceasta clerul va primi recomandări suplimentare.
Trebuie să apreciem munca tuturor unităților guvernamentale și în mod special a lucrătorilor din domeniul sănătății, pentru eforturile făcute cu profesionalism calificat.
Sfântul Sinod îndeamnă pe toți credincioșii să ia în considerare recomandărilor medicilor și ale Guvernului.
Să ne protejăm unii pe alții și să fim grijulii față de sănătatea celor din jur. Un rol deosebit în această situație îl joacă bunătatea și susținerea reciprocă. Acestea vor servi drept indicator al credinței și demnității.
Pentru situația complicată din țară, citiți în fiecare zi un capitol din Evanghelie și rugăciunile: „Tatăl nostru…”, „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucura-te…” și „Ușa milostivirii deschide-o nouă…”, cu o rugăciune comună adresată Domnului pentru Georgia și pentru întreaga lume.
De asemenea, centrele medicale ale Patriarhiei sunt pregătite să acorde ajutorul necesar în caz de necesitate.
De-a lungul secolelor, am trecut prin multe încercări: războaie, dezastre naturale, epidemii.
Credem profund în mila lui Dumnezeu și în mijlocirea Preasfintei Fecioarei Maria că vom trece peste aceste încercări și cu dragoste reciprocă vom întâmpina Praznicul luminat al Învierii Domnului.
„Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa”?( Psalmul 26)
Fie ca
binecuvântarea Domnului să fie peste Georgia și peste toată lumea!
Biserica Ortodoxă Georgiei a decis să nu urmeze indicațiile medicilor și ale reprezentanților altor religii.
După o discuție de șapte ore în spatele ușilor închise, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis să nu facă modificări la slujbele și ritualurile bisericii. Pandemia coronavirusului, în opinia iararhilor, nu este o bază suficientă pentru schimbarea tradițiilor vechi de secole și cu atât mai mult pentru oprirea prezenței la slujbe. Poziția Patriarhiei a fost exprimată de secretarul de presă al Întâistătătorului BOG Andrei Dzhagmaidze.
Mai mult, în ceea ce privește decizia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu privind încetarea temporară a serviciilor divine, potrivit unui membru al Sfântului Sinod, Mitropolitul de Ahalkalak și Kumuroy Nikolos (Pachuashvili), Biserica Ortodoxă a Georgiei nu este obligată să urmeze alte decizii decât cele proprii. Acesta este principiul autocefaliei, a menționat episcopul Nikolos :
„Biserica Ortodoxă Georgiană este o biserică locală și suntem toți membri ai unei singure Familii Ortodoxe. Autocefalia înseamnă însă că, în interiorul Bisericii noastre, adică pe teritoriul nostru, luăm toate deciziile în mod independent. Prin urmare, nu vom comenta acțiunile altor biserici, deoarece acest lucru se aplică teritoriilor lor. Ele sunt acceptate pe baza situației specifice, la fața locului și nu vom fi de acord cu nimeni în prealabil. Așa am decis. ”
Decizia a fost luată în ciuda faptului că șeful Centrului pentru controlul bolilor, Amiran Gamkrelidze, s-a întâlnit cu membrii Sinodului cu o zi înainte . Potrivit acestuia, el a adus ierarhilor Bisericii informații despre situația ivită, odată cu răspândirea coronavirusului și a precizat că adunarea unui număr mare de oameni în interior este extrem de periculoasă:
„Ieri, am participat personal la o întâlnire pe această temă cu membrii Sinodului, cu Sanctitatea Sa. Și am împărtășit recomandările noastre cu privire la sănătatea cetățenilor noștri. Aceasta este, în primul rând, igiena și menținerea distanței – acestea sunt principalele noastre arme în lupta împotriva virusului. Patriarhia și-a exprimat intenția de a urma cât mai mult recomandările medicilor. ”
Cu toate acestea, Mitropolitul Nikolas consideră că spațiul din catedrale este suficient pentru ca enoriașii să se simtă în siguranță:
„Nu există nici un dezacord în Sinod sau vreun dubiu cu privire la faptul că infecția poate fi transmisă prin lingurița de comuniune. Despre așa ceva nici nu poate fi vorba! Prin urmare, indiferent de ce se întâmplă, nu poate exista nicio schimbare. În ceea ce privește problema cultului, recomandările noastre sunt să urmăm recomandările Ministerului Sănătății. Dar nu putem interzice credincioșilor să asiste la slujbe. Chiar dacă am fi spus acest lucru, credincioșii adevărați nu l-ar fi acceptat niciodată. Există suficient spațiu în catedrale pentru ca oamenii să-și păstreze distanța; și încă ceva ce este legat de anumite sume de bani: s-a propus instalarea sistemelor audio în toate parohiile, ceea ce le-ar permite enoriașilor să asculte serviciile în aer liber. “
În timp ce Biserica Ortodoxă a Georgiei insistă că, credința va proteja turma mult mai bine decât urmând recomandările medicilor, Consiliul musulman al Georgiei, dimpotrivă, a decis să urmeze sfaturile epidemiologilor.
Începând de astăzi, slujbele publice în moschei au fost întrerupte în toată țara. În special, rugăciunile tradiționale de vineri au fost anulate.
„Îi îndemnăm pe musulmanii care trăiesc în Georgia să rămână calmi, optimiști și să nu intre în panică, să respecte pe deplin recomandările date de autoritățile sanitare și să creadă în Atotputernicul Dumnezeu”, se arată în declarația oficială a Oficiului Musulmanilor din Georgia.
În același timp, moscheile rămân deschise celor care intenționează să facă rugăciuni individuale.
Muftiul din Georgia de Est Yasin Aliyev a menționat că enoriașii au reacționat calm la decizie:
„Celor care vin, le spunem că este închis din cauza virusului . Spunem să se întoarcă acasă și să se roage acasă. ”
În comunitatea de experți, decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene nu a fost o surprinză. După cum a menționat teologul Gocha Mirtskhulava , judecând după faptul că în cursul discuțiilor de astăzi, niciunul dintre ierarhii Bisericii, nici măcar nu intenționa să ridice problema efectuării unor modificări temporare ale practicii liturgice, așteptarea oricăror concesii serioase din partea BOG nu e reală.
Unii observatori subliniază faptul că: prin decizia de astăzi, Patriarhia Georgiei a pus în pericol sănătatea și viața enoriașilor săi, deoarece majoritatea credincioșilor din Georgia au încredere în preoți mai mult decât în medici.
La întoarcerea de la plimbare, în Lavră am întâlnit-o pe maica Elena din Georgia. A privit spre mine și s-a apropiat să ia binecuvântare. După care am întrebat-o: – Maica Elena, luați binecuvântare nu vă temeți de corona? – Nu, așa ceva, nuu… Acum a fost întâlnirea Sinodului la noi în Georgia și toți episcopii au hotărât ca la noi să nu se schimbe nimic… – Ce înseamnă că nu se schimbă nimic? – A rămas totul cum a și fost: Sfânta Împărtășanie ca și până acum, slujbele Bisericii la fel… A fost interzis doar traficul, mergem pe jos până la biserică.
Molima care bântuie acum ne pune într-o postură delicată. Boala este încă necunoscută, reacțiile statului, dar și ale populației sunt în lipsă de informații complete, iar credința noastră se scaldă adesea în această mare a confuziilor. Este foarte important să fie clarificate întâi efectele bolii și modul ei de acțiune, dar, în orice caz, cele ce țin de credință ar trebui să fie mai presus de instabilitățile pământești. Fiecare caută lămuriri încă, dar deocamdată trebuie să ne ținem de ce știm cel mai sigur: pentru orice creștin există viață veșnică dincolo de aceasta trecătoare și ne luptăm să o dobândim pe aceea.
Care este situația cu care
ne confruntăm
Mai întâi trebuie să știm că boala este reală, creează victime din rândul
tuturor oamenilor, nimeni nu este cu totul ferit. Nici vârsta, nici imunitatea
bună, nici păzirea de contaminare (care nu poate fi totală) nu ne pot apăra cu
certitudine. Pe de altă parte, avem de-a face cu o viroză la care rata de
însănătoșire este foarte mare. Așadar pericolul nu este imens, dar există. În fața
lui autoritățile încearcă să drămuiască lucrurile, adică să gestioneze cât mai
bine situația încât să nu se aglomereze spitalele, ci infectarea măcar să nu
fie în masă și concomitentă pentru că ar îngreuna îngrijirea bolnavilor într-un
număr foarte mare.
Este bine intenționată această abordare și nu o putem contesta, totuși mai există destule necunoscute. Cât timp putem susține economic, cultural, educațional, religios o astfel de stare de urgență ? Dacă e vorba de un răstimp scurt, de maxim o lună-două, putem face acest efort. Dar se sugerează că perioada va fi mult mai mare, cu termen încă neștiut. Trebuie avute în vedere și pierderile de altă natură decât cele cauzate de boală.
Rolul și locul Bisericii
La aceste întrebări de mai sus așteptăm să ne dumirim ce răspuns vom da. Până atunci, frământarea noastră este dacă putem pune credința pe pauză. Nu doar mersul la biserică este o problemă spinoasă, deja reglementat de normele stării de urgență, ci și alte aspecte, cum sunt îndeosebi cele legate de împărtășire, mai ales că suntem în Postul Mare.
Acum adunările în spații închise sunt interzise, inclusiv slujbele religioase.
Iar cele din aer liber trebuie să se desfășoare cu o distanță de cel puțin un
metru între participanți. Este evident că slujbele nu vor putea fi ținute
respectând riguros aceste reglementări. Ar însemna că oamenii să stea afară
într-un pătrat de 9/9 m aproximativ în cel mai bun caz. Dar se poate încerca și
acest lucru, care presupune și o probă a credinței celor ce participă.
Desigur că oricine se poate molipsi atunci când vine la biserică, nu-l protejează Dumnezeu de boală în spațiul liturgic. Iar aceasta poate duce la moarte trupească. Dar trebuie pus în balanță folosul și paguba. Putem pierde sănătatea sau chiar și viața, dar ne putem păstra și zidi sufletul în aceste condiții. Fiecare alege în funcție de ce prețuiește mai mult; acolo îi va fi și inima lui: la Dumnezeu în cadrul slujbei sau la lucrurile și fricile trupului. În plus de asta, apare și obstacolul autorităților, care este posibil să intervină și să facă șicane.
Condițiile acestea dificile vor aduce diferite abordări. Deja există voci care îndeamnă la acceptarea opririi slujbelor, după cum se întâmplă în Grecia. Și nu doar cei necredincioși fac asta, ci și arhiereii, dar și unii duhovnici cu renume. Așadar, opreliștile de mai sus fac problematică organizarea efectivă a slujbelor de către cler, nu doar participarea credincioșilor.
Cert este că renunțarea la rugăciune, fie ea și doar sub aspect cultic, este o tăgăduire a lui Dumnezeu, a credinței noastre. Slujbele nu pot fi înlocuite cu rugăciunile de acasă. Acest lucru este știut și a fost afirmat adeseori. Ele sunt mai mult decât rugăciune, sunt forma noastră de mărturisire și apropiere de Hristos. Chiar dacă există situații când putem renunța la mersul la biserică, totuși trebuie să existe motive întemeiate pentru aceasta. Cei bolnavi sau foarte vulnerabili, cum sunt bătrânii, au o justificare (dar și o cunună mai mare dacă fac o jertfă să vină la slujbă), dar ceilalți nu au nici o justificare validă. Pentru că singurul motiv de a veni la biserică (și pe timp de pace și sănătate) este viața veșnică, grija de suflet, frica de Dumnezeu și pregătirea pentru viața viitoare. Pe timp de boală aceste principii sunt neschimbate sau chiar mai stringente.
Faptul că statul interzice slujbele este o dovadă că este ateu, fără de Dumnezeu. Dar nici nu putem cere prea mult, ci doar conștientizăm o dată în plus că nu îi datorăm totul, ci doar limita pusă de Hristos: „Dați înapoi Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu” (Mt. 22:21). Poate că uităm că suntem datori să participăm la viața socială cu măsură. Pusă problema mai matematic, avem obligația să sprijinim activitatea din sistemul de sănătate și să nu-l aglomerăm, ținând sub control, pe cât posibil, evoluția contaminărilor. Totuși avem datoria de a da lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu, adică sufletul, duhul și inima noastră, precum și trupul, adică prezența la biserică și lucrarea mântuirii.
Nu suntem animale, ca să ne preocupăm doar de trup, ci avem și suflet. Iar dovada credinței noastre este grija de suflet mai mult decât de trup. Aceasta nu înseamnă a neglija sănătatea, ci a nu pune în primejdie mântuirea sufletului, pentru că acesta primează. De multe ori, este necesară jertfirea sănătății și chiar a vieții trupului, cum au făcut-o în cazuri extreme mucenicii.
Comunicate oficiale
Sinoadele mai multor Biserici Locale au dat îndrumări speciale cu privire la situația creată de virus. Nu doar Grecia și Cipru au dispus oprirea slujbelor oficiate cu participarea credincioșilor, ci și Constantinopolul. Justificarea constă în aplicarea măsurilor trasate de organele statului și combaterea împrăștierii virusului.
Chiar dacă Sinodul
Bisericii Ruse a luat hotărârea ca slujbele să nu fie oprite, totuși a dat
unele recomandări de prevenție care sfidează credința în Sfânta Împărtășanie. Astfel,
lingurița trebuie ștearsă după fiecare om și dezinfectată în spirt (deși nu se
știe cât de eficientă este această manevră pentru îndepărtarea virusului), iar
anafura să fie împărțită cu mănuși igienice. Aceste proceduri sunt echivalentul
folosirii mai multor lingurițe și tot nu garantează evitarea contaminării. Practic,
împărtășirea ar trebui să țină de suflet și de credință, nu de igienă aseptică.
Deși se face referire la o specificație din Pidalion a Sf. Nicodim Aghioritul
cu privire la împărtășirea în caz de ciumă, ea nu este riguroasă. Într-o notă
de subsol, Sfântul scrie că nu este permisă darea Sfintei Pâini pusă în
struguri, ci în vase sfințite din care să fie luată de bolnavi sau de ciocli cu
o linguriță. Acestea sunt spălate apoi în oțet. Existența cioclilor (persoane
imune la boală) presupune o carantină deosebită și imposibilitatea de a se
apropia preoții. Chiar și în aceste condiții, nu este corectă împărtășirea
decât din vase sfințite, care sunt curățate cu oțet după aceea. Dar acest
procedeu este urmat pentru cei deja bolnavi, nu pentru toată lumea.
Dar notabilă este recomandarea
Sinodului Bisericii Ucrainene de a fi continuate slujbele în aer liber dacă
depășesc 10 persoane, conform dispozițiilor organelor de stat. Trebuie păstrată
igiena în biserici, dar ritualul de împărtășire rămâne neschimbat, afară de
băutura de după primirea Tainelor, care trebuie primită în pahare de unică
folosință.
Sinodul Bisericii Sârbe a emis un comunicat în care își exprimă sprijinul pentru cei care luptă contra bolii și condoleanțe familiilor, rudelor și prietenilor celor decedați și reafirmă că „oferă credincioșilor ei unicul remediu pentru nemurire, Sfânta Împărtășanie, precum și binecuvântarea Sfintelor ei Taine și a întregii comori sacramentale”.
În România rămân în vigoare
dispozițiile pentru cei slabi în credință?
Din păcate, subiectul lingurițelor de unică folosință nu a fost rezolvat cum se cuvine. Conform intervenției purtătorului de cuvânt al Patriarhiei (în emisiunea Universul Credinței), recomandările inițiale ale Patriarhiei Române au fost date pentru cei „slabi în credință”, deci ele rămân în vigoare pentru a fi aplicate în cazul unor astfel de oameni. Mai mult, sunt aduse acuzații și persiflări la adresa celor „tari în credință”, care pot ajunge la „rigori vecine cu idolatrizarea linguriței și chiar a Sfintei Împărtășanii”. Aceste concepții sfidează credința că Împărtășania este o Taină care nu funcționează ca o simplă mâncare, ci este Însuși Trupul lui Hristos, de la care nu s-a molipsit nimeni până acum de boli. De aceea se și impune o examinare a celor care se apropie de Potir pentru a se împărtăși cu credința în viața veșnică, cu pregătirea cuvenită, nu pentru vreo utilitate pământească. Este un subiect dureros, care nu merită tratat mai mult acum, dar care vădește alte îngrijorări ce încă nu sunt rezolvate cu privire la păstrarea nealterată a credinței de către sinodali.
Există diferite atacuri la adresa împărtășirii din linguriță din partea opiniei publice de la noi și din străinătate (pentru diaspora). Dar oare poate Biserica să se adapteze la pretențiile lor fără să fie afectată puterea credinței? Parcă prea ne-am obișnuit cu lumea și legile ei și se uită ușor faptul că Evanghelia chiar nu este din lumea aceasta și insuflă în om viața și lumina harului, ceva palpabil și real, chiar dacă nevăzut. Putem rămâne la forme moarte din conformism și frică de oprobiul societății?
Îmbărbătări duhovnicești
Nu poate fi trecută cu vederea suferința multora, care sunt bolnavi sau care au apropiați ce au murit. Frica de a participa la slujbele Bisericii este justificată; de multe ori ne împinge să ne rugăm chiar mai mult. Evident că cei îmbolnăviți vor trebui să evite contactul cu ceilalți, chiar și în lăcașurile de cult. Rugăciunea de acasă este necesară și ancorarea în ajutorul pe care îl primim de la Dumnezeu este stringent. Panica și isteria nu aduc nici un folos, cu atât mai puțin difuzarea a tot felul de știri neverificate, care se înmulțesc acum.
Un cuvânt de mare folos duhovnicesc a fost adresat de către IPS Mitropolit Atanasie de Limassol, în care îndeamnă la credință puternică și conștientizarea condiției noastre muritoare și totodată nemuritoare. Cel mai mare sprijin vine din slujbele săvârșite de Biserică, inclusiv Sfântul Maslu. Parcă o astfel de abordare insuflă mai multă încredere din bărbăția unor astfel de ierarhi.
Este de remarcat că există poziții diferite în cadrul Ortodoxiei, chiar antagonice, dar cumva consecvente. Cei care au aprobat ecumenismul în Creta și pretențiile papiste ale Fanarului îndeamnă și acum la respectarea mai mult a Cezarului decât a lui Dumnezeu, pe când cei drept credincioși se încred mai degrabă în respectarea neabătută a rânduielii liturgice consacrate pe lângă mijloacele de prevenție umană. Altfel spus, ereziile ascund necredință, care se vădește și chiar crește cu timpul. Oare ce ne poate trezi din somnul necredinței?
Cu înțelegere, dar și cu responsabilitate, consider că trebuie să ne asumăm
cu cutremur viața, moartea, dar și viața veșnică. Poate chiar în văzul
dezaprobator al lumii.
În Arhiepiscopia autocefală a Ciprului întâlnim atitudini contrastante ca reacție în fața epidemiei de coronavirus. Le-am putea cataloga drept profilaxie vs. credință, adică abținerea de a veni la slujbe și a le asculta la radio-TV sau a participa mai departe. Decizii în acest sens au fost luate la nivelul mai multor episcopii.
În primul rând, Arhiepiscopia
a transmis un comunicat care pare a viza toată jurisdicția. În acesta, după
ce se prezintă succint situația tristă provocată de epidemie și sunt lăudați
chinezii pentru măsurile drastice luate de ei, sunt chemați toți credincioșii
să înalțe rugăciuni către Doctorul sufletelor și al trupurilor ca să fie oprită
boala.
Cât privește măsurile efective ce
ar trebui luate, textul menționează: „Cu toate că Tipicul Bisericii noastre rânduiește
în perioada pe care o parcurgem acum a Marelui Post o mulțime de slujbe de
umilință (Pavecernița Mare, Acatistul Maicii Domnului, Dumnezeiasca Liturghie a
Darurilor înainte sfințite șamd), facem apel la toată pliroma creștină să se
abțină pe intervalul a trei săptămâni (până la 10 aprilie) de la slujbe cu
scopul de a ajuta la oprirea pe mai departe a răspândirii bolii.
Abținerea în intervalul a trei
săptămâni de la sfintele slujbe și de la Taina dumnezeieștii Împărtășanii să nu
provoace disconfort în conștiința turmei noastre credincioase pentru că folosul
care se va ivi prin trecerea acestei încercări va fi cu mult mai mare.
Să imităm exemplul
fraților noștri din China și să fugim de greșelile și luarea întârziată de
măsuri drastice din țările unite din Europa.”
În contrapondere, cel puțin în două Mitropolii programul
liturgic va continua neabătut.
Astfel, Mitropolia
de Limassol (a Mitr. Atanasie) a emis un comunicat în care se anunță,
printre altele: „Sfintele slujbe ale Bisericii noastre care se săvârșesc pe
parcursul Marelui Post vor continua să fie cântate normal în toate bisericile”.
Vor fi anulate cuvântările săptămânale ale Mitropolitului și ale celorlalți
preoți, programate în această perioadă.
La fel, și Mitropolitul
Neofit de Morfu a luat o decizie similară în eparhia sa. „După predania
patristică, în clipele grele, în necazuri și boli, credincioșii Bisericii
aleargă la dumnezeieștile Liturghii, unde, după cântarea «Trupul lui Hristos primiți,
din izvorul cel fără de moarte gustați».
Prin urmare, nu putem noi
singuri, din pricina pandemiei prezente de coronavirus să învinovățim Trupul și
Sângele lui Hristos ca izvor al morții, să nu fie o astfel de hulă!
Și, mai departe,
locurile sfinte ale bisericilor, paracliselor și altarelor exterioare, sfintele
icoane, sfintele moaște și Cinstita Cruce, la care ne vom închina cu ajutorul
lui Dumnezeu duminica viitoare spre întărirea noastră, sunt izvoare de sfințire
și lucrare dumnezeiască, ce alungă orice contaminare a sufletului și a trupului.
Duminica viitoare ce slujbă
închinată Crucii vom săvârși fără închinare la Cruce?
Deci vă rugăm
părintește și cu sobrietate ca cei ce se găsesc în granițele Mitropoliei de
Morfu să continuăm fără întrerupere programul bisericesc al slujbelor și al
dumnezeieștilor Liturghii ale Maicii noastre Biserica și noi, cei smeriți și
puțini, să purtăm «greutatea și zăduful zilei» și pentru credincioși, și pentru
cei puțin-credincioși.
Însuși Domnul nostru
ne-a zis: «Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt în mijlocul
lor». Unde este Hristos, acolo este viață, pentru că El este biruitorul morții,
al păcatului și al diavolului.
Vă rog să aveți urările
mele de bine, să vă rugați astfel: «Hristoase al meu, dă-mi răbdarea și
credința sfinților!».
«Această credință a
întărit lumea.» Și «unde vrea Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii».
Nota noastră: Se naște întrebarea: Cum de au fost luate decizii contradictorii pe teritoriul aceleiași țări?
În primul rând, din
ce se poate observa, decizia Arhiepiscopiei nu este luată în consens cu toți
episcopii, ci este unilaterală, dar prezentată ca fiind pentru tot cuprinsul
țării. Ca și în alte cazuri din trecut, Arhiepiscopul Hrisostom se dovedește un
dictator care-și permite să ia decizii contra conștiinței Bisericii. Mai demult,
chiar a semnat în locul Mitropoliților săi deciziile eretice din Creta și din
Sinodul cipriot. De data aceasta, încearcă să impună o linie de abordare peste
capul tuturor. Am putea numi acest fenomen sinodalitate șchioapă, cu care
suntem deja obișnuiți.
Se mai poate observa
că cei doi Mitropoliți care au luat decizia să fie continuate slujbele sunt
cunoscuți ca mărturisitori și trăitori ai credinței și dovedesc acest lucru o
dată în plus, în contrast cu necredința Arhiepiscopului cipriot.
Nu se precizează vreo
limitare a participanților la slujbe, lucru ce ține probabil de autoritățile
statului. Ar fi de văzut care va fi reacția în caz că vor fi adoptate măsuri
oficiale de carantină, dacă vor fi respectate în eventualitatea interzicerii
slujbelor.
Subiectul coronavirusului este unul delicat și aflat în plină desfășurare, cu implicații puternice asupra vieții bisericești și a credinței multora, asupra căruia sperăm să revenim cu alte detalii. Deocamdată recomandăm să urmăm exemplul celor doi Mitropoliți din articol, să avem credință puternică, fără panică, dar cu vigilență asupra sănătății noastre și asupra manipulărilor la care putem fi supuși din partea autorităților și diferitelor informații panicarde sau nedocumentate. Să participăm la slujbe cu credință, conștienți că mai importantă este viața sufletului decât a trupului și cu încredere în Dumnezeu, dar nu fără a ignora posibilitatea contaminării de la cei prezenți. În orice caz, Sfânta Împărtășanie (pentru cei vrednici) nu este sursă de contaminare, și nici închinarea la icoane.
Preluăm de la Ştiripesurse o relatare pe care noi o considerăm de o mare gravitate, pentru care nu sunt disponibile surse de verificare și care, prin urmare, trebuie primită cu oarecare circumspecție.
Știrea vorbește despre descinderi ale poliției și
jandarmeriei în biserici, care ar fi avut loc în duminica aceasta, în timpul
Sfintei Liturghii, când ofițerii de poliție au întrerupt sau perturbat slujba. Subliniem
că aceste fapte nu reprezintă un abuz administrativ oarecare, ci sunt calificate
de legiuitor ca fiind extrem de grave, sunt sancționate de art. 381 din Codul
penal cu pedeapsa închisorii de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Considerăm că, în contextul declarării stării de urgență și
al limitării drepturilor civile, autoritățile bisericești trebuie să rămână
extrem de vigilente să nu fie tolerate atingerile aduse libertății religioase
și să combată predispoziţia spre abuz de care dau dovadă autorităţile.
Faţă de cele arătate, îndemnăm să fie formulate plângeri
prealabile pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 381 Codul penal, tocmai
pentru a preveni proliferarea unor astfel de măsuri complet inadecvate şi
inoportune, care vin totuşi pe fondul unei pasivităţi şi indiferenţe faţă de
cele sfinte, din partea autorităţilor.
Înţelegem interesul Bisericii de a colabora în toate cele de
folos cu statul, de a întări autoritatea dispoziţiilor administrative pentru
combaterea infecţiei cu coronavirus, însă considerăm că înainte de toate
Biserica rămâne primordial obligată să asigure desfăşurarea serviciilor
religioase în condiţii fireşti, cu respectarea demnităţii credincioşilor şi a
cultului ortodox.
Aşa cum starea de urgenţă nu permite statului să deposedeze
arbitrar pe cetăţeni de bunuri, ci acestea, dacă sunt necesare, trebuie
rechiziţionate cu respectarea unor condiţii legale clare şi previzibile,
întocmai este nevoie ca limitarea accesului la servicii religioase sau
desfăşurarea slujbelor religioase să fie clar precizată şi delimitată, pentru a
fi expres înlăturată reiterarea acestor forme de abuz!
După ce mai mulți politicieni au cerut închiderea bisericilor, iar Guvernul Ludovic Orban a decis că slujbele nu pot fi ținute cu mai mult de 50 de credincioși în interior, poliția a descins, duminică, în timpul Sfintei Liturghii, să vadă dacă preoții respectă ordinul guvernamental.
Însă, ceea ce s-a întâmplat în unele biserici din Gorj depășește orice imaginație. STIRIPESURSE.RO a discutat cu câțiva preoți care au relatat scene desprinse parcă din perioada primară a creștinismului.
”Au intrat doi polițiști și un mascat, peste noi, în timpul Sfintei Liturghii”, își începe povestea unul dintre slujitorii altarelor, sub protecția anonimatului. ”Au început să numere oamenii care erau în biserică. Eram doar vreo 15. Credioncioșii s-au și speriat, când i-au văzut. Pe mine m-au întrerupt din timpul slujbei, lucru de neimaginat și de nepermis. Un abuz de prigonitori.”, a continuat același preot, din municipiul Târgu-Jiu.
Un altul ne-a spus că și peste el au intrat ”mascații” și polițiștii în biserică. ”Nu mi-a venit să cred când am văzut. Chiar în timpul slujbei? Nu puteau fi mai discreți?. Eram vreo 35 de oameni, cu tot cu preoți și cântăreți.”, s-a plâns parohul.
Însă, ceea ce a urmat este de-a dreptul scandalos și revoltător. Polițiștii, cu de la sine putere, au întrebat cu ce sunt dezinfectate icoanele. ”Cu spirt, cu ce să le dezinfectăm? Ne-au spus că spirtul nu este bun, deși el este pe lista oficială a Ministerului Sănătății ca dezinfectant.”, a declarat, revoltat, unul dintre preoți. După ”lecțiile” de epidemiologi ale polițiștilor, deveniți, peste noapte, specialiști în virusologie, comițând un mare abuz, au urmat un episod extrem de grav.
”Când au venit, slujba era pe final. Trebuia să miruim credincioșii din biserică. Însă, poliția nu ne-a lăsat, că să nu se răspândească virusul. Asta, deși la noi, în Gorj, nu mai este niciun caz. Ei nu au niciun drept să se implice în ceea ce facem noi. Este o durere foarte mare, în ce situație ne-au pus.”, a spus, aproape în lacrimi, un alt părinte.
Poliția nu are nicio bază legală să oprească miruirea credincioșilor, iar Guvernul României nu a emis nicio lege în acest sens. Ceea ce s-a petrecut, duminică, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, în anumite biserici din Târgu-Jiu, reprezintă un grav abuz al statului împotriva bisericii, precum și o presiune suplimentară pusă pe preoți.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) constituit în cadrul Guvernului României infirmă zvonurile care circulă pe reţelele de socializare, care fac vorbire despre intrarea în carantină a capitalei şi a marilor oraşe. Preluăm comunicatul integral al GCS, la care adăugăm o notă finală succintă.
Infirmăm în mod categoric informațiile vehiculate prin intermediul rețelelor sociale, folosindu-se inclusiv canale de comunicare privată, pentru diseminarea ipotezei „închiderii/carantinării” municipiului București.
NU există nicio discuție despre „închiderea/carantinarea” Capitalei sau a vreunui oraș din România!*
Avertizăm asupra faptului că în ultima perioadă, în mod sistematic, sunt transmise informații false, fie prin intermediul rețelelor sociale, fie în unele cazuri prin intermediul anumitor publicații.
Constatăm că acest fenomen este unul programatic, alimentat de intenții ostile ordinii sociale și de o agendă contrară interesului public. Această situație devine cu atât mai gravă în contextul acțiunilor de prevenire a răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19), întrucât determină comportamente sociale nejustificate.
Grupul de Comunicare Strategică a luat în discuție evoluția situației din ultimele zile și gravitatea vehiculării de informații false de natură să determine panică în rândul cetățenilor.
În acest context, Inspectoratul General al Poliției Române s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de “comunicarea de informații false”, faptă prevazută de art 404 Cod Penal și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Facem apel la responsabilitate către toate instituțiile de presă să NU dea publicității informații care nu sunt verificate din surse oficiale.
Totodată, facem un apel public la cetățeni să nu răspândească pe rețelele de socializare, sau pe alte canale, informații care nu provin din surse oficiale.
Grupul de Comunicare Strategică
Nota noastră: Restrângerea drepturilor cetăţeneşti este asociată, formal, cu decretarea stării de urgenţă. Dar din conţinutul comunicatului pe care l-am preluat se poate desprinde concluzia firească a limitării unor drepturi, care fac parte din normalitatea civică, chiar şi înainte de adoptarea formală a cadrului legislativ necesar. Din perspectivă juridică este extrem de discutabilă încadrarea juridică la art. 404 Codul penal a difuzării de informaţii neverificate, sub imperiul unor stări de temere, informaţii care pot reprezenta un simplu exerciţiu de gândire inductivă, de asociere factuală cu ceea ce ştim că se întâmplă în Italia sau aiurea.
Este chiar probabil ca prezentul comunicat să reprezinte modalitatea de aducere în atenţie publică a unei astfel de demers potenţial, care să devină necesar în zilele următoare, în funcţie de evoluţia situaţiei pandemice. În mod sigur, ne aflăm în faţa unei descurajări directe de a participa la potenţarea stării de temere publică, autorităţile alegând să acuze imprecis, sub ameninţarea unei încadrări de drept penal, manifestări care sunt totuşi protejate de drepturile cetăţeneşti, încă în vigoare.
Înţelegem grija de a nu potenţa starea de tulburare indusă în rândul populaţiei, dar modalitatea disproporţionată în care se pun sub acelaşi semn al întrebării, pe de o parte, comportamente şi atitudini fireşti pentru astfel de situaţii, iar pe de alta, “intenții ostile ordinii sociale și de o agendă contrară interesului public” despre care se arată că sunt comunicate “inclusiv prin canale de comunicare privată“, care sunt marginale şi (încă) nedovedite, validează îngrijorările celor circumspecţi şi nu prevestesc nimic bun.
Nădăjduim că Dumnezeu va lumina cu înţelepciune minţile celor aflaţi în conducerea ţării astfel încât să parcurgem cu bine această perioadă de încercare. Considerăm că, în aceste clipe, creştinii ortodocşi au ocazia de a proba buna lor judecată, buna chibzuinţă şi încrederea în purtarea de grijă a Domnului, compensând astfel îngrijorările celor mai puţin credincioşi şi a celor slabi de înger.
