O provocare pentru orice creștin ortodox este cum să trăiască sărbătoarea de Nașterea Domnului în duhul autentic al Bisericii. Răspunsuri pertinente la această întrebare a dat pr. Mihail Deliorga în emisiunea de mai jos:
Tuturor cititorilor noștri le urăm să prăznuiască cu bucurie sfântă Nașterea Mântuitorului nostru și să aibă parte de la Dumnezeu de sănătate, căldura sufletească din prezența celor dragi, dar mai ales de ocrotirea Duhului Sfânt, Care a lucrat odinioară sălășluirea lui Hristos în pântecele curat al Maicii Domnului!
Praznicul de acum
găsește, însă, lumea și îndeosebi pe creștini în situații diverse, de multe ori
foarte grele. Gândul la greutățile altora ar trebui să ne facă să prețuim mai
mult libertatea noastră câtă o avem și să ne trezească o responsabilitate mai
mare față de cei din jur și față de moștenirea creștină pe care am primit-o. Fără
cultivarea virtuților creștine, viața devine sufocantă, învrăjbită în afară,
dar mai ales lăuntric.
Să deschidem
ochii și la situația altor creștini din
lume, care suferă în credința lor.
„Astăzi, la aproape 2.000 de ani după Nașterea Pruncului dumnezeiesc, Care a venit pe pământ să ne învețe pacea și dragostea de Dumnezeu, creștinii rămân cea mai prigonită comunitate religioasă de pe planetă. Și se pregătesc să prăznuiască pe ascuns zilele acestea, chiar cu pericolul pentru propria lor viață.
În mai mult de 100 de țări regimurile absolutiste ateiste, islamismul extremist și fanatismul religios îi amenință pe creștini. Chiar și în SUA se dezvoltă în ultimul timp o mișcare anticreștină, care amenință adevărata libertate religioasă. În multe din aceste țări, sfidând amenințările și violența, mii de creștini sărbătoresc în ascuns Nașterea Domnului în subsoluri, în apartamente sau chiar și sub cerul liber. Păstrează tradițiile și valorile creștine și merg după cuvântul lui Dumnezeu.
Conform Open
Doors USA, anul trecut mai mult de 245 de milioane de creștini sau 1 din 9 la
nivel mondial, au fost prigoniți pentru credința lor. Organizația Aid for the
Chruch in Need plasează numărul la 300 de milioane, cu 75 la sută dintre cei
persecutați pe motive religioase se referă la creștini.
În China, mai
multe mii de creștini au fost închiși fără proces în 2018. Bisericile sunt
supuse de obicei urmăririi guvernamentale și au parte de percheziții din partea
forțelor de securitate.
În Irakul de
Nord, unde stăpânește ISIS, comunități întregi urmează să înfrunte o oprimare
sistematică.
Grupările teroriste
islamiste precum Boko Haram asasinează pe creștini în Africa. În Nigeria, unde jumătate
de populație sunt creștini, persecuțiile au căpătat proporții de genocid.
Chiar și în
India, în care rămân aproape 65 de milioane de creștini, hinduiștii extremiști
etnici amenință regulat populația. Ard biserici, trec la acte de violență față
de creștini, îi scot din serviciu și îi batjocoresc.
Acolo unde pâlpâie nădejdea…
O știre de
consolare pentru creștinii ortodocși care rezistă în Siria pe lângă atacurile și
amenințările continue din partea grupărilor extremiste musulmane. Cu puține
zile mai devreme, clopotele Sf. Gheorghe din Arbin au bătut din nou și a fost
săvârșită dumnezeiasca Liturghie într-un sta aproape de biserica ce a suferit
pagube mari de la bombardamente. Liturghia a fost săvârșită de ajutorul
Patriarhului de Antiohia, Episcopul Luca de Saidanaghia, cu prilejul începerii
lucrărilor restaurării bisericii. Episcopul și-a exprimat bucuria agenției SANA
pentru prima Liturghie după eliberarea orașului: «Sirienii sunt deciși să se
întoarcă în orașele lor ca să le reconstruiască».” (traducere selectivă după ΟρθοδοξίαNewsAgency).
Însă nu putem uita faptul că nu doar în țările musulmane este persecutat creștinismul, ci chiar și în cele europene și în SUA prin diferite tactici de marginalizare și impunere a unor reguli și legi străine de spiritul credinței în Hristos. Irod este încă viu, Hristos Se mai naște, iar noi suferim din partea lui sau chiar îl ajutăm să-și pună în aplicare ura prin indiferența și chiar colaborarea noastră. Iar pe lângă acestea, există și mulți creștini în nevoie, care au trebuință de ajutorul, rugăciunea și cercetarea noastră.
Hristos din ceruri să Se sălășluiască în inimile noastre de țărână! Înnoindu-ne și primindu-L înăuntru, vom transmite și celor din jurul nostru lumina nestricăcioasă a credinței.