Mitropolitul Neofit de Morfu este cercetat penal pentru că a chemat credincioșii la slujba de Bobotează pe timp de restricții

ΒήμαΟρθοδοξίας: A fost amânat procesul Mitr. Neofit de Morfu pentru 24 septembrie

Sursa imaginii: Vimaorthodoxias.gr

Înaltpreasfințitul Mitropolit Neofit de Morfu s-a prezentat astăzi, 4 august 2021, înaintea Tribunalului Regional din Nicosia împreună cu avocatul său, dl. Nikos Kliridis, pentru a răspunde acuzaţiilor reţinute în baza rechizitoriului ce i-a fost întocmit, respectiv împrejurarea că Mitropolitul ar fi instigat la comiterea de infracţiuni prin aceea că a incitat cetățenii să participe nelegal la Sfânta Liturghie oficiată de Bobotează, pe 6 ianuarie 2021, în Evrihu.

După cum a declarat dl. Nikos Kliridis, acuzaţiile sunt neîntemeiate întrucât Mitropolitul nu a făcut altceva decât că și-a exercitat atribuțiile sale religioase, în baza drepturilor sale de ierarh al Bisericii, drepturi care sunt garantate de Constituție.

«Mitropolitul este ierarh și, pe baza atribuțiilor sale religioase, cheamă pe credincioși fie să stea la biserică, fie să se apropie cei care vor, căci nu a forțat pe nimeni, să participe la diferite slujbe care au legătură cu religia noastră», a declarat dl. Kliridis. Acesta a menționat în continuare că la procesul de astăzi nu i s-a permis acuzatului să se înfățișeze în sala de judecată, întrucât acesta a refuzat purtarea măştii de protecţie, caracterizând incidentul drept unul trist, de vreme ce nu i s-a dat posibilitatea celui învinuit să răspundă acuzațiilor.

Procesul a fost amânat pentru data de 24 septembrie 2021, cu obligaţia depunerii unei garanții (cauțiuni?) de 5.000 de euro din partea acuzatului (informaţie neconfirmată – nota theodosie.ro). Pentru nepurtarea măştii de protecţie, Mitropolitul a fost sancţionat cu o amendă în sumă de 300 de euro, sancţiune despre care a precizat că refuză să o achite. La sediul instanţei au fost prezenţi credincioşi care şi-au exprimat sprijinul pentru ierarhul lor, precum şi unităţi de ordine.

Mitr. Neofit de Morfu: Problema sunt ierarhii Bisericii; cauza răului este Sinodul din Creta; Episcopul canonic al Ucrainei este Onufrie

În data de 28 octombrie Mitropolitul Neofit de Morfu a răspuns la mai multe întrebări adresate de credincioși în cadrul celei de-a 11-a Sinaxe duhovnicești de dialog cu IPS Sa. Subiectul cel mai arzător al momentului este problema ucraineană, după ce Arhiepiscopul Ciprului a pomenit pe Epifanie ca Întâistătător canonic al Bisericii Ucrainene autocefale. Pe lângă aceasta, Mitropolitul a făcut și câteva remarci severe cu privire la situația generală din Ortodoxie, acuzând Sinodul din Creta ca fiind pricina tuturor relelor actuale.

Pe când unii Episcopi ciprioți au reacționat mai vehement, Mitropolitul Neofit a ales să-și exprime părerea într-un cadru restrâns, răspunzând la unele întrebări ale credincioșilor din episcopia sa. A făcut aceasta pe un ton răspicat, dar nu vehement și nici incisiv, fără să provoace și să acuze, doar spunând adevărul. Intervențiile sale au fost remarcate de presa greacă și scoase în evidență două aspecte: Onufrie este Mitropolitul canonic de Kiev și Sinodul din Creta este cauza tuturor relelor pe care le trăim și le vom trăi.

În opinia sa, tulburările din lume (probleme politice, de mediu, sociale, divorțuri, droguri, boli incurabile, accidente, probleme psihiatrice și războaie pe alocuri, ba chiar și multe probleme interne bisericești) au o cauză și un prilej. Cauza este diavolul, care este urâtor de oameni și vrea să răzvrătească toate, să provoace credință puțină și să războiască viețuirea ortodoxă, dar mai există și un prilej puternic, care este reprezentat de „noi, arhiereii”, ca să intre duhul de răzvrătire, de îndoială și suspiciune. Folosindu-se de un citat dintr-o carte a sa editată de curând, Mitropolitul a adăugat: „În 2016 a fost Sinodul din Creta, în Colimbari, și de atunci plutim (colimbume) printre deciziile greșite de la Colimbari. Acolo, la Colimbari, care a fost decizia mare greșită? Că există și biserici neortodoxe, care sunt biserici…!! Nu credem în Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească, așa cum spunem în Crez.”. Apoi este redat un citat de la Părintele Ioannis Romanidis, în care este înfierată credința episcopilor, care nu este interesată de nevoință și pocăință, de tămăduirea patimilor, ci de amăgirile acestei lumi. Este interesantă și afirmația sa că „cei care au absentat, rușii și antiohienii și cei care au mai absentat, ar fi spus aceleași lucruri dacă ar fi fost prezenți. Motivele absenței lor nu au fost dogmatice. Când există apostazie, când există credință rea în episcopi, atunci există efecte în toți. Iar când există sfințenie chiar și într-un episcop sau patriarh, se sfințește tot locul”.

Pe tema ucraineană, Mitropolitul Neofit s-a exprimat la fel de clar. „În fiecare cetate există un episcop. Asta o spun sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Nu pot exista doi episcopi într-o cetate precum nu pot exista doi tați într-o casă. … Mitropolitul canonic al Kievului, după părerea mea ca Mitropolit de Morfu, este, a fost și sper că va fi Onufrie. Pe el l-au recunoscut toate Bisericile Locale. … Se pare că, atunci când se amestecă politicienii în cele bisericești, conduc la Bisericile Locale la tulburări mari, dar și la schisme. Personal, cred că este o problemă greu de soluționat din moment ce Patriarhia Ecumenică, pentru motive clar geo-strategice, geo-politice la nivelul noii ordini mondiale, a recunoscut ca nou Întâistătător, deși până de curând l-a recunoscut pe Onufrie, care Onufrie aparține de Sinodul rusesc ortodox, l-a recunoscut pe altul, care provine dintr-o grupare schismatică, dintre care mulți sunt nehirotoniți, care înseamnă fără Duh Sfânt, adică pe Epifanie. Noi, Biserica Ciprului, am avut o neutralitate abilă în ultimul an. … Noi, ca Sinod, nu am luat poziție nici pentru unii, nici pentru alții, și am ales o neutralitate. Personal am spus că e mai bine să continuăm să spunem că Mitropolitul canonic este Onufrie; nu putem spune neutralitate, trebuie să existe un episcop.” La ultima ședință sinodală am hotărât să păstrăm o poziție de neutralitate, să fie evitate extremele. La ultima Liturghie, Arhiepiscopul a decis, pentru motive pe care le știe el, să pomenească deodată, spun unii, dar nu a fost chiar dintr-o dată,  fără o decizie a Sinodului. „Acum ce să facem? Unii spun să facem din nou Sinod, dar oricum se va face unul cândva, fie extraordinar, fie permanent. Și ce se va întâmpla? Dacă Arhiepiscopul va găsi o majoritate, înseamnă că, dintr-o dată, Epifanie a devenit episcop canonic deoarece a găsit o majoritate prielnică de moment în Biserica Ciprului? Sau Întâistătătorul pomenește pe oricine vrea, fără să întrebe Sinodul. Ortodoxia nu a fost obișnuită cu acest papism. Regimul ei este sinodalitatea.” Cu această mentalitate, că Întâistătătorul face orice vrea, ajungem ca următorul Arhiepiscop să recunoască pe Onufrie; astăzi este așa, mâine invers. Conform proorociilor, după război se va face pace și atunci se va întruni un Sinod Ecumenic care va rezolva toate. „Așteptarea mea personală este că problemele mari nu se rezolvă în Sinoade Locale, prin decizii individuale ale Întâistătătorilor, nici prin majorități prielnice, ci se soluționează prin Sinoade Panortodoxe Ecumenice, unde Duhul Sfânt va lumina pe unii Părinți purtători de Dumnezeu”, iar restul se vor baza pe tradiția sfântă patristică a Bisericii.

Așadar, după opinia Mitr. Neofit, problemele în Biserică sunt adânci, nu pot fi rezolvate în clipa de față, dar va veni și vremea potrivită la un viitor Sinod autentic. Însă trebuie completat că binele nu vine de la sine, ci în măsura în care îl lucrăm, îl sădim ca să ajungem și la roade. Altfel cădem în apocatastază, concepție care spune că toți se vor mântui, vor fi aduși la bine într-un final.

Pentru întregirea contextului, trebuie menționat că, în afară de scrisoarea celor patru Mitropoliți ciprioți, aceștia au mai făcut diferite afirmații, chiar referindu-se la o stare de schismă în interiorul Bisericii lor, nu doar între cele Locale. Arhiepiscopul Ciprului a trimis o scrisoare oficială Patriarhului Ecumenic prin care îl înștiințează despre decizia sa de a recunoaște pe Epifanie și structura sa bisericească, iar Patriarhia Rusă a adus în atenție poziția Întâistătătorului cipriot nu cu mult timp în urmă, contrară celei de acum. Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu există nici o contradicție și a pledat pentru „înființarea unui Exarhat la Kiev care să aparțină de Moscova sau chiar crearea unei insule care să aparțină de Biserica Rusă, ca să le amintească rădăcinile lor rusești”.

Mitropolitul Neofit între ceilalți sinodali ciprioți

Presiunea pusă asupra Mitropolitului cipriot Neofit de Mórfu în urma declarațiilor sale cu privire la homosexualitate determină reacții și în sfera ierarhiei, nu doar în rândul credincioșilor de rând și al activiștilor pro-homosexualitate. De data aceasta se pare că ierarhii sunt mai degrabă contra decât pro. Chiar dacă până acum nu există o poziționare foarte clară, se pare că Sinodul cipriot este dispus să ia atitudine la viitoarea sesiune de la mijlocul lui septembrie.

Tema de zi va conține subiecte locale legate de ocuparea unor scaune vacante și clarificarea situației a doi clerici ruși care au întemeiat biserici în Nordul Ciprului, zonă ocupată de turci. Cei doi preoți nu aparțin de Biserica Rusiei. Pe lângă acestea, este posibil să fie abordată și tema ridicată de situația inflamată în jurul declarațiilor Mitropolitului de Morfu.

Într-o postare referitoare la viitoarea ședință a Sinodului cipriot de pe Βημα Ορθοδοξιας, citim următoarele:

Sfântul Sinod este probabil să ia în colimator și cele ce le-a lăsat în urma sa agitația cu referirile publice ale Mitropolitului de Morfu despre homosexualitate și homosexuali. În ce măsură vor pune pe tapet subiectul în cauză va depinde de evoluția întregului subiect, public, a spus o sursă din Sfântul Sinod lui «Κ». Dacă reacțiile vor continua, în această situație, membrii Sfântului Sinod vor dezbate tot subiectul și va exista o poziționare publică a ierarhilor. În ciuda absenței unei poziționări publice a Sfântului Sinod, cu excepția Arhiepiscopului Hrisostom al II-lea, climatul nu pare să fie favorabil pentru Mitropolitul de Morfu. Destui ierarhi și-au exprimat deschis în dezbateri private dezacordul lor față de Mitropolitul de Morfu și despre modul în care s-a exprimat într-o adunare a credincioșilor în Akaki. Din partea sa, Mitropolitul de Morfu, după încheierea perioadei Postului Adormirii Maicii Domnului, s-a referit indirect la subiect printr-un comunicat al său, clarificând faptul că nu va vorbi pe larg din prisma cercetările polițienești. Se așteaptă ca anchetatorii care au luat în primire cazul să se deplaseze la Evrihu, reședința Mitropoliei de Morfu, cu scopul de a lua punctele de vedere ale Mitropolitului locului.

Este de observat că episcopii nu se apără între ei, ci interesele unor centre de influență străine Bisericii. Dacă până acum se mai întâmpla ca unii credincioși sau preoți să facă afirmații incorecte politic și ierarhia să ia măsuri împotriva lor sau să se dezică de ei, iată că acum sunt gata să trădeze și un confrate de-al lor. Singura explicație nu poate fi decât aceea că la nivel înalt Biserica este ocupată de centre de putere exterioare ei. Căci afirmațiile Mitropolitului Neofit nu sunt neortodoxe, după cum se poate vedea dintr-un articol anterior, și nici nu este un credincios sau cleric de rând, de care s-ar putea dispensa ușor. Se pare că devine tot mai clar că altcineva din afară dictează în Biserica Ortodoxă la nivel înalt.

Translate page >>