de Ierom. Lavrentie | 2 apr. 2022 | Cuvinte duhovnicești |
În scrisorile trimise diferitor cunoscuți de Cuviosul Paisie, există și unele referințe explicite la postirea dinainte de împărtășire. Redăm mai jos cele două care ating acest subiect, luate din cartea Presb. Dionisie Tatsis, Ascetul de la Panaguda:
Scrisoarea a 1-a
Frate Gheorghe, bucură-te pururea în Domnul!
Doresc mult să vă întâlnesc şi ţin cu tot dinadinsul să vin la voi pentru că am impresia că pot fi folositor în lucrarea bineplăcută lui Dumnezeu a Părintelui Augustin.
În ziua de 16 a lunii a ajuns şi în ţinutul nostru al Koniţei lupul îmbrăcat în piele de oaie, X.K., care a împărţit şi cărţi, oferind otrava ascunsă a înşelăciunii.
În fiecare zi a vrut să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, în timp ce seara, aşa cum am aflat, mânca cocoreţi (carne la grătar). De aceea vă rog mult să faceţi cunoscut lucrul acesta noului Hrisostom, Părintelui Augustin. Cum dau voie păstorii Bisericii noastre lupilor să răpească mieii din mijlocul lor? Acela îi învaţă pe nefericiţii noştri compatrioţi că Sfânta Împărtăşanie n-are nici o legătură cu mâncarea şi alte învăţături greşite, în timp ce Biserica noastră l-a condamnat pe Makrachin. Din fericire, aici noi am prevenit răul, ereticul a fugit imediat după ce i-am tras o săpuneală puternică. N-am apucat, frate, să stricăm viesparul evangheliștilor, că alte necazuri au venit unul după altul.
Încheind, vă trimit multe binecuvântări de la Hristos şi de la Maica Domnului.
Monahul Paisie Filotheitul
Scrisoarea a 7-a
Sfânta Mănăstire Stomio, 16-11-1960
Iubite frate întru Hristos, bucură-te pururea în Domnul!
Am primit scrisoarea voastră dar nu v-am răspuns deîndată pentru că am avut intenţia să cobor cu treburi la Ioanina şi cu prilejul acesta să vă întâlnesc. Din nefericire însă n-am reuşit, de aceea am socotit că este bine să vă scriu câteva lucruri legate de cele ce mi-aţi scris despre Makrakin. Fireşte că nu l-am cunoscut personal, dar am în vedere înşelăciunile lui înfricoşătoare. Am cunoscut însă mulţi dintre ucenicii lui înşelaţi, printre care şi domnul X.K., care este amintit şi în Revista „Biblioteca Aghiorită”, pe care-l atacă şi părintele Filoteos Zervakos. În afară de sminteala cea mare legată de Sfânta Împărtăşanie, căci voia să se împărtăşească în fiecare zi în timp ce mânca carne, vă fac cunoscută şi altă înşelăciune de-a lui, căci a făcut rugăciune într-un hotel pentru un străin, ca Dumnezeu să-l lumineze şi a început cu cuvintele: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.” Străinul l-a întrebat: „Oare sunteţi preot?”, iar el i-a răspuns: „Şi cine sunt preoţii şi ce este Biserica? Eu simt înlăuntru meu că sunt îngerul lui Dumnezeu!”. În timp ce noi, călugării, care avem schima monahală, începem rugăciunea cu: „Pentru rugăciunile Sfinţilor, Părinţilor noştri”, acesta împreună cu ucenicii lui eretici (fără a fi preoţi) începe cu „Binecuvântat este Dumnezeul nostru”, şi se socotesc pe ei înşişi mai presus decât toţi, şi alte rătăciri.
Despre celălalt lucru despre care îmi scrieţi, că Sfintele Canoane nu amintesc de postire înainte de Sfânta Împărtăşanie, nu-l pun la îndoială, însă ele amintesc de pregătire. Şi ce pregătire i-a rânduit Dumnezeu lui Moise când urma să primească poruncile? În afară de celelalte nu i-a poruncit şi postirea? Când s-au alcătuit Sfintele Canoane pe primul plan era martiriul, de aceea Sfinţi Părinţi n-au precizat postirea, pentru că creştinii aşteptau rândul pentru martiriu, fără să ştie în ce zi se va întâmpla. De aceea nici n-au rânduit postirea, pentru că nu era lesne să postească continuu. În acea epocă s-a împlinit cuvântul profetic al Prorocului David: „Din pricina Ta suntem ucişi, toată ziua suntem duşi ca nişte oi la tăiere”. „Discernământul este mai mare decât toate virtuţile”, ne spune Sfântul Isaac Sirul. Mai târziu, însă, Mărturisirile de credinţă ale lui Petru Movilă şi Kritopoulos se referă la postire, pe care Biserica Ortodoxă o acceptă. În tot cazul, aghioriţii îi vânează pe makrakişti, căci au ajuns să spună: Şi sfânt dacă-l vezi pictat pe makrakist pe peretele bisericii, să-l ştergi!”.
V-am scris toate acestea ca să-l cunoaşteţi şi pe omul meu cel dinlăuntru, pentru că obişnuiesc să spun ceea ce are înăuntru inima mea. În ceea ce priveşte relaţiile pe care le are Părintele Augustin cu makrakiştii nu ştiu care este scopul lui adevărat, pentru că şi Hitler al Germaniei la început a avut legături cu comuniştii, ca să-i dibuie pe toţi. În tot cazul, eu îl port pe Părintele Augustin în inima mea. Mă rog ca Dumnezeu să lumineze veşnic toată lumea, la fel şi pe aceştia, ca să vină la cunoaşterea adevărului. Încheind, vă trimit din prisos binecuvântările lui Hristos şi ale Maicii Domnului.
Fratele vostru întru Hristos, Paisie păcătosul, cel mai mic dintre călugări
Postul Mare este o vreme de pregătire sufletească stabilită de Sfinții Părinți pentru a ne curăța de păcate în vederea împărtășirii cu Sfintele Taine. Din cauza obiceiului unora de a se apropia de Taine fără pregătirea cuvenită, ci doar de dragul marii sărbători a Paștelui, atunci a fost rânduită perioada aceasta de post de mâncare, dar și de pocăință, după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur:
„În vechime mulţi se apropiau de Sfintele Taine fără nici o pregătire, la întâmplare, şi mai ales în acest timp în care Hristos ni le-a dat. Părinţii, dându-şi seama de vătămarea ce o are cineva când se apropie nepregătit de Sfintele Taine, s-au adunat şi au rânduit patruzeci de zile de post, de rugăciuni, de ascultare a sfintei slujbe şi a predicii, de venire deasă la biserică, pentru ca în aceste zile toţi să ne curăţim cu toată grija prin rugăciuni, prin milostenii, prin post, prin slujbe de toată noaptea, prin lacrimi, prin spovedanie şi prin toate celelalte, şi astfel, după puterea noastră, să ne apropiem cu conştiinţa curată de Sfintele Taine.”
Dar bineînțeles că nu doar în Postul Mare trebuie să ne împărtășim, însă pregătirea se cuvine să fie cam aceeași, chiar și în afara posturilor rânduite de Biserică. Discernământul duhovnicesc al Cuviosului Paisie Aghioritul în această privință, după cum se poate vedea din cele două scrisori de mai jos, îndeamnă la ținerea unui post înainte de apropierea de Sfintele Taine. Are dreptate să spună că nu se prevede în canoane această postire în mod expres, deși canonul 13 trulan face aluzie la ea și o consideră de la sine înțeleasă. Chiar Sf. Nicodim Aghioritul menționează în Pidalion, în comentariul la acest canon, că trei zile de post sunt suficiente ca pregătire pentru Împărtășanie.
de Ierom. Lavrentie | 1 sept. 2021 | Biserica și coronavirusul |
Deja ne-am obișnuit ca Biserica să funcționeze ca o instituție, formal, emițând hotărâri care de multe ori sunt contrare Evangheliei sau transmit mesaje glaciale, fără duh. Însă o lovitură cruntă este dată când chiar reprezentanții ei mai tradiționaliști abandonează duhul isihast, de rugăciune, dogmatic și-l adaptează la un crez diferit, străin, cum este cel al imperativului vaccinării contra covid. Un astfel de caz este IPS Ierotheos, de altfel un teolog remarcabil, dar cu ieșiri foarte diferite în ultima vreme. Dar trebuie să fie probată, chiar pusă greu la încercare credința multora.
În Grecia se duce o campanie de promovare a vaccinării și a măsurilor de protecție împotriva coronavirului foarte intensă. Este implicată și Biserica. Însuși Sinodul Permanent a emis o decizie prin care îndeamnă la aceasta, deși nu impune. Mulți ar fi dorit obligativitatea, dar a rămas doar recomandarea „călduroasă” să ne încredem în onestitatea științei medicale. Pe de altă parte, există câțiva episcopi care se opun, au un discurs contrar, nu respectă toate regulile de protecție sau le evită, nu au făcut slujba Învierii seara la 9 în loc de miezul nopții. Nu sunt mulți aceștia, dar există. Din nefericire, se găsesc și ierarhi mărturisitori până nu demult, precum IPS Serafim de Pireu și IPS Ierotheos Vlachos, care să se înregimenteze în corul „apologeților plandemiei”. Nu doar că s-au vaccinat, ci chiar fac o apologie a diferitelor instrucțiuni oficiale, chiar dacă sunt străine și contrare duhului ortodox.
Ultimul text al IPS Ierotheos, o Enciclică adresată eparhiei pe care o conduce, intitulată Măsuri de protecție față de pandemia de coronavirus, manipulează câteva aspecte corecte pentru a le prezenta greșit. Toți avem, mai mult sau mai puțin, acces la informații, dar rolul major al ierarhilor ca păstori de suflete ar trebui să fie acela de a adapta și interpreta corect regulile bisericești la situațiile concrete. Nu e suficient să avem o cârmă (Pidalion), ci și un cârmaci iscusit sau care măcar să nu răstălmăcească învățăturile și să ducă în eroare.
Ideile expuse de Mitropolitul Ierotheos sunt de conformare cu discursul oficial al supunerii la regulile sanitare deoarece „patria noastră și toată lumea sunt chinuite de mai mult de un an și jumătate de criza așa-numită sanitară, virusul sars-cov-2”. „Printre măsurile preventive a infecției și a bolii și poate dintre cele mai importante este și vaccinul, după cum se întâmplă și cu multe alte boli.” Apoi face referire la decizia sinodală din 13 ianuarie, prin care este recomandată vaccinarea, printre altele pentru că nu ar necesita „folosirea unor linii de culturi celulare” și la cea din 14 iulie. Prin urmare, „deoarece nu suntem un trup dezordonat, ci o „luptă (ostășire) bună” (1Tim. 1: 18) și trebuie să ascultăm de deciziile Sfântului Sinod”, trebuie să ne conformăm.
Concret, „trebuie să facem uz și de vaccin, în afară dacă doctorul decide altfel pentru noi”. „Totuși consider că este inacceptabil să fie abordat vaccinul împotriva coronavirusului cu argumente parateologice, oportunități politice și mentalități conspiraționiste. Una este dialogul științific și compararea științifică pentru îmbunătățirea mijloacelor de până acum de înfruntare a virusului prin organismele științifice, care este un lucru indicat, și alta este abordarea vaccinării cu opinii parateologice și conspiraționiste, care, din păcate, se transmit foarte rapid pe internet și creează confuzie printre creștini.” „Din nefericire, cele care se tipăresc uneori de către cercurile acestea fundamentaliste protestante (și orientale) în America sunt aduse și la oamenii Bisericii Ortodoxe fără să sesizeze ei că toate acestea sunt lipsite de bază teologică și conștiință bisericească. Este trist că mulți care au mentalitate anti-vaccinistă se disting prin lipsă de gândire teologică serioasă, conștiință bisericească și, în sfârșit, de argumente științifice serioase. Citesc cele ce se scriu contra vaccinurilor și mă uimesc de confuzia de gândire și scris… Și, după cum spun teologii experimentați, este ușor să se rătăcească cineva, dar dificil să scape de rătăcire.”
„Clericii suntem obligați să respectăm măsurile sanitare ca să nu fim cauză și prilej să se contamineze creștinii. Aș vrea să semnalez că Sf. Nicodim Aghioritul s-a pronunțat cel puțin de două ori, din câte cunosc, despre faptul că, dacă în vreme de pandemie creștinul nu ia aminte și devine cauză de moarte pentru ceilalți, va trebui să fie canonisit ca ucigaș. Concret, în Pidalion la nota de la canonul 86 apostolic (n.tr.: chiar dacă în edițiile românești nu există, versiunea grecească originală conține această referință) și în Exomologhitarion (Carte pentru mărturisire) despre porunca a șasea.” Sf. Nicodim scrie: „ca un ucigaș este condamnat și acel om care, în vreme de ciumă, după ce a aflat că este contaminat, se duce în case și în public și contamintează și pe alții și devine cauză de multe ucideri”. „Rețineți seriozitatea subiectului. Oricine, în vreme de pandemie, cum se întâmplă în epoca noastră, nu ia aminte și contaminează și pe alții este judecat cu certarea pentru ucidere! Un mijloc de bază pentru a ne proteja pe noi și pe alții este vaccinarea.”
La acest text, portalul Romfea.gr a publicat și un răspuns al unui teolog, Gheorghios Pavlidis, în care sunt puse șase întrebări retorice contra-argumentative, dar pe care nu le reluăm aici.
Se poate spune că sunt foarte juste aceste recomandări și insistențe cu amenințări voalate și denigrări la adresa opozanților, dar în vreme de pandemie autentică. Aplicarea la covid este cel puțin discutabilă dacă nu rău-voitoare din mai multe motive.
1. Nu se compară bolile molipsitoare cunoscute cu coronavirusul de astăzi, care este o răceală banală, dar care, este adevărat, poate degenera la unii și să aibă efecte grave asupra sănătății.
2. Nu trebuie să alunecăm într-o manie de a ne da peste cap ca să știm dacă suntem infectați ca să putem ieși sau nu în public. Este evident că oricine se îmbolnăvește, chiar și de o gripă banală, ar trebui să-i protejeze pe ceilalți, mai ales pe cei vulnerabili. Dar aceasta în limitele posibilităților. Canoanele bisericești înfierează indiferența și reaua intenție, nu infectările involuntare.
3. Recomandarea vaccinării este făcută cu o asemenea insistență, încât se deosebește foarte puțin de impunere și agresare. Asta în condițiile în care vaccinul nu produce imunizare și, evident, cel care se vaccinează și devine neatent poate fi chiar mai vinovat.
4. Există conspirații și exagerări pe marginea controlului mental cu ajutorul vaccinării, dar nu este onest să fie aruncate la coș toate observațiile de bun simț verificate științific care atestă faptul că există probleme serioase medicale care intervin în urma acestui proces. Atitudinea aceasta a oficialilor de la noi și de pretutindeni dă cel puțin de gândit și induce o reticență îndreptățită. Pentru că, pe lângă observațiile și studiile științifice, se vede cu ochiul liber că vaccinarea nu funcționează, ci dă roade contrare în țările cu cea mai mare acoperire, cum sunt Israel, Anglia și SUA. În plus, chiar argumentele expuse de autorități sunt contra-argumente.
5. Conștiința bisericească autentică nu înseamnă a ne încadra pur și simplu ca niște oi fără minte în limitele care ni se impun, ci să fim treji, veghetori și să păstrăm cugetul autentic al Bisericii mai ales în vremuri de cernere ca cele de acum. Au mai existat rătăciți și chiar Sinoade tâlhărești; nu putem să ne încredem pur și simplu în autoritățile formale bisericești. Ascultarea de superiori trebuie să se facă în duhul Evangheliei și pentru Hristos, nu ca față de un Cezar lumesc. Cu atât mai mult când cârmuitorii duhovnicești fac greșeli flagrante și cer supunere orbească, ce duce în groapă.
Pericolul cel mai mare îl constituie nu doar afectarea sănătății unora, ci ingineria socială și controlul maselor care se realizează prin vaccinare și impunerea unor pașapoarte verzi pentru libera circulație. Spectrul unei dictaturi tot mai profunde este vizibil și de netăgăduit. Nu numai libertatea trupului este îngrădită, ci se exercită și o presiune la nivel cultural și chiar religios. Concesii rușinoase a mai făcut Biserica la nivel oficial, dar, când sunt folosite vocile cu reputație duhovnicească, se ajunge la o dărâmare interioară. E nevoie de vigilență sporită și tărie de caracter/credință.
P.S.: Probabil că trimiterea unor astfel de Pastorale/Enciclice de către ierarhi, nu doar una generală din partea Sfântului Sinod, este un imperativ și o modă prin care se personalizează capt(ur)area atenției.
