În pragul noului an calendaristic, vă dorim împliniri, sănătate şi folos în toate!
Vă îndemnăm să
ne bucurăm împreună de anul ce vine, ca de un răgaz dăruit de
Dumnezeu pentru îndreptarea noastră, pentru slujirea aproapelui şi
pentru mărturisirea ortodoxiei.
Un gând cald
îndreptăm şi către cei singuri sau însinguraţi, către cei
aflaţi acum în ispite sau în tulburări, celor care suferă de
lipsuri de orice fel. Să ne ajute Dumnezeu să ne cunoaştem cu
toţii, cu bine, spre folos sufletesc şi într-ajutorare! Deşi
sărbătorim
începerea noului an la data de 1 septembrie, găsim nimerit să
ne bucurăm dimpreună cu toţi cei ce se folosesc de aceste clipe
pentru făurirea unor noi deziderate, pentru a-şi plăsmui, în
ascuns, noi năzuinţe, pentru iertarea greşelilor suferite din
partea apropiaţilor sau din partea aproapelui şi pentru avântarea
cu mult curaj asupra vremurilor ce vin!
Vă rugăm să ne
pomeniţi în rugăciunile voastre, dimpreună cu toţi cei care se
străduiesc să construiască o prezenţă ortodoxă în mediul
online şi, îndeosebi, în viaţa de zi cu zi.
Ρομφαία.gr: Sâmbătă,
28 decembrie 2019, Preafericitul Ioan X, Patriarhul Antiohiei și a tot
Răsăritul, a primit la reședința sa patriarhală din Damasc pe Preasfințitul
Arhiepiscop Hristofor de Kiriakopolis, reprezentant al Preafericitului Patriarh
Teofil III al Ierusalimului.
Preasfințitul i-a dat Patriarhului Antiohiei o scrisoare despre o Întrunire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Aman (Iordania), cu scopul „păstrării unității ortodoxe”, care este fisurată din cauza chestiunii ucrainene. Cu acest prilej, Patriarhul Ioan X a întărit poziția fermă a Bisericii Anthiohiei, pe care a comunicat-o déjà Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiei. Sfântul Sinod, prin decizia sa de atunci, face apel la adunarea tuturor Întâistătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale, cu scopul aflării unei rezolvări pentru subiectele panortodoxe.
Există, însă, și alte detalii
care trebuie pronunțate, cum ar fi cele menționate de Orthochristian.com: Sinodul
la care face referire Patriarhul Ioan a avut loc în octombrie 2018. În ianuarie
Patriarhul Antiohiei a cerut Patriarhului Ecumenic să convoace un Sinod care să
ia în discuție problema ucraineană. Drept răspuns, Patriarhul Bartolomeu a
refuzat să întrunească un astfel de Sinod, reproșându-i faptul că nu a fost
prezent la Sinodul din Creta 2016.
Patriarhul Ierusalimului și-a
anunțat intenția de a ține o Sinaxă a Întâistătătorilor în timpul unei vizite
la Moscova în noiembrie. La acea dată nu se întrevedea cât de concretă este
această inițiativă, dar anunțarea unui calendar precis, cu luna februarie ca dată
de întâlnire, face ca lucrurile să fie mai interesante și se pare că se
pregătește o tranșare a problemei cât mai urgent posibil. La această inițiativă
au răspuns pozitiv până acum oficial Biserica Cehiei și Slovaciei și Biserica
Rusă. Dar înclinații în această direcție au manifestat mai toate Bisericile
Locale, inclusiv BOR. Doar Arhiepiscopul Atenei a refuzat categoric această
propunere pe motiv că doar Patriarhul Ecumenic are dreptul să organizeze o
întrunire panortodoxă.
Un alt fapt foarte important este
acela că momentan Patriarhiile Ierusalimului și Antiohiei sunt în conflict pe
marginea jurisdicției teritoriale a Qatarului din 2014. Patriarhul Antiohiei nu
pomenește în diptice pe cel al Ierusalimului. Faptul că a primit și a conslujit
cu un episcop din Ierusalim arată preocuparea și disponibilitatea de a trece
peste conflictul menționat.
Nota noastră adiacentă: Din păcate, este de luat în calcul posibilitatea foarte mare a unei schisme puternice în Biserică, asemănătoare cu cea din 1054 dintre Răsărit și Apus, când Roma s-a desprins de Ortodoxie. La fel și atunci au existat presiuni și interese politice, care au condus la o dezbinare foarte gravă. Este de urmărit în ce măsură astăzi vor putea fi depășite interesele pământești pentru a păstra unitatea duhovnicească a Bisericii. Cu alte cuvinte, miza principală este în ce măsură legile bisericești vor prevala în fața intereselor pământești naționaliste sau de altă natură. Pentru că trebuie să recunoaștem că, de la marea schismă de acum o mie de ani, Biserica a fost forțată adeseori să facă unele compromisuri inacceptabile de către puternicii vremii. Amintim unirea de la Lyon (1274) și de la Ferrara-Florența (1359), uniatismul din Ucraina și Transilvania, dar și în diferite alte zone geografice, încercările Fanarului de a controla pe sârbi și bulgari prin intermediul Imperiului Otoman prin desființarea Patriarhiilor acelora și ecumenismul actual, prin care se urmăresc planuri mondialiste. Deși trebuie să recunoaștem rolul important al Bisericii în formarea conștiinței naționale a oricărui popor, totuși nu trebuie să alunecăm în reversul medaliei, adică în reformarea credinței pe modele naționaliste.
În acest sens, este evident că
Moscova are dreptate în conflictul bisericesc din Ucraina, dar mai trebuie să
și-o impună în mod bisericesc, nu cu interese ascunse naționaliste, adică ar
trebui să urmărească îndreptarea tuturor problemelor grave din Ortodoxie, prima
fiind ecumenismul. Altfel se poate ajunge să strecurăm țânțarul discordiei
autocefaliei ucrainene și să înghițim cămila lepădării de dreapta credință.
„Asociația Jurnaliștilor Ortodocși” a realizat o prezentare video convingătoare a felului cum s-a ajuns la schisma actuală din Ucraina și la nivelul întregii Bisericii Ortodoxe. Cine sunt principalii actori și motivele care i-au animat? Cum reacționează poporul credincios? Care sunt mijloacele folosite pentru impunerea noii structuri bisericești? Acestea sunt câteva dintre întrebările care-și află răspunsul în acest material.
Extrem de folositor este faptul că sunt relatate momentele de cotitură, răsturnările de situație, inadvertențele și presiunile care au presărat drumul pe care l-a parcurs viața creștinilor ortodocși din Ucraina. Într-o cronologie relevantă, sunt folosite și imagini document care ilustrează și dovedesc fără putință de tăgadă cum stau de fapt lucrurile.
Foarte mulți ignoră faptele, de aceea este util să urmărească această prezentare jurnalistică în imagini.
Ar mai trebui precizat că relatarea evenimentelor se concentrează pe cele petrecute în Ucraina, pe când problema este amplificată și extrapolată la nivelul întregii Biserici Ortodoxe de intruziunea Patriarhiei de Constantinopol, care are și ea interesele proprii de supremație de tip papal.
Deși față de
Biserica Greciei a luat decizia de întrerupere a comuniunii imediat după ce
aceasta i-a recunoscut pe ucrainenii „autocefali”, de data aceasta a trecut mai
bine de o lună până la o decizie similară. Amintim că Patriarhul
Alexandriei a început să-l pomenească pe Epifanie Dumenko în diptice acum o
lună jumătate, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli (8 nov.), fără să fi pus
această chestiune în dezbaterea Sinodului local.
Orthochristian.com:
Sinodul Rusesc scoate parohiile ruse din Africa de sub jurisdicția Patriarhiei
de Alexandria
Astăzi, 26
decembrie, s-a întrunit Sinodul Bisericii Ruse pentru a evalua poziția
Patriarhiei de Alexandria cu privire la recunoașterea „autocefalilor” ucraineni.
Au fost luate următoarele hotărâri, rezumate astfel de Vladimir Legoida, purtătorul
de cuvânt al Patriarhiei:
1. A exprimat
întristarea profundă cu privire la acțiunile anti-canonice ale Patriarhului
Teodor al Alexandriei, care a intrat în comuniune cu schismaticii.
2. A subliniat faptul că decizia Patriarhului Teodor al Alexandriei de a
recunoaște pe schismaticii ucraineni contravine declarațiile repetate ale
Preafericirii Sale de sprijinire a Bisericii Ortodoxe canonice Ucrainene și a
Întâistătătorului ei, Mitropolitul Onufrie al Kievului și a toată Ucraina,
inclusiv declarația făcută în timpul ultimei sale vizite în Biserica Ortodoxă
Ucraineană din 27 septembrie 2018, trei săptămâni după invazia Patriarhiei de
Constantinopol în Ucraina prin desemnarea unor „exarhi” la Kiev.
3. A remarcat faptul că decizia de a recunoaște structura schismatică din
Ucraina nu a fost făcută la sesiunea Sfântului Sinod al Patriarhiei de
Alexandria ținută la 7-9 octombrie, că nu a fost supusă la vot ierarhilor săi
și, în consecință, nu are un caracter sinodal, ci a fost luată de
Întâistătătorul acestei Biserici în mod unilateral.
4. A confirmat imposibilitatea pomenirii numelui Patriarhului Teodor al
Alexandriei în diptice, după cum și a comuniunii în rugăciune și euharistice cu
el.
5. A păstrat cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Alexandrine comuniunea bisericească
în afară de cei care au susținut sau vor susține legalizarea schismei ucrainene
în viitor.
6. A suspendat activitatea de reprezentanței Patriarhiei Alexandrine la Tronul
Patriarhal de Moscova.
7. A transformat reprezentanța Patriarhiei Moscovei și a toată Rusia la
Patriarhul Alexandrei într-o parohie a Bisericii Ortodoxe Ruse în Cairo.
8. A retras parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse localizate pe continentul african
din jurisdicția Patriarhiei Alexandriei, dându-le un statut stavropighial
(locații aparținând direct de Patriarh, aflate pe teritoriu canonic străin,
n.n.).
Înainte de începerea
sesiunii sinodale, Patriarhul
Chiril a declarat: „Fiecare Biserică Locală este responsabilă pentru
destinul comun al Bisericii, pentru păstrarea unității ei. Acest lucru este
valabil și pentru Biserica Ortodoxă Rusă – cea mai mare ca număr de episcopi și
credincioși. Nu rămânem indiferenți la ceea ce se
întâmplă acum în familia Bisericilor Ortodoxe”.
Purtătorul
de cuvânt al Patriarhiei ruse, Vladimir
Legoida, a mai declarat că, „deoarece această decizie (de recunoaștere a
schismaticilor) este în esență unilaterală și nu a fost votată prin procedurile
canonice care există în Patriarhia Alexandriei, consider că putem să sperăm că
această decizie poate fi revizuită”.
Nota theodosie.ro: Cu toate că Patriarhul Chiril dorește să justifice aceste măsuri ca venind din grija pentru Ortodoxie, nu din rațiuni politice, este greu să explice de ce nu a reacționat la fel cu doar doi ani mai devreme față de textele eretice semnate la Sinodul din Creta (2016). Chiar dacă acțiunile Moscovei sunt îndreptățite și acoperite canonic, totuși asupra lor planează suspiciunea că sunt luate și din interese proprii, nu doar pentru păstrarea unității Bisericii. Aceste rezerve pot fi înlăturate dacă Biserica Rusă va avea în vedere o rezolvare a tuturor problemelor ce frământă lumea ortodoxă de astăzi, nu doar a celor din Ucraina, ecumenismul fiind o amenințare mai gravă pentru stabilitatea Ortodoxiei. Un alt aspect ar fi acela că Moscova este datoare să precizeze motivele și condițiile în care operează încetarea comuniunii cu Alexandria (precum și cu Constantinopol și Atena). Mai clar spus, ar trebui să precizeze că la mijloc este o erezie, primatul de factură papistă, care permite acest gest. Dacă ar fi fost vorba doar de schismă, care este o problemă administrativă, cadrul canonic nu ar fi permis astfel de decizii.
Orthochristian.com:
Ierarhii greci din Alexandria îi pedepsesc pe preoții africani care aduc
obiecții față de recunoașterea schismaticilor ucraineni
Câteva zile mai
târziu, Orthochristian.com a fost informată de unul din semnatari că au fost
deja opriți de la slujire. În orice caz, acest preot și alții au declarat pe
social media că vor continua să fie de partea Bisericii Ucrainei în ciuda
oricăror amenințări sau pedepse. Pr. George Maximov specifică faptul că trei
ierarhi greci, Mitropolitul Macarie al Kenyei, Mitropolitul Dimitrie de
Irinoupolis (Tanzania) și Mitropolitul Agatonic de Arușa și Tanzania Centrală, s-au
mișcat imediat împotriva preoților lor care semnaseră scrisoarea deschisă,
cerându-le să semneze o declarație în favoarea „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”.
Când au refuzat, au fost opriți de la slujbă și amenințați cu caterisirea. Doar
Mitropolitul Iona de Kampala (Uganda) nu a exprimat amenințări la adresa
preoților semnatari din eparhia sa.
De remarcat că
scrisoarea acelor preoți nu exprimă decât o opinie discordantă, fără să
presupună oprirea comuniunii cu episcopii lor. Dimpotrivă, ei precizau expres
că vor continua să se supună ierarhilor lor din Patriarhia Alexandriei.
Naşterea lui Hristos cea familiară, dintâi şi
a Lui proprie, cea a dumnezeirii, să fie cinstită cu tăcerea! Dar mai degrabă
să poruncim gândurilor noastre să nu caute, nici să se preocupe cu aceea. Căci
cum îşi va imagina mintea ceva la care nu a mijlocit timpul, nici veacul, al
cărui mod nu este înţeles, la care nu este privelişte, nici cine să o relateze?
Dar cum se va servi limba de înţelesuri? Tatăl era şi Fiul S-a născut. Nu zi:
Când?, ci alungă întrebarea! Nu căuta cum, căci nu e cu putinţă a se răspunde! Căci
„când” este temporal, iar „cum” face modul naşterii lunecos spre cele trupeşti.
Ţin să spun din Scriptură că e ca strălucirea faţă de slavă şi ca chipul faţă
de prototip. Totuşi, deoarece nu ţi-a potolit preocuparea gândurilor această
raţiune a răspunsului, voi alerga la negrăirea slavei şi voi mărturisi că modul
naşterii dumnezeieşti e neînţeles prin gânduri şi nespus prin vorbe omeneşti.
Nu spune: „Dacă S-a născut, nu era”, nici nu-ţi atrage cu viclenia vorbelor înţelesuri
vulgare, întinând adevărul cu închipuirile de aici şi mânjind teologia. A zis
că S-a născut ca să arate originea şi cauza Lui, nu ca să-L pună pe Fiul mai
apoi decât timpul. Să nu hoinărească mintea ta, fugind după veacuri mai vechi
decât Fiul, care nici nu sunt, nici n-au fost. Căci cum pot fi mai vechi
făpturile decât Cel ce le-a făcut? Căci cel ce e purtat imediat la aceasta de
înşiruirea cuvântului a uitat de ceea ce scapă observării. Să lăsăm, deci,
cuvintele despre naşterea aceea veşnică şi negrăită, gândindu-ne la faptul că
mintea e mai mică decât lucrurile, iar cuvântul e iarăşi mai lipsit decât cele
înţelese.
Trebuie, dar, să luăm seama cât de mare este
abaterea de la adevăr în privinţa cuvântului. Dacă mintea nu poate să străbată
până la firea celor imperceptibile, firea raţiunii pentru cele înţelese în
vreun fel este neputincioasă în egală măsură. Dumnezeu este pe pământ, Dumnezeu
între oameni nu prin foc şi prin trâmbiţă şi prin munte fumegând sau prin nor
şi prin vijelie care înfricoşa sufletele celor ce ascultau pe legiuitori, ci
prin trupul nostru şi vorbind blând celor de acelaşi neam. Dumnezeu în trup; nu
din lucrări delimitate, ca la prooroci, ci avându-Şi omenitatea articulată şi
unită cu Sine Însuşi şi întorcând la Sine prin trupul înrudit cu noi toată
omenitatea. Deci cum a venit, zice, prin Unul făclia la toţi? În ce fel e dumnezeirea
în trup? Ca focul în fier; nu prin strămutare, ci prin împărtăşire. Căci nu
aleargă focul la fier. Rămânând mai presus de loc, îi împărtăşeşte din puterea
lui obişnuită, care nu se împuţinează prin împărtăşire şi plineşte întreg
împărtăşirea lui. Ca şi acesta, şi Dumnezeu Cuvântul nu S-a mişcat din Sine «şi
S-a sălăşluit între noi», nici schimbare n-a suferit «şi Cuvântul trup S-a
făcut»(In. 1:14), nici cerul nu era gol de Cel ce-l înconjura, iar pământul a
primit în sânurile sale pe Cel ceresc. Să nu gândeşti vreo cădere a
Dumnezeirii, căci nu se mută din loc în loc ca trupurile! Nici să-ţi imaginezi
că S-a schimbat Dumnezeirea Care Se coboară în trup, căci e neschimbat Cel
nemuritor. Deci cum nu S-a umplut, zice, Dumnezeu Cuvântul de neputinţa
trupească? Zicem că nici focul nu se împărtăşeşte de trăsăturile fierului. Fierul
e negru şi rece; totuşi, fiind înfierbântat, nu primeşte forma focului; se face
el strălucitor, nu înnegreşte focul şi el se învăpăiază, nu răceşte văpaia. Aşa
şi trupul omenesc al Domnului, el s-a împărtăşit de dumnezeire, n-a împărtăşit
Dumnezeirii neputinţa obişnuită.
Sau nu apreciezi că Dumnezeirea nu lucrează
nici măcar la fel cu focul acesta simţit, ci patima îşi imaginează despre Cel
nepătimaş [pornind] de la neputinţa omenească şi nu te dumireşti cum a rămas
intactă prin părtăşia cu Dumnezeu firea stricăcioasă? Învaţă taina! Pentru
aceasta este Dumnezeu în trup, ca să omoare în Sine moartea care se ascunsese
înăuntru. Căci, precum remediile din leacuri opresc stricăciunile,
obişnuindu-se cu trupul, şi, precum întunericul care se găseşte în casă se
destramă prin pătrunderea luminii, tot aşa şi Cel ce stăpâneşte moartea prin
firea omenească S-a arătat prin venirea dumnezeirii. Şi, precum gerul este în
apă cât timp este noapte şi umbră şi opreşte fluiditatea, iar când încălzeşte
soarele, se topeşte [apa] de rază, aşa a împărăţit moartea până la venirea lui
Hristos. Deoarece s-a arătat harul mântuitor al lui Dumnezeu şi a răsărit
Soarele dreptăţii, moartea a fost înghiţită de biruinţă, nerăbdând prezenţa
vieţii adevărate. O, adâncul bunătăţii şi al iubirii de oameni a lui Dumnezeu!
Datorită covârşirii iubirii de oameni nu suntem acaparaţi de robie. Oamenii
caută raţiunea pentru care este Dumnezeu între oameni, trebuind să se închine
bunătăţii.
Ce-ţi vom face, omule? Când Dumnezeu a rămas
în înălţime nu L-ai căutat, când S-a coborât la tine şi S-a întovărăşit prin
trup, nu L-ai primit. Dar cauţi motiv cum să te familiarizezi cu Dumnezeu.
Învaţă că pentru aceasta este Dumnezeu în trup, deoarece trebuia să sfinţească
trupul acesta blestemat, să împuternicească pe cel slăbit, să familiarizeze pe
cel înstrăinat de Dumnezeu cu El, să suie în ceruri pe cel căzut din rai. Şi cine
este lucrătorul acestei iconomii? Trupul Sfintei Fecioare. Care sunt originile
naşterii? Duhul Sfânt şi puterea Celui Preaînalt, care a umbrit. Dar mai
degrabă ascultă chiar graiurile Evanghelistului! «Logodită fiind, zice, mama
Lui, Maria, cu Iosif, înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că are în pântece
din Duhul Sfânt»(Mt. 1:18). Fiind şi fecioară, şi logodită cu bărbat, a fost
socotită potrivită pentru slujirea iconomiei ca să-i fie cinstită şi fecioria,
şi nunta să nu se degradeze. Căci fecioria a fost aleasă ca potrivită pentru
sfinţenie, iar prin logodnă se includ începuturile nunţii[2].
Totodată a avut logodnic păzitor al vieţii ei pentru ca Iosif să fie şi martor
obişnuit al curăţiei Mariei şi să nu fie vreun motiv pentru bârfe că şi-ar fi
întinat fecioria. Dar am a zice şi altă raţiune cu nimic mai necinstită decât
cele grăite, că vremea prielnică înomenirii Domnului, hotărâtă de demult şi
rânduită înainte de întemeierea lumii, a venit atunci când trebuia ca Duhul
Sfânt şi puterea Celui Preaînalt să întocmească trupul acela purtător de
Dumnezeu. Deoarece în neamul ei n-a fost între oameni cineva de o cinste cu
curăţia Mariei ca să primească lucrarea Duhului, a fost ascunsă întâi prin
logodnă, apoi a fost aleasă fericita Fecioară, nefiind vătămată cu nimic
fecioria de logodnă. Dar se spune la unul din cei de demult şi altă raţiune, că
s-a înţeles logodna cu Iosif ca să ascundă fecioria Mariei de căpetenia
veacului acestuia. Căci forma logodnei Fecioarei a fost înţeleasă odinioară ca
o îngrădire faţă de cel rău, care păzea pe fecioare, despre care auzise pe
proorocul care spune: «Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu»(Is.
7:14). A fost nimicit, deci, prin logodnă pizmaşul fecioriei. Căci ştia că arătarea
Domnului, care se va face prin trup, va fi destrămarea puterii lui.
«Înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că
are în pântece din Duhul Sfânt». Pe amândouă le-a aflat Iosif, zămislirea şi
pricina, că-i din Duhul Sfânt. De aceea, temându-se să se numească bărbat al
unei astfel de femei, «a vrut s-o lase pe ascuns», neîndrăznind să facă public
cele despre ea. Drept fiind, a primit descoperirea tainelor. Căci, «gândind el
acestea în sine, un înger al Domnului i s-a arătat în vis, spunând: Nu te teme
a lua pe Maria, femeia ta!»(Mt. 1:20). Nu cugeta la aceea că vei umbri păcatul
cu bănuieli nepotrivite! Căci te vei numi drept nu prin faptul că se acoperă
fărădelegile prin tăcerea bărbatului drept. «Nu te teme a lua pe Maria, femeia
ta!» A arătat că nu s-a supărat, nici nu s-a scârbit, ci s-a temut de ea ca de
una plină de Duhul Sfânt. «Căci ceea ce S-a născut în ea este din Duhul Sfânt».
Şi aici e arătat că nu s-a făcut alcătuirea trupului Domnului după firea
obişnuită. Căci îndată a fost desăvârşit cu trupul Cel zămislit, nu s-a
formăluit câte puţin prin plăsmuiri, după cum arată cuvintele. Căci n-a spus
«ceea ce s-a zămislit», ci «ceea ce s-a născut». Deci trupul întocmit din
sfinţenie era vrednic de unirea cu dumnezeirea Unuia-Născut. «Va naşte Fiu şi vei
pune numele Lui Iisus»(Mt. 1:21). Păzim faptul că la cele ce li se atribuie
nume cu dinadinsul, au dovada unei firi sugerate [de nume], ca la Avraam, Isaac
şi Israel. Căci denumirea fiecăruia dintre aceştia arăta mai degrabă trăsătura
virtuţii împlinite de ei decât caracterul trupului. Pentru aceasta şi acum este
numit Iisus, adică „mântuirea poporului”. Dar şi taina rânduită înainte de
veacuri şi propovăduită odinioară prin prooroci avea deja termenul împlinit. «Iată,
Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel,
care se tălmăceşte: cu noi este Dumnezeu». Şi acea denumire de odinioară este o
arătare a toată taina, că Dumnezeu este între oameni, deoarece se tălmăceşte,
zice, „cu noi este Dumnezeu”.
Şi nimeni să nu se clatine de ciuda iudeilor,
care zic că nu fecioara, ci tânăra se spune de prooroc. Căci zice: «iată,
tânăra în pântece va lua». Întâi de toate ceea ce s-a dat de Domnul drept semn
este foarte în afara raţiunii, pe când acest lucru este ceva obişnuit şi pare a
fi mărturisit de toată firea. Căci ce zice proorocul? «Şi a adăugat Domnul a
vorbi cu Ahaz, spunând: Cere semn pentru tine de la Domnul Dumnezeul tău în
adânc sau în înălţime! Şi a zis Ahaz: Nu voi cere, nici voi ispiti pe
Domnul»(Is. 7:12). Apoi, după puţin zice: «Pentru aceasta vă va da Domnul Însuşi
semn. Iată, Fecioara în pântece va lua»(Is. 7:13-14). Căci, deoarece Ahaz n-a
cerut semn în adânc sau în înălţime, Domnul Însuşi a dat semn, dar un semn
neaşteptat şi uimitor şi diferit mult faţă de firea obişnuită ca să înveţi că
Cel ce S-a coborât în părţile cele mai de jos ale pământului este Însuşi Cel ce
S-a suit chiar mai presus de toate cerurile. Aceeaşi femeie a fost fecioară şi
maică, a rămas în sfinţenia fecioriei şi a moştenit şi binecuvântarea naşterii
de prunci. Dacă unii dintre cei ce au tradus termenul evreiesc au propus să fie
tânără în loc de fecioară, nu dăunează cuvântului. Căci am aflat că este în
obiceiul Scripturii să ia adesea în loc de „fecioară” termenul „tânără”, precum
zice în Deuteronom: «De va afla cineva o copilă fecioară care nu e
logodită şi se va culca cu ea, silind-o, şi se va afla, va da omul care s-a
culcat cu ea tatălui tinerei cincizeci de didrahme»(22:28-29).
«Şi, sculându-se, a luat pe femeia lui»(Mt.
1:24). Şi, socotind-o femeia lui cu bună dispoziţie, cu dragoste şi cu toată
grija care se îndreaptă spre cei casnici, a primit toate lucrurile nunţii. «N-a
cunoscut-o pe ea, zice, până ce a născut pe Fiul ei cel Întâi-născut»(Mt.
1:25). Aceasta induce de acum presupunerea că, după ce a slujit cu curăţie
naşterii Domnului, care se săvârşise prin Duhul Sfânt, Maria nu s-a lepădat de
lucrurile legiuite de nuntă. Dar noi, deşi nu dăunează nimic cuvântului (căci
fecioria era necesară până la slujirea iconomiei, ceea ce nu mai cerea multă
grijă în continuare pentru raţiunea tainei), totuşi, pentru că auzul
iubitorilor de Hristos nu primeşte să fi încetat de a fi fecioară Născătoarea
de Dumnezeu, le socotim mărturii suficiente pe acestea. Termenul „până” din expresia:
«n-a cunoscut-o pe ea până ce a născut pe Fiul ei» adesea pare să arate o
limită de timp, dar după adevăr arată ceva nedelimitat. În ce fel este ceea ce
s-a spus de Domnul: «Şi, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul
veacului»(Mt. 28:20). Căci după veacul acesta nu urmează să nu mai fie Domnul
cu sfinţii, ci făgăduinţa semnifică neîntreruperea vremii de faţă, nu e separare
a celei viitoare. În acelaşi mod zicem că se înţelege şi aici termenul „până”.
Dar, deoarece se spune „Întâi-născut”, cel întâi-născut nu are deloc legătură
cu cei ce apar, ci întâi-născut se numeşte cel ce deschide primul pântecele. Faptul
că Maria a fost fecioară până la capăt îl arată şi istoria cu Zaharia. Căci
există un cuvânt, şi acesta ajuns din predanie la noi, că Zaharia, care a primit
în locul pentru fecioare pe Maria după zămislirea Domnului, a fost ucis de
iudei între templu şi altar, fiind acuzat de popor că a pregătit semnul acela
neaşteptat şi mult lăudat, ca o fecioară să nască şi să nu i se strice
fecioria. «Născându-Se Iisus, zice, în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod
împăratul, iată, magi de la răsărit au venit la Ierusalim spunând: Unde este
Împăratul iudeilor Care S-a născut?»(Mt. 2:1). Magii sunt de neam persan, care
iau aminte la mantică, la incantaţii şi la unele antipatii fireşti şi la
observarea celor de pe cer. Şi Valaam părea să fie adeptul acestei mantici, cel
ce a fost trimis de Valac ca să blesteme pe Israel prin nişte ceremonii, care
chiar spune acestea în a patra sa pildă despre Domnul: «Om văd, zice, care ascultă
cuvintele lui Dumnezeu, care înţelege cunoştinţa Celui Preaînalt şi priveşte
vedenia lui Dumnezeu în somn; ochii lui fiind deschişi. Îi voi arăta Lui şi nu
acum, Îl fericesc şi nu se apropie. Răsare o stea din Iacov şi va răsări un Om
din Israel»(Num. 24:15-17). Pentru aceasta, căutând locul Iudeii, după
pomenirea proorociei de demult, au venit să vadă unde este Împăratul iudeilor
Care S-a născut. Dar poate că şi puterea potrivnică a devenit mai stinsă de
acum prin arătarea Domnului şi, pricepând că lucrarea lor[3]
e zadarnică, au dat mărturie cu putere multă pentru Cel născut. Pentru aceasta,
după ce au aflat pe Copil, I s-au închinat cu daruri. Magii, neam înstrăinat de
Dumnezeu şi străin de legăminte, s-au învrednicit primii de închinare pentru că
mărturiile de la vrăjmaşi sunt mai vrednice de credinţă. Căci, dacă se închinau
iudeii primii, închinarea lor ar fi fost socotită o înrudire. Dar acum cei ce
nu aparţineau nimănui I s-au închinat ca lui Dumnezeu ca să fie osândiţi
casnicii care L-au osândit pe Cel Căruia I se închină cei de alt neam. De vreme
ce se închinau mişcărilor cerurilor, n-au privit degeaba minunea priveliştilor
din cer, o stea nouă şi neobişnuită care a răsărit la naşterea Domnului.
Şi nimeni să nu pună pe seama condiţiilor
astrologice răsărirea stelei. Căci cei ce bănuiesc sursa de la stelele deja
existente atribuie fiecăreia faptul de a fi motivul aparent al acestor
întâmplări din viaţă. Dar aici nici una din stelele existente n-a însemnat
naşterea Împăratului, nici ea nu era dintre cele obişnuite. Căci cele ce se
întind de-a lungul zidirii din început fie sunt cu adevărat nemişcate pentru
totdeauna, fie au o mişcare fără oprire. Iar aceasta care s-a arătat se vede că
are pe amândouă: şi mişcarea, şi stabilitatea. Şi între cele ce sunt deja, cele
ce sunt ţintuite nu se mişcă niciodată, iar cele rătăcitoare nu stau niciodată.
Iar cea care are în sine amândouă, mişcarea şi stabilitatea, este învederat că
nu aparţine nici unora. Căci s-a mişcat de la răsărit până la Betleem şi a stat
deasupra unde era Copilul. De aceea, mişcându-se magii de la răsărit, au urmat
călăuzirea stelei, s-au oprit la Ierusalim, au tulburat toată cetatea prin
venirea lor şi au pus în ei frica de Împăratul iudeilor. După ce au aflat,
deci, pe Cel pe Care-L căutau, L-au cinstit cu daruri, cu aur, tămâie şi
smirnă. Poate că au urmat cumva proorocia lui Valaam şi aici, care a zis despre
Hristos acestea: «Aplecându-se, se va odihni ca un leu şi ca un pui de leu.
Cine-L va trezi? Cei ce Te binecuvintează se vor binecuvânta şi cei ce Te
blesteamă se vor blestema»(Num. 24:9). Deci, de vreme ce cuvântul arată prin
leu demnitatea împărătească, prin aplecare patima, iar prin a binecuvânta cu
putere Dumnezeirea, urmând proorociei, magii I-au adus ca unui Împărat aur, ca
unui mort smirnă şi ca unui Dumnezeu tămâie. Căci nu se poate zice că au
înţeles cu grijă cele despre naştere de la steaua care era aproape ca o cometă,
care pare cel mai mult să arate pe urmaşii împăraţilor când stă nemişcată pe
cer. Căci şi acestea sunt nemişcate, precum am zis, arderea făcându-se într-un
loc circumscris. Căci cometele, meteoriţii şi asteroizii au forme diferite şi
denumiri obişnuite cu formele. Aceasta e sursa tuturor. Căci, când răbufneşte
aerul din jurul pământului şi se revarsă în locul de deasupra şi, aruncând ca o
materie de foc magma şi lava erupţiei de acolo, furnizează înfăţişarea limpede
a unei stele. Cea care s-a arătat la răsărit, mişcându-i pe magi spre căutarea
Celui născut, iarăşi a dispărut până ce li s-a arătat a doua oară celor ce se
avântaseră spre Iudeea ca să audă a Cui era şi Cui slujea şi pentru Cine a
apărut. Căci, venind, a stat deasupra unde era Copilul. De aceea, văzând, magii
s-au bucurat cu bucurie mare.
Să primim, aşadar, şi noi această bucurie în inimile noastre! Căci această bucurie o binevestesc îngerii păstorilor. Cu magii să ne închinăm, cu păstorii să slăvim, cu îngerii să dănţuim «că ni s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă» nu în înfăţişarea lui Dumnezeu, ca să nu sperie pe cel neputincios, ci în înfăţişarea robului, ca să elibereze pe cel robit. Cine e aşa de amorţit cu sufletul, cine e aşa de urâcios ca să nu se bucure, să se veselească şi să tresalte cu cei de faţă? De obşte este praznicul pentru toată zidirea. Acesta dă lumii cele mai presus de lume. Pe îngeri îi trimite la Zaharia şi la Maria; pune corurile de îngeri să spună: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire»(Lc. 2:14). Stelele străbat cerul, magii sunt mişcaţi dintre neamuri, pământul primeşte în peşteră, nimeni nu e îmbufnat. Să pronunţăm şi noi un cuvânt de veselie; să dăm nume praznicului: Teofania! Să prăznuim cele de mântuire lumii, ziua de naştere a omenităţii. Astăzi s-a dezlegat osânda lui Adam. Nu mai sunt cuvintele: «pământ eşti şi în pământ te vei întoarce»(Fac. 3:19), ci «de Cel ceresc te-ai legat, la cer te vei sui». Nu mai sunt cuvintele: «în întristări vei naşte fii»(Fac. 3:16), căci fericită e cea care a născut pe Emanuel şi sânii care L-au alăptat. Pentru aceasta «Prunc S-a născut nouă şi Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire [este] peste umărul Lui»(Is. 9:5). Îmi înfloreşte inima şi izvor mi se face mintea. Dar scurtă mi-e limba şi sleit cuvântul ca să vestească o bucurie aşa de mare. Înţelege-mi cu dumnezeiască cuviinţă înomenirea Domnului! Neîntinată înţelege-mi şi nepătată Dumnezeirea, deşi apare în fire materială! Îndreptează pătimirea, nu se umple ea de patimă. Nu vezi că şi soarele vine în noroi şi nu se murdăreşte deloc şi străluceşte murdăria şi nu primeşte putoarea? Dimpotrivă, la cele pe care le întâlneşte le usucă putrefacţiile. Cine nu se va teme, dar, să amestece puroiul nostru în firea cea nepătimaşă şi neîntinată? Pentru aceasta S-a născut, ca să te curăţeşti tu prin înrudire. Pentru aceasta creşte, ca să te familiarizezi tu prin obişnuinţă.
O, adâncul bunătăţii şi al iubirii de oameni
al lui Dumnezeu! Pentru covârşirea darurilor nu credem Binefăcătorului.
Datorită marii iubiri de oameni a Stăpânului dispărem în robie. O, smintită şi
rea nerecunoştinţă! Magii se închină şi creştinii cercetează cum e Dumnezeu în
trup şi în ce fel de trup şi dacă e om desăvârşit sau nedesăvârşit Cel ce l-a
luat. Să fie trecute sub tăcere cele de prisos în Biserica lui Dumnezeu şi să
se slăvească cele crezute, să nu fie descusute cele trecute sub tăcere! Amestecă-te
cu aceia care au primit pe Domnul din cer cu bucurie! Gândeşte-le la păstorii
înţelepţiţi, la preoţii care prooroceau, la femeile care se bucurau când Maria
a fost învăţată să se bucure de Gavriil, când Elisabeta a avut în pântece pe
Ioan săltând. Anei i s-a bine-vestit, Simeon a fost chemat, închinându-se în
micul Prunc Marelui Dumnezeu; nedispreţuind pe Cel văzut, ci slăvind mărirea
dumnezeirii Lui. Căci S-a arătat, precum lumina prin bucăţile de sticlă,
dumnezeiasca putere prin trupul omenesc, strălucind celor ce au ochii inimii
curăţiţi. Cu care şi noi ne-am afla oglindind cu faţa descoperită slava
Domnului ca şi noi înşine să ne schimbăm din slavă în slavă cu harul şi cu
iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava şi tăria
în vecii vecilor. Amin.
[1] Text tradus după versiunea din PG 31, 1457-1476. Este publicat în volumul Sf. Vasile cel Mare, Omilii inedite. Două cuvinte despre Botez.
[2] Era
necesar ca Hristos să Se nască şi să crească în cadrul unei familii, să aibă
parte şi de ocrotirea unui tată pentru ca să împlinească deplin legile lăsate
de Dumnezeu în firea oamenilor, în cazul acesta aceea ca pruncii să crească în
sânul unei familii.
Tuturor cititorilor noștri le urăm să prăznuiască cu bucurie sfântă Nașterea Mântuitorului nostru și să aibă parte de la Dumnezeu de sănătate, căldura sufletească din prezența celor dragi, dar mai ales de ocrotirea Duhului Sfânt, Care a lucrat odinioară sălășluirea lui Hristos în pântecele curat al Maicii Domnului!
Praznicul de acum
găsește, însă, lumea și îndeosebi pe creștini în situații diverse, de multe ori
foarte grele. Gândul la greutățile altora ar trebui să ne facă să prețuim mai
mult libertatea noastră câtă o avem și să ne trezească o responsabilitate mai
mare față de cei din jur și față de moștenirea creștină pe care am primit-o. Fără
cultivarea virtuților creștine, viața devine sufocantă, învrăjbită în afară,
dar mai ales lăuntric.
Să deschidem
ochii și la situația altor creștini din
lume, care suferă în credința lor.
„Astăzi, la aproape 2.000 de ani după Nașterea Pruncului dumnezeiesc, Care a venit pe pământ să ne învețe pacea și dragostea de Dumnezeu, creștinii rămân cea mai prigonită comunitate religioasă de pe planetă. Și se pregătesc să prăznuiască pe ascuns zilele acestea, chiar cu pericolul pentru propria lor viață.
În mai mult de 100 de țări regimurile absolutiste ateiste, islamismul extremist și fanatismul religios îi amenință pe creștini. Chiar și în SUA se dezvoltă în ultimul timp o mișcare anticreștină, care amenință adevărata libertate religioasă. În multe din aceste țări, sfidând amenințările și violența, mii de creștini sărbătoresc în ascuns Nașterea Domnului în subsoluri, în apartamente sau chiar și sub cerul liber. Păstrează tradițiile și valorile creștine și merg după cuvântul lui Dumnezeu.
Conform Open
Doors USA, anul trecut mai mult de 245 de milioane de creștini sau 1 din 9 la
nivel mondial, au fost prigoniți pentru credința lor. Organizația Aid for the
Chruch in Need plasează numărul la 300 de milioane, cu 75 la sută dintre cei
persecutați pe motive religioase se referă la creștini.
În China, mai
multe mii de creștini au fost închiși fără proces în 2018. Bisericile sunt
supuse de obicei urmăririi guvernamentale și au parte de percheziții din partea
forțelor de securitate.
În Irakul de
Nord, unde stăpânește ISIS, comunități întregi urmează să înfrunte o oprimare
sistematică.
Grupările teroriste
islamiste precum Boko Haram asasinează pe creștini în Africa. În Nigeria, unde jumătate
de populație sunt creștini, persecuțiile au căpătat proporții de genocid.
Chiar și în
India, în care rămân aproape 65 de milioane de creștini, hinduiștii extremiști
etnici amenință regulat populația. Ard biserici, trec la acte de violență față
de creștini, îi scot din serviciu și îi batjocoresc.
Acolo unde pâlpâie nădejdea…
O știre de
consolare pentru creștinii ortodocși care rezistă în Siria pe lângă atacurile și
amenințările continue din partea grupărilor extremiste musulmane. Cu puține
zile mai devreme, clopotele Sf. Gheorghe din Arbin au bătut din nou și a fost
săvârșită dumnezeiasca Liturghie într-un sta aproape de biserica ce a suferit
pagube mari de la bombardamente. Liturghia a fost săvârșită de ajutorul
Patriarhului de Antiohia, Episcopul Luca de Saidanaghia, cu prilejul începerii
lucrărilor restaurării bisericii. Episcopul și-a exprimat bucuria agenției SANA
pentru prima Liturghie după eliberarea orașului: «Sirienii sunt deciși să se
întoarcă în orașele lor ca să le reconstruiască».” (traducere selectivă după ΟρθοδοξίαNewsAgency).
Însă nu putem uita faptul că nu doar în țările musulmane este persecutat creștinismul, ci chiar și în cele europene și în SUA prin diferite tactici de marginalizare și impunere a unor reguli și legi străine de spiritul credinței în Hristos. Irod este încă viu, Hristos Se mai naște, iar noi suferim din partea lui sau chiar îl ajutăm să-și pună în aplicare ura prin indiferența și chiar colaborarea noastră. Iar pe lângă acestea, există și mulți creștini în nevoie, care au trebuință de ajutorul, rugăciunea și cercetarea noastră.
Hristos din ceruri să Se sălășluiască în inimile noastre de țărână! Înnoindu-ne și primindu-L înăuntru, vom transmite și celor din jurul nostru lumina nestricăcioasă a credinței.
Conform declarațiilor recente ale oficialului Bisericii Ruse, Nikolai Balașov, rămâne de văzut cum vor răspunde celelalte Biserici Locale. Deja Arhiepiscopul Greciei a respins această propunere pentru că nu vine din partea Patriarhului Ecumenic, iar Alexandria se poziționează clar pe o recunoaștere fără dezbateri a deciziilor Fanarului.
Susținere în direcția convocării unui Sinod panortodox au manifestat până acum Arhiepiscopul Albaniei, printr-o scrisoare publică, și Biserica Cehiei și Slovaciei, care a discutat zilele trecute această opțiune și a sprijinit-o printr-o rezoluție sinodală. Aceasta din urmă a interzis întemeierea unor structuri bisericești de către alte Biserici Locale pe teritoriul său, ca răspuns la acțiunile intruzive ale Fanarului, și s-a ocupat și de acțiunile ilegale ale unui episcop ceh, Isaia, care a slujit cu schismaticii ucraineni.
Așadar, până acum, Biserica Rusă, cea Ierusalimului, a Albaniei, a Cehiei și Slovaciei doresc și pregătesc un Sinod. În opoziție sunt Constantinopolul, Grecia și Alexandria. Biserica Română, cea Bulgară, Sârbă și a Ciprului au propus de la început o rezolvare sinodală. Mai există și alți ierarhi greci care solicită acest lucru. Biserica Poloniei este, de asemenea, în așteptarea unui astfel de Sinod.
Se poate spune că majoritatea covârșitoare a lumii ortodoxe este favorabilă unei întruniri panortodoxe, dar concretizarea se va vedea în februarie.
Una dintre năzuinţele principale ale blogului nostru este promovarea
sindicalismului în rândul creştinilor
ortodocşi. Alături de civism şi de clericalism, sindicalismul reprezintă
unul dintre cei trei piloni ai unui sistem de filosofie socială (pompos termen,
dar totuşi sugestiv) pe care îndrăznim să-l propunem cititorilor, iar în
subsidiar Bisericii şi societăţii.
Însă niciunul dintre cei trei termeni, sub umbrela cărora ne-am gândit activitatea, nu se bucură de simpatie, noţiunile respective fiind mai mult sau mai puţin compromise, neînţelese sau, uneori pe bună dreptate, ignorate de creştinii ortodocşi. Este aşadar un demers cu atât mai dificil să promovăm o anumită specie de sindicalism, câtă vreme noţiunea generală este vehiculată în mod impropriu iar activitatea socială concretă presupusă de sindicalism este privită cu antipatie.
Dacă mai adăugăm şi faptul că sindicalismul reprezintă un
palier ideologic distinct pentru curentele politice de stânga şi mai ales al
celor de extremă stânga, definitoriu ateiste şi anticlericaliste, străduinţa
noastră apare a fi cu totul lipsită de speranţă.
Totuşi, stăruim în privinţa acestor idei pe care le-am
verificat în viaţa reală, despre a căror eficienţă, viabilitate şi, mai cu
seamă, caracter scalabil dăm mărturie fără înconjur şi pentru care alegem să
milităm deschis în continuare.
Prin sindicalism noi înţelegem activitatea de susţinere şi
promovare a intereselor profesionale, economice şi social-culturale ale
salariaţilor care s-au organizat legal în formă sindicală. În rândul
intereselor social-culturale legea şi jurisprudenţa fac vorbire şi despre libertatea
de conştiinţă sau despre drepturile asociate profesării convingerilor
religioase.
Sindicatul este o formă de asociere recunoscută şi protejată
de lege, constituită în scopul menţionat mai sus. Spre deosebire de ONG-uri,
sindicatele sunt, prin puterea legii şi prin statut, nu doar învestite cu legitimitatea
negocierii şi reprezentării interselor membrilor săi ci, mai ales, li se recunoaşte
dreptul de împotrivire faţă de măsurile care contestă sau încalcă drepturile individuale
sau colective ale membrilor. Dacă ONG-urile mizează pe o intervenţie din
exteriorul activităţilor profesionale, sindicatele (şi parţial asociaţiile
profesionale aferente), au legitimitate directă, sunt parteneri sociali direct
interesaţi care acţionează în interiorul profesiilor sau serviciilor prestate
către public.
Deşi evoluţia legislaţiei, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional, ne este profund defavorabilă, în continuare, activitatea sindicală are vocaţia de a deveni foarte rapid extrem de dureroasă pentru puternicii zilei, fie că vorbim de organizaţii statale sau nestatale (organizaţii multinaţionale).
Subiectul lipseşte cu desăvârşire din atenţia publică deşi,
după cum am arătat anterior, vorbim despre o industrie de consultanţă în
valoare de miliarde de dolari, cu firme de „consultanţă
de management resurse umane” cu adevărat prolifice, al căror profit este
invers proporţional cu activitatea de asociere sindicală în cadrul
firmelor/multinaţionalelor consiliate.
Fără a avea pretenţia că putem suplini sau combate în vreun fel acest tip de blocaj mediatic generalizat, pentru cititorii noştri care cunosc limba engleză, facem trimitere la unele articole recente care descriu eforturile Google de a combate organizarea sindicală (aici, aici şi aici), precum şi la un alt articol din care aflăm despre condamnarea la închisoare pentru 18 luni a unui director de la Samsung acuzat de activitate anti-sindicală nelegală. Recent am făcut trimitere la manuale şi proceduri anti-sindicale dezvoltate de Amazon.
Eforturile acestor companii care sunt vârful curentului
tehnologic actual, riscurile şi cheltuielile ameţitoare pe care şi le asumă
pentru a combate iniţiativele sindicale, dau vorbire de la sine despre vocaţia
sindicalismului de a reprezenta un instrument extrem de eficient pentru
apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor celor (aparent!) fără putere.
Contextul social-economic din România, capitularea definitivă şi incontestabilă în faţa capitalului străin, obligă pe cei care încă simt româneşte să reconsidere valoarea implicării în acţiuni de constituire sau de sprijin sindical. În egală măsură, sindicalismul românesc trebuie recuperat din mâinile celor care au ales să îşi însuşească în nume propriu această modalitate legitimă de participare la viaţa cetăţii. Dacă resursele şi capitalul au trecut deja de multă vreme sub control străin, prin firea lucrurilor, forţa de muncă rămâne preponderent românească. Plaja drepturilor şi intereselor ce pot fi apărate şi promovate prin sindicalism este, în mod ideal, nelimitată.
Din păcate, orientarea preponderent spre dreapta a intelectualilor
creştini apropiaţi de Biserică face ca sindicalismul să fie privit cu extremă
circumspecţie, iar demersurile noastre să fie privite ca o bizarerie complet inoportună.
Însă valoarea practică a sindicalismului, împreună cu ideile de civism ortodox
şi de clericalism asupra cărora vom reveni, pledează de la sine pentru o
reconsiderare în tihnă, în liniştea propriului for deliberatoriu, cu privire la
modalitatea concretă în care creştinii ortodocşi aleg să participe la viaţa publică.
În contextul în care Biserica şi-a păstrat şi reiterat în
anii recenţi distanţa de zona activismului politic (în mod justificat, am zice),
pariul pe care îl susţinem este acela că reconsiderarea (binecuvântarea) implicării
mirenilor în activităţi de natură sindicală are vocaţia să reprezinte pentru
naţiunea română ceea ce a reprezentat liturghisirea în limba română pentru
fibra naţională românească. Recunoaştem că aceasta este o opinie îndrăzneaţă, greu
de primit, promovat, dezbătut, însuşit în contextul social şi politic actual, dar
pentru care dăm mărturie orişicum.
Îndemnăm aşadar pe cititorii noştri, acum la final de an şi
la un moment firesc de bilanţ personal, către o reflecţie sinceră despre
această sugestie a noastră, cu menţiunea că în perioada următoare vom completa
acest articol cu o prezentare succintă a modalităţii concrete în care am ales
să verificăm susţinerile noastre privitor la viabilitatea şi, mai ales,
privitor la caracterul scalabil al activităţii sindicale.
Prin caracter scalabil, în cazul nostru, avem în vedere
însuşirea unei acţiuni sau activităţi de a obţine rezultate corespondente, fie
că este aplicată la o scară de zeci/sute de persoane sau că este aplicată la
una de zeci sau sute de mii de persoane (mutatis mutandis).
Deşi nu reprezintă un panaceu ori o soluţie civică absolută pentru neajunsurile zilelor noastre, considerăm cu tărie că suntem datori măcar să luăm în calcul această cale de acţiune, reacţie, re-organizare. Considerăm că pasivitatea creştinilor ortodocşi şi lipsa de implicare în viaţa publică, socială sau profesională, sunt printre cauzele decredibilizării şi marginalizării noastre. Discuţia este în mod cert una mai largă şi mai nuanţată dar nădăjduim să fim motiv şi împrejurare de gândire şi judecare sincere.
• Nu considerăm că decizia Sfântului Sinod al Bisericii noastre despre «neutralitatea» în problema ucraineană are înțelesul întreruperii comuniunii euharistice sau a oricărei alte relații bisericeăti atât cu Patriarhia Ecumenică, dar și cu Biserica Rusiei de același cuget.
• «Neutralitatea» pe care o invocă Preafericitul se referă la poziționarea noastră, ca Biserică a Ciprului, pe problema care s-a ivit prin acordarea autocefaliei Bisericii din Ucraina în afara sfintelor canonane și a bunei rânduieli bisericești existente și mai ales se referă la avansarea unui cleric care nu a fost hirotonit canonic, precum Întâistătătorul Bisericii în cauză, care depinde canonic de Patriarhia Moscovei.
• Întorcând cuvântul, la care se referă «certarea/mustrarea» Preafericitului la adresa persoanei noastre, deoarece am organizat o Conferință împreună Biroul Sinodal pentru monahism al Patriarhiei Moscovei, ne întrebăm de ce Preafericitul nu a luat aceeași poziție și cu prilejul deplasării la Constantinopol și participării Mitropolitului Vasile de Constanțiana ca delegat al Bisericii Ciprului mai ales la Praznicul Tronului (30/11/2019) Patriarhiei Ecumenice, care a slujit împreună cu Mitropolitul Eustratie de Cernigov și Nijnas, delegat al așa-numitei Biserici Autocefale a Ucrainei. Aceasta, Preafericite, constituie sau nu o încălcare a deciziei despre «neutralitate» a Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului pe problema aferentă?
• Cum este explicată de către Preafericitul Arhiepiscop Hrisostom II participarea și delegarea în cauză, după cum s-a făcut public, a Mitropolitului Vasile?
• Ne întrebăm cum interferează decizia aferentă a Sfântului Sinod despre neutralitatea noastră în criza ucraineană cu Conferința Monahală, care a fost organizată de trei Mitropolii, de Limassol, de Kikkos, de Tamassos, și cu participarea Biroului Sinodal al Patriarhiei Moscovei pe 28 și 29 noiembrie 2019 și care a fost programată ca o continuare a Conferinței asemănătoare (din 2018)?
• Pentru că vrem să ne respectăm pe noi înșine, trecem peste caracterizările nepotrivite, dacă nu chiar neobișnuite, ale Preafericitului față de persoanele noastre, care nu au, din păcate, legătură cu întregul duh bisericesc, care trebuie să caracterizeze purtarea noastră.
16 decembrie 2019 Mitropoliții Atanasie de Limassol Nichifor de Kikkos Isaia de Tamassos
Într-un interviu acordat jurnalistei Miranda Lisandru pentru Πολίτης, în ultima parte a lui, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a făcut și unele declarații cu privire la problema ucraineană, lansând un atac la adresa a trei Episcopi Sinodul cipriot și chiar la adresa Patriarhului Chiril al Moscovei. Afirmațiile sale sunt curioase și „neutre” mai mult față de Patriarhia Rusă.
Pune la zid
pe Nichifor, Isaia și Atanasie
Atmosfera înconjurătoare
este că Ciprul a capitulat în fața Rusiei. Veți lua poziție în problema
ucraineană?
Nu. Eu am spus în
sinod că nu vom lua poziție nici pentru Moscova, nici pentru Constantinopol. Vreau
să rămânem neutri ca să putem să ajutăm. Ei amândoi vor ajutor. Sunt egoiști și
este exclus să-l găsească. Și, dacă facem o greșeală între Întâistătători,
deoarece suntem muritori, odată cu moartea noastră moare și greșeala. Totuși, dacă
facem o greșeală în Biserică, Biserica nu moare, trăiește veșnic și nu moare
nici greșeala. De aceea am zis tuturor clericilor să nu facă declarații. Stați
jos cuminți pentru că declarațiile care privesc Biserica, deoarece este
nemuritoare, dacă facem o greșeală, va rămâne… Ca să nu se facă vreo schismă
pentru că este ceva mai rău pentru Biserică. Și, din păcate, deși am luat
această decizie ca Sinod, se ridică și fac declarații. Rău, foarte rău fac.
I-ați certat?
Din nefericire, nu
aud. Fac rău Episcopii de Kikkos, de Tamasos și de Limassol. Stați jos, bre
fraților, cuminți! De vreme ce Sinodul a luat o decizie, respectați-o! Vezi,
acum au făcut un Simpozion monahal cu ruși, deși a fost întrunit Sinodul și a
luat o decizie despre problema ucraineană să rămânem neutri. Și se ridică la
Simpozion și iau poziții împotriva Patriarhiei Ecumenice. Nu au nici un dumnezeu.
Bre, Sinodul a luat o decizie! Respectați decizia pe care am luat-o toți
împreună! Nu vă rușinați! Cel mai ușor este să-i cerți sau să-i pedepsești. Dar,
dacă nu se îndreaptă, ești pe
picior de egalitate. Pentru că se vor agăța și mai mult…
Mesajele Moscovei
Ce mesaje vă
trimite Patriarhul Moscovei?
Mi-a trimis destule
și vrea să mă țină chipurile aproape de el. Și i-am răspuns: «Ceea ce faceți nu
mă exprimă». Tăiem pomenirea unuia care se depărtează de credință și te întreb:
Este eretic Patriarhul Ecumenic, Arhiepiscopul Atenei și Patriarhul
Alexandriei, pe care ai încetat să-i pomenești? Nu se face. Să se dea mărturie
că nu trebuia să faceți acest lucru este îndreptățit. Să nu fii de acord, să
spui că nu mergeți corect este îndreptățit să spui. Să tai pomenirea, să nu
slujești împreună cu cineva? Numai cu ereticii nu slujești. Ești inadmisibil.
Merge spre
schismă situația?
Merge spre schismă.
Și este cel mai mare păcat schisma. Nu înțeleg. Vrea să fie primul. Și i-am
zis: Nu vei fi primul niciodată.
Cele 17 secole care
au trecut au cimentat Constantinopolul ca primul din Ortodoxie. Sfârșitul
poveștii. Nu te fă că nu vezi. Pricepe! Dar egoismul nu-l lasă.
Deși este vorba
despre un interviu și sunt spuse cuvinte puține, totuși se desprind câteva idei
importante:
1. Neutralitatea Arhiepiscopului
nu mai pare să fie atât de imparțială în contextul în care cel puțin trei Mitropoliți,
dacă nu și Neofit de Morfu, sunt împotriva acțiunilor Fanarului. Într-un Sinod
de 17 arhierei cu cel puțin patru Mitropoliți importanți de partea Bisericii
canonice din Ucraina, o poziție de neutralitate pare a fi mai degrabă o
victorie de partea Constantinopolului (schismaticilor).
2. Modul cum este
prezentată reticența de a lua o poziție stârnește cel puțin nedumeriri, dacă nu
chiar indignare: „dacă facem o greșeală între
Întâistătători, deoarece suntem muritori, odată cu moartea noastră moare și
greșeala. Totuși, dacă facem o greșeală în Biserică, Biserica nu moare,
trăiește veșnic și nu moare nici greșeala”. Oare greșeala unui episcop sau
chiar Patriarh nu este a Bisericii. Sau Arhiereii pot greși fără să afecteze
Biserica? Sau pot să-și permită să facă declarații greșite și să creadă că nu
implică Ortodoxia? Sau, în fine, nu există o datorie de a clarifica lucrurile
în Biserică din postura de păstori și supraveghetori (episcopi) ai ei?
3.
Schisma ucraineană are tentă de erezie papistă (a primatului), prin care este
atinsă însăși definiția și structura Bisericii. De aceea este justificată
întreruperea pomenirii de către ruși a celor ce i-au recunoscut pe schismaticii
ucraineni. Acest lucru ar trebui clarificat și spus mai răspicat. Și da, cei
trei Întâistătători, de la Constantinopol, Atena și Alexandria, sunt eretici
(necondamnați). De aceea trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a preveni
o ruptură similară în sânul Bisericii cu cea de la 1054.
4.
Din păcate, orgoliile episcopilor, mascate sau fățișe, acuzate sau manifestate,
duc spre o ruptură, spre o schismă, conform declarațiilor din interviu ale
Arhiepiscopului. Există pericolul ca Biserica drept-slăvitoare să rămână chiar
o turmă mică.
i