Redăm în traducere un fragment, finalul din prelegerea Pr. Nicolae Manolis, care rezumă destul de bine tot discursul său, în care se găsesc precizări importante legate de raportarea corectă la schisma ucraineană a credincioșilor din Grecia și cu referire la arătarea în vedenie a Părintelui Efrem din Arizona unor credincioși de lângă Atena, istorisită de Mitropolitul Neofit de Morfu.

Pr. Nicolae Manolis

Κατάνυξη.gr: Pr. Nicolae Manolis, Răspuns Mitropolitului de Morfu despre vedenia bătrânului Efrem Filoteitul (VIDEO): „…Și voi continua cu următoarele: A fost, totuși, Efrem în vedenia aceasta? A spus aceste lucruri pe care le spui tu, Preasfințite de Morfu? Dacă nu le făceai publice, ce bine ar fi fost! Le-ar fi știut acești oameni și nu ar fi fost pentru toată Biserica. Le faci publice, dar le-a făcut publice și altcineva. Un prieten al acestui om care a văzut vedenia, care știe numele lui, prieten, cunoscut. Și știa și pe stareța (gherontisa) care a spus: «Efrem». În puține cuvinte, există și o altă accepție a relatării, frații mei, pe care fie Mitr. de Morfu, fie o știa și a schimbat-o, fie i-au dat, i-au vândut o informație ecumeniștii să spună, să pună în gura lui Efrem alte cuvinte. Pentru că Sfântul Efrem se descoperă…

Un fost deputat din Noua Democrație, scriitor șamd. și jurnalist cred, Ilias Callioras (Ηλίας Καλλιώρας), într-un interviu pe care l-a dat lui Dionisie Macri, dar și la Οδύσσεια T.V., nu vă voi spune ce spune precis, vă voi spune că, atunci când a venit Efrem în vedenia acestui om, a spus trei lucruri diferite complet față de cele pe care le spune Mitropolitul de Morfu. Și spune Callioras că este cunoscută mie familia, mi-au povestit mie. Ce a spus bătrânul Efrem în răspunsul său în aceeași vedenie:

Mai întâi, când știm că există schismatici, nu mergem la biserică pentru că nu au dumnezeiescul har.

Al doilea, când există schismatici care vin deodată, în timp ce slujba se petrece și noi nu știam, plecăm și

Al treilea lucru, când un preot spune că Epifanie are de fapt har dumnezeiesc și că Biserica schismatică din Ucraina trebuie să înflorească, nici la acesta nu mergem.

Acestea le-a spus Efrem potrivit lui Ilia Callioras, care ne-a povestit aceeași vedenie, și că a mers după aceea la această stareță (bătrână) și a zis: «ceea ce v-a zis Efrem». Cele ce le-a zis Efrem sunt diferite de cele ce ni le-a zis Mitropolitul de Morfu! Drept pentru care se face confuzie. Și voi recomanda – nu lui Ilia, un mirean, mirenii spuneți orice vreți și cum vreți, nu aveți răspundere pastorală – Episcopului, să ia aminte altă dată. Vedeniile personale către oameni să nu le pună ca puncte de referință pentru Biserică, pentru că face o greșeală, pentru că face o greșeală.

Am scris să spun și aceasta și să închei cu această idee:

Primesc continuu mesaje și telefoane despre declarațiile Mitropolitului Neofit de Morfu în legătură cu subiectul reacțiilor la chestiunea ucraineană și al întreruperii pomenirii episcopilor.

Mitropolitul a dat ca exemplu de reacție sănătoasă pe subiectul acesta din partea creștinilor nu pozițiile scrise patristice și sfintele canoane care reglementează poziția fiecărui creștin, ci o vedenie personală pe care au văzut-o doi creștini evlavioși cu prezența fericitului bătrân Efrem Filoteitul, care le-a dat prin vedenie soluția pentru îngrijorarea lor despre starea pe care trebuia să o țină ca familie cu privire la îngrădire.

… Voi explica faptul că, atunci când generalizăm o poziție a unui bătrân și o propunem ca exemplu de aplicat de către Biserică, suntem în pericol să fie caracterizat acest bătrân drept nestatornic, când pe același subiect a vorbit diferit altor oameni. Este greșit să nesocotim linia oficială patristică și să ascundem neputința noastră personală de a întrerupe pomenirea pentru deciziile eretice ale unui Sinod după vedenii care privesc cazuri particulare ale unor oameni.

Acestea le-am scris și cred că am răspuns la cele promise. Când am scris acestea, nu știam că există și alt video al acestui deputat, care răstoarnă pozițiile pe care ni le-a spus aici Mitr. de Morfu.

Deci, Preasfințite Neofit de Morfu, îți pun metanie, mă închin harului tău și rog pe Dumnezeu să te lumineze să înțelegi că am spus cu dragoste acestea. Dacă am și strigat puțin, iertați-mă, de altfel mă știți, însă cu dragoste am zis și cu respect și durere, ca și altă dată, nu m-ați înțeles, și acum vă rog să mă   înțelegeți și altă dată să fiți atent.

… Este posibil să fie acesta drapelul pentru Ortodoxie? Este aceasta starea pentru noi? Este răspunsul lui Hristos pentru modul cum trebuie să stăm împotriva Colimbari și chestiunii ucrainene, vedenia pe care ați văzut-o voi? Este posibil?

Vă rog, Preasfințite de Morfu, să nu ne provocați, să nu ne smintiți! vă nedreptățiți pe Preasfinția voastră, lăsați cele despre războaie, că ne vor mântui; acum stați împotrivă, nu vă ascundeți după viitorul război! Hristos așteaptă de la noi să ne legănăm (adormim)? Dacă este așa cum spuneți, și Colocotronis ar fi spus: „Hristos va mântui Grecia” și Sf. Marcu Evghenicul: „Hristos va scăpa Biserica”, ar fi semnat la Ferrara și ar fi spus că Hristos ne va mântui…

Nota noastră: Doar atât remarcăm, că este mult mai plauzibilă relatarea lui Callioras, că bătrânul Efrem ar fi temperat zelul exagerat al acelei familii și le-a indicat să evite pe preoții care acceptă autocefalia ucraineană. În rest, cred că îndemnurile și explicațiile Părintelui Manolis consider că sunt clare și foarte corecte, deși redate aici concis, fără restul materialului, în care insistă pe subiect mai detaliat.

Translate page >>
4
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x