Romea.gr: Scrisoare de protest a 407 creștini ortodocși către Sf. Mitr. de Filipi despre Epifanie

Către Înaltpreasfințitul Mitropolit Ștefan  de Filipi din Neapole și Tasos

Mitr. Ștefan de Filipi (Foto: Romfea.gr)

Notificare:

Către Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu (prin Biroul reprezentanței Patriarhiei Ecumenice din Grecia, care are sediul în Atena)

Către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia

Către membrii Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei

KAVALA 6-8-2022

Înaltpreasfințite, Vă sărutăm dreapta!

Toți cei care am semnat prezenta scrisoare suntem fii ai Sfintei Mitropolii de Filipi de Neapole și Tasos și, în consecință, fii duhovnicești ai Voștri.

Am fost informați cu bucurie că, în urma referatului Vostru, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a dedicat luna Septembrie să fie sărbătorită Sinaxa Sfinților din insula Tasos. De asemenea, am fost informați că la prima sărbătorire a acestei sinaxe se va afla atât Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cât și Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia.

Totuși bucuria aceasta s-a schimbat cu puține zile în urmă în întristare, când au apărut știri care menționau că la prăznuirea aceasta se va afla pseudo-episcopul schismatic Epifanie al Kievului, care este un mirean cu odăjdii, care, împreună cu uniații, autohirotoniții, caterisiții și schismaticii, constituie «așa-zisa Biserică Autocefală a Ucrainei», o biserică pe care 10 din 14 Biserici Ortodoxe nu au recunoscut-o, nici nu au comuniune cu mitropolitul schismatic Epianie și cu așa-zișii clerici dimpreună cu el caterisiți și nehirotoniți.

Din păcate, știrile acestea nu doar că nu le-ați negat, ci, dimpotrivă, le-ați adeverit prin comunicatul din partea Mitropoliei de Filipi de Neapole și Tasos cu programul vizitei înalților Voștri invitați și al așa-zisului episcop Epifanie de Kiev, cu rezultatul că ne-ați strâmtorat foarte tare prin alegerile Voastre.

Ca fii duhovnicești, vă întrebăm cu îndrăzneală cu dragoste îndurerată: veți sluji împreună cu el și cu așa-zișii clerici care sunt mireni cu rasă? Astfel, nu vă prejudiciați arhieria pe care v-a dăruit-o Dumnezeu cel adevărat întreit și unitar?

Ce prevăd sfintele canoane pentru asemenea acțiuni bisericești? Am întrebat pe teologi și ne-au menționat că o astfel de conjunctură bisericească a Mitropolitului atrage consecințe grave asupra arhieriei lui. Sfintele canoane 10 apostolic și 2 al Sinodului din Antiohia sunt foarte clare: „Cel ce are comuniune cu cel excomunicat să fie excomunicat».

Merită să vă prejudiciați arhieria și să-i smintiți pe credincioși pentru aspirații și ambițiile altora (de ex., a unor oameni politici, diplomatici și bisericești)? Aveți succesiune apostolică, săvârșiți Tainele Bisericii noastre ca urmaș al Sfinților Apostoli (concret, al Apostolilor Pavel, Luca Timotei și Sila) și sunteți chipul și în locul lui Hristos și treceți la conslujirea cu schismatici uniați și autohirotoniți care nu au nici succesiune apostolică, nici nu sunt ortodocși. luați în considerare că o astfel de acțiune Îl insultă atât pe Dumnezeu cel adevărat întreit și unitar, cât și pe Înaltpreasfinția Voastră ca Arhiereu și pe noi ca credincioși.

Și, după cum spunea și Sfântul Paisie, funcționează și legile duhovnicești, care au funcționat și în istoria bisericească adeseori, Înaltpreasfințite. Cu dragoste, durere sufletească, ca fii care-l văd pe părintele lor că se pregătește să treacă la fapte necanonice, vă chemăm să stați împotrivă tuturor celor care au plănuit această conslujire inacceptabilă. Să știți că o astfel de faptă nobilă din partea Voastră va fi bine-plăcută Domnului nostru Iisus Hristos și ne va face să simțim că avem un Arhiereu care rezistă la orice interese mitropolitane ale conducătorilor care vin și pleacă.

Nu-i trece prin cap nici unui credincios ortodox (cleric și mirean) să se afle la conslujirea care forțează sfintele canoane pe care Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu le-au legiferat ca să delimiteze hotarele dintre Adevăr și Minciună.

Vă urmăm bună luminare ca să luați decizii ortodoxe și Dumnezeu cel întreit să vă dea putere, luminare și curaj în lucrarea Voastră!

Urmează semnăturile credincioșilor care protestează pe drept din Mitropolia Voastră.

Strângerea semnăturilor va continua până la anularea invitării lui Epifanie.


În contrapartidă, apare atitudinea recentă a Episcopului Isaia de Tamassos, un ierarh cipriot care a fost constant un opozant al recunoașterii schismaticilor ucraineni, dar care recent a făcut o vizită neoficială la Constantinopol pentru a strânge legăturile cu Patriarhul Bartolomeu.

Mitr. Isaia alături de Patr. Bartolomeu (Imagine: Romfea.gr)

Într-un interviu extins acordat agenției Filenews, preluat și de portalul bisericesc cel mai cunoscut din Grecia, Romfea.gr, Mitropolitul Isaia a oferit detalii legate de vizita de la Fanar, dar și de cea precedentă la Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. Pe bună dreptate, reporterul care l-a intervievat a dorit să afle intențiile de acestuia de a ajunge Arhiepiscop după moartea celui actual, care se pare că este grăbită de boala grea de care suferă.

Din nefericire, explicațiile date confirmă destul de clar faptul că este dispus să renunțe la poziția inițială pe problema ucraineană pentru a fi ales ca Întâistătător al Bisericii Ciprului. Deși a făcut studii la Moscova cu binecuvântarea Mitropolitului Nichifor de Kikkos, acum este în poziția de a se întoarce împotriva rușilor din oportunism.

Vizita la Fanar a nu a țintit „curățarea” numelui său de diferite interpretări, ci a venit „din respect față de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic”. „Această vizită a constituit încă o încredințare a relațiilor admirabile dintre noi, dar și o continuare a conlucrării noastre”, a declarat Mitropolitul Isaia, pentru că el „cunoaște din experiență dragostea părintească și înțelepciunea Sanctității Sale”.

Vizita la Arhiepiscopul Ciprului a fost la fel de prietenească. I-a sărutat mâna și l-a încredințat „sincer” că este „la dispoziția lui ca om și ca Episcop”.

Ceea ce este cel mai important, în decursul vizitei la Constantinopol, a primit mărturii detaliate despre argumentele Patriarhiei de a recunoaște pe ucrainenii schismatici, pe care le va studia cu atenție. Concret, a primit „suficiente răspunsuri prin dizertații nomo-canonice și istorice”, fapt ce consideră că va „lămuri și va arunca lumină abundentă asupra chestiunii ucrainene”.

Punctul cel mai spinos a fost explicarea schimbării de atitudine, de la refuzarea conslujirii cu Arhiepiscopul până la deplina ascultare față de acesta. Bineînțeles că nu a constituit o dilemă foarte mare. Practic, acum Mitropolitul Isaia declară că opoziția sa nu s-a datorat greșelii canonice, ci „modului în care au fost luate deciziile și procedurile”.

Pe marginea acestor două atitudini, se ridică întrebarea: Vor reuși credincioșii simpli să-și păstreze credința curată spre mântuirea lor și slava lui Dumnezeu atât pe subiectul schismei ucrainene, cât și pe orice alte teme bisericești arzătoare de astăzi? Aceasta cu atât mai mult cu cât păstrătorii credinței ar trebui să fie episcopii, nu cei de jos din Biserică.

Translate page >>
3
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x