Doctorii au spus părinţilor că s-a făcut tot ce se putea din punct de vedere medical şi că doar o minune dumnezeiască putea interveni. Disperaţi, părinţii mei au căzut în genunchi la racla Sfintei Cuvioase, rugându-se să mă readucă la viaţă. După trei săptămâni de comă gradul IV, am fost operat la cap, iar când am început să dau primele semne de viaţă, au hotărât să mă opereze din nou la inelul cervical.
Când au revenit pentru intervenţia chirurgicală reprogramată, medicii au constatat că nu mai era necesară. Sfânta – dar minunat, de nepreţuit pentru poporul nostru, pentru Moldova şi oraşul Iaşi – coborâse mila Domnului peste această familie modestă, evlavioasă şi mult credincioasă, peste eleva mea al cărei chip emana o profundă duhovnicie.
Dar fiindcă în vremea aceea era mare amestecare şi tulburare în biserici, pentru mincinosul sinod ce s-a ţinut în Florenţa de către Ioan Paleologul, pe care răsăritenii nu voiau să-l primească nicidecum, pentru aceasta înţeleptul Zaharia împreună cu sfinţitul Nifon s-au dus la Ascalon, învăţând în biserică pe creştini ca să stea neclintiţi în dreapta credinţă şi în hotărârile Sfinţilor Apostoli şi ale Sinoadelor celor a toată lumea.