Răspunsul integral al Bisericii Române la Enciclica Patriarhală din 1902. Viziunea sănătoasă asupra ecumenismului

Dacă Enciclica din 1902 a Patriarhiei Ecumenice marchează începutul oficial al ecumenismului în Ortodoxie, răspunsul Bisericii Române ar putea fi considerat normativ pentru relațiile cu ereticii. În plus, distanța dintre poziția de odinioară și cea de astăzi este evidentă. De aceea merită citit acest text vechi, de o simplitate care nu poate proveni decât din credința sinceră în Hristos.

Catedrală românească din 1903 (Imagine: Fototeca Ortodoxiei Românești)

Răspunsul Bisericii Române la Enciclica Patriarhală din 1902

Sanctitatea Voastră,

Se dovedește a fi neîndoielnic faptul că scrisorile reciproce dintre Bisericile lui Dumnezeu, întăresc și cresc după Dumnezeu trupul Bisericii, legat laolaltă prin legături strânse și prin încheieturi cu Capul ei nevăzut, Care este Iisus Hristos. Fac aceasta prin aceea că păstrează unitatea dogmatică și canonică întemeiată pe învățătura Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, au drept bază credința neschimbată pe care ne-au lăsat-o dumnezeiescul nostru Învățător și sfinții Săi ucenici.

Atât din epistolele anterioare ale Sanctității Voastre, cât și din aceasta din urmă sub nr. 3636 din anul care s-a încheiat, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale Române, a avut prilejul să se încredințeze încă o dată în plus de dragostea evanghelică, de relațiile consolidate de frățietate sinceră a membrilor Bisericii Domnului.

Deci fie binecuvântat Domnul Dumnezeu Atotțiitorul, pe Care-L mărim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și de la Care cerem cu ardoare, în toată clipa, pentru sănătatea, pacea și îndelungarea zilelor tuturor celor desemnați sub Voi spre chivernisirea comorii sfinte a învățăturii și credinței creștine și pe Care iarăși Îl rugăm acum cu evlavie să vă păzească pe Sanctitatea Voastră și tot Sfântul Sinod al Marii Biserici cu tărie îndestulătoare ca să lucreze cele ce sunt rânduite de Domnul spre slava Bisericii Sale, astfel încât să vadă cu bucurie vie roadele lucrării sale apostolice, să mărească pe Domnul din ceruri și să cânte în acord cu puterile nevăzute împreună cu noi toți: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.

În această ocupație duhovnicească aflându-se Sfânta Biserică Ortodoxă autocefală Română, a părut Duhului Sfânt și Sfântului Sinod, în privința chestiunilor la care cereți Sanctitatea Voastră opinia lui, să se refere imediat la dumnezeieștile Scripturi și la sfânta tradiție a Bisericii ca la izvorul pururea nesecat și curat pentru a găsi acolo ceea ce se cuvinte să credem și să mărturisim nu numai la punctele și chestiunile cele mai de esență, ci și la cele care vin în al doilea rând decât celelalte, fiind legate totuși cu primele prin legătură nedezlegată, care constituie ființa învățăturii noastre și, după ele, sub inspirația Sfântului Duh, Care precede în mod nevăzut deciziile ierarhilor Bisericii, în unanimitatea ei, Sfântul Sinod, fiind atașat cu smerenie și supunere de Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos,cere ca sfânta învățătură pe care ne-a dat-o nouă El, să fie păzită neîntinată, nealterată, neschimbată și mereu indicatoare a compoziției ei dumnezeiești originale, fiind totodată cu atenție ca să păzească după același mod neclintită învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe pe care Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți au stabilit-o la Sinoadele Ecumenice.

Aceasta și nu alta fiind învățătura Bisericii Ortodoxe de Răsărit, cu ajutorul lui Dumnezeu și sub călăuzirea continuă a Sfântului Duh, se propovăduiește neîntrerupt și cu fierbințeală în toată Biserica lui Dumnezeu și, prin urmare, și în cea mai mică soră, Biserica Ortodoxă autocefală Română, ai cărei ierarhi, plini fiind de râvnă, o înmulțesc și o întăresc și prin ea luminează prin povețe pe cei care acum merg pe lângă cale, adevăr și viață ca să revină la această cale sfântă și dumnezeiască.

Mulțimea eterodocșilor, care ajung să fie primiți în sânul Bisericii noastre Ortodoxe prin hotărârile și slujbele reglementate de Biserică, sunt dovada bine-grăitoare că trupul Bisericii crește și se întărește numai pe temelia pusă, care este Iisus Hristos.

Aceasta este o dovadă că, deși multe și mari sunt vicisitudinile cu care se luptă Biserica Domnului provin de la duhul necredincios al acestui veac, care suflă pretutindeni, totuși Biserica nu suferă nici o vătămare cu privire la situația ei de astăzi. Nu poate să facă cândva întâmpinări palpabile, nu mai puțin, puțin câte puțin Biserica Domnului crește și va crește și se va întări mereu mai mult pentru că a fost așezată puternic de Întemeietorul ei dumnezeiesc, Care, în dumnezeiască Lui atotcunoaștere, străbătând veacurile viitoare, a spus că „nici porțile iadului nu o vor doborî”.

Deci unde este Păstorul adevărat, acolo este și va fi și turma Lui; și unde este Capul, acolo și nu altundeva va fi și trupul. Dar, iarăși, dacă, din cauza unei situații triste, unele din oile acestea cuvântătoare au fugit de Păstor și s-au dus aiurea, acestora, când vor flămânzi cu siguranță, li se va cere să se întoarcă la Păstorul lor, Singurul Care poate să le aducă la pășunea sufletească cea adevărată și bogată.

Este imposibil să rămână cineva afară de dreptarul adevărat care reglează mintea și simțurile spre viețuirea firească în împărăția lui Dumnezeu.

Puterea libertății și a harului, în care ne-a înfipt Stăpânul nostru dumnezeiesc, care a fost lăsată Bisericii Lui spre chivernisire, este chivernisită numai de Biserica ce păzește neîntinate credința și mărturisirea, fără creșteri și fără adaosuri meșteșugite. Și Biserica aceasta este Biserica de Răsărit.

Relațiile sociale, istorice și politice ale țărilor în care este înălțat în mod drept numele lui Dumnezeu demonstrează – pe parcursul lor firesc – că acelea pe care noi, cu mila lui Dumnezeu, le-am păzit și le păzim, din perspectiva învățăturii, răspund la învățătura liberă a Mântuitorului și a dumnezeieștilor Săi ucenici, prevăzând orice fel de nevoie a cetățenilor și le dizolvă prin legile statului și care sunt urmate în constituțiile lor: egalitatea, sfințenia și adevărul, recunosc că de la Dumnezeu au ieșit și chivernisesc prin bună-voința Lui sunt chivernisite în nevoile acestea vremelnice. Fără să uite să le lege pe acestea cu extinderile acelea veșnice: de fericirea deplină de care ne vom învrednici de la Domnul în ziua potrivită.

Cei care odinioară, dar și acum nu au ascultat glasul bunului Păstor ca să rămână în cereasca Lui turmă au pierdut și dreapta judecată a blândului Stăpân, și povățuirile Lui; și, de aceea, din perspectivă socială, istorică și politică, au multe nenorociri oriunde s-ar afla.

Cu toate acestea, Biserica Domnului, prin mii de glasuri care ies din gura sfinților slujitori ai sfântului altar, îi cheamă pe toți la unirea cu Sfânta Biserică sobornicească/catolică și apostolească. Îi cheamă și acum se îngrijește totuși să le spună că ea – Biserica – este păzitoarea neprihănită a învățăturii și orânduirii bisericești, lucruri care provin de la Domnul și noi le păzim cu grijă, îi primește pe toți care cu smerenie cu cuget modest și cu sinceritate fac mărturisire deplină a rătăcirilor lor în care au fost și au fost împresurați și a întunericului de care au fost înconjurați și cer cu o astfel de smerenie și bună-credință ca Domnul să-i cheme și pe ei la bucuria Lui cerească și, junghiind vițelul cel îngrășat, să mănânce și să se veselească împreună cu aceia care din veac au bine-plăcut Domnului, fiind înfipți tot timpul în clădirea Bisericii adevărate.

În general sunt cunoscute Sanctității Voastre și tuturor ierarhilor Bisericii Ortodoxe fazele prin care a trecut Biserica Domnului de când a fost luată în stăpânirea unui duh nesănătos, a început să crească și în final să se nască dezbinarea dintre Biserica de Răsărit și de Apus, dezbinare provocată de cea din urmă.

De asemenea, sunt cunoscute în general și fazele prin care a trecut biserica romano-catolică până ce a fost adusă în sânul ei dezbinarea în sec. al XVI-lea (protestantismul, n.n.) după care și una, și cealaltă din cele două vlăstare ale creștinismului și-au desemnat fiecare altă temelie, pe care au clădit și altă învățătură și altă orânduire bisericească diametral opusă față de Biserica Ortodoxă.

De atunci și până acum, extinderile lor au continuat să crească proporțional cu scopul pe care-l urmăresc și în special după scopul Bisericii Romano-Catolice – suveranitatea absolută și deplină a Bisericii Domnului, opusă evident atât celor pe care Însuși Domnul ne-a învățat și ne-a zis că între noi să nu ne numim domni și stăpâni, căci Unul este Domnul și Stăpânul nostru și Acesta este Iisus Hristos, cât și față de porunca Lui categorică: „dați înapoi Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu”.

Deci, mânați atât de aprecierea înaltă a învățăturii și orânduirii noastre ortodoxe canonice, cât și de înțelegerea dreaptă a modului de administrare bisericească pe care le urmăm cu grijă din cele mai vechi timpuri ale existenței noastre creștine, Sfânta Biserică Ortodoxă Română crede că este imposibil să afle puncte de întâlnire și confluență sau diferite cu aceste Biserici eterodoxe, care puncte să poată să fie trecute cu vederea; pentru că, după cum spune Fericitul Augustin, „suntem datori să avem același respect pentru fiecare silabă a Sfintei Scripturi, după cum și pentru fiecare parte a dumnezeieștii Euharistii”; așa stând lucrurile, ducând mai departe raționamentul Fericitului Augustin, spunem că urmează să avem un astfel de respect pentru fiecare silabă a Bisericii Ortodoxe și pentru deciziile Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți, care au dogmatizat la acele șapte Sinoade Ecumenice, încât nu putem să avem nici un punct de întâlnire sau de confluență în afara acestui sfânt cerc, nici să primim că pot fi trecute cu vederea unele diferențe; pentru că nu există nimic neesențial în compoziția învățăturii Bisericii Ortodoxe, ci dimpotrivă totul este atât de sfânt, atât de desăvârșit, atât de prețuit și atât de mare, încât noi nu putem să lăsăm să se piardă fără să ne asumăm mare răspundere și să stăm decăzuți de dreptul de a constitui o parte din cetățenia Marelui Împărat.

Calea Sfintei Biserici Ortodoxe este foarte netedă și fără nici o împiedicare. Nu este nevoie să o facă cineva mai curată decât este.

Dacă vor să intre pe această cale cele două vlăstare ale creștinismului, noi le-am arătat cumva cu mult timp înainte calea și iarăși le-o arătăm. Totuși nu primim propuneri cât privește chipul intrării; pentru că unul singur este modul intrării pe Calea, Adevărul și Viața și acesta este credința sinceră, neîntinată și statornică, după cum am primit-o de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și dogmatizată de sfinții Săi ucenici la acele șapte Sinoade Ecumenice, atât în perspectiva învățăturii, cât și în perspectiva orânduirii canonice bisericești.

„Dorința sufletului meu și cererea mea către Dumnezeu, a zis dumnezeiescul Pavel, sunt ca Israel să se mântuiască”. Dorința noastră este aceasta, ca toți eterodocșii să vină în sânul Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, singura care poate să le dea mântuirea.

Dar, dacă ei exprimă dorințe sub clauze după cum spuneți Sanctitatea Voastră, sub care este inacceptabilă înțelegerea și comuniunea dogmatică dorită, atunci, dezaprobând aceasta, nu ne rămâne altceva decât să mergem înainte și să ne sârguim și la aceasta cu aceeași râvnă și aceeași evlavie ca să păzim sfânta noastră învățătură ortodoxă și să o facem cunoscută – ca și până acum – celor ce însetează după dreptate și adevăr. Fiind cunoscut faptul că Dumnezeu este puternic să rânduiască astfel în sfaturile Sale neurmate și veșnice, ca, în locul fiilor îndreptățiți să aștepte moștenirea făgăduită, să intre alții prin dreapta credință la masa Mirelui ceresc și apoi, când toate sunt săvârșite spre slava Domnului, să deschidă și mintea și inima lor și cu smerenie să fie primiți în turma Marelui Păstor – după cum spune Însuși dumnezeiescul Apostol – împlinindu-se prin aceasta acelea pe care le-a poruncit Domnul pentru mântuirea noastră ca să fim sub un Singur Păstor, Care este Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

După cum din Sion va veni Mântuitorul și va întoarce necredința din casa lui Iacov, tot la fel din Sion, din Biserica Ortodoxă, Însuși Marele Păstor și dumnezeiescul Izbăvitor va întoarce la dreapta credință pe cei definiți și conturați de o credință și învățătură care nu este cea adevărată a lui Hristos și a ucenicilor Lui.

Cât privește a doua chestiune, la care face referire epistola Sanctității voastre, și despre creștinii romano-catolici care s-au depărtat de Biserica Romană și se numesc acum vechi-catolici, credem că unitatea lor cu Biserica Ortodoxă de Răsărit este la fel imposibilă dacă și ei pun înainte drept bază a unirii cu noi clauze și compromisuri, fiind cunoscut că, după cum s-a spus mai înainte, Biserica Ortodoxă nu are posibilitatea de nicăieri să fi făcut clauze și astfel de compromisuri și nici nu poate să le facă.

Credem cu adevărat că este imposibilă unirea acestora de vreme ce, după cum este cunoscut, din clipa depărtării lor de Biserica Romei, au introdus în comunitatea lor reforme dintre care unele sunt anularea spovedaniei și a posturilor, fac imposibilă orice apropiere.

Nu facem cuvânt mai departe și despre indecizia lor cu privire la care din Biserici vor să se alipească deoarece din vremea când au început să negocieze despre unire cu Biserica Ortodoxă, au făcut același lucru și cu acea anglicană. Și iarăși în sinoadele întrunite la Bonn în anii 1874 și 1875, precum și la Lucerne în 1892, au vrut să aibă cu ambele aceste Biserici «comuniune internațională» (intercommuniane), poziție pe care o reprezintă și teorie emisă la Berna, Elveția din anul 1893 și de atunci intitulată: «Teorie/contemplație internațională de teologie».

Biserica Ortodoxă, fără să recunoască teologii adaptate de la mărturisire la mărturisire, cunoaște o singură mărturisire. Aceasta, care cuprinde în ea adevărul dogmatic și moral, pe care și noi de la început o credem și o mărturisim și este crezută și mărturisită în toate Bisericile Domnului care țin laolaltă unitatea dogmatică și canonică.

Vechii catolici, constituind o comunitate mică, microscopică între Bisericile reformate și romano-catolice, se află sub influența lor. Când se vor schimba de sub influența aceasta și când vor cere cu statornicie să fie primiți în sânul Bisericii Ortodoxe, luând parte în toate la învățătura noastră, atât dogmatică, dar și canonică, vor vrea cu bucurie să fie primiți.

Cealaltă chestiune, asupra căreia cere Sanctitatea Voastră opinia noastră, este cea a calendarului.

Fără să ne referim la rezultatele oamenilor de știință, care au studiat chestiunea măsurării timpului, dintre care unii sunt familiarizați cu sistemul nostru calendaristic, iar alții sunt cu celălalt sistem, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale a României consideră și cere să rămânem în cele în care ne găsim astăzi. Deoarece este imposibil să nu atingem dispozițiile canonice dacă vrem să ne gândim la o transformare sau reformare a calendarului iulian, cu care Biserica Ortodoxă trăiește de atâta timp sau chiar să nu simtă strâmtorare.

În afară de aceasta, nici cu degetul nu ni se permite să atingem deciziile învechite care constituie slava noastră bisericească.

Dumnezeu, Marele domn al veacurilor, vrea și din această perspectivă să definească voia Lui și să fie binecuvântat ce consideră El.

Totuși până acum nu a vorbit nici o dată prin aceia care au primit calendarul acesta în trecutul nostru străvechi bisericesc; dar, dacă va vrea iarăși altfel, vrea să ne lumineze cu siguranță prin Sfântul Duh ca să cunoaștem și în acest caz ce să vrem și ce să facem.

Unind mâinile la rugăciune cu smerenie către Marele Împărat, Preaînaltul nostru Stăpân, recunoaștem că mare a fost și este mila Lui asupra noastră din timpul când ne-a păzit și ne-a luminat cu harul Lui să stăm în sfânta Lui casă.

Fiind viguroasă cu putere credința noastră, neclintită și stabilă în dumnezeiasca Taină a mântuirii creștine, suntem ceea ce suntem cu harul lui Dumnezeu.

Dorind din suflet să fie tot omul în împărăția acestui har și lumini, binecuvântăm pe Domnul și Dumnezeu Atotțiitorul, Căruia ne închinăm și cu gura noastră Îl mărturisim Stăpân și Domn al veacurilor ca să apere cu brațul Său preaînalt tot sufletul creștinilor ortodocși, întărind asupra Bisericii, cu înțelepciunea Lui preaînaltă, pacea aceasta, pe care nu trebuie să o slăbim în nici un fel.

Lupta cea bună a credinței să ne luptăm și, având viața veșnică la care am fost chemați, facem mărturisirea cea bună înaintea multor martori.

Poruncind dumnezeiescul Pavel înaintea lui Dumnezeu, Care face vii pe toate, și înaintea lui Iisus Hristos, care a dat înaintea lui Ponțiu Pilat mărturia cea bună, să păstrăm nepătată și curată porunca până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Împăratul celor ce împărățesc și Domnul celor ce domnesc, Singurul care are nemurire și locuiește în lumină neapropiată, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici nu poate să-L vadă, Căruia se cuvine cinstea și stăpânirea veșnică. Amin.

Rugând pe Acest Mare Împărat iarăși să păzească pe Sanctitatea Voastră și Sfântul Sinod al Marii Biserici în sănătate și bună dăruire spre tot lucrul bun, semnăm ai Sanctității Voastre foarte iubiți frați în Hristos și împreună-sluijtori.

†Iosif, Mitropolit Primat – † Partenie, Mitropolitul Moldovei și Sucevei – † Atanasie de Râmnic, noul Severin – † Gherasim al Romanului – † Dionisie al Buzăului – † Conon, episcop de Huși – † Gherasim al Argeșului, păstor al Dunării de Jos – † Valerian al Râmnicului – † Calistrat de Vurlați – † Meletie de Galați – † Calist I de Botoșani – † Sofronie al Craiovei – † Melchisedec de Pitești – † Ghenadie G. Bagheu

Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (1) – Organizare și participare

Unul dintre cei mai vocali susținători ai Sinodului din Creta (2016) a fost și rămâne Părintele Patriciu Vlaicu, mai ales că a participat la el ca unul din cei 6 însoțitori ai delegației BOR. Pe lângă aceasta, este profesor de Drept canonic la Universitatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din Bruxelles, Belgia. Deci este una din cele mai autorizate voci să vorbească „de bine” pe acest subiect. În contextul în care tema este îngropată într-o tăcere vinovată la nivel înalt, este bine că mai există încă dispoziția de a fi abordată.

Într-o conferință on-line recentă, Pr. Patriciu a făcut o prezentare de popularizare a lucrărilor și „beneficiilor” Sinodului din Creta. Din nefericire, argumentele pe care le folosește sunt neconcludente și inconsistente, dublate de o eschivă permanentă și deviere de la subiect în secțiunea de întrebări și răspunsuri. Cu toate că pare a fi vorba de o dezbatere surdă, consider că trebuie să-i fie adresată o critică ce ar putea fi folositoare și lămuritoare măcar altora interesați pe temă. Sfinția sa este convins de cele pe care le susține și poate va avea bunăvoința să-și revizuiască poziția, după cum singur declară că este dispus să răspundă provocărilor.

Ceea ce voi încerca să arăt este că argumentele pro-Creta au mai mare trecere nu pentru că ar fi valide și serioase, ci pentru că pur și simplu sunt exprimate și susținute de la nivel oficial și cei mai mulți oameni preferă să nu-și facă probleme de conștiință, ci să fie obedienți. Există o supunere oarbă, care nu vine din credință, ci din lipsa de asumare autentică a învățăturii lui Hristos. Foarte puțini realizează că Evanghelia cere o credință ce pare nebună în ochii lumii (cf. 1Cor. 1:19), care doar ea este mântuitoare, nu conformistă, căldicică, de fațadă și neimplicată.

Pentru o ușurare a lecturii și o sistematizare a subiectului, am împărțit materialul pe mai multe teme.

„Observatori” eretici la Sinodul din Creta (Foto: Flickr, Holy Council)

Organizarea și participarea la Sinodul din Creta

Unul dintre cele mai discutate aspecte legate de Sinodul tâlhăresc din Creta a fost acela al organizării. Este important de văzut care a fost imperativul întrunirii lui și cum a fost pregătit terenul. Au existat, pe ultima linie critici privind regulamentul de funcționare, drept pentru care trei Biserici Locale nu au onorat cu prezența, iar una (Antiohia) a invocat drept motiv al absentării conflictul cu Patriarhia Ierusalimului pe tema jurisdicției asupra Qatarului. Adoptarea deciziilor finale a fost făcută printr-un vot original, inovativ față de tradiția dintotdeauna a Bisericii. La fel, receptarea ulterioară este una care ridică probleme.

Ce spune Pr. Patriciu în privința acestor aspecte?

– min. 4:35: „Canonul 37 apostolic spune foarte clar că, atunci când sunt probleme, episcopii trebuie să discute împreună. Dacă sunt probleme la nivel regional, trebuie să discute episcopii dintr-o regiune. Dacă sunt probleme care privesc Biserica întreagă, sunt Sinoade lărgite… doar 7 dintre ele au fost asumate, recunoscute ca fiind Ecumenice.”

– min. 7:20: Canonul 76 al Sinodului din Cartagina (84 din Pidalion) prevede: „de câte ori se organizează un Sinod, să se creeze delegații ale Bisericilor.”

– min. 10:30: „În 1902 a fost prima inițiativă (de convocare a unui Sinod general) a Patriarhului Ioachim al III-lea… pentru că lumea era tulbure la începutul sec. XX, era plină de lucruri noi.”

– min. 29:40: „Acest document nu este un document nou, a fost elaborat începând cu 1968 și persoane care acuma sunt foarte împotriva acestui document au făcut parte din dialogul ecumenic cu celelalte comunități creștine și și-au adus contribuția la aceste documente.”

– min. 30: 25: „Dacă nu se întrunește Sinodul, așa cum spune canonul 19 al Sinodului al IV-lea Ecumenic, se provoacă dezordine, este important să aibă loc întruniri sinodale.”

– min. 31:55: „Dacă vreo Biserică din cele prezente ar fi manifestat obiecții față de vreun document, acel document pur și simplu nu ar fi fost adoptat, de aceea este o greșeală din partea Bisericilor care nu au participat.”

– min. 32:50: „Primul lucru sau cel mai important este că la Sinodul din Creta s-au întâlnit Bisericile.”

Secțiunea întrebări și răspunsuri:

– min 3:25: „Semnătura tuturor episcopilor a fost un act de participare.”

– min. 5:15: „Nu văd cum Biserica Serbiei ar fi putut să accepte semnarea unui document, să nu ridice dreptul de veto dacă majoritatea episcopilor n-ar fi fost de acord…”

– min. 5:40: „Unii sinodali au spus că nu au semnat din motivul acesta, alții că au avut o reținere, dar ideea era de consens. N-au fost rețineri atât de mari încât să nu fie adoptat documentul.”

– min. 6:30: „Sinodul nu poate fi contestat ca fiind Sinod.” „Patriarhia Moscovei nu a contestat Sinodul din Creta, nu l-a negat, ci a arătat că nu a fost Sinodul la care se așteptau să fie. Biserica Bulgariei la fel, chiar dacă zice că nu a fost nici mare, nici sfânt, e pt. că nu a participat…” „Toate Bisericile care nu au participat își exprimă dorința de a continua această lucrare sinodală.”

– min. 10:40: „În ianuarie 2016 toate Bisericile autocefale au fost de acord cu convocarea Sinodului.”

– min. 11:40: „În ultima clipă Biserica Bulgariei a anunțat prima că ea nu participă, deși ea a trimis la Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod inclusiv lista participanților, din care făcea parte chiar și fostul rege al Bulgariei, Simeon… Motivele pentru care s-au retras au fost complicate, complexe.”

– min. 13:00: „Noi, Patriarhia Română, am preluat toate observațiile pe care Patriarhia Georgiei le-a trimis și a încercat să le pună în discuție.”

– min. 32:35: „Întrebare: Biserica Georgiei a respins la întâlnirea presinodală de la Chambesy textul despre căsătoria mixtă, acesta este motivul neparticipării. Răspuns: Da, Biserica Georgiei a fost împotriva căsătoriilor mixte, dar nu a refuzat participarea. Dovada este că Biserica Georgiei a trimis Sfântului și Marelui Sinod amendamente la document. … Și-a trimis lista cu delegații ei, dar a decis în ultima clipă să nu participe.”

– min. 1:51:30: „În cadrul Sfântului și Marelui Sinod au fost discuții frumoase, nu au fost tensionate. Au fost în contradictoriu, la anumite momente, dar nu au fost discuții care să fie agresive.”

Sintetizând pledoaria Părintelui Patriciu, el afirmă:

1. A fost necesară convocarea Sinodului pentru că există canoane care prevăd obligația întrunirii Sinoadelor și participării episcopilor la ele pentru a rezolva problemele care apar. Prima inițiativă a convocării unui Sinod general a fost în 1902 din partea Patriarhului Ecumenic Ioachim al II-lea.

2. Pe baza canonului 76 Cartagina, care menționează posibilitatea formării unor delegații, este sugerat faptul că a fost normală participarea doar a unor reprezentanți, nu a tuturor ierarhilor din toate țările.

3. În Comisiile pre-sinodale, care au pregătit documentele de lucru, a existat dezbatere autentică și fructuoasă. Chiar dacă unii au o altă poziție astăzi decât Sinodul, asta se datorează faptului că nu sunt ei consecvenți cu ei înșiși.

4. Toate Bisericile și-au dat acordul în ianuarie 2016 pentru întrunirea Sinodului, deci absențele au fost nejustificate, țin de motive neîntemeiate.

5. Bisericile Bulgară și Georgiană au fost de acord cu participarea, dar s-au răzgândit nefondat în ultima clipă.

6. Chiar dacă unele Biserici nu au participat, poziția lor a fost reprezentată de celelalte. Spre exemplu, amendamentele georgienilor au fost preluate de delegații români.

7. Respingerea textului despre căsătorie de către georgieni nu a fost un motiv pentru neparticipare.

8. Semnăturile participanților au fost un act de participare, nu un vot. Documentele au fost adoptate prin consens.

9. Textele au fost adoptate prin unanimitate și orice împotrivire constituia un impediment să fie semnate.

10. Sinodul nu este respins de nici o Biserică din cele absente, ci doar nu se supun pentru că nu au participat.

Combaterea afirmațiilor. În ce constau erorile

Perspectiva de mai sus păcătuiește prin aceea că este părtinitoare, asamblată în așa fel încât să dea bine. Nu pornește de la observarea obiectivă a faptelor cu conștiință curată, ci de la dorința de a arăta că Sinodul a fost corect organizat. Așa se face că nu sunt interpretate canoanele și tradiția Bisericii în duhul și litera în care au fost formulate, ci doar sunt scoase din cadrul lor și potrivite într-un context favorabil. Desigur că cine nu este familiarizat cu spiritualitatea ortodoxă, nu va percepe erorile și se va mai comod să accepte explicații facile, însă nu la fel va reacționa un credincios serios.

1. De dragul argumentării că prezența a fost obligatorie, Părintele invocă o serie de canoane care se referă la o speță puțin diferită. Această teorie a fost formulată de unii episcopi și teologi ai Patriarhiei Ecumenice chiar și în vremea întrunirii Sinodului din Creta, în 2016. Dar canoanele 37 ap., 5 I Ec., 19 IV Ec., 8 trulan, 6 VII Ec., 20 Antiohia, 18 Cart. (26 în Pidalion) vorbesc despre Sinoadele regionale anuale.

Pentru a fi clar, trebuie știut că Sinoadele pot fi Ecumenice, Locale și regionale. Cele ecumenice sunt acelea la care sunt prezente toate Bisericile Locale sau au trimis reprezentanți sau deciziile lor au fost recunoscute ulterior în unanimitate. Există 7 astfel de Sinoade consacrate, dar au mai fost întrunite o seamă care aspiră la acest statut. Cele Locale sunt acelea la care nu au participat toate Bisericile, ci doar dintr-o regiune mai întinsă, din diferite zone. Aceste două categorii se referă la Sinoade întrunite în mod extraordinar, pentru a rezolva probleme punctuale, îndeosebi de credință. Pe lângă acestea, mai există Sinoadele regionale, ale unor mitropolii sau Patriarhii, care se adună regulat de două ori pe an sau cel puțin o dată.

Canoanele menționate se referă la cel de-al treilea tip de Sinoade și prevăd obligația episcopilor de a participa la ele pentru a fi rezolvate problemele curente care apar în Biserici Locale. Ele nu au în vedere Sinoadele extraordinare (Ecumenice sau Locale). Așadar canonul 19 al Sinodului IV Ecumenic nu poate fi aplicat Sinodului din Creta, ci celor din cuprinsul Bisericilor autocefale. Deci nu a fost obligatorie prezența în Colimbari. Cu cât se angajează să fie mai mulți participanți, cu atât valoarea și reputația crește sau, dacă sunt mai puțini, scade.

S-a făcut propunerea să existe un astfel de Sinod la o perioadă regulată de 7 sau 10 ani. Dar această perspectivă este susținută de posibilitățile tehnice actuale de comunicare globale, nu de cerințele funcționale, canonice și structurale ale Bisericii Ortodoxe. Ea este organizată, conform canonului 34 apostolic, pe regiuni configurate pe criterii etnice: „episcopii fiecărui neam/nații (ἔθνος)” trebuie să se constituie în jurul unui întâistătător. Așadar problemele administrative apar la nivelul Bisericilor autocefale și sunt tratate de Sinoadele lor, iar cele generale, care țin îndeosebi de credință, necesită cercetare sinodală extraordinară doar atunci când apar provocări punctuale, cum sunt ereziile.

Dar și felul cum s-a ajuns la convocarea Sinodului a urmat această logică defectuoasă. Așa cum menționează Pr. Patriciu, prima inițiativă a avut loc în 1902, dublată de o altă Enciclică a Patriarhiei Ecumenice din 1920. Ambele acțiuni sugerau o unire cu catolicii și protestanții sau măcar o discutare a ei la nivel pan-ortodox. În același timp, a fost sugerată și introducerea calendarului gregorian. Aceste două subiecte au stat mereu în legătură, din păcate, ceea ce a atras repudierea din partea mediului ortodox sănătos. În general, au fost reacții de eschivă, amânare sau chiar de critică. În loc să fie pusă problema ecumenismului în sensul condamnării lui, acesta era promovat ca o oportunitate de luat în calcul. Confruntarea dintre moderniști, reprezentați îndeosebi de Patriarhia Ecumenică, și tradiționaliști a dus la convocarea Sinodului din Creta într-o formulă nereprezentativă pentru Ortodoxie, forțată și păgubitoare, de impunere a unei noi linii inovatoare, care nu poate fi susținută prin apelul la canoanele și tradiția ortodoxe.

2. Este invocat canonul 76 Cartagina pentru a justifica formarea unor delegații din cel mult 25 de episcopi din fiecare Biserică autocefală. Dar, cum am scris deja, acest canon, ca și al 18-lea (26 din Pidalion), se referă la dezbateri sinodale regionale, de data aceasta la nivelul Africii de atunci. Din punctul meu de vedere, nu este necanonic faptul că nu au fost invitați toți episcopii de pretutindeni, ci că nu a existat o reprezentativitate reală, mai ales că prezența a fost una slabă comparativ cu trecutul. Biserici mari, ca cele din România, Rusia, Georgia, Grecia să zicem, au fost puse pe plan de egalitate cu altele mai mici, cu mult mai puțini episcopi. Poate ar fi fost mai nimerită o proporționalitate, nu o nivelare a lor. Chiar dacă a participa prin reprezentanți nu este un lucru necanonic, ci corect, când nu există posibilitatea să se întrunească laolaltă mai mulți, totuși pare că s-a urmărit o alegere selectivă intenționată a participanților și o excludere a clerului inferior și a mirenilor.

3. Părintele Patriciu face referire la poziția Pr. Teodor Zisis, care a fost membru în Comisia pre-sinodală, care s-a ocupat cu redactarea textelor ce urmau să fie discutate în Sinod. În mod normal, hotărârile oricărui Sinod sunt redactate de către participanți. De data aceasta, discuțiile au pornit de la niște texte discutate în prealabil de comisii speciale din care făceau parte delegați din toate Bisericile Locale. Aceasta pentru că presiunea întrunirii unui Sinod pan-ortodox a apărut îndeosebi după introducerea calendarului îndreptat. În anii ’30 sârbii au cerut să fie discutate mai multe subiecte, nu doar acesta. Atunci au fost stabilite mai multe teme ce au fost dezbătute în prealabil și urmau să fie definitivate în cadrul Sinodului.

Din comisiile pre-sinodale a făcut parte și Pr. Teodor Zisis. În procesele verbale care consemnează discuțiile care au avut loc, este menționată propunerea Părintelui de a schimba expresia „existența ontologică” a celorlalte Biserici și Confesiuni cu „existența de facto”. Fără a ține cont că poziția Pr. Teodor a fost una corectă și ortodoxă, el a fost criticat că ar fi „autorul direct al acestei formulări”, care este cea mai controversată. În primul rând, nu a fost autorul, ci criticul ei în 1986, iar în al doilea rând, paragraful respectiv a fost reformulat total în 2015, la a 5-a Conferință presinodală. Se observă că documentul despre relația cu „restul lumii creștine” a fost rescris pe ultima sută de metri, între hotărârea din 2014 de a fi convocat Sinodul și întrunirea lui efectivă în 2016, tocmai pentru a conține teoriile ecumeniste. Așadar este absolut normal ca Pr. Teodor Zisis să fie împotriva textului sinodal pentru că e în contradicție cu ce a susținut el dintotdeauna.

Pr. Patriciu duce mai departe niște acuze fără a lua în seamă că au fost demontate și sunt inconsistente. Nu este interesat atât de mult de fondul problemei, cât de manipularea celor neștiutori.

4. Este adevărat că Patriarhii au fost de acord cu întrunirea Sinodului la Sinaxa Întâistătătorilor din ianuarie 2016, însă decizia lor urma să fie validată în Sinodul fiecărei Biserici Locale și să fie desemnați delegații. Așa s-a întâmplat în practică și acest lucru reiese din faptul că Regulamentul de funcționare (art. 2.3) prevedea ca Patriarhul Ecumenic să trimită invitații celorlalte Biserici autocefale. În practică, patru dintre ele au ales să nu participe, invocând diverse motive.

5. Bulgarii au refuzat participarea pe ultima sută de metri, însă motivele au fost întemeiate. Principalul a fost acela că documentele aflate în discuție nu putea fi modificate decât prin unanimitate. Practic, participanții, conform regulamentului, nu puteau schimba nimic decât dacă toate Bisericile erau de acord (art. 11.2). Deoarece existau formulări greșite, imposibilitatea practică a modificării lor făcea ca deciziile să fi fost luate dinainte de comisiile pregătitoare, nu de sinodalii semnatari. Spre exemplu, dacă georgienii nu acceptau pogorământ pentru căsătoriile mixte, ei nu puteau modifica textul decât cu acordul tuturor. Era suficient ca o singură delegație să nu accepte și forma finală rămânea cea pre-sinodală. În aceste condiții, sunt de înțeles bulgarii și georgienii că nu s-au prezentat la o asemenea procedură.

6. Faptul că observațiile georgienilor au fost preluate de delegația română este o simplă teorie pentru că important era nu doar să fie prezentate, ci și susținute. Biserica Georgiei a făcut asta mai ferm prin faptul că nu au participat, pe când delegația română a făcut concesii.

7. Nesemnarea textului despre căsătorie de către georgieni ar fi trebuit să constituie un motiv îndestulător ca Sinodul să nu se întrunească pentru că dezbaterea temelor presinodale nu a fost încheiată. Conform regulamentului (art. 8.2), acesta nu ar fi trebuit dezbătut din acest motiv. Ba chiar definitivarea discuțiilor pe texte era o condiție fără de care nu putea fi convocat Sinodul în totalitate, după cum rezultă din art. 2.1 din Regulament. Aceasta arată că au fost presate lucrurile, că nu se ajunsese la un consens real, ci la unul forțat, artificial. Mai mult, regulamentul însuși nu a fost semnat nici de antiohieni și georgieni, ceea ce ridică o problemă serioasă cu privire la consimțământul pentru întrunirea Sinodului. Aceste aspecte arată vicii de procedură.

8. Au fost în total 25 de ierarhi (15%) care nu au semnat documentele finale din Creta, îndeosebi cel legat de ecumenism. Acest lucru nu a fost, într-adevăr, un impediment pentru adoptarea deciziilor finale. În mod normal, pe o temă dogmatică nu există votare, ci ori unanimitate, ori excluderea din comuniune. Dar posibilitatea ca la Sinodul din Creta unii episcopi să nu semneze și totuși votul să se facă la nivel de delegații ale Bisericilor locale a dus la situația ca ei să rămână în comuniune cu ceilalți. Acest fapt produce o mare dezordine și răvășire. În felul acesta, coexistă dreapta-credință cu erezia. Avem un fel de consens fără unanimitate, ceea ce este absurd. Aceasta este o inovație gravă și care subminează stabilitatea Bisericii, introduce o stare de compromis în materie de credință.

Unii din episcopii care nu au semnat au argumentat destul de elocvent că ei consideră eretic cel puțin un document. Adică nu e o poziționare oarecare, nu e un lucru de joacă. Din păcate, atitudinea lor nu este dusă până la capăt, să condamne explicit Sinodul și chiar să refuze comuniunea cu semnatarii lui.

O situație delicată este cea a sârbilor. Aceștia au anunțat, la un moment dat, că nu vor participa la Sinod. Apoi 17 din cei 25 de delegați nu au semnat documentele. Totuși Biserica lor și-a dat votul de aprobare, apoi au acceptat deciziile în Sinodul lor local.

Aceste inconsecvențe nu produc încredere, ci confuzie, impresia că totul este la mica înțelegere sau chiar supus unor presiuni ilicite.

9. Deși prevederile regulamentului de funcționare erau ca modificările să fie făcute prin unanimitate, nu s-a ținut cont de acest lucru, după mărturia Pr. Patriciu. În fața presiunii create de absența unor Biserici, Patriarhul Ecumenic a cedat și a acceptat ca votul să fie dat pe forma finală a documentelor, nu a amendamentelor. Însă nu putea fi prevăzută această situație dinainte și poate că, fără absentarea unora, nu s-ar fi ajuns la ea. Deci nu a fost nici o greșeală din partea Bisericilor neparticipante, ci e vorba de o prezentare tendențioasă a lucrurilor din partea Părintelui pentru că regulamentul nu prevedea această procedură, ci fix invers, anume că obiecțiile la documentele presinodale ar fi fost acceptate doar dacă erau toți de acord cu ele.

10. Cel puțin Biserica Bulgariei și a Georgiei au formulat obiecții serioase în Sinoadele lor la adresa documentelor din Creta. Ele aduc acuze de devieri dogmatice. Patriarhia Rusă a amânat discutarea teologică a textelor și deocamdată nu consideră Sinodul ca fiind reprezentativ pentru ea. Practic, se situează într-o oarecare neutralitate, ca și Biserica Antiohiană. Această situație nu echivalează nicidecum cu o acceptare tacită, ci cu o stare de conflict mocnit nerezolvat. Continuarea lucrării sinodale nu înseamnă că totul e bine până acum, ci că este confuz și cu probleme și e nevoie să fie găsite soluții pe mai departe pentru a ieși din acest impas.

Concluzii

Pr. Patriciu vrea să inducă o imagine pozitivă, de bună înțelegere și armonie între participanții la Sinodul din Creta, ba chiar și față de Bisericile neparticipante. Totuși există probleme majore pe care încearcă să le mascheze și să le îndulcească. Aceasta nu face decât să creeze o presiune psihologică ca să fie înghițită situația cu tot cu relele ei.

Problemele de organizare, de votare și reprezentare sunt mari și de netrecut și ele sunt importante pentru că au favorizat luarea unor decizii greșite, forțate, care nu sunt în duhul Evangheliei. Nu a existat o luptă pentru adevăr, ci un conflict de culise prin care să fie trase sforile ca să se ajungă la semnarea unor decizii neortodoxe.

Pe lângă hotărârile controversate luate, mai există și teme stringente care nu au fost abordate, cum ar fi calendarul bisericesc și acordarea autocefaliei. Iar în privința autocefaliei Mitr. Ilarion declară că subiectul a fost retras de pe agenda de lucru de către … Patriarhia Ecumenică. Atunci cum mai vorbim de dezbatere sinodală… ziditoare?

Urmează:

2. Căsătoriile mixte

3. Ecumenismul/Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine

4. Întreruperea pomenirii.

Translate page >>