Gândul îmi spune că națiunea română intră într-o nouă eră. La nivelul imediat, nu cred că vom mai avea alegeri.
Probabil vor fi anunțate iar și iar, amânate succesiv, justificat sau nu, poate chiar organizate cândva peste câțiva ani, dar nu vor mai genera niciodată un transfer de putere potrivit tezei democratice a voinței populare.
Aceasta, voința poporului, a fost desconsiderată fără nicio pierdere, fără costuri, iar o astfel de înfrângere se reactualizează continuu. Este un moment astral pentru oligarhia luciferică din România.
La un nivel mai profund, gândul îmi spune că intrăm în era neînțelesului și a deznădejdii.
Nimeni nu cedează de bună voie puterea negrănițuită de lege sau de jertfa celor buni. Tot ce urmează în România se va subordona acestei axiome; unii vor vedea acest fir roșu și vor fi ispitiți de deznădejde, alții își vor propune explicații complicate și vor orbecăi în neînțelegere.
Fac un recurs la istoria uitată: Sfântul Neagoe Basarab a pedepsit călcarea jurământului domnesc cu decapitarea uzurpatorului, a ucis 3 mii de fețe boierești, a risipit pe cei nedrepți în 4 zări (Brașov, Sibiu, Suceava, Stambul) iar pe logofătul Bogdan, prigonitorul Sfântului Nifon, l-a ucis înaintea oamenilor „în grele munci”.
Niciunde în Învățături nu se fac îndemnuri spre vărsare de sânge, dimpotrivă. Dar nici nu se afirmă ficțiuni morale care sunt paralele cu firea omenească.
Pedepsirea severă are rolul și însemnătatea ei, de neînlocuit pentru cei chemați să conducă popoarele. Este cea mai împovărătoare judecată pe care conducătorul este chemat să o facă, pentru care răspunde împreună cu toți cei care îi sunt sub ascultare.
Asupra răului trebuie privegheat și înăuntrul inimii și în afară, trebuie luptat și pedepsit cu mânie fără de greșeală, iar peste acestea trebuie să covârșească milostivirea și înțelepciunea ei.
Dar noi punem părelnicia milostivirii neînțelepte înaintea mâniei drepte, momim blândețea din vârful unor buze lașe, ne acoperim cu neputințe sufletești și ne ținem ochii spre nevedere și ne păzim mintea spre nepricepere.
Zilele ce vin vor normaliza regimul extraordinar sub care a căzut poporul român. Nicicând nu a fost Iohannis mai bogat și scaunul său ilegitim mai râvnit.
Iohannis va fi vânat întocmai cum vor fi și cei asupra cărora se va abate prigoana regimului său uzurpator. Legalitatea mandatului îi era un scut care îl proteja pe el înaintea tuturor. Renunțând la ficțiunea juridică a legitimității, Iohannis trezește demoni pe care doar crede că îi cunoaște.
Din acest iad negru care se cască înaintea lumii noastre, doar pedepsele grele date de inimi milostive ne mai pot izbăvi.
Pentru a descrie ceea ce se întâmplă pe scena politică se cere folosirea unor termeni care, deşi par tehnici, sunt oarecum mai exacţi şi ajută la îndepărtarea confuziei şi neînţelegerilor.
Precizări prealabile
A existat o bună perioadă după căderea comunismului o adevărată idolatrie faţă de cărţile care tratau teme precum: tehnici de manipulare, metode de persuasiune, propagandă şi psihologie a maselor, tehnici de vânzări şi tehnologii politice şi aşa mai departe.
Această curiozitate arzătoare s-a manifestat pe de o parte ca reacţie la întunericul intelectual în care societatea a fost ţinută în timpul dictaturii comuniste, prin raportare la acele Fonduri S destinate unor categorii speciale de cititori şi, pe de altă parte, ca o nevoie stringentă de a acumula putere personală prin obţinerea de informaţii utile la momentul reintrării în capitalism şi în noul regim democratic.
Idei necesare la nivelul comunităţii
Din păcate, cele mai multe dintre aceste lecturi au vizat un scop strict individual, unul de avansare a intereselor personale, fie că vorbim de câmpul politic, economic sau cultural ori, mai benign, în scop defensiv, de apărare faţă de diferitele forme de manipulare cu care suntem ţintiţi.
Dar piaţa publică de idei nu a fost îmbogăţită cu tematici esenţiale pentru înţelegerea raporturilor sociale şi a modului în care funcţionează societatea, motiv pentru care discursul public din societate este preponderent mincinos, este în continuare foarte superficial, paternalist şi dominator, un discurs care nu angajează teme reale ale interesului colectivităţii decât în forme butaforice.
Tehnicile despre care mulţi dintre noi am citit şi pe care le recunoaştem ca semne de abuz şi de rea-credinţă sunt folosite fără niciun fel de ruşine sau rezervă de la cele mai importante pupitre ale autorităţii publice, uneori chiar şi din Biserică, fără a fi denunţate în niciun fel.
Politica – spaţiul predilect de manifestare
Politica românească este supra-saturată de comunicare manipulatorie, care s-a încetăţenit de o aşa manieră încât face imposibilă angajarea în forme rodnice de dialog, care să ridice nivelul de cunoaştere şi înţelegere comună. Aşa cum relaţiile comerciale de astăzi au ajuns să fie sufocate de condiţii non-negociabile, dictate de pe poziţii de putere economică, similar, relaţiile sociale sunt configurate exclusiv în termeni de adeziune la discursul dominant, orice îndoială sau punere sub semnul întrebării fiind prompt sancţionate.
Politica discursului public este integral viciată de calcule personale iar deposedarea individului de demnitatea firească ce decurge din relevanţa argumentului rostit cu bună-credinţă este îndreptăţită şi justificată de toţi cei ce se luptă pentru un dram de atenţie publică.
Manipularea cuvântului este însoţită de domnia forţei, de manifestarea glacială a autorităţii care face abuz de poziţia sa dominantă ignorând orice îndatorire de convingere onestă cu privire la binele comun. Comunicarea publică (strategică) este o formă organizată de minciună menită să erodeze conştiinţa colectivă (înţelegerea comună a grupului ţintă) şi să înfrângă rezistenţa individuală.
Alinierea massmedia la minciună
Se observă în rândul mass-media o aliniere docilă la acest cod manipulator, o submisivitate care nu poate fi explicată doar prin faptul că „presa are lesă” şi că „este vândută/cumpărată la tarabă”. Există o coerenţă a limbajului încifrat care depăşeşte graniţa punctajului mediatic al presei mainstream, ceea ce ne face să credem că, de fapt, vorbim despre un duh al lipsei de sinceritate care transcende întreaga comunicare publică şi care se manifestă inclusiv în plan individual.
Toate aceste observaţii conturează o ameninţare cu caracter urgent, una care revine şi care a fost omniprezentă în perioada comunistă, denunţată de Soljeniţîn ca fiind Minciuna Generală Conştientă.
De ce ne (mai) interesează?
Ortodocşii care înţeleg nevoia activităţii în plan civic trebuie să-şi dezvolte capacitatea de a decoda şi denunţa enunţurile manipulative, însă fără a evolua spre acuzaţiile ad hominem, oricât de temeinice şi necesare ar părea acestea. Dacă denunţăm şi pe mincinos odată cu minciuna rostită, ne blocăm în poziţii de partizanat care nu ne ajută, nu ne reprezintă, care ne înlănţuiesc în poziţionări neputincioase.
Aceste succinte consideraţii m-au trimis cu gândul la cartea concisă, cunoscută, care a circulat destul de mult la începutul anilor 2000, Manipularea cuvântului de Philippe Breton, dar ale cărei idei nu se regăsesc în conştiinţa publică, decât cu titlu de excepţie. Deşi aici pe blog am făcut în mai multe rânduri referire la framing-ul abuziv al comunicării publice, termenul consacrat este cel al cadrajului/recadrajului, modul în care un eveniment este „aşezat într-un cadru moral” atunci când este adus în discuţie.
Exemplul preşedintelui Ionhannis
Pentru a fi mai explicit, fac trimitere la declaraţia de presă de astăzi a preşedintelui Iohannis, despre protestele împotriva restrângerii libertăţilor cetăţeneşti. Elementul de cadraj abuziv este următorul:
Intolerabile și complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor.
Acest cadraj este abuziv prin aceea că ignoră conţinutul legitim al motivelor de protest şi îi atribuie un caracter nereprezentativ. Protestele nu pot fi caracterizate ca manifestări violente, extremiste şi xenofobe decât dacă abuzăm de înţelesul comun al acestor termeni. Deşi proclamă în prealabil faptul că exprimarea liberă a opiniilor este garantată, în fapt, preşedintele şi regimul său nu abordează fondul problemei ci se mulţumeşte cu o simplă poziţionare de ascendent moral.
În cartea Manipularea cuvântului pe care am adăugat-o în fruntea acestei postări pentru valoarea sa de reper taxonomic şi de resursă de informaţii, autorul vorbeşte despre corelativul libertăţii de expresie, acela al dreptului la liberă receptare. Degeaba sunt liber să vorbesc dacă nu este nimeni liber să mă asculte, liber să intre în dialog, dispus să participe la soluţionarea pe fond a problematicii.
Noua Normalitate – cel mai recent şi dominant cadraj
Cred că în această cheie vor evolua protestele acestor zile, care vor fi sufocate de cadrajele mediatice şi de cele oficiale, abuzive şi manipulatorii, până când se vor stinge sau vor irumpe prin alte forme de violenţă. Cert este că doleanţele nu sunt recunoscute ca fiind legitime, sunt negate atât în substanţa lor cât şi în forma de exprimare, oricât de autentice ni s-ar părea nouă.
Cadrajul autentic nu poate fi impus prin forţă, ci doar în urma unui reviriment cultural, doar dacă mişcarea de protest va găsi noi căi de valorificare a ideilor de libertate şi de drepturi cetăţeneşti. În caz contrar, vom rămâne prizonierii Noii Normalităţi (alt exemplu de cadraj înşelător).
Recomand parcurgerea selectivă a cărţii ataşate, începând cu pagina de Cuprins din final, mai mult pentru a avea o idee comună despre termenii prin care putem înţelege şi caracteriza natura comunicării strategice ai cărei prizonieri suntem.
