Decizie finală de achitare a Pr. Anastasie Gotsopoulos pentru acuzația că a slujit în pandemie Sfânta Liturghie

Imagine: UOJ

Ακτινες: A fost achitat sărbătorește pr. Anastasie Gotsopoulos!

Completul format din trei membri ai Tribunalului din Patra a decis unanim achitarea Pr. Anastasios Gotsopoulos pentru Sfânta Liturghie pe care a săvârșit-o pe 25 martie 2020, în ziua prăznuirii Bunei Vestiri în biserica Sf. Nicolae din Patra.

Demn de remarcat este faptul că Procurorul a fost de acord cu susținerile avocaților G. Iatrou și I. Hatzinantoniou cu privire la neconstituționalitatea legii care interzicea săvârșirea oricărei slujbe timp de 20 de zile în perioada coronavirusului. Judecătorii au fost de acord total cu propunerea procurorului, totuși s-au bazat și pe conflictul de îndatoriri. La comunicarea deciziei, audiența a izbucnit în aplauze prelungite.

Amintim că completul format dintr-un singur membru al Tribunalului condamnase pe 10 octombrie 2022 pe pr. Anastasie Gotsopoulos la opt luni de închisoare cu suspendare cu acuzația de încălcare a legii conform căreia era interzisă săvârșirea oricărei slujbe religioase. El a făcut apel.

La Tribunalul din Patra s-a aflat o mulțime de credincioși, clerici, monahi și mireni ca să-și exprime susținerea lor față de clericul Mitropoliei de Patra.

În apărarea sa, Pr. Anastasie a accentuat că nu poate să accepte interzicerea deplină a săvârșirii Sfintei Liturghii ca creștin ortodox, ca cleric ortodox și ca cetățean grec, după cum fusese decis pentru aproape 20 de zile în pandemie. Concret, a semnalat: „Nu poate fi acceptată în nici un fel și din nici un motiv interzicerea săvârșirii Sfintei Liturghii chiar și pentru o zi. Anularea Sfintei Liturghii chiar și temporară, chiar și pentru o zi, înseamnă anularea Bisericii înseși. O dispoziție legală asemănătoare de interzicere completă a sfintelor slujbe, adică de penalizare a săvârșirii Sfintei Liturghii a fost implementată în Europa până în 311 d.H. (moartea lui Dioclețian) și în Albania lui Enver Hodja (1967-1990)! Nici Mahomed Cuceritorul, nici Lenin, nici Stalin nu au cutezat un astfel de sacrilegiu împotriva nucleului cel mai intim al Bisericii, împotriva Tainei Sfintei Euharistii, cum a cutezat Republica Greacă!”. Și-a încheiat apărarea cu următoarele cuvinte: „Dacă aceasta este vina, îmi asum răspunderea. Dacă conștiința și percepția dumneavoastră despre drept mă consideră vinovat, condamnați-mă! Accept această cinste, mare cinste a condamnării deoarece am săvârșit îndatorirea mea de preot ortodox”.

Mai înainte, preotul și doctorul Evanghelos Papanicolau, care s-a înfățișat ca martor, a menționat că preotul care nu slujește la praznicul Bunei Vestiri nu este preot. A adăugat că și în Camerun, unde activează ca cleric, niciodată nu a fost anulată Sfânta Liturghie în ciuda faptului că acolo sunt multe epidemii în toi.

Imagine: Aktines

Ακτινες: Comunicatul și mulțumirile Pr. Anastasie Gotsopoulos

Astăzi Justiția Greacă m-a lipsit de cea mai înaltă cinste care poate fi acordată unui preot: să fie condamnat deoarece a săvârșit îndatorirea lui preoțească și parohială ca să fie consecvent la nivel elementar cu conștiința lui față de parohieni și față de Dumnezeu.

Totuși, în același timp, Justiția Greacă și-a păstrat prestigiul și a apărat Republica și societatea grecească de ocara și rușinea de a condamna un părinte grec deoarece a „cutezat” să slujească în ziua Bunei Vestiri.

Justiția Greacă, prin decizia de achitare a persoanei mele, a refuzat să aplice legea (2867/Υ1/16.3.20) inutilă, irațională, ineficientă, neconstituțională și, în principal, necredincioasă și antihristică ce interzicea nu adunarea poporului în biserici în toată țara, ci chiar și săvârșirea Sfintei Liturghii (chiar și în Mănăstiri și în Sfântul Munte!), în perioada critică din perspectivă liturgică a Postului Mare din 2020! A refuzat să aplice dispoziția legală de interzicere completă a Sfintei Liturghii, care a fost în vigoare în Europa până în 311 d.H. (moartea lui Dioclețian) și în Albania lui Ever Hodja (1967-1990)! Nici Mahomed Cuceritorul, nici Lenin, nici Stalin nu au cutezat o asemenea necuviință împotriva nucleului cel mai intim al Bisericii, Taina Sfintei Liturghii, cum a cutezat Guvernul Grec în anul 2020!

Sunt dator să clarific deplin că:

– ca credincios ortodox, nu voi putea să accept interzicerea săvârșirii Sfintei Liturghii de către puterea statală,

– ca cleric ortodox, am fost îndatorat, cu harul și mila lui Dumnezeu, să slujesc, făcând ascultare de Capul Bisericii, care poruncește: «aceasta să fie făcută întru pomenirea Mea», fără să cer voie de la Cezar,

– în final, ca cetățean grec, am fost și sunt îndatorat după măsura posibilităților mele să apăr Constituția Greacă și nu numai să nu permit cuiva să o dizolve, ci nici să nu sufere aceasta.

Interzicerea săvârșirii Sfintei Liturghii constituie dizolvare a articolelor fundamentale 3 (relațiile Biserică-stat) și 13 (libertatea religioasă) a Constituției Greciei, precum și a Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 9.2), care protejează dreptul la cultul religios.

Prim-Procurorul a acceptat cu deosebită emfază susținerile independente ale acuzatului despre neconstituționalitatea decretelor ministeriale. Justiția Greacă s-a arătat în final că nu face nici o infracțiune preotul care, acționând conform conștiinței, nu respectă deciziile de guvern care vin în contradicție cu tradiția noastră bisericească și liturgică. Cu alte cuvinte, îndatorirea preotului de a lucra conform cu rânduiala bisericească precumpănește în fața trebuinței de conformare cu hotărârile de guvern, mai ales când acestea se află în afara limitelor legalității constituționale.

Datorez mulțumiri avocaților mei, dl. G. Iatrou și dl. I. Hagiantoniou, pentru că au pulverizat cu argumentație legală neclintită acuzația și au demonstrat că legea care interzicea Sfânta Liturghie nu era posibil să fie aplicată de clericii ortodocși.

Mulțumiri speciale adresez Protoprezbiterului și doctorului poporului pr. Evanghelos Papanicolau, care s-a înfățișat ca martor pentru că prin depoziția lui dovedită științific a arătat că nu s-a ivit din săvârșirea Sfintei Liturghii și a Sfintei Împărtășanii a credincioșilor, nici nu este posibil să se ivească nici cel mai mic pericol pentru sănătatea publică și, în consecință, afirmațiile martorului acuzării, ziaristul K. Flamis, sunt lipsite de seriozitate.

Mulțumesc mult și clericilor, monahilor și mirenilor care s-au aflat astăzi la Tribunal din diferite părți ale Greciei pentru a-și exprima susținerea față de persoana mea, dar și zecilor oameni din toată țara sau mai degrabă din întreaga lume, care mi-au fost alături.

În final, sunt dator să-mi exprim mulțumirile și singurului meu acuzator, ziaristul K. Flami, folosind cuvintele din Lysias: «Nu puțină bucurie trebuie să am, senatule, pentru acuzator, pentru că mi-a pregătit această luptă». Totuși aceasta, care pentru mine, ca preot, este cea mai mare cinste, nu știu cum poate să fie evaluată pentru un jurnalist… Totuși aceasta este problema d-lui Flami…

Suferințele Mitropolitului Longhin prin ochii propriilor copii

Mitr. Longhin slujind de ziua numelui (29 octombrie), cu o zi înainte de proces

STRIGĂTUL SUFLETULUI COPIILOR ORFANI DE LA BĂNCENI

Mult stimată doamnă
Elena Volodimirovna Zelenski!

Noi, copiii orfani din marea familie a Mitropolitului Longhin Jar (Jar Mihail Vasilievici), dorim să ne adresăm Dumneavoastră ca unei mame, care cel mai bine ne poate înțelege. Fiecare dintre noi, abandonat de părinții care ne-au născut în lumea aceasta, a fost luat în grija tatălui nostru – Mitropolitul Longhin: unii imediat după naștere sau la vârste mici, de trei, patru luni, alții la vârste mai mari.

Familia noastră mare și frumoasă, cu 508 copii, îngrijiți de tata, a fost cea mai fericită până acum trei ani. În toate greutățile și încercările vieții noastre am simțit purtarea de grijă și marea dragoste a tatălui nostru (Mitropolitul Longhin), care acum este hărțuit, urmărit și judecat, tatăl ce ne-a crescut și ne-a educat. Însă în urmă cu trei ani de zile a început o mare prigoană împotriva tatălui. S-a sfârșit armonia casei noastre și în loc de bucuria cu care ne întâlnea tata, am rămas numai cu lacrimi, cu multă durere și cu chinurile pe care tata le suferea în timpul proceselor din instanțele statului ucrainean. Noi trăim cu cea mai mare frică, pentru că nu dorim și nu vrem nici să ne închipuim că putem rămâne din nou orfani și singuri, fără tata.

Judecata la care e supus nu este dreaptă, ci este falsificată, este comandată de mai marii veacului trecător, are un caracter politic. La ședința de judecată din 30.10.2024 tatălui nostru i s-a făcut foarte rău și a cerut o pauză sau amânarea judecății până a doua zi, dar a fost refuzat și peste puțin timp a fost chemată salvarea și dus la reanimare. El e judecat pe nedrept sub art. 161 a CPU, căci este nevinovat, dar așa s-a dat ordin, să fie judecat. Noi, stimată doamnă Elena Volodimirovna, am fost la ședința de azi, 31.10.2024, fără tata, căci el este încă la reanimare. Am fost ca să cerem adevăr și dreptate, ca să ne dea răspuns pentru ce-l judecă și-l chinuie pe tata, dar am fost ignorați, neluați în seamă, au râs de noi și ne-au trimis acasă.

Acum noi, toți cei 508 copii ai Mitropolitului Longhin, fiecare de acolo de unde ne aflăm, atât cei mari, care sunt căsătoriți, la casele lor, cât și cei încă minori și cei 180 de invalizi cu diverse probleme de sănătate, Vă rugăm ca pe o mamă, care cunoaște bucuria de a-și întâlni copiii acasă, de a-i încălzi la sân și de a-i cuprinde în brațe, de a-i avea aproape, Vă rugăm să auziți și strigătul îndurerat al inimilor noastre! Pentru noi toți și pentru fiecare în parte tata și-a dat viața și sănătatea, a trecut prin multe greutăți și încercări, a suferit numeroase operații și nouă tare ne este teamă că vom rămâne fără el, ai nimănui. Tata își iubește mult țara în care s-a născut, Ucraina, și a sădit și în noi dragostea de țară și neam. De la începutul războiului din 2014 Mănăstirea noastră a găzduit refugiați – pe primii veniți în 2014 din cele mai afectate zone i-a ținut trei ani. Apoi din nou, începând cu 24 februarie 2022, Mănăstirea a început a primi refugiați și până în prezent pe la noi au trecut peste 20.000 de oameni, din care circa 600 sunt găzduiți și azi la mănăstire, de aproape trei ani. Un întreg orfelinat din Kramatorsk cu circa 100 de copii s-a mutat pe teritoriul mănăstirii noastre cu traiul.

Multe ajutoare au fost trimise cu tirurile în zonele cele mai afectate de război – peste 1500 tone de produse alimentare.

Trei mașini cu medicamente au fost trimise pe front pentru soldați, printre care se află și 10 tineri crescuți la noi, frații noștri, care luptă pentru apărarea Ucrainei. Trei au fost deja aduși acasă invalizi, pentru care mult suferim și purtăm în inimă și-n suflet durerea întregului nostru popor.

Chiar acum, când tata se află în reanimare, a primit o veste grea și dureroasă, că unul din copiii săi (fratele nostru), care era pe front în prima linie, a fost rănit foarte grav la ambele picioare și este și el la reanimare.

În loc de ajutor sau mulțumire, autoritățile statului au desființat Centrul de reabilitare pentru invalizi „Vera, Nadejda, Liubovi” și Centrul de tratament al copiilor cu HIV/SIDA. Amândouă au fost închise într-o singură zi, în urma vizitei de câteva minute a doamnei ministru, care, fără să vadă invalizii, fără să cerceteze condițiile lor de viață și tratament, a comunicat decizia de lichidare, prin care toți medicii și asistentele au fost concediați și toată susținerea din partea statului a fost retrasă. Dar tatăl nostru nu a fost de acord și a păstrat toți copiii, luându-și pe umeri plata personalului medical și toate costurile de întreținere a Centrelor, la care până atunci contribuia și statul.

Toate prin nădejdea în mila și bunătatea lui Dumnezeu, Care niciodată nu ne-a lăsat!

Și astăzi, când tata trebuie să poarte grijă de atâția copii, el e hărțuit prin judecăți, de trei ani nu e lăsat liniștit, fără a se ține cont că în trecut statul ucrainean i-a recunoscut meritele de slujire a Patriei și l-a decorat cu mai multe medalii: «Erou al Ucrainei», «Patriot al Ucrainei», «Merite pentru Patrie», «Crucea Sfântului Pantelimon», «Cavaler al Legii». Nu mai pomenim de multele decorații bisericești primite de tata.

Astăzi nu suntem văzuți și auziți de nimeni! Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca în inima Voastră de mamă să pună puțină dragoste și pentru noi, orfanii de aici, de la Bănceni și Vă rugăm să ne ajutați să-l salvăm pe tata de la aceste „fiare flămânde” ce doresc să rămânem iarăși orfani pe drumuri. Și cât de greu este, mai ales pentru cei bolnavi, fără mâini, fără picioare, fără auz sau paralizați sau cu alte deficiențe.

Avem nădejde în Domnul și în Dumneavoastră că ne veți ajuta!

Rugăm pe Domnul în aceste clipe grele și cerem putere și ajutor să învingeți orice greu și dorim întregii Dumneavoastră familii pace, sănătate, fericire și binecuvântare de la Dumnezeu!

Am scris cu multă durere în suflete și în inimi, cu ultima nădejde în Bunul Dumnezeu și-n Dumneavoastră, că ne va fi auzită și ascultată durerea noastră de orfani și credem cu tărie că lacrimile orfanilor nu vor cădea pe pământ, ci în mâna lui Dumnezeu!

Cu multă dragoste și respect,

Copiii orfani din marea familie a Mitropolitului Longhin ( Jar )

Cuvintele de mai sus sunt grăitoare de la sine. Dar, pentru a completa tabloul realității descrise de copiii adoptați de Mitr. Longhin, trebuie subliniat că mulți dintre aceștia sunt mari și la casele lor și foarte probabil ei au alcătuit scrisoarea de mai sus. Evenimentele la care se face referire sunt de notorietate și sunt bine înțelese chiar și de copii. Desigur că există și alte nedreptăți, care nu au fost menționate, dar acestea ar trebui să fie suficiente pentru oricine ca să-și facă o părere pertinentă despre situația de prigonire asupra Vlădicăi Longhin.

Ca o dovadă în plus, din video-ul de mai jos se poate constata abuzul la care au fost martori copiii, când, deși i s-a făcut rău, nu i s-a îngăduit Mitropolitului să părăsească sala de judecată. În prezent starea sa de sănătate este tot deteriorată, dar sub observație.

Acuzele de natură politică sunt ascunse sub pretextul incitării la ură religioasă, deși este bine-știut faptul că nu Mitropolitul Longhin este cel care agresează credința altora.

Îndemnuri la rugăciune pentru disidentul politic Iurie Roșca

Sursă imagine: Noi.md

Preluăm un îndemn spre rugăciune pentru domnul Iurie Roșca, cel mai important disident politic român contemporan, îndemn lansat de fratele Liviu Mihai pe grupul de Telegram Isihasmul Carpatin asociat mult-folositorului canal YouTube cu aceeași denumire.

Cu titlu prealabil, pentru cei aflați în necunoștință, informăm că domnul Iurie Roșca a fost luat în cătarea sistemului de (in)justiție din Republica Moldova într-un dosar penal inițiat în timpul regimului Plahotniuc (2017) ținut vreme îndelungată la dospire și reactivat la începutul acestui an, după o rețetă întâlnită și maturizată și în România. Mesajul:

Să-l pomenim și noi frați și surori creștini la rugăciune pe fratele Iurie, care este o voce puternică și incomodă pentru Noua Ordine Mondiala și căruia i se înscenează din nou un „dosar” pentru reducerea lui la tăcere, prin întemnițare.

Iurie (Gheorghe) este un om hotărât, puternic prin adevărul pe care îl mărturisește constant punând accent pe închinarea Dumnezeului celui adevărat decât pe sentimentul, rațiunea și cultura acestei lumi, noțiuni cu care operează în mod frecvent, fiind un profund jurnalist și analist al lumii contemporane, însă și cei „tari” sunt uneori „slabi” și se bucură, se întăresc, au nevoie de rugăciunile noastre ca expresie a unității noastre în primul rând pe verticală față de Dumnezeu și în același timp pe orizontală față de noi oamenii.

Măcar atât să facem dragilor, să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu sa-i dea sănătate și înțelepciune fratelui Iurie care se simte acum foarte „încercat”, să-l ocrotească și întărească în mărturisirea pe mai departe doar a Adevărului, căci spunea cineva că atunci când te rogi pentru cineva cu adevărat este ca atunci când îți dai sângele și viața pentru el.

Domnul să-l aibă în paza și mila Sa, iar nouă dacă cel puțin ne-au plăcut anumite atitudini pe care le-am văzut la fratele Iurie în decursul timpului, să ne aducem acum fiecare și noi la măsura noastră obolul și rugăciunea noastră pentru ca fratele Iurie să depășească „învingător” și aceasta nouă încercare care s-a abătut asupra lui. 🙏

Doamne, ajută!

Nota noastră: Nu este deloc puțin lucru ce ni se cere și la care ne îndeamnă fratele Liviu. Sunt nedreptăți săvârșite de oameni pe care doar Domnul le poate înlătura, răutăți față de care armele politice și civice sunt și rămân fără efect.

Din nefericire pentru domnul Iurie Roșca jaloanele contextului politic, intern dar și extern, împing pe cei cu degetul pe trăgaciul judiciar spre o decizie care nu o să surprindă, din nefericire, pe nimeni.

Republica Moldova se pregătește pentru un Referendum pentru aprobarea aderării la Uniunea Europeană, despre care noi cei din România nu știm cum să îi prevenim mai degrabă pe frații basarabeni care habar nu au ce vor încuviința și ce vor primi sub masca europenizării. Urmează alegeri prezidențiale cu o miză similară, de încuviințare a unui traseu mincinos, alegeri ce se vor desfășura printr-o farsă electorală similară fraudei comasaților români. Nu în ultimul rând, războiul din Ucraina obligă impunerea unei singure linii de comunicare, elaborată pe o succesiune de erori și neadevăruri ce se vor de necontestat. Față de aceste prime realități domnul Iurie Roșca în libertate este complet incompatibil.

Suplimentar, activitatea domnului Iurie Roșca a vizat în ultimii ani un plan mai înalt celui al politicii obișnuite, anume coordonarea unui efort internațional de a scoate la lumină actorii, cauzele și mecanismele ascunse ale dezordinii mondiale și ale împingerii omenirii în prăpastia unui viitor distrugător cum puțini îl pot înțelege limpede, dar pe care cei mai mulți dintre noi îl pot închipui. Față de activitatea întreprinsă în acest scop, domnul Iurie Roșca în viață este din nefericire, cu un mare grad de probabilitate, similar de incompatibil.

Fără a aluneca pe panta patetismului sau a exagerărilor insuficient explicate, atragem atenția că situația este chiar mai gravă decât lăsăm să se înțeleagă și că, cel puțin până în data de 8 iulie 2024, rugăciunile fierbinți pentru Iurie Roșca sunt de cea mai mare trebuință.

Vă rog să găsiți milă, râvnă și mărinimie, fiecare în cămara sa, neștiut de nimeni.

Protest pașnic de susținere a Mitr. Longhin

Mitr. Longhin în fața Judecătoriei sin Herța (Imagine UJO)

Mâine, 5 decembrie, este o nouă înfățișare în procesul nedrept intentat Mitr. Longhin. Contează să-i fim alături și din România atât pentru cauza sa, cât și ca mărturisire personală în fața loviturilor pe care le primește Ortodoxia în ultima vreme.

Ca și data trecută, în fața Ambasadei Ucrainei se va organiza un protest pentru a cere încetarea prigonirii Mitr. Longhin. Un apel în acest sens a fost lansat de prezentatoarea TV Alexandra Păcuraru:

Este bine că există acoperire mediatică, mai ales în contextul unei cenzuri pe subiect. De menționat că protestul nu este apanajul vreunei Televiziuni, ci este dată oricui de bună credință posibilitatea legală de a putea manifesta. Chiar dacă adresarea se îndreaptă către organisme oficiale ucrainene și românești, nu sunt urmărite scopuri politice. Dreptul la libertate religioasă cerem să fie respectat de Ucraina și apărat de România pentru etnicii săi. În plus, este rezonabilă așteptarea ca Patriarhia Română să-și manifeste sprijinul față de Biserica Ucraineană cu care este în comuniune și să condamne violența structurii schismatice de sub Epifanie Dumenko.

Pe data de 17 noiembrie am fost prezenți și am formulat spontan, pr. Cosmin Tripon și cu mine, dezideratele pe care le urmărim. Acestea au apărut și pe postul Realitatea Plus:

Felul cum s-au desfășurat lucrurile la Judecătoria din Herța pot fi înțelese din această filmare:

https://www.facebook.com/share/v/H2SCCXycPG8rdhg8/?mibextid=KsPBc6

Intimidările făcute de CNA la adresa doamnei Alexandra Păcuraru nu dovedesc decât persecuția la nivel foarte înalt și caracterul ei ilicit. Detalii pe acest subiect pot fi urmărite într-o emisiune marca „România suverană”, care se găsește înregistrată pe internet la acest link. De la min 8:20.

Prin persoana Mitr. Longhin este lovită întreaga minoritate de români din Ucraina, regiunea Bucovina, al cărei reprezentant neoficial este, dar și crezul ortodox pe care-l reprezintă. În plus, ar fi foarte afectați copiii orfani îngrijiți la Bănceni și Mănăstirile pe care le conduce.

Așteptăm prezența celor care mai simt și gândesc ortodox și românește!

Translate page >>