Controversata vaccinare împotriva virusului Sars-Cov-2 se pare că este o acțiune ce dorește să capteze cât mai mult interes și implicare socială. În acest sens, racolarea cultelor în promovarea vaccinului se pare că ocupă un loc important nu doar în Cipru (Sfântul lor Sinod emițând o decizie de validare) sau în Grecia (unde Mitr. Ierotheos Vlachos a declarat că va face vaccinul după validările organismelor competente și după decizia Sfântului Sinod și după indicațiile medicilor săi terapeuți), ci și în România.

Există o serie de poziționări la noi pe această chestiune, care merită să le fie acordată atenție.

Comunicatul recent al Patriarhiei prin purtătorul său de cuvânt

„Pentru succesul campaniei de vaccinare anti-Covid 19, este necesară informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte, precum caracterul voluntar, gratuit și sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, și nu o obligație.

În legătură cu „caracterul sigur al actului de vaccinare”, cei care au autoritatea profesională și morală să recomande un vaccin absolut nou şi descoperit recent sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical respectiv.

În acest sens, Patriarhia Română salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. Cu atât mai mult, în cazul unui vaccin recent care nu a mai fost folosit și despre care specialiștii în domeniu se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit.

Poziția Patriarhiei Române, care prețuiește știința medicală și multele beneficii ale acesteia, a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind însă constant necesitatea esențială a respectării riguroase a principiilor de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate.

În concluzie, vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni.

În acest mod, teama şi ezitarea vor fi învinse de încredere şi speranţă.

Vasile Bănescu”

Practic, acest mesaj este un răspuns la cerințele formulate de stat către culte la o întâlnire între reprezentanții autorităților publice și ai cultelor religioase. Deși nu au fost comunicate decât numele delegaților din partea statului, informarea oficială transmite că „discuțiile s-au axat pe rolul cultelor religioase în informarea cetățenilor cu privire la campania de vaccinare împotriva COVID-19, precum și pe necesitatea unui dialog constant între cultele religioase și reprezentanții statului, dialog necesar pentru succesul campaniei de vaccinare. Informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte precum caracterul voluntar, gratuit și sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, și nu o obligație, este, de asemenea, esențială pentru succesul campaniei. S-a apreciat utilitatea Platformei de Dialog dintre cultele religioase și reprezentanții statului, aceasta urmând să devină un instrument de comunicare și pe subiectul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19”.

Mesajul Patriarhiei este unul suficient de bun dacă este să fie privit în contextul lipsei de combativitate în apărarea libertăților religioase în ultima vreme. Practic, își declină competența față de această temă medicală și atrage atenția că vaccinarea trebuie să fie făcută prin informarea corectă a populației și asumarea responsabilității asupra efectelor adverse, care sunt chestiuni ce ridică probleme majore la acest moment. Desigur, comunicatul ar fi trebuit să pună în discuție și pandemia în ansamblul ei și oportunitatea unui vaccin în acest context. În plus, este necesară o reacție mult mai energică de apărare a credincioșilor, nu doar de comunicare neutră, fără dragostea și implicarea caracteristice creștinismului autentic.

Chiar și așa, este o luare de poziție mult mai bună decât cea smintitoare exprimată de Mitropolitul Irineu al Olteniei în cadrul interviului mai amplu acordat pentru Presshub:

„…Momentan, bisericile sunt toate goale, dar sperăm că de la anul situația să se schimbe. Deja se vorbește de un vaccin. Credeți că vaccinul ne va reda viața de dinainte? 
Bisericile nu sunt goale, cei care doresc să vină la biserică, pot să vină oricând. Aici, oamenii nu se îmbolnăvesc, mai ales dacă vin cu credință și cu dragoste, Mântuitorul îi apără de toată suferința. Este adevărat că știința își spune cuvântul. Și noi ne-am rugat la Bunul Dumnezeu, ca oamenii de știință să primească luminare și să realizeze un vaccin, pentru ca oamenii să poată scăpa mai ușor de această pandemie.  Evident că se vor realiza multe prin acest vaccin și noi ne rugăm acum să nu aibă reacții adverse, pentru că știm că orice vaccin are și o componentă pozitivă, dar și una negativă. După această vaccinare, lucrurile vor fi altfel, nu aș putea să spun că viața își va relua chiar cursul de dinainte, dar, în mod sigur, va fi o viață nouă, conștientă și oamenii se vor bucura în libertate, dar libertate în bine, nu în rău.  Nădăjduiesc că viața oamenilor o să fie mai apropiată de Dumnezeu, de sursa de existență, iar dacă am trecut prin aceste greutăți, ar trebui să și învățăm ceva, numai așa am putea să profităm de această nenorocire. Să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, să ne ferim de răutate, de invidie, de mândrie, și de alte, alte, păcate, care au afectat omenirea mai mult decât  o pandemie ca cea de astăzi. Sperăm ca această pandemie morală să se diminueze cât mai mult. Cel care se vaccinează și cu credință nu va avea de regretat absolut nimic. 

În momentele de cumpără, țara s-a sprijinit pe doi piloni: Armata și Biserica. Acum, campania asta de vaccinare, va fi la fel? Înțeleg că Armata va fi support Covid 19. Biserica va sprijini și ea această campanie de vaccinare? Și dacă da. Cum?

În mod sigur că noi vom fi alături de tot ceea ce este bine în țara noastră. Pentru noi, credincioșii sunt ținta vieții voastre. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a trimis ca să vindecăm toată boala și toată  neputința. Prin acest har pe care ni l-a dat Mântuitorul, noi intrăm în legătură cu toți cei care fac binele, cu toți factorii de bine. Evident că Armata nu este o instituție în afara Bisericii, nici nu se suprapune cu Biserica, dar nu este nici în afara ei. Credincioșii din Armată sunt enoriașii noștri. Ei sunt cei care vin la biserică și se roagă lui Dumnezeu și Biserica este ocrotitoarea tuturor, ca o mamă a tuturor credincioșilor ei. Dacă ei au în lucrarea lor, în preocuparea lor să facă binele, și noi vom fi alături de bine, pentru că binele este al credincioșilor, binele este al nostru. Și binele este dat de Dumnezeu. Da, ne vom pune în slujba enoriașilor, în slujba credincioșilor, și vom fi permanent alături de ei, vom sprijini cu tot ce vom putea și vom fi permanent alături de Armată. Nu știu în acest moment cum ne vom organiza, vom decide atunci, dar o vom face. Lucrul important este ca noi să participăm la binele și la viața credincioșilor pentru că ei sunt confrații noștri. Și Dumnezeu iubește toți oamenii. …”

Aceste declarații total inadecvate, smintitoare și lipsite de sens, de respect și responsabilitate au fost cumva contrabalansate de cele ale IPS Teodosie de la Constanța:

„Inițiativa Secretariatului de Stat pentru Culte de a folosi cultele religioase în campania de vaccinare nu a fost însă agreată de reprezentanții Bisericii Ortodoxe, care au susținut că nu se află în subordinea acestui secretariat, care nu este un for de comandă. ”Noi nu ne apucăm să facem campanie pentru vaccinare, că nu acesta este rolul nostru. Noi nu facem propagandă politică și nu suntem un vehicul de transmitere a acestui mesaj”, ne-a declarat ÎPS Teodosie Snagoveanu, arhiepiscopul Tomisului.

Mai întâi trebuie să cunoaștem ce conține acest vaccin. Noi nu luăm nimic cu ochii închiși. Atât de prudenți trebuie să fim. Mai întâi trebuie să ne documentăm și să știm sigur. Întâi să vedem ce este, nu luăm nimic fără să ne punem la curent. Există frici în societate foarte copleșitoare. Oamenii întreabă ce să facă, dar le spunem că nu este obligatoriu. Și noi nu recomandăm ce nu cunoaștem. Nu putem face asta până nu se face o analiză pertinentă a vaccinului, trebuie să existe niște specialiști neutri, oameni cu frică de Dumnezeu printre medici, care au conștiință. Mai întâi trebuie să verificăm, apoi să recomandăm. Pentru că noi lucrăm cu adevărul, care este de la Dumnezeu, acesta este invincibil, nealterat vreodată, dar cele materiale pot fi oricând alterate și nu știm ce pot lovi. Vom cere analiză chimică de laborator să vedem ce conține. Nu vedeți că și măștile au fost falsificate? Și de unde știm noi că vaccinul nu va avea efecte adverse peste 10 ani sau mai puțin? Am ascultat specialiști care au spus că, dacă nu se lasă o perioadă de testare, nu ai siguranță. Dar politicienii ne spun că ne dau ce este mai bun, dar nici ei nu știu ce dau”, ne-a mai precizat arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.”

Trebuie adăugat că tema vaccinării este una complexă și insuficient dezbătută, ba chiar sub auspicii nefaste, manipulatoare, pripite și prin folosirea unor constrângeri indirecte, de presiune constantă. Nu există doar implicații medicale, ci și sociale, culturale, juridice, ba chiar iată că există și conotații religioase vădite prin implicarea Bisericii (cultelor).

Translate page >>
26
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x