Agenția Basilica promovează rugăciunea în comun ecumenistă anul acesta (2024) și o justifică în termeni inacceptabili

După ce participarea ortodoxă la „octava de rugăciune pentru unitate” din ianuarie a cunoscut un regres interesant, anul acesta agenția Basilica nu doar că face articole despre cum s-au rugat ierarhii din București cu ereticii, dar oferă și explicații teologice. Această schimbare dă de gândit.

Dacă în anii de după Sinodul din Creta nu au mai fost organizate la Patriarhie rugăciunile cu ereticii cu prezența Patriarhului și nu au existat relatări oficiale cel puțin de la București, anul acesta începe să bată un vânt al schimbării. Trei ierarhi au participat la rugăciuni organizate în cadrul săptămânii de rugăciune ecumenistă și este oferită și o încercare de justificare teologică a acestei implicări de către pr. Viorel Ioniță. Probabil ne apropiem de unirea preconizată în 2025 cu catolicii sau a trebuit ca până acum să fie adormite conștiințele lovite de hotărârile trădătoare din Creta printr-o temperare a acțiunilor ecumeniste și, ușor-ușor, se revine la zelul anterior.

Explicațiile ecumeniste ale pr. Viorel Ioniță

În articolul Să înțelegem Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, pr. Viorel Ioniță, participant la Sinodul din Creta printre cei 6 consultanți oferă o istorie și o explicație a rugăciunilor în comun cu ereticii în cadrul octavei din ianuarie. E de la sine înțeles că acestea se vor a fi o justificare ortodoxă, deși nu este nicăieri vreo mențiune dacă sunt acceptabile sau nu aceste manifestări din punct de vedere canonic, doctrinar și liturgic.

Aflăm că începuturile provin de la inițiativele unor catolici și anglicani din 1857 și că prima dată această idee a avut-o în 1838 un „preot” catolic convertit de la anglicani. După ce a fost interzisă această acțiune de catolici, octava a fost lansată definitiv în 1908 de doi clerici anglicani care propuneau ca unitatea urmărită să se realizeze în jurul „Bisericii” Catolice. Din 1935 aceasta s-a lărgit pentru toate denominațiunile și nu mai are în centru pe papistași, ci o unitate a Bisericii „pe care o vrea Hristos, cum o vrea și când o vrea”.

Din 1948, de la înființare, CEB (Consliul Ecumenic al Bisericilor sau CMB – Consiliul Mondial al Bisericilor) a răspândit această practică în colaborare cu catolicii.

Ortodocșii au negociat modul lor de participare, formându-se o Comisie Specială la Tesalonic în 1998. Decizia finală a fost luată în 2002 și adoptată în 2003. În aceasta au fost atinse mai multe teme teologice foarte importante, una dintre ele fiind rugăciunile în comun.

Ce nu ne spune sau maschează pr. Ioniță este că această Comisie a fost constituită în urma ieșirii Bisericii Georgiei din CMB, urmată de cea Bulgară și de o intenție similară din partea sârbilor. În fața acestei crize, au fost discutate punctele sensibile pentru a împiedica acest exod și a liniști pe ortodocșii care-și făceau probleme de conștiință. Sârbii au revenit, chiar dacă nu este deloc acceptabil cadrul final care a fost convenit pentru mișcarea ecumenică în cadrul Consiliului.

Ecleziologia adoptată de această comisie este bazată pe „teoria ramurilor” sau pe ideea că Biserica este ruptă în interiorul ei și dezbinată și denominațiunile creștine ar trebui să refacă unitatea pierdută. Această concepție este contrară Crezului ortodox și confirmă justețea deciziei georgienilor și bulgarilor de a ieși din această mișcare.

Mai trebuie spus că este inacceptabilă rugăciunea în comun cu ereticii chiar și în termenii prezentați de pr. Viorel Ioniță, chiar dacă în realitate lucrurile nu stau așa nici teoretic, nici practic. Chiar dacă reprezentanții eterodocșilor nu s-ar ruga la slujbele ortodoxe, ci ar asista pur și simplu și dacă ortodocșii ar proceda la fel la cultul ereticilor, scopul acestei participări este unul inacceptabil, anume refacerea unității pierdute a Bisericii. Noi credem cu tărie că am păstrat această unitate tocmai prin condamnarea ereticilor, nu este pierdută, ci apărată cu greu de-a lungul istoriei creștine și negarea acestui fapt ar constitui apostazie și lepădare de comorile și de tradiția sfântă ortodoxă.

Prevederile Raportului final al Comisiei de la Tesalonic

Încă din documentul program alcătuit în mai 1998 era specificată necesitatea continuării participării la diferitele forme de activitate inter-creștină (pct. 6). Cu alte cuvinte, problemele dezbătute nu puteau fi soluționate decât în logica ecumenistă.

Raportul final, semnat în 2002 de către cei 60 de membri ai Comisiei, jumătate ortodocși și jumătate ne-ortodocși, nu rezolvă nicidecum chestiunile fierbinți puse în discuție. Lucrurile acestea le-am prezentat pe scurt în cartea Ortodoxia rănită sinodal, dar aici am să insist pe latura e ține de rugăciunile în comun.

Deși chiar Sinodul din Creta face referire la această Comisie, cercetarea hotărârilor finale ne lasă siderați ce au putut să semneze ortodocșii ca baze ale participării pe mai departe în CMB. Este de menționat că printre semnatari se numără și doi români, Mitropolitul Nifon și Prof. Ioan Ică jr.

Așadar, în ce privește rugăciunea, Raportul recunoaște implicațiile eclesiologice și teologice, dar și de cult, care nasc probleme și ating sensibilitățile unora. Aceste disonanțe ar trebui trăite de participanți chiar cu durere că nu ne putem împărtăși împreună (Appendix A, 36).

Rugăciunea împreună cu ereticii, deși nu vine din partea unei „Biserici” unitare, ea totuși este mărturia credinței comune și a bizuirii pe Dumnezeu. Însuși Hristos este printre cei care se roagă astfel împreună, după cum a promis să fie în mijlocul a doi sau trei care se adună în numele Lui (Appendix A, 12).

Conținutul teologic al rugăciunilor ar putea neînțelegeri și probleme unora care au credințe diferite (Appendix A, 13), dar sunt oferite recomandări să fie evitate astfel de situații. Trebuie ales și făcut programul dinainte pentru a nu fi create animozități sau neplăceri. Foarte probabil ortodocșii nu vor organiza slujba în zilele în care sunt prăznuiți mari Sfinți precum Atanasie și Chiril ai Alexandriei, Marcu Eugenicul, Grigorie Teologul sau Maxim Mărturisitorul în timpul octavei din ianuarie pentru a nu-i leza pe participanții eterodocși.

Diferențierea între rugăciune confesională și interconfesională nu are nici o însemnătate pentru disciplina ortodoxă. Dacă prima ar însemna oficierea slujbei după tipicul unei Confesiuni, iar cealaltă prin combinarea tradițiilor a mai multor Confesiuni, tot rugăciuni în comun sunt. Iar aici trebuie avut în vedere două aspecte: Raportul nu scrie că ortodocșii sunt exceptați de la rugăciunile numite interconfesionale și nici că cele confesionale sunt făcute în prezența altor culte, dar fără participarea lor, ci dimpotrivă, că toți participanții sunt invitați să intre în duhul rugăciunii (Appendix A, 17).

Ca o cireașă pe tort, Raportul face referire la Liturghia comună de la Lima, deși nu o impune ca obligatorie.

Per ansamblu, sunt date recomandări să fie ocrotite sensibilitățile confesionale în cadrul rugăciunilor în comun, dar nu este dată o directivă clară și distinctă pentru ortodocși. Toată această discuție este doar o farsă prin care să fie păcălită vigilența noastră și vădește neseriozitatea mișcării ecumenice.

Nu trebuie uitat că ortodocșii au participat chiar de curând la Karlsruhe la rugăciuni așa-zise interconfesionale, după cum am scris atunci.

Octava din 2024 și reacții

Tot agenția Basilica relatează despre participarea a trei ierarhi din București la rugăciunile în comun organizate anul acesta, cu poze aferente: Timotei Prahoveanul la romano-catolici, Paisie Sinaitul la armeni și Varlaam Ploieșteanul la biserica ortodoxă Cașin.

Au mai existat astfel de rugăciuni în țară, la Cluj, Timișoara, Caraș Severin, dar nu merită insistat asupra lor, ci doar atunci când situația o va cere.

Important de semnalat este reacția de împotrivire a credincioșilor ortodocși, care au ținut pancarte, s-au rugat, au cântat și au criticat (unii nepotrivit, ce-i drept) de afară ținerea slujbei ecumeniste în biserica ortodoxă. De remarcat că au fost mai puțini participanți înăuntru față de alți ani, un lucru îmbucurător, și mai mulți opozanți în afară. Nu au existat astfel de reacții în locațiile ereticilor, cum e și normal, ci doar la cea ortodoxă.

Când va alege grâl să nu mai conviețuiască laolaltă cu neghina?

Update: Parcă tocmai pentru a confirma cele scrise la început, interviul cu Mitr. Nifon pe tema ecumenismului ține să sublinieze avântul patriarhal spre unitatea cu ereticii în dezbinare cu Dumnezeu. Probabil va continua și în restul anului.