Ioan răspundea, zicând că nu este îngăduit împăratului, care este ales să aibă dreapta credință, ca să îndrăznească ceva contra celor dumnezeiești. Când acesta (Gaïna) a zis că și el trebuie să aibă o casă de rugăciune, marele Ioan i-a răspuns: «Orice casă a lui Dumnezeu îți este deschisă și nimeni nu te oprește să te rogi, dacă vrei». … Astfel, atitudinea demnă (virtutea) a reușit să rușineze și să minuneze chiar și pe dușmanii cei mai înverșunați.
Trei clerici greci au făcut un pelerinaj în Ucraina, unde au slujit împreună cu Mitropolitul Onufrie și cu alți ierarhi din Mitropolia canonică. Și-au exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean ortodox prigonit de schismatici. Culmea este că această comuniune a fost denunțată de o Mitropolie grecească drept necanonică. Păstorii care nu mai au pe Hristos drept păstor duc turma într-o situație imposibilă.
Sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. „Nu ţi s-a întîmplat să vorbeşti cu vreun episcop. Noi întru celelalte arătăm smerenie şi blândeţe, însă cînd cineva voieşte să ia de la noi pe Dumnezeu şi dreptatea Lui, apoi nu ne îngrijim de nici unul”.
Într-o zi un ieromonah a spus Starețului că, dacă toți vor face așa cum învață el, atunci vrăjmașii vor profita și răul va birui. În acea clipă, Starețul a rămas tăcut pentru că cel care i se împotrivise nu era în stare să primească cuvântul; dar, mai apoi, a zis – nu lui, ci altuia: «Oare DUHUL lui Hristos poate gândi cuiva de rău? Oare către aceasta suntem noi chemați de către Dumnezeu?».
Moderați și extremiști au fost mereu printre credincioși. Chiar și fariseii au fost fanatici și nu au putut primi învățătura lui Hristos. Însă un conflict emblematic între aceste categorii este cel marcat de reglementările canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) și linia monahilor studiți din sec. VIII-IX. Primul a fost formulat tocmai pentru a tempera și condamna rigorismele celor din urmă.
Zis-a un bătrân: Astăzi urmărim să ne sfințim cu puțină osteneală. A zis iarăși: Cu cât te ostenești mai mult, cu atât primești mai cu prisosință har și bucurie. Și a continuat. Putea să ne umple inima Dumnezeu cu atâta fericire și dragoste și iubire dumnezeiască, încât să cădem jos, neputând să o suportăm. Dar atunci am fi părăsit toate și ne-am fi închis în peșteri.
În primul rând ecumeniștii convinși de astăzi, dar și cei care doar acceptă Sinodul din Creta, țin mai mult și îndeamnă și pe alții să prețuiască îndeosebi rânduielile exterioare decuplate de la puterea sfințitoare a credinței curate. Chiar se laudă că nu au lepădat credința pentru că săvârșesc Liturghia și tot ritualul neschimbate. Dar, din păcate, cel mai greu lucru din lumea aceasta este să punem credință în faptele noastre.
Acutizarea problemei ucrainene în Grecia printr-o iminentă recunoaștere de către Sinodul Ierarhiei a autocefaliei acordată necanonic de Patriarhia Ecumenică stârnește neliniști majore în rândul clericilor și credincioșilor:„Suntem încredințați că Părinții noștri duhovnicești nu ne vor decepționa și vor pune în evidență ecleziologia ortodoxă și rânduiala canonică drept criterii unice pentru rezolvarea problemei ucrainene.”
Conform unui comunicat al Procurorului General al Ciprului, nu pare să existe elemente penru săvârșirea unei infracțiuni penale de către Mitropolitul Neofit. Aceste aprecieri sunt făcute pe baza unor articole din textul de lege care sunt trecute în Codul Penal și după legislația specifică. Dosarul a fost returnat de la Serviciul Juridic către Poliție cu această constatare.
Prin «logica» emiterii Tomosului «autocefaliei» Bisericii schismatice din Ucraina suntem în pericol în viitor să fim călăuziți – eventual – și la acceptarea sacramentală a papismului și a altor erezii, fără condiții fundamentale de pocăință și dezavuare a rătăcirilor dogmatice ale lor, lucru ce îl instrumentează astăzi ecumenismul, nu numai în teorie, ci deja și în practică.
