Credem că acest proiect legislativ are o mare însemnătate simbolică în privinţa separării apelor şi a conştiinţelor, între totalitarism cinic şi demnitate umană şi că participarea la protestul de duminică reprezintă o datorie morală pentru credincioşii ortodocşi.
Întrucât reprezintă o instituţie aflată în subordinea prim-ministrului, în lipsa unor dovezi de corijare şi de renunţare explicită la implicarea în jocul politic, trebui solicitată demiterea conducătorului institutului.
Despre toate aceste poezii se poate încă vorbi. Semnificaţiile lor, simbolurile folosite, transformările lăuntrice descrise sunt realităţi pe care Valeriu le-a trăit la modul propriu, conştient şi viu.
La 02 februarie 1365, regele Ungariei Ludovic I semna o diplomă prin care recunoaște că marca Moldovei nu se mai află sub stăpânirea sa, răsplătindu-l pe Balc cu posesiunile lui Bogdan din Maramureş. Data de 02 februarie este, prin urmare, invocată de cei care apără legitimitatea statalităţii Republicii Moldova ca fiind data simbolică a independenţei moldoveneşti.
Nu cred, aşadar, că este înţelept ca, la aceast moment, publicul ortodox să migreze de pe Facebook sau Whattsapp, distrugerea Parler nefiind, în opinia mea, cauzată de războiul ideologic globalişti/naţionalişti ci de vechea dar mereu actuala înfruntarea geopolitică.
Mai cu seamă cei care cad în mrejele ideilor de dezvoltare personală împrumutate din ezoterism cultivă o disciplină mentală prin care îşi refuză gândurile negative referitor la persoane sau situaţii, iar această împietrire şi încorsetare a minţii este celebrată, în chip înşelător, ca fiind o etapă superioară de cunoaştere de sine.
Este vital ca Învăţăturile… să reintre în circuitul nostru public şi să nu fie lăsate exclusiv în grija şi fascinaţia academicienilor şi cărturarilor, motiv pentru care adresăm, tuturor, rugămintea să formuleze, în proprii termeni şi prin propriile mijloace şi modalităţi preferate, recenzii ale Ediţiei 2020 a Învăţăturilor…, pe care le vom prelua cu interes şi cu mare drag pe blogul nostru.
Anume în această specie de bucurie nădăjduim să ne găsească Anul Nou pe toţi, sănătoşi la trup şi suflet, cu mintea limpede, cu voinţa tare, cu credinţă lucrătoare şi mereu cu gândul bun în toate împrejurările în care va îngădui Domnul să ne aflăm!
Sub acest aspect, situaţia AUR nu este una deosebită de cea a restului partidelor aflate pe scena politică, toate părându-mi controlate strâns de ofiţeri şi colaboratori la vedere ai serviciilor secrete.
Niciodată nu am avut parte de un număr atât de mare de opţiuni de vot pozitiv, dovadă că polarizarea crescută din societate împinge politica mainstream şi spre enclavele şi marginalul în care se regăseşte la acest moment suflarea ortodoxă.