Decizii ale Sinodului de primăvară al BOR. Botezul rămâne neschimbat, noi canonizări programate pentru 2025

Pe lângă alegerea a doi episcopi vicari, sesiunea de primăvară a Sinodului BOR aduce noi decizii interesante, bune, dar și cu o notă cel puțin de stângăcie. Este vorba de propunerea spre canonizare a unor sfinți sub titulatura „mărturisitori și mari duhovnici misionari români din timpul comunismului” și de păstrarea neschimbată a afundărilor de la Botez.

Din cuprinsul comunicatului oficial:

În cadrul aceleiași ședințe, au mai fost luate următoarele hotărâri:

  • Declararea anului 2022 în Patriarhia Română ca Anul Omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinţilor isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț.
  • Începerea demersurilor de canonizare a unor mărturisitori şi mari duhovnici misionari români din timpul comunismului, în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).
  • Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii.

În acest sens, luând act de discuțiile, îngrijorările şi neînțelegerile apărute în spaţiul public pe tema Botezului copiilor cu sănătate precară, Sfântul Sinod a făcut câteva precizări:

1) înainte de săvârșirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligația de a se întâlni cu părinții și nașii copilului, care, după consultarea lor cu medicul pediatru, vor prezenta preotului starea de sănătate a copilului şi dorinţa ca el să fie botezat;

2) în cadrul Facultăților de Teologie din Patriarhia Română se va acorda o atenție sporită practicii liturgice referitoare la săvârșirea actului întreitei „afundări” din timpul slujbei Botezului, practică liturgică obligatorie pentru studenții teologi din anii terminali ai secțiilor de Teologie Pastorală;

3) în fiecare protopopiat din cuprinsul Patriarhiei Române va fi organizată o consfătuire anuală cu preoţii, referitoare la săvârșirea corectă a fiecărei Sfinte Taine. Vor fi susținute, de asemenea, cateheze cu credincioşii privind semnificaţia duhovnicească a Sfintelor Taine.

1. În ce privește canonizarea sfinților din perioada comunistă, mai important este de specificat despre ce nu e vorba, adică cine sunt trecuți cu vederea. Sfinții sunt reprezentativi și ocupă un loc deosebit în iconomia bisericească. A canoniza pe sfinții închisorilor sau a-i ignora este o alegere relevantă și un subiect intens pus în discuție. Desigur, nu doar cei din temnițe s-au sfințit, ci poate și mulți din afară, care și-au trăit cu mărturisire credința. Dar hulirea mișcării legionare nu ar trebui să umbrească cinstirea cum se cuvine a unor personalități de seamă, care s-au evidențiat nu prin activitate politică, ci prin trăire martirică. Cel mai cunoscut este Valeriu Gafencu. El nu se găsește pe lista obținută pe surse de unele publicații. Totuși sunt incluși cel puțin doi părinți care au murit în închisorile politice: Arhim. Gherasim Iscu și Pr. Ilarion Felea. Poate fi un început sau o închidere a subiectului. Cred că depinde mult și de noi, de pulsul credincioșilor, de inima care bate cu putere pentru Dumnezeu sau încet și cu frică, timid, ca nu cumva să deranjeze pretențiile lumii. Oricum, până în 2025 este cale lungă și cine știe ce alte evenimente bisericești pot schimba atmosfera până atunci în direcții mai mult ecumeniste și secularizante.

2. Ritualul Botezului prin afundare întreită nu poate fi modificat în urma presiunilor făcute după întâmplarea tragică de la Suceava, când un copil născut prematur a murit după săvârșirea Tainei.

 Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. În termeni mai dogmatici și mai expresivi, Pr. Stăniloae a formulat ideea de mai sus astfel: „Aşa cum în orice celulă a unui corp e corpul întreg cu lucrarea lui, cu specificul lui, aşa este în orice mădular sau parte a ei Biserica întreagă, şi prin aceasta Hristos întreg, dar numai întrucât respectivul mădular sau respectiva parte a ei rămâne în Biserică” (TDO, vol. 2, Despre sobornicitatea Bisericii). Deși cu greu pot face o echivalare a celor două texte, să zicem că este vorba de a rămâne în Biserica zidită pe temelia apostolilor prin păstrarea fidelă a predaniilor.

Una peste alta, bine că nu s-a dat curs unor schimbări propuse chiar și de către sinodali precum IPS Calinic de la Argeș. Am ajuns să răsuflăm ușurați că nu se schimbă prin locuri esențiale credința, nu mai avem pretenții la fermitate și claritate. Doar că provocarea aceasta ar fi trebuit să vizeze în primul rând pe credincioși, nu pe cei care ne atacă. Nu doar că suntem legați de mâini și de picioare să ne abatem de la credință, ci facem aceasta cu toată convingerea că este spre mântuirea noastră.

Cât privește cazul de la Suceava, el nu este încă elucidat. Nu se știe precisa cauza morții copilului. Este vorba de lichid înghițit în momentul afundării sau de altceva? O situație nefericită care probabil ar fi putut să fie evitată mai ales dacă scufundarea nu se făcea cu fața în sus. Chiar dacă ar fi o neglijență a preotului, asta nu înseamnă că ritualul este în sine barbar și de abandonat. Toate măsurile de precauția se luau și până acum de preoți și părinții copiilor; este bună o mai mare atenție de acum încolo.

Sf. Dimitrie Basarabov este arestat și el, ca și Sf. Parascheva, din fața închinătorilor. De data aceasta cu acordul explicit al Patriarhiei

După negocieri cu autoritățile, s-a ajuns la același deznodământ ca la sărbătorirea Sf. Parascheva la Iași. Din Comunicatul Patriarhiei, rezultă că anul acesta va impusă respectarea „riguroasă” a regulilor igienico-sanitare pelerinilor ce vor să se închine moaștelor Sf. Dimitrie Basarabov. Dacă odinioară au fost folosite în procesiune pentru a cere ajutor de la Dumnezeu împotriva molimelor, acum este considerat sursă de îmbolnăvire.

Cel mai important, „credincioșii din municipiul București” vor fi singurii care vor fi lăsați dacă „vor dori să se închine la Sfintele Moaște” în condiții speciale, pe durata a trei zile. Deși accesul este destinat mai multor oameni decât la Cuvioasa Parascheva pentru simplul motiv că Bucureștiul este mai mare decât Iașiul, regulile de igienă pârâtă vor fi mult mai drastice și profanatoare. Printre ele, „protejarea raclelor cu moaștele Sfinților cu un material care va permite o permanentă igienizare”. Bineînțeles că, în aceste împrejurări, ne putem întreba unde mai este credința în spirit, în sfințenie, în moaște, mai presus de trup și materie. Care mai este rostul închinării?

Practic, la București credința ortodoxă, prin reprezentanții ei oficiali, după negocieri, a primit o lovitură mai grea decât la Iași. Atât doar că nu este interzis de tot pelerinajul, ci este organizat în mod degradant, chiar profanator.

La prima vedere, pare că ar trebui chiar evitată închinarea pentru a nu se transforma în opusul ei. Dar… vom vedea ce va fi.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Bucureşti,  25-27 octombrie 2020

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, din perioada 25-27 octombrie 2020, are loc anul acesta în condiţii diferite, impuse de restricțiile sanitare cauzate de pandemia Covid 19 din România.

Astfel, participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfășura anul acesta în condiții de maximă precauție, ordine și protecție, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de alertă specială în care se află acum municipiul București.

Credincioșii din municipiul București care vor dori să se închine în zilele respective la Sfintele Moaște, o vor putea face în următoarele condiții:

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m între ele;
  • pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staționare pentru facilitarea păstrării acestei distanțe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare;
  • se va crea un flux unic de circulaţie a credincioșilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi credincioșilor materiale de dezinfectare și igienă.

În contextul pandemiei, de care suntem cu toții conștienți și în care Biserica însăși a desfășurat o intensă campanie de promovare și conștientizare a regulilor igienico-sanitare, în vederea adecvării la contextul stării de alertă din București și pentru organizarea în condiții de reală siguranță a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an, au fost luate următoarele măsuri speciale:

  • renunțarea la procesiunea „Calea Sfinților” la care participau foarte mulți preoți și credincioși mireni;
  • reducerea numărului de clerici slujitori și cântăreți bisericești la toate slujbele sărbătorii;
  • reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaște spre închinare la doar 3 zile (25-27 octombrie);
  • protejarea raclelor cu moaștele Sfinților cu un material care va permite o permanentă igienizare.

Programul liturgic al acestor zile de sărbătoare este următorul:

Duminică, 25 octombrie 2020, la ora 7.00, Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaștele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie. Între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Luni, 26 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, se va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Marți, 27 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu cei 3 episcopi vicari din București, câțiva preoți şi diaconi.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanțarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate în perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârșitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.

Pentru a răspunde dorinței credincioșilor din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a fi părtași la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Televiziunea și Radioul TRINITAS vor transmite în aceste zile de sărbătoare toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Sfânta Împărtășanie este următoarea victimă a Patriarhiei Ecumenice? O susține și Patriarhia Română

Mâine, 2 iunie, se întrunește Sinodul Permanent al Bisericii Greciei. Interesul nostru este stârnit de faptul că ierarhii greci au primit două scrisori cu privire la modul de administrare a Sfintei Împărtășanii, una trimisă de Patriarhia Ecumenică, iar alta de către Patriarhia Română.

Preocuparea aceasta nu este o informație de ultimă oră pentru noi, ci modul în care este pusă problema și cu cine se asociază episcopii români și în ce scop. Ce se înțelege este că interesul pentru a găsi o soluție magică pentru darea Sfintelor Taine în contextul coronavirusului nu este o preocupare răsărită din teritoriu, ci e dictată tot dinspre cercuri înalte. Altfel spus, nu este vizată sănătatea și credința ortodoxului de rând, ci slujirea unor interese „superioare”, fanariote.

Singurele Biserici care pun această problemă sunt cele de la Constantinopol și București, fiind vizată și Atena să fie atrasă în acest demers. Bineînțeles că Fanarul este cel care dă tonul, probabil primit și el din alte cercuri nebisericești, după cum deja ne-am obișnuit. Însă, de data aceasta, trebuia să vină inițiativa într-un mod mai mascat, luând ca aliat tocmai BOR-ul nostru.

Care este poziția Patriarhiei Ecumenice?  Aceasta a fost făcută prin comunicate oficiale, impunând și Sfântului Munte (supus ei jurisdicțional) să-și închidă porțile vizitatorilor lunile trecute și abia de astăzi să permită accesul pelerinilor în număr foarte limitat, adică fără grupuri organizate. Îndrumările fanariote, exprimate încă din marte și prezentate într-un Mesaj către pliroma Bisericii despre pandemia de coronavirus, s-ar rezuma astfel: «vă îndemn părintește să răspundeți cu strictețe și răbdare la toate măsurile dificile, dar indispensabile pe care le iau slujitorii și autoritățile sanitare». Periculoasă este, însă, insinuarea și justificarea falsă că «nu este în primejdie credința, ci credincioșii».

Dar deja a apărut și inițiativa punerii în discuție a modului de împărtășire a credincioșilor, fiind catalogat pe bună dreptate de către unii drept un atac la Sfintele Taine. Această tendință nu este nouă, ci ea vine după ecumenismul validat în Creta în 2016 cu sprijinul primordial al Fanarului și după schisma ucraineană provocată tot de acesta. După cum spunea Părintele Romanidis, „de acum înainte, problema vor fi vlădicii noștri. Ce credință au!”.

Până acum, o reacție importantă o constituie Scrisoarea credincioșilor din America pe subiectul acesta delicat al împărtășirii în contextul pandemiei actuale. Rămâne de văzut dacă reacția clerului și credincioșilor, măcar cei mai vigilenți, va fi la fel de palidă și trădătoare ca și până acum, așa cum au rămas fără atitudinea corectă la problemele anterioare.

Pentru a înțelege mai bine contextul în ce ne privește pe noi, românii, trebuie punctate câteva aspecte. Patriarhia noastră a venit cu ideea unei consultări pan-ortodoxe atunci când s-a pus problema deschiderii bisericilor de la 15 mai. A luat hotărârea de a fi lipsiți credincioșii de Sfintele Taine până se va ajunge la decizia invocată, deși există deja tradiția împărtășirii tuturor cu aceeași linguriță, practică ce a trecut deja prin proba a mai multe epidemii de câteva secole. Așadar mai degrabă arhiereii noștri (Patriarhul) nu este încă pregătit să introducă schimbări liturgice de frica credincioșilor, dar este dispus să se pună la dispoziția inițiativelor trădătoare ale Fanarului la presiunile cercurilor politice. Este vorba aici de un cumul de factori. Președintele Iohannis nu a luat în calcul deschiderea bisericilor decât atunci când a obținut o concesie din partea Bisericii de a recunoaște pericolul virusului și a se adapta prin modificări sistemice. Însă nu guvernanții țării sunt cei care iau aceste decizii, ci ele vin de mai sus, ei doar le aplică în stil românesc. De altfel, acest șablon se pare că a fost valabil pentru toate măsurile pandemice, nu doar pentru cele cu privire la Biserică. Însă schimbarea trebuie să atingă și Ortodoxia, care e silită să se alinieze sub pretextul pandemiei.

Nu pot ști care sunt toate încrengăturile, dar, din felul cum apare tabloul general, există o conducere din umbră, ocultă asupra guvernelor lumii, care au reacționat la unison cu prilejul acestei amenințări a virusului corona. Vizată este și Ortodoxia, care este vulnerabilă prin ierarhii ei mai fragili și dispuși la trădarea credinței, de oriunde ar fi ei, Rusia, Constantinopol, Grecia, România, Antiohia. Avangarda o constituie, bineînțeles, Fanarul, care este cel mai descoperit, fără credincioși și la cheremul puterilor politice din SUA sau Occident, după cum s-a dovedit în problema ucraineană. Însă nici ierarhii români sau ruși nu sunt prea departe, îndeosebi cei școliți și afiliați tendințelor ecumeniste, moderniste. Deja nu mai vorbim de teorii ale conspirației, ci de foarte multe fapte care vădesc gunoiul care dă pe afară.

Cât privește subiectul delicat al pericolului contaminării prin împărtășire, deja se conturează o dezbatere tot mai amplă. Din nefericire, unii înclină spre explicații mult prea raționaliste și mecaniciste, cu înfățișare savantă, dar depărtate de dogmele sănătoase ortodoxe și de principiile liturgice. Hristos este prezent în Sfintele Taine cu puterea sa dată de Înviere, cu lucrarea dumnezeiască, nu ca simplu om, ca o întâlnire miraculoasă în cadrul ritualului, dar o simplă întâlnire. Nu, ci e vorba de o sălășluire prin har, dându-ne și nouă viața pe care a dobândit-o prin biruința asupra morții. De aceea se și cere o pregătire pe măsură și o credință reală. A spune că putem primi viruși prin Împărtășanie stârnește multă derută și îndoială în duhul de viață oferit prin Sfintele Taine, mai presus de stricăciunea cotidiană. Căci primim viața care a biruit tocmai moartea. Lingurița, Pâine și Vinul euharistice nu mai sunt materii simple, ci transfigurate, îmbrăcate în har dătător de viață, fapt certificat de experiența Bisericii. Acest lucru îl argumentează și Ierom. Hrisostom de la Cutlumuș (Sf. Munte Athos). Ne apropiem de ele tocmai ca să primim mai mult decât o simplă hrană, dobândim nestricăciune. De aceea, nu putem permite o apropiere cu frică de boală, ci cu credință arzătoare, puternică.

Personal cred că prin Sfânta Împărtășanie nu se contaminează nimeni, deși nu ar fi imposibil să fie transmisă vreo boală molipsitoare, nu există o astfel de dogmă și standard al Bisericii. Însă experiența ne spune că nimeni nu s-a îmbolnăvit, ci chiar au existat cazuri uimitoare când nu s-a transmis nimic. De aceea este și bine că este pusă la încercare credința celor care se împărtășesc. Problema ar fi mai ales la cei care nu au credință, ci necredință, temere. Dar, în general, carantinarea rezonabilă este indicată pentru a exclude orice risc de molipsire prin atingere sau orice contact. Hristos a dăruit viață și sănătate chiar când era pe pământ, până la Cruce; de ce ar fi altfel după Înviere? De ce nu ar constitui cu mult mai mult acum viață pentru noi? De ce ar pune sub semnul întrebării acest adevăr ierarhii sub pretextul acestei epidemii?

Important este ca faptele noastre individuale și poziționarea pe aceste probleme spinoase să nu ne apese conștiința atunci când ne rugăm lui Dumnezeu și-I cerem mântuirea noastră.

Completare: Romfea.gr a publicat în exclusivitate, între timp, Epistola trimisă de către Patriarhul Ecumenic celorlalți Întâistătători de Biserici Locale pe 17 mai.
Din cuprinsul ei rezultă că, pe subiectul modului de a împărtăși pe credincioși, au ajuns la Constantinopol „lucruri noi locale și dezvoltări felurite prin intermediul unor scrisori sau sub formă de întrebări și problematizări de pretutindeni”. Patriarhul Ecumenic afirmă că el a primit săvârșirea slujbelor fără prezența credincioșilor, prima grijă fiind de a păzi credința Părinților. Deoarece s-au auzit opinii neobișnuite despre modul apropierii de Preacuratele Taine în contextul grijii pentru cei atinși de virusul covid-19, tăcerea nu este potrivită în fața unei astfel de situații. Ascultarea față de îndemnurile responsabililor sanitari a fost urmată până la punctul când este atinsă esența și centrul credinței noastre (Sfintele Taine). Deoarece explicațiile corecte cu privire la recomandările evanghelice și apostolice vin de la tradiția trăită viu în practica bisericească, Patriarhul vede că ea trăiește în lume prin Sfânta Euharistie. Înștiințându-i pe ceilalți Preafericiți Întâistătători că nu dorește să se depărteze de la „cele lăsate moștenire nouă, tuturor, de fericiții noștri Părinți”, dorește să audă de la ei cugetul și opiniile lor pentru „a merge toți împreună în abordarea pastorală a îndoielilor cu privire la modul consfințit de administrare a Sfintei Împărtășanii”.
Nu reiese clar care sunt dezvoltările și evoluțiile opiniilor cu privire la modul în care este oferită Sfânta Euharistie, însă este posibil să fi venit chiar și din partea Patriarhiei Române. În principiu, consfătuirea acesta la nivel pan-ortodox nu este un lucru greșit în sine, dar experiențele neplăcute din trecutul nu foarte îndepărtat stârnesc suspiciuni și îngrijorări cu privire la sinceritatea și responsabilitatea ierarhilor și Patriarhilor ortodocși. În mod normal, trebuie acceptat că modalitatea de împărtășire este statornicită de foarte mult timp, probată chiar și pe parcursul unor pandemii, iar ceea ce ar trebui discutat este modul de a înfrunta provocările ridicate de autoritățile de stat. Altfel spus, firesc ar fi să fie urmărită și căutată păstrarea ritualului deja statornicit și verificat, nu punerea lui în discuție.

Biserica trebuie să ceară Lustraţie Politică Generală

Sursă imagine: VoxUkraine.org

Circumstanţele pe care le traversează societatea românească sunt astăzi într-atât de grave prin abuzul, arbitrariul şi despotismul de stat încât credem că societatea, în ansamblul său, nu mai este capabilă să ofere un răspuns coerent şocurilor ce îi sunt induse şi care provoacă urmări ireparabile în funcţionarea legitimă a statului român şi în viaţa cetăţenilor săi. Deşi suntem mici în ierarhia socială pentru a putea promova idei atât de contondente faţă de ordinea politică, considerăm că este util să punem în discuţie, în orice condiţii, nevoia creştinilor ortodocşi de a cere lustraţia politică generală şi reconstrucţia amplă a infrastructurii instituţionale a statului român.

Acest postulat decurge de la sine din tumultul de împrejurări ce devin virale şi care fac dovada unei ruinări complete a legitimităţii statului român în realizarea funcţiilor sale esenţiale. Paleta de evenimente şi incidente care consfinţesc falimentul legitimităţii acestui regim politic este într-atât de bogată încât colaţionarea acestora depăşeşte capacitatea noastră de sinteză editorială.

Însă, dintre toate, unele evenimente se diferenţiază prin capitalul simbolic şi prin forţa probatorie de nezdruncinat, care condamnă funcţionarea în ansamblu a instituţiilor de stat şi atestă imposibilitatea traiului demn şi liber.

Preluăm în cele ce urmează un articol în care este discutat cazul bătrânei Reghina din Măgura Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, care a trecut la Domnul luni, 18.05.2020, după ce a decis să nu se mai hrănească. Cazul este cunoscut publicului român fiind vorba despre bătrâna care anterior refuzase să fie internată într-o unitate sanitară, întrucât aparent era asimptomatică, iar această condiţie medicală înseamnă că, deşi internată într-o unitate sanitară, nu ar fi urmat niciun fel de tratament medical, scopul demersului fiind unul de izolare rudimentară, nu de îngrijire sau de însănătoşire.  

Deşi nu există detalii sigure despre motivele pentru care bătrâna a recurs la această atitudine, considerăm că există suficiente elemente circumstanţiale pentru a considera că refuzul de hrană a fost cauzat de presiunea psihică la care a fost supusă bătrâna în urma greşitei sale diagnosticări cu Covid19. Varianta oficială a depistării pozitive cu Covid19 pare infirmată de testele ulterioare efectuate bătrânei, cu rezultat negativ, cât şi de rezultatele negative ulterioare obţinute de casnicii acesteia.

Testarea împotriva Covid19 presupune o marjă de eroare nepermis de mare! Ea poate fi utilă pentru un diagnostic individual, acolo unde medicul poate aprecia măsurile concrete pentru însănătoşire, în funcţie de cazul particular al pacientului, coroborând acest rezultat nesigur cu alte elemente care rezultă din anamneză. Riscul pentru situaţia personală a pacientului, presupus de rezultatul fals pozitiv sau fals negativ al testului Covid19, este înlăturat în mare măsură de experienţa cadrului medical şi de procedurile medicale, iar consecinţele nefaste sunt minime.

Cu totul alta! este situaţia când rezultatul fals determină efecte străine diagnosticului şi tratamentului, atunci când un rezultat la testul Covid19 declanşează un resort birocratic ce presupune restrângerea unor drepturi cetăţeneşti, a unor libertăţi fundamentale. Cazul pacienţilor asimptomatici lipsiţi de libertate individuală şi internaţi obligatoriu în unităţi sanitare este cunoscut, fiind discutat în blogosfera ortodoxă de situl Cuvântul-Ortodox.ro.

Dacă rata de eroare în condiţii clinice de peste 30% pentru testarea Covid19 poate fi acceptabilă din punct de vedere medical, doctorul având şi alte elemente de apreciere în funcţie de care poate stabili diagnosticul şi cursul de însănătoşire, o astfel de marjă de eroare este de nepermis şi complet incompatibilă cu democraţia în cazul restrângerii drepturilor cetăţeneşti!

Mai cu seamă când este vorba despre lipsirea automată şi fără cale de recurs de libertate individuală a nefericitelor victime, de extragerea acestora din mediul familial şi internarea forţată în unităţi sanitare!

Traumele provocate de procedurile birocratice esenţialmente nelegale şi străine de orice principiu democratic de proporţionalitate şi rezonabilitate pot fi ireparabile şi pot conduce, iată, la o adevărate tragedii, la decese provocate de cinism şi umilire, la lezarea demnităţii umane într-o modalitate care murdăreşte întreaga societate şi compromite moral infrastructura instituţională a statului român.

Cazul bătrânei Reghina de la Măgura Ilvei are o componentă simbolică evidentă, subliniată de presă încă de la momentul refuzului internării urmarea unui rezultat care, ulterior, s-a dovedit fals pozitiv (testul a arătat greşit că bătrâna ar avea Covid19). Acest simbolism este cu atât mai evident în lumina împrejurărilor concrete în care a survenit decesul bătrânei.

În paranteză fiind spus, apreciem că, dacă s-a putut deschide (completamente indiferent de situaţia concretă a bătrânei) un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor contagioase, cu atât mai mult credem că sunt elemente de notorietate publică (în raport de exact aceeaşi situaţie a bătrânei) pentru a se porni cercetarea penală pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 191 Codul penal, de determinare sau înlesnire a sinuciderii, fapt ce ar da prilej Ministerului Public să-şi spele din imaginea dezolantă şi complet compromisă de apărător al drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale.

Semnificaţia tragică a acestui deces cere acum şi în veac, de la sine, o serie de măsuri reparatorii pentru poporul român, lucru ce a fost sesizat şi speculat în interes propriu de situl Sputnik.md, pe care noi îl considerăm însă, în răspăr cu propaganda de stat, drept o sursă validă şi utilă de informare pentru publicul român.

Articolul pe care îl preluăm mai jos pledează, conform cunoscutei linii editoriale a sitului Sputnik.md, pentru demisia celor care ocupă astăzi unele funcţii politice, argumentând convingător pentru o asemenea măsură în contextul eşecului de necontestat al statului român în gestiunea situaţiei de criză pe care singur a creat-o, pe fondul apariţiei îmbolnăvirilor de Covid19.

Dar concluzia este mult prea importantă pentru a fi expediată fără discuţii doar pentru că provine de la siteul cu pricina! Şi, în orice caz, este cu mult prea puţin în raport de ceea ce societatea traversează în aceste momente şi direcţia spre care suntem orientaţi.

Aşa cum am mai spus, considerăm că ruina legitimităţii statului român (morală, civică, culturală şi politică) este într-atât de gravă încât demisiile unora sau altora sunt complet insuficiente şi că este necesară reedificarea statului şi societăţii româneşti, plecându-se de la o cultură a libertăţii care nu poate (în sensul propriu al verbului!) fi propovăduită de nimeni altcineva decât de Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de depozitară a demnităţii umane şi garantă morală a libertăţilor pentru care s-au jertfit Sfinţii Închisorilor.

Componenta educativă a Vieţii Sfinţilor trebuie reactualizată plecându-se de la experienţa celor ce au parcurs regimul totalitar comunist, s-au sfinţit şi s-au mântuit trăind în Adevăr şi Credinţă într-un mediu fundamental compromis şi ilegitim, asemănător în mult prea multe aspecte cu cel de astăzi.

Considerăm că cei care sunt credincioşi ortodocşi trebuie să ia act de politica vădit anticreştină încurajată sau cauţionată de statul român, să-şi reconsidere loialitatea datorată regimului politic actual şi să ceară netulburat să aibă loc o lustraţie politică generală şi o reconstruire a statului şi societăţii noastre pe principii de libertate şi respect pentru credinţă şi pentru demnitatea umană, astfel cum decurge din firescul existenţei româneşti pe aceste meleaguri.

Este nevoie ca cei care sunt în funcţii politice sau executive să le părăsească prin demitere, demisie şi condamnare publică (chiar individuală acolo unde este de neevitat acest lucru), răspunzând astfel pentru situaţia de înfrângere în care noi românii ne regăsim astăzi. Este, de asemenea, nevoie de măsuri de compensare morală a celor care au fost şi sunt prejudiciaţi de acţiunile acestui regim politic, pe care trebuie să-l privim în ansamblul său, distincţia între putere, opoziţie, aparat birocratic de stat şi societate civilă fiind una fără substanţă.   

Există o multitudine de posibilităţi de recuperare şi cinstire, unde este cazul, a celor angajaţi astăzi în politică sau a celor care ocupă funcţii de conducere în instituţii şi organisme publice, astfel încât să nu fie comisă o nedreptate sau o risipă ci, dimpotrivă, să poată exista o societatea civilă diversificată din punct de vedere ideologic, cu adevărat liberă, nu tutelată ostentativ de Noua Securitate. Trebuie respins caracterul vindicativ al lustraţiei şi pus accentul pe caracterul reparatoriu şi absolut necesar al măsurii.

Este însă esenţial ca cei care, generic vorbind, nu au putut împiedica ruina statului român în obiectivele asumate constituţional, să nu mai ocupe, vreodată, funcţii în organigrama statului român, iar acest lucru trebuie înţeles ca o necesitate obiectivă, lustraţia având înţeles de curăţire, purificare, însănătoşire, iar nu de răzbunare.

Vom argumenta în alte articole în sprijinul acestor convingeri ale noastre deşi sperăm că necesitatea de a pune în dezbatere ideea unei lustraţii politice generale se va impune prin firescul şi logica sa implicită şi va fi preluată atât de liderii de opinie generalişti cât, mai ales, de credincioşii cu notorietate din laicatul ortodox.

În mod voit vom întârzia publicarea altor articole pe acest subiect, întrucât nu dorim ca tema să fie compromisă prin nivelul nostru precar de formulare a argumentelor, cu atât mai mult cu cât deja există şi luări de poziţie, şi acţiuni civice şi acţiuni în justiţie care, în opinia noastră, converg spre ideea de lustraţie generală ca urmare a falimentului complet a ideii de stat drept, astfel cum noi ni l-am dori edificat în lumina învăţăturilor Sfântului Neagoe Basarab.

Bineînţeles că o astfel de înfăptuire politică imediată apare ca nerealistă, dat fiind că lustraţia nu s-a realizat nici în condiţii politice mai propice decât cele care există astăzi. Dar şi acest aspect pledează pentru actualitatea ideii de lustraţie generală şi pentru reconstrucţie, actualitate care anticipăm că se va reconfirma zilnic în anii ce vor veni prin mersul lămurit al lucrurilor şi care se va impune de la sine prin puterea adevărului. Cade în răspunderea noastră, a celor mulţi sau puţini care vor rezona cu aceste rânduri, să rămânem aşezaţi în lumina acestui adevăr, indiferent de circumstanţe.

În acest context, înţelegem semnificaţia trecerii la Domnul a bătrânei Reghina din Măgura Ilvei ca simbol pentru o năzuinţă ce credem că ar trebui să fie însuşită de toată suflarea ortodoxă, urmând a trece, mai apoi, şi spre publicul generalist, neangajat din punct de vedere religios.

În mod voit am făcut apel la un articol sputnik.md, întrucât considerăm că ortodoxia are ontologic capacitatea de a transforma răul în bine, de a preschimba ceea ce, lumeşte vorbind, ar putea fi considerată o agresiune simbolică, într-un prilej de punere de bun început, inclusiv din punct de vedere civic-politic.

Victoria morală asupra comunismului totalitar, condamnarea acestei ideologii criminale şi a structurilor şi practicilor sale de putere, precum şi moştenirea şi substanţa educativă a vieţilor Sfinţilor Închisorilor pot reprezenta încredinţare pentru biruinţa noastră asupra noilor totalitarisme ale timpului de acum şi a celui ce vine, în contextul mai larg al strădaniei fiecăruia pentru propria mântuire.

Articolul Sputnik.md ce ar putea lesne fi considerat agresiune simbolică şi pe care noi îl primim ca punere de bun început a civismului ortodox pentru ideea de lustraţie politică generală:


DECESUL pentru care Guvernul ar trebui să DEMISIONEZE – și să se declare DOLIU național!

Un guvern responsabil ar trebui să-și prezente demisia! Și să declare doliu național, pentru că despre asta e vorba: când moare cineva care a devenit un simbol, e motiv de doliu național!

BUCUREȘTI, 20 mai – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Scriam acum o săptămână de cazul bătrânei de 83 de ani din Bistrița care, testată pozitiv cu coronavirus dar fără simptome, a refuzat internarea; s-a apelat la Politie, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a înregistrat ieri un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Ei bine, o veste cumplită a venit între timp – supusă presiunilor sistemului, bătrâna a intrat în greva foamei și, după trei zile, a murit! Decesul a fost înregistrat luni.

Știrea a fost dată chiar de Agenția Națională Agerpres, sursa fiind şefa DSP Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu – iar DCS a anunțat decesul, evident fără a spune că e vorba de involuntara eroină – și în același timp o victimă a unui sistem pe care Mircea Badea îl numește „pușcărie”, în care ”există doctori pentru care să vindece bolnavi nu mai e de ajuns și se transformă încântați în gardieni de pârnaie”.

Iar de ce cazul este absolut grav pentru medici, pentru că, din comunicatul DCS rezultă și ce ”comorbidități” avea femeia de 83 de ani: ”hipertensiune arterială şi fibrilaţie arterială”.

Deci, pe un octogenar cu probleme grave cardiace l-au supus unui regim de tip… dosar penal și încercare de internare cu forța?! Mai mult, asiști cum persoana, din convingeri pe care nu le discut acum, intră în greva foamei?! Ce șanse avea o asemenea persoană să supraviețuiască?! În opinia mea – de observator, nu de medic – cred că ZERO!

De aceea mă întreb: oare credeau oamenii sistemului (sanitar) – nici măcar NU îi numesc medici! – că era mai important să ”respecte” regulamentul decât să facă tot ce pot pentru a-i salva viața bătrânei? Inclusiv să nu lase să fie ucisă psihic cu ”dosar penal” și alte demențe ale „statului de drept”?

Primarul comunei Măgura Ilvei spune că nu se știe dacă Covid-19 a contribuit la decesul acesteia, iar  ”bătrânica a fost conștientă și cooperantă până în ultima clipă”.

Să mai vedem ce scrie Agerpres: ”Femeii din Măgura Ilvei, care era imobilizată la pat, i se făcuse un nou test pentru Covid-19 vinerea trecută, care ieşise negativ, dar în ultimele zile a refuzat să mai mănânce şi i-a fost administrată o perfuzie” – sursa fiind tot DSP.

Întrebare – se putea vindeca brusc, în câteva zile, o femeie de 83 de ani, imobilizată la pat, stresată etc? Evident, NU! Decât dacă e vorba de minuni… sau de falsuri! Da, cel mai probabil testul pozitiv a fost greșit, fals!

Să mai adăugăm un detaliu, ca să înțelegem drama femeii – în aceeași zi în care a refuzat să fie dusă la spital, ”un fiu de-al ei a fost de asemenea confirmat cu Covid-19 şi a fost internat, fără a opune rezistenţă”, dar între timp, ”acesta a fost externat, după două teste cu rezultat negativ”.

Din nou întrebare – ce fel de test a fost primul, dacă după câteva zile au fost două la rând negative? Foarte probabil, un test greșit, cu rezultat fals! Dar suficient pentru ca bătrâna să știe că i-au internat fiul!

Un al doilea fiu al femeii a primit acelaşi diagnostic şi a fost spitalizat și el! Ce vom afla curând – că a fost tot un fals?!

Bătrâna a fost înmormântată ieri dimineață ”cu respectarea condiţiilor prevăzute de autorităţi”.

Într-o postare fulminantă, scriitorul Iulian Capsali scrie că ”Dictatura politico-medicală a ucis-o ieri pe bătrâna de 83 de ani din Bistrița”.

Capsali acuză autoritățile că ”mint fără rușine, testele s-au dovedit fals pozitive inițial”, dar remarcă scriitorul – ”fost trecută, în mod cinic, ca moartă din cauza infectării cu virusul covid-19!”.

Chiar așa – dacă a fost testată negativ în final, de ce apare pe lista DCS? Apropo – ce sinistru sună acronimul DCS – DeCeSe!

Iulian Capsali scrie că toți cei responsabili vor fi ”trași la răspundere pentru crimele împotriva acestui popor!”.

Până una alta, până la tragerea la răspundere – cred că moartea acestei bătrâne – devenită un simbol al opoziției față de un sistem care acționează ciudat, chiar ilogic, aberant – merită un răspuns din partea unui guvern responsabil!

Un guvern responsabil ar trebui să explice cazul – premierul să își ia răspunderea pentru drama în care și-a trăit bătrâna ultimele zile, răspunderea pentru soluția ”dosarului penal” aplicată unei imobilizate la pat! Iar președintele să se dea jos de pe soclul de la Cotroceni, să revină empatic și chiar umil la popor – pentru că din vina sistemului pe care el îl girează a murit un om din popor – o mamă și bunică devenită simbol.

Mai mult, un guvern responsabil ar trebui să-și prezente demisia de onoare pentru moartea acestei bătrâne – mamă și bunică – devenită simbol! Și să declare doliu național, pentru că despre asta e vorba; când moare cineva care a devenit un simbol, e motiv de doliu național!

Iar dacă Guvernul NU prezintă cazul și NU și-l asumă chiar prin demisie, ar trebui ca partidele de ”opoziție” să ceară socoteală! Altfel, nu sunt cu nimic mai breze! Un fel de ”a fi sau a nu fi” partid responsabil.

Și, sincer, în afara partidului lui Ponta, nu mă aștept la reacții. Victor și-a dat demisia după ”Colectiv” deși NU a avut nicio vină! Nicu Bănicioiu atrage mereu atenția asupra dramei prin care trec pacienții din spitale. Restul… e tăcere!

P.S. Știți ce înseamnă pentru un om crescut și trăit în alte vremuri sintagma ”dosar penal”? Rușinea supremă! Acum suntem obișnuiți cu ”beciul domnesc”, cu procese, cu reclamații, asta e, suntem o lume și imorală și amorală – cică am „evoluat”! Dar pentru cei crescuți înainte de nebunia ”democrației” era o rușine până și să vină mașina miliției în fața porții! Probabil că puțini tineri înțeleg asta – dar oamenii în etate știu despre ce vorbesc. Adică rușinea ”dosarului penal” era suficientă pentru a o ucide pe bătrână!

Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik. 

Mai bine să moară Împărtășania decât tot poporul… credincios

Încă nu a apărut o decizie oficială a Patriarhiei pe tema renunțării la împărtășire după deschiderea de pe 15 mai a bisericilor. Deocamdată există doar niște declarații ale purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu. Ce-i drept, cam de o vreme mai toate comunicările vin prin interpuși, prin Birouri de presă, dar nu prin sinodali, nici măcar din gura Patriarhului. Este destul de frustrantă această neasumare dusă la extrem; dar e un semn și acesta.

Ieri a fost lansată și în public vestea că se deschid slujbele afară, dar împărtășirea va fi amânată. Mesajul este acesta:

„A avut loc o consultare firească a membrilor Sfântului Sinod în legătură cu o scurtă amânare a împărtăşirii comune, până la finalizarea unei consultări inter-ortodoxe cu celelalte Biserici, confruntate şi ele în acelaşi registru liturgic cu provocarea ridicată de pandemie. În acest moment sunt clare câteva lucruri foarte importante, deşi cu un caracter temporar: slujbele cu credincioşi vor fi oficiate exclusiv afară; bisericile vor fi redeschise doar accesului pentru rugăciune individuală a credincioşilor, cu respectarea unor reguli de igienă şi protecţie; împărtăşirea comună (în timpul Liturghiei) este amânată o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe. A mai existat un astfel de moment dramatic al amânării împărtăşirii, timp de două luni, chiar, în 1829, şi tot din motive legate de epidemie. Nu este nimic total nou şi nimic contrar teologiei liturgice a Bisericii, care are menirea să îl ghideze pe omul credincios printr-o lume reală, confruntată uneori cu crize grave, inclusiv medicale. În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creştin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a ‘celor sfinte’ şi de punerea în conflict a credinţei profunde cu raţiunea practică. Creştinismul autentic, hrănit din fidelitatea faţă de Tradiţia genuină a Evangheliei şi faţă de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credinţa şi raţiunea, ci le cultivă cu discernământul izvorât din credinţa în Hristos, nu din aceea în propria credinţă.”

(Agerpress)

Ultimele cuvinte sunt esențiale. Oprirea împărtășirii provine din credința Bisericii sau dintr-o viziune personală, chiar și a ierarhiei? Invocarea trunchiată a unei situații când credincioșii au fost lipsiți de Sfintele Taine în vremea epidemiei din 1829 nu este suficientă pentru că există alte cazuri și rânduieli care indică tocmai contrariul. În plus, acea carantină de atunci a fost nu doar pe împărtășire, ci pe accesul la biserici, care au fost dezinfectate timp de două luni și doar în București, nu în toată țara. Fără a mai sublinia aspectul esențial că atunci era vorba de o ciumă de alte proporții. Mărturia aceasta vine dintr-o notă dintr-un studiu despre viața Mitropolitului Grigorie Dascălul, care este foarte lacunară:

Deși ar fi o exagerare a spune că Împărtășania este temelia Bisericii, totuși ea este un element esențial, la care nu se poate renunța fără o clătinare a fundamentelor ei. Hristos în integralitatea Lui reprezintă piatra pe care a fost întemeiată Biserica și orice trunchiere a învățăturilor și predaniilor Lui reprezintă o abatere de neîngăduit, cu repercusiuni grave asupra mântuirii.

Practic, discursul și poziția oficială sunt perfect fățarnice și contradictorii în ele însele. Pe de o parte se declară fidelitatea față de credința și tradiția ortodoxă a împărtășirii cu lingurița, pe de alta este amânată sine die (până la o consultare cu restul Bisericilor Ortodoxe Locale) primirea Sfintelor Taine. Oare nu din frica de contaminare prin Potirul comun?

Mulți acum îndeamnă, probabil și la rugămințile ierarhilor, la solidaritate și strângerea rândurilor și la o mărturisire în fața ateilor progresiști, dar nu și în fața sinodalilor. Dar mie aceasta îmi aduce aminte de sfatul lui Caiafa: „ne este mai de folos să moară un om pentru popor decât să piară tot neamul” (In. 11:50). După cum a spus și Dostoievski, dacă Hristos S-ar întoarce astăzi, ar fi răstignit din nou. De data aceasta este omorâtă, anulată prezența Lui în Potir. Nu de către arhiereii iudei de odinioară. Dar de către cine?

Pe de altă parte, nu ar trebui neglijată vocea celor care-și manifestă îngrijorarea legitimă față de aceste decizii, care dovedesc că mai bate o inimă în pieptul Bisericii.


Se pare că și în Germania au fost dispuse măsuri similare cu cele anunțate de Patriarhia noastră. Mitropolitul Augustin al Germaniei, care ține de Patriarhia Ecumenică, a anunțat următoarele:
„Având în vedere deschiderea bisericilor în σtatul german, au fost date norme legale care, în afară de restul măsurilor de asigurare care au fost adoptate, ajung până la punctul de a regla și modul dumnezeieștii Împărtășanii, adică să interzică dumnezeiasca Împărtășanie din Sfântul Potir prin folosirea linguriței”, menționează în enciclica sa.
„În această privință, cu adâncă durere, vă informez că, până la ieșirea din vigoare a normelor legale, deși putem să venim toți la slujbe, nu putem totuși să ne împărtășim toți în afară numai de sfințiții slujitori”.

În Franța, s-a anunțat că slujbele religioase vor fi deschise publicului abia de pe 1 iunie.

PF Părinte Patriarh mai îndulcește din e(o)rorile liturgice. Uneori poporul credincios poate pune presiune benefică

„Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”

După greșeala monumentală din Comunicatul de ieri al Patriarhiei, astăzi apare și corectura din condeiul PF Părinte Patriarh Daniel. Poate par cam pretențios, dar afirm de la început că nu mă încălzește foarte mult această rectificare, care este totuși bine-venită și apreciată ca atare.

Basilica: Cuvânt pastoral pentru întărirea în credinţă şi în comuniune euharistică – Patriarhul Daniel

Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid – 19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea temerii populaţiei în faţa acestui fenomen.

Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă comună.

Această atenţie acordată îndeosebi celor „mai slabi în credinţă” (cf. Romani 14, 1) a produs însă teamă în altă parte, mai precis în rândul unor clerici şi credincioşi care consideră că o măsură excepţională şi temporară (iconomie), în favoarea celor mai fricoşi şi mai slabi în credinţă, se poate transforma într-o nouă regulă liturgică de împărtăşire euharistică a tuturor credincioşilor.

Pentru a depăşi polarizări şi polemici care slăbesc unitatea ortodoxă, trebuie evitate judecăţile pripite şi trebuie să reafirmăm cu tărie credinţa ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului.

De aceea, la strană se cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”.

Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol.

Iar credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări în credinţă şi a spori în comuniune bisericească.

De asemenea, în cazul sărutării sfintelor icoane, credincioşii care au o credinţă vie şi puternică nu se tem că se vor îmbolnăvi, ci se bucură de rugăciunea şi binecuvântarea Sfinţilor zugrăviţi pe icoane.

Întrucât credinţa uneşte libertatea cu iubirea, prin credinţă se exprimă în mod liber iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfinţii Lui.

Din acest motiv, credincioşii ortodocşi sărută sfintele icoane şi se împărtăşesc din Sfântul Potir în mod liber, nu pentru că ar fi obligaţi de cineva să facă aceasta.

Prin urmare, slujitorii Sfintelor Altare vor îndemna pe toţi credincioşii să se întărească în credinţă şi să cultive comuniunea euharistică în Biserică, pentru a dobândi mântuirea, prin unirea cu Hristos-Domnul, Izvorul vieţii veşnice (cf. Ioan 11, 25).

Dorim tuturor slujitorilor Sfintelor Altare şi tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române sănătate şi mântuire, precum şi mult ajutor de la Dumnezeu în timpul Postului Sfintelor Paşti, ca înaintare spre lumina şi bucuria Învierii!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*          *          *

Nota noastră: După cum recomandam anterior și probabil că au sfătuit și alții și însăși situația cerea acest lucru, este bine că a apărut această repoziționare. Indicațiile oferite de această dată sunt cu totul contrare celor de ieri. Și e foarte bine. Probabil că un rol important a avut și reacția unui episcop, PS Ignatie al Hușilor, care a criticat indirect recomandările patriarhale, numind Euharistia „medicament al nemuririi, nu al muririi”.

Însă factorul cel mai important cred că a fost reacția credincioșilor și preoților de rând. Bineînțeles, pe fondul reglementărilor băbiste de ieri care erau mai mult decât criticabile. Nu țineau nici măcar de norme liturgice elementare, ci mai mult de tradiții și obiceiuri marginale. Din toate acestea a menținut, din păcate, ideea unui posibil pogorământ făcut celor mai slabi în credință, care nu se susține nici acesta (later edit).

Însă ceea ce remarcăm este că mai există credință în popor. Dar la un nivel infim. Apar reacții doar la lucrurile stridente și chiar contondente, care sar în ochi, sfidează bunul simț, nu doar credința. Dar atitudini măcar la fel de curajoase din partea clericilor și credincioșilor pe teme care sunt cel puțin la fel de importante când vor apărea? Cât va mai profita Patriarhia de indolența românilor în materie de credință? Până se va eroda de tot? Poate vor spune unii că nu pot lua poziție pe probleme mai delicate. Dar pot să tacă vinovat atunci când știu bine și văd că este asaltată și trădată credința ortodoxă? Adică nedumeririle dogmatice și apropierea greșită de eretici ne putem face că nu o vedem?

Nu mă aștept la o schimbare adevărată în bine de acum încolo fără o dârzenie și o tragere la rost a ierarhilor noștri și pe alte probleme presante. Patriarhia nu se va opri din cinism; spun asta cu mâhnire și cu o doză de curaj pe care l-aș dori și din partea mult mai multora. Măcar atât.

Patriarhia Română tratează întrunirea viitoare de la Amman ca pe un Sinod legitim, trimițând doar delegați

Deși inițiativa și invitația Patriarhului Ierusalimului au fost spre o convocare a unei Sinaxe a Întâistătătorilor, aceasta se transformă într-un veritabil Sinod Local, la care vor fi discutate problemele arzătoare ale Ortodoxiei de astăzi, în principal schisma ucraineană. Biserica Ortodoxă Română a decis, în ședința de astăzi a Sfântului Sinod, să trimită delegați care să participe la această întrunire, evitând prezența PF Părinte Patriarh Daniel, lucru ce conferă o echidistanță corectă, dar care sperăm să fie, totuși, rodnică duhovnicește, nu doar politicește.

Foto: Basilica.ro

Basilica: Primele decizii luate de Sfântul Sinod în acest an: Comunicat

[…]În legătură cu invitația Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr. 9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o soluție, în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe pro-Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova.

De asemenea, Sfântul Sinod a precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens panortodox.

Iar, pentru a nu se interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române.

Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe”.

* * *

Comunicatul de mai sus poate fi interpretat ca fiind unul de bun augur, deși în el se găsesc unele sugestii contradictorii. Nu se înțelege de ce se evită interpretarea întâlnirii de la Amman ca fiind o Sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor Locale. Prezența Patriarhului sau a unei delegații oricum va responsabiliza întreaga Biserică Ortodoxă Română față de viitoarele decizii. În felul acesta, se conferă, de fapt, o greutate mai mare întrunirii de la Amman, care nu va fi doar o întrunire a Întâistătătorilor, ci un Sinod Local în toată regula, ca multe altele care au avut loc în vechime.

Scopul declarat în subsidiar al participării române anunțate este de a „discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori”. Acestea nu pot fi altele decât Biserica Rusă față de Bisericile de Constantinopol, Alexandria și Grecia. Altfel spus, partea română dorește împăcarea, nu vreo adâncire a rupturii, care totuși nu pare exclusă pe termen mediu.

Partea îmbucurătoare este reprezentată de ultimul aliniat, în care este menționată „responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe”. Deși formularea este cam prea birocratică, totuși ea exprimă o datorie pastorală esențială și de care duce mare lipsă Ortodoxia contemporană. Așadar, prin această expresie, este exclusă, în mod normal, orice preconcepție și obligă la respectarea „Evangheliei lui Hristos și a Sfintelor Canoane Ortodoxe”.

Prin urmare întrunirea de la Amman ar fi un pas important, de la care sperăm o revitalizare mult dorită a Bisericii Ortodoxe și o ridicare atât din schisma ucraineană, care a atins mai multe Biserici Locale, cât și din erezia ecumenistă, care este o plagă cu mult mai puternică. Altfel este posibil să asistăm la un Sinod în care sunt urmărite simple interese naționaliste, nu puritatea credinței ortodoxe, de care fac caz în special rușii în ultima vreme.

Nu în ultimul rând, pentru că ne considerăm mădulare mărunte ale Bisericii, dar vii, îndemnăm la rugăciune ca Dumnezeu să întoarcă lucrurile înspre cer în ciuda tuturor piedicilor pământești sau demonice.

Există așteptări de la Biserica Ortodoxă Română să recunoască falsa autocefalie ucraineană în 2020

Redăm mai jos în traducere câteva declarații ale capului schismaticilor din Ucraina, preluate de un portal grecesc, cu privire la evoluția la nivel panortodox a așa-zisei autocefalii din Ucraina.

Romfea.gr: «În 2020 vom primi recunoaștere și de la alte Biserici»:

Mitropolitul Epifanie de Kiev așteaptă în 2020 recunoașterea a patru Biserici, conform unui interviu pe care l-a acordat unei agenții de presă locale.

 «Sunt încrezător că anul viitor (2020) vom primi recunoașterea din partea a destule Biserici Ortodoxe. N-aș vrea să spun detalii, dar Bisericile României, Ciprului, Bulgariei și Georgiei dezbat public despre recunoaștere» – a declarat „Mitropolitul” Epifanie în acest sens.

Ați auzit din multe surse că niciodată nu va avea loc unificarea, că Ucraina nu va primi niciodată Tomosul de autocefalie și acum recunoașterea. Același lucru se întâmplă în acest moment pe scena internațională.

Moscova vrea să suspende procedura care intervine acum în Ortodoxie în general. Două Biserici ne-au recunoscut și acum și alte Biserici se pregătesc pentru asta. Din acest punct de vedere, există un efort din partea lor să suspende această procedură, să realizeze o întrunire ortodoxă și așa mai departe.

Totuși trebuie să înțeleagă un lucru: dacă se convoacă o întrunire panortodoxă, aceasta nu poate să se întâmple fără participarea noastră, deoarece suntem oficial în diptice ca Biserică. Prin urmare, fără noi, fără să recunoaștem, nu mai este posibil să decidă soarta noastră viitoare, după cum urmărește Biserica Ortodoxă Rusă.

Când reporterii m-au întrebat ce înseamnă participarea unui Ierarh grec, am declarat că Biserica Ortodoxă Greacă aproape a recunoscut de facto identitatea noastră autocefală. Vă imaginați că de la presiunile pe care le-a primit Ierarhul a fost nevoit să mă combată, cu toate că primise binecuvântare de la Întâistătătorul său pentru călătorie. Dar, în final, a fost nevoit să declare că era decizia lui personală să viziteze Biserica Ucraineană și să slujească împreună.»

La final, în legătură cu planurile sale viitoare pentru o vizită în Patriarhia Alexandriei și în Biserica Greciei, Mitropolitul Epifanie a accentuat: «Pregătirile se găsesc în desfășurare pentru vizita mea. Mai întâi este vizita la Patriarhia Alexandriei, deoarece este a doua Biserică în cinste după Patriarhia Ecumenică. Cred că probabil în februarie sau martie va fi realizată o astfel de vizită. Și, după aceea, vom vizita deopotrivă și Atena».

Nota noastră: Declarațiile acestea sunt provocatoare, în același stil ca ultimele făcute de Patriarhul Ecumenic, de o aroganță pur nebisericească, prin care sfidează orice regulă canonică. Ele dau de înțeles că există sprijin politic masiv pentru aceste noi mișcări pentru că nu au la bază realități bisericești, ci se sprijină probabil pe discuțiile pe care le-a avut în SUA. Oricum, dezbaterile din România la care face referire se pare că sunt mai bine cunoscute la Kiev, cu tot cu deznodământul lor.
Să ne așteptăm la ce e mai rău, pentru că deja mulți dintre noi s-au acomodat cu trădările bisericești de tot felul și există o permisivitate mare indusă în acest sens, după părerea mea personală, pe care totuși Dumnezeu are puterea să o infirme.

Translate page >>