Rusia a cerut prin reprezentantul ei permanent la NU, Vasili Nebenzia, o întâlnire specială a Consiliului de Securitate a NU pentru a discuta persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice.
„În această țară, prin concursul Occidentului colectiv, regimul Zelensky s-a transformat într-o dictatură autoritară, care este un obstacol important în sine pentru pace. Recent, persecuția dizidenților și a liderilor din opoziție a fost suplimentată cu dorința de distrugere a singurei Biserici canonice din Ucraina – Biserica Ortodoxă Ucraineană” relatează RIA-Novosti că a spus Nebeznia.
„Credem că această situație merită atenția deosebită a membrilor Consiliului de Securitate”, a spus reprexentantul Rusiei, avertizând asupra consecințelor serioase pentru pacea și securitatea regionale.
Nebenzia a mai spus despre Consiliul de Securitate că plănuiește să vorbească despre cum au supraviețuit civilii din Donbas sub bombardament din 2014 și care sunt speranțele și țelurile lor.
În orice caz, Biserica Ortodoxă Ucraineană, care s-a separat de Patriarhia Moscovei în mai, este nemulțumită de un asemenea apel care vine din partea Rusiei.
Departmentul pentru Relații Externe Bisericești al BOU a declarat ieri:
„A ajuns cunoscut din mass-media că reprezentantul permanent al Federației Ruse la NU, V. A. Nebenzia, a făcut un apel la o întâlnire separată a Consiliului de Securitate al NU pentru 17 ianuarie 2023 pentru aituația din jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
În această privință, vă informăm că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a trimis nici unui stat vreo cerere de asistență pentru protejarea drepturilor ei și, mai mult, unui stat care a comis un atac armat perfid asupra țării noastre. De asemenea, nu am autorizat pe nimeni din BORu-PM să vorbească din partea noastră la NU. Suntem îngrijorați că subiectul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este ridicat de structuri care nu au nimic de-a face cu noi. Facem apel la autoritățile rusești să nu vorbească pe seama Bisericii noastre pe platforme internaționale și să nu folosească factorul religios pentru scopurile lor politice.
În același timp, cerem autoritătilor noastre ucrainene să ducă o politică religioasă echilibrată, să asigure drepturi egale penteu toate organizațiile religioase, așa încât să nu dea statului agresor vreun motiv să folosească politica religioasă a statului nostru în propriile lor interese.
Instituțiile sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în limita competenței și capacităților lor disponibile, desfășoară activități în mod sistematic care urmăresc protejarea drepturilor și libertăților credincioșilor și organizațiilor religioase ale BOU, atât la nivel național, cât și internațional.”
Nota noastră: Biserica Ortodoxă Ucraineană are nevoie de atenția și protecția forurilor internaționale pentru că, la nivel intern, este discriminată și persecutată de autoritățile naționale. Dar ajutorul trebuie să fie în termenii respectării libertății religioase, fără conotații politice. Cu atât mai mult conotațiile pro-rusești, ale țării agresoare față de Ucraina, sunt străine de intențiile sale. Litigiul este de natura religioasă, nu politică, și așa trebuie asumat.
Credincioșii sunt ucraineni, chiar dacă fac parte din Patriarhia Rusă prin istoria comună bisericească. Pacea urmărită nu este una de factură politică, ci de bună rânduială duhovnicească. În acest sens, se pare că, cel puțin la momentul acesta, BOU se desprinde tot mai tare de Biserica Rusă și se afirmă tot mai mult ca fiind autocefală sau cu o autonomie lărgită, mai mare decât cea acordată de principiile actuale bisericești. Un exemplu de depășire a acestor delimitări este faptul că Mitropolitul Onufrie nu-l mai pomenește doar pe Patriarhul rus, ci pe toți ceilalți Întâistătători de Biserici. S-ar putea adăuga și alte aspecte, cum ar fi acela că Mitr. Onufrie cel mai probabil nu va mai participa la Sinodul patriarhal.
Foarte probabil atitudinea Patriarhului Rusiei a contribuit mult la această distanțare a Bisericii Ucrainene de o Moscovă care își vede doar interesele sale politice și pe front, nu și suferințele fraților lor din Ucraina. Greșeala implicării Întâistătătorului rus în politică nu trebuie repetată și de ucraineni.
Mare lucru este să fie dusă și păstrată mărturisirea de credință la nivel bisericesc, ferită de influența lumească a politicului de orice fel.
Pe 27 mai 2022 s-a întrunit la Kiev Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, unde au fost validate completări și modificări la Statul de administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
De asemenea, s-u luat o serie de alte decizii cu privire la continuarea ostilităților în Ucraina, agravarea presiunii asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acaparările continue ale bisericilor ei, evenimente numeroase de discriminare și încălcare a drepturilor credincioșilor ei.
S-A DECIS:
1. Să fie exprimat sprijinul deplin și înțelegerea față de arhiereii, preoții, monahii și mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care suferă o presiune fără precedent din partea reprezentanților structurilor schismatice, a conducătorilor locali, a mijloacelor de informare în masă, a oganizațiilor extremiste și a segmentului cu dispoziții naționaliste din opinia publică.
2. Să adreseze un apel pliromei Bisericii Ortodoxe Ruse să înalțe rugăciuni fierbinți pentru întărirea fraților noștri din Ucraina, să li se dea curaj și ajutor de la Dumnezeu în lupta zilnică de mărturie creștină.
3. Să se dea asigurare că statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost stabilit de Gramata (Scrisoarea) Sanctității Sale, Patriarhul Alexie II al Moscovei și al tuturor rușilor pe 27 octombrie 1990.
4. Să fie semnalat faptul că modificările și completările, care au fost adoptate, la Statutul de Administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene au trebuință de studiu în modul prescris cu privire răspunsul lor la Gramata în cauză și la Carta Statutară a Bisericii Ortodoxe Ruse, conform căreia completările și modificările de o asemenea manieră trebuie să fie trimise spre validare Patriarhiei Moscovei și a tuturor rușilor.
5. Să se accentueze faptul că Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor, luând parte adânc la suferința celor loviți de dezastru, a făcut apel în mod repetat să se facă totul pentru ca să fie evitate victimele printre necombatanți, în timp ce a cerut din partea tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe Ruse să se roage fierbinte pentru restabilirea grabnică a păcii și să fie dat ajutor deplin tuturor victimelor, inclusiv refugiați, oameni care au rămas fără acoperiș și mijloace de trai.
6. Să fie exprimată mâhnirea pentru faptul că în anumite eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost oprită pomenirea Patriarhului Moscovei și al tuturor rușilor, fapt care deja a condus la separări în Biserica Ortodoxă Ucraineană și vine în opoziție cu canonul 15 al Sinodului I-II.
7. Să fie depusă mărturie că toată pliroma Bisericii Ortodoxe Ruse se roagă pentru păzirea unității bisericești și a încetării grabnice a vărsării de sânge.
Nota noastră: Este lăudabil faptul că sinodalii de la Moscova arată înțelegere și îngăduință față de evenimentele bisericești din Ucraina și nu iau o poziție de confruntare dură. Aceasta arată că se dorește o unitate de profunzime, sinceră, nu o subordonare și docilizare a credincioșilor ucraineni. Totuși problemele sunt mult mai grave și mai profunde decât atât. Relațiile bisericești se circumscriu pe fundalul confruntării dintre cele două state implicate, de o parte Rusia ca mare putere și de cealaltă Ucraina. Cum poate exista pace și bună înțelegere? Pe ce baze?
Viziunea rusă, dar și a unei bune părți dintre ucraineni, mai ales din Est, este că cele două popoare sunt înfrățite și trebuie să conviețuiască, Biserica lor unitară fiind o expresie a acestui fond comun. Însă ucrainenii naționaliști și anti-ruși nu pot accepta o astfel de viziune. Cei indeciși sunt la mijloc între aceste două curente, între forța statului și simpatiile pro-ruse. Cel mai probabil, o tranșare a situației se va face în funcție de termenii viitoarei păci, care deocamdată pare îndepărtată.
Mai trebuie subliniat că există și opoziție internă la deciziile Sinodului Ucrainean, care a adoptat o completă autonomie și independență, însă nu autocefalie. Astfel, Eparhia de Donetsk a declarat că nu se va schimba nimic, referire îndeosebi la o eventuală independență a episcopilor față de conducerea de la Kiev în condițiile grele de război. Pe de altă parte, Eparhiile din Crimeea (care sunt încă parte a Bisericii Ucrainene, deși integrate în teritoriul rus) și-au exprimat dezacordul față de deciziile sinodale, că rămân sub omoforul Patriarhului Chiril și au votat împotriva hotărârilor adoptate.
Cea mai interesantă poziție a avut-o Mitropolitul Luca de Zaporojie, care este și purtătorul de cuvânt al Bisericii Ucrainene. Au fost publicate remarcile sale la o întâlnire cu clericii din 23 mai. Acesta susține că pe nici un plan nu se susține autocefalia, nici politic, nici bisericesc. Chiar dacă ar ceda la presiuni, Biserica ar fi considerată tot o coloana a cincea a rușilor și nu i s-ar acorda încredere. Iar la nivel bisericesc, perspectiva nu ar fi una bună, de pace, ci de ulterioare negocieri cu schismaticii și de unire cu ei, apoi cu greco-catolicii și de catolicizare a țării și de creare a unei religii sincretiste, conduse de papii apusean și răsăritean. Iar scopul final va fi distrugerea Bisericii Ortodoxe.
Totuși se pare că majoritatea credincioșilor ucraineni înclină spre o independență tot mai mare față de Moscova. Oare să fie aceasta la presiunea naționaliștilor și organelor statale ucrainene?
Cel mai important este ca deciziile care se iau să fie în duh de rugăciune și sub insuflarea Duhului lui Dumnezeu și să reflecte atât crezul ortodox, cât și realitățile comunităților bisericești care se formează în dependență sinceră față de Moscova sau separat de ea. La aceasta putem participa fiecare cu rugăciunea noastră în aceste vremuri de criză duhovnicească severă.
În urma operațiunilor de război întreprinse de ruși în Ucraina, viața bisericească este și ea afectată profund. Sinodul Bisericii Ucrainene a abordat o serie de chestiuni arzătoare. Ea este la mijloc între oficialitățile locale care încearcă să o submineze și forțele ocupante, care provoacă distrugeri de vieți omenești. Se resimte nevoia unei călăuziri unitare și cât mai clare a credincioșilor care sunt asaltați cu probleme complexe generate de conflictul de pe teritoriul țării lor.
Ședința de lucru a Sfântului Sinod al BOUkr, este condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine. Foto: news.church.ua
Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a declarat că invazia militară a Rusiei zilnic ia viața fiilor și fiicelor Ucrainei.
Încă de la începutul ostilităților, Biserica Ortodoxă Ucraineană a condamnat agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și a subliniat cu insistență că războiul este un mare păcat, se spune în comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, adoptat în ședința din 12 mai 2022, transmite Departamentul pentru Informare și Educație al BOUkr.
Se notează că timp de aproape trei luni poporul ucrainean se apără cu înverșunare de atacul militar al Federației Ruse, care a invadat teritoriul statului nostru suveran și independent. “În fiecare zi, acest război crunt ia viețile fiilor și fiicelor Ucrainei. Flăcările războiului au străpuns inima fiecărui cetățean, mii de familii au simțit durerea arzătoare a acestei tragedii teribile. Peste cinci milioane și jumătate de ucraineni au fost forțați să devină refugiați”, se spune în comunicatul Sinodului.
BOUkr a cerut în repetate rânduri încetarea vărsării de sânge și rezolvarea conflictului cu ajutorul cuvântului, prin demararea procesului de negocieri. “Din păcate, încercările de negocieri pașnice nu au adus rezultatul dorit. Dimpotrivă, astăzi atacurile cu rachete și bombardamentele au acoperit aproape întregul teritoriu al Patriei noastre”, a constatat Sinodul.
Ucraina va suporta încercări dificile, va păstra statalitatea sa, în timp ce Biserica Ortodoxă Ucraineană sprijină și va continua să sprijine pe apărătorii Ucrainei și să ofere asistență caritabilă celor în nevoie.
Declarația Sinodului accentuează faptul că Biserica Ortodoxă Ucraineană împărtășește deplin durerea și suferința poporului ucrainean.
În plus, membrii Sfântului Sinod au remarcat că 14 din cele 53 de episcopii ale BOU sunt afectate de ostilități. Sunt mai mult de 3.000 de parohii și 62 de mănăstiri pe teritoriul acestor episcopii, unde 3.500 de clerici și aproape 2.000 de monahi și călugărițe continuă să slujească chiar și când își riscă viața.
Membrii Sinodului și-au exprimat îngrijorarea cu privire la incidența crescândă a incitării la ură și dușmănie la nivel religios în Ucraina. De exemplu, au fost depuse proiecte de lege anti-Biserică la Rada Supremă a Ucrainei; guvernanții locali din regiuni încearcă să excludă sau să restricționeze activitățile comunităților religioase din Biserica Ortodoxă Ucraineană; biserici ale BOU sunt acaparate cu încuviințarea tacită sau cu complicitatea deschisă a autorităților locale.
Membrii Sinodului au declarat că toate aceste fapte rezultă din politica eronată a președinției lui Poroșenko și din ideologia așa-numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei.
Sinodul a făcut apel la Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, să intervină asupra situației, să oprească ura religioasă în societatea ucraineană și să ia măsuri împotriva acțiunilor ilegale împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
De asemenea, BOU a făcut apel oficial la Procurorul General al Ucrainei, Irina Venediktova, să investigheze acțiunile ilegale comise de autorități împotriva Bisericii.
S-a decis de către Sinod să convoace o adunare a episcopilor, preoților și mirenilor din Biserica Ortodoxă Ucraineană în viitorul apropiat … pentru a discuta chestiunile de viață bisericească ce au apărut în perioada războiului.
[…] În orice caz, este de o importanță fundamentală ca acest proces să aibă loc fără încălcarea ordinii stabilită de Biserică.
În același timp, membrii Sinodului au accentuat faptul că discuția nu ar trebui să conducă la depășire a sferei canonice și la noi diviziuni în Biserica lui Hristos.
Biserica în mijlocul războiului (Foto: TVR Moldova)
Deși nu cu mult timp în urmă au fost depuse în Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, două proiecte de lege prin care se urmărea desființarea practic a Bisericii canonice din Ucraina, am preferat să nu fie aduse în atenție acestea din mai multe motive. Pe de o parte, au mai existat astfel de propuneri și în anii precedenți, dar care nu au trecut de votul în plen, pe de altă parte, statutul Bisericii este vulnerabilizat de situația de război cu Rusia ca fiind o entitate aflată în legătură cu statul agresor, dar poziția sa viguroasă îi conferă avantajul de a nu fi desconsiderată. După cum sugerează însuși Președintele Radei Supreme, un atac la adresa Bisericii Ucrainene care ține de Patriarhia Moscovei ar destabiliza din interior rezistența țării. Nu trebuie uitat că foarte mulți soldați trimiși pe front sunt credincioși ai Bisericii canonice.
Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk a menționat că proiectul de lege privind interzicerea BOUkr nu va fi obiectul unei dezbateri în viitorul apropiat. El a spus acest lucru în cadrul interviului pentru “RBC-Ucraina”.
“Discutăm de multă vreme această problemă în cadrul grupărilor noastre politice. Și, în ciuda faptului că undeva în interior fiecare își are propria decizie <…>, am convenit în felul următor: în timpul războiului nu avem dreptul să adoptăm nicio lege care să scindeze societatea ucraineană”, a spus Stefanciuk.
Reamintim că în luna martie 2022, în Rada Supremă au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care vizează interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autorul unuia dintre ele este Oksana Savciuk, un deputat din regiunea Ivano-Frankivsk, oraș – centru regional, în care astăzi funcționează un singur lăcaș de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
A nu se înțelege că Biserica de sub Mitropolitul Onufrie este favorizată, ci că nu poate fi tratată cu dispreț datorită trăiniciei ei. Dimpotrivă, în această perioadă de conflict s-au intensificat acțiunile de acaparare a lăcașurilor de cult ale Bisericii canonice și de trecere la structura schismatică. Un exemplu este cel din acest articol sau din altul asemănător, situații în care comandanți militari au dat ordin sau vorbesc despre transferarea bisericilor.
În ce privește situația internă a Bisericii Ucrainene, s-a generalizat în toată ierarhia întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către episcopi și preoți. Mitropolitul Onufrie este singurul care-l pomenește, în calitate de Întâistătător, arătând prin aceasta ascultarea canonică neabătută față de centrul bisericesc de la Moscova. Într-un articol detaliat, situația este analizată din punct de vedere liturgic, istoric și canonic și se încearcă unele explicații cu privire la încetarea obiceiului din Bisericile slave de a pomeni la slujbe pe toți episcopii superiori pe linie ierarhică până la Patriarh și adoptarea obiceiului din celelalte Biserici autocefale de a menționa la Liturghie doar numele ierarhului direct superior. În felul acesta, nu se produce o întrerupere a pomenirii efective, fapt condamnat de canoanele 13-15 ale Sinodului I-II, ci doar o ajustare liturgică a situației. Chiar și Mitropolitul Onufrie al Kievului a modificat formula de pomenire, folosind doar apelativul de „stăpân”, fără cel de „părinte”, din formula consacrată de „stăpân și părinte”.
Cu toată acoperirea canonică a nepomenirii numelui Patriarhului Chiril, măsura luată în cadrul Bisericii Ucrainene nu este una simplu liturgică, ci reprezintă o poziționare pastorală față de situația din țară în urma agresiunii Federației Ruse: „Refuzul de a pomeni numele Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul sfintelor slujbe este dictat de durerea pentru poporul Ucrainei, precum și de dorința de a-și menține turma în Biserica canonică. Nu de frica de autorități (timp de 30 de ani ne-am obișnuit cumva cu presiuni constante din partea lor), ci din frica de a pierde sufletele credincioșilor.”
Sunt demne de remarcat cuvintele Preafericitului Onufrie, Mitropolitul canonic al Bisericii Ucrainene, referitoare la schisma aflată în desfășurare între Constantinopol și Biserica Rusă îndeosebi. De fapt, este vorba de o separare mai profundă, nu doar politică, ci de spiritualitate. Avem nădejde că linia aceasta a păstrării intacte a tradiției și duhului ortodox vor fi reperele după care se ghidează întreaga Biserică Ucraineană, dacă nu chiar și toată Patriarhia Rusă.
Marea Schismă din 1054 și ruperea comuniunii între Bisericile Rusiei și Constantinopolului de astăzi au multe în comun, crede Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina.
Într-un interviu recent la ziarul Păstorul și turma al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Onufrie explică faptul că ruperea care a intervenit în 1054 a fost întârziată mult și a fost provocată de divizarea administrativă și politică ce reflecta divizarea duhovnicească deja existentă între părțile Bisericii.
După cum remarcă Mitr. Onufrie, au existat adesea dispute între Răsărit și Apus asupra purității credinței, de fapt, majoritatea ereticilor timpurii au apărut în Răsărit. Și aceste dispute duhovnicești au condus la o divizare administrativă și politică. La fel, crearea „autocefalia” „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” și despărțirea care a rezultat în privința comuniunii au istoria lor de fundal, a spus Mitropolitul. Motivul divizării de acum este că unii reprezentanți ai Constantinopolului, care sunt înclinați spre o gândire liberă și spre liberalism, „au încercat în mod repetat să justifice și să accepte legi care sunt în dezacord cu Sfânta Evanghelie, pe care lumea seculară încearcă activ să le implementeze în viețile noastre astăzi”, remarcă Întâistătătorul ucrainean. „Slăbirea duhovnicească a Constantinopolului de a păstra puritatea sfintei credințe ortodoxe este cauza de la rădăcină a schismei care a apărut în 2019”, a continuat el.
Preafericirea Sa expune dorința Fanarului de a da „Cezarului nu doar ce e al Cezarului, ci și ce este al lui Dumnezeu”, ceea ce a fost cauza căderii Constantinopolului și a distrugerii marelui Imperiu Bizantin. „Și astăzi autoritățile bisericești din Constantinopol sunt gata să accepte orice obicei și lege interzise de Dumnezeu, pe care le oferă lumea, doar ca să repună Constantinopolul (Istanbulul de acum) în slava lui de odinioară și să dobândească autoritatea pe care Biserica o avea în zilele de prosperitate ale Imperiului Bizantin”, a continuat arhipăstorul ucrainean.
„Teoretic, ruperea comuniunii euharistice, care a apărut în 2019, ar putea fi vindecată, dar, pentru asta, onorabilul Patriarh de Constantinopol ar trebui să se poarte cu toți ca primul în cinste și egal în autoritate. Din păcate, Sanctitatea Sa acționează ca primul atât în cinste, cât și în autoritate, iar asta este străin de duhul și sinodalitatea ortodoxe cu care a trăit și trăiește Biserica Ortodoxă”, a concluzionat Preafericirea Sa.
În contextul anunțat al dezbaterii problemei ucrainene în Sinodul mare (Ierarhia) al Bisericii Greciei, care se desfășoară săptămâna aceasta, Pr. Prof. Teodor Zisis a scris un text în care subliniază că decizia cea mai corectă este respectarea teritoriului bisericesc al Ucrainei, care aparține de Biserica Rusă, și neintervenția samavolnică a Constantinopolului. Această poziție a fost asumată de toate Bisericile recent, în 2014, printr-un document semnat de Întâistătătorii lor. Este uimitor cum acum Fanarul nu-și mai recunoaște nici propriile decizii nici măcar foarte vechi. Redăm mai jos textul Pr. Teodor, în rezumat primele două subpuncte și în traducere ultimele două, care tratează subiectul în sine.
Bazele canonice
ale Bisericii au fost recunoscute și respectate de toate Bisericile Locale,
inclusiv de Patriarhia Ecumenică până de curând. În consecință, toate au
recunoscut caterisirile și afurisirile impuse schismaticilor din Ucraina de
către Biserica Rusă și nici o altă Biserică autocefală nu a intervenit în
teritoriul acesta pentru că este o jurisdicție străină. Doar de curând Fanarul
a tulburat mersul lucrurilor prin acordarea unei autocefalii necanonice unor
episcopi caterisiți și ignorând Biserica Ucraineană canonică. Pentru a
justifica acest gest, teologii săi au inventat mai multe teze necanonice,
dintre care cele mai importante sunt două: 1)
că Ucraina constituie un teritoriu al Bisericii de Constantinopol și 2) că Patriarhul Ecumenic are dreptul
la recurs, adică să judece prin apel
orice decizie de pretutindeni în Ortodoxie, ca un alt papă. Nici
una din acestea nu stă în picioare, fiind dovedite în diferite articole și
luări de poziție.
2. De ce
forțează Fanarul dreptul canonic?
De-a lungul veacurilor, Marea Biserică a Constantinopolului a susținut tradiția canonică și buna rânduială, drept pentru care i-a fost recunoscut primatul cinstei fără rezerve, adică rolul său coordonator și prezidarea întâlnirilor inter-ortodoxe. Doar că în ultimul veac și în prezent a început să forțeze canoanele și să urmărească îndeosebi o unire neîngăduită cu ereticii, care nu este precedată de o unire prealabilă în credința dreaptă. A inventat o teologie post-patristică prin care să eludeze canoanele și să impună un rol papist Patriarhului Ecumenic (primul fără egali, nu între egali) pentru a fi mai ușor de impus linia ecumenistă urmată, cum se întâmplă în catolicism. Acest lucru conduce la zguduirea locului său în Ortodoxie și la contestarea «întâietății onorifice» pentru că au fost transformate într-un «primat de putere», după model papal. Cunoaștem cu
toții presiunile puse de americani asupra Bisericii, îndeosebi asupra rușilor,
care sunt mai puternici, pentru a se alinia la noua ordine mondială
(religioasă). Existența unui Papă în Ortodoxie ar ușura acest demers, cum se
întâmplă la catolici deja acest lucru. Dar modelul Bisericii este unul sinodal,
nu monarhic, cum l-a răstălmăcit Apusul. Dar acestea nu constituie scopul
articolului, ci deciziile luate nu de mult de toți Întâistătătorii Bisericilor
Locale.
3. A fost
uitată decizia Întâistătătorilor cu privire la problema ucraineană
„În principal dorim să arătăm, și prin alt element doveditor, un document, că Patriarhul Ecumenic, deși se fălește că în ultima vreme a întemeiat și a activat instituția necunoscută în istoria bisericească a «Sinaxei Întâistătătorilor», prin depoziții antisinodale papistașe, nu respectă nici cele pe care le decid Întâistătătorii și el însuși, după cum nu a respectat nici deciziile sinodale ale Bisericii Ruse cu privire la schismaticii din Ucraina, nici deciziile sinodale ale Bisericilor Locale în Pseudo-Sinodul din Creta pentru amânarea «Sinodului» sau pentru îmbunătățirea textelor presinodale, după cum nu s-a respectat nici pe sine, care a recunoscut anterior jurisdicția Bisericii Ruse asupra Ucrainei și pedepsele impuse schismaticilor și s-a angajat să nu se amestece. Concret: Citind din nou zilele acestea «Mesajul» pe care l-a dat publicității «Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe», care s-a întrunit la Fanar între 6-9 martie 2014 și s-a ocupat cu teme care privesc Biserica, am văzut că, printre altele, s-a ocupat și cu tema ucraineană, pentru care au scris Întâistătătorii, sub președinția Patriarhului Bartolomeu, în paragraful 3 al «Mesajului» comun următoarele: «Ne rugăm călduros pentru desfășurarea tratativelor de pace și pentru împăcarea prin rugăciune pentru ieșirea din criza care continuă în Ucraina. Condamnăm amenințările cu luarea cu forța a sfintelor mănăstiri și biserici și ne rugăm pentru întoarcerea fraților noștri, care se găsesc astăzi în afara comuniunii cu Sfânta Biserică».
Din «Mesaj» reies
două chestiuni serioase. Întâi că schismaticii din Ucraina treceau sau amenințau
să treacă la violențe și ocuparea sfintelor mănăstiri și biserici ale Bisericii
canonice și, de asemenea, cel mai important, Întâistătătorii priveau drept
soluție întoarcerea cu pocăință a schismaticilor la comuniunea cu Biserica cea
canonică. Prin recunoașterea samavolnică și dezbinătoare a schismaticilor din
partea Constantinopolului, nimic din acestea nu s-a întâmplat. Schismaticii au
fost restabiliți fără pocăință și întoarcere și violențele împotriva Bisericii
canonice continuă revigorate. Și, în locul unității, au crescut împărțirile
între schismatici, de când «Patriarhul» Filaret de Kiev, conducătorul schismei,
dar și al autocefaliei, nu recunoaște nici nu ascultă de noul «mitropolit»
Epifanie, întâistătătorul bisericii «autocefale».
4. Soluția
indicată. Să-și recunoască greșeala Constantinopolul și să se întoarcă
schismaticii la Biserica cea canonică
Semnalarea acestei decizii a Întâistătătorilor explică și refuzul de a-i recunoaște pe schismatici drept biserică a Ucrainei canonică fără pocăință și întoarcerea la Biserica cea canonică din care s-au rupt. Nu există Biserica cea canonică? O vom ignora și o vom face să dispară? Vom îngădui în același loc mai multe jurisdicții, după cum se propune necanonic de către unii «specialiști» (unele detalii în Nota de la Scrisoarea Prof. Tselenghidis, n.n.), care, după ce au provocat confuzie și haos prin alte propuneri anterior, neîntemeiate și absurde, acum încep să perceapă schisma și să propună soluții și mai rele? Ar fi o faptă de judecată dreaptă, dar și de smerenie dacă și-ar recunoaște Constantinopolul greșeala, văzând agravarea situației și dezbinările de mai departe, și ar lua de la început tratativele de pace prin participarea și altor Biserici Locale, ca un fel de Sinod mai mare. Nu fac numai persoanele greșeli, fac și Bisericile, după cum s-a arătat aceasta în istorie prin admiterea unor erezii sau provocarea unor schisme. Într-o situație similară, Sf. Grigorie Palama, referindu-se la Biserica Romei spune că este singura biserică ce nu-și recunoaște greșelile și nu vrea să se ridice din căderea ei, deși există multe Biserici care au căzut, dar s-au ridicat. Se aseamănă, spune, cu elefantul, care, din cauza greutății lui, de cade, nu poate să se ridice fără ajutor[1]. Biserica Greciei trebuie să ajute Noua Romă cea căzută în greșeală, de un veac de acum, prin noii Papi-Patriarhi, să-și recunoască greșeala și să se ridice, după cum au făcut toate celelalte Biserici Locale și să nu se întărească în căderea ei. Ar fi a doua Biserică după Roma care rămâne în greșeala ei și, ca elefantul, nu vrea să se ridice pentru că refuză egoist ajutorul celorlalți și face de capul său.”
[1]Despre purcederea Sfântului duh, Cuvântul al
doilea, 2.
Update: Aceste reacții și evoluția lucrurilor ne determină să reamintim tuturor că problema ucraineană vizează unitatea întregii Biserici, nu doar a celei din Ucraina, Rusia sau Fanar sau Grecia. De aceea aducem din nou în atenție demersurile făcute și la noi când Sinodul nostru era pe punctul de a decide asupra recunoașterii așa-zisei autocefalii. Atunci a fost lansată o petiție care este la fel de actuală și acum: Memoriu catre Sinodul BOR cu privire la problemele create prin aparitia unei structuri “autocefale” in Ucraina.
Introducerea inițială: Acutizarea problemei ucrainene în Grecia printr-o iminentă recunoaștere de către Sinodul Ierarhiei a autocefaliei acordată necanonic de Patriarhia Ecumenică stârnește neliniști majore în rândul clericilor și credincioșilor. O seamă dintre ei au ales să-și exprime îngrijorarea printr-o scrisoare deschisă datată septembrie 2019. Lista de semnături este destul de lungă, 101 persoane, dintre care 28 de clerici și 5 monahi. 16 Arhimandriți, 11 Protoierei și un preot nu sunt chiar de neglijat. Dintre aceștia, mulți sunt membri sau foști membri ai Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși. Lista în grecește a semnatarilor, care este deschisă unor noi aderenți, precum și textul integral al Scrisorii deschise pot fi consultate pe site-ul Ακτίνες.
Redăm aici un rezumat din care am tradus efectiv doar unele pesaje (marcate prin ghilimele) din textul Scrisorii în cauză, împărțită în 18 subpuncte:
Preafericitului al Atenei și a toată Grecia, Ieronim, Cinstiților Mitropoliți ai Bisericii Greciei
„Ca membri ai
Bisericii Ortodoxe și fii după duh ai responsabilității Voastre episcopale și
părintești, simțim nevoia să ne adresăm Vouă ca Părinți ai noștri duhovnicești
și bisericești și să ne exprimăm neliniștea și îngrijorarea noastră despre
acordarea necanonică a autocefaliei ucrainene.”
1. Luăm parte la rezervele Voastre exprimate vocal sau pe tăcute și resimțim și presiunile exercitate asupra Bisericii Greciei de factori bisericești sau nu. Dorim să credem că anticorpii duhovnicești ai Episcopilor noștri vor face față la atacurile străine.
2. Cinstim și respectăm Tronul Ecumenic al
Constantinopolului ca având întâietate onorifică.
3. Primatul onorific al Constantinopolului este
exercitat exclusiv în mediul sinodal-ierarhic al comuniunii Bisericilor Locale,
nu și în afara acestuia.
4. Intervenția și încălcarea unei jurisdicții
străine pe probleme serioase fără acordul celorlalte Biserici, ba chiar prin
opoziția lor nu pot fi întemeiate pe o explicație ortodoxă a primatului
onorific. Ele constituie o schimbare și răstălmăcire a întâietății onorifice. Tentativa
de a ataca o astfel de explicație va avea ca rezultat, din păcate, pierderea
prezidării onorifice. Transformarea primatului onorific în unul de putere
conduce la schimbarea ecleziologiei ortodoxe spre papism cu consecințe
pierzătoare.
5. Ca greci, prețuim rolul Patriarhiei
neamului, dar atunci când ea lucrează în adevăr și iubire. Astăzi vedem că ea
poate ajunge într-o izolare care va conduce la pierderea drepturilor ei de
întâietate.
6. Patriarhia Ecumenică are dreptul de a acorda
autocefalie și Bisericile Locale au dreptul de a fi ridicate la rang de
autocefalie, dar numai atunci când sunt îndeplinite unele condiții, care nu au
fost respectate în situația de față.
7. Nu stă în picioare ideea că o contestare a
autocefaliei ucrainene ar pune la îndoială legitimitatea autocefaliilor
acordate în sec. XIX și XX. Nu există nici cea mai mică înrudire între
autocefalia ucraineană și a celorlalte Biserici deoarece:
a. Nu a cerut autocefalia Biserica Ucraineană
canonică autonomă ce aparține de Patriarhia Moscovei, recunoscută de toate
Bisericile Locale. Nu i se poate impune autocefalia cu forța sau să fie
pedepsită pentru că nu o acceptă.
b. Deși toți, chiar și Patriarhia Ecumenică,
acceptă existența Mitropolitului Onufrie și a celor 90 de episcopi, este creată
o structură paralelă pe lângă cea canonică. Cum să condamnăm situația din
diaspora și totuși acum să o exprimăm chiar în interiorul granițelor
Bisericilor?
c. Toate autocefaliile acordate până acum de
Constantinopol au fost pentru teritorii din jurisdicția sa, pe când Biserica
din Ucraina aparține de Patriarhia Rusiei.
d. Aproape toate Bisericile Locale au exprimat
rezerve cu privire la hirotonia și canonicitatea arhieriei episcopilor noii
structuri, mai ales a celor 15 care provin de la cei autohirotoniți.
e. Este un fapt nemaiîntâlnit ca nici o
Biserică să nu recunoască autocefalia acordată.
8. Deși până acum Patriarhia Ecumenică a ajutat
popoarele ruse să-și mențină unitatea bisericească, astăzi dă loc unor
intervenții și presiuni din partea unor factor politici și geopolitici în
Biserică. O eventuală recunoaștere a autocefaliei din partea Bisericii Greciei
ar presupune implicarea ei în jocuri geopolitice trans-atlantice.
9. Teritoriul Ucrainei (cunoscut în izvoarele
bisericești drept Mica Rusie) a aparținut de Patriarhia Ecumenică din 988 până
în 1686. Toate documentele oficiale relevă faptul că după această din urmă
dată, ea a fost încorporată în Patriarhia Moscovei. Mărturie stau Sintagmatele din 1797, 1829, 1855, 1896,
1902, dar și Calendarele emise tot de Patriarhia Ecumenică până în 2018, în
care acest teritoriu este menționat ca fiind parte a Bisericii Ruse timp de 332
de ani.
10. Chiar și documentele oficiale ale altor
Biserici, începând cu Sintagmata Patriarhului Hrisant Notara al Ierusalimului
(1715) și terminând cu toate calendarele și alte tipice până în 2019.
11. Constantinopolul nu poate iconomisi singur validarea
hirotoniilor schismaticilor. Mai ales fără o recunoaștere sinodală a tuturor
celorlalte Biserici.
12. Cum poate Biserica Greciei să se laude cu
continuitatea apostolică și să recunoască hirotoniile întru episcop săvârșite
de un autohirotonit, Victor Cekalin? Acesta a fost doar diacon. Până de curând
anatemele asupra schismaticilor au fost recunoscute chiar și de Patriarhia
Ecumenică.
13. Nu a fost vindecată preoția
autohirotoniților prin decizia individuală și izolată a Patriarhiei Ecumenice. Nu
este vorba de o problemă morală, ci de una ontologică, a inexistenței
hirotoniilor. Se ajunge astfel la o «contaminare» a întregului corp episcopal.
14. Nu putem înțelege cum au putut fi
restabiliți o gloată de schismatici, anatematizați și autohirotoniți fără
decizie din partea tuturor Bisericilor Locale, fără pocăință, doar prin decizia
Constantinopolului, și să alcătuiască un «sinod al unificării». În acest timp,
episcopii canonici au fost trecuți cu vederea cu totul.
15. Comportamentul conducerii noii biserici nu
denotă seriozitate și etos bisericesc (declarații politice ale lui Epifanie
despre SUA, drepturile LGBT, conlucrarea cu uniații, separarea «Patriarhului
onorific» Filaret și altele). Toate pentru că nu a existat pocăință, ci
respingere a ei.
16. Nu este acceptabilă explicația că prin
acordarea autocefaliei a fost pedepsită Patriarhia Rusă pentru «trufia» ei și
pentru «acțiuni nebisericești», «neorânduieli», «secularizare» etc. Nu puteți,
ca ierarhi care ați slujit împreună cu cei din Ucraina, să-i desconsiderați
acum și să-i ștergeți din listă.
17. Suntem alături de membrii prigoniți ai
Bisericii canonice Ucrainene. Metodele folosite de acaparare a clădirilor
bisericilor dovedesc că nu a fost decizia poporului de a primi autocefalie. Cum
poate Biserica Greciei să susțină astfel de acțiuni prin recunoașterea
schismaticilor în loc să fie alături de cei aflați în necazuri pentru credință?
18. „În final, ne
mai neliniștește faptul că problema bisericească din Ucraina evoluează dintr-o
problemă de conformație canonică într-o problemă ecleziologică mai mare, cu un
efort insistent de transformare a întâietății onorifice a Patriarhiei Ecumenice
într-un primat de autoritate de tip papist:
a) Din
păcate, Patriarhul Ecumenic se dezice, în cazul autocefaliei ucrainene, de
rolul său recunoscut de tradiție de coordonare, exprimare și materializare a
deciziilor sinodale ale Bisericilor Locale, de aceea se dezice și de a convoca
un Sinod Panortodox sau Sinodul Întâistătătorilor.
b) Dimpotrivă,
precum Papa:
I) acționează
dincolo de granițele sale în jurisdicție străină, care aparține Bisericii Ruse,
după cum a recunoscut el însuși până de curând;
II) decide
în principal și independent sau și contrar cu opinia nu doar a Bisericii înseși
din Ucraina, ci și a Bisericilor Ortodoxe Locale;
III) susține
că restul episcopilor ortodocși din lume sunt obligați să orice decizie a sa;
IV) consideră
că decizia lui nu are trebuință de validare din partea celorlalte Biserici, ci
nici nu este atacată, nici nu este anulată;
V) cere
să se amestece peste hotare în Biserica Ortodoxă Ecumenică până și «din oficiu
și ca și cum i s-ar cuveni» «nu numai în
cele ce privesc dogmele și sfintele predanii și rânduieli canonice bisericești
sau care privesc chestiuni generale referitoare la întregul trup al Bisericii,
ci și în toate și problemele importante în parte care o interesează pe ea sau
pe acea Biserică Locală» (Epistola Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către
Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, 20.2.2019). Această sentință patriarhală
amintește de renumitul Dictatus Papae
(1075) al Papei Grigorie al VII-lea, care avea pretenția să fie referite Papei spre
rezolvare toate “causae majores” (cauzele mai mari) ale Bisericilor din lume!”
Preafericite,
Dificultatea Sinodului
permanent de curând de a «închide» repede-repede o astfel de autocefalie
problematică, precum și declarația Voastră că «nu puteți» să vă asumați o
astfel de greutate a deciziei arată înțelegerea și smerenia conducătorilor
noștri duhovnicești. În plus dovedesc că sunt încă proaspete făgăduințele date
la hirotonia întru arhiereu de a păzi sfintele canoane și rânduiala
bisericească, precum și unitatea Bisericii Ortodoxe din lume.
Credem că maltratarea instituției autocefaliei, care tinde să spulbere în aer unitatea Bisericii Ortodoxe în loc să lucreze spre unitatea și bună-starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, făcându-o de râs în fața dușmanilor ei. De ce să-și asume prima Biserica Greciei o astfel de răspundere și să recunoască prima autocefalia ucraineană în contrast cu toate celelalte Biserici Locale? De ce să smintim sufletele credincioșilor ortodocși ucraineni prigoniți, dar și ale tuturor ortodocșilor de pretutindeni? O eventuală recunoaștere considerăm că nu ar face bine nici ei însăși, nici Tronului Ecumenic, nici Ortodoxiei Ecumenice.
„Suntem
încredințați că Părinții noștri duhovnicești nu ne vor decepționa și vor pune
în evidență ecleziologia ortodoxă și rânduiala canonică drept criterii unice
pentru rezolvarea problemei ucrainene.”
Într-un
interviu recent, Mitropolitul Onufrie al Bisericii canonice din Ucraina a afirmat
că „noi (BOU) suntem un fragment din lupta globală împotriva lui Hristos”. Nu doar
atât, ci mai declară: „Nu vrem să plătim cu acuratețea credinței pentru locul
nostru cuvenit în acest nou stat mare”. Aceasta ar trebui să fie atitudinea
corectă a tuturor ierarhilor ortodocși din lume la ora actuală, dar și a
credincioșilor de rând.
Însă, în același timp, există și multe alte declarații și poziții smintitoare din partea a foarte mulți ierarhi din alte părți, chiar Patriarhi și Întâistătători de Biserici. Mai ales în jurul problemei autocefaliei acordate schismaticilor din Ucraina, ierarhii și credincioșii ortodocși formează două fronturi diferite. Și asta în cadrul aceleiași Biserici Ortodoxe Universale! Patriarhia Ecumenică acordă autocefalie și intră în comuniune cu niște schismatici caterisiți anterior. Același lucru l-au făcut și unii delegați din Sfântul Munte, dar tot membri ai Constantinopolului. Dar acum și ierarhi din Biserica Greciei intră în comuniune cu „autocefalii” ucraineni. Ieri, duminică, Mitropolitul Ioan de Lagada a slujit împreună cu Epifanie și soborul său. Iar acest lucru nu este pentru prima dată; cu ceva zile în urmă, a slujit în Lagada cu „Episcopul” Gherman din BOaU, dar și împreună cu alți 3 Mitropoliți greci. Iar acestea nu au rămas doar acțiuni izolate, nici nu aveau cum; Epifanie, conducătorul „autocefalilor” din Ucraina a declarat imediat: „participarea de astăzi a unui Ierarh din Grecia (la sărbătoarea de la Kiev) arată că există recunoaștere de facto”. Nu e de mirare această declarație în contextul în care chiar un Arhimandrit grec a fost hirotonit episcop în cadrul noii structuri ucrainene în luna mai. Se confirmă că se depune un efort imens pentru ca Biserica Greciei să recunoască noua structură, după cum a previzionat Patriarhul Bartolomeu, care a afirmat că aceasta va fi prima Biserică Locală ce va face acest pas în viitorul apropiat.
Așadar, oricum am da-o, Epifanie este îndreptățit
să pretindă o recunoaștere de facto în urma conslujirii ierarhului grec. Chiar
dacă Mitropolia
de Lagada încearcă să nege aceasta prin argumentul că Mitropolitul a fost
prezent în calitate de Profesor la o Facultate din Ucraina, nu ca membru al
Sinodului grecesc. Doar nu a predat cursuri la slujba de duminică, ci a slujit
ca arhiereu. Orice conslujire cu un cleric caterisit înseamnă negarea
condamnării și recunoașterea lui drept episcop canonic. Nu este suficient acest
comunicat, ci este necesară o poziționare urgentă din partea Sinodului grec. Orice
amânare nu face decât să aducă un motiv în plus înspre forțarea recunoașterii
la Sinodul anual din toamnă. Deja
apar întrebări adresate Ierarhiei.
Dar toate acestea nu sunt evenimente de moment, ci
se înscriu în atmosfera tot mai ecumenistă, sincretistă și fără limite
canonice. Deja credincioșii s-au obișnuit să accepte toate derapajele bisericești
despre care aud că se întâmplă. Se tocește simțul critic și reacția, dar și
legătura cu Dumnezeu. Căci mai putem spune că toate erodările trec ca apa, fără
să lase urme? Biserica devine tot mai vulnerabilă, dar nu doar instituțional,
ci și la nivel de creștini simpli, care sunt tot mai apatici și tot mai puțin
practicanți și tot mai mulți manifestă adversitate față de valorile ortodoxe.
Atmosfera aceasta de subordonare a Bisericii față
de interese străine a mai existat în istorie. Pe vremea iconoclastă împărații
bizantini eretici și-au impus punctul de vedere cu forța perioade lungi de
timp. La fel, monotelismul a fost susținut de puterea imperială și Sf. Maxim a
fost exilat și prigonit crunt, până la moarte. Nu mai vorbim de perioada de
după unirea de la Ferrara-Florența, când lumea ortodoxă era împărțită între
unioniști și anti-unioniști. Însă anvergura de acum depășește cu mult tot ce a
fost în trecut.
Încălcarea canoanelor a devenit acum obișnuință și
chiar lege de multă vreme. Se acumulează foarte multe cazuri când cei ce fac gesturi
smintitoare rămân nepedepsiți. Ridicarea anatemelor de către Patriarhul Atenagora
nu a fost sancționată de nimeni; nici persoana, nici acțiunea în sine nu au
fost respinse. Participarea la acțiuni ecumeniste se face în cadru reglementat
de Consiliul Mondial al Bisericilor și acceptat de majoritatea Bisericilor
Ortodoxe Locale. În țară la noi, Mitropolitul Nicolae Corneanu a rămas
nepedepsit pentru împărtășirea cu greco-catolicii și chiar fără a renega ceea
ce a făcut. Diferite ritualuri oculte săvârșite în biserici din Timișoara și
Iași nu s-au soldat cu caterisirea preoților participanți. Cea mai gravă acțiune,
Sinodul din Creta, rămâne consemnată ca un eveniment important, nicidecum ca o
trădare impardonabilă. Toate acestea și foarte multe altele, care revin cu o
frecvență mare, nu sunt evenimente disparate, ci acțiuni concertate prin care se urmărește schimbarea cugetului
Bisericii. De aceea fenomenul este fără precedent, este un fel de „urâciunea
pustiirii în locul cel sfânt” (Mt. 24: 35) pe care aproape nimeni nu o mai
înțelege ca atare.
Revenind la schisma din Ucraina, ea ne privește și
pe noi, românii, direct. Gruparea „autocefală” se străduiește să ne facă aliați,
oferind
Patriarhiei noastre posibilitatea de a organiza un Vicariat român pe teritoriul
ucrainean. Bineînțeles că acesta este un măr otrăvit pentru că nu face
decât deservicii atât la nivel bisericesc, cât și etnic. Românii din zonă nu
vor intra în această formațiune și se vor simți trădați. Dar oare sinodalii
noștri vor fi capabili să cântărească bine lucrurile și să nu se lase
influențați de alte interese?
Partea cea mai rea este că nu acționează asupra
Bisericii doar forțe externe, cum erau împărații bizantini de odinioară sau
prigonitorii păgâni, ci ierarhi și Patriarhii din interior. Se ajunge la o
dihotomie atât la nivel instituțional, cât și de mentalități. Trădarea
credinței și valorilor ortodoxe devine un virus intern care afectează
conștiințe și identități. Atinge, în ultimă instanță, mântuirea fiecăruia
pentru că rușinarea de Hristos nu este o greșeală mică, ci apostazie clară.
La nivel structural, este afectată însăși ființa cerească
a Bisericii, încât să nu mai fie valabile cuvintele Mântuitorului: „Voi nu sunteți din lume” (In. 15: 19). Desigur că toate păcatele și
certurile ne fac trupești și nevrednici de Hristos, dar numai la nivel personal;
pe când ereziile și schismele și, mai rău decât toate, compromisul cu ele ating
însăși natura Bisericii. Când nu mai există principii, când sunt încălcate
flagrant și constant canoanele, este subminată însăși existența și menirea
Bisericii. O Biserică exclusiv instituțională este un non-sens. Ea are valoare
doar în măsura în care lucrează la mântuirea sufletelor, ca legătură cu Dumnezeu.
Dacă se transformă într-o instituție strict pământească, cu interese
trecătoare, își pierde rațiunea de a exista și credibilitatea în fața
oamenilor.
Situația nu a ajuns încă la un apogeu, încă ne
putem mântui în Biserică; cu greu, dar se poate. Dar nici nu este departe ziua
când se vor înrăutăți și mai tare, poate chiar iremediabil, lucrurile. Toate ereziile
din trecut au fost condamnate în mai puțin de un secol. Ecumenismul deja
durează de mai mult timp și nu dă semne că va fi soluționat curând, ci,
dimpotrivă, că va acapara toată Ortodoxia. În foarte scurt timp este posibil să
asistăm la unirea bisericească efectivă cu greco-catolicii. Până atunci capacitatea
de reacție a Bisericii este slăbită tot mai mult de schisma ucraineană și de erezia
neopapistă constantinopolitană.
Acțiunile de destabilizare forțează litera canoanelor atât cât să producă o tocire a conștiințelor. Este un joc al nervilor. Prin intimidări, replieri și tatonări, se urmărește devalorizarea dogmelor și rânduielilor bisericești. Spre exemplu, dacă inițial formațiunea nouă bisericească ucraineană anunța o unire și apropiere de greco-catolici, acum a fost abandonată ideea, dar nu părăsită de tot. Probabil pentru că încă nu a sosit vremea ei.
Un aspect foarte important este disimularea. Schisma din Ucraina se prezintă ca un conflict etnic între ucraineni și ruși. Primii vor independență și acuză Biserica Ortodoxă Ucraineană-Patriarhia Moscovei că este un vehicul prin care Putin își exercită controlul asupra populației. Apare ca fiind firească dorința de a scăpa de o instituție controlată din afară. Deci fostul Președinte ucrainean, Petro Poroșenko, a acționat în interesul țării sale când a militat pentru obținerea autocefaliei, după acest scenariu. Atunci cum se explică faptul că nu a câștigat alegerile? Cum se explică numărul foarte mic al participanților la marea sărbătoare a creștinării rușilor la BOaU, condusă de Epifanie (prezență raportată de 20.000, dar mai aproape de realitate ar fi cifra de 3.000 de oameni)? Aceasta pe când Mitropolitul canonic Onufrie a avut lângă el cel puțin 300.000 de participanți (IPS Longhin apreciază că au fost cam un milion). Ambele serbări au avut loc în Kiev, în capitală. Este evident că ucrainenii nu au o problemă cu Biserica Ortodoxă canonică tocmai pentru că nu-și are centrul de conducere la Moscova și este autonomă. Atunci ce l-a împins pe Patriarhul Bartolomeu să întreprindă acțiuni necanonice de asemenea amploare, pe care le duce mai departe în ciuda opoziției majorității Bisericilor Locale? Desigur că nu motive bisericești și nici întemeiate. Și, mai mult, ce-i împiedică pe ierarhii ortodocși să reacționeze cum se cuvine față de validarea schismei, față de introducerea doctrinei ecumeniste la Sinodul din Creta prin modificarea ecleziologiei? Dar ce-i ține pe credincioși să nu vadă corect lucrurile?
Consider că răspunsul se găsește în titlu: avem
parte de două mentalități, două ortodoxii în Biserică. Una progresistă, care o
sabotează subtil și orchestrat pe cealaltă, și una tradiționalistă, care este
ca o feștilă fumegândă, fără putere și incapabilă să vadă pericolul din jur,
real, arzător și devastator ca o molimă.
Dacă am fi fost în vremea persecuțiilor, ce am fi făcut? Dacă trăim aceste vremuri, cum reacționăm? Cred că trebuie să cultivăm mai mult spiritul de sacrificiu, care vine din faptul de a avea un ideal. Răul e necesar să fie contracarat din timp, prevăzut și acționat în consecință, măcar când deja e mare și amenințător. Nu putem deveni sclavii momentului și ai lipsei de perspectivă, pentru a nu pieri striviți de vrăjmași. În primul rând la nivel sufletesc, dar problema se pune chiar și la nivel trupesc, al existenței în această lume și în cea de dincolo. Este nevoie să fie cultivat un duh sănătos.
„Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană a consemnat o altă victorie judiciară luni, când Curtea de Apel a districtului șase din Kiev a respins recursul Ministerului Culturii în cazul redenumirii forțate a Bisericii. Astfel, decizia de mai înainte a Curții de Apel cu privire la oprirea procesului de redenumire forțată rămâne în vigoare, relatează canalul de YouTube Primul Cazac.
Cu toate acestea, Ministerul Culturii continuă să caute soluții și să facă tot posibilul pentru a renumi forțat Biserica Ortodoxă Ucraineană în „Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina”, obligând BOU să continue să-și apere drepturile constituționale în justiţie, relatează canalul.
Decizia finală a Curții de Apel stipulează: „Curtea a decis respingerea ca nefondat a recursului Ministerului Culturii și lasă neschimbată decizia Curții Administrative Districtuale a orașului Kiev”.
„Curtea de Apel a respins recursul Ministerul Culturii și a menţinut decizia Tribunalului Districtual, care a interzis autorităților de înregistrare ale statului să ducă mai departe orice acțiuni de înregistrare și înscriere vizând denumirea BOU, inclusiv în a introduce noi înregistrări în Registrul de Stat Unificat”, scrie în raportul departamentului legislativ al Bisericii Ucrainene.
În 20 decembrie, Rada Supremă ucraineană a votat propunerea legislativă nr. 5309, care obligă orice organizație religioasă cu sediul în Rusia, pe care Ucraina o consideră drept „stat agresor”, „să menţioneze acest lucru în denumirea ei”, cu referire, în opinia Parlamentului, inclusiv la Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană. Propunerea a fost promulgată ca lege două săptămâni mai târziu de Președintele Petro Poroșenko.
Pe baza presupunerii autorităților că Biserica cea canonică va fi forțată să-și schimbe denumirea, Biserica schismatică a fost înregistrată în registrul de stat, la sfârșitul lui ianuarie, cu aceeași denumire legală.
Biserica a anunțat că va ataca dispoziţiile legii pe baza faptului că, deși este un corp autonom în interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse, sediul ei administrativ legal recunoscut este, de fapt, în Kiev. Tribunalul Administrativ Districtual din Kiev a început judecata în procesul Bisericii în 23 martie. Ulterior, pe 22 aprilie, Tribunalul a suspendat procedura administrativă de redenumire forțate a Bisericii. Ca răspuns, Ministerul Culturii a intentat un proces care a fost respins definitiv astăzi, luni.
Trebuie avut în vedere faptul că o eventuală redenumire a Bisericii canonice ar presupune inventarierea totală a activelor ei și s-ar putea solda cu preluarea multor biserici și mănăstiri și alte clădiri sau averi. Ar fi un prilej nimerit pentru schismatici să profite și să ocupe diferite imobile, îndeosebi biserici parohiale. Acest fapt dă o importanță deosebită subiectului. Noua putere instalată la Kiev, în schimb, susține Biserica Ortodoxă canonică, ceea ce mai calmează apele și dă speranțe că multe biserici ocupate să poată fi cedate înapoi parohiilor canonice pentru a-și desfășura în pace activitatea și slujbele curente.
Profesor emerit al Facultății de
Teologie din Tesalonic
Unitatea Bisericii sobornicești este
amenințată serios în această perioadă de acordarea necanonică a autocefaliei de
către Patriarhia Ecumenică părților schismatice ale ortodocșilor ucraineni prin
ignorarea Bisericii autonome a Ucrainei de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului,
care se supune istoric și canonic Bisericii Rusiei.
Kievul este maica, cristelnița rușilor ortodocși din
epoca în care Țarul (Cneazul) Vladimir, în 988, a fost botezat el însuși și
poporul rușilor în credința creștină prin acțiunile Bisericii de
Constantinopol. Timp de cinci veacuri Mitropolia de Kiev și a toată Rusia a
ținut nemijlocit de jurisdicția Constantinopolului. Cuceririle străine și influențele creștine apusene au
încercat de multe ori să spargă Mitropolia unitară, unitatea bisericească a
rușilor ortodocși și să creeze o a doua Mitropolie în ținutul Rusiei Mici,
Ucraina de astăzi, însă mereu a reacționat corect la această dezbinare Patriarhia
Ecumenică pentru că a întrezărit că desprinderea ținutului de trunchiul Ortodoxiei rusești, pe care o vizau
Roma papistașă și conducătorii papistași ai Poloniei și Lituaniei, ar fi
întărit uniația între ortodocși, adică unirea lor cu Roma și dependența lor de
jurisdicția Papei.
Concret, pentru
o perioadă de timp și în timp ce capitala rușilor s-a mutat în Nord, la început
la Vladimir și apoi definitiv la Moscova, Kievul nu a mai fost încadrat, din
motive politice și militare, în Biserica autocefală a Rusiei din 1448, ci a
rămas sub jurisdicția Constantinopolului și sub influențele catastrofale și
înrâuririle uniației și ale puterilor politice occidentale, care urmăreau
atunci, ca și astăzi, să-i taie pe locuitori de Rusia, cultivând sistematic simțământul
rusofobiei. Această despărțire a ortodocșilor ruși a fost tămăduită când
Mitropolia de Kiev a revenit în administrația bisericească unitară a
ortodocșilor ruși în 1686 prin actul patriarhal și sinodal al Patriarhiei
Ecumenice, care a trecut Mitropolia de Kiev în jurisdicția Bisericii Rusiei, de
care aparține de trei secole și jumătate (333 de ani), fără să se fi gândit
cineva până acum să se pună la îndoială această trecere și această jurisdicție.
Nu ne vom lungi
aici în alte analize istorice și canonice, care nu îndreptățesc intruziunea
Bisericii de Constantinopol într-un teritoriu al unei jurisdicții străine prin intervenția
dincolo de granițele sale în hotarele canonice ale altei Biserici autocefale. Acestea
devin de la sine înțeles prin citirea cărții noastre, «Autocefalia
ucraineană. Intruziune anticanonică și dezbinătoare a Constantinopolului», în
care sunt publicate trei articole ale noastre: a) Ucraina este teritoriu canonic
al Bisericii Rusiei, b) Autocefalia ucraineană. Ascunderea și răstălmăcirea
documentelor și c) Constantinopolul creează schisme. După cea calendaristică
vine cea ucraineană. Studiile acestea,
în afară de faptul că demonstrează răstălmăcirea documentelor pe care
întemeiază unii cercetători neatenți și înregimentați acțiunile Constantinopolului,
arată, de asemenea, că, de-a lungul timpului, Constantinopolul a fost pentru
jurisdicția unitară bisericească a rușilor și că separarea au urmărit-o Patriarhii
răi și interesați, care slujeau interese străine. Mai ales al treilea studiu sună
clopotul de alarmă prin aprecierea că, în final, Constantinopolul, în loc să
tămăduiască schisma pe care a creat-o în 1924 prin reforma calendaristică, a
creat acum o altă schismă prin acordarea anticanonică a autocefaliei
schismaticilor din Ucraina.
Schismaticii rămân
schismatici, cât timp nu s-au pocăit de schismă și cât timp continuă să-i
considere schismatici administrația bisericească care i-a tăiat din Biserică. Numai
aceasta, după sfintele canoane, poate să-i restabilească. Înainte de această
restabilire canonică, este în vigoare în continuare canonul 2 al Sinodului
Local din Antiohia, care impune scoaterea din comuniune a celor care au
comuniune cu cei scoși din comuniune. «Nu este îngăduit să aibă comuniune cu
cei neîmpărtășiți (scoși din comuniune), nici să fie primiți în altă Biserică
cei care nu se adună în altă Biserică. Iar dacă s-ar arăta cineva dintre
episcopi sau preoți sau diaconi sau cineva care are comuniune cu cei scoși din
comuniune de canon, să fie și acesta scos din comuniune ca unul care
bulversează canonul Bisericii».
Este un favor și un lucru vrednic de toată lauda că toate Bisericile autocefale refuză până acum să primească în comuniune pe schismaticii din Ucraina, pe care i-a restabilit anticanonic Constantinopolul și cărora le-a fost acordată autocefalia prin intruziune în jurisdicție străină. Deja am exprimat neliniștea noastră că etnofiletismul, adică patriotismul prost înțeles, va conduce unele conduceri grecești ale câtorva Biserici autocefale (Alexandria, Ierusalimul, Ciprul, Grecia și Albania)la susținerea acțiunilor anticanonice ale Patriarhului de Constantinopol. Lucrul acesta, deși nu s-a întâmplat până acum, urmează să fie promovat de puterile politice și bisericești care urmăresc slăbirea Ortodoxiei prin «dezbină și stăpânește». Cea mai slabă verigă se pare că este Biserica Greciei, al cărei Întâistătător tace și nu se manifestă, nici nu există până astăzi o decizie sinodală în afară că unii arhierei resping pseudo-autocefalia schismaticilor din Ucraina, precum și Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. Totuși există alții care deschid drumul recunoașterii, fie prin decizii, fie prin acțiuni. Este deja cunoscut că cele două Comisii Sinodale, cărora le-a încredințat Sfântul Sinod Permanent studierea subiectului, și-au dat acordul pentru recunoașterea autocefaliei, iar Mitropolitul de Nafpaktos susține prin scrisoarea sa către Arhiepiscop că nu există altă soluție canonică decât recunoașterea autocefaliei, poziție pe care am combătut-o prin publicația noastră pe internet, care a găsit o audiență mare, cu titlul: «Arhiepiscopul Ieronim fără ieșire pe tema ucraineană. Îi sare în ajutor Mitropolitul de Nafpaktos».
În pregătirea
recunoașterii se înscrie și hirotonia de către schismaticii din Ucraina a unui
cleric grec din Mitropolia de Dimitriada ca episcop de Olvia, precum și primirea
cu felicitări și acordarea cinstei «episcopului» de Olvia nou hirotonit scos
din comuniune după sfintele canoane de către Mitropolitul de Ftiotida.
Această acțiune
preliminară anticanonică și ascunsă a atins culmea prin prezența comună a
Arhiepiscopului Ieronim și a Mitropolitului schismatic Epifanie de Kiev la
Fanar pentru sărbătorirea Patriarhului Bartolomeu la vecernia patriarhală care
s-a săvârșit în Sfânta Mănăstire a Izvorului Tămăduirii din Balukli din
Constantinopol pe 10 iunie anul curent, unde s-au arătat așezați alături, în
împreună-rugăciune și salutându-se în biserică. Când a fost întrebat
Arhiepiscopul Ieronim despre scopul prezenței sale în Cetate, a spus: «Am
venit să urmăm Patriarhului nostru ca Dumnezeu să-i dea putere să continue
lucrarea sa binecuvântată». Totuși este lucrare binecuvântată susținerea
ereziilor în Colimbari și a schismaticilor în Ucraina?
Noi ne exprimăm
bucuria că va circula acum și în limba rusă cartea noastră despre autocefalia
ucraineană, nu numai ca să nu fim considerați toți grecii vinovați împreună de
poziția și starea etnofiletistă care se întrezărește, ci și ca să exprimăm pe
baza adevărului istoric și canonic tradiția noastră, starea noastră alături de
marele neam al rușilor, care a luat de a greci Ortodoxia, totuși a oferit în
continuare multe pentru păzirea, răspândirea, adâncirea și slava ei prin
mulțimea de Sfinți Cuvioși, Mărturisitori, Propovăduitori, Noi Mucenici,
Teologi și Dascăli, dar și nenumărați credincioși ortodocși evlavioși și bine
cinstitori.
Occidentul se
descreștinează, Rusia se reîncreștinează ortodox după vijelia comunistă. Grecia
urmează Occidentul descreștinat al Papismului și al Protestantismului.
