Sinodul de la Moscova manifestă înțelegere față de Biserica Ucraineană, dar cere ca statutul bisericesc actual să nu fie modificat abuziv

Imagine: Ρομφαία

Romfea.gr: Patriarhia Moscovei despre deciziile Bisericii Ucrainene

Notă informativă (după ședința din 29 mai):

Pe 27 mai 2022 s-a întrunit la Kiev Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, unde au fost validate completări și modificări la Statul de administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

De asemenea, s-u luat o serie de alte decizii cu privire la continuarea ostilităților în Ucraina, agravarea presiunii asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acaparările continue ale bisericilor ei, evenimente numeroase de discriminare și încălcare a drepturilor credincioșilor ei.

S-A DECIS:

1. Să fie exprimat sprijinul deplin și înțelegerea față de arhiereii, preoții, monahii și mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care suferă o presiune fără precedent din partea reprezentanților structurilor schismatice, a conducătorilor locali, a mijloacelor de informare în masă, a oganizațiilor extremiste și a segmentului cu dispoziții naționaliste din opinia publică.

2. Să adreseze un apel pliromei Bisericii Ortodoxe Ruse să înalțe rugăciuni fierbinți pentru întărirea fraților noștri din Ucraina, să li se dea curaj și ajutor de la Dumnezeu în lupta zilnică de mărturie creștină.

3. Să se dea asigurare că statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost stabilit de Gramata (Scrisoarea) Sanctității Sale, Patriarhul Alexie II al Moscovei și al tuturor rușilor pe 27 octombrie 1990.

4. Să fie semnalat faptul că modificările și completările, care au fost adoptate, la Statutul de Administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene au trebuință de studiu în modul prescris cu privire răspunsul lor la Gramata în cauză și la Carta Statutară a Bisericii Ortodoxe Ruse, conform căreia completările și modificările de o asemenea manieră trebuie să fie trimise spre validare Patriarhiei Moscovei și a tuturor rușilor.

5. Să se accentueze faptul că Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor, luând parte adânc la suferința celor loviți de dezastru, a făcut apel în mod repetat să se facă totul pentru ca să fie evitate victimele printre necombatanți, în timp ce a cerut din partea tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe Ruse să se roage fierbinte pentru restabilirea grabnică a păcii și să fie dat ajutor deplin tuturor victimelor, inclusiv refugiați, oameni care au rămas fără acoperiș și mijloace de trai.

6. Să fie exprimată mâhnirea pentru faptul că în anumite eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost oprită pomenirea Patriarhului Moscovei și al tuturor rușilor, fapt care deja a condus la separări în Biserica Ortodoxă Ucraineană și vine în opoziție cu canonul 15 al Sinodului I-II.

7. Să fie depusă mărturie că toată pliroma Bisericii Ortodoxe Ruse se roagă pentru păzirea unității bisericești și a încetării grabnice a vărsării de sânge.

Nota noastră: Este lăudabil faptul că sinodalii de la Moscova arată înțelegere și îngăduință față de evenimentele bisericești din Ucraina și nu iau o poziție de confruntare dură. Aceasta arată că se dorește o unitate de profunzime, sinceră, nu o subordonare și docilizare a credincioșilor ucraineni. Totuși problemele sunt mult mai grave și mai profunde decât atât. Relațiile bisericești se circumscriu pe fundalul confruntării dintre cele două state implicate, de o parte Rusia ca mare putere și de cealaltă Ucraina. Cum poate exista pace și bună înțelegere? Pe ce baze?

Viziunea rusă, dar și a unei bune părți dintre ucraineni, mai ales din Est, este că cele două popoare sunt înfrățite și trebuie să conviețuiască, Biserica lor unitară fiind o expresie a acestui fond comun. Însă ucrainenii naționaliști și anti-ruși nu pot accepta o astfel de viziune. Cei indeciși sunt la mijloc între aceste două curente, între forța statului și simpatiile pro-ruse. Cel mai probabil, o tranșare a situației se va face în funcție de termenii viitoarei păci, care deocamdată pare îndepărtată.

Mai trebuie subliniat că există și opoziție internă la deciziile Sinodului Ucrainean, care a adoptat o completă autonomie și independență, însă nu autocefalie. Astfel, Eparhia de Donetsk a declarat că nu se va schimba nimic, referire îndeosebi la o eventuală independență a episcopilor față de conducerea de la Kiev în condițiile grele de război. Pe de altă parte, Eparhiile din Crimeea (care sunt încă parte a Bisericii Ucrainene, deși integrate în teritoriul rus) și-au exprimat dezacordul față de deciziile sinodale, că rămân sub omoforul Patriarhului Chiril și au votat împotriva hotărârilor adoptate.

Cea mai interesantă poziție a avut-o Mitropolitul Luca de Zaporojie, care este și purtătorul de cuvânt al Bisericii Ucrainene. Au fost publicate remarcile sale la o întâlnire cu clericii din 23 mai. Acesta susține că pe nici un plan nu se susține autocefalia, nici politic, nici bisericesc. Chiar dacă ar ceda la presiuni, Biserica ar fi considerată tot o coloana a cincea a rușilor și nu i s-ar acorda încredere. Iar la nivel bisericesc, perspectiva nu ar fi una bună, de pace, ci de ulterioare negocieri cu schismaticii și de unire cu ei, apoi cu greco-catolicii și de catolicizare a țării și de creare a unei religii sincretiste, conduse de papii apusean și răsăritean. Iar scopul final va fi distrugerea Bisericii Ortodoxe.

Totuși se pare că majoritatea credincioșilor ucraineni înclină spre o independență tot mai mare față de Moscova. Oare să fie aceasta la presiunea naționaliștilor și organelor statale ucrainene?

Cel mai important este ca deciziile care se iau să fie în duh de rugăciune și sub insuflarea Duhului lui Dumnezeu și să reflecte atât crezul ortodox, cât și realitățile comunităților bisericești care se formează în dependență sinceră față de Moscova sau separat de ea. La aceasta putem participa fiecare cu rugăciunea noastră în aceste vremuri de criză duhovnicească severă.

Situația din Ucraina – pe agenda Bisericii Ucrainene. Apel la președinte să oprească ilegalitățile, condamnarea războiului și convocarea unei întâlniri cu poporul

În urma operațiunilor de război întreprinse de ruși în Ucraina, viața bisericească este și ea afectată profund. Sinodul Bisericii Ucrainene a abordat o serie de chestiuni arzătoare. Ea este la mijloc între oficialitățile locale care încearcă să o submineze și forțele ocupante, care provoacă distrugeri de vieți omenești. Se resimte nevoia unei călăuziri unitare și cât mai clare a credincioșilor care sunt asaltați cu probleme complexe generate de conflictul de pe teritoriul țării lor.

Ședința de lucru a Sfântului Sinod al BOUkr, este condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine.
Foto: news.church.ua

UJO: Este un mare păcat: Sinodul BOUkr a condamnat oficial agresiunea Rusiei

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a declarat că invazia militară a Rusiei zilnic ia viața fiilor și fiicelor Ucrainei.

Încă de la începutul ostilităților, Biserica Ortodoxă Ucraineană a condamnat agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și a subliniat cu insistență că războiul este un mare păcat, se spune în comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, adoptat în ședința din 12 mai 2022, transmite Departamentul pentru Informare și Educație al BOUkr.

Se notează că timp de aproape trei luni poporul ucrainean se apără cu înverșunare de atacul militar al Federației Ruse, care a invadat teritoriul statului nostru suveran și independent. „În fiecare zi, acest război crunt ia viețile fiilor și fiicelor Ucrainei. Flăcările războiului au străpuns inima fiecărui cetățean, mii de familii au simțit durerea arzătoare a acestei tragedii teribile. Peste cinci milioane și jumătate de ucraineni au fost forțați să devină refugiați”, se spune în comunicatul Sinodului.

BOUkr a cerut în repetate rânduri încetarea vărsării de sânge și rezolvarea conflictului cu ajutorul cuvântului, prin demararea procesului de negocieri. „Din păcate, încercările de negocieri pașnice nu au adus rezultatul dorit. Dimpotrivă, astăzi atacurile cu rachete și bombardamentele au acoperit aproape întregul teritoriu al Patriei noastre”, a constatat Sinodul.

UJO: Sinodul: BOU a susținut și va continua să susțină pe apărătorii Ucrainei

Ucraina va suporta încercări dificile, va păstra statalitatea sa, în timp ce Biserica Ortodoxă Ucraineană sprijină și va continua să sprijine pe apărătorii Ucrainei și să ofere asistență caritabilă celor în nevoie.

Declarația Sinodului accentuează faptul că Biserica Ortodoxă Ucraineană împărtășește deplin durerea și suferința poporului ucrainean.

În plus, membrii Sfântului Sinod au remarcat că 14 din cele 53 de episcopii ale BOU sunt afectate de ostilități. Sunt mai mult de 3.000 de parohii și 62 de mănăstiri pe teritoriul acestor episcopii, unde 3.500 de clerici și aproape 2.000 de monahi și călugărițe continuă să slujească chiar și când își riscă viața.

UJO: Sfântul Sinod face apel la Președinte să oprească ilegalitățile împotriva BOU

Membrii Sinodului și-au exprimat îngrijorarea cu privire la incidența crescândă a incitării la ură și dușmănie la nivel religios în Ucraina. De exemplu, au fost depuse proiecte de lege anti-Biserică la Rada Supremă a Ucrainei; guvernanții locali din regiuni încearcă să excludă sau să restricționeze activitățile comunităților religioase din Biserica Ortodoxă Ucraineană; biserici ale BOU sunt acaparate cu încuviințarea tacită sau cu complicitatea deschisă a autorităților locale.

Membrii Sinodului au declarat că toate aceste fapte rezultă din politica eronată a președinției lui Poroșenko și din ideologia așa-numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei.

Sinodul a făcut apel la Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, să intervină asupra situației, să oprească ura religioasă în societatea ucraineană și să ia măsuri împotriva acțiunilor ilegale împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

De asemenea, BOU a făcut apel oficial la Procurorul General al Ucrainei, Irina Venediktova, să investigheze acțiunile ilegale comise de autorități împotriva Bisericii.

De amintit că în unele regiuni din Ucraina autoritățile încearcă să legifereze interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene și să acopere pe aderenții BOaU, are acaparează bisericile BOU.

UJO: Sinodul BOU convoacă o întâlnire a episcopilor, clericilor și mirenilor

S-a decis de către Sinod să convoace o adunare a episcopilor, preoților și mirenilor din Biserica Ortodoxă Ucraineană în viitorul apropiat … pentru a discuta chestiunile de viață bisericească ce au apărut în perioada războiului.

[…] În orice caz, este de o importanță fundamentală ca acest proces să aibă loc fără încălcarea ordinii stabilită de Biserică.

În același timp, membrii Sinodului au accentuat faptul că discuția nu ar trebui să conducă la depășire a sferei canonice și la noi diviziuni în Biserica lui Hristos.

Biserica Ucraineană – persecutată, dar și păsuită de stat

Biserica în mijlocul războiului (Foto: TVR Moldova)

Deși nu cu mult timp în urmă au fost depuse în Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, două proiecte de lege prin care se urmărea desființarea practic a Bisericii canonice din Ucraina, am preferat să nu fie aduse în atenție acestea din mai multe motive. Pe de o parte, au mai existat astfel de propuneri și în anii precedenți, dar care nu au trecut de votul în plen, pe de altă parte, statutul Bisericii este vulnerabilizat de situația de război cu Rusia ca fiind o entitate aflată în legătură cu statul agresor, dar poziția sa viguroasă îi conferă avantajul de a nu fi desconsiderată. După cum sugerează însuși Președintele Radei Supreme, un atac la adresa Bisericii Ucrainene care ține de Patriarhia Moscovei ar destabiliza din interior rezistența țării. Nu trebuie uitat că foarte mulți soldați trimiși pe front sunt credincioși ai Bisericii canonice.

UJO: Președintele Radei Supreme: Nu se prevede interzicerea BOUkr în Parlament

Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk a menționat că proiectul de lege privind interzicerea BOUkr nu va fi obiectul unei dezbateri în viitorul apropiat. El a spus acest lucru în cadrul interviului pentru „RBC-Ucraina”.

„Discutăm de multă vreme această problemă în cadrul grupărilor noastre politice. Și, în ciuda faptului că undeva în interior fiecare își are propria decizie <…>, am convenit în felul următor: în timpul războiului nu avem dreptul să adoptăm nicio lege care să scindeze societatea ucraineană”, a spus Stefanciuk.

Reamintim că în luna martie 2022, în Rada Supremă au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care vizează interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autorul unuia dintre ele este Oksana Savciuk, un deputat din regiunea Ivano-Frankivsk, oraș – centru regional, în care astăzi funcționează un singur lăcaș de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.


A nu se înțelege că Biserica de sub Mitropolitul Onufrie este favorizată, ci că nu poate fi tratată cu dispreț datorită trăiniciei ei. Dimpotrivă, în această perioadă de conflict s-au intensificat acțiunile de acaparare a lăcașurilor de cult ale Bisericii canonice și de trecere la structura schismatică. Un exemplu este cel din acest articol sau din altul asemănător, situații în care comandanți militari au dat ordin sau vorbesc despre transferarea bisericilor.

În ce privește situația internă a Bisericii Ucrainene, s-a generalizat în toată ierarhia întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către episcopi și preoți. Mitropolitul Onufrie este singurul care-l pomenește, în calitate de Întâistătător, arătând prin aceasta ascultarea canonică neabătută față de centrul bisericesc de la Moscova. Într-un articol detaliat, situația este analizată din punct de vedere liturgic, istoric și canonic și se încearcă unele explicații cu privire la încetarea obiceiului din Bisericile slave de a pomeni la slujbe pe toți episcopii superiori pe linie ierarhică până la Patriarh și adoptarea obiceiului din celelalte Biserici autocefale de a menționa la Liturghie doar numele ierarhului direct superior. În felul acesta, nu se produce o întrerupere a pomenirii efective, fapt condamnat de canoanele 13-15 ale Sinodului I-II, ci doar o ajustare liturgică a situației. Chiar și Mitropolitul Onufrie al Kievului a modificat formula de pomenire, folosind doar apelativul de „stăpân”, fără cel de „părinte”, din formula consacrată de „stăpân și părinte”.

Cu toată acoperirea canonică a nepomenirii numelui Patriarhului Chiril, măsura luată în cadrul Bisericii Ucrainene nu este una simplu liturgică, ci reprezintă o poziționare pastorală față de situația din țară în urma agresiunii Federației Ruse: „Refuzul de a pomeni numele Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul sfintelor slujbe este dictat de durerea pentru poporul Ucrainei, precum și de dorința de a-și menține turma în Biserica canonică. Nu de frica de autorități (timp de 30 de ani ne-am obișnuit cumva cu presiuni constante din partea lor), ci din frica de a pierde sufletele credincioșilor.”

Mitr. Onufrie: Slăbirea duhovnicească în păstrarea credinței curate de către Constantinopol este cauza schismei de astăzi

Sunt demne de remarcat cuvintele Preafericitului Onufrie, Mitropolitul canonic al Bisericii Ucrainene, referitoare la schisma aflată în desfășurare între Constantinopol și Biserica Rusă îndeosebi. De fapt, este vorba de o separare mai profundă, nu doar politică, ci de spiritualitate. Avem nădejde că linia aceasta a păstrării intacte a tradiției și duhului ortodox vor fi reperele după care se ghidează întreaga Biserică Ucraineană, dacă nu chiar și toată Patriarhia Rusă.

Secularismul și liberalismul Constantinopolului sunt cauza de la rădăcină a ruperii comuniunii

Marea Schismă din 1054 și ruperea comuniunii între Bisericile Rusiei și Constantinopolului de astăzi au multe în comun, crede Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina.

Într-un interviu recent la ziarul Păstorul și turma al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Onufrie explică faptul că ruperea care a intervenit în 1054 a fost întârziată mult și a fost provocată de divizarea administrativă și politică ce reflecta divizarea duhovnicească deja existentă între părțile Bisericii.

După cum remarcă Mitr. Onufrie, au existat adesea dispute între Răsărit și Apus asupra purității credinței, de fapt, majoritatea ereticilor timpurii au apărut în Răsărit. Și aceste dispute duhovnicești au condus la o divizare administrativă și politică. La fel, crearea „autocefalia” „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” și despărțirea care a rezultat în privința comuniunii au istoria lor de fundal, a spus Mitropolitul. Motivul divizării de acum este că unii reprezentanți ai Constantinopolului, care sunt înclinați spre o gândire liberă și spre liberalism, „au încercat în mod repetat să justifice și să accepte legi care sunt în dezacord cu Sfânta Evanghelie, pe care lumea seculară încearcă activ să le implementeze în viețile noastre astăzi”, remarcă Întâistătătorul ucrainean. „Slăbirea duhovnicească a Constantinopolului de a păstra puritatea sfintei credințe ortodoxe este cauza de la rădăcină a schismei care a apărut în 2019”, a continuat el.

Preafericirea Sa expune dorința Fanarului de a da „Cezarului nu doar ce e al Cezarului, ci și ce este al lui Dumnezeu”, ceea ce a fost cauza căderii Constantinopolului și a distrugerii marelui Imperiu Bizantin. „Și astăzi autoritățile bisericești din Constantinopol sunt gata să accepte orice obicei și lege interzise de Dumnezeu, pe care le oferă lumea, doar ca să repună Constantinopolul (Istanbulul de acum) în slava lui de odinioară și să dobândească autoritatea pe care Biserica o avea în zilele de prosperitate ale Imperiului Bizantin”, a continuat arhipăstorul ucrainean.

„Teoretic, ruperea comuniunii euharistice, care a apărut în 2019, ar putea fi vindecată, dar, pentru asta, onorabilul Patriarh de Constantinopol ar trebui să se poarte cu toți ca primul în cinste și egal în autoritate. Din păcate, Sanctitatea Sa acționează ca primul atât în cinste, cât și în autoritate, iar asta este străin de duhul și sinodalitatea ortodoxe cu care a trăit și trăiește Biserica Ortodoxă”, a concluzionat Preafericirea Sa.

Constantinopolul nu-și respectă nici propriile decizii în problema ucraineană

În contextul anunțat al dezbaterii problemei ucrainene în Sinodul mare (Ierarhia) al Bisericii Greciei, care se desfășoară săptămâna aceasta, Pr. Prof. Teodor Zisis a scris un text în care subliniază că decizia cea mai corectă este respectarea teritoriului bisericesc al Ucrainei, care aparține de Biserica Rusă, și neintervenția samavolnică a Constantinopolului. Această poziție a fost asumată de toate Bisericile recent, în 2014, printr-un document semnat de Întâistătătorii lor. Este uimitor cum acum Fanarul nu-și mai recunoaște nici propriile decizii nici măcar foarte vechi.
Redăm mai jos textul Pr. Teodor, în rezumat primele două subpuncte și în traducere ultimele două, care tratează subiectul în sine.

După câte se pare, Sinodul Ierarhiei din Grecia nu va aborda problematica ucraineană în această sesiune, fiind una foarte spinoasă și nu-și asumă o responsabilitate mai mare decât capacitățile ei.

Sinaxa Întâistătătorilor a decis în privința problemei ucrainene. Un document uitat

1. Argumentele suspendate ale Fanarului

Bazele canonice ale Bisericii au fost recunoscute și respectate de toate Bisericile Locale, inclusiv de Patriarhia Ecumenică până de curând. În consecință, toate au recunoscut caterisirile și afurisirile impuse schismaticilor din Ucraina de către Biserica Rusă și nici o altă Biserică autocefală nu a intervenit în teritoriul acesta pentru că este o jurisdicție străină. Doar de curând Fanarul a tulburat mersul lucrurilor prin acordarea unei autocefalii necanonice unor episcopi caterisiți și ignorând Biserica Ucraineană canonică. Pentru a justifica acest gest, teologii săi au inventat mai multe teze necanonice, dintre care cele mai importante sunt două: 1) că Ucraina constituie un teritoriu al Bisericii de Constantinopol și 2) că Patriarhul Ecumenic are dreptul la recurs, adică să judece prin apel orice decizie de pretutindeni în Ortodoxie, ca un alt papă. Nici una din acestea nu stă în picioare, fiind dovedite în diferite articole și luări de poziție.

2. De ce forțează Fanarul dreptul canonic?

De-a lungul veacurilor, Marea Biserică a Constantinopolului a susținut tradiția canonică și buna rânduială, drept pentru care i-a fost recunoscut primatul cinstei fără rezerve, adică rolul său coordonator și prezidarea întâlnirilor inter-ortodoxe. Doar că în ultimul veac și în prezent a început să forțeze canoanele și să urmărească îndeosebi o unire neîngăduită cu ereticii, care nu este precedată de o unire prealabilă în credința dreaptă. A inventat o teologie post-patristică prin care să eludeze canoanele și să impună un rol papist Patriarhului Ecumenic (primul fără egali, nu între egali) pentru a fi mai ușor de impus linia ecumenistă urmată, cum se întâmplă în catolicism. Acest lucru conduce la zguduirea locului său în Ortodoxie și la contestarea «întâietății onorifice» pentru că au fost transformate într-un «primat de putere», după model papal.
Cunoaștem cu toții presiunile puse de americani asupra Bisericii, îndeosebi asupra rușilor, care sunt mai puternici, pentru a se alinia la noua ordine mondială (religioasă). Existența unui Papă în Ortodoxie ar ușura acest demers, cum se întâmplă la catolici deja acest lucru. Dar modelul Bisericii este unul sinodal, nu monarhic, cum l-a răstălmăcit Apusul. Dar acestea nu constituie scopul articolului, ci deciziile luate nu de mult de toți Întâistătătorii Bisericilor Locale.

3. A fost uitată decizia Întâistătătorilor cu privire la problema ucraineană

„În principal dorim să arătăm, și prin alt element doveditor, un document, că Patriarhul Ecumenic, deși se fălește că în ultima vreme a întemeiat și a activat instituția necunoscută în istoria bisericească a «Sinaxei Întâistătătorilor», prin depoziții antisinodale papistașe, nu respectă nici cele pe care le decid Întâistătătorii și el însuși, după cum nu a respectat nici deciziile sinodale ale Bisericii Ruse cu privire la schismaticii din Ucraina, nici deciziile sinodale ale Bisericilor Locale în Pseudo-Sinodul din Creta pentru amânarea «Sinodului» sau pentru îmbunătățirea textelor presinodale, după cum nu s-a respectat nici pe sine, care a recunoscut anterior jurisdicția Bisericii Ruse asupra Ucrainei și pedepsele impuse schismaticilor și s-a angajat să nu se amestece.
Concret: Citind din nou zilele acestea «Mesajul» pe care l-a dat publicității «Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe», care s-a întrunit la Fanar între 6-9 martie 2014 și s-a ocupat cu teme care privesc Biserica, am văzut că, printre altele, s-a ocupat și cu tema ucraineană, pentru care au scris Întâistătătorii, sub președinția Patriarhului Bartolomeu, în paragraful 3 al «Mesajului­» comun următoarele: «Ne rugăm călduros pentru desfășurarea tratativelor de pace și pentru împăcarea prin rugăciune pentru ieșirea din criza care continuă în Ucraina. Condamnăm amenințările cu luarea cu forța a sfintelor mănăstiri și biserici și ne rugăm pentru întoarcerea fraților noștri, care se găsesc astăzi în afara comuniunii cu Sfânta Biserică».

Din «Mesaj» reies două chestiuni serioase. Întâi că schismaticii din Ucraina treceau sau amenințau să treacă la violențe și ocuparea sfintelor mănăstiri și biserici ale Bisericii canonice și, de asemenea, cel mai important, Întâistătătorii priveau drept soluție întoarcerea cu pocăință a schismaticilor la comuniunea cu Biserica cea canonică. Prin recunoașterea samavolnică și dezbinătoare a schismaticilor din partea Constantinopolului, nimic din acestea nu s-a întâmplat. Schismaticii au fost restabiliți fără pocăință și întoarcere și violențele împotriva Bisericii canonice continuă revigorate. Și, în locul unității, au crescut împărțirile între schismatici, de când «Patriarhul» Filaret de Kiev, conducătorul schismei, dar și al autocefaliei, nu recunoaște nici nu ascultă de noul «mitropolit» Epifanie, întâistătătorul bisericii «autocefale».

4. Soluția indicată. Să-și recunoască greșeala Constantinopolul și să se întoarcă schismaticii la Biserica cea canonică

Semnalarea acestei decizii a Întâistătătorilor explică și refuzul de a-i recunoaște pe schismatici drept biserică a Ucrainei canonică fără pocăință și întoarcerea la Biserica cea canonică din care s-au rupt. Nu există Biserica cea canonică? O vom ignora și o vom face să dispară? Vom îngădui în același loc mai multe jurisdicții, după cum se propune necanonic de către unii «specialiști» (unele detalii în Nota de la Scrisoarea Prof. Tselenghidis, n.n.), care, după ce au provocat confuzie și haos prin alte propuneri anterior, neîntemeiate și absurde, acum încep să perceapă schisma și să propună soluții și mai rele?
Ar fi o faptă de judecată dreaptă, dar și de smerenie dacă și-ar recunoaște Constantinopolul greșeala, văzând agravarea situației și dezbinările de mai departe, și ar lua de la început tratativele de pace prin participarea și altor Biserici Locale, ca un fel de Sinod mai mare. Nu fac numai persoanele greșeli, fac și Bisericile, după cum s-a arătat aceasta în istorie prin admiterea unor erezii sau provocarea unor schisme. Într-o situație similară, Sf. Grigorie Palama, referindu-se la Biserica Romei spune că este singura biserică ce nu-și recunoaște greșelile și nu vrea să se ridice din căderea ei, deși există multe Biserici care au căzut, dar s-au ridicat. Se aseamănă, spune, cu elefantul, care, din cauza greutății lui, de cade, nu poate să se ridice fără ajutor[1]. Biserica Greciei trebuie să ajute Noua Romă cea căzută în greșeală, de un veac de acum, prin noii Papi-Patriarhi, să-și recunoască greșeala și să se ridice, după cum au făcut toate celelalte Biserici Locale și să nu se întărească în căderea ei. Ar fi a doua Biserică după Roma care rămâne în greșeala ei și, ca elefantul, nu vrea să se ridice pentru că refuză egoist ajutorul celorlalți și face de capul său.”


[1] Despre purcederea Sfântului duh, Cuvântul al doilea, 2.

update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană

Update: Aceste reacții și evoluția lucrurilor ne determină să reamintim tuturor că problema ucraineană vizează unitatea întregii Biserici, nu doar a celei din Ucraina, Rusia sau Fanar sau Grecia. De aceea aducem din nou în atenție demersurile făcute și la noi când Sinodul nostru era pe punctul de a decide asupra recunoașterii așa-zisei autocefalii. Atunci a fost lansată o petiție care este la fel de actuală și acum: Memoriu catre Sinodul BOR cu privire la problemele create prin aparitia unei structuri „autocefale” in Ucraina.

Introducerea inițială: Acutizarea problemei ucrainene în Grecia printr-o iminentă recunoaștere de către Sinodul Ierarhiei a autocefaliei acordată necanonic de Patriarhia Ecumenică stârnește neliniști majore în rândul clericilor și credincioșilor. O seamă dintre ei au ales să-și exprime îngrijorarea printr-o scrisoare deschisă datată septembrie 2019. Lista de semnături este destul de lungă, 101 persoane, dintre care 28 de clerici și 5 monahi. 16 Arhimandriți, 11 Protoierei și un preot nu sunt chiar de neglijat. Dintre aceștia, mulți sunt membri sau foști membri ai Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși. Lista în grecește a semnatarilor, care este deschisă unor noi aderenți, precum și textul integral al Scrisorii deschise pot fi consultate pe site-ul Ακτίνες.

Redăm aici un rezumat din care am tradus efectiv doar unele pesaje (marcate prin ghilimele) din textul Scrisorii în cauză, împărțită în 18 subpuncte:

Preafericitului al Atenei și a toată Grecia, Ieronim,
Cinstiților Mitropoliți ai Bisericii Greciei

„Ca membri ai Bisericii Ortodoxe și fii după duh ai responsabilității Voastre episcopale și părintești, simțim nevoia să ne adresăm Vouă ca Părinți ai noștri duhovnicești și bisericești și să ne exprimăm neliniștea și îngrijorarea noastră despre acordarea necanonică a autocefaliei ucrainene.”

1. Luăm parte la rezervele Voastre exprimate vocal sau pe tăcute și resimțim și presiunile exercitate asupra Bisericii Greciei de factori bisericești sau nu. Dorim să credem că anticorpii duhovnicești ai Episcopilor noștri vor face față la atacurile străine.

2. Cinstim și respectăm Tronul Ecumenic al Constantinopolului ca având întâietate onorifică.

3. Primatul onorific al Constantinopolului este exercitat exclusiv în mediul sinodal-ierarhic al comuniunii Bisericilor Locale, nu și în afara acestuia.

4. Intervenția și încălcarea unei jurisdicții străine pe probleme serioase fără acordul celorlalte Biserici, ba chiar prin opoziția lor nu pot fi întemeiate pe o explicație ortodoxă a primatului onorific. Ele constituie o schimbare și răstălmăcire a întâietății onorifice. Tentativa de a ataca o astfel de explicație va avea ca rezultat, din păcate, pierderea prezidării onorifice. Transformarea primatului onorific în unul de putere conduce la schimbarea ecleziologiei ortodoxe spre papism cu consecințe pierzătoare.

5. Ca greci, prețuim rolul Patriarhiei neamului, dar atunci când ea lucrează în adevăr și iubire. Astăzi vedem că ea poate ajunge într-o izolare care va conduce la pierderea drepturilor ei de întâietate.

6. Patriarhia Ecumenică are dreptul de a acorda autocefalie și Bisericile Locale au dreptul de a fi ridicate la rang de autocefalie, dar numai atunci când sunt îndeplinite unele condiții, care nu au fost respectate în situația de față.

7. Nu stă în picioare ideea că o contestare a autocefaliei ucrainene ar pune la îndoială legitimitatea autocefaliilor acordate în sec. XIX și XX. Nu există nici cea mai mică înrudire între autocefalia ucraineană și a celorlalte Biserici deoarece:

a. Nu a cerut autocefalia Biserica Ucraineană canonică autonomă ce aparține de Patriarhia Moscovei, recunoscută de toate Bisericile Locale. Nu i se poate impune autocefalia cu forța sau să fie pedepsită pentru că nu o acceptă.

b. Deși toți, chiar și Patriarhia Ecumenică, acceptă existența Mitropolitului Onufrie și a celor 90 de episcopi, este creată o structură paralelă pe lângă cea canonică. Cum să condamnăm situația din diaspora și totuși acum să o exprimăm chiar în interiorul granițelor Bisericilor?

c. Toate autocefaliile acordate până acum de Constantinopol au fost pentru teritorii din jurisdicția sa, pe când Biserica din Ucraina aparține de Patriarhia Rusiei.

d. Aproape toate Bisericile Locale au exprimat rezerve cu privire la hirotonia și canonicitatea arhieriei episcopilor noii structuri, mai ales a celor 15 care provin de la cei autohirotoniți.

e. Este un fapt nemaiîntâlnit ca nici o Biserică să nu recunoască autocefalia acordată.

8. Deși până acum Patriarhia Ecumenică a ajutat popoarele ruse să-și mențină unitatea bisericească, astăzi dă loc unor intervenții și presiuni din partea unor factor politici și geopolitici în Biserică. O eventuală recunoaștere a autocefaliei din partea Bisericii Greciei ar presupune implicarea ei în jocuri geopolitice trans-atlantice.

9. Teritoriul Ucrainei (cunoscut în izvoarele bisericești drept Mica Rusie) a aparținut de Patriarhia Ecumenică din 988 până în 1686. Toate documentele oficiale relevă faptul că după această din urmă dată, ea a fost încorporată în Patriarhia Moscovei. Mărturie stau Sintagmatele din 1797, 1829, 1855, 1896, 1902, dar și Calendarele emise tot de Patriarhia Ecumenică până în 2018, în care acest teritoriu este menționat ca fiind parte a Bisericii Ruse timp de 332 de ani.

10. Chiar și documentele oficiale ale altor Biserici, începând cu Sintagmata Patriarhului Hrisant Notara al Ierusalimului (1715) și terminând cu toate calendarele și alte tipice până în 2019.

11. Constantinopolul nu poate iconomisi singur validarea hirotoniilor schismaticilor. Mai ales fără o recunoaștere sinodală a tuturor celorlalte Biserici.

12. Cum poate Biserica Greciei să se laude cu continuitatea apostolică și să recunoască hirotoniile întru episcop săvârșite de un autohirotonit, Victor Cekalin? Acesta a fost doar diacon. Până de curând anatemele asupra schismaticilor au fost recunoscute chiar și de Patriarhia Ecumenică.

13. Nu a fost vindecată preoția autohirotoniților prin decizia individuală și izolată a Patriarhiei Ecumenice. Nu este vorba de o problemă morală, ci de una ontologică, a inexistenței hirotoniilor. Se ajunge astfel la o «contaminare» a întregului corp episcopal.

14. Nu putem înțelege cum au putut fi restabiliți o gloată de schismatici, anatematizați și autohirotoniți fără decizie din partea tuturor Bisericilor Locale, fără pocăință, doar prin decizia Constantinopolului, și să alcătuiască un «sinod al unificării». În acest timp, episcopii canonici au fost trecuți cu vederea cu totul.

15. Comportamentul conducerii noii biserici nu denotă seriozitate și etos bisericesc (declarații politice ale lui Epifanie despre SUA, drepturile LGBT, conlucrarea cu uniații, separarea «Patriarhului onorific» Filaret și altele). Toate pentru că nu a existat pocăință, ci respingere a ei.

16. Nu este acceptabilă explicația că prin acordarea autocefaliei a fost pedepsită Patriarhia Rusă pentru «trufia» ei și pentru «acțiuni nebisericești», «neorânduieli», «secularizare» etc. Nu puteți, ca ierarhi care ați slujit împreună cu cei din Ucraina, să-i desconsiderați acum și să-i ștergeți din listă.

17. Suntem alături de membrii prigoniți ai Bisericii canonice Ucrainene. Metodele folosite de acaparare a clădirilor bisericilor dovedesc că nu a fost decizia poporului de a primi autocefalie. Cum poate Biserica Greciei să susțină astfel de acțiuni prin recunoașterea schismaticilor în loc să fie alături de cei aflați în necazuri pentru credință?

18. „În final, ne mai neliniștește faptul că problema bisericească din Ucraina evoluează dintr-o problemă de conformație canonică într-o problemă ecleziologică mai mare, cu un efort insistent de transformare a întâietății onorifice a Patriarhiei Ecumenice într-un primat de autoritate de tip papist:

a) Din păcate, Patriarhul Ecumenic se dezice, în cazul autocefaliei ucrainene, de rolul său recunoscut de tradiție de coordonare, exprimare și materializare a deciziilor sinodale ale Bisericilor Locale, de aceea se dezice și de a convoca un Sinod Panortodox sau Sinodul Întâistătătorilor.

b) Dimpotrivă, precum Papa: 

I) acționează dincolo de granițele sale în jurisdicție străină, care aparține Bisericii Ruse, după cum a recunoscut el însuși până de curând;

II) decide în principal și independent sau și contrar cu opinia nu doar a Bisericii înseși din Ucraina, ci și a Bisericilor Ortodoxe Locale;

III) susține că restul episcopilor ortodocși din lume sunt obligați să orice decizie a sa;

IV) consideră că decizia lui nu are trebuință de validare din partea celorlalte Biserici, ci nici nu este atacată, nici nu este anulată;

V) cere să se amestece peste hotare în Biserica Ortodoxă Ecumenică până și «din oficiu și ca și cum i s-ar cuveni» «nu numai în cele ce privesc dogmele și sfintele predanii și rânduieli canonice bisericești sau care privesc chestiuni generale referitoare la întregul trup al Bisericii, ci și în toate și problemele importante în parte care o interesează pe ea sau pe acea Biserică Locală» (Epistola Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, 20.2.2019). Această sentință patriarhală amintește de renumitul Dictatus Papae (1075) al Papei Grigorie al VII-lea, care avea pretenția să fie referite Papei spre rezolvare toate “causae majores” (cauzele mai mari) ale Bisericilor din lume!”

Preafericite,

Dificultatea Sinodului permanent de curând de a «închide» repede-repede o astfel de autocefalie problematică, precum și declarația Voastră că «nu puteți» să vă asumați o astfel de greutate a deciziei arată înțelegerea și smerenia conducătorilor noștri duhovnicești. În plus dovedesc că sunt încă proaspete făgăduințele date la hirotonia întru arhiereu de a păzi sfintele canoane și rânduiala bisericească, precum și unitatea Bisericii Ortodoxe din lume.

Credem că maltratarea instituției autocefaliei, care tinde să spulbere în aer unitatea Bisericii Ortodoxe în loc să lucreze spre unitatea și bună-starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, făcându-o de râs în fața dușmanilor ei. De ce să-și asume prima Biserica Greciei o astfel de răspundere și să recunoască prima autocefalia ucraineană în contrast cu toate celelalte Biserici Locale? De ce să smintim sufletele credincioșilor ortodocși ucraineni prigoniți, dar și ale tuturor ortodocșilor de pretutindeni? O eventuală recunoaștere considerăm că nu ar face bine nici ei însăși, nici Tronului Ecumenic, nici Ortodoxiei Ecumenice.

„Suntem încredințați că Părinții noștri duhovnicești nu ne vor decepționa și vor pune în evidență ecleziologia ortodoxă și rânduiala canonică drept criterii unice pentru rezolvarea problemei ucrainene.”

Două ortodoxii în cadrul Bisericii?

Într-un interviu recent, Mitropolitul Onufrie al Bisericii canonice din Ucraina a afirmat că „noi (BOU) suntem un fragment din lupta globală împotriva lui Hristos”. Nu doar atât, ci mai declară: „Nu vrem să plătim cu acuratețea credinței pentru locul nostru cuvenit în acest nou stat mare”. Aceasta ar trebui să fie atitudinea corectă a tuturor ierarhilor ortodocși din lume la ora actuală, dar și a credincioșilor de rând.

Însă, în același timp, există și multe alte declarații și poziții smintitoare din partea a foarte mulți ierarhi din alte părți, chiar Patriarhi și Întâistătători de Biserici. Mai ales în jurul problemei autocefaliei acordate schismaticilor din Ucraina, ierarhii și credincioșii ortodocși formează două fronturi diferite. Și asta în cadrul aceleiași Biserici Ortodoxe Universale! Patriarhia Ecumenică acordă autocefalie și intră în comuniune cu niște schismatici caterisiți anterior. Același lucru l-au făcut și unii delegați din Sfântul Munte, dar tot membri ai Constantinopolului. Dar acum și ierarhi din Biserica Greciei intră în comuniune cu „autocefalii” ucraineni. Ieri, duminică, Mitropolitul Ioan de Lagada a slujit împreună cu Epifanie și soborul său. Iar acest lucru nu este pentru prima dată; cu ceva zile în urmă, a slujit în Lagada cu „Episcopul” Gherman din BOaU, dar și împreună cu alți 3 Mitropoliți greci. Iar acestea nu au rămas doar acțiuni izolate, nici nu aveau cum; Epifanie, conducătorul „autocefalilor” din Ucraina a declarat imediat: „participarea de astăzi a unui Ierarh din Grecia (la sărbătoarea de la Kiev) arată că există recunoaștere de facto”. Nu e de mirare această declarație în contextul în care  chiar un Arhimandrit grec a fost hirotonit episcop în cadrul noii structuri ucrainene în luna mai. Se confirmă că se depune un efort imens pentru ca Biserica Greciei să recunoască noua structură, după cum a previzionat Patriarhul Bartolomeu, care a afirmat că aceasta va fi prima Biserică Locală ce va face acest pas în viitorul apropiat.

Așadar, oricum am da-o, Epifanie este îndreptățit să pretindă o recunoaștere de facto în urma conslujirii ierarhului grec. Chiar dacă Mitropolia de Lagada încearcă să nege aceasta prin argumentul că Mitropolitul a fost prezent în calitate de Profesor la o Facultate din Ucraina, nu ca membru al Sinodului grecesc. Doar nu a predat cursuri la slujba de duminică, ci a slujit ca arhiereu. Orice conslujire cu un cleric caterisit înseamnă negarea condamnării și recunoașterea lui drept episcop canonic. Nu este suficient acest comunicat, ci este necesară o poziționare urgentă din partea Sinodului grec. Orice amânare nu face decât să aducă un motiv în plus înspre forțarea recunoașterii la Sinodul anual din toamnă. Deja apar întrebări adresate Ierarhiei.

Dar toate acestea nu sunt evenimente de moment, ci se înscriu în atmosfera tot mai ecumenistă, sincretistă și fără limite canonice. Deja credincioșii s-au obișnuit să accepte toate derapajele bisericești despre care aud că se întâmplă. Se tocește simțul critic și reacția, dar și legătura cu Dumnezeu. Căci mai putem spune că toate erodările trec ca apa, fără să lase urme? Biserica devine tot mai vulnerabilă, dar nu doar instituțional, ci și la nivel de creștini simpli, care sunt tot mai apatici și tot mai puțin practicanți și tot mai mulți manifestă adversitate față de valorile ortodoxe.

Atmosfera aceasta de subordonare a Bisericii față de interese străine a mai existat în istorie. Pe vremea iconoclastă împărații bizantini eretici și-au impus punctul de vedere cu forța perioade lungi de timp. La fel, monotelismul a fost susținut de puterea imperială și Sf. Maxim a fost exilat și prigonit crunt, până la moarte. Nu mai vorbim de perioada de după unirea de la Ferrara-Florența, când lumea ortodoxă era împărțită între unioniști și anti-unioniști. Însă anvergura de acum depășește cu mult tot ce a fost în trecut.

Încălcarea canoanelor a devenit acum obișnuință și chiar lege de multă vreme. Se acumulează foarte multe cazuri când cei ce fac gesturi smintitoare rămân nepedepsiți. Ridicarea anatemelor de către Patriarhul Atenagora nu a fost sancționată de nimeni; nici persoana, nici acțiunea în sine nu au fost respinse. Participarea la acțiuni ecumeniste se face în cadru reglementat de Consiliul Mondial al Bisericilor și acceptat de majoritatea Bisericilor Ortodoxe Locale. În țară la noi, Mitropolitul Nicolae Corneanu a rămas nepedepsit pentru împărtășirea cu greco-catolicii și chiar fără a renega ceea ce a făcut. Diferite ritualuri oculte săvârșite în biserici din Timișoara și Iași nu s-au soldat cu caterisirea preoților participanți. Cea mai gravă acțiune, Sinodul din Creta, rămâne consemnată ca un eveniment important, nicidecum ca o trădare impardonabilă. Toate acestea și foarte multe altele, care revin cu o frecvență mare, nu sunt evenimente disparate, ci acțiuni concertate  prin care se urmărește schimbarea cugetului Bisericii. De aceea fenomenul este fără precedent, este un fel de „urâciunea pustiirii în locul cel sfânt” (Mt. 24: 35) pe care aproape nimeni nu o mai înțelege ca atare.

Revenind la schisma din Ucraina, ea ne privește și pe noi, românii, direct. Gruparea „autocefală” se străduiește să ne facă aliați, oferind Patriarhiei noastre posibilitatea de a organiza un Vicariat român pe teritoriul ucrainean. Bineînțeles că acesta este un măr otrăvit pentru că nu face decât deservicii atât la nivel bisericesc, cât și etnic. Românii din zonă nu vor intra în această formațiune și se vor simți trădați. Dar oare sinodalii noștri vor fi capabili să cântărească bine lucrurile și să nu se lase influențați de alte interese?

Partea cea mai rea este că nu acționează asupra Bisericii doar forțe externe, cum erau împărații bizantini de odinioară sau prigonitorii păgâni, ci ierarhi și Patriarhii din interior. Se ajunge la o dihotomie atât la nivel instituțional, cât și de mentalități. Trădarea credinței și valorilor ortodoxe devine un virus intern care afectează conștiințe și identități. Atinge, în ultimă instanță, mântuirea fiecăruia pentru că rușinarea de Hristos nu este o greșeală mică, ci apostazie clară.

La nivel structural, este afectată însăși ființa cerească a Bisericii, încât să nu mai fie valabile cuvintele Mântuitorului:  „Voi nu sunteți din lume” (In.  15: 19). Desigur că toate păcatele și certurile ne fac trupești și nevrednici de Hristos, dar numai la nivel personal; pe când ereziile și schismele și, mai rău decât toate, compromisul cu ele ating însăși natura Bisericii. Când nu mai există principii, când sunt încălcate flagrant și constant canoanele, este subminată însăși existența și menirea Bisericii. O Biserică exclusiv instituțională este un non-sens. Ea are valoare doar în măsura în care lucrează la mântuirea sufletelor, ca legătură cu Dumnezeu. Dacă se transformă într-o instituție strict pământească, cu interese trecătoare, își pierde rațiunea de a exista și credibilitatea în fața oamenilor.

Situația nu a ajuns încă la un apogeu, încă ne putem mântui în Biserică; cu greu, dar se poate. Dar nici nu este departe ziua când se vor înrăutăți și mai tare, poate chiar iremediabil, lucrurile. Toate ereziile din trecut au fost condamnate în mai puțin de un secol. Ecumenismul deja durează de mai mult timp și nu dă semne că va fi soluționat curând, ci, dimpotrivă, că va acapara toată Ortodoxia. În foarte scurt timp este posibil să asistăm la unirea bisericească efectivă cu greco-catolicii. Până atunci capacitatea de reacție a Bisericii este slăbită tot mai mult de schisma ucraineană și de erezia neopapistă constantinopolitană.

Acțiunile de destabilizare forțează litera canoanelor atât cât să producă o tocire a conștiințelor. Este un joc al nervilor. Prin intimidări, replieri și tatonări, se urmărește devalorizarea dogmelor și rânduielilor bisericești. Spre exemplu, dacă inițial formațiunea nouă bisericească ucraineană anunța o unire și apropiere de greco-catolici, acum a fost abandonată ideea, dar nu părăsită de tot. Probabil pentru că încă nu a sosit vremea ei.

Un aspect foarte important este disimularea. Schisma din Ucraina se prezintă ca un conflict etnic între ucraineni și ruși. Primii vor independență și acuză Biserica Ortodoxă Ucraineană-Patriarhia Moscovei că este un vehicul prin care Putin își exercită controlul asupra populației. Apare ca fiind firească dorința de a scăpa de o instituție controlată din afară. Deci fostul Președinte ucrainean, Petro Poroșenko, a acționat în interesul țării sale când a militat pentru obținerea autocefaliei, după acest scenariu. Atunci cum se explică faptul că nu a câștigat alegerile? Cum se explică numărul foarte mic al participanților la marea sărbătoare a creștinării rușilor la BOaU, condusă de Epifanie (prezență raportată de 20.000, dar mai aproape de realitate ar fi cifra de 3.000 de oameni)? Aceasta pe când Mitropolitul canonic Onufrie a avut lângă el cel puțin 300.000 de participanți (IPS Longhin apreciază că au fost cam un milion). Ambele serbări au avut loc în Kiev, în capitală.  Este evident că ucrainenii nu au o problemă cu Biserica Ortodoxă canonică tocmai pentru că nu-și are centrul de conducere la Moscova și este autonomă. Atunci ce l-a împins pe Patriarhul Bartolomeu să întreprindă acțiuni necanonice de asemenea amploare, pe care le duce mai departe în ciuda opoziției majorității Bisericilor Locale? Desigur că nu motive bisericești și nici întemeiate. Și, mai mult, ce-i împiedică pe ierarhii ortodocși să reacționeze cum se cuvine față de validarea schismei, față de introducerea doctrinei ecumeniste la Sinodul din Creta prin modificarea ecleziologiei? Dar ce-i ține pe credincioși să nu vadă corect lucrurile?

Consider că răspunsul se găsește în titlu: avem parte de două mentalități, două ortodoxii în Biserică. Una progresistă, care o sabotează subtil și orchestrat pe cealaltă, și una tradiționalistă, care este ca o feștilă fumegândă, fără putere și incapabilă să vadă pericolul din jur, real, arzător și devastator ca o molimă.

Dacă am fi fost în vremea persecuțiilor, ce am fi făcut? Dacă trăim aceste vremuri, cum reacționăm? Cred că trebuie să cultivăm mai mult spiritul de sacrificiu, care vine din faptul de a avea un ideal. Răul e necesar să fie contracarat din timp, prevăzut și acționat în consecință, măcar când deja e mare și amenințător. Nu putem deveni sclavii momentului și ai lipsei de perspectivă, pentru a nu pieri striviți de vrăjmași. În primul rând la nivel sufletesc, dar problema se pune chiar și la nivel trupesc, al existenței în această lume și în cea de dincolo. Este nevoie să fie cultivat un duh sănătos.

Vremuri mai bune pentru BOU canonică. Curtea de Apel îi dă câștig de cauză

„Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană a consemnat o altă victorie judiciară luni, când Curtea de Apel a districtului șase din Kiev a respins recursul Ministerului Culturii în cazul redenumirii forțate a Bisericii. Astfel, decizia de mai înainte a Curții de Apel cu privire la oprirea procesului de redenumire forțată rămâne în vigoare, relatează canalul de YouTube Primul Cazac.

Cu toate acestea, Ministerul Culturii continuă să caute soluții și să facă tot posibilul pentru a renumi forțat Biserica Ortodoxă Ucraineană în „Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina”, obligând BOU să continue să-și apere drepturile constituționale în justiţie, relatează canalul.

Decizia finală a Curții de Apel stipulează: „Curtea a decis respingerea ca nefondat a recursului Ministerului Culturii și lasă neschimbată decizia Curții Administrative Districtuale a orașului Kiev”.

„Curtea de Apel a respins recursul Ministerul Culturii și a menţinut decizia Tribunalului Districtual, care a interzis autorităților de înregistrare ale statului să ducă mai departe orice acțiuni de înregistrare și înscriere vizând denumirea BOU, inclusiv în a introduce noi înregistrări în Registrul de Stat Unificat”, scrie în raportul departamentului legislativ al Bisericii Ucrainene.

În 20 decembrie, Rada Supremă ucraineană a votat propunerea legislativă nr. 5309, care obligă orice organizație religioasă cu sediul în Rusia, pe care Ucraina o consideră drept „stat agresor”, „să menţioneze acest lucru în denumirea ei”, cu referire, în opinia Parlamentului, inclusiv la Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană. Propunerea a fost promulgată ca lege două săptămâni mai târziu de Președintele Petro Poroșenko.

Pe baza presupunerii autorităților că Biserica cea canonică va fi forțată să-și schimbe denumirea, Biserica schismatică a fost înregistrată în registrul de stat, la sfârșitul lui ianuarie, cu aceeași denumire legală.

Biserica a anunțat că va ataca dispoziţiile legii pe baza faptului că, deși este un corp autonom în interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse, sediul ei administrativ legal recunoscut este, de fapt, în Kiev. Tribunalul Administrativ Districtual din Kiev a început judecata în procesul Bisericii în 23 martie. Ulterior, pe 22 aprilie, Tribunalul a suspendat procedura administrativă de redenumire forțate a Bisericii. Ca răspuns, Ministerul Culturii a intentat un proces care a fost respins definitiv astăzi, luni.

Orthochristian

Trebuie avut în vedere faptul că o eventuală redenumire a Bisericii canonice ar presupune inventarierea totală a activelor ei și s-ar putea solda cu preluarea multor biserici și mănăstiri și alte clădiri sau averi. Ar fi un prilej nimerit pentru schismatici să profite și să ocupe diferite imobile, îndeosebi biserici parohiale. Acest fapt dă o importanță deosebită subiectului. Noua putere instalată la Kiev, în schimb, susține Biserica Ortodoxă canonică, ceea ce mai calmează apele și dă speranțe că multe biserici ocupate să poată fi cedate înapoi parohiilor canonice pentru a-și desfășura în pace activitatea și slujbele curente.

Pr. Teodor Zisis: UNITATEA BISERICII ESTE AMENINȚATĂ. Veriga slabă este Biserica Greciei

Protoprezbiter Teodor Zisis

Profesor emerit al Facultății de Teologie din Tesalonic

Unitatea Bisericii sobornicești este amenințată serios în această perioadă de acordarea necanonică a autocefaliei de către Patriarhia Ecumenică părților schismatice ale ortodocșilor ucraineni prin ignorarea Bisericii autonome a Ucrainei de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului, care se supune istoric și canonic Bisericii Rusiei.

Kievul este maica, cristelnița rușilor ortodocși din epoca în care Țarul (Cneazul) Vladimir, în 988, a fost botezat el însuși și poporul rușilor în credința creștină prin acțiunile Bisericii de Constantinopol. Timp de cinci veacuri Mitropolia de Kiev și a toată Rusia a ținut nemijlocit de jurisdicția Constantinopolului. Cuceririle străine și influențele creștine apusene au încercat de multe ori să spargă Mitropolia unitară, unitatea bisericească a rușilor ortodocși și să creeze o a doua Mitropolie în ținutul Rusiei Mici, Ucraina de astăzi, însă mereu a reacționat corect la această dezbinare Patriarhia Ecumenică pentru că a întrezărit că desprinderea ținutului de trunchiul Ortodoxiei rusești, pe care o vizau Roma papistașă și conducătorii papistași ai Poloniei și Lituaniei, ar fi întărit uniația între ortodocși, adică unirea lor cu Roma și dependența lor de jurisdicția Papei.

Concret, pentru o perioadă de timp și în timp ce capitala rușilor s-a mutat în Nord, la început la Vladimir și apoi definitiv la Moscova, Kievul nu a mai fost încadrat, din motive politice și militare, în Biserica autocefală a Rusiei din 1448, ci a rămas sub jurisdicția Constantinopolului și sub influențele catastrofale și înrâuririle uniației și ale puterilor politice occidentale, care urmăreau atunci, ca și astăzi, să-i taie pe locuitori de Rusia, cultivând sistematic simțământul rusofobiei. Această despărțire a ortodocșilor ruși a fost tămăduită când Mitropolia de Kiev a revenit în administrația bisericească unitară a ortodocșilor ruși în 1686 prin actul patriarhal și sinodal al Patriarhiei Ecumenice, care a trecut Mitropolia de Kiev în jurisdicția Bisericii Rusiei, de care aparține de trei secole și jumătate (333 de ani), fără să se fi gândit cineva până acum să se pună la îndoială această trecere și această jurisdicție.

Nu ne vom lungi aici în alte analize istorice și canonice, care nu îndreptățesc intruziunea Bisericii de Constantinopol într-un teritoriu al unei jurisdicții străine prin intervenția dincolo de granițele sale în hotarele canonice ale altei Biserici autocefale. Acestea devin de la sine înțeles prin citirea cărții noastre, «Autocefalia ucraineană. Intruziune anticanonică și dezbinătoare a Constantinopolului», în care sunt publicate trei articole ale noastre: a) Ucraina este teritoriu canonic al Bisericii Rusiei, b) Autocefalia ucraineană. Ascunderea și răstălmăcirea documentelor și c) Constantinopolul creează schisme. După cea calendaristică vine cea ucraineană. Studiile acestea, în afară de faptul că demonstrează răstălmăcirea documentelor pe care întemeiază unii cercetători neatenți și înregimentați acțiunile Constantinopolului, arată, de asemenea, că, de-a lungul timpului, Constantinopolul a fost pentru jurisdicția unitară bisericească a rușilor și că separarea au urmărit-o Patriarhii răi și interesați, care slujeau interese străine. Mai ales al treilea studiu sună clopotul de alarmă prin aprecierea că, în final, Constantinopolul, în loc să tămăduiască schisma pe care a creat-o în 1924 prin reforma calendaristică, a creat acum o altă schismă prin acordarea anticanonică a autocefaliei schismaticilor din Ucraina.

Schismaticii rămân schismatici, cât timp nu s-au pocăit de schismă și cât timp continuă să-i considere schismatici administrația bisericească care i-a tăiat din Biserică. Numai aceasta, după sfintele canoane, poate să-i restabilească. Înainte de această restabilire canonică, este în vigoare în continuare canonul 2 al Sinodului Local din Antiohia, care impune scoaterea din comuniune a celor care au comuniune cu cei scoși din comuniune. «Nu este îngăduit să aibă comuniune cu cei neîmpărtășiți (scoși din comuniune), nici să fie primiți în altă Biserică cei care nu se adună în altă Biserică. Iar dacă s-ar arăta cineva dintre episcopi sau preoți sau diaconi sau cineva care are comuniune cu cei scoși din comuniune de canon, să fie și acesta scos din comuniune ca unul care bulversează canonul Bisericii».

Este un favor și un lucru vrednic de toată lauda că toate Bisericile autocefale refuză până acum să primească în comuniune pe schismaticii din Ucraina, pe care i-a restabilit anticanonic Constantinopolul și cărora le-a fost acordată autocefalia prin intruziune în jurisdicție străină. Deja am exprimat neliniștea noastră că etnofiletismul, adică patriotismul prost înțeles, va conduce unele conduceri grecești ale câtorva Biserici autocefale (Alexandria, Ierusalimul, Ciprul, Grecia și Albania)la susținerea acțiunilor anticanonice ale Patriarhului de Constantinopol. Lucrul acesta, deși nu s-a întâmplat până acum, urmează să fie promovat de puterile politice și bisericești care urmăresc slăbirea Ortodoxiei prin «dezbină și stăpânește». Cea mai slabă verigă se pare că este Biserica Greciei, al cărei Întâistătător tace și nu se manifestă, nici nu există până astăzi o decizie sinodală în afară că unii arhierei resping pseudo-autocefalia schismaticilor din Ucraina, precum și Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. Totuși există alții care deschid drumul recunoașterii, fie prin decizii, fie prin acțiuni. Este deja cunoscut că cele două Comisii Sinodale, cărora le-a încredințat Sfântul Sinod Permanent studierea subiectului, și-au dat acordul pentru recunoașterea autocefaliei, iar Mitropolitul de Nafpaktos susține prin scrisoarea sa către Arhiepiscop că nu există altă soluție canonică decât recunoașterea autocefaliei, poziție pe care am combătut-o prin publicația noastră pe internet, care a găsit o audiență mare, cu titlul: «Arhiepiscopul Ieronim fără ieșire pe tema ucraineană. Îi sare în ajutor Mitropolitul de Nafpaktos».

În pregătirea recunoașterii se înscrie și hirotonia de către schismaticii din Ucraina a unui cleric grec din Mitropolia de Dimitriada ca episcop de Olvia, precum și primirea cu felicitări și acordarea cinstei «episcopului» de Olvia nou hirotonit scos din comuniune după sfintele canoane de către Mitropolitul de Ftiotida.

Această acțiune preliminară anticanonică și ascunsă a atins culmea prin prezența comună a Arhiepiscopului Ieronim și a Mitropolitului schismatic Epifanie de Kiev la Fanar pentru sărbătorirea Patriarhului Bartolomeu la vecernia patriarhală care s-a săvârșit în Sfânta Mănăstire a Izvorului Tămăduirii din Balukli din Constantinopol pe 10 iunie anul curent, unde s-au arătat așezați alături, în împreună-rugăciune și salutându-se în biserică. Când a fost întrebat Arhiepiscopul Ieronim despre scopul prezenței sale în Cetate, a spus: «Am venit să urmăm Patriarhului nostru ca Dumnezeu să-i dea putere să continue lucrarea sa binecuvântată». Totuși este lucrare binecuvântată susținerea ereziilor în Colimbari și a schismaticilor în Ucraina?

Noi ne exprimăm bucuria că va circula acum și în limba rusă cartea noastră despre autocefalia ucraineană, nu numai ca să nu fim considerați toți grecii vinovați împreună de poziția și starea etnofiletistă care se întrezărește, ci și ca să exprimăm pe baza adevărului istoric și canonic tradiția noastră, starea noastră alături de marele neam al rușilor, care a luat de a greci Ortodoxia, totuși a oferit în continuare multe pentru păzirea, răspândirea, adâncirea și slava ei prin mulțimea de Sfinți Cuvioși, Mărturisitori, Propovăduitori, Noi Mucenici, Teologi și Dascăli, dar și nenumărați credincioși ortodocși evlavioși și bine cinstitori.

Occidentul se descreștinează, Rusia se reîncreștinează ortodox după vijelia comunistă. Grecia urmează Occidentul descreștinat al Papismului și al Protestantismului.

Katanixi.gr

Translate page >>