Într-un comunicat oficial al Mitropoliei de Limassol, este exprimată și individualizată poziția Mitropolitului local Atanasie în privința pomenirii recente a lui Epifanie în diptice de către Patriarhul Teodor al Alexandriei în acest oraș. Acestea confirmă deplin informațiile anterioare ale agenției Romfea.gr.
Mitropolitul Atanasie de Limassol separă poziția sa de pomenirea numelui
lui Epifanie ca Mitropolit de Kiev de către Preafericitul Patriarh Teodor al
II-lea al Alexandriei la dumnezeiasca Liturghie patriarhală din Limassol.
Preasfințitul Mitropolit Atanasie de Limassol, la o emisiune a sa în direct la Postul de Radio al Sfintei Mitropolii de Limassol, la întrebarea unei ascultătoare pe subiectul pomenirii lui Epifanie ca Mitropolit de Kiev de către Preafericitul Teodor al II-lea al Alexandriei, printre altele, a menționat cele de mai jos:
Din prima
clipă a sosirii Patriarhului Alexandriei în Cipru, Episcopul Sfintei
Arhiepiscopii în comunicarea pe care a avut-o cu el, l-a asigurat că într-o
convorbire pe care a avut-o cu Preafericitul Patriarh Teodor al II-lea al
Alexandriei, a primit angajamentul și asigurarea că Patriarhul Alexandriei nu
va pomeni pe Epifanie la dumnezeiasca Liturghie, ci va pomeni numai pe
Preafericitul Arhiepiscop de Cipru și pe Mitropolitul locului, ca să nu se
creeze vreo problemă pe motiv că Biserica Ciprului nu s-a poziționat încă pe
această temă.
De același
lucru l-au asigurat pe Mitropolitul Atanasie de Limassol și cei din suita
Patriarhului de Alexandria, că nu va fi pomenit Epifanie.
Pe lângă
acestea, fără să cunoască de la început el însuși și fără să aibă vreo
informare despre schimbarea poziției sale, Preafericitul Teodor al Alexandriei
a judecat în clipa aceea a dumnezeieștii Liturghii că trebuie să pomenească pe
Epifanie ca Mitropolit de Kiev.
Concluzionând,
Preasfințitul a menționat că pomenirea lui Epifanie ca Mitropolit de Kiev,
chiar dacă s-a făcut în Biserica Ciprului și în special în Sfânta Mitropolie de
Limassol, acest lucru nu exprimă nici Mitropolia de Limassol, nici pe el
însuși, ca Mitropolit de Limassol, nici Biserica Ciprului.
El însuși stăruie în cele pe care le-a arătat în scris și face public faptul că «acceptă și recunoaște drept Mitropolit canonic de Kiev și a toată Ucraina pe kir Onufrie și Sfântul Sinod din jurul lui».
Ascultați luarea de poziție a Mitropolitului de Limassol:
Nota noastră: Amintim că Mitropolitul Atanasie este unul dintre puținii Episcopi care nu a semnat documentele Sinodului din Creta, la care a participat, și a adus o critică decentă și o motivare a deciziei de atunci. Deci există o consecvență în mărturisirea sa de credință.
Cu toate că are o prietenie și o relație bună cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos, care este unui dintre ideologii recunoașterii schismaticilor ucraineni, poziționarea aceasta a Mitropolitului Atanasie este cu atât mai valoroasă și o dovadă că vine din propriile sale convingeri teologice și din conștiința sa bisericească.
În interviul radiofonic s-a mai făcut, printre altele, precizarea că invitația adresată Patriarhului de Alexandria fusese făcută cu cel puțin jumătate de an în urmă. Mitropolitul exprimă adeseori respectul său față de Patriarhul Teodor și față de decizia lui, clarificând faptul că el, totuși, nu este de acord cu ea.
Unul din efectele colaterale ale întreruperii comuniunii de către Patriarhia Moscovei cu episcopii greci care recunosc pe așa-zișii autocefali din Ucraina este îngrădirea turismului religios în aceste zone. În acest scop, Centrul pentru Turism Religios al Bisericii Ruse a publicat astăzi o listă cu primele Mitropolii grecești care sunt interzise ca loc de destinație pentru pelerinii ruși.
Această măsură
este urmarea hotărârii
Sinodului recent al Patriarhiei Moscovei pe tema recunoașterii schismei din
Ucraina de către Biserica Greciei. Pasajul cu pricina sună astfel: „Întrerupem
comuniunea de rugăciune și euharistică față de arhiereii Bisericii Greciei care
au primit sau primesc într-o astfel de comuniune delegații comunităților
ucrainene schismatice necanonice. La fel, nu dăm binecuvântare pentru călătorii
de închinare în eparhiile care sunt păstorite de ierarhii în cauză.
Informațiile aferente vor fi comunicate pe larg organelor de închinare și
turistice ale țării, care constituie ținutul canonic al Bisericii noastre”.
1) Arhiepiscopia Atenei 2) Mitropolia de Lankada 3) Mitropolia de Veria 4) Mitropolia de Arta 5) Mitropolia de Trikki și Stagon 6) Mitropolia Dimitriadei.
Preafericite Mitropolit
kir Epifanie de Kiev și a toată Ucraina, mult iubite și îndrăgit frate și
împreună-slujitor în Hristos Dumnezeu al Modestiei noastre, ne adresăm foarte
călduros Preafericirii Voastre, îmbrățișându-vă.
Am primit
încântați Epistola patriarhală cu nr. 1119 din 24 decembrie 2018, prin care
suntem informați despre lucrarea inițiatoare a Bisericii
de Constantinopol, primul Tron și prima răspunzătoare, care, privind cu
amabilitate către Voi, către ierarhia din jurul vostru, către sfințitul cler și
către poporul credincios al Domnului, a readus cele despărțite în turma cea una
a Păstorului celui Mare, Domnul și Mântuitorul nostru, precum (suntem
informați) și despre proclamarea prin Decretul Sinodal al Sfântului Sinod al
Patriarhiei Ecumenice a Preasfintei Biserici a Ucrainei drept autocefală și
autoadministrată, cinstită cu răspunderile și drepturile celorlalte Biserici Autocefale.
Între timp, primind cu multă bucurie
Scrisoarea Voastră irenică din decembrie anul trecut, prin care ni se comunica
alegerea Voastră canonică drept Mitropolit de Kiev și a toată Ucraina, adresăm personal
Preafericirii Voastre prin Scrisoare de mână urările noastre călduroase de
felicitare, ale Sinodului, ale clerului evlavios și ale poporului iubitor de Hristos
al Preasfintei Biserici a Greciei, dorindu-ă luminare și întărire de la Dumnezeu
cel în Treime spre împlinirea responsabilităților Voastre noi și pline de
răspundere ca Întâistătător al Bisericii din Ucraina!
Preasfintele Biserici
Locale, Preafericite frate, participă la dumnezeiasca Euharistie a Potirului
comun al vieții prin unitatea de credință, prin păstrarea acelorași dogme
insuflate de Dumnezeu, stabilite de Sfintele și Marile sinoade Ecumenice,
constituind mădularele Bisericii una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească.
Drept aceea, bucurându-ne și noi de acest mesaj bun al bunului mers al
dorințelor și lucrărilor comune spre dizolvarea barierei dintre Voi și noi,
frați de un cuget întru toate, barieră care aducea necaz și sminteală mare spre
foarte marea pagubă a toată Biserica și a mărturiei comune contemporane a Ortodoxie,
care a existat până acum. Înălțăm laolaltă doxologie și laudă din partea
Preasfintei noastre Biserici apostolice a Greciei Cârmuitorului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, Care ne-a readus la comuniunea dintâi, redând (noi)
Preafericirii Voastre îmbrățișarea frățească a dragostei și întinzându-vă
dreapta comuniunii bisericești.
În această privință, dorindu-vă ca Domnul, pacea noastră, „Care a făcut cele două una și a dezlegat zidul din mijloc al despărțirii” (Ef. 2: 14), „să vă dea să cugetați același lucru întreolaltă” (Rom. 15: 5) totdeauna și să dăruiască o slujire de Întâistătător cu mulți ani, mult roditoare și cu bune roade, spre binele Preasfintei Biserici soră a Ucrainei și spre desăvârșita ei unitate, care este clătinată din greu de furtună, izbăvire și restabilire a păcii ei depline, a liniștii și bunei stări, spre slava lui Dumnezeu și a Ortodoxiei din lume, vă îmbrățișăm pe Preafericirea Voastră, frate drag, cu sărutare sfântă și semnăm,
Ieronim, Înaintestătător al Atenei, iubit frate în Hristos (scris de mână)
O știre ce ar părea de bun augur a fost publicată de ΟρθοδοξίαInfo despre o discuție între Fanar și Moscova, care ar da prilej pentru ameliorarea conflictului existent pe tema ucraineană:
La invitația Mitropolitului Iosif al Americii, care ține de Patriarhia Antiohiei, a avut loc o întâlnire a Arhiepiscopului Elpidofor al Americii (Patriarhia de Constantinopol) și Mitropolitul Ilarion de Volokalamsk (Patriarhia Rusă).
Întâlnirea s-a desfășurat pe „terenul neutru” al Mitropoliei antiohiene și, conform comunicatului aferent, a existat o masă de lucru. A urmat o întâlnire privată între cei trei ierarhi.
Este vorba despre prima întâlnire între ierarhi de rang înalt ai Patriarhiei Ecumenice și ai Bisericii Rusiei după întreruperea comuniunii hotărâtă de Moscova.
Aducem în atenție un articol remarcabil din presa românească pe problema schismei ucrainene. În el se prezintă corect fondul problemei, cu implicațiile politice anexe, dar îndeosebi teologice (dogmatice și canonice). Publicat pe un portal de știri cunoscut și mai tradiționalist, Activenews, punctul acesta de vedere nu pare a fi deplin acceptat sau măcar luat în considerare cum se cuvine la nivelul presei din țară, nu știm exact la nivelul bisericesc oficial. Sperăm să aibă trecere mai mare și să se impună prin adevărul lucrurilor.
Sâmbătă, 12 octombrie, Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a recunoscut dreptul Patriarhiei de Constantinopol de a acorda singură autocefalia. Anunțul, făcut public de Mitropolitul Ierotheos Vlachos, se poate traduce „habemus Papam”, sau, mai precis, „îl recunoaștem pe Patriarhul de Constantinopol ca Papă al ortodocșilor”.
Această zi va rămâne în istoria Ortodoxiei ca o pată pe obrazul unei Biserici apostolice, Biserica Greacă, îngenuncheate de puterea politică și silite să ia o decizie neortodoxă.
Din 1992 până în
2018, toate bisericile ortodoxe autocefale, inclusiv Patriarhia de
Constantinopol, au apărat canonicitatea în Ucraina și nu au recunoscut
grupările schismatice. Dar, în urma intervenției SUA, interesate de eliminarea
oricărei influențe a Rusiei în Ucraina, Patriarhia de Constantinopol a
recunoscut două grupări schismatice, unite într-o structură căreia i-a acordat
autocefalia în 5 ianuarie 2019. Aceasta fără să consulte nicio biserică
autocefală și în ciuda faptului că mai multe biserici autocefale, aflând de
intenția sa, i-au cerut în scris să nu o facă.
Iar acum, în urma
presiunilor SUA și ale Patriarhiei de Constantinopol, Biserica Greciei a
anunțat că este de acord cu inventatul drept al Patriarhului de Constantinopol
de a acorda autocefalia.
Din Biserica
Greciei, cel mai vizibil susținător al acestei decizii a fost Mitropolitul
Ierotheos Vlachos.
Mitropolitul
Ierotheos Vlachos, susținătorul cel mai cunoscut al ereziei
Mitropolitul
Ierotheos a fost apreciat și iubit în toată lumea ortodoxă ca un teolog
profund, un om duhovnicesc care a scris despre oameni duhovnicești și un ierarh
ancorat în tradiția ortodoxă și în problemele contemporane. Însă, prin
atitudinea față de statutul Patriarhului de Constantinopol, toate acestea se
veștejesc precum frunza căzută din copac.
În problema din
Ucraina, după ce Patriarhul Bartolomeu I a recunoscut cele două grupări
schismatice, Mitropolitul Ierotheos Vlachos a devenit un susținător vocal al
statutului de tip papal al Patriarhului de Constantinopol.
În primăvara
acestui an, el a fost unul dintre cei care au susținut că autocefalia unei
biserici trebuie acordată doar de Patriarhia de Constantinopol și s-a opus
categoric ca orice altă biserică, inclusiv biserica mamă, din care se desprinde
structura care devine autocefală, să aibă un cuvânt de spus.
În 30 martie
2019, a publicat o declarație în care, după ce admite că intervine în problema
ucraineană deși nu face parte din comisiile Sinodului grec care se ocupă de ea,
scrie că Sinodul Bisericii Greciei nici măcar nu are dreptul să ia în discuție
această problemă sau să se opună deciziei Patriarhiei de Constantinopol cu
privire la acțiunile ei în Biserica Ucrainei.
Apoi, în lunile
care au urmat, a susținut din ce în ce mai mult public, convingând și pe alți
ierarhi, că pretenția Patriarhului de Constantinopol este corectă. Influența
lui în Biserica Greacă a avut un rol esențial în decizia Sinodului grec, el
fiind și cel care a comunicat decizia public, justificând că este în slujba
unității (sic!).
După acordarea
Tomosului către grupările schismatice, Biserica Rusă, din care face parte, cu
cea mai largă autonomie posibilă, Biserica ortodoxă canonică din Ucraina, a
întrerupt comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol și a anunțat că va
întrerupe comuniunea cu cei care îi vor recunoaște pe schismatici.
Greu de explicat
cum un teolog atât de priceput ca Mitropolitul Ierotheos a devenit unul dintre
vârfurile de lance ale unei erezii care provoacă o schismă care poate deveni la
fel de gravă ca cea din 1054, în urma căreia Apusul s-a rupt de ortodoxie. Avea
multe motive să vadă clar că Patriarhul Bartolomeu a fost de rea-credință și a
greșit dogmatic.
În Ucraina sunt
12.000 de parohii canonice și 6.000 de parohii schismatice. Dacă Patriarhul
Bartolomeu era de bună-credință și voia să facă ceva folositor pentru unitatea
Bisericii, putea să ceară schismaticilor să își retragă episcopii din orașele
în care există episcopi canonici, dar nu a făcut-o. Astfel, în foarte multe
orașe există doi episcopi, unul canonic, recunoscut de toată ortodoxia,
inclusiv de Patriarhia de Constantinopol, și unul schismatic, recunoscut doar
de Patriarhia de Constantinopol. Chiar și pentru Patriarhia de Constantinopol
aceasta este 100% necanonic. Aceasta este și situația de la Cernăuți.
Apoi Mitropolitul
Ierotheos cunoaște ce presiuni a făcut în Ucraina administrația fostului
președinte Poroșenko pentru ca preoții canonici să treacă la schismatici, prin
intermediul primăriilor, al consiliilor locale, al poliției și al serviciului
de securitate SBU. Știe ce presiuni a făcut Patriarhul Bartolomeu asupra mănăstirilor
athonite (a amenințat că schimbă egumenii și îi oprește pe clerici de la
slujirea preoțească) pentru a permite schismaticilor să slujească în aceste
mănăstiri. De ce ar fi nevoie de aceste presiuni, dacă deciziile Patriarhiei de
Constantinopol sunt drepte și benefice? Oare impunerea cu forța a fost calea
arătată de Hristos? De când adevărul lui Dumnezeu are nevoie de violență pentru
a fi primit?
Mitropolitul
Ierotheos a văzut clar că decizia Patriarhului Bartolomeu nu a rezolvat
schisma, așa cum a spus că se va întâmpla, ci, din contră, a făcut-o mult mai
mare. Această extindere a schismei ar fi putut să îl aducă la realitate, să îi
arate că nu Dumnezeu lucrează, ci diavolul, cel care îi dezbină pe oameni. Dar
a preferat să nege evidența și apoi a justificat decizia Sinodului grec ca
fiind în slujba unității, deși era evident că ea va adânci schisma!
Deci el însuși a
fost de rea-credință.
Din punct de
vedere dogmatic, Mitropolitul Ierotheos a fost foarte atent la documentele de
la Sinodul de la Creta și nu a semnat unul dintre ele pe motiv că nu este
conform cu dogmatica ortodoxă. Prin atitudinea lui a girat parțial apariția
nepomenitorilor în Biserica Ortodoxă Română.
Dacă atunci a
fost atât de atent, cum de nu înțelege grosolănia erorii de acum? Nu știe că
Arhiepiscopul grec Elpidofor al Americii (pus de Patriarhul Bartolomeu) susține
că Patriarhul de Constantinopol este „primul fără egali”, deși el mereu a fost
numit „primul între egali”? Ce ar trebui pentru a realiza că superioritatea Patriarhului
de Constantinopol față de toate celelalte biserici autocefale este același
lucru cu doctrina catolică potrivit căreia papa este deasupra tuturor
episcopilor? Asta nu este greșeală dogmatică?
Mitropolitul
Ierotheos a scris cartea „Cunosc un om în Hristos”, despre arhimandritul
Sofronie Saharov. Dacă l-a văzut pe arhimandritul Sofronie ca „om în Hristos”,
de ce nu socotește că este de la Hristos modul în care arhimandritul Sofronie a
explicat, într-un articol
scris în 1950, că pretenția Constantinopolului de superioritate față de
celelalte biserici ortodoxe autocefale este o gravă eroare dogmatică, o erezie
extrem de periculoasă?
Arhimandritul
Sofronie a numit această pretenție „neo-papismul din Constantinopol” și a
explicat că este o erezie ecleziologică:
„Trebuie, oare,
să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi
papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce
în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței
noastre? […] Faptul că deja Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia
Bisericilor Locale nu ne miră nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui
papism. Cu autocefalia nu se împacă nici romano-catolicismul”. (Arhimandrit
Sofronie Saharov)
Reacția
neașteptat de prudentă a Patriarhiei Rusiei
Joi, 17
octombrie, conducerea Patriarhiei Rusiei s-a întâlnit pentru a discuta decizia
Sinodului grec. În condițiile în care așteptarea generală era că Biserica Rusă
va întrerupe comuniunea și cu Biserica Greciei, rușii au luat o decizie
neașteptată și de maximă prudență, arătând că nu doresc escaladarea schismei.
Decizia a fost de
a întrerupe comuniunea nu cu Biserica Greciei, ci doar cu acei episcopi care îi
vor recunoaște personal pe schismaticii din Ucraina.
Această abordare
a fost confirmată sâmbătă, 19 octombrie, când Arhiepiscopul Ieronim al Atenei,
președintele Sinodului grec, a slujit cu Patriarhul Bartolomeu. Când Patriarhul
Bartolomeu l-a pomenit pe Epifanie, liderul schismaticilor, Arhiepiscopul
Ieronim a făcut semnul crucii, ceea ce ar fi putut fi interpretat ca o aprobare
implicită. Cu toate acestea, rușii au declarat că vor întrerupe comuniunea cu
Arhiepiscopul Ieronim doar dacă acesta îl va recunoaște explicit pe Epifanie.
Această moderație
nu este întâmplătoare. Ea are legătură directă cu modelul de organizare a
Bisericii, de uniune sobornicească de biserici autocefale, pe care Patriarhul
Bartolomeu îl încalcă. Patriarhul Bartolomeu susține că el poate lua decizii
corecte pentru toată Ortodoxia, în timp ce învățătura ortodoxă despre Biserică
arată că organismul suprem care poate lua o decizie majoră în Biserică este
Sinodul Ecumenic, al tuturor episcopilor ortodocși (eventual prin
reprezentanți), cu condiția ca acea decizie să fie receptată de către
credincioși. În această perspectivă, fiecare episcop este important, nu doar
biserica din care face parte.
Prea multă
implicare politică
Relația
Patriarhiei de Constantinopol cu SUA nu este nouă.
În ianuarie 1949,
după ce a fost ales, Patriarhul Atenagora a mers din SUA la Istanbul pentru a
fi înscăunat Patriarh de Constantinopol cu avionul personal al lui Harry
Truman, Președintele SUA. Atenagora a publicat în 1950 o enciclică în care
afirma un primat de tip papal pentru Patriarhia de Constantinopol.
Nici faptul că
oamenii politici și politica statelor au avut un cuvânt de spus în problemele
bisericești nu este nou. Dar istoria arată că atunci când politica a presat
Biserica să accepte o erezie, dacă Biserica a acceptat i-a trebuit apoi multă
vreme ca să se așeze iarăși în adevărul de credință. Așa s-a întâmplat cu
erezia care se împotrivea icoanelor, susținută de împărați, care a tulburat mai
mult de un 100 de ani chiar Patriarhia de Constantinopol, în secolele VII–VIII.
Într-un moment de
cumpănă, în secolele XIV–XV, când turcii cucereau continuu părți din Imperiul
Bizantin, împărății și patriarhii de la Constantinopol au acceptat o unire cu
catolicii cu scopul de a fi sprijiniți militar de statele catolice.
Lucas Notaras,
mare demnitar al imperiului, a rostit atunci celebrele cuvinte care arată că
alterarea credinței este mai gravă decât decăderea politică: „Mai bine să vedem
domnind în oraș turbanul turcesc decât tiara latinilor.” Pentru că în timp ce
credința turcilor erau în mod evident ceva cu care ortodoxia nu avea amestec,
abaterea de la învățătura dogmatică prin unirea cu catolicii distrugea însăși
credința.
Imperiul a
dispărut, Luca Notaras a fost omorât de turci, dar Ortodoxia nu s-a dizolvat în
catolicism, ci a rămas ortodoxie.
În prezent,
acțiunea Patriarhului de Constantinopol este susținută de administrația
americană actuală, condusă de Partidul Republican.
Administrația
anterioară, condusă de Partidul Democrat, presa statele dependente de SUA să
adopte ideologia gender și homosexualitatea ca normative în societate și să
decriminalizaze cât de mult avortul la cerere. Administrația republicană a
stopat această presiune asupra altor țări și a făcut deja foarte multe pentru
creștinii prigoniți din lume, inclusiv a înființat funcția de Ambasador pentru
libertate religioasă. Dar, în lupta pentru putere cu Rusia, se folosește de
structura schismatică pentru a ataca Patriarhia Rusă, de care ține Biserica
Ucraineană canonică.
Cei care conduc
conflictele geo-politice ar trebui să știe că, în ortodoxie, alegerea între
prigoană și abaterea de la adevărul credinței este deja făcută. De acea, dacă
presiunea va continua, ortodocșii vor prefera prigoana secularistă a
democraților în fața alterării credinței din partea republicanilor religioși.
Ce va urma?
Cine a mai zis în
istoria creștinismului „eu și doar eu”, așa cum zice acum Patriarhia de
Constantinopol? Papalitatea.
Patima iubirii de
stăpânire l-a făcut pe Lucifer să dorească tronul lui Dumnezeu și a făcut
papalitatea să dorească să stăpânească lumea. Din secolul XX, ea a stârnit
Patriarhia de Constantinopol să vrea să fie stăpâna tuturor bisericilor
ortodoxe autocefale, ceea ce ar însemna sfârșitul ortodoxiei.
Aceasta nu se va
întâmpla, pentru că Hristos este cel care Își va păzi Trupul Său, care este
Biserica. Dar schisma poate cuprinde pe termen lung părți din Ortodoxie.
Șansa de a se
ieși din această criză este o întâlnire a tuturor bisericilor autocefale.
Patriarhul Bartolomeu a refuzat în mod repetat să convoace o întâlnire a
tuturor bisericilor autocefale pentru a discuta situația schismaticilor din
Ucraina, atât înainte de a-i recunoaște, cât și după ce i-a recunoscut.
Motivațiile sunt două.
Prima este că
știa că majoritatea bisericilor autocefale se opun recunoașterii. A doua este
că, dacă ar convoca bisericile autocefale să decidă, ar înseamnă să recunoască
faptul că el nu are dreptul să acorde singur recunoașterea și autocefalia unei
structuri bisericești!
În schimb,
Patriarhul Bartolomeu călătorește în țările ortodoxe pentru a-i presa pe
conducătorii bisericești să îl urmeze. Astfel, a reușit să blocheze inițiativa
Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, care a încercat o mediere reunind
conducătorii patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului. Puterea cu
care face aceasta nu este adevărul bisericesc, ci sprijinul politic de care se
bucură.
Românii, între presiunea politică, pe de o parte,
și adevărul ortodox și unitatea etnică, pe de alta
Pentru români,
decizia Sinodului grec lasă și mai vulnerabil Sinodul Bisericii Ortodoxe Române
în fața presiunilor politice de a-i recunoaște pe schismatici.
În luna mai,
Samuel Brownback, Ambasadorul pentru libertate religioasă al SUA, a trecut și pe la Patriarhia Română în turneul său de
presiune pentru recunoașterea schismaticilor în Grecia, Muntele Athos,
Bulgaria, România și Republica Moldova.
Epifanie a
anunțat în câteva rânduri că primii care îi vor recunoaște vor fi grecii și,
apoi, vor urma românii. Pentru a momi Sinodul românesc, a înființat chiar și un
vicariat românesc pentru preoții români din Ucraina. Vicariatul este
nefuncțional, căci niciun preot român nu s-a dus la Epifanie, unde știu că nu
ar mai fi lăsați să folosească limba română în biserici.
Din păcate,
ierarhii din Biserica Ucraineană canonică nu înființează un vicariat românesc
în cadrul bisericii canonice, ceea ce ar fi un pas înainte în a demonstra grija
reală pentru credincioși și ar anula momeala schismaticilor.
Pentru români,
recunoașterea schismaticilor și a gestului Patriarhului Bartolomeu ar însemna,
pe lângă abaterea dogmatică, și întreruperea legăturilor bisericești cu
majoritatea românilor din Basarabia și din Ucraina.
În Basarabia,
majoritatea românilor țin de Mitropolia Moldovei, care este autonomă în cadrul
Patriarhiei Moscovei. În Ucraina, cei circa 500.000 de români din Regiunea
Cernăuți și din câteva parohii din Transcarpatia și Odesa țin de Biserica
Ortodoxă Ucraineană canonică, și ea autonomă în Patriarhia Moscovei.
Probabilitatea ca ierarhii din aceste zone să îi recunoască pe schismaticii din
Ucraina este zero. Dacă Sinodul Bisericii Române îi va recunoaște pe
schismatici, ei vor rupe comuniunea cu noi și va interveni un nou motiv de
separare între românii din România și cei din Basarabia și Ucraina.
Miza nu este a
alege o tabără între Constantinopol și Moscova, între ruși sau greci, ci între
adevăr și erezie. Ereziei îi urmează dezbinarea. Dezbinarea o vedem. Ea nu
poate să fie de la Dumnezeu.
Ne rugăm ca
Hristos Domnul să li se arate Patriarhului Bartolomeu, Mitropolitului Ierotheos
și celor dimpreună cu ei și să îi întrebe „Qvo vadis?”
Pentru a-i întoarce de pe drumul ereziei, al schismei, al dezbinării.
Nota noastră: În primul rând, sunt de apreciat observațiile din articol. Este curajoasă și de bun augur critica formulată la adresa unui teolog de seamă contemporan, Mitropolitul Ierotheos, care s-a remarcat prin cărți și poziționări foarte bune în trecut, dar acum aruncă totul în aer prin justificarea unei teologii de factură papistă. (Este de urmărit și poziționarea Mitropolitului Atanasie de Limasol pe această chestiune, având în vedere că acesta cultivă o relație bună cu Mitr. Ierotheos, primind vizita acestuia pe 17 octombrie a.c. cu ocazia sărbătoririi a 1400 de ani de la adormirea Sf. Ioan Postitorul, ocrotitorul Limasolului. Amintim că Mitropolitul Atanasie nu a semnat decizia Sinodului cipriot din primăvară pe tema ucraineană, atunci fiind văzut acest gest ca unul de mărturisire și credem în continuare că asta a fost.) De asemenea, unitatea românească cere să nu fim de acord cu această „autocefalie” ce aduce numai schismă până și între noi, cei din țară, și românii din Bucovina (partea din Ucraina). Interesele geopolitice americane nu pot să ne țină de cald, chiar dacă ele presupun o colaborare strânsă cu Patriarhia de Constantinopol începută din anii 1950, odată cu Patriarhul Ecumenic controversat Atenagora. Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea două puncte sensibile: reacțiile de întrerupere a pomenirii după Sinodul din Creta și crearea unui Vicariat românesc de către Biserica Ucraineană canonică. Articolul de mai sus sugerează că nepomenirea apărută în sânul românilor a fost girată de atitudinea Mitropolitului Ierotheos față de documentele cretane. Pare pusă într-o lumină bună teologic, dar proastă ca așezare/fenomen. În mare parte, ne vedem nevoiți să acceptăm acest punct de vedere, căci situația nu e chiar roză, ci are nuanțe de schismă. Totuși parcă prea este expediat subiectul acesta printr-o remarcă ce nu-și are locul firesc în curgerea textului. Ar trebui accentuat faptul că deciziile din Colimbari au fost mai grave decât cele cu privire la schismaticii ucraineni, deși ambele au coloratură eretică. Ar fi cel puțin echidistant să fie tratate la fel. Așa cum Patriarhia Rusă are dreptul că întrerupă comuniunea cu Constantinopolul și cu grecii doar pe motiv de erezie (papistă), la fel au acest drept și preoții români, chiar dacă la un alt nivel, față de ierarhii semnatari ai documentelor din Creta. Vorbim de aceleași canoane și reglementări legale bisericești. Doare când atitudinea este generată de alți factori decât teologici. Nu acceptul general trebuie să ne motiveze opțiunile, ci adevărul lucrurilor. Adică nu faptul că există o reacție mai puternică față de acțiunile fanariote din Ucraina indică problema, ci erorile concrete. Și invers, nu faptul că cei mai mulți nu au fost de acord cu întreruperea pomenirii după Sinodul din Creta este un semn că fenomenul este greșit, ci aplicarea corectă sau nu a unor dispoziții canonice reale (canonul 15 I-II). În treacăt fie spus, există un antagonism și în privința situației din Ucraina. Dacă Mitropolitul Serafim de Pireu declară că nu poate opri comuniunea cu restul ierarhilor greci după așa-zisa decizie pe tema ucraineană pentru că nu există abateri dogmatice, totuși Patriarhia Rusă nu poate întrerupe pomenirea Arhiepiscopului Ieronim decât pe motive dogmatice. Referatul Arhiepiscopului prezentat în plenul Sinodului Ierarhiei susținea că Patriarhia Ecumenică singură are dreptul de a acorda autocefalie, pe când decizia finală emisă presei a exclus acest detaliu, care face diferența de problematizare canonică sau dogmatică, adică schismă administrativă sau erezie papistașă. Este cam nefiresc să fie inclus în diptice schismaticul Epifanie pe considerentul recunoașterii simplului drept al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie, fără a lua în calcul Tomosul pe baza căruia a fost înființată noua structură bisericească. Deci balanța înclină în favoarea rușilor în cazul foarte probabil că Arhiepiscopul Ieronim va trece la pomenirea conducătorului schismatic în diptice. Pe de altă parte, are dreptate și Mitropolitul Serafim până la momentul de față, când încă nu a fost realizată recunoașterea deplină a ucrainenilor. Celălalt punct sensibil este legat de înființarea unui Vicariat ortodox român de către Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană. Aceasta depinde în mare măsură de nevoile românilor de acolo. Dacă aceia nu vor, ar fi cel puțin ciudat să fie satisfăcută o cerere a BOR din partea Mitropolitului Onufrie în ciuda doleanțelor parohiilor românești din regiunea Cernăuți. Probabil că există la mijloc un conflict mai aparte care-și are rădăcinile în semnarea de către sinodalii români a deciziilor din Creta. În acest fel, românii din Bucovina-Cernăuți sunt mai sceptici la gândul subordonării în vreun fel față de ierarhii trădători români. Aici are un rol important vlădica Longhin, pe care cu siguranță nu l-ar accepta în Vicariat arhiereii noștri și s-ar crea o dezbinare mai mare. Cât de mult și-ar dori românii de dincolo de graniță o apropiere de țară, și acum se văd distanțați din pricina compromisurilor de credință! Trebuie să recunoaștem faptul că nici noi, românii, nu suntem creștini autentici, ci tot interesele materiale ne domină, cel puțin la nivel de ierarhie. Și, ca o ultimă completare pe marginea subiectului ucrainean, remarcăm că Mitropolitul Nectarie de Kerkira, care a fost la Iași de hramul Cuvioasei Parascheva cu moaștele Sf. Spiridon, invocă mai mult motive economice pentru amânarea recunoașterii noii structuri bisericești. Turismul, care este de natură religioasă în mare parte, determină păstrarea relațiilor bune cu Rusia. Cam simplistă această perspectivă, din punctul nostru de vedere.
Moscova poate să stea în așteptare și să considere că Arhiepiscopul însuși Ieronim al Atenei și a toată Grecia nu a pomenit pe Epifanie, capul noii biserici ucrainene, dar în Serbia duhurile s-au aprins! Mitropolitul sârb Irineu a condamnat pe Patriarhul Ecumenic pentru pomenirea lui Epifanie în prezența lui Ieronim, comentând că această faptă „va readuce noi sciziuni în religia ortodoxă”. «Această faptă este ultimul pas înainte de adâncul unei schisme și mai adânci și mai primejdioase în mediul ortodox bisericesc», a declarat Irineu duminică seară. Biserica Ortodoxă Sârbă nu recunoaște nou-proclamata Biserică Autocefală a Ucrainei», ale cărei decizii le consideră necanonice și neobligatorii pentru că se referă la o «ierarhie și cler schismatic». În Declarație lui de presă, Episcoul Irineu a spus că, dacă Arhiepiscopul grec Ieronim nu se trezește în ultima clipă, va «împărți răspunderea înaintea lui Dumnezeu, a Bisericii și a istoriei cu Patriarhul Bartolomeu» pentru «cea mai mare și mai dificilă schismă în Biserica Ortodoxă». «Poziția în Biserica Ortodoxă Sârbă, care a fost formulată de Sfântul Sinod al Episcopilor, nu se schimbă – nu recunoaștem pe schismaticii ucraineni drept Biserică Ortodoxă autocefală canonică», a declarat Irineu. Poziția aspră a Bisericii Sârbe în problema bisericească ucraineană oglindește teama că Patriarhul Ecumenic ar putea să urmeze aceeași măsură, într-un oarecare grad, cu „Biserica din Muntenegru” sau cu „Biserica macedoneană”.
2. În schimb, schismaticii ucraineni încep să slujească tot mai fățiș cu ierarhi care-i acceptă din Patriarhia Ecumenică sau din Biserica Greciei.
Deși a fost alcătuită înainte de slujirea în comun cu Patriarul Bartolomeu a Arhiepiscopului Ieronim și viza tocmai zădărnicirea acestui eveniment, scrisoarea deschisă a Mitropolitului Serafim de Kitire, dimpreună cu clericii și mirenii din eparhia sa, rămâne la fel de valabilă și în aceste momente, când mai poate fi evitată lărgirea schismei ucrainene în sânul Bisericii Ortodoxe.
Vin cu respectul și cinstirea
cuvenite către Preafericirea Voastră
Să vă adresez această o rugăminte
și apel fierbinte în acest ultim ceas, având în vedere faptele furtunoase
derulate în mediul bisericesc panortodox, din pricina problemei «autocefaliei»
ucrainene canonice și ecleziologice de neamânat și care nu mai poate fi
stăpânită, – din cauza formei ei cu totul particulare –, care provoacă
problematizări peste problematizări și tulburări peste tulburări la scară
mondială.
Acestei devieri grosolane îi urmează scindări, divizări, dezacorduri, disensiuni, altercații,
schisme evidente și neclare și mii de rele. Nu o vedeți, Preafericite, nu o trăiți, nu o
simțiți, nu o percepeți?
Cred că sesizați bine că lucrurile
s-au ascuțit periculos și foarte neliniștitor și nu merg neted, îndeosebi după convocarea extraordinară a
Ierarhiei noastre pe 12 octombrie a.c. pentru chestiunea aceasta foarte
zgomotoasă și complexă.
După referatul Vostru din Sinodul
Ierarhiei, s-au făcut luările de poziție față de ea a 33 de sinodali într-o
atmosferă tensionată și fără să fie luată o decizie în mod canonic după norme
(desfășurarea votării), domină iarăși confuzia.
Convocarea de ieri a Sinodului
Patriarhal al Patriarhiei Ortodoxe a Rusiei, prin tratativele consemnate în
procesele verbale ale organismului (sinodal), întruchipează agonia acută a
sinodalilor pentru ce urmează să fie după convocarea menționată a Ierarhiei
Bisericii noastre.
Sarcina deosebită a Conferinței
Sinodale a lor se concentrează pe problema foarte acută a comuniunii
bisericești cu schismaticii nehirotoniți, caterisiți și restabiliți necanonic.
Acesta este înțelesul larg al considerentului deciziei lor.
Din această pricină, cercetând
textele aferente ale Sfântului Sinod și ale unor Ierarhi ai Bisericii Greciei,
precum și Comunicatul emis de Ierarhie, au decis atunci să întrerupă comuniunea
bisericească și sacramentală cu Biserica noastră numai când Preafericirea
Voastră va proceda la pomenirea numelui «noului Întâistătător». Este evidentă
și categorică această decizie.
La cele 4 hirotonii ale
Mitropoliților și Episcopilor Bisericii noastre (aleși la recentul Sinod,
n.n.) nu ați pomenit, prin vestire dumnezeiască, numele lui Epifanie, care nu
are hirotonie și promovare ca Întâistătător canonice.
Nu cedați, Preafericite, pentru
că aceasta va constitui un «început al durerilor»! Să fie trimis subiectul la
viitoarea Sinaxă a Întâistătătorilor!
Preafericite,
În acest ceas de pe urmă și
critic, vă supun atenției să nu slăbiți nici cât de puțin, încă o dată,
rugându-vă și implorându-vă să nu intervină lucrul sfâșietor și dureros al
întreruperii comuniunii bisericești și sacramentale a Bisericii Ruse de același
cuget cu Biserica noastră din Grecia!
Înfricoșător și la simpla
gândire, cu mulți parametri.
Vă rog, nu doriți să vă asumați o astfel de greutate împovărătoare a răspunderii foarte grele, care va înnegri slujirea Voastră arhiepiscopală binecuvântată de Domnul!
Amintiți-vă de ceea ce ați spus
în mod repetat membrilor Sinodului permanent trecut: «să nu fim forțați; să
meargă înainte Patriarhiile străvechi și Bisericile Autocefale de dinaintea
noastră și apoi noi la rândul nostru!».
Să ne temem de consecințele
înfricoșătoare ale încă unei schisme! După declarația de ieri a Bisericii Ruse
de același cuget, ochii tuturor grecilor și ortodocșilor, ale fraților noștri
de pretutindeni de pe pământ sunt întoarse către venerabila voastră persoană.
Să odihnim gândul și inima
fraților noștri, pliroma ortodoxă creștină a Bisericii Ortodoxe
sobornicești/catolice.
Și Bisericile surori de un gând:
Patriarhia Moscovei de sub Preafericitul Patriarh Chiril și Biserica Kievului
canonică și a toată Ucraina de sub Preafericitul Mitropolit Onufrie, să-și
amintească de legăturile lor duhovnicești veșnice și indestructibile cu
Biserica noastră Locală prin Bizanț și prin romeitate.
Să cunoască faptul că, pe lângă
cele arătate, un număr foarte important de Episcopi ai Bisericii noaste a
Greciei, dar și numeroși clerici de alte ranguri, monahi și majoritatea
covârșitoare a creștinilor bine-credincioși și ortodocși, care aparțin
conștient de trupul Preasfintei noastre Biserici din Grecia, fiind atașați de
tradiția îndelungată a Bisericii Ortodoxe sobornicești/catolice, nu acceptă
formațiunea «bisericească» din Ucraina.
Cu adânc respect,
† Serafim de Kitire
PS: Αș fi dorit pe viu să vă depun această cerere-apel din inimă sau prin
scrisoare. Am preferat apelul-scrisoare deschis pentru că aceasta este o cerere
comună a clericilor, monahilor și laicilor care sunt îngrijorați de escaladarea
acestei teme spinoase.
Portalul Orthodoxia.info face o prezentare a dezbaterilor din plenul Sinodului Bisericii Greciei, care a luat decizia recunoașterii autocefaliei ucrainene. Descrierea discuțiilor este tulburătoare, arătând mai degrabă atitudini viscerale. Abia pozițiile prezentate la finalul articolului sunt demne de credința senină în Iisus Hristos, Domnul păcii. Față de o temă atât de serioasă, dezbaterile au fost extrem de netemeinice și pe lângă subiect, dovedind un etnofiletism exagerat. Aspectele dogmatice și canonice au fost expediate la diverse, rezolvate pe genunchi, deși pot conduce la o criză profundă în toată Biserica Ortodoxă. „Propunerile” Mitropolitului Ierotheos au fost luate de bune și adoptate în integralitate. Acest lucru indică faptul că această hotărâre vine la presiunea unor factori politici externi, cum ar fi ambasadorul SUA din Grecia, cu care a avut discuții Mitropolitul menționat. Desigur că nu acest lucru este important (deși decisiv), ci lipsa de credincioșie față de linia dreptei credințe, față de Biserica Sfântă întemeiată de Hristos. Atitudinea perfect bisericească a Moscovei de a rupe comuniunea cu Fanarul pentru motive îndreptățite, care afectează credința, a fost prezentată drept armă de negociere. Autoritatea Constantinopolului este privită drept indiscutabilă, fără a se aduce argumente serioase. Situația Ortodoxiei din Ucraina este privită hăt din Grecia, fără a fi cunoscută realitatea din teren. Sinodul din Creta este readus iarăși în discuție într-o manieră care sugerează răzbunare copilărească. Pare a fi mai mult o decizie luată din frustrare și invidie grosolană față de avansul bisericesc real sau închipuit al rușilor. Nu reluăm aici toate aspectele devastator de problematice, asupra cărora vom reveni, ci doar redăm relatările așa cum au fost făcute pentru cei ce vor și pot să înțeleagă atmosfera.
Presiunile insuportabile și amenințările demnitarilor de vârf ai Bisericii Rusiei împotriva ierarhilor Bisericii Greciei s-au întors ca un «bumerang», după cum s-a dovedit din decizia de astăzi a Sinodului extraordinar al Ierarhiei, care s-a încheiat la amiază. Unul după altul Mitropoliții Bisericii Greciei, care au luat cuvântul în ședință, mai mult de 35, au descris în culori mai mult decât negre presiunile pe care le-au primit din partea demnitarilor bisericești ruși, care au declarat că refuză să cedeze. «Amenințările că rușii vor face „asta sau aia” întăresc faptul că panslavismul care a început sub Stalin continuă prin alte mijloace astăzi», a întărit Mitropolitul de Langada, în timp ce cel de Peristeriu a adus cuvântul de «imbolduri viclene» din partea Bisericii Rusiei. Mitropolitul de Patra, care a fost membru al Sinodului permanent precedent, a ținut un cuvânt despre climatul de frică din partea Moscovei și a transpus în plen convorbirea pe care a avut-o cu un arhiereu rus care l-a vizitat pentru a învinui pe Patriarhul Ecumenic de «egumenism». Dacă veneați la Sinodul din Creta, nu s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea, se pare că a spus rusului trimis Mitropolitul de Patra, care a admis că, deși a avut rețineri la început, a înțeles când a discutat cu Patriarhul Ecumenic. «Noi astăzi
avem prilejul să dezlegăm și mâinile altor Patriarhii», a spus cu sens
Hrisostom, care a semnalat Arhiepiscopului că «Nu am fi ajuns aici dacă și Preafericirea
Voastră ați fi pomenit imediat pe Epifanie».
CINE ESTE MOSCOVA, LA URMA URMELOR?
Îndeosebi a fost problematic Mitropolitul de Corint, care a făcut o referință întinsă la experiența lui cu vizita recentă la Ierusalim, unde a văzut presiunile pe care le experimentează Patriarhia de acolo din partea Bisericii Ruse. Kir Dionisie s-a întrebat: «Cine este, la urma urmelor, Moscova? Este Ecumenică?», deși în alt punct al luării de poziție s-a referit la expansiunea continuă a Bisericii Ruse în lume, spunând că «Nu este posibil să vorbească despre canonicitate aceia care forțează toate canoanele și să vorbească despre corupție cei ce construiesc biserici în toată lumea cu bani rusești». Pe aceeași lungime de undă a fost și Mitropolitul de Maronia, care a chemat Ierarhia să nu se teamă. «Nu avem să ne temem de nimic. Suntem o ierarhie vitează și nu trebuie să ne temem de nimeni și nimic», a spus. Dar și
Mitropolitul de Veria a clarificat că pentru Mitropoliții din Grecia de Nord nu
se pune subiectul recunoașterii din moment ce pomenesc pe Patriarhul Ecumenic.
«Trebuie să ne identificăm cu Patriarhia noi, cei din Grecia din Nord», a spus în
acest sens Mitropolitul Pantelimon.
VOM ARUNCA ÎN AER CEL MAI SFÂNT AȘEZĂMÂNT AL NEAMULUI?
«Noi, din Ținuturile Noi, am recunoscut de facto», a clarificat în Ierarhie Mitropolitul de Drama, care s-a poziționat, ca și marea majoritate a Ierarhiei, împotriva oricărei votări. «Nu este posibil să votăm pentru o decizie a conducerii noastre superioare», a spus Pavel, care a chemat pe ierarhi să respecte Patriarhia, spunându-le: «Vom arunca în aer cel mai sfânt așezământ al neamului?». Mitropolitul de Mesinia a prevenit Ierarhia că nu trebuie să pună la îndoială dreptul Patriarhiei Ecumenice să dea autocefalia, ci și că, atâta timp cât Biserica Greciei nu trece la recunoașterea lui Epifanie, se va intensifica δισενσιθνεα în interiorul Ucrainei. În mod corespunzător, și Mitropolitul de Idra a amintit în Ierarhie că, dacă nu este luată decizia corectă pentru noua Biserică, «vom săvârși cel mai mare delict». «Nu ajunge să cedăm forțărilor Mitropolitului de Volokalamsk», a zis în Ierarhie Mitropolitul de Ioanina, care a făcut mențiune de mai mult de 200 de jurisdicții rusești în lume despre care nu vorbește nimeni. Dar și
Mitropolitul de Ierisos nu a ascuns stânjenirea lui pentru modul în care se fac
referirile la Patriarhie. «Nu putem să suferim să se refere la Patriarhia
Ecumenică drept Patriarhie simplă… să fim serioși», a zis Teoclit.
SE JOACĂ CU COMUNIUNEA
Argumentarea rusească despre mituirea Patriarhiei Ecumenice cu referire la acordarea autocefaliei s-a dovedit că a deranjat îndeosebi pe ierarhii Bisericii Greciei, după cum și decizia Patriarhiei Moscovei de a întrerupe comuniunea cu Fanarul. Mitropolitul de Gumenisa a caracterizat întreruperea pomenirii drept «delict impardonabil», în timp ce Mitropolitul de Seron a clarificat că nu este posibil să fie folosită comuniunea/împărtășania dumnezeiască drept armă de negociere. Merită să fie semnalat că Ierarhia Bisericii Greciei a refuzat să intre la procedura de votare în ciuda intervențiilor energice ale Mitropolitului de Kezariana, car ea cerut votare nominală. Mitropolitul de Nafpaktos se pare că a accentuat că rușii și Patriarhia de Moscova au subminat de-a lungul timpului Patriarhia Ecumenică, ceva ce Biserica Greciei nu poate să ignore. «Au răsturnat sistemul sinodal, avem un egumenism», pare să fi accentuat Mitr. Ierotheos, care, după aceleași surse, a semnalat Ierarhiei că nu are dreptul ca organism să judece deciziile altei Biserici, înțelegând Tomosul pe care l-a emis Patriarhia Ecumenică, în timp ce s-a poziționat împotriva desfășurării votării nominale. Serafim de Kastoria a încriminat stringent mișcările Bisericii Rusiei și amenințările ei. «Biserica Ucrainei se spune că dă Împărtășania uniților, nu cumva fac același lucru și rușii?», a zis. Dintre membrii
Ierarhiei care au luat cuvântul, au cerut să înregistreze obiecția lor de a fi
luată decizia Mitropoliții de: Karistia, Pireu, Kitira, Ilia și Mesoghea, în
timp ce Mitropoliții de Etolia și Driinupoli, deși nu au luat cuvântul, au
cerut să fie înregistrați de asemenea că nu doresc luarea deciziei. Dimpotrivă,
și Mitropolitul de Kerkira a declarat că în luarea deciziei corespunzătoare să
nu fie implicată Biserica Greciei în conflict. El a înaintat o declarație
scrisă pe motiv că este plecat în străinătate (este venit la Iași cu moaștele
Sf. Spiridon, n.n.).
MITROPOLITUL DE MESOGHEA: RISCUL ESTΕ MARE
Deosebit de negativ la luarea deciziei a fost Mitropolitul Nicolae de Mesoghea, care a zis Ierarhiei că «riscul este mare», semnalând că prin emiterea tomosului autocefaliei nu a fost atinsă unitatea bisericească a ucrainenilor. «Să așteptăm să se coacă», a cerut membrilor Ierarhiei Nicolae, care a insistat ca Atena să recunoască faptul că există confuzie. În final,
Mitropolitul de Kezariana nu a ascuns fricile lui despre o nouă chestiune
vechi-calendaristă în sânul Bisericii Greciei, spunând semnificativ: «mă tem că
semănăm o nouă dihonie».
Semnătura Arhiepiscopului sub ultimul paragraf: „În spiritul acesta, prezint recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei”
Portalul Romfea.gr anunță că a fost recunoscută autocefalia ucraineană. Redăm mai jos știrea și vom reveni cu alte detalii în pe parcurs.
S-a încheiat de puțină vreme convocarea extraordinară a Sinodului Ierarhiei Bisericii Greciei, care s-a întrunit sub președinția Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și a toată Grecia. Pe parcursul ședinței s-a ținut referatul pe tema: „Înștiințare despre Autocefalia Bisericii Ucrainei” de către Președintele Ierarhiei, Arhiepiscopul Ieronim. Conform informațiilor, Arhiepiscopul s-a referit în referatul său la privilegiul Patriarhiei Ecumenice de a da autocefalie, după cum și la prezentările pozitive ale celor două Comisii. Aceleași informații menționează că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată prin vot de către corpul Ierarhiei. „În spiritul acesta, prezint recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei” – a menționat în încheiere prezentarea Preafericitului. În continuare, Mitropoliții au vorbit despre propunerile referatului, în timp ce Mitropolitul Daniil al Kezarianei, a propus să fie luată decizia după votul vizibil. Ierarhia a decis în final să valideze propunerea recentă a Sinodului permanent și să fie de acord că este dreptul Patriarhiei Ecumenice să acorde autocefalie. În puține ore este așteptat și Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Greciei.
Conform altor știri, ședința a fost una maraton și abia șase Mitropoliți au cerut amânarea unei decizii. La îndemnul Mitropolitului Kezarianei de a trece la vot a reacționat puternic Mitropolitul Serafim de Pireu. Urmează să fie pusă în practică în viitorul apropiat această decizie prin pomenirea Mitropolitului Epifanie în rândul capilor Bisericilor Autocefale. Cel târziu se preconizează acest fapt la slujirea în comun a Patriarhului Ecumenic cu Arhiepiscopul Ieronim. Această pomenire este așteptată cu nerăbdare de cel puțin doi Mitropoliți, care au făcut declarații pe marginea acestui subiect, anume Maxim al Ioaninelor și Ignatie al Dimitriadei.
Deși inițial subiectul autocefaliei ucrainene nu figura pe ordinea de zi a Sinodului lărgit (Ierarhia) Bisericii Greciei, în ultimul moment Arhiepiscopul Ieronim a convocat o ședință extraordinară pentru încă o zi, sâmbătă, 12 octombrie pentru o „informare” și dezbatere pe această temă. Se pare că sunt câteva nereguli cu privire la această procedură, îndeosebi faptul că nu au fost consultați episcopii, deși era necesar să existe acordul a măcar o treime dintre ei pentru susținerea unei ședințe extraordinare. Chiar dacă există mai mulți arhierei care și-au exprimat nemulțumirea, printre care menționăm pe Mitropolitul Serafim al Kitirelor, în continuare prezentăm luarea de poziție publică de ieri a unui ierarh mai puțin cunoscut, dar cu atât mai elocventă, în cadrul oficial sinodal. Este vorba de Mitropolitul Simeon de Nea Smirni, care a adresat o scrisoare în care-și exprimă neliniștile și îngrijorarea în fața Arhiepiscopului și a tuturor sinodalilor. Inițial intenționam să evit abordarea subiectului până după decizia finală, dar situația se precipită. În plus, textul de mai jos chiar merită citit și pentru modul de expunere în sine, care este cu adevărat bisericesc.
«Către
Preafericitul Arhiepiscop Ieronim
al Atenei și a toată Grecia,
Președintele Sfântului Sinod
al Bisericii Greciei,
și cinstiților membri ai ei
Preafericite Președinte Preacinstiți frați și sinodali,
Am simțit nevoia – trebuința mea, mai bine, ca episcop al Bisericii și membru smerit al cinstitului trup al Ierarhiei noastre – să mă adresez dragostei voastre la începutul de astăzi al lucrărilor ședinței ordinare a sfântului Sinod. Motivul este informarea care a fost scrisă – fără să fi fost dezmințită competent – că urmează să fie pusă în fața Sinodului și așa-numitul subiect «ucrainean», deși nu a fost cuprins în Formularul Informativ al lucrărilor Ierarhiei, care a fost completat de Sinodul permanent în perioada trecută și ne-a fost trimis la vreme după cum este prevăzut. Am ales calea pentru
o chestiune atât de serioasă și delicată de a mă adresa în Sinod pentru că
consider că sfântul cor al Sinodului episcopilor Bisericii este mai întâi și în
principal locul unde ar trebui să fie cercetate și să fie dezbătute subiectele
de această natură.
1. Primul lucru pe care vreau să-l prezint dragostei Voastre este adânca întristare și multa îngrijorare care au cuprins sufletul meu pentru situația care a fost creată în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Biserica numeroasă a Rusiei și Biserica primă a Constantinopolului, Patriarhia noastră Ecumenică, să se găsească în dezacord în premieră cu prilejul acordării autocefaliei ucrainene. Moscova a întrerupt comuniunea bisericească-euharistică cu Patriarhia Ecumenică și trece la acțiuni care zguduie unitatea bisericească și respectul pentru răspunderea la nivel bisericesc a Patriarhiei Ecumenice și a păstorilor săi locali, episcopi și preoți. Situația în cauză, dacă nu este schismă în sânul Bisericii noastre Ortodoxe, deschide larg poarta spre schismă. Și alte Biserici Ortodoxe, Patriarhiile vechi și Bisericile autocefale fie și-au exprimat opoziția asupra problemei care s-a ivit, fie adoptă o poziție de așteptare. Mă neliniștește adânc toată situația. Ne expune pe ansamblu, ca Biserică Ortodoxă, în ochii tuturor eterodocșilor și a toată lumea. Criteriile etnofiletiste,
după cât se pare, vor prima în opțiunile tuturor. Și primejdia să fie create
două «blocuri», elinofon și slavofon – ceva ce ne paște de ani de zile în
relațiile noastre bisericești – este văzută chiar și cu ochiul liber.
2. Nu doresc să intru în analiză istorică și canonică a problemei de cine aparține Mitropolia de Kiev și, prin urmare, a autocefaliei acordate. Înțelegerea diferită a izvoarelor istorice, explicarea sfintelor canoane într-un mod care să susțină opiniile sau oportunismele formate și invocarea selectivă a practicii bisericești de către cei direct interesați și de către cei care au intervenit pe subiect au provocat o confuzie uimitoare în jurul temei. Deși tradiționalist în cuget, simt nevoia să semnalez că nu trăim în veacul IV sau V. Structurile bisericești nu sunt cele care existau cândva în jurul bazinului mediteranean și puțin mai departe. Continente întregi au fost descoperite de atunci. Biserica s-a întins
în toată lumea. Și în fața ei nu mai are iudaismul și păgânismul. În jurul
nostru s-au conturat și continuă să se contureze transformări consmogonice. Oare
suntem îndreptățiți să ignorăm toate acestea?
3. Pe lângă acestea,
îngăduiți-mi să semnalez următoarele pe temă:
a) Autocefalia ucraineană și împrejurările în care a fost acordată nu au nici o asemănare cu celelalte autocefalii care au fost acordate în trecut de către Patriarhia noastră Ecumenică. Autocefaliile anterioare
au fost cerute de către Biserici Locale canonice ale noilor state, pledând în
multe cazuri și forurile autorității lumești.
b) Recunoașterea în grabă (fără să exprime părere de rău) a schismaticilor și așa-zișilor «autohirotoniți» – fiind evitată Biserica Locală canonică, ba și Patriarhia Moscovei de către care au fost condamnați schismaticii – și acordarea autocefaliei unei noi structuri bisericești generează întrebări juste și provoacă la reacții. Este neglijat, din
păcate, faptul că în acest moment în același oraș avem doi Mitropoliți de Kiev
și două Biserici Locale paralele. Și Kievul, și Ucraina, în final, nu sunt un ținut
din diasporă, ci o ipostază etnică unitară.
c) Biserica lui Hristos trăiește în lume și merge prin istorie. Este firesc, prin urmare, ca viața ei să fie să fie influențată de evoluțiile sociale și de diferite alte transformări. Acest lucru este valabil pentru toate Bisericile Locale. Pentru Biserica Ucrainei acest lucru a fost valabil în trecut mult mai mult, după cum ne informează istoria. Fenomenul, după cum vedem, continuă să fie valabil și astăzi. Ucraina constituie un edificiu pe care se confruntă aspirațiile geopolitice ale Răsăritului și Occidentului. Și se întreabă cineva: Acordarea autocefaliei au urmărit-o și Statele Unite ale Americii și pentru aceasta, după acordarea ei, au exprimat repetat mulțumirea lor? Reacția Bisericii Rusiei este numai cu caracter bisericesc sau exprimă și efortul Moscovei să păzească sub influența ei Statul ucrainean, după cum se întâmpla până curând? Este de la sine
înțeles, totuși, că noi, păstorii responsabili ai Bisericii, care suntem datori
să ne luptăm mai presus de toate pentru unitatea Bisericii lui Hristos, să ne aliem
sau să cedăm organizațiilor și rivalităților puternicilor acestei lumi?
4. Se susține faptul că acordarea autocefaliei ar concura la depășirea schismelor, la unificarea bisericească a ortodocșilor și pacea din punctul de vedere bisericesc a Ucrainei. După cum arată lucrurile, acest lucru nu a fost atins. Au fost observate – cel puțin cât a stat în puterea președintelui de curând Poroșenko – persecuții ale credincioșilor și acaparări de biserici care aparțin parohiilor Bisericii de sub Mitropolitul Onufrie. A fost argumentată schimbarea prin lege a numirii Bisericii lui, care în final a fost invalidată la tribunal. Dar și noua structură bisericească ce a primit autocefalia s-a rupt. «Patriarhul onorific»
Filaret s-a depărtat de ea, fiind urmat de 15 episcopi și care aruncă în
paralel – el însuși sau episcopii lui – acuze foarte grele asupra tuturor.
5. Și vina la ale noastre. După părerea mea smerită, recunoașterea sau nu a noii autocefalii nu este de competența exclusivă a Președintelui, nici a Sinodului permanent, ci de Sfântul Sinod al Ierarhiei. Biserica noastră nu este administrată de un regim patriarhal, ci sinodal. Articolul 4 al Regulamentului nostru este mai mult decât clar. Chestiunea este extrem de serioasă. Sinodul permanent care a trecut, dacă judeca să se fi impus să fie examinată, ar fi trebuit să o cuprindă în Dispoziția Informativă a Ședinței regulate prezente. Consider că, pentru tema în discuție, dacă Sinodul decidea că se impune să fie abordată, să fie convocată Ierarhia extraordinară pentru aceasta. Să fie desemnat referentul, unul sau mai mulți. Și să ia cunoștință ierarhii de documentele oficiale adiacente, după cum și de cuprinsul contactelor Preafericitului cu privire la subiect. Abordarea forțată și
«pe genunchi» a chestiunii ne-ar expune și ar implica Biserica noastră în
peripeții. Este greșit să credem că o abordare de acest fel a temei constituie
o susținere față de Patriarhia Ecumenică.
6. Este necesar să scadă tonul din partea tuturor și din toate părțile. Și, firește, și din partea acelora care se zoresc să-și pună în scris opiniile lor. Patima întunecă mintea și agresivitatea împotriva celuilalt rănește dragostea în Hristos. Biserica este (și) comuniune de dragoste. Ca și creștini «suntem datori să ne iubim unii pe alții» (1In. 4,11). Ruși, sârbi, români, greci, asiatici, americani, toți suntem mădulare cinstite ale sfântului Trup al lui Hristos, «care este Biserica» (Col. 1,24). Chiar și când judecăm că avem trebuință să apărăm ceva, suntem datori să o facem «nepătimaș» pe cât putem. «Robul Domnului nu trebuie să se lupte, ci să fie blând față de toți» (2Tim. 2,24). Biserica nu ne aparținee. Noi aparținem Bisericii, cu harul lui Domnului. Acela, Domnul Iisus, este capul ei, nu noi; chiar dacă este o slujire pe care o exersăm în Biserică după îngăduința divină. Dragostea și grija Domnului
pentru Biserica Lui este neasemănat mai mare decât ale noastre. De aceea,
dincolo de «cele rânduite», pe care suntem datori, ca niște «robi», să le facem
(Lc. 17,10), ne rugăm fierbinte ca Acela să sprijine Biserica Sa și să ne lumineze
pe noi, robii Săi, să înțelegem corect și să împlinim bine datoria noastră
înaintea Maicii comune a noastră, a tuturor, Biserica lui Dumnezeu.
7. Vreau să cred că Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, bărbat bisericesc cu harisme extraordinare – totuși nu infailibil! – prin simțul adânc al răspunderii care îl caracterizează cu privire la slujirea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu și pentru multa dragoste pe care o nutrește pentru Biserică, va săvârși ceea ce este posibil să iasă Biserica noastră Ortodoxă din impasul în care se pare că este băgată. Smerenia mea, în
numele respectului, al cinstei și al multei iubiri în Hristos pe care o nutresc
față de cinstita persoană a Lui (sentimente pe care și el însuși le cunoaște) îl
rog în genunchi pentru aceasta.
Preafericite,
Preacinstiți frați,
Tema ucraineană este eventual, dacă abordarea ei mai departe nu este constructivă, să lovească vremelnic unitatea Bisericii noastre Ortodoxe. Cineva a zis – evident că prin exagerare – că ne amintește de zilele din 1054! Rog cu smerenie să nu ne grăbim să luăm poziție. Bine este ca astfel de chestiuni să fie prevenite, pentru că, în final, este creată o abordare a lor și nu este ușor și ar cere timp pentru aceasta. Rog îndeosebi pe Preafericitul să amâne orice inițiativă care este utilă și să treacă la o intervenție judecă folositoare pentru abordarea pașnică a chestiunii. Îl ajută, de altfel, la aceasta cugetul său smerit care îl caracterizează și caracterul său calm. Peste toate, să trimitem cerea noastră «pentru buna stare a Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor» mai des și mai fierbinte. Cel mai mic frate în Hristos,
