Consfătuirea ortodoxă este adesea ruinată de duhul papal

Textul postat într-un comentariu recent reprezintă o radiografiere mișcătoare a situației actuale bisericești. De aceea am decis să-l punem mai bine în valoare într-un articol separat. Este vorba de cuvintele inspirate ca de obicei ale Cuviosului Paisie Aghioritul, care îndeamnă la răspundere și smerenie.

Conducerea în Biserică

Biserica Ortodoxă a funcţionat întotdeauna prin sinoade. Duhul ortodox cere ca în Biserică să funcţioneze Sinodul, iar în mănăstiri Sinaxa Bătrânilor. Arhiepiscopul şi Sinodul să hotărască împreună. Stareţul sau stareţa şi Consiliul mănăstiresc să hotărască împreună. Arhiepiscopul este primul dintre egali. Şi Patriarhul nu este Papă, ci are acelaşi grad cu ceilalţi ierarhi, stă împreună cu ceilalţi ierarhi şi aprobă. Şi un stareţ sau o stareţa în raport cu proiestamenii sunt tot primii între egali.

Arhiepiscopul sau un stareţ nu poate face ce vrea. Dumnezeu luminează pe un ierarh sau proiestamen într-o problemă, pe altul în alta. Vezi că şi cei patru evanghelişti se completează unul pe celălalt. Tot astfel şi aici, fiecare îşi spune părerea sa, iar atunci când există părere contrară, se scriu procese verbale. Pentru că, atunci când este vorba să se ia o hotărâre contrară poruncilor Evangheliei şi unul nu este de acord cu aceasta, dacă nu va cere să se scrie părerea lui, înseamnă că este de acord cu acea hotărâre. Dacă nu este de acord, dar semnează fără să se consemneze părerea lui, face rău şi este răspunzător pentru aceasta; este vinovat, în timp ce, dacă îşi spune părerea sa şi majoritatea este împotrivă, el este în regulă înaintea lui Dumnezeu. Dacă în Biserică Sinodul sau în Mănăstiri Sinaxa nu funcţionează corect, atunci, deşi vorbim de duh ortodox, îl avem totuşi pe cel papal. Duhul ortodox este ca fiecare să-şi spună şi să-şi scrie părerea sa, iar nu să tacă pentru că se teme sau să linguşească pentru a se pune bine cu arhiepiscopul sau cu stareţul.

Dar şi clericii care intră în conducere de tineri, deşi au calităţi pentru aceasta, se vatămă, se netrebnicesc. Intră în angrenaje, conducere, cancelarie etc., şi nu se ajută duhovniceşte, deşi au înclinaţii. Unii, dacă nu s-ar fi netrebnicit şi ar fi făcut lucrare duhovnicească în ei înşişi, ar fi ajuns mai târziu oameni de bază în Biserică. Atunci când omul nu se ocupă de sine în înţelesul cel bun, adică nu face lucrare în el însuşi, este ca negustorul care cumpără şi vinde şi nu ştie ce datorie are, sfârşind în cele din urmă în puşcărie.

Mult mă doare când aud de preoţi tineri că sunt la birou. Dacă ar fi rămas încă puţin afară de conducere, ar fi ajutat mai târziu mai mult. Din păcate, însă, adesea devin proiestameni preoţi tineri, şi nu cei experimentaţi, care ar fi putut face lucrare duhovnicească în turma lor, şi în felul acesta răul devine îndoit. Adică cei tineri îşi iau asupra lor responsabilităţi înainte de a face lucrare duhovnicească în ei înşişi şi se află în funcţii în care trebuie să dăruiască mai înainte de a dobândi bogăţia duhovnicească. Iar cei mai mari, neavând funcţii de răspundere, nu au posibilitatea să ofere experienţa lor preţioasă şi iluminarea lor dumnezeiască.

Cred că mesajul acestui text este acela că nici nu trebuie să impunem părerea noastră, dar nici să tăcem din frică și calcule lumești, păgubindu-ne pe noi duhovnicește, dar și pe alții. Avem nevoie de un Sinod adevărat pentru a rezolva problemele mari acumulate în Ortodoxie, dar și de duh sinodal, de consfătuire începând cu nivelul de jos, al înțelegerii și dezbaterii dintre noi ca și creștini simpli.

Din cartea Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 343-345

Patru episcopi greci cer convocarea unui Sinod Panortodox (Ecumenic)

Κατάνιξη.gr: “Cerem smerit ca toată Biserica Ortodoxă Sobornicească/catolică să se ocupe într-un Sfânt Sinod Panortodox (mai drept, Ecumenic) de problema arzătoare a autocefaliei ucrainene.”

Comentariu Katanixi.gr (Pr. Nicolae Manolis și cei din jurul Pr. Teodor Zisis): Nădăjduim să nu fie vorba de praf în ochi. Nădăjduim că episcopii care se poartă ca niște lei să aibă dinți, și nu spumă. Vrem fapte care să justifice comunicatele lor. Vrem statornicie și combativitate până la sfârșit. Am auzit că unul din cei patru și-a formulat recent neputința de a reacționa dacă pseudo-episcopul din Ucraina vizitează Mitropolia lui. Nădăjduim să fie vorba de o nepolitețe, și nu de un fapt.

Să le arătăm credincioșie acum, când ies în fața celorlalți și să-i sprijinim. Nădăjduim că se vor arăta consecvenți și ne vor forța să ne lăudăm cu ei în veacul de acum și în ceruri!

Cei patru Mitropoliți care au semnat cererea în data de 29 noiembrie a.c. sunt: Andrei de Konița, Serafim de Pireu, Serafim de Kitire și Cosma de Etolia.

Vom reveni cu traducerea integrală a Comunicatului adresat Întâistătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.

Sinodul din Ierusalim, la care a fost condamnată unirea florentină (1443)

Situația de schismă provocată de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului invită la o cercetare a istoriei bisericești pentru a găsi cazuri similare și a vedea cum au acționat atunci ierarhii și Patriarhii ortodocși. Cum zilele acestea Patriarhul Teofil al Ierusalimului a propus o întrunire pan-ortodoxă a Întâistătătorilor, acest moment ne aduce aminte de Sinodul din 1443 de la Ierusalim, la care au fost condamnate acțiunile necanonice ale Patriarhului Ecumenic de după Sinodul unionist de la Florența (1439). Aceste întâmplări sunt scoase la iveală pe pagina Orthodox Synaxis.

Sinodul din Ierusalim din 1443

OrthodoxSynaxis.org

Auzim adesea pretenția că Patriarhul Ecumenic are prerogativa exclusivă de a convoca un Sinod sau de a primi recursuri. Acest lucru are o foarte mică bază textuală în sfintele canoane (cel puțin, fără echilibristică istorică și hermeneutică) și dă peste problema practică a ce trebuie făcut când Patriarhul de Constantinopol promovează o erezie. Așa au stat lucrurile, bineînțeles, în multe ocazii de-a lungul istoriei, inclusiv când Constantinopolul, sprijinit de autoritatea imperială, a impus monotelismul și iconoclasmul.

Credincioșii ortodocși s-au confruntat, de asemenea, cu această problemă după Sinodul de la Florența, când împăratul și aproape toți episcopii Bisericii din Constantinopol au fost de acord cu o falsă unire cu Roma. Din cauza circumstanțelor dificile a stăpânirii mameluce (islamică) asupra creștinilor din Orientul Mijlociu, Patriarhiile de Alexandria, Antiohia și Ierusalim nu și-au trimis delegați, așa că episcopii care participau deja la Sinod au fost numiți în schimb drept reprezentanți ai lor. Lucru providențial, unul din reprezentanții acestor Patriarhi a fost Sf. Marcu al Efesului, singurul episcop din suită care a refuzat să semneze unirea în 1439.

La începutul lui 1443, Arsenie, Mitropolitul de Cezareea Capadociei, care era în jurisdicția Constantinopolului, dar într-un teritoriu de mult sub controlul musulman, a vizitat Ierusalimul formal pentru a se închina locurilor sfinte. Se pare că, de fapt, motivația sa reală a fost necazul pe care-l avea cu episcopii supuși lui, care fuseseră desemnați de Patriarhul unionist Mitrofan II de Constantinopol. Odată venit în cetatea sfântă, Arsenie a apelat la Patriarhul Ioachim al Ierusalimului împotriva Patriarhului și episcopilor săi, așa încât Ioachim a convocat un Sinod pentru a se ocupa de problemă, la care a participat Patriarhul Filotei al Alexandriei și Dorotei II al Antiohiei. Acest Sinod a decis în favoarea lui Arsenie, nu doar excomunicând și suspendând provizoriu tot clerul unionist din rangurile sfinte până când s-ar fi ținut un Sinod Ecumenic, ci mandatând pe Arsenie să acționeze sub autoritatea lor să predice Ortodoxia și să dea pedepse clerului de acest fel oriunde fără restricție teritorială.

Textul de mai jos este tradus din Istoria Patriarhiei de Ierusalim a Arhiepiscopului Hrisostom Papadopulos al Atenei, p. 439-442:

La acea vreme (1439), a fost întrunit Sinodul tâlhăresc de la Florența. Din fericire, reprezentantul desemnat al Bisericii de Ierusalim era Marcu Evghenicul (†1443), care nu a semnat decizia lui. Deja în 1443, pentru a-l condamna oficial, [Patriarhul] Ioachim a convocat un Sinod în Ierusalim, la care au participat Patriarhii Filotei al Alexandriei (1435-1459) și Dorotei al Antiohiei (1435-1452), precum și Mitropolitul Arsenie al Cazareei [din Capadocia]. Este de remarcat că decizia acestui Sinod din Ierusalim are conținutul cel mai fidel precum urmează:

Preasfințitul Mitropolit al preasfintei cetăți a Cezareei din Capadocia, primul scaun și exarh a tot Răsăritul, a venit aici atât pentru a se închina la întrutotcinstitul și dumnezeiescul Mormânt al Domnului nostru Hristos, cât și să cerceteze sfintele locuri din Ierusalim, unde au fost săvârșite minunile uimitoare ale lui iconomiei lui Hristos și să ia parte cu noi la marea taină a ortodoxiei și bunei-credințe a creștinilor și să explice toate smintelile din Constantinopol din cauza gloatei care s-a adunat, adică Sinodul întinat din Florența, Italia, care a ținut opiniile latinilor împreună cu Papa Eugeniu, pe care nu ar fi trebuit, adică adaosul la Simbolul de credință, că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, permiterea azimelor la jertfa noastră și pomenirea Papei prin acestea, ba încă și alte ilegalități în afara canoanelor în care s-au făcut concesii și înțelegeri de acela. [A mai explicat] cum a răpit tâlhărește Mitrofan al Cizicului tronul de Constantinopol, fiind de acord cu ereticii și cu Papa cel menționat și cu împăratul latinofron Ioan Paleologul al romeilor și că amenință, prigonește, tiranizează, pedepsește pe credincioșii ortodocși, iar pe necredincioși și rău-credincioși îi promovează, îi cinstește ca pe unii care sunt de un gând cu erezia lui și mai ales îi face peste măsură să fie cu antipatie față de ortodoxie și buna-credință. În acest mod, a trimis după preferință pretutindeni mitropoliți pângăriți și episcopi întinați pe tronurile dumnezeiești și sfinte ale marii Biserici a Constantinopolului, ca unii grabnic supuși jurisdicției lui.

Preasfințitul Mitropolit menținat Arsenie a arătat că Patriarhul Mitrofan nu numai că a trimis nelegiuiți latinofroni prin hirotonie în alte Biserici, deja și în eparhia de Răsărit cel nehirotonit a hirotonit mitropoliți și episcopi, adică în Amasia, în Neocezareea, Tiana și Mokissos, care cugetă și înfăptuiesc toate cele ale latinilor, care nu se abțin să țină numai în ei înșiși propria stricăciune și pierzanie, ci cutează după una ca aceasta să-i amăgească și să-i strice pe toți creștinii de acolo care sunt în turma lui Hristos și produc multe sminteli în Biserica Ortodoxă.

De aceea, acest Mitropolit menționat al Cezareei Capadociei, bine-cinstitor, foarte credincios, luptător și râvnitor pentru toată Ortodoxia, nesuportând să vadă inovarea din Biserica lui Hristos și păgubirea eterodocșilor față de credința noastră foarte dreaptă și sănătoasă, a găsit potrivit să se țină o consfătuire sinodală de către noi, cei trei arhierei ortodocși din Siria, adică Filotei al Alexandriei, Ioachim al Ierusalimului și Dorotei al Antiohiei, ca să alungăm pe cei ce nu cugetă drept din toată eparhia lui, pentru că el este cel mai nobil și ortodox.

Drept aceea, noi hotărâm sinodal dimpreună în numele Sfintei Treimi deoființă, începătoare de viață și nedespărțită, cu privire la mitropoliții și episcopii care nu sunt hirotoniți pentru virtute și buna-credință pretutindeni și în orice episcopie, precum și penru egumeni și duhovnici, la fel ca și pentru preoți și diaconi din pur și simplu orice nivel bisericesc, ci care sunt pângăriți și nevrednici, care au alergat la episcopii și mitropolii într-o manieră de slavă deșartă și erezie, petrecându-și vremea în mod nevrednic numai cu erezia și prigonirea ortodoxiei, ca niște salvatori (mântuitori) chipurile de suflete, ca să strice mai degrabă împreună cu ei și toată turma ortodoxă a lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, neagonisind nicidecum frica de Dumnezeu și roada dreptății și a bunei-credințe, ci fiind disprețuitori și fără de rușine față de toată buna-credință. Hotărâm ca aceștia să fie de astăzi fără lucrare și nesfințiți de la otice lucrare preoțească și stare bisericească până va fi cercetată buna-credință [a lor] în comun și la nivel ecumenic. Deci, fiind astfel convinși de acestea, să fie fără lucrare și nesfințiți! Cei care se vor ridica și vor sta împotrivă tâlhărește și nelegiuit să fie și excomunicați, despărțiți și înstrăinați de sfânta și cea mai presus de ființă și deoființă Treime ca niște nesupuși și împotrivitori în cuvânt! Asemenea [să fie] și cei care-i respectă pe aceștia și sunt de acord cu ei în acestea și îi apără! Totuși îl restabilim pe propovăduitorul bunei-credințe și al ortodoxiei, pe mai sus menționatul Preasfințit Mitropolit și exarh a tot Răsăritul să propovăduiască pretutindeni buna-credință, fără să se rușineze pentru adevăr de fața împăratului sau a Patriarhului care nu cugetă sau nu acționează drept, nici a bogatului, a conducătorului sau a oricărui om, ci cu îndrăzneală, ținând fără frică și fără ezitare credința și ortodoxia, după poruncă, să aibă el libertate de acum să mustre, să certe și să îndrepte pentru buna-credință pe cei care nu cugetă drept în orice loc, cât va reuși să călătorească, primind de la noi aprobarea prin harul și puterea date nouă de Preasfântul Duh. Este dator și el să păzească buna-credință fără falsificare (neșantajată) și drept. Pentru aceasta i-a fost dată și opinia noastră scrisă, semnată sinodal de mână. În luna aprilie 6951 [i.e., 1443], anul șase ale indictionului.

Observații: Acest Sinod nu a fost singurul care s-a întrunit împotriva Patriarhului Ecumenic, ci a mai existat unul în Constnantinopol, la anul 1450, la care chiar a fost depus sinodal (cf. Străjerii Ortodoxiei, p. 451-452).

Evident că aceasta este doar una din mărturiile care pun în lumină poziția reală a Patriarhului de Constantinopol, care are pretenții nefondate de a fi primus sine paribus (primul fără egali) în Ortodoxie.

Gâlceava deficitului bugetar pretext pentru austeritate?

Preluăm în continuare ideile principale expuse de ministrul finanţelor Florin Cîţu în conferinţa de presă vizând proiectul de rectificare bugetară (după ce anterior acesta denunţase existenţa unei contabilităţi duble în execuţia bugetului de stat, de tip Al Capone), după care vom adăuga o succesiune de expuneri publicate pe Facebook de către domnul profesor Cristian Socol privitor la acelaşi subiect.

În esenţă, reducând discursul specializat la termeni elementari, reies două imagini paralele: pe de o parte domnul ministru Florin Cîţu invocă caracterul neprocedural (ilegal?) de proiectare şi execuţie bugetară, în vreme ce domnul Cristian Socol argumentează (credibil?) că execuţia bugetară este una legitimă, legală şi, mai ales, una eficientă.

Reducând şi mai mult registrul acestei confruntări, observăm că se întâlnesc de fapt două viziuni concurente: cea a guvernului PSD, neprocedurală dar incontestabil eficientă, şi cea a guvernului PNL, deocamdată doar pretins procedurală. Ascultând pe susţinătorii guvernului, pare că se întâlnesc manualul generic al bunelor practici cu metoda concretă de lucru „las-o bă că merge-aşa!”.

Dincolo de hazul concluziei anterioare, credem că discuţia este totuşi importantă, chiar înţeleasă la un nivel rudimentar precum încercăm în acest articol, întrucât este reprezentativă pentru starea prezentă a societăţii noastre şi a dezbaterilor care o animă.

Avem pe de o parte rectificarea bugetară oficială şi argumentată de guvernul PNL în modalitatea arătată, care este contestată vehement de persoana care a gândit şi, în mare parte, contribuit la aplicarea programului de guvernare PSD. Cele două direcţii de discurs sunt paralele, adresate propriului public, cel oficial făcând uz de forţa autorităţii publice pentru a ignora acuzele deosebit de grave lansate de profesorul Socol.

Mai adăugăm faptul că deşi ne-am declarat anterior admiraţia pentru profesorul Cristian Socol, pare că registrul polemic pe care acesta îl foloseşte pe Facebook se face vinovat de aceeaşi tendinţă spre catastrofal şi exagerare despre care îi acuza pe cei pe care acum îi critică (cu ceva mai multe argumente, ce-i drept).

Sursă imagine: G4media.ro

Rectificarea bugetară prevede creșterea deficitului bugetar la 4,3% din PIB și încetinirea creșterii economice până la 4%

Ministerul Finanțelor a pus marți în dezbatere publică proiectul de OUG pentru rectificare bugetară. Proiectul prevede modificarea radicală a țintei de deficit bugetar de la 2.76% din PIB cu care operase guvernul PSD la 4,3% din PIB. Creșterea abruptă a deficitului, mult peste pragul de 3% asumat prin tratatul UE, e produsă de neîncasarea veniturilor prognozate, scăderea creșterii economice (4% față de 5,5% prognozată de PSD) și nerealizarea proiectelor cu fonduri europene.

Principalele informații făcute publice de Ministerul Finanțelor:

  • Deficitul bugetar estimat pe anul 2019 reprezintă 4,3% din PIB, față de ținta asumată de guvernul PSD de 2,76%.
  • Execuția bugetară pe primele zece luni scoate în evidență faptul că veniturile bugetului general consolidat sunt în sumă de 261,1 miliarde lei reprezentând 25,3% din PIB, cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 289,9 miliarde lei, reprezentând 28,1% din PIB cu un deficit de 28,83 miliarde lei, respectiv 2,8% din PIB peste nivelul de 2,76% din PIB cât a fost estimat deficitul bugetar pentru tot anul 2019 la prima rectificare bugetară
  • Potrivit datelor operative înregistrate în primele 10 luni, veniturile bugetare colectate de ANAF prezintă o nerealizare de 8,3 miliarde lei față de program (grad de realizare de 96,5%)
  • Se estimează o creștere economică de 4,0%, față de o creștere economică de 5,5% avută în vedere la prima rectificare, pentru anul 2019

Principalele schimbări aduse

  • Cheltuielile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 2.090,6 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 16.266,3 milioane lei
  • Cheltuielile cu asistența socială cresc cu 2,19 miliarde de lei, din care 2 miliarde lei sunt alocate Ministerului Muncii și Justiției Sociale pentru plata până la finele anului a drepturilor de asistență socială (pensii, alocații de stat pentru copii, indemnizații persoane cu handicap, indemnizații pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului etc);
  • Primăriile și CJ-urile primesc în plus 6,5 miliarde de lei pentru plata facturilor din PNDL (1,8 miliarde de lei) și echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat și bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate
  • Bugetul alocat plății proiectelor cu finanțare UE scade masiv, cu 5,6 miliarde de lei, ca urmare a execuției pe primele zece luni ale anului precum și a estimărilor de plăți până la sfârșitul anului. Reducerea s-a realizat la propunerea ordonatorilor principali de credite
  • Sumele din fondul la dispoziția Consiliilor Județene încasate și nerepartizate primăriilor să se constituie venituri definitive ale bugetului de stat întrucât există situații în care Consiliul Județean refuză să repartizeze unităților administrativ-teritoriale fondul constituit la dispoziția sa, potrivit legii.

Continuarea articolului, pe G4media.ro


Sursă imagine: G4media.ro

Cristian Socol – 14 noiembrie la 09:49

Am aflat ce va spune Ministerul de Finanţe la 10.
Povestea “găurii” care nu există
1. “Gaura” nu este decât o justificare penibilă a măsurilor de austeritate ce vor fi implementate de la 1 decembrie încolo. De 30 de ani “greau moștenire” este invocată de guvernările de dreapta pentru a justifica măsurile de austeritate ce stau să vină. Pentru că, în viziunea lor, redistribuirea de jos in sus, de la săraki la bogați, reprezintă singura cale economică. Păi cum altfel decât prin tăieri de venituri, concedieri și eliminarea programelor de stimulare a economiei românești ai putea să transferi bani către marii jucători precum bănci, fonduri de pensii private, comunicaţii și energie – așa cum a promis noul guvern în “programul de guvernare”?
2. Ministerul de Finanţe vorbeşte despre venituri nerealizate de 21 miliarde lei dar uită să spună că s-a cheltuit – surpriză, tot cu 21 miliarde lei mai puţin decât programatul din perioada ian-sep 2019. Argumentul principal pentru care “gaura” este o iluzie este următorul – diferența dintre programat și realizat la venituri bugetare este aproximativ egală cu diferența dintre programat și realizat la cheltuieli bugetare = 21 miliarde lei. Este analogie cu situația în care dumneavoastră vă programați că în primele trei trimestre din anul 2019 veți avea venituri de 10.000 euro și vă stabiliți cheltuieli de 10.000 euro, dar din ianuarie până în septembrie aţi cheltuit efectiv 8000 euro pentru că nici veniturile nu s-au realizat decât în cuantum de 8000 euro. Deci aţi cheltuit cât s-a strâns ca venituri (plus deficitul oficial), deci unde-i gaura?! Ministerul de Finanţe nu vorbeşte de cheltuieli și nu spune că în fiecare an veniturile realizate au fost sub cele programate la 9 luni cam cu aceeaşi pondere din PIB cu care sunt şi în 2019. Deci, fake news. Iată date MFP în captura 1.
3. Văicăreala nu ține loc de soluții, vina pe greaua moștenire nu ține loc de politici publice. Ha ha. În 2017, guvernarea social democrată a preluat un buget proiectat cu venituri bugetare mai mici cu 10 miliarde lei – date oficiale pentru 2016, în comparație cu veniturile bugetare pe 2015 (223 miliarde lei față de 233 miliarde lei) (captura 2). Bașca măsuri de relaxare fiscală de la 1 ian 2017 – vă aduceți aminte de eliminarea taxei pe stâlp, a supraaccizei și reducerea TVA – măsuri prin care s-au transferat practic 7 miliarde lei din buget în mediul privat, fără niciun impact asupra bunăstării cetățenilor. Aceste pierderi de venituri nu erau prinse în bugetul conceput de noul guvern. Dacă mai adăugăm diverse cheltuieli amânate de 3 miliarde lei regăsim un impact bugetar de 20 miliarde lei. Nu am fost de acord să i se spună gaură nici atunci, nu sunt de acord nici acum. Dar dacă spunem acum spunem şi atunci, o gaură de 20 miliarde lei. Eh, cu toate acestea, anul 2017 s-a încheiat cu un deficit pe ESA de 2,7% din PIB (ultimele date de la Eurostat/ CE), cu o creștere economică record de 7,1% – prima din UE și cu un plus de venituri bugetare de 28 miliarde lei fata de 2016. Nu numai că s-a recuperat dar s-au adus în plus câteva miliarde de lei printr-un program de guvernare consistent.(captura 3)
4 întrebări:

Prima. Despre ce gaură vorbim în condițiile în care venituri nu s-au realizat în același cuantum cu cheltuieli care nu s-au realizat?

A doua. Cât estimați că au “mâncat” din creșterea economică, au mărit cheltuielile bugetare și au redus veniturile bugetare blocajul pe buget, declarațiile permanent catastrofice privind criza și iluzoriile dezechilibre din economie, blocarea oricăror proiecte economice prin sesizări la CCR / întoarceri în Parlament plus restricționarea puternică a creditării de la 1 ian 2019 prin plafonul restrictiv serviciul datoriei/venituri ?

A treia. Soluții? Noi aveam și avem soluții. Care sunt soluțiile concurenței?

A patra. De ce experții prestigioasei agenţii de rating Fitch – cu acces de acuratețe maximă la datele din buget – au declarat zilele trecute că prin măsuri inteligente România se poate încadra în 2019 în deficitul bugetar de 3% din PIB?

Cristian Socol – 14 noiembrie la 21:47

Cât costă zgomotul politic în economie? Cât costă pe fiecare român? Cine câștigă și cine pierde din declarațiile catastrofice neargumentate privind situația finanțelor publice?
Pierd toți românii. De când a picat guvernul social democrat prin moţiune și până azi costul de finanţare al României prin obligațiuni la 10 ani a crescut cu 7,5%. Dacă în 10 octombrie acesta era de 4,23% azi România are un cost de finanţare crescut la 4,55%. (captura 1)
Costurile de finanţare cresc şi pe termen scurt. Noul guvern s-a împrumutat pe piaţa internă, în lei, la 46 luni cu o dobândă de 3,86%, mai mare decât cea de 3,80% la care s-a împrumutat pentru aceeaşi maturitate în urmă cu două săptămâni (captura 2).
În plus astăzi cursul leu euro a ajuns la un record maxim istoric. Detalii aici https://www.economica.net/cel-mai-slab-leu-din-istorie-in-f…
Am mai spus. Creşterea cu 1 punct procentual a dobânzii medii la care se împrumută România va genera un cost anual pe buget de circa 1 miliard lei (circa 200 milioane euro), adică 10 euro luaţi din buzunarul fiecărui român. Mai punem şi creşterea ratelor bancare, a inflaţiei și scăderea puterii de cumpărare prin deprecierea cursului de schimb. Toţi aceşti bani îi câştigă băncile/ creditorii României.
Acesta este costul pentru zgomotul politic – ca să nu zic circul – din aceste zile. Vi se pare ieftin biletul la circ?

Cristian Socol – 19 noiembrie la 09:11

Karma.

1. Efect al neîncrederii generate de declaraţiile hazardate, cursul de schimb atinge 4.8 lei în această dimineață. Deja băncile comerciale vând euro cu 4.85 lei. Şeful analiştilor financiari vorbeşte la TVR despre continuarea deprecierii către 5 lei per euro.

2. Crește costul de finanțare al statului. Pe fondul haosului din ultimele zile, MFP s-a împrumutat ieri 858 milioane lei la dobândă de 4,09%, mai mare decât împrumutul la aceeaşi maturitate făcut în 23 oct, la 3,89%. Adică +1,7 milioane lei anual transferaţi către creditori anual numai de aici.

3. Din aceste două procese, câștigă băncile / creditorii și pierd românii care plătesc rate mai mari la bănci, suportă facturi mai mari și pierd putere de cumpărare.

Cristian Socol – 23 noiembrie la 10:41

Atomica. Tot ce am propus şi implementat în ultimii aproape 3 ani este validat chiar din centrul deciziei macroeconomice.
Iată ce scrie în ultimul Raport asupra Stabilității Financiare, BNR 2019 unde se recunoaște că România a avut cea mai mare creștere a productivității orare a muncii și că este loc pentru o distribuire mai echilibrată a valorii adăugate produse în economie, între muncă și capital. Adică, oameni buni, definiția #wageledgrowth. Pare că demersurile mele au avut succes.
“România a înregistrat performanțe bune și în ceea ce privește productivitatea orară a muncii (+3,8 la sută în anul 2018 față de anul 2017, comparativ cu o medie europeană de 0,7 la sută, Grafic 1.6). Această performanță se menține pe un interval mai lung: productivitatea orară a muncii din România (exprimată în prețurile din anul 2010) a fost în anul 2018 cu 46,3 la sută mai mare relativ la 2010 (media europeană fiind de 8,1 la sută), fiind cea mai mare creștere din UE. Aceste rezultate arată și că rămâne spațiu pentru o împărțire mai echilibrată între factorul muncă și factorul capital a valorii adăugate produse în economie, depinzând totodată de sustenabilitatea dinamicii ridicate a salariilor. Nu în ultimul rând, creșterile salariale trebuie să conducă și la schimbarea structurii economiei înspre sectoare generatoare de valoare adăugată mai ridicată, prin politici publice de susținere a companiilor inovatoare (knowledge intensive) și programe de perfecționare a forței de muncă. ” (pagina 20, RSF, BNR, 2019)
Graficul ataşat este din acelaşi raport, pagina 21. Pentru verificare detalii aici https://www.bnr.ro/Publicatii-periodice-204.aspx

Cristian Socol – 25 noiembrie la 16:43

Ziua și miliardul împrumutat la dobânzi în creștere. Declarațiile catastrofice sunt profitabile pentru unii, o povară pentru alții. MFP a împrumutat azi 1 miliard de lei, de peste 2,5 ori mai mult decât își propusese, la dobânzi în creștere. BNR ajută Guvernul făcând eforturi disperate pentru a calma cursul euro/leu şi dolar/leu şi a menţine dobânzile relativ stabile. Nu va mai putea să țină mult stavilă. Şi oricum, totul e pe banii românilor. Rate mai mari la credite, chirii mai mari şi facturi mai mari – la creşterea cursului şi un plus de cheltuieli bugetare – la creşterea dobânzilor dar şi un viitor amanetat. Economisiți, veți avea nevoie! https://www.economica.net/prima-zi-dupa-alegeri-ministerul-finantelor-a-imprumutat-peste-un-miliard-de-lei-de-la-banci_176782.html

Cristian Socol – 26 noiembrie la 10:46

Deficitul bugetar putea fi ţinut în jurul a 3% din PIB. Acum se face risipă în banul public pentru a se da vina ulterior pe greaua moştenire PSD. Despre rectificare. Deficitul acum este 2,8% din PIB. La rectificare, 1,8 miliarde lei merg către PNDL (acum nu mai sunt baroni, nu mai sunt registre duble?!), 3,4 miliarde lei merg către rambursări de TVA (a verificat cineva dosarele de rambursare?!), 0,3 miliarde lei pentru despăgubiri la ANRP şi 0,65 miliarde lei fonduri de rezervă – cheltuieli discreţionare. Plus 2 miliarde lei avans pentru înzestrare militară rachete. La venituri nu se încasează banii din Licitaţia 5G adică 2,4 miliarde lei. Adunaţi 1,8 cu 3,4 plus 0,3 plus 0,65 plus 2 plus 2,4 = 10.55 miliarde lei împărţit la PIB de 1022 mld lei pe cât a fost construit bugetul rezultă un plus de 1% din PIB la deficit. Într-o singură lună. În schimb se taie de la Educaţie, infrastructură şi investiţii. Şi se taie de la salariul minim.

Concluzionând.

Cheltuielile de mai sus puteau fi eşalonate. Veniturile de mai sus puteau fi realizate. Deficitul bugetar putea fi ţinut la 3.2-3.3% din PIB. Putea fi negociată cu Comisia Europeană activarea clauzei de investiţii şi/sau scoaterea în afara calculului de deficit a cheltuielilor de înzestrare militară suplimentare, de 0,7% din PIB că sunt excepţionale, că sunt one off. Cu un efort pe colectare nov şi dec, nu mai era nevoie de prea multă negociere cu CE. Deci, se putea. Cu voință și pricepere.

Dar nu e mai uşor să dai vina pe greaua moştenire? Deficitul de 4,3% din PIB nu este decât un pretext pentru austeritate.

Cristian Socol – 27 noiembrie la 10:11

Creşterea deficitului bugetar de la 3,3% din PIB la 4,3% din PIB are loc prin inacțiune / intenție. Prin acţiuni rapide / hotărâte, anul 2019 se putea închide la 3,3-3,5% din PIB.

Iată: 14 nov 2019 ora 10. Ministrul Finanțelor Publice-“Dacă nu facem nimic, deficitul va ajunge la 4% din PIB“. Un ministru de finanţe nu trebuie să contemple, să nu facă nimic! http://m.ziare.com/…/citu-deficitul-bugetar-pentru-2019-va-….

Peste 11 zile: 25 nov 2019 ora 10 La rectificare deficitul va ajunge la 4.3% din PIB. http://mobile.hotnews.ro/stire/23513388.

Mai mult, în această lună, Comisia Europeană – una dintre instituţiile care au acces complet la datele macro / fiscal – bugetare estima un deficit de 3,6% din PIB pentru 2019! https://www.g4media.ro/comisia-europeana-deficitul-bugetar-…

Și mai mult, Consiliul Fiscal, instituţie care prin lege are acces la informaţii complete cu privire la buget, estimează, tot în această lună, că deficitul bugetar va ajunge la 3,4% -3,7% din PIB în 2019 https://www.bursa.ro/daniel-daianu-presedintele-consiliului…

Nu se poate! FMI, altă instituţie care are acces permanent la datele bugetare, estimează un deficit de 3,7% din PIB în 2019.

Având în vedere datele rectificării bugetare şi aceste declaraţii / estimări publice:

1. Este corect să fie folosit deficitul bugetar mărit pentru a invoca greaua moștenire şi drept armă electorală?

2. Este corect să mărești deficitul bugetar intenţionat / prin inacţiune astfel încât să intri în Procedura de Deficit Bugetar Excesiv şi, ulterior, să invoci recomandările Comisiei Europene pentru măsurile de austeritate ce vor fi implementate?

3. Este corect ca marea masă a cetățenilor să plătească costurile unor dobânzi mai mari, rate mai mari la credite, taxe mai mari ş.a.m.d.?

Update: ce disonanţă – pe de o parte se invocă găuri şi deficite, pe de altă parte azi se anunţă anularea tuturor taxelor din OUG 114, scoaterea supraaccizei la carburanţi, eliminarea supraimpozitării contractelor part-time ş.a – impact negativ pe buget, circa 8 miliarde lei.

Un Mitropolit, exarh în Cipru al Sfântului Mormânt, justifică o convocare a Întâistătătorilor la Ierusalim prin faptul că nu ar fi prima de acest fel

Timotei, Mitropolit de Vostra, exarh al Sfântului Mormânt în Cipru, aduce câteva argumente pentru întrunirea conducătorilor bisericești în Ierusalim. Pe lângă istoria bisericească și statutul actual al Sfintei Cetăți, mai există cel puțin un precedent răsunător în această privință.

De ce nu o întrunire a Întâistătătorilor la Ierusalim?

Patriarhii de Alexandria, Antiohia și Ierusalim nu sunt la prima întâlnire în Sfânta Cetate pe teme de cea mai înaltă însemnătate pentru Biserică! După Sinodul Ferrara-Florența, s-au întâlnit cei trei Întâistătători în Ierusalim și au condamnat semnarea Unirii.

Să nu uităm că Biserica Ierusalimului a fost centrul la care se întorceau Apostolii de la evanghelizare popoarelor pentru a dezbate subiectele care se iveau între neamuri și acolo, în Ierusalim, decideau despre ce e de făcut.

Desigur că istoric centrul s-a mutat acolo unde a fost stăpânirea politică. Mai întâi la Roma, apoi la Constantinopol, de aceea și Moscova astăzi revendică o astfel de poziție. Totuși Sfânta Cetate a rămas în conștiința creștinilor «Scaunul Împăratului Hristos», după cum a fost întipărit și în procesele verbale (practicalele) Sinoadelor Ecumenice, și Biserica Sionului, a beneficiat de respectul tuturor Bisericilor și a înseși Tronurilor dintâi ca fiind incontestabil «Maică a tuturor Bisericilor».

Bisericile fiice astăzi, având în vedere impasul care a fost creat în Ortodoxie din cauza problemei ucrainene și care trăiesc deja o schismă groaznică, dacă sunt interesate în realitate de unitatea BSERICII, care este CEA MAI MARE (temă) în viața și activitatea urmașilor apostolilor, «ca să fie una», vor trebui să dea de-o parte interesele și prerogativele de proveniență lumească și, îmbrăcând haina smereniei și a împăcării, să se întrunească cu prilejul referatului Preafericitului Patriarh Teofil al Ierusalimului, după multă rugăciune, și să se consulte în Duhul Sfânt în vederea găsirii unei soluții la problema care dezbină Biserica lui Hristos, astfel încât să fie restabilită unitatea ortodocșilor.

Nota noastră: Desigur că îndemnurile la smerenie și împăcare sună bine, totuși situația actuală este dominată de orgolii foarte puternice, la care greu vor renunța atât fanarioții, cât și rușii. Aceste orgolii au fost puse deja în discuție de această propunere a Mitropolitului Timotei și probabil va fi greu să aibă un ecou favorabil, deși ar fi necesar să se reunească un Sinod chiar fără să existe astfel de voci și îndemnuri. Deja mai toată suflarea ortodoxă își dorește o dezbatere deschisă a problemelor tot mai fierbinți care macină Biserica. Patriarhia de Constantinopol este cea care le provoacă, ieșind tot mai mult în decor atât prin ecumenismul său feorce, cât și prin intervenția schismatică în Ucraina, trăgând după sine câteva Biserici loiale (Alexandria și Grecia) prin pârghii politice. Deja sunt semne tot mai clare că până și Sfântul Munte alunecă pe această pantă periculoasă.

Orgoliile la care fac referire sunt pretențiile rușilor de centru politic principal în lumea ortodoxă, care reclamă o poziție mai importantă pentru Moscova, și prerogativa Constantinopolului de a avea inițiativa măcar în problemele cele mai arzătoare. Ambele ar trebui să fie de importanță secundară pentru că Evanghelia nu este dependentă de lumea aceasta materială, ci izvorăște din lumina cea neînserată, din harul Duhului Sfânt (din smerenie, dreptate, dragoste nefățarnică și credință blândă și nezdruncinată).

Articolul Mitropolitului de Vostra conține în fotocopie și dovada întrunirii unui Sinod la Ierusalim (1443) la care a fost condamnată semnarea unirii de la Ferrara-Florența (1439) și depunerea Patriarhului de Constantinopol.

Amintim că Patriarhul Ierusalimului a propus în cursul vizitei la Moscova întrunirea unei întrevederi a tuturor Întâistătorilor de Biserici în Iordania, la care Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a răspuns cu un refuz pe motiv că doar Patriarhul Constantinopolului are dreptul de a face astfel de convocări.

Credincioșii ucraineni din Biserica Ortodoxă canonică sunt primiți spre închinare în România

Credincioșii ucraineni ai Bisericii Ortodoxe canonice sunt bineveniți în România alături de episcopu lor, după cum relatează presa ucraineană. Ne bucurăm de acest lucru și-l facem cunoscut, alături de fotografii din acest pelerinaj duhovnicesc. Și, bineînțeles, ne dorim să fie un semn bun pentru viitor.
Mulțumiri Părintelui Nectarie pentru osteneala de a traduce acest material pe blogul său personal, Cultura Duhului.

Vizită la Iași a unei delegații de credincioși ucraineni canonici conduși de un episcop vicar

Credincioșii bisericilor afectate de raidurile BOaU au vizitat sfintele lăcașuri din România

Credincioșii din parohiile eparhiilor de Rivne și de Sarnesk ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU), care au suferit de atacuri din partea BOaU (Biserica Ortodoxă a Ucrainei – schismatică), se află într-un pelerinaj la locurile sfinte din România și Bulgaria.

Pe 24 noiembrie 2019, a început pelerinajul unei delegații de pelerini ucraineni din eparhiile de Rivne și Sarnensk la sfintele lăcașuri din România și Bulgaria, conduse de episcopul de Dubensk PS Pimen, vicar al eparhiei de Rivne. Acest lucru a fost relatat de corespondentul Portalului Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși (UJO)

Printre alți pelerini, grupul include credincioși din parohiile care au avut de suferit ca urmare a atacării din partea structurii necanonice a BOaU

Călătoria va dura o săptămână, timp în care credincioșii vor vizita zeci de lăcașuri ortodoxe din Europa.

Pelerinii spun că au trecut granița fără probleme și că au început familiarizarea cu lăcașurile sfinte ale României, în primul rând în orașul Suceava, unde se află sfintele moaștele ale Sfântului Ioan de Suceava.

Vladica Pimen i-a dăruit Arhimandritului Bartolomeu, egumen al sfintei mănăstiri, o icoană a Maicii Domnului „cu șapte săgeți”, făcută din chihlimbar. Egumenul Mănăstirii, spre amintire, a oferit fiecărui pelerin câte o carte, în care este descrisă viața Sfântului Ioan de la Suceava și istoria sfintei mănăstiri.

În orașul Iași, pelerinii din Ucraina au fost primiți cu ospitalitate de către ÎPS Teofan (Savu) Arhiepiscop al Iașilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cadrul întâlnirii, episcopul Pimen, împreună cu participanții la pelerinaj, au povestit Mitropolitului Teofan despre evenimentele care au loc în Ucraina după acordarea Tomosului, precum și despre confiscarea forțată a bisericilor Bisericii Canonice (BOU) și despre soarta acelor comunități care au rămas pe stradă.

Mitropolitul Teofan a confirmat că recunoaște doar Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică (BOU), condusă de Preafericirea Sa, Preafericitul Onufrie, Mitropolitul Ucrainei, și le-a dorit ucrainenilor unitate în jurul Întâistătătorului lor.

Conform relatării UJO, anterior un preot grec și-a împărtășit impresiile despre vizita sa în Ucraina.

Alegerile prezidenţiale. Turul al II-ea. Iohannis

Sursă imagine: g4media.ro

După centralizarea a 98% din voturile valabil exprimate în țară, Klaus Iohannis conduce cu 63,08% în fața Vioricăi Dăncilă, care are doar 36,92%, potrivit Autorității Electorale Permanente.

Au fost numărate 8.905.881 de voturi din cele 9.086.643 de voturi exprimate în țară.

Klaus Iohannis – 63,17% – 5.625.844 voturi

Viorica Dăncilă – 36,83% – 3.279.915 voturi

Preluăm în continuare două articole comentariu despre rezultatul din turul II al alegerilor prezidenţiale, la care vom adăuga o notă de final în care vom sugera o paralelă între situaţia de pe scena politică şi cea din Biserică. Cele două articole sunt semnate de Dan Tăpălagă (G4media.ro) şi Cornel Nistorescu (Cotidianul.ro).


DAN TĂPĂLAGĂ: Efectele victoriei lui Klaus Iohannis la scor zdrobitor

Câștigarea alegerilor la o diferență atât de mare de către Klaus Iohannis reprezintă un mare vot de blam pentru PSD și candidatul său, un spate întors ostentativ unui partid care a bulversat România în ultimii ani. Românii din afara țării s-au mobilizat masiv în turul doi, deși nu exista vreun pericol să iasă Dăncilă. De unde atâta sete de vot? Sigur, pe mulți i-a încurajat absența cozilor. Dar ce i-a propulsat către secțiile de votare într-un număr record, de aproape un milion?

Cel mai probabil, a fost nevoia de a aplica o sancțiune usturătoare partidului și candidatului care încarnează în ochii vastei majorități a celor din diaspora răul absolut al politicii românești. Din cauza lipsei de perspectivă, din cauza atmosferei generale proaste, mulți au luat în ultimii ani decizia grea de a părăsi România. Acum a sosit momentul revanșei. Au simțit cu toții că mai există o șansă și n-au ratat-o. Lor le datorăm multe, inclusiv o mai bună reprezentare în Parlament. O dezbatere publică a început deja și trebuie ținută sus pe agendă.

A fost, așadar, un vot masiv împotrivă, nu atât pentru.

De pe fotoliul de învingător la scor detașat, Klaus Iohannis vede cu siguranță lucrurile puțin diferit. Se va simți supralegitimat și mandatat de popor să conducă țara cum dorește. Pericolul mesianismului este real când un președinte este reînvestit cu atât de multă încredere, indiferent de motive. Riscurile unui comportament de tip monarhic trebuie luate serios în considerare, mai ales că președintele Iohannis va avea de acum toată puterea: Guvern și Parlament.

După victoria categorică a candidatului său, PNL își va consolida majoritatea fragilă de care dispune în prezent în Parlament. Se vor găsi destui pesediști gata să treacă în tabăra învingătorilor. Mulți se vor prezenta luni la prima oră la ușa PNL. Vom asista foarte probabil la un val de migrație politică, mai ales că în PSD va începe războiul intern pentru putere. Cu o majoritate stabilă, PNL ar putea forța chiar anticipate în primăvară, pentru a capitaliza la maxim valul anti-PSD. Imediat după anunțarea rezultatelor, președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va implica ”pentru a crea o nouă majoritate parlamentară, compusă din toate partidele democratice”.

Greu de crezut că Viorica Dăncilă mai poate rezista în fruntea partidului. Până la Crăciun e foarte posibil ca partidul să-și aleagă deja un nou lider. Baronii se pregătesc de locale, mai au doar câteva luni la dispoziție. Nu-și pot permite să prelungească prea mult criza internă.

Cam acestea sunt efectele imediate, la care se adaugă un sentiment de ușurare, senzația că societatea românească a scos capul de sub apă. Șapte ani a fost sufocată de corupție sistemică, de un partid organizat ca o grupare mafiotă, de mediocritate, incompetență și o contraselecție în funcții importante cum nu s-a mai văzut.

În plan extern, victoria lui Iohannis este bine văzută. România se decuplează de plutonul țărilor cu deficite democratice grave. PSD, Dragnea și Dăncilă au inclus România în plutonul țărilor problemă din UE, alături de Polonia și Ungaria. Azi, România se rupe în forță de clubul țărilor iliberale și proiectează din nou imaginea unei insule într-o mare de țări care se scufundă.

Într-o Europă de Est tentată de autoritarism, cu democrații mutilate și lideri populiști, victoria unui candidat prooccidental, predictibil și instalarea recentă a unui guvern care se declară pro-business sunt vești foarte bune venite dintr-o țară specializată în vești proaste.

Este, în cele din urmă, triumful democrației. Românii au oprit deriva autoritaristă a puterii de la București prin vot, la capătul unor ani de proteste energice în stradă. Tăvălugul a pornit din stradă, a continuat la alegerile pentru europarlamentare din luna mai, când PSD a înregistrat prima înfrângere majoră. Valul de indignare sănătoasă a spulberat șase luni mai târziu un partid profund nociv și pe candidatul său.

Rezultatul alegerilor prezidențiale din decembrie 2019 mai este, dacă vreți, și o lecție pentru orice partid care guvernează împotriva cetățenilor săi și calcă în picioare justiție, stat de drept, economie, nesocotind valori de bază.

Aceasta este frumusețea democrației, mai ales când ea vibrează. Capacitatea ei formidabilă de a alimenta mereu speranța ne ajută să facem pași mari înainte, deși acum câteva luni totul părea pierdut. România era la cheremul unui singur om și intrase, din cauza lui Liviu Dragnea, în proces accelerat de orbanizare și erdoganizare.

Ne-a salvat din nou șansa de a de a trăi într-o lume liberă, pe teritoriul UE protejat de instituții puternice, dar ceea ce ne-a salvat cu adevărat a fost determinarea românilor, din țară și din afara ei, de a apăra în stradă și la vot tot ce s-a câștigat atât de greu după 89.


CORNEL NISTORESCU: Gloria prostului și a nemernicului

Mare carnaval electoral ne-a fost oferit pe mai toate canalele de comunicare. Cele mai stupide sau mărunte detalii legate de alegeri ne-au fost propuse ca știri, chiar și ca bombe. Toate transmisiile de duminică (și unele chiar de vineri și de sîmbătă) n-au fost decît niște forme de surescitare jurnalistică. Și pe vremea alegerilor comuniste, măsluitul proces verbal arăta ca o sărbătoare, deși oamenii nu sărbătoreau nimic. Dimpotrivă, gemeau sub apăsarea lipsei de libertăți. Așa și acum. Chițăiala surescitată avea parfum de eveniment sărbătoresc, deși România de azi poate scrie pe o tablă cel puțin 250 de argumente pentru nefericire. Și pe care listă să includă vreo 20-30 de dovezi legate de o democrație măsluită în chiar interiorul Uniunii Europene. De ce s-au înhăitat jurnaliștii la acest carnaval al fericirii electorale, al bucuriei deșănțate și fără temei?

Unii dintre ei au insistat grosolan pe cîștigătorul știut de dinainte, jucînd rolul atoateștiutorilor, deși această atitudine i-a putut dezarma și dezamăgi pe cei care ar fi vrut să voteze pentru altcineva. De ce au încercat unii să transforme aceste alegeri într-un test fără miză? Sau cu miză de doi rahați? Cîștigă cu un procent care începe cu 7 sau cu 8?

Alegerile din 24 noiembrie 2019 sunt un proces electoral pregătit îndelung de serviciile secrete și de factorii de putere din Comisia Europeană. S-a lucrat masiv ca partidul preocupat de creșterea redevențelor și de blocarea expatrierii mascate de profit să fie mai puțin credibil, adică să fie compromis, să fie coborît cît mai jos în sondaje și ridiculizat cu orice prilej, în așa fel încît România – sursă de profit greu de controlat – să nu încapă pe mîna cuiva care ar încurca socotelile. Carnavalul acesta deșănțat și gol face parte din aceeași strategie? În parte, da. De la Rareș Bogdan la Digi și Europa EM a pornit o hăhăială electorală menită a arăta o Românie fericită. Există și cealaltă jumătate care a mimat din prostie, care a luat în serios toată lucrătura din ultimii doi ani. Prostul montat de măsluirile propagandei a trăit o zi fericită, crezînd că are și el ocazia să pună umărul la consolidarea democrației. Și fără să-și dea seama că participă și el la livrarea pe tavă a țării sale, cu instituții, materii prime, materii cenușii etc.

Știu oameni care habar n-au de trecutul și prestațiile cei doi candidați, dar s-au mîndrit că au ieșit primii la vot, arătînd ca niște pești agățați în undițele propagandei. Alți oameni s-au speriat pentru că au auzit păreri contradictorii, unii ținînd cu unul, alții cu adversarul și cum să se hotărască fără riscul de a greși! Despre cei fanatici n-am nimic de zis pentru a nu se considera hotărîtori în producerea unui dezastru.
Pentru nemernicii aflați în culisele și jocurile acestui eveniment românesc, alegerile (indiferent de cîștigător) sunt o zi de glorie. Pot zice că le-a ieșit planul și de azi înainte ei vor fi marii profitori din spatele scenei politice.

Un lucru nu pricep! Cum se poate ca la începutul acestei săptămîni hotărîtoare pentru alegerea președintelui României, primul ministru Ludovic Orban să facă asemenea afirmații la un congres internațional al PPE de la Zagreb? A vorbit explicit, cu subiect și predicat despre motivele dărîmării Guvernului Dăncilă. Imaginile cu discursul plin de enormități rostite de premier a circulat pe net și la ore tîrzii pe o televiziune. Ba, Viorica Dăncilă a distribuit sîmbătă filmulețul însoțit de rugămintea de a-l distribui. Și, cu toate acestea, televiziunile din România s-au făcut că plouă, politicienii, la fel, șefii de partide s-au făcut că n-aud și nu văd.

În văzul unei mulțimi de politicieni din Europa, Ludovic Orban s-a lăudat că a dărîmat guvernul Dăncilă pentru a ajuta gruparea PPE în fața socialiștilor. Și Klaus Iohannis s-a lăudat prostește (adică nedemocratic, el neavînd rol constituțional în asta) cu debarcarea aceluiași guvern.
Și, cu toate acestea, în România, aproape nimeni n-a ieșit să ceară socoteală și să sublinieze ticăloșia. Dimpotrivă, s-a înghesuit la vot de parcă s-ar fi împărțit și mici și bere!


Nota utzu: Despre faptul că societatea este polarizată şi că politica urmează aceste clivaje s-a scris deja (de) mult. Însă în aceste două exemple nu întâlnim simple opinii contrare, puncte de vedere diferite despre aceeaşi informaţie, ci observăm că ne sunt prezentate chiar informaţii diferite. Doi comentatori cu notorietate, reprezentativi pentru publicul propriu, aleg să prezinte opinii cu conţinut informaţional paralel. Deşi au în vedere acelaşi eveniment, cei doi vorbesc despre chestiuni total diferite.

În continuare observăm că ceea ce denunţă tabăra învinsă este ignorarea unor interese legitime, a unor subiecte considerate fierbinţi şi relevante pentru procesul electoral al prezidenţialelor.

Cornel Nistorescu face chiar vorbire despre un apel al Vioricăi Dăncilă, unul din cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte, pentru a-i fi distribuit un mesaj către electorat, invocând un blocaj mediatic. Face acest lucru după ce anterior, tot candidatului din turul doi al PSD i s-a refuzat calitatea de interlocutor într-o dezbatere prezidenţială.

Pentru creştinii ortodocşi care au fost minimal activi civic în ultimul deceniu sentimentul trăit de Viorica Dăncilă şi de simpatizanţii acesteia nu este unul străin. Noi suntem pe deplin obişnuiţi să fim ignoraţi, interesele noastre să fie luate în râs, reprezentanţii noştri să fie maculaţi mediatic şi, mai ales, să ni se refuze calitatea de interlocutori.

Consider că este pentru prima oară când întreaga campanie electorală, candidaţii şi temele asociate au evoluat într-un mod evident paralel, ceea ce consfinţeşte o nouă stare de fapt mai gravă decât “simpla” polarizare despre care ne-am obişnuit să auzim. Astăzi nu mai sunt de actualitate termenii americani de topografie mediatică: subiecte mainstream şi fringe (subiecte centrale în atenţia publicului sau de extremă/de nişă).

Totodată, nu conţinutul tematic este cel care stabileşte caracterul dominant al unui subiect în atenţia publică. De pildă, în mod tradiţional, trimiterea punctuală pe care Cornel Nistorescu o face vorbind despre subiectul încercării de creştere a cuantumului redevenţelor datorate, împiedicarea exproprierii ilegale a profiturilor, despre înalta trădare cu care se laudă prim-ministrul Ludovic Orban, ar constitui subiecte de interes faţă de care să se exprime şi cei din tabăra adversă. Vedem însă că Dan Tăpălagă expediază indirect aceste îngrijorări prin formularea unui prezumtiv “pericol de erdoganizare, de orbanizare”.

Aşadar nu valoarea sau utilitatea unei teme de dezbatere este cea care împinge un subiect în atenţia publică ci strict Puterea. În anul 2019 chiar candidatului prezidenţial al celui mai important partid parlamentar din România îi este refuzată calitatea de interlocutor. Teme propuse spre dezbatere de jurnalişti de prestigiu, de mare notorietate sunt ignorate aşa cum doar creştinii ortodocşi se obişnuiseră să fie ignoraţi pe scena publică.

Culmea este că acest grav deznodământ al parcursului electoral este calificat de către fostul premier Emil Boc a fi “momentul desprinderii definitive de comunism” iar acel băsescu invocă caracterul nefacultativ al democraţiei. Dimpotrivă, am îndrăzni să spunem, situaţia de fapt ne îndreptăţeşte să concluzionăm că victoria “zdrobitoare” a preşedintelui Iohannis este, prin efectul său imediat, o foarte limpede reîntoarcere la despotismul comunist. Pentru că, din nou, trăim zilele lui: ceea ce poţi ignora, nu există!

Într-un registru complet separat, dar mai aproape de cămaşa noastră, putem semnala aceeaşi boală şi în Biserică, acolo unde, de pildă, există discursuri complet paralele despre ecumenism, există acelaşi refuz al legitimităţii şi calităţii de interlocutor pe chesiuni spinoase, acelaşi mod brutal de folosire a Puterii pentru reducerea la tăcere.

Aşa cum în politică unii au fost trimişi trimişi la “beciul domnesc”, în Biserică suntem evacuaţi din parohie cu firmele de pază, aşa cum în politică unii sunt într-un proces de erdoganizare, orbanizare sau sunt putinişti, în Biserică suntem reduşi complet absurd la termenul de schismatici. Şi, din păcate, aşa cum subiecte precum cel al redevenţelor (printre multe altele) nu este discutat nici măcar când este girat de directorul Cotidianul, iar auto-denunţul lui Ludovic Orban este ignorat chiar când este semnalat de unul dintre cei doi candidaţi finali la prezidenţiale (la apogeul campaniei electorale!), aşa şi subiectul “abaterilor dogmatice” este în mod identic ignorat indiferent că este semnalat de unii ca noi sau chiar de persoane precum Bătrânul Gavril. Aşa cum simpatizaţii victorioşi ai lui Iohannis ignoră preocupările celor învinşi, aşa simpatizanţii semnatarilor de la sinodul tâlhăresc din Creta ne ignoră pe noi.

Mecanismul despotic este acelaşi, dar convingerea noastră este că poate fi înfrânt.

Nou Apel important al Arhiepiscopului Albaniei pentru rezolvarea crizei ucrainene la nivel pan-ortodox

† Anastasie,
Arhiepiscop de Tirana, Durrës și a toată Albania
În prevestirea Crăciunului 2019

Apel-Implorare

pentru depășirea polarizării bisericești

1. De luni de zile, multe au fost spuse și scrise despre problema bisericească ucraineană. Ceea ce este cel mai critic și cel mai necesar, în orice caz, este să fie subliniată nevoia de unitate a Ortodoxiei. Sf. Ioan Gură de Aur a declarat, într-o expresie a experienței duhovnicești patristice și a tradiției bisericești: „Numele Bisericii nu este al dezbinării, ci al unirii și armoniei. Biserica a început să existe nu ca noi să fim dezbinați, ci ca să fim uniți laolaltă”. Și în altă parte: „Nimic nu-L întărâtă pe Dumnezeu atât de mult ca o Biserică dezbinată”. Orice acțiune trebuie să ia în calcul foarte serios, așadar, acest adevăr: Unitatea Bisericii este înainte și mai presus de toate.

2. Evenimentele bisericești din anul trecut au creat o nouă realitate, cu implicarea evidentă a intereselor și oportunităților geopolitice. Această situație nouă nu poate fi ignorată, direct sau indirect. Acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nu a adus unitatea și pacea ortodoxe dorite, după cum s-a întâmplat în cazurile precedente de acordarea a autocefaliei. Figura centrală în problema ucraineană, auto-proclamatul „Patriarh” Filaret, a refuzat în ultimă instanță Tomosul, criticând atât conținutul, cât și scopul său. Dezbinările s-au împrăștiat în alte regiuni și în lumea ortodoxă în general. În același timp, Taina supremă a unității și iertării – Sfânta Euharistie – a fost folosit de Patriarhia Moscovei în perioada confruntării ca un mijloc de aplicare a unei presiuni. Multe milioane de ortodocși din jurul lumii au rupt cu Patriarhia Ecumenică, Patriarhia de Alexandriei și Bisericile din Grecia. Mai mult, chestiunea validității hirotoniilor săvârșite de auto-proclamatul “Patriarh” Filaret când a fost excomunicat și anatematizat continuă să dezbine. Consecințele dureroase ale acestei intervenții chirurgicale sunt prea bine cunoscute, nu doar în cercurile ortodoxe, ci în toată lumea creștină.

3. Pe moment, o tăcere îngrijorătoare stăpânește în majoritatea Bisericilor Ortodoxe. Presiunile politice vizibile de ambele părți rănesc duhovnicește autoritatea Bisericii Ortodoxe, în timp ce mobilizarea persoanelor iresponsabile pentru a ridiculiza pe cei care exprimă opinii diferite, care, în același timp, îi măgulesc pe cei pe care-i sprijină, degradează dialogul inter-ortodox într-un moment critic pentru Ortodoxie. Unele cercuri bisericești și-au exprimat așteptarea că toate Bisericile Ortodoxe vor recunoaște treptat pe primitorul Tomosului. Mai mult, chiar dacă unele Biserici autocefale îl recunosc, altele s-au pronunțat prin declarații publice că vor continua să refuze să procedeze astfel. Fragmentarea etno-rasială rezultată (în greci, slavi și cei care doresc relații armonioase cu toți) anulează caracterul multi-național, multi-cultural și ecumenic al Ortodoxiei. Timpul nu corectează și nici nu vindecă neapărat schismele bisericești; mai degrabă le adâncește și le perpetuează.

4. Este urgent acum să fie găsite căi de depășire a acestei polarizări bisericești. Pentru a aborda diferite conflicte din lumea de astăzi, primul pas este încetinirea lor. Este larg acceptat și repetat adesea la scară internațională că tensiunile pot fi înfruntate doar prin mijloacele unui dialog serios. Ar trebui făcută orice încercare pentru a restabili comunicarea dintre părțile principale din criză cât de curând posibil, astfel încât să poată face schimb de propuneri creative. Există în Biserica Ortodoxă persoane care pot contribui la inițierea imediată a unor consfătuiri.

5. Este timpul să fie puse bazele pentru noi eforturi pe adevărurile tradiției ortodoxe, care sunt înrădăcinate în Sfânta Scriptură, de exemplu: „De ce mă numiți Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun?” (Luca 6:46, cf. Mt.7:21); „Dar spun vouă, iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei care vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc…” (Mt. 5:44); „și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri…” (Mt. 6:12); „…silindu-vă să păstrați unitatea Duhului întru legătura păcii” (Ef. 4:3; vezi și Gal. 5:15). Urmând poruncilor Domnului cu credință, vom discerne noi căi pentru a depăși criza.

6. Soluții există. Dumnezeu ne va lumina ca să le distingem. Nu vor fi atinse, bineînțeles, prin schimburi de texte insultătoare și amenințătoare, nici prin intervenții extra-bisericești și nici nu pot fi impuse unilateral sau să vină automat prin trecerea vremii. Orice amânare deteriorează situația deja dureroasă. Și, chiar dacă va fi găsită o soluție „într-un final” „în viitor”, multe pagini neplăcute se vor fi acumulat deja în istoria Ortodoxiei. Principiul fundamental al sinodalității, pe care s-a sprijinit mereu mersul Bisericii Ortodoxe, este singurul în final care poate să găsească o ieșire din impasul crizei actuale. Adunându-ne împreună în Duhul Sfânt, în respect reciproc și cu singurul scop de a găsi o reglare pașnică, avem putința de a găsi o soluție acceptabilă pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Cu cât se amână valorificarea sinodalității la nivel panortodox, cu atât vor deveni mai primejdioase fisurile multiple din Biserica ecumenică. Tehnologia modernă amplifică zarva, confuzia și tulburarea printre ortodocși și, prin aceasta, credibilitatea Ortodoxiei scade în lumea de astăzi.

7. Cu apropierea Crăciunului, marele praznic al venirii Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu în omenire, inițiativa uimitoare a Tatălui pentru împăcarea cu neamul omenesc, oferim smerit rugămintea noastră pentru a se grăbească pașii spre prietenie, spre împăcare, astfel încât să fim îndreptățiți să cântăm toți împreună: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună-voire” (Luca 2:14). „Toate sunt ale lui Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Iisus Hristos și ne-a dăruit slujirea împăcării” (2 Cor. 5:18).

Inițiativa pentru aplicarea tratamentului noii realități aparține fără îndoială Patriarhiei Ecumenice. Dar toate Bisericile Autocefale, toți ortodocșii fără excepție purtăm responsabilitatea de a contribui la împăcare.

Prin împăcare vor dobândi pace milioane de oameni credincioși. în același timp, Ortodoxia își va adeveri destoinicia ei duhovnicească să vindece rănile prin călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu și prin lucrarea Sfântului Duh. Întărind adevărul că este o Biserică una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească, ce are drept cap pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat, „pentru Care sunt toate și prin Care sunt toate” (Evr. 2:10), „Care ne-a dat slujirea împăcării” (2 Cor. 5:18).

Tirana, 20 noiembrie 2019

Traducere după Orthodox Synaxis (sursa primară: Orthodox Albania și ΕΚΚΛΗΣΗ-ΔΕΗΣΗ).

Observațiile noastre: Acest apel vine într-un moment când relațiile dintre Bisericile Locale Ortodoxe chiar s-au deteriorat grav prin conflictul ucrainean. Ultima întâlnire la Moscova a Patriarhului Chiril cu Patriarhul Ierusalimului ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Fanar. Oricine își dorește Locurile Sfinte pentru că sunt un simbol al creștinismului primar, al originilor Bisericii. În plus, ierarhia Ierusalimului este grecească și, totuși, preferă partea rușilor. Dacă nici în condițiile în care ar avea de pierdut poziții importante Constantinopolul nu cedează măcar să se facă o întrunire pan-ortodoxă, ar însemna că îndărătnicia și rătăcirea sunt mult mai adânci decât simple orgolii, sunt lipite de conștiința bisericească, generând o nouă problemă (erezie și fărâmițare).

Însă, așa cum se spune și în scrisoarea Arhiepiscopului Albaniei, aceste presiuni și negocieri de forță nu sunt în spiritul autentic creștin și ortodox. Criza Bisericii este, de fapt, mai profundă, secularizarea tot mai accentuată. Sunt necesare eforturi pentru revenirea la păstrarea învățăturii de credință cu inimă curată și la împlinirea poruncilor cu frică de Dumnezeu. De către toți, mari și mici. Acestea sunt prioritățile adevărate.

Criterii ortodoxe cu privire la re-botezarea ereticilor într-o hotărâre a Sinodului ROCOR (1971)

Decizia Sinodului Episcopilor Bisericii Ruse de peste Hotare (ROCOR) din 15/28 Septembrie 1971

„În privința problemei botezului ereticilor care primesc Ortodoxia, a fost adoptată următoarea hotărâre: Sfânta Biserică a crezut din timpuri îndepărtate că poate exista numai un singur botez adevărat, adică cel care este făcut în sânul său: ‘Un Domn, o credință, un botez’ (Ef. 4:5). În Simbolul credinței se mărturisește, de asemenea, ‘un botez’ și canonul 46 apostolic poruncește: ‘Un episcop sau un preot care a acceptat (i.e., recunoaște) botezul sau jertfa ereticilor poruncim să fie depus din treaptă’.

În tot cazul, când râvna unor eretici în lupta lor împotriva Bisericii a scăzut și când a intervenit problema despre convertirea în masă la Ortodoxie, Biserica, pentru a ușura convertirea lor, i-a primit în sânul său printr-un alt ritual. Sf. Vasile cel Mare, în primul său canon, care a fost inclus în canoanele Sinodului al VI-lea Ecumenic, indică existența a mai multor practici pentru primirea ereticilor în diferite ținuturi. El explică faptul că orice separare de Biserică îi deposedează de har și scrie despre cei separați: ‘Chiar dacă despărțirea a început prin schismă, în orice caz, cei care s-au depărtat de Biserică sunt deja lipsiți de harul Sfântului Duh. Acordarea harului a încetat deoarece succesiunea legiuită a fost întreruptă. Cei care au plecat primii au fost consacrați de Părinți și, prin punerea mâinilor, aveau darurile duhovnicești. Dar ei au devenit mireni și nu au avut nici o putere să boteze sau să hirotonească și nu au putut transmite altora harul Sfântului Duh din care ei înșiși căzuseră. Drept aceea, cei din vechime au stabilit cu privire la cei care veneau la Biserică de la schismatici, ca unii care fuseseră botezați de mireni, să fie curățați prin adevăratul botez al Bisericii’. Oricum, ‘pentru zidirea celor mulți’ Sf. Vasile nu se opune ritualurilor de primire a catarilor despărțiți din Asia. Despre encratiți el scrie că ‘aceasta ar putea fi o opreliște pentru buna rânduială generală’ și ar putea fi folosit un ritual diferit, explicând aceasta: ‘Dar mi-e teamă să fie pus un impediment celor ce se mântuiesc în vreme ce aș ridica temeri în ei cu privire la botezul lor’.

Astfel că Sf. Vasile cel Mare și, prin cuvintele sale, Sinodul Ecumenic, permite primirea unor eretici și despărțiți fără un nou botez prin pogorământ pastoral, numit iconomie, în timp ce stabilește principiul că în afara Sfintei Biserici Ortodoxe nu există botez valid. Pe baza acestui principiu, Sinoadele Ecumenice au permis primirea ereticilor prin diferite ritualuri ca răspuns la slăbirea ostilității lor față de Biserica Ortodoxă.

Cormciaia Cniga (Pravilă rusească, n.n.) dă o explicație pentru acesta de la Timotei al Alexandriei. La întrebarea ‘De ce nu-i botezăm pe ereticii care trec la Biserica universală/catolică’ răspunsul său este: ‘Dacă ar fi fost așa, o persoană nu s-ar fi întors repede de la erezie, nedorind să fie rușinată prin primirea botezului (i.e., al doilea botez). În orice caz, Sfântul Duh vine prin punerea mâinilor și rugăciunea preotului, după cum se dă mărturie în Faptele Apostolilor’.

Cu privire la romano-catolici și acei protestanți care pretind că au păstrat botezul ca o Taină (de exemplu, luteranii). În Rusia, din vremea lui Petru I, a fost introdusă practica primirii lor fără botez, prin renunțarea la erezie și mirungerea protestanților și a catolicilor neconfirmați (care nu primiseră mirungerea în confesiunea lor, n.n.). Înainte de Petru, catolicii erau botezați în Rusia. În Grecia, practica a fost, de asemenea, felurită, dar după aproape 300 de ani după o anumită întrerupere, practica botezării celor convertiți de la catolicism și protestantism a fost reintrodusă. Cei primiți prin orice altă modalitate nu au fost recunoscuți (uneori) în Grecia ca ortodocși. În multe cazuri astfel de copii ai Bisericii noastre Ruse nu au fost nici măcar primiți la Sfânta Împărtășanie.

Având în vedere aceste împrejurări și, de asemenea, creșterea curentă a ereziei ecumeniste, care încearcă să șteargă definitiv orice diferență între Ortodoxie și erezie – astfel încât Patriarhia Moscovei, fără să țină cont de sfintele canoane, chiar a emis o hotărâre care permite romano-catolicilor să primească Sfânta Împărtășanie (în anumite cazuri) – Soborul Episopilor recunoaște nevoia de a introduce o practică mai strictă, i.e. să boteze pe toți ereticii care vin la Biserică, și numai dintr-o necesitate specială și cu îngăduința episcopului este permisă, prin aplicarea iconomiei sau pogorământului pastoral, să se folosească o metodă diferită cu privire la anumite persoane, i.e. primirea romano-catolicilor și protestanților care săvârșesc botezul în numele Sfintei Treimi, prin intermediul lepădării de erezie și prin mirungere.” (“Church Life”, iulie-decembrie 1971, p. 52-54)

Traducere după: ROCOR Studies

Această hotărâre este valoroasă în special cu privire la contracararea teologiei baptismale de sorginte și factură ecumenistă. Bineînețeles că prima dată este importantă aplicarea ei practică prin discernământul de care dă dovadă, prin care sunt evitate extremele, adică diluarea ecumenistă și rigorismul exagerat. Tradiția ortodoxă canonică și patristică este foarte bine pusă în evidență și explicată în această dispoziție sinodală.

O dezbatere mai detaliată pe tema existenței harului în celelalte confestiuni este utilă, îndeosebi cu privire la lucrarea harică în actele lor cultice, cum ar fi Botezul.

Schismaticii ucraineni sunt susținuți mai departe de Mitr. Ierotheos; Patriarhul Ierusalimului vizitează Rusia; Constantinopolul vizează Biserica Cehă

Romfea.gr: Mitropolitul Ierotheos: „Rusia și Ucraina”

Mitropolitul Ierotheos devine un susținător înverșunat al cauzei schismaticilor ucraineni, nu doar un simplu partizan al lor. Din nefericire, alunecă tot mai departe de linia Bisericii.
Într-un articol despre „Rusia și Ucraina”, face o prezentare a relației dintre cele două state bazându-se exclusiv pe o singură carte, scrisă de Anne Applebaum. Pe lângă faptul că autoarea este americană, căsătorită cu un polonez, care nu poate aduce informații istorice de încredere fie și numai din prisma simpatiilor sale personale, concluziile Mitropolitului de pe urma unor observații istorice politice sunt dezamăgitoare. Nimeni nu contestă dezastrul uman provocat de comuniștii ruși în Ucraina, îndeosebi în timpul foametei din anii ’30, totuși istoria nu se restrânge doar la atât nici ca timp, nici ca spațiu.

Câteva concluzii deplorabile teologic:

„Oricine pricepe de ce au urmat reacții din partea Bisericii Moscovei la fiecare proclamare a independenței bisericești în Ucraina.” Totuși trebuie precizat că Sfinți precum Lavrentie de Cernigov nu au validat acțiunile acestea nici pe plan bisericesc, nici politic. Și nu au fost agenți ruși, ci Părinți duhovnicești.

„Se mai explică de ce unii ucraineni au întrerupt orice dependență de Biserica Moscovei și au trecut la autohirotonii. După cum, la fel, pricepe astfel oricine că politica Moscovei a condus gruparrea creștinilor să caute protecție de la Papa și a format Uniația în Ucraina.” Oare chiar poate justifica situația politică formarea unei Biserici fără episcopi, prin așa-zisa hirotonie a unuia de către preoți? Însă cel mai grav este că justifică uniația, greco-catolicismul. În primul rând, acesta nu a apărut de curând, ci în sec. XVI la presiunea catolicilor polonezi, cam cum s-a petrecut în Transilvania. Pe lângă distorsionarea faptelor istorice la cel mai josnic nivel, este justficată orice trădare și trecere la catolici în ciuda trecutului martiric al Bisericii noastre.

Romfea.gr: Întâlnire a Patriarhului Ierusalimului cu președintele Rusiei V. Putin

Scopul vizitei la Moscova începând cu 19 noiembrie a.c. a Pariarhului Teofil este primirea premiului „Patriarhul Alexei al II-lea”. Acesta a avut o întrevedere cu Președintele Rusiei, în care a fost exprimat sprijinul din partea Rusiei pentru Ierusalim și mulțumirea din partea oaspetelui pentru implicare în problemele bisericești din Orientul Mijlociu.

Astăzi Patriarhul Teofil a slujit împreună cu Patriarhul Chiril al Moscovei.

Totodată, în cadrul Sfintei Liturghii, atunci când a primit distincția „Patriarhul Alexei II”, acesta i-a invitat la sine pe toți Întâistătătorii Bisericilor Locale pentru a discuta despre păzirea unității panortodoxe.

UJO: Fanarul începe capturarea Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia?

Într-o altă Biserică Locală, cea din Ținuturile Cehe și Slovacia, sunt raportate tentative de subminare din partea Constantinopolului. Acestea nu sunt noi, ci doar stinse temporar, după cum se știe din istoria acestei Biserici Locale.

De data aceasta, a fost înființată o asociație bisericească în Cehia pe numele a trei persoane, dintre care una este episcop al Patriarhiei Ecumenice în Austria, alta este episcopul Isaia din Biserica Cehă și încă o persoană. Mirarea este că sediul acestei asociații este la adresa unei mănăstiri din Biserica Locală. Sunt bănuite planuri prin care Fanarul intenționează să acapareze puterea în această Biserică probabil pentru a avea un alt aliat în problema ucraineană. În orice caz, nu sunt justificate astfel de manevre.

În plus, Episcopul Isaia a slujit împreună cu Epifanie, în ciuda interdicțiilor Sinodului ceho-slovac, care se știe că este fidel Bisericii conduse de Mitropolitul Onufrie în Ucraina.

Translate page >>