După cum a fost semnalat deja pe site într-o primă fază, forțe de ordine armate ucrainene au pătruns în Mănăstirea Bănceni ieri pentru a o așa-zisă percheziție. După câteva ore lucrurile s-au mai liniștit și limpezit. Securitatea ucraineană a plecat destul de repede atunci când Mănăstirea s-a văzut că este apărată de preoți, credincioși și de atenția publică de pretutindeni.
Viața creștină este o luptă continuă cu păcatul. Din nefericire, aceasta ajunge să ia forme dramatice din cauza insolenței cu care valorile mondialiste nivelatoare intră în Biserică și sunt impuse chiar de clerici prin metodele specifice. Se vede acest lucru în cazul care a izbucnit acum ceva zile la Oradea, unde preotul Ciprian Mega, cel care mai pune puțin stavilă păcatului homosexualității în rândul preoților, este intimidat și tras în procese penale. Totul pentru a se alinia și el resemnării trădătoare a celorlalți, care nu au îndrăzneala de a sta în fața nelegiuirii.
Duminica trecută Mitr. Longhin era nerăbdător să fie eliberat din funcția de stareț al Mănăstirii Banceni, după cum mi-a spus mie personal din proprie inițiativă. Nu era un secret. Aceasta a venit ca urmare a deciziei Sfântului Sinod a doua zi, luni, de ziua Icoanei Maicii Domnului din Boian.
Mesajul general și dintotdeauna al Mănăstirii Bănceni este unul serios, de întărire a credinței și omeniei, drept pentru care nimeni să nu se lase înșelat de încercările de pe internet pentru profit material, donând bani sau smintindu-se fără temei real.
După ce a asuferit un AVC acum 3 săptămâni (în data de 23 iulie), IPS Longhin a stat internat în spital în toată această perioadă sub îngrijire medicală. S-a scris și foarte probabil a fost afectat...
Patriarhia Română invocă abuziv canonul 15 I-II pentru a justifica atragerea credincioșilor din jurisdicția Rusiei în cea a României. După ce a fost negat dreptul opririi pomenirii în anii trecuți celor care s-au opus ereziei ecumenismului semnată în Creta (2016), acum este instrumentat în scopuri politice și lumești.
Eschivarea de la discutarea aspectelor problematice dovedește alipirea de minciună și ascunderea ei. Greșelile sunt teoria ramurilor și Bisericilor nedepline, participarea la mișcarea ecumenică, la CMB, rugăciunile în comun și sincretismul religios. Dar esențialul este ca toți credincioșii să creadă în Biserica Ortodoxă una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească.
Tema împărtășirii cu Sfintele Taine este una actuală în contextul desacralizării lumii, dar și a trăirii creștinilor. Manifestarea deplină a credinței se arată în primirea Sfintei Împărtășanii, dar nu fără o pregătire care să vădească faptul că inima a fost gătită cum se cuvine pentru primirea Împăratului Hristos. Repere de la Cuv. Filothei Zervakos și Sf. Anastasie Sinaitul.
Cu binecuvântarea Sanct. Sale Teodor al II-lea, Papa și Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, Patriarhia străveche al celui de-al doilea scaun al găzduiește întâlnirea Comisiei Mixte Internaționale de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă și cea Romano-Catolică. La această întâlnire, care se va ține între 1 și 7 iunie a.c., participă 24 de reprezentanți ortodocși și 18 r/catolici, teologi clerici și mireni.
Sinodul Bisericii Ciprului a luat o poziție oficială pe tema noilor amendamente la legile care interzic împiedicarea conversiilor sexuale. Cine sfătuiește sau ajută în vreun fel să nu fie dusă la capăt sau să fie schimbată decizia de de schimbare de sex riscă pedepsirea penală, închisoare.