Deși este recomandată și așteptată coordonarea procesului de acordare a autocefaliei de către Constantinopol, având primatul de onoare, acesta poate merge înainte în spirit sobornicesc și fără implicarea Istanbulului.
Deși este recomandată și așteptată coordonarea procesului de acordare a autocefaliei de către Constantinopol, având primatul de onoare, acesta poate merge înainte în spirit sobornicesc și fără implicarea Istanbulului.
La întrunirea Sinodului BOR din această primăvară, pe lângă deciziile strict administrative, două subiecte mai importante au fost atinse, anume recunoașterea autocefaliei macedonenilor și afirmarea susținerii față de românii ortodocși persecutați în Ucraina.
Recomandăm un șir de patru predici ale Pr. Dan Popovici, care urmăresc eliberarea credinciosului ortodox de duhul rău al ecumenismului. Documentate și aplicate, sunt binevenite pentru oricine este interesat să-și păstreze sufletul curat în dreapta credință cu trăire ortodoxă.
Chiar dacă tonul Patriarhiei este unul politic, discordant cu Evanghelia pentru a nu se pune rău cu puternicii pământului, consider că adevărații credincioși, pătrunși de adevărul sfânt de credință, vor susține în rugăciune și cu orice le stă lor în putere și din suflete curate pe frații noștri români din Bucovina ucraineană.
Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a trimis nici unui stat vreo cerere de asistență pentru protejarea drepturilor ei și, mai mult, unui stat care a comis un atac armat perfid asupra țării noastre. Suntem îngrijorați ca subiectul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este ridicat de structuri care nu au nimic de-a face cu noi.
După ce înființarea unei structuri bisericești de către Patriarhia Ecumenică la directivele SUA, compusă din schismaticii deja existenți, nu a făcut o concurență reală și nu a reușit să atragă pe credincioși de partea lor nici cu forța, se trece de acum la măsuri de exterminare a Bisericii canonice.
Așadar, cât privește termenul de „Biserică” pentru eretici, cu toate că este greșită folosirea lui, nu consider că este o erezie în sine. Este impropriu să vorbim despre denumirea istorică a unor așa-zise Biserici eterodoxe, dar asta nu este erezie. Mult mai important este să fie înțeles și expus duhul eretic al ecumenismului semnat în Creta.
IPS Mitropolit Neofit de Morfu ar fi vrut să fie prezent la slujba întronizării Preafericitului Arhiepiscop Gheorghe al Ciprului duminică, 08.01.2023, totuși preferă să rămână în chilia sa smerită, rugându-se atât pentru Preafericitul Arhiepiscop al Ciprului, cât și pentru Preafericitul Mitropolit aflat în încercare Onufrie al Kievului și a toată Ucraina.
Familia noastră este Trupul lui Hristos și frații de credință, nu cluburile secrete și saloanele politicienilor. Nu există poziție neutră: ori de partea credincioșilor ortodocși, ori cu dictatele politruce.
Patriarhia Bulgariei a recunoscut sinodal autocefalia Bisericii din Macedonia de Nord acordată de sârbi, dar fără a include în titulatură referința la cetatea Ahrida. Pe de altă parte, neagă practic prerogativele Patriarhiei Ecumenice.