În esenţă, propun ca Unirea cu Republica Moldova să pornească nu de la Bucureşti ci dinspre Iaşi către Chişnău, prin a)formularea, b)afirmarea şi c)promovarea unui moldovenism românesc ca proiect naţional al tuturor românilor.
Nu există niciun proces de împreună-învăţare care să producă înţelepciune colectivă şi să valideze relaţii de încredere. Abordarea mediatică exclusiv prescriptivă a condus la tribalism intelectual care nu se raportează la adevăr ci la poziţii relative de putere şi dominare a agendei publice.
Era foarte târziu, de aceea oficialii epocii au evitat să le mai menţioneze drept „compensaţii”. Dintr-o problemă politică, compensaţiile deveneau rapid o chestiune contabilă. Iaşul pierduse o generaţie, traversase trei decenii de stagnare şi se afundase într-o stare de depresie colectivă şi atmosferă provincială.
În cultura politică valahă, centralistă, care încet-încet devine canon naţional, acuza de „separatism” a fost utilizată nedrept, inadecvat şi acuzator, desemnând acţiunile, mişcările ori pe oamenii politici moldoveni care au îndrăznit să se atingă şi să ridice problema intereselor regionale. Un instrument de construire a acestei versiuni a istoriei a fost şi încă este etichetarea sancţionatorie.
Rămâne deschis aprecierii de oportunitate politică dacă tema abrogării legislaţiei anti-legionare poate fi supusă unui referendum, ori măcar pretinsă ca atare, eventual unuia organizat simultan cu cel care vizează demiterea preşedintelui Klaus Iohannis.
Prin raportare la tranziţia postcomunistă şi la dezindustrializarea ţării, publicul s-a obişnuit să considere irelevante şocurile economice suferite de ramura industrială. Însă criza preţurilor *înzecite* la energie, reprezintă un cu totul alt tip de vătămare, care se produce simultan, pe orizontală, în toată ramura economică.
Deşi tonul adoptat este unul relativ patetic, cele scrise se susţin întru totul. Este mai mult decât sugestiv faptul că un astfel de articol, redactat de titularul uneia dintre cele mai importante demnităţi a statului român, nu şi-a găsit loc de publicare în altă parte decât pe blogul privat al unui jurnalist (Ion Cristoiu).
Fie că o să ne placă sau nu, cred că anul 2022 va fi al luptei nu pentru libertate, ci pentru noima, semnificaţia libertăţii. Tot ce ştim şi tot ce s-a scris despre acest subiect urmează a fi dez-înţeles şi re-înţeles, iar ulterior, în anii ce vin, formalizat constituţional nu neapărat la nivel naţional.
Libertatea va fi, în înţelesul său cel mai direct, fie urcată pe cruce, fie abandonată ca o vechitură împovărătoare.
Mai jos am ataşat un memoriu transmis parlamentarilor şi instituţiilor de resort pentru a atenţiona cu privire la o categorie de cetăţeni care nu este activă civic sau politic, dar care are motive îndreptăţite, legitime şi protejate de lege şi tratate pentru a refuza primirea certificatului covid.
Dacă acum ni se pare dureros şi insurmontabil eşecul de la Referendumul pentru familie, cred că nu suntem pregătiţi pentru lumea în care neuro-drepturile vor fi reglementate fără să ştim ce avem de zis despre acest subiect.