Locuitorii din Chefalonia au primit cu bucurie și ușurare și anul acesta șerpișorii Maicii Domnului. Îngrijorarea era vădită în toată insula pentru că și-au făcut apariția cu întârziere.
Categorie: Biserici Locale
Răspunsul Mănăstirii Cutlumuș cu privire la situația Bătrânului Gavriil
Fiind din nou condescendenți față de conștiințele răvășite ale credincioșilor, care s-au silit cuviincios sau chiar și necuviincios să intervină prin scrisori (fiind cuprinse și amenințări) pentru bătrân, prezentăm tuturor celor treji sau nu următoarele elemente:
Decizie finală a AreoPagului în privința obștii de la Esfigmenu
Ieri, (8.7.2020) au fost respinse de Areo Pag (Curtea Supremă a Greciei) cererile de anulare pe care le-au depus cei numiții ocupatori ai imobilelor Mănăstirii împotriva deciziei Tribunalului din Tesalonic 122/17.6.2020 prin care sunt obligați să predea fără drept de apel imobilele ocupate din interiorul și exteriorul Sfântului Munte Mănăstirii Esfigmenu.
Biserica Rusă este preocupată mai mult de scindările din Ortodoxie decât de subiectul împărtășirii în condiții de carantină
Biserica Ortodoxă Rusă a primit o scrisoare de la Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului cu întrebări privitoare la practica dumnezeieștii Împărtășanii cu restricții sanitare, dar nu vorbește despre întâlniri ale conducătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale din lume.
Sinodul Permanent pe luna iunie al Bisericii Greciei reiterează că subiectul Sfintei Împărtășanii nu este negociabil; se delimitează și de Yoga, Rotary și Lions
Biserica Greciei rămâne în încredințarea dogmatică și teologică exprimată de la început că «Taina Sfântă a dumnezeieștii Euharistii rămâne de nenegociat, după cum ne-a fost predată de învățătura din Tradiția Ortodoxă și a Sfinților Părinți ai Sfintei noastre Biserici».
Arhiepiscopia Atenei cheamă la prăznuirea Învierii de odovania Praznicului (26 mai)
În contextul în care IPS Teodosie al Tomisului oferă credincioșilor posibilitatea de a participa la slujba Învierii săvârșită de odovania acestui Praznic (26 mai) pentru că nu au avut posibilitatea...
Măsuri cu caracter strident sanitar pentru deschiderea bisericilor în Cipru
Parcă ingeniozitatea corului de sanitari mondiali nu are limite. În Cipru există alte particularități față de Grecia și România, dar apar alte particularități deranjante.
Un ex-Mitropolit grec reacționează cu afurisiri față de hulele unor miniștri
Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita, retras anul trecut din scaun din cauza vârstei înaintate, a uimit Grecia prin acțiunea sa temerară de a afurisi trei miniștri care au adus injurii și hule la...
Mai bine să moară Împărtășania decât tot poporul… credincios
Mulți acum îndeamnă la solidaritate și strângerea rândurilor și la o mărturisire în fața ateilor progresiști, dar nu și în fața sinodalilor. Dar mie aceasta îmi aduce aminte de sfatul lui Caiafa. Dacă Hristos S-ar întoarce astăzi, ar fi răstignit din nou. De data aceasta este omorâtă, anulată prezența Lui în Potir. Nu de către arhiereii iudei de odinioară. Dar de către cine?
Comunicat al Chinotitei Sfântului Munte despre pandemie
Ne exprimăm întristarea că prin poziționările publice despre evitarea dumnezeieștii Împărtășanii, accentuând că această cea mai mare Taină a Bisericii Ortodoxe este absolut indispensabilă pentru viața duhovnicească și credincioșii nu este posibil să fie supuși lipsirii de ea.