Scandaluri ca acesta ar trebui ignorate și marginalizate ca derapaje nedorite. Scopul nostru nu este și nu trebuie să fie acela de a alimenta și extinde focul deja aprins, dar ar trebui stins cum se cuvine și în toată anvergura lui, nu doar printr-o spălare pe mâini.
Părinţi duhovniceşti, fii şi fiice duhovniceşti, care să-şi poată conduce viaţa lor duhovnicească în înţelesul deplin al cuvântului, devin din ce în ce tot mai puţini. Aceasta e o mare tragedie duhovnicească pentru omul credincios contemporan, dar cred că starea aceasta va trece şi din nou se vor reînnoi mănăstirile, bisericile şi comunităţile creştine.
Dacă ai avea o inimă simplă, precum Apostolii, nu ţi-ai tăinui slăbiciunile omeneşti, nu te-ai preface a fi în mod deosebit evlavios, dacă ai umbla liber de făţărnicie, atunci ai fi pe calea cea bună. Deşi e uşoară, nu oricine o poate găsi sau înţelege.
Foarte puţini, după osteneli îndelungate, au simţit mistic răsplata cea mângâietoare sau florile bunei făptuiri în Domnul, care să îmbie gândul la mulţimea roadelor în via cea dintru înălţime a lui Hristos. Şi sunt alţii care nu vor simţi niciodată acestea în toată viaţa lor pământească, potrivit rânduielii Ocrotitorului nostru cel ceresc, Dumnezeu.
Spiritualitatea „de la Optina” nu ține atât de ascultarea în sine de un duhovnic, cât de un anumit tip de formare în Hristos, de modul de abordare a vieții (duhovnicești). Este vorba de isihasm aplicat. Redăm câteva trăsături ale stăreției, așa cum a fost înțeleasă și trăită de primul stareț, Leonid.
Așa cum Tolstoi și-a alcătuit Evanghelia proprie, la fel există capcana ca o minte cu râvnă greșită să-și facă lege și canoane proprii. Ecumeniștii vin cu „legea” iubirii, prin care reinterpretează toate hotarele pe care le-au pus Părinții Bisericii între Ortodoxie și erezie. Dar mai grav este că opoziția față de ei, prin care ar trebui să fie păstrat adevărul, este compromisă și ea adesea tot după legi proprii, după interpretări personale.
Ruptura de la 1054 este puțin cunoscută cu privire la factorii declanșatori și la implicațiile ei. O descriere care aduce lumină în această privință este cea realizată de Anastasios Philippides, din care am tradus partea relevantă. Roma era la începutul unei reforme prin care începea să se desprindă de puterea seculară și chiar să o subjuge. Acesta este momentul unor transformări lente, care au dus la depărtarea tot mai accentuată și ireversibilă de trecutul ei.
Anatemele reciproce între Constantinopol și Roma din 1054 sugerează o ruptură anterioară, căci este acuzată practica grecilor de a boteza din nou pe latini. Contextul în care s-a produs ruptura rămâne de cercetat mai în amănunțime, dar pentru moment sunt utile introducerea și traducerea textelor făcute de Prof. Teodor M. Popescu.
Acestea, pe care le avem astăzi, fie cărți patristice, fie tipice, sunt ceva de foarte mică însemnătate. De aceea trebuie să luăm aminte ca să se păstreze puțin aluat. Ca și creștini, avem mare datorie și nu avem dreptul să lăsăm o tradiție rea în urma noastră.
Sviatoslav Șevciuk, capul BGCU subliniază faptul că ecumenismul este „parte din identitatea Bisericii Catolice Orientale” și că „astăzi Ucraina are chiar mai multe motive de a fi numită laboratorul ecumenismului”.