Autor: Vlad-Mihai Agache

Etapa a 2-a de stabilizare a regimului hibrid

Etapa a 2-a de stabilizare a regimului hibrid

Am fi avut alegeri prezidenţiale autentice dacă exista libertatea candidaturilor, libertatea campaniei electorale şi libertatea emulaţiei electorale. Dar nu am avut alegeri prezidenţiale ci am primit în schimb o procedură electorală naţională care a falsificat prin preselecţie nelegală, prin cenzură selectivă şi prin spaima incertitudinii politice şi economice, alegerea Preşedintelui României.

citește mai mult
Este „Trezire în conștiință” ceea ce trăim astăzi în România?

Este „Trezire în conștiință” ceea ce trăim astăzi în România?

Ori, ceea ce lumea înțelege astăzi prin „trezirea în conștiință” este cu totul altfel experiat și prezentat în mediul suveranist, departe de sensul autentic și de destinul hristic al omului. Cum ar putea cineva să fie „trezit în conștiință” dacă nu urmează Evangheliei lui Hristos, sau nu împlinește poruncile lui Dumnezeu și nu trăiește viața Bisericii?

citește mai mult
Reflecţii şi abstracţiuni electorale

Reflecţii şi abstracţiuni electorale

Un exemplu grăitor, între altele, ar fi neluarea în discuţie, deloc, a subiectului bancar faţă de care statul a cedat cea mai importantă componentă a suveranităţii sale. Banii sunt o resursă instrumentală primară, alături de populaţie, de tehnologie, de hrană, apă şi energie.

citește mai mult
Azimuturi politice – Nerecunoaşterea alegerilor prezidenţiale

Azimuturi politice – Nerecunoaşterea alegerilor prezidenţiale

Aceste iniţiative presupun lansarea persoanelor aderente pe un traseu de coliziune cu forţa regimului oligarhic ce controlează statul român şi nu numai. De asemenea, voit ori ba, se produce o auto-marginalizare, o formă de ghetoizare socială şi politică de lungă durată care este foarte dificil de dezvoltat în viitor; rezistenţa se va fi insularizat de viaţa socială şi politică cultivată de către puterea de stat şi va risca să devină rapid irelevantă.

citește mai mult
Speculaţii vizând alegerea papei

Speculaţii vizând alegerea papei

Dar, pentru români, cântăreşte foarte greu originea etnică a cardinalului Péter Erdő, dat fiind că acesta se revendică a fi secui din Satu Mare şi, aspect deosebit de important, faptul că originea secuiască este motivul pentru care, la ridicarea sa la rangul de cardinal al Bisericii Romano-Catolice, a adoptat în stema sa de cardinal simbolurile heraldice ale Ținutului Secuiesc: soarele și luna în câmp albastru.

citește mai mult

Să stăm bine, să stăm cu frică!

Motivul pentru care consider că interviul nu va fi publicat constă în confirmarea unuia dintre cele mai negre zvonuri despre părintele patriarh Daniel, anume că ar fi comis o crimă în urma unei pasiuni pederaste pentru un coleg teolog homosexual, de asemenea bursier în Occident.

citește mai mult
Ultima şi cea din urmă dezbatere despre buletinele electronice

Ultima şi cea din urmă dezbatere despre buletinele electronice

Îndemnul pe care îl lansez aici este de a înceta orice participare la parodiile organizate de instituţiile statului român, instituţii care cunosc bine atât dezideratele cât şi argumentele noastre. În schimb, credincioşii ortodocşi trebuie să epuizeze şi căile de a afla înţelegere la acele persoane (funcţionari, experţi, directori etc) care pot influenţa, din interior, minimal sau nu, mersul instituţiilor lor.

citește mai mult

Noutăţi:

Categorii

Arhive

Translate page >>