Categorie: Civism

Comuniunea cu ereticii potrivit Sinodului VII Ecumenic

Comuniunea cu ereticii potrivit Sinodului VII Ecumenic

Avem în actele sinodale o cercetare minuțioasă a raportării la Tainele ereticilor, fără să se facă o deosebire, pe parcursul ei, între cei condamnați sau nu sinodal. Conștiința sinodalilor ar fi că trebuie evitați chiar și ereticii care încă nu au fost excomunicați oficial, deși se poate face o mare iconomie în această privință. Totuși linia de demarcație stabilită clar după dezbatere este condamnarea sinodală, care se referă atât la erezie/învățătură, cât mai ales nominal la persoanele eretice.

citește mai mult
Actualizare ▏(Ne)aplicarea Certificatului Covid19 pe teritoriul național

Actualizare ▏(Ne)aplicarea Certificatului Covid19 pe teritoriul național

▏ Iată însă că răul cel rău nu s-a (mai?) produs în forma sa cea cumplit de amenințătoare și că Domnul a mai îngăduit răgaz de întremare în străduințele și luptele noastre. ▏ Printr-o completare a O.U.G. nr.68/2021 nu doar că se ocoleşte dezbaterea parlamentară a subiectului, dar se decuplează folosirea certificatului Covid19 de existenţa stării de alertă/urgenţă, de existenţa unui cadru pandemic şi de orice reper de timp sau împrejurare de fapt.

citește mai mult
Alternativă la Certificatul Covid

Alternativă la Certificatul Covid

Mai jos am ataşat un memoriu transmis parlamentarilor şi instituţiilor de resort pentru a atenţiona cu privire la o categorie de cetăţeni care nu este activă civic sau politic, dar care are motive îndreptăţite, legitime şi protejate de lege şi tratate pentru a refuza primirea certificatului covid.

citește mai mult
Distopia este aici şi acum: Segregare şi Înrobire

Distopia este aici şi acum: Segregare şi Înrobire

Emanciparea de sub înrobire presupune, istoric, aceiaşi paşi. Cel iniţial este al adunării/regăsirii sub acelaşi steag. Întrucât organizarea socială presupune o formă de coagulare din aproape în aproape, prezint mesajele doamnei avocat Elena Radu şi a domnului avocat Gheorghe Piperea, persoane care îmi inspiră încredere şi care cred cu tărie că trebuie învestite cu capitalul de sprijin civic şi politic pe care îl deţinem fiecare.

citește mai mult

Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?

Faptul că la doar o săptămână de la debutul manifestaţiilor stradale s-a formulat o proclamaţie publică, ce cuprinde un set de obiective clare, reprezintă o evoluţie notabilă şi substanţială, dar dacă nu va fi înţeleasă ca o condiţie esenţială pentru procesul de acumulare a puterii politice, există riscul să se compromită acest moment.

citește mai mult

Noutăţi:

Categorii

Arhive

Translate page >>