Categorie: Actualitate

Sf. Dimitrie Basarabov este arestat și el, ca și Sf. Parascheva, din fața închinătorilor. De data aceasta cu acordul explicit al Patriarhiei

După negocieri cu autoritățile, s-a ajuns la același deznodământ ca la sărbătorirea Sf. Parascheva la Iași. Din Comunicatul Patriarhiei, rezultă că anul acesta va impusă respectarea „riguroasă” a regulilor igienico-sanitare pelerinilor (doar din București) ce vor să se închine moaștelor Sf. Dimitrie Basarabov.

citește mai mult

Hramul Cuvioasei Parascheva 2020: între Hristos și veliarii politici și bisericești

Anul acesta, sărbătorirea Cuvioasei Parascheva a avut darul să scoată la lumină situația tragică a BOR. Autoritățile intervin abuziv, Biserica le mulțumește și se supără și îi critică pe credincioșii care au protestat. Peste toate, restricțiile au fost impuse din nou seara pentru a bloca accesul celor veniți de departe pentru ca sfidarea să fie răspicat exprimată și transmisă. Însă nu putem sluji lui Hristos și lui Veliar.

citește mai mult

Corectitudinea politică a ierarhiei în privința pelerinajelor echivalează cu trădarea credinței

Ar trebui să fim conștienți că atacul este mult mai țintit asupra Ortodoxiei, dus de personaje bine înfipte, după cum dau de înțeles unii jurnaliști. Dar nu fac atât de mult rău aceste atacuri cât face slăbiciunea celor care ar trebui să fie paznicii Bisericii, ierarhii și toți reprezentanții ei oficiali.

citește mai mult

Greutatea și frumusețea vieții duhovnicești. Smerenia lui Hristos (Sf. Siluan Athonitul)

Toți cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un război duhovnicesc. Acest război l-au învățat sfinții printr-o îndelungată experiență de la harul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt îi povățuia, îi lumina și le dădea puterea de a birui pe vrăjmași, dar fără Duhul Sfânt sufletul nu poate nici măcar să înceapă acest război, pentru că nu știe și nu înțelege cine și unde sunt vrăjmașii lui.

citește mai mult

Noutăţi:

Categorii

Arhive

Translate page >>