Este normal ca Patriarhia Rusă să sprijine pe soldații ruși, să se roage pentru ei și la fel de normal este să respingă valorile occidentale contrare ei. Cel puțin până acum, nu s-au înregistrat devieri concrete de la canoanele și tradiția creștină. Cu atât mai mult acuzele aduse ei sunt departe de a fi serioase.
Nu vedeți cu ce înțelepciune și prevedere acționează Sfânta Biserică atunci când ne face să săvârșim proclamarea de față și să o ascultăm? Mulți sunt stricați doar la minte din cauza ignoranței, în timp ce o condamnare publică a învățăturilor nimicitoare i-ar salva de la pierzare. Și totuși ei spun: „Este demodat”. Tocmai acum este relevant. Poate cu 100 de ani în urmă nu era relevant.
Iertare tuturor pentru nenumăratele greșeli și Dumnezeu să ne acopere pe toți cu har de pocăință, bărbăție în nevoință și viață senină!
Pacea lui Hristos este diferită de libertinaj și nu se obține fără luptă și sacrificiu real, chiar și în condiții limită, de război. Bineînțeles că nu-l provocăm noi, dar nu-l putem evita și vine asupra noastră din cauza forțelor întunecate. Și atunci dăinuirea și verticalitatea presupun asumarea unui crez, nu numai dare din coate.
Poziția Patriarhiei de Antiohia este de a insista pe necesitatea întoarcerii la principiul consensului și unanimității tuturor Bisericilor Ortodoxe în ceea ce are legătură cu acțiunea comună ortodoxă și cu eforturile de a găsi soluții la chestiunile controversate. Părinții sinodali au înălțat rugăciuni fervente pentru pace în Ucraina.
Biroul de presă al Patriarhului Moscovei și a toată Rusia publică rezoluția întâistătătorului Bisericii Ruse cu referire la nota Mitropolitului Evloghie de Sumy și Ahtirka din 1 martie 2022 cu decizia de a întrerupe pomenirea Sanctității Sale în timpul slujbelor în episcopia de Sumy.
Pentru autocefalia Bisericii Ucrainene vor veni zile critice, determinate și de soarta războiului. Dar cel mai important lucru este că războiul armat nu este justificat pentru un creștin, ci jertfa de sine. Creștinismul a biruit mereu prin mucenicie, nu prin arme. Încurajarea conflictului de către Patriarhul Chiril nu se justifică.
Canonul 15 nu face vorbire de eretici în sensul propriu al celorlalte canoane pentru că nu presupune o erezie condamnată. În ziua de azi încă nu avem o decizie asupra ecumenismului și o excomunicare a promotorilor lui. Însă aceasta nu înseamnă că el nu ar fi o problemă gravă, o învățătură cu caracter eretic, care face ravagii.
Trebuie multă atenție, pentru că această concepție a întinării prin comuniune face multe pagube: duce la extremism și izolare de Biserică sau la dezbinare sectară pe grupuri mai mult sau mai puțin rigoriste. În felul acesta, este compromisă lupta împotriva ecumenismului în loc să fie curățată și luminoasă.
Trecând peste limbajul exasperant de alambicat și neologistic, se desprinde nevoia unei adaptări a Bisericii la „contextul spiritual al Europei”. Este stridentă stângăcia cu care sunt expuse valorile creștine, în contrapondere cu familiaritatea față de cele europene și dezavuarea politicii catalogată drept (ultra) naționalistă.