În esenţă, reies două imagini paralele: pe de o parte domnul ministru Florin Cîţu invocă caracterul neprocedural (ilegal?) de proiectare şi execuţie bugetară, în vreme ce domnul Cristian Socol argumentează (credibil?) că execuţia bugetară este una legitimă, legală şi, mai ales, una eficientă.
Dimpotrivă, am îndrăzni să spunem, situaţia de fapt ne îndreptăţeşte să concluzionăm că victoria „zdrobitoare” a preşedintelui Iohannis este, prin efectul său imediat, o foarte limpede reîntoarcere la despotismul comunist. Pentru că, din nou, trăim zilele lui: ceea ce poţi ignora, nu există!
Iată însă că există demersuri cu adevărat utile întreprinse de oameni dedicaţi care, deşi nespecialişti, ajung să producă rezultate salutare, valoroase pentru deschiderea orizontului de interpretare şi înţelegere a istoriei noastre.
Acest articol dezbate chestiuni care privesc rezultatele de la vârful politicii româneşti, însă procentele care vizează interesele ortodocşilor sunt cele exprimate la nivel unitar şi sub-unitar, în coada clasamentului.
Considerăm că avem de-a face cu un exemplu de bună practică civică pe care creştinii ortodocşi trebuie să şi-o asume şi pe care să o generalizeze.
Avem toate motivele să credem că noul proiect geopolitic al Europei pentru Republica Moldova şi în general pentru estul Europei este re-transformarea acesteia în zonă-tampon, zona gri, teatru în care să se exprime deopotrivă instrumentele şi interesele Europei şi ale Moscovei.
Edward Snowden se autodescrie ca fiind un “whistleblower”, adică, în traducere aproximativă, un “avertizor public”, o persoană care informează asupra unei organizații considerate ca angajând o activitate ilegală sau imorală.
Există o mare îngăduință în abordarea relației cu politicul, care ține de lejeritatea levantină cu care jurnaliștii își tratează propria etică profesională. Conivența dintre jurnaliști și politicieni a fost în istoria presei o constantă.
Conchidem deci că sutele de mii de victime ale comunismului pledează de la sine atât pentru o reconsiderare a rolului elitelor în societate, cât mai ales pentru o reaşezare a românilor de rând în matca firească a vieţuirii curajoase, energice, mărturisitoare.
România are nevoie de o creştere mai mare a salariului minim pentru a nu pierde şi mai mult din forţa de muncă, nu cea de mâine, ci cea de peste cinci ani, ca să nu mai vorbim de cea de peste 10 ani, când vor ieşi la pensie câteva milioane de „decreţei”.